Etichetă: ȘTIINȚĂ

Elon Musk a dezvăluit data când vor păși primii oameni pe Marte

Elon Musk, primul om din istorie care a deținut titlul de trilionar, susține că oamenii vor păși pe Marte până în anul 2031 sau 2033. Până în prezent, niciun astronaut n-a fost pe Marte, ci doar roboți fabricați de NASA, ultimul fiind roverul Perseverance.  Miliardarul care conduce SpaceX, compania americană producătoare de rachete reutilizabile, a contrazis afirmațiile făcute de administratorul NASA, Jared Isaacman.  Loading … Scepticismul NASA: De ce colonizarea ar putea întârzia până în 2042  Într-o conversație avută cu Peter H. Diamandis, Isaacman a spus că o călătorie pe Marte ar putea fi efectuată cel mai târziu în anul 2042. „SpaceX a declarat că prioritatea este Luna, nu Marte, iar asta schimbă planurile și numărul de oameni despre care vorbim. Putem investi în energie nucleară și în propulsie. Face parte din politica spațială națională”., a spus administratorul NASA. Jared Isaacman a spus că trimiterea unor astronauți pentru a înfinge steagul Americii în solul marțial este posibilă, dar se declară sceptic în privința viziunii lui Elon Musk că ar putea fi construit un oraș sustenabil pentru milioane de potențiali coloniști. „Este un nou pas mare – o cale potențială  ce ar necesita câteva miracoel pentru a trimite patru oameni pe Marte în următorii 10-15 ani. Nu viziunea lui Elon cu un oraș sustenabil pentru milioane de oameni, dar este ce poate face NASA cu fondurile plătitorilor de taxe și investițiile nucleare”, a adăugat el. Elon Musk contrazice NASA. Miliardarul dezvăluie când vor ajunge primii oameni pe Marte  După ce mai mulți internauți de pe X i-au sesizat, Elon Musk a reacționat imediat. Într-o postare adresată administratorului NASA pe platforma sa de socializare X, miliardarul a scris: „Oamenii vor ajunge pe Marte în aproximativ 5-7 ani. O sondă de aterizare, cu câțiva ani mai devreme”, a scris Elon Musk, care este de părere că extinderea civilizației umane pe Planeta Roșie ar diminua riscurile extincției speciei umane. După ce a pierdut titlul de trilionar pe care l-a deținut pentru câteva zile, a revenit în atenția publică cu noi declarații controversate despre Inteligența Artificială, având în pregătire și un proiect nou. Musk a promis că va crea cu ajutorul inteligenței artificiale un film adaptat după Odiseea lui Homer până la finalul anului 2026. Într-un interviu acordat publicației The Economist, directorul Tesla a afirmat că până în 2036, banii vor deveni irelevanți. Sursa Foto: Shutterstock

Ce ne ajută să rămânem concentrați? Cercetătorii spun că au găsit răspunsul în cea mai veche parte a creierului

Capacitatea de a ne concentra nu este o abilitate exclusiv umană și nici măcar specifică primatelor. Păsările, reptilele și chiar peștii își pot direcționa atenția către o țintă precisă, ignorând stimulii din jur care le-ar putea distrage. Această abilitate există de sute de milioane de ani, însă oamenii de știință nu știau cu exactitate ce regiuni ale creierului o controlează. Într-un nou studiu realizat pe șoareci și publicat în revista Nature Communications, cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins susțin că au identificat un grup de neuroni foarte vechi din punct de vedere evolutiv. Aceștia joacă un rol surprinzător de important în atenția spațială selectivă, relatează Science Alert. Sursă foto: Shutterstock Experimentul realizat pe șoareci Având în vedere istoria evolutivă comună dintre oameni și șoareci, există posibilitatea ca neuroni similari să existe și în creierul uman. Deși șoarecii și oamenii sunt mamifere, există numeroase diferențe între creierele celor două specii. Faptul că un mecanism funcționează într-un anumit fel la șoareci nu înseamnă automat că acesta funcționează identic și la oameni. „Animalele au capacitatea remarcabilă de a selecta și procesa cu prioritate cel mai important stimul din spațiu, ignorând în același timp stimulii mai puțin relevanți care le-ar putea distrage atenția”, explică autorii studiului. Această abilitate poartă denumirea de atenție spațială selectivă. Este esențială în aproape toate aspectele vieții unui animal. La oameni, atenția spațială selectivă este afectată în numeroase afecțiuni, printre care ADHD și schizofrenia. „Un semn caracteristic al ADHD este că până și cei mai slabi factori perturbatori reușesc să distragă atenția. Exact acest lucru am observat atunci când am dezactivat acești neuroni”, explică neurocercetătorul Shreesh Mysore, de la Universitatea Johns Hopkins. „Însă chiar a doua zi, după ce neuronii au fost reactivați, același animal a reușit din nou să ignore distragerile, inclusiv pe cele foarte puternice.” Neuronii care filtrează distragerile Neuronii implicați fac parte dintr-un grup numit complexul inhibitor parabigeminal-tegmental lateral (PLTi). Neuronii sunt localizați în trunchiul cerebral, într-o rețea neuronală care s-a păstrat aproape neschimbată de-a lungul evoluției. Este prezentă și la păsări, pești și mamifere. „Atunci când dezactivăm acești neuroni, șoarecii devin extrem de ușor de distras”, explică cercetătorul Ninad Kothari. Până acum, teoria dominantă susținea că atenția spațială selectivă este controlată în principal de regiuni mai recente din punct de vedere evolutiv. Noua cercetare sugerează însă că un mecanism cerebral mult mai vechi ar putea avea un rol esențial.

Primul vaccin proiectat cu AI a fost testat pe oameni. Rezultatele premierei medicale

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au dezvoltat primul vaccin proiectat de Inteligența Artificială. Compomenta cheie a vaccinului a fost proiectat în întregime de AI și a fost testat cu succes pe oameni. Rezultatele sunt promițătoare.  Obiectivul este unul ambițios: un vaccin care să ofere imunitate nu doar împotriva variantelor COVID, ci împotriva tuturor virusurilor provenite de la lilieci ce se pot transmite la oameni. Problema vaccinurilor tradiționale Potrivit Science Alert , vacinurile tradiționale antrenează sistemul imunitar pentru a recunoaște numai un singur virus specific. Problema e că virusul poate suferi mutații ulterior. În 2021, oamenii de știință au fost nevoiți să creeze noi vaccinuri pentru a face față la noi tulpini de coronavirus. Cu ajutorul AI, medicina modernă ar putea combate nu doar variantele cunoscute ale virusului SARS-CoV-2, ci toate coronavirusurile similare care pot provoca pandemii în viitor. Vaccinurile cu algoritmi ADN Vaccinurile proiectate cu algoritmi AI ar putea fi soluția, fiindcă pot analiza datele genetice de la toate variantele de virusuri. Ar trebui să funcționeze împotriva întregii familii, nu doar împotriva tulpinii, scrie publicația. Echipa de cercetători de la Cambridge au folosit AI pentru a scana toate virusurile porvenite din familia sarbecovirusurilor Avantajele vaccinului ADN: gata cu acul! . Un avantaj al vaccinului este că nu va mai fi necesar un ac pentru a fi administrat în corp, ci dosr prin intermediul unui jet de lichid de mare presiune care pătrunde prin piele. În plus, AI poate dezvolta vaccinuri cu ADN, care sunt mai stabile spre deosebire de vaccinurile pe bază de ARN mesager, precum Pfizer. Vaccinurile ADN sunt mai ușor de transportat și de depozitat în regiunile cu infrastructură medicală limitată.  În urma testelor pe oameni, serul a produs anticorpi care să recunoască mai multe tipuri de sarbecovirusuri. Participanții l-au tolerat cu ușurință, neavând efecte adverse. Vaccinul este considerat sigur. Specialiștii susțin că noua tehnologie realizată cu ajutoru AI ar putea accelera dezvoltarea de vaccinuri universale împotriva gripei, Ebola și altor virusuri care pot provoca epidemii în viitor. Însă, până la realizarea unui vaccin universal mai sunt câțiva ani, iar în tot acest timp, inteligența artificială ar putea deveni un instrument de mare importanță în combaterea amenințărilor sanitare globale. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: CEO-ul Pfizer: „Am salvat lumea de la COVID. Acum, vom salva lumea de cancer”

De ce miroase atât de bine după ploaie? Explicația științifică a unui fenomen fascinant

De ce miroase atât de bine după ploaie? Explicația științifică a unui fenomen fascinant. Mirosul care umple aerul în timpul primei ploi după o perioadă lungă de secetă se numește petrichor. Provine din uleiuri vegetale, bacterii din sol și o moleculă pe care nasul uman o poate detecta la concentrații aproape incredibil de mici, scrie Space Daily. Isabel Joy Bear și Richard Thomas, doi cercetători care lucrau la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation din Melbourne, au dat numele acestui miros într-o lucrare publicată în 1964. Ei l-au numit petrichor, combinând rădăcinile grecești pentru „piatră” și „ichor”, fluidul despre care se spunea că circulă prin venele zeilor. După ce au distilat roci și argilă expuse timp îndelungat soarelui australian, au izolat un ulei gălbui pe care plantele îl eliberaseră treptat în sol timp de săptămâni, așteptând ca apa să-l readucă în atmosferă. Sursă foto: Shutterstock Molecula pe care o putem mirosi în concentrații extrem de mici Componenta bacteriană se numește geosmină. Ea este produsă în principal de bacteriile din genul Streptomyces, care o eliberează în timpul formării sporilor. Este aceeași substanță care conferă sfeclei gustul său pământos și care dă peștilor de apă dulce aroma caracteristică de nămol. În 2024, cercetători conduși de Dietmar Krautwurst de la Leibniz Institute au identificat receptorul olfactiv uman responsabil pentru detectarea geosminei: proteina OR11A1. Aceasta este neobișnuit de sensibilă. De ce suntem atât de buni la detectarea mirosului de pământ O explicație este că oamenii preistorici ar fi putut folosi geosmina ca indicator al prezenței apei. Mirosul solului umed este purtat de vânt, iar capacitatea de a-l detecta ar fi fost extrem de utilă pentru găsirea surselor de apă în zone aride. Același receptor care astăzi ne avertizează că sfecla s-a alterat i-ar fi putut ajuta pe strămoșii noștri să descopere albiile umede ale râurilor. Paradoxal, geosmina poate funcționa și ca semnal de avertizare. În concentrații mari în apa potabilă, ea poate indica activitate microbiană, motiv pentru care sistemele de tratare a apei elimină adesea compușii cu miros de pământ și mucegai înainte ca apa să ajungă la consumatori. Sursă foto: Shutterstock Uleiurile produse de plante Contribuția inițială a lui Bear și Thomas nu a fost descoperirea geosminei, ci înțelegerea componentei vegetale a petrichorului. În timpul perioadelor lungi de secetă, anumite arbuști, ierburi și copaci secretă acizi grași și terpene prin frunze și rădăcini. Aceste substanțe se acumulează în praf și în rocile poroase din jurul plantelor. Această chimie este strâns legată de mecanismele prin care plantele încearcă să conserve apa. Cercetări recente privind adaptarea la secetă au arătat că celulele care controlează porii frunzelor produc lipide și compuși de semnalizare specializați atunci când planta este supusă stresului hidric. Uleiurile se depun pe argilă și piatră asemenea unui strat subțire de lac. Când primele picături consistente de ploaie cad, ele desprind aceste substanțe și le transformă în aerosoli microscopici. Sursă foto: Shutterstock Mecanismul aerosolilor, filmat cu camere de mare viteză Timp de decenii, nimeni nu observase direct modul în care petrichorul se formează în aer. În 2015, cercetători de la Massachusetts Institute of Technology au utilizat camere de mare viteză pentru a studia impactul picăturilor de apă asupra mai multor suprafețe, inclusiv sol nisipos, nămol, sticlă și cărămidă poroasă. Imaginile au dezvăluit un fenomen neașteptat. Atunci când o picătură de ploaie lovește o suprafață poroasă, aceasta captează mici bule de aer. Bulele urcă prin picătură și izbucnesc la suprafață, proiectând în atmosferă un nor fin de aerosoli — uneori sute pentru fiecare picătură. Fiecare aerosol transportă cu el ceea ce se afla pe suprafață: uleiuri vegetale, geosmină, spori bacterieni și, uneori, microorganisme. Astfel părăsește petrichorul solul și ajunge la nasul nostru. Efectul este cel mai intens atunci când ploaia este ușoară sau moderată și cade pe un sol cald și uscat. O ploaie torențială pe un teren deja umed produce foarte puțin petrichor, deoarece există mai puține buzunare de aer care să genereze aerosoli. A treia componentă: ozonul Există un miros mai ascuțit și mai „electric” care precede adesea ploaia cu câteva minute, mai ales înaintea unei furtuni. Acesta este ozonul, format atunci când fulgerele despart moleculele obișnuite de oxigen, care apoi se recombină într-o structură alcătuită din trei atomi. Curenții descendenți ai furtunii pot transporta ozonul aproape de nivelul solului înainte de sosirea ploii. Astfel, parfumul complet al unei furtuni de vară este alcătuit din mai multe straturi: ozonul, ascuțit și metalic; geosmina, umedă și pământoasă; uleiurile vegetale, mai dulci și cu note vegetale. Sursă foto: Shutterstock De ce acest miros trezește amintiri Semnalele olfactive ajung în creier pe o cale neobișnuit de scurtă. Bulbul olfactiv comunică direct cu regiuni implicate în emoții și memorie, inclusiv sistemul limbic, amigdala și hipocampul. Din acest motiv, un simplu miros poate readuce în minte o amintire din copilărie cu o intensitate mai mare decât o fotografie. Mirosul nu transmite doar informații. El vine încărcat și cu emoție. Petrichorul activează un mecanism profund al creierului: livrează o moleculă pe care specia umană o percepe de când există, printr-un sistem senzorial construit pentru supraviețuire și conectat direct la zonele care dau sens experiențelor noastre. Povestea bacteriilor Mult timp, oamenii de știință nu au înțeles de ce bacteriile Streptomyces produc geosmină. Sinteza ei consumă energie și nu pare să aibă un rol metabolic evident. O explicație este că geosmina funcționează ca un semnal de recrutare. Micile artropode din sol, cunoscute sub numele de colembole, sunt atrase de miros, traversează coloniile bacteriene și transportă sporii pe corpul lor către alte zone. În acest sens, geosmina este echivalentul bacterian al parfumului unei flori: o reclamă chimică adresată unui partener mobil. Nasul uman nu a făcut decât să se conecteze la o conversație chimică deja existentă între bacterii și insecte. Un miros pe care îl simțeau și dinozaurii Acel miros nu este doar o senzație nostalgică. Este un amestec real și măsurabil de chimie bacteriană, vegetală și atmosferică, eliberat de bule microscopice care izbucnesc la suprafața solului și perceput de un nas modelat de milioane de ani de evoluție. Și poate

Medicamentul pentru colesterol care a șocat oamenii de știință: ar putea influența procesul de îmbătrânire

Cercetarea, publicată în revista Pharmacological Research, arată că medicamentul îmbunătățește aspecte cognitive, precum memoria și învățarea, dar și capacitatea inimii de a pompa sângele odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui comunicat transmis marți de UIC Barcelona. Cercetătoarea din cadrul Departamentului de Științe Biomedicale al UIC Barcelona, Núria Casals, care a participat la studiu, a explicat că, la nivel molecular, medicamentul prelungește telomerii și reduce senescența celulară, ceea ce „ar putea însemna o reducere a îmbătrânirii țesuturilor”. „Efecte benefice” și asupra osteoartritei „Tratamentul cu acest medicament reduce acumularea de lipide peroxidate asociate vârstei și îmbunătățește funcția mitocondriilor, structurile celulare responsabile de producerea energiei”, a rezumat Casals, care este și profesoară de farmacologie și lider al Grupului de Cercetare „From Cell Metabolism to Metabolic Diseases” (Metadis) din cadrul UIC Barcelona. Pe lângă faptul că duce fiziologic la o îmbunătățire a funcției cardiace și a funcției cognitive cerebrale, cercetătoarea a precizat că alți autori au atribuit fenofibratului „efecte benefice” și asupra osteoartritei. Deocamdată, toate testele au fost realizate pe aceste animale Autorii explică faptul că efectele depind de activarea a două proteine regulatoare ale metabolismului lipidic, PPAR-alfa și CPT1C. Casals, împreună cu coordonatoarea studiului, Huichang Bi, de la Southern Medical University, a studiat timp de peste 10 ani proteina CPT1C, iar acum demonstrează „rolul esențial” al acesteia ca mediator în încetinirea îmbătrânirii la șoarecii tratați cu fenofibrat. Deocamdată, toate testele au fost realizate pe aceste animale, însă autorii subliniază că medicamentul „ar putea fi evaluat în viitor ca o posibilă terapie pentru întârzierea deteriorării asociate vârstei”, având în vedere că este un medicament sigur și deja prescris oamenilor. „După aceste rezultate obținute pe animale, vedem că modularea metabolismului lipidic prin intermediul acestor proteine ar putea fi o strategie eficientă pentru a combate unele procese ale îmbătrânirii naturale”, a explicat Casals, care subliniază că, pentru o îmbătrânire sănătoasă, este importantă și activitatea fizică, precum și stimularea creierului.

Zborul Artemis II, powered by… AMD

Când auzim de o misiune spațială precum Artemis II, primul gând merge la rachetă, la lansare, la echipaj. Este partea spectaculoasă. Dar realitatea este că succesul unei astfel de misiuni stă, în mare parte, într-un loc mult mai puțin vizibil: sistemul informatic din interiorul navei spațiale. Iar aici intervine o componentă despre care se vorbește prea puțin: tehnologii de materiale dar și tehnologii de IT capabile să funcționeze în spațiu, inclusiv cea dezvoltată de AMD. O scurtă recapitulare a Programului Artemis Artemis este un program al cărui nume vine de la denumirea din greacă a zeiței Lunii, Artemis, sora geamănă a zeului Apollo (programul anterior cu aselenizare umană), dar cu un twist: denumirea feminină a fost aleasă pentru a sărbători includerea primei femei într-o misiune lunară, astronauta Christina Koch, lucru esențial pentru a testa cum reacționează și corpul feminin în spațiu. În acest context, Orion este capsula spațială care transportă astronauți, denumită după constelația cu același nume. Toate aceste denumiri nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă o tradiție a celor de la NASA de a numi vehiculele de explorare spațială după obiecte cerești sau personaje mitologice. Programul Artemis conține 5 misiuni planificate (de la I la V) pentru a întoarce omul pe Lună: Artemis I (26 de zile; 16 noiembrie – 11 decembrie 2022) – misiune fără echipaj care a testat racheta SLS (Space Launch System, racheta care propulsează capsula) și modulul Orion pe orbită în jurul Lunii. Artemis II (10 zile; 1 – 10 aprilie 2026) – prima misiune cu echipaj uman; astronauții au ocolit Luna pentru a valida sistemele de zbor cu oameni. Artemis III (≈ 2 – 3 săptămâni; planificată pentru 2027) – misiune cu echipaj dedicată testelor critice de andocare și integrare, fără aselenizare. Artemis IV (≈ 3 – 4 săptămâni; planificată pentru 2028) – prima misiune Artemis cu aselenizare, marcând revenirea oamenilor pe suprafața Lunii. Artemis V (≈ 1 lună sau mai mult; planificată pentru final de 2028 / început de 2030) – misiune de consolidare, cu o nouă aselenizare și operațiuni lunare extinse. Până acum au fost finalizate două misiuni, I și II. Artemis II a trecut printr-o serie de etape în care fiecare sistem depindea de celălalt: lansarea cu SLS, intrarea pe orbită, verificările inițiale, manevrele de apropiere, plecarea spre Lună, zborul în jurul Lunii, întoarcerea spre Pământ, reintrarea în atmosferă și, la final, aterizarea în ocean. Obiectivele Artemis II Scopul principal al misiunii a fost testarea de tehnologii. Interesant este că una dintre tehnologiile folosite de capsula Orion este chiar AMD. Într-o postare pe paginile de LinkedIn și X, AMD menționează că a contribuit la misiunile Artemis I și II cu FPGA-urile AMD Virtex 5QV. Pe scurt, Artemis I și Artemis II (dar și viitoarea Artemis III) sunt misiuni de testare a echipamentelor pentru scopul suprem al seriei: aselenizarea din misiunile Artemis IV și Artemis V. Sursa foto: nasawatch.com După mai bine de 50 de ani, tehnologiile s-au schimbat complet din toate punctele de vedere, așadar au fost necesare noi teste pentru a face misiunea lunară sigură pentru a transporta oameni. În primul rând, s-a testat scutul termic Avcoat, un material ablativ pe bază de fibre de siliciu, testat la reintrare la viteză extrem de mare în atmosfera Pământului (cca 5000 °C), care se exfoliază progresiv pentru a atenua impactul. Alte echipamente testate au fost vestele de protecție împotriva radiațiilor AstroRad, realizate din straturi flexibile de polimeri. FPGA-urile AMD Virtex 5QV, care sunt cipuri speciale ce pot fi reconfigurate pentru sarcini diferite, pot îndeplini mai multe roluri simultan și sunt construite să reziste acolo unde spațiul nu iartă. În afara protecției oferite de atmosfera Pământului, radiațiile pot produce erori imprevizibile în electronică, adică biți care se schimbă aleatoriu și pot compromite întregul sistem, iar ceea ce pe Pământ este o raritate, în spațiu este un lucru constant. Tocmai de aceea, AMD este testat în astfel de misiuni: pentru că aceste cipuri sunt proiectate special să detecteze și să corecteze erori cauzate de radiații, să continue să funcționeze în condiții ostile și să evite situații critice în care sistemele ar putea ceda, lucru care demonstrează că nu este vorba doar despre performanță, ci despre tehnologie construită să nu cedeze atunci când nu există loc de erori, având in vedere ca orice eroare sau greșeala poate costa viața întregului echipaj. Pe lângă toate acestea, s-au mai testat panouri solare de ultimă generație, baterii optimizate pentru cicluri lungi și temperaturi variabile, sisteme de life support (pentru reciclarea aerului și a apei, controlul temperaturii și umidității în spații mici), sisteme de comunicații – toate acestea fiind tehnologii noi, testate până acum doar în medii de simulare pe Pământ. Artemis II – o misiune reușită Misiunea Artemis II a fost un succes real: a reușit să lanseze, să susțină în spațiu și să readucă pe Pământ oameni, iar AMD a făcut parte din acest moment unic in istorie. Pe lângă asta, cei patru astronauți ai misiunii Artemis II au doborât recordul de distanță parcursă de oameni în spațiu, depășind cel mai îndepărtat punct în raport cu Terra atins anterior de astronauții programului Apollo în mijlocul anilor 60. Având în vedere că tehnologiile AMD au demonstrat din plin că pot participa cu succes la astfel de procese cu echipaj uman în Artemis I și II, este foarte probabil ca acestea să fie folosite și în următoarele misiuni Artemis.

Ce se întâmplă în corpul tau când iei cina la ora 22:00, potrivit științei

Influența orelor meselor de seară asupra odihnei și funcției metabolice. Ora la care luăm ultima masă a zilei a devenit un subiect de studiu în cadrul cronobiologiei și nutriției metabolice, scrie El Economista. Diverse studii au indicat faptul că luarea cinei târziu nu influențează numai digestia, ci și procesele hormonale și metabolice, la fel și calitatea somnului. Organismul funcționează conform ritmurilor circadiene, un sistem biologic reglat de creier care sincronizează funcții precum somnul, temperatura corpului și eliberarea de hormoni pe parcursul zilei. Acest ceas intern afectează direct și modul în care alimentele sunt metabolizate. Conform Institutului Național de Științe Medicale Generale (NIGMS), ritmurile circadiene influențează practic fiecare organ din corp, nu numai somnul. Atunci când consumul de alimente are loc târziu noaptea, organismul intră într-o perioadă în care sensibilitatea la insulină tinde să scadă, fapt ce poate îngreuna controlul glicemiei. Metabolismul glucozei este cel mai eficient în primele ore ale zilei și mai puțin noaptea, iar acest lucru înseamnă că aceleași alimente pot fi procesate diferit în funcție de momentul în care sunt consumate. Mâncatul târziu este asociat cu perturbări ale metabolismului energetic și cu un risc mai mare de dezechilibre metabolice pe termen lung. De asemenea, cina aproape de ora de culcare poate să interfereze cu calitatea somnului. Procesul digestiv activează sistemele metabolice care împiedică tranziția organismului către o stare de repaus. sursa foto: Envato Producția de melatonină, un hormon cheie pentru adormire, poate să fie afectată indirect atunci când organismul este încă concentrat pe digestie. Mai mult, creșterea activității metabolice nocturne poate perturba continuitatea somnului și îi poate reduce profunzimea. Momentul meselor influențează, de asemenea, echilibrul energetic. Studiile clinice au observat că mesele târzii pot fi asociate cu o pierdere în greutate mai puțin eficientă, chiar și atunci când aportul caloric total este similar. Un studiu condus de Universitatea Harvard și Spitalul Brigham and Women’s a constatat că mesele târzii au fost asociate cu senzații mai mari de foame și un consum energetic mai mic în comparație cu mesele mai devreme. Dincolo de efectele izolate, dovezile științifice sugerează că o combinație de cine târzii, o calitate slabă a somnului și ritmuri circadiene perturbate poate contribui la un profil metabolic pe termen lung mai rău. Aceasta include o rezistență crescută la insulină, modificări ale lipidelor din sânge și o dificultate mai mare în reglarea apetitului. Chiar și așa, experții subliniază că impactul depinde de contextul general, cum ar fi compoziția dietei, nivelul de activitate fizică și regularitatea meselor. Autorul recomandă: TABEL | Ce se mănânci la micul dejun, prânz și cină, în funcție de bugetul zilnic: de la 10 lei la 200 lei de persoană

Cum funcționează sistemul de navigație al creierului uman. Descoperire uriașă în neuroștiință făcută de un cercetător german

Descoperirile ar putea schimba modul în care oamenii de știință înțeleg procesele cognitive precum învățarea, memoria și luarea deciziilor, scrie Mediafax, care citează Euronews. Potrivit profesorului Christian Doeller, cercetător la Institutul Max Planck pentru Științe Cognitive și ale Creierului din Leipzig, creierul nu doar ne ajută să ne orientăm în spațiu, ci funcționează el însuși ca un sistem de navigație pentru organizarea gândurilor și a cunoștințelor. Legătura dintre orientare, memorie și învățare În cadrul experimentelor, participanții sunt plasați într-un scanner cerebral și trebuie să rezolve sarcini într-un mediu virtual, asemănător unui joc pe calculator. De exemplu, aceștia trebuie să conducă un taxi într-un oraș virtual și să transporte pasageri dintr-un punct în altul. În timp ce subiecții navighează prin orașul virtual, cercetătorii monitorizează activitatea creierului pentru a înțelege modul în care sunt codificate informațiile și luate deciziile. Cercetările sugerează că aceleași mecanisme cerebrale folosite pentru orientarea în spațiu sunt implicate și în organizarea memoriei și a cunoștințelor. Doeller explică faptul că oamenii folosesc adesea strategii spațiale pentru a organiza informațiile, chiar și în viața de zi cu zi. De exemplu, documentele sau notițele sunt aranjate în spațiu pentru a reflecta relațiile dintre idei sau concepte. Această idee amintește de sistemul sociologului Niklas Luhmann, care își organiza cele aproximativ 90.000 de notițe într-o „cutie de fișe” structurată, considerată de unii cercetători o reflecție a modului în care funcționează creierul uman. Potrivit lui Doeller, sistemul cerebral responsabil de navigație este activ ori de câte ori oamenii folosesc spațiul pentru a organiza informații sau pentru a memora date. Descoperirea celulelor „grid” la oameni Unul dintre cele mai importante rezultate ale cercetării lui Doeller a fost demonstrat în 2010, când el și colegii săi au identificat semnale cerebrale asociate așa-numitelor „grid cells”, care sunt celule neuronale implicate în orientarea spațială. Aceste celule fuseseră observate anterior la rozătoare, însă studiul publicat în revista Nature a arătat că oamenii folosesc un mecanism similar pentru a reprezenta poziția și orientarea într-un mediu. Experimentele au demonstrat că activitatea acestor celule poate fi detectată prin imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) în timp ce participanții navighează în medii virtuale. Profesorul Doeller și echipa sa investighează în prezent dacă sistemul cerebral de navigație joacă un rol mai larg în procese cognitive. Sunt analizați factori precum luarea deciziilor, controlul acțiunilor sau acumularea de cunoștințe noi. Premiul Leibniz pentru cercetările asupra creierului Pentru contribuțiile sale la înțelegerea mecanismelor cerebrale, Christian Doeller a fost distins cu Premiul Gottfried Wilhelm Leibniz. Aceasta este una dintre cele mai importante distincții științifice din Germania. Premiul, în valoare de 2,5 milioane de euro, îi va permite cercetătorului să extindă proiectele existente și să dezvolte studii mai complexe. Institutul Max Planck desfășoară în paralel și cercetări clinice, inclusiv studii privind stadiile incipiente ale bolii Alzheimer și efectele neurologice ale Long Covid. RECOMANDAREA AUTORULUI: „Butonul lui Dumnezeu”: ce spun cercetările despre efectele rugăciunii asupra creierului Cum arată o pensionară de 70 de ani după procedura de lifting facial. Internauții l-au numit pe medic „omul-miracol”

Virusul de care nu scapi niciodată. Peste 95% din populația adultă a lumii îl are în organism. Ce arată un studiu

Peste 95% din populația adultă a lumii are în organism virusul Epstein-Barr. Acesta a fost clasificat de IARC – Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului drept un oncovirus de Grupul 1. De cele mai multe ori, sunt declanșate puține simptome, iar virusul este asociat cu boli grave doar în puține cazuri. Virusul Epstein-Barr este recunoscut drept „primul virus demonstrat că poate contribui la dezvoltarea anumitor tipuri de cancer și, prin urmare, este clasificat ca și carcinogen de grupul unu”, scrie The Independent. Potrivit unor date recente, virusul ar contribui la dezvoltarea sclerozei multiple (SM). „Rezultatele noastre sugerează că boala ar putea fi vizată prin blocarea inflamației cerebrale asociate cu infecția cu EBV”, a precizat un oficial. Epstein-Barr, virusul de care nu scapi niciodată A fost efectuat un studiu asupra șoarecilor de laborator care aveau un sistem imunitar similar cu cel al oamenilor. Odată infectați, cercetătorii au constatat că celulele B pătrund în creier și atrag celulele T. „Împreună, aceste celule imunitare au provocat inflamații și leziuni cerebrale timpurii, similare cu ceea ce se crede că se întâmplă în stadiile inițiale ale SM. Când am folosit un medicament frecvent prescris pentru eliminarea celulelor B, numărul de celule T din creier a scăzut semnificativ, iar activarea imunitară a fost mult redusă”, a mai explicat oficialul. Virusul de care nu scapi niciodată. Peste 95% din populația adultă a lumii îl are în organism. Ce arată un studiu Cum se transmite virusul? Datele indică faptul că acest virus este contagios și este transmis în principal prin contactul cu fluidele corporale (îndeosebi salivă). Totodată, virusul Epstein-Barr se poate răspândi și prin intermediul obiectelor personale (căni, sticle, tacâmuri) și mai poate fi transmis prin sânge sau prin lichidul seminal. În principiu, copiii sunt asimptomatici. Simptomele apar mai frecent la adulți și adolescenți. „Boala sărutului” – mononucleoza este cea mai cunoscută boală provocată de virus. Autorul recomandă: La ce boli ai putea fi predispus în funcție de luna nașterii. Mare atenție, cei născuți în ianuarie și februarie Particulele din mochete, un pericol invizibil care provoacă astm, fibroză pulmonară și chiar cancer Cum este afectat creierul după Covid. Ce spun studiile Explozie de psihoze în rândul tinerilor. Persoanele născute după 2000 au risc cu 70% mai mare de schizofrenie Obiceiul zilnic de 7 minute care poate prelungi viața cu un an. Ce spun experții în sănătate Cum debutează răceala și la ce simptom să fii atent Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ

Oamenii de știință suedezi: primii oameni vânau cu otravă acum 60.000 de ani

Homo sapiens din sudul Africii folosea săgeți otrăvite încă de acum 60.000 de ani, potrivit oamenilor de știință suedezi care au descoperit astfel de arme în ceea ce este acum Africa de Sud. Aceștia raportează cea mai veche descoperire de acest fel într-un articol publicat în revista Science Advances. Invenția arcului le-a oferit oamenilor capacitatea de a ucide de la distanță, fără a fi în pericol din cauza prăzii. Acest lucru s-a întâmplat acum aproximativ 60.000 de ani. Conform unui nou studiu, aceștia au îmbunătățit acest truc la scurt timp după aceea, când au învățat să folosească săgeți otrăvite. Oamenii de știință au identificat urme de otravă din planta de amaryllis sud-africană Boophone disticha (nu are denumire cehă) pe vârfuri de săgeată vechi de șaizeci de mii de ani. Aceasta este probabil, de departe, cea mai veche dovadă a utilizării săgeților cu vârfuri umplute cu otravă. Interesant este că aceleași substanțe sunt folosite și astăzi ca otravă pentru săgețile otrăvite în Africa. Dar au și o altă utilizare: în medicina naturală ca analgezic. „Din câte știm, oferim prima dovadă directă a utilizării acestei otrăvi vegetale pe vârfurile armelor de vânătoare”, au declarat cercetătorii, conduși de Sven Isaksson de la Universitatea din Stockholm. Potrivit acestuia, descoperirea arată cât de diverse erau strategiile vânătorilor și culegătorilor preistorici și cât de inteligenți și adaptabili erau acești oameni. Ce a determinat schimbările? Homo sapiens , sau oamenii moderni, a părăsit Africa acum aproximativ 60.000 de ani . Conform cunoștințelor actuale, aceștia au ajuns în Europa Centrală acum aproximativ 50.000 de ani. Oamenii de știință au afirmat că cea mai veche dovadă directă a utilizării săgeților otrăvite are doar 4.000 de ani și provine dintr-un mormânt egiptean antic. Vârfurile mici de săgeată, realizate din cuarț, recent descoperite provin din adăpostul stâncos Umhlatuzana din provincia KwaZulu-Natal din estul Africii de Sud. Vârsta stratului de sol în care au fost găsite lamele a fost datată de oamenii de știință la aproximativ 60.000 de ani. Echipa a găsit urme de toxine pe cinci dintre cele zece vârfuri de săgeată găsite. Potrivit cercetătorilor, rănile provocate de săgeți nu au ucis neapărat animalele mai mari. Toxina le-a slăbit, facilitând vânarea prăzii pe care vânătorii altfel ar fi ezitat să o urmărească. O astfel de strategie necesita o înțelegere aprofundată a comportamentului animalelor, precum și o bună cunoaștere a plantelor locale, explică experții. „Deoarece toxinele acționează chimic, vânătorii trebuie să fi folosit planificarea anticipată, abstractizarea și raționamentul cauzal”, au scris cercetătorii. Aceștia susțin că oamenii vremii trebuie să fi avut cunoștințele necesare pentru a identifica, extrage și utiliza eficient extractele toxice din plante. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Studiu: Primii oameni care au ajuns în Europa ar fi trăit în urmă cu aproximativ 2 MILIOANE de ani pe teritoriul actual al României