Etichetă: ȘTIINȚĂ

Apple trebuie să plătească 5.7 miliarde de dolari pentru vibrațiile iPhone și Apple Watch

Apple a contestat și pierdut un proces acuzând compania americană de încălcarea a două brevete referitoare la tehnologia de feedback haptic prezentă în echiparea tuturor modelelor iPhone și Apple Watch aflate în circulație. Una dintre cele mai profitabile afaceri cu putință este să brevetezi tot felul de inovații și tehnologii cu potențial, iar apoi să aștepți pentru a da în judecată unul dintre giganții tehnologici care, intenționat sau nu, includ în echiparea propriilor dispozitive funcții sau componente care se potrivesc descrierilor atașate acelor brevete. În cazul de față este vorba despre funcționalitatea care face ca dispozitivul să vibreze după apăsarea butoanelor (inclusiv cele touch), atunci când primești alerte de notificare sau interacționezi cu meniurile iOS/WatchOS. Apple a denumit această tehnologie Taptic Engine și o folosește încă din 2015. Daar… Taction Technology, o companie specializată în tehnologii pentru interacțiune audio-senzorială a deschis în anul 2021 o acțiune judecătorească împotriva Apple, acuzând creatorul iPhone de încălcarea brevetelor. Conform acuzațiilor depuse la un tribunal american, Apple „valorifică inovația și succesul Taction prin vânzarea de dispozitive care încalcă brevetele Taction”. Iar pe 25 septembrie 2026 juriul a dat câștig de cauză companiei Taction, obligând Apple să plătească daune substanțiale. Între timp, un purtător de cuvânt al Apple a declarat că Apple consideră că verdictul a fost „complet nesupus faptelor”: „Taptic Engine de la Apple este fundamental diferit de tehnologia Taction, lucru confirmat de propriile teste ale produselor Apple efectuate de Taction în timpul perioadei de probă. Apple nu folosește tehnologia Taction și vom face apel.” Procesul a fost respins în 2023, apoi reluat de la zero pe 14 septembrie anul acesta și finalizat în timp record. Taptic Engine face parte din echiparea dispozitivelor Apple Watch încă de la lansarea sa inițială în 2015 și a ajuns pe telefoane iPhone începând cu seriile iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Tehnologia de vibrații a fost un element de bază al gadgeturilor portabile Apple de atunci. Și potrivit impresiilor lăsate de milioane de utilizatori din lumea întreagă, feedback-ul haptic al dispozitivelor Apple este una dintre cele mai bune implementări oferite pe telefoane și ceasuri inteligente. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat

Lansare istorică: Primul zbor orbital al rachetei Starship a debutat cu succes

Racheta spațială Starship a companiei SpaceX a fost lansată cu succes în primul zbor orbital. Anii trecuți, racheta a efectuat zboruri doar în spațiul suborbital. Acum, a reușit în premieră istorică să elibereze sateliți Starlink V3 pe orbita planetei noastre.  Racheta construită de SpaceX, compusă din propulsoare Super Heavy și nava principală Starship, a decolat cu succes la 12:46 (ora locală) din complexul Starbase al companiei spațiale din sudul Texasului (coasta Golfului Mexic, lângă Brownsville). Cea mai mare rachetă din lume a plasat noi sateliți pe orbită Cu toate că unul dintre motoarele Raptor 3 s-a oprit prematur, cea mai puternică și mai mare rachetă din lume a eliberat treptat primii sateliți operaționali Starlink V3. La bord nu se află echipaj uman, dar SpaceX preconizează că racheta Starship va transporta echipajele de astronauți către Lună și Marte în viitoarele misiuni NASA. Racheta va orbita Pământul de șase ori. Va ameriza în Pacific Elon Musk spune că rachetele Starship vor putea opera sute sau mii de zboruri pe an. Racheta, cât o clădire de 40 de etaje, va efectua șase rotații în jurul Terrei în decursul călătoriei de 10 ore. Fiind reutilizabilă, va ameriza în Oceanul Pacific, la vest de Chile. Sursa Video: SpaceX

Descoperire uimitoare. Tulburarea obsesiv-compulsivă, Tourette și autismul ar avea rădăcini genetice comune

Studiul, publicat în revista Nature Neuroscience, a analizat date genetice provenite de la aproape 4.000 de persoane cu TOC, tulburări cronice de tic sau ambele afecțiuni. Cercetarea a fost coordonată de oameni de știință de la Universitatea Rutgers din Statele Unite. Până acum, cercetătorii identificaseră doar patru gene considerate cu un grad ridicat de certitudine ca fiind asociate acestor tulburări. Noua analiză a extins însă semnificativ lista, ajungând la 36 de gene. Cercetătorii au analizat exomul, partea genomului care conține informațiile necesare pentru producerea proteinelor și care reprezintă aproximativ 1% din întregul genom. Setul de date a inclus peste 2.400 de perechi formate din părinți și copii, precum și mai mult de 1.500 de persoane analizate individual. Rezultatele sunt relevante și pentru înțelegerea legăturii dintre cele două afecțiuni. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu tulburări cronice de tic prezintă și comportamente obsesiv-compulsive, în timp ce până la 30% dintre persoanele cu TOC au un istoric de ticuri. Genele asociate cu TOC sunt implicate în dezvoltarea creierului Pentru a identifica mecanismele biologice implicate, oamenii de știință au comparat datele genetice cu hărți ale creierului uman, ale maimuțelor rhesus și ale șoarecilor. Cercetătorii au găsit dovezi suplimentare că TOC și tulburările cronice de tic sunt asociate cu funcționarea necorespunzătoare a circuitului cortico-striato-talamo-cortical, o rețea cerebrală implicată în controlul impulsurilor, mișcare, formarea obiceiurilor și procesarea informațiilor. Genele asociate riscului au prezentat niveluri ridicate de expresie în mai multe regiuni ale creierului, inclusiv cortexul, striatul și talamusul, atât în perioada prenatală, cât și după naștere. În perioada postnatală, cercetătorii au observat o expresie importantă și la nivelul cerebelului. Studiul a identificat, de asemenea, implicarea unor neuroni excitatori care transmit semnale către alte regiuni ale creierului și contribuie la comunicarea dintre diferite zone cerebrale. 36 de gene asociate cu TOC și ticurile pot avea efecte importante Efectul unora dintre genele identificate este considerabil. Cercetătorii estimează că acestea pot crește, în medie, riscul de apariție a acestor tulburări de aproximativ 57 de ori, iar în cazurile extreme creșterea poate ajunge până la 210 ori. Dintre cele 36 de gene identificate, 30 au fost asociate atât cu TOC, cât și cu tulburările cronice de tic, ceea ce indică un grad important de suprapunere genetică între cele două afecțiuni. „Aceste gene nu acționează individual. Ele acționează în rețele”, a explicat Jay Tischfield, genetician la Universitatea Rutgers și unul dintre autorii principali ai studiului. Potrivit cercetătorului, această perspectivă ar putea permite dezvoltarea unor tratamente care să vizeze rețele întregi de gene și căi neuronale. Genele asociate cu TOC au legături și cu autismul Cercetarea a identificat și legături între unele dintre genele asociate cu TOC și ticurile cronice și alte tulburări de neurodezvoltare, printre care tulburarea de spectru autist, întârzierile de dezvoltare și schizofrenia. În același timp, genele respective nu au prezentat aceeași suprapunere în cazul unei afecțiuni de control, boala cardiacă congenitală, care poate avea și ea o componentă ereditară, dar nu este legată de dezvoltarea sistemului nervos. Cercetătorii consideră că noile descoperiri ar putea contribui, pe termen lung, la dezvoltarea unor tratamente personalizate, adaptate profilului genetic și circuitelor cerebrale implicate în cazul fiecărui pacient. Numărul mare de gene identificate oferă, de asemenea, noi posibile ținte pentru industria farmaceutică. Cercetătorii subliniază că trecerea de la doar câteva gene cunoscute la peste 30 de ținte potențiale ar putea deschide noi direcții pentru dezvoltarea medicamentelor.

Elon Musk a dezvăluit data când vor păși primii oameni pe Marte

Elon Musk, primul om din istorie care a deținut titlul de trilionar, susține că oamenii vor păși pe Marte până în anul 2031 sau 2033. Până în prezent, niciun astronaut n-a fost pe Marte, ci doar roboți fabricați de NASA, ultimul fiind roverul Perseverance.  Miliardarul care conduce SpaceX, compania americană producătoare de rachete reutilizabile, a contrazis afirmațiile făcute de administratorul NASA, Jared Isaacman.  Loading … Scepticismul NASA: De ce colonizarea ar putea întârzia până în 2042  Într-o conversație avută cu Peter H. Diamandis, Isaacman a spus că o călătorie pe Marte ar putea fi efectuată cel mai târziu în anul 2042. „SpaceX a declarat că prioritatea este Luna, nu Marte, iar asta schimbă planurile și numărul de oameni despre care vorbim. Putem investi în energie nucleară și în propulsie. Face parte din politica spațială națională”., a spus administratorul NASA. Jared Isaacman a spus că trimiterea unor astronauți pentru a înfinge steagul Americii în solul marțial este posibilă, dar se declară sceptic în privința viziunii lui Elon Musk că ar putea fi construit un oraș sustenabil pentru milioane de potențiali coloniști. „Este un nou pas mare – o cale potențială  ce ar necesita câteva miracoel pentru a trimite patru oameni pe Marte în următorii 10-15 ani. Nu viziunea lui Elon cu un oraș sustenabil pentru milioane de oameni, dar este ce poate face NASA cu fondurile plătitorilor de taxe și investițiile nucleare”, a adăugat el. Elon Musk contrazice NASA. Miliardarul dezvăluie când vor ajunge primii oameni pe Marte  După ce mai mulți internauți de pe X i-au sesizat, Elon Musk a reacționat imediat. Într-o postare adresată administratorului NASA pe platforma sa de socializare X, miliardarul a scris: „Oamenii vor ajunge pe Marte în aproximativ 5-7 ani. O sondă de aterizare, cu câțiva ani mai devreme”, a scris Elon Musk, care este de părere că extinderea civilizației umane pe Planeta Roșie ar diminua riscurile extincției speciei umane. După ce a pierdut titlul de trilionar pe care l-a deținut pentru câteva zile, a revenit în atenția publică cu noi declarații controversate despre Inteligența Artificială, având în pregătire și un proiect nou. Musk a promis că va crea cu ajutorul inteligenței artificiale un film adaptat după Odiseea lui Homer până la finalul anului 2026. Într-un interviu acordat publicației The Economist, directorul Tesla a afirmat că până în 2036, banii vor deveni irelevanți. Sursa Foto: Shutterstock

Ce ne ajută să rămânem concentrați? Cercetătorii spun că au găsit răspunsul în cea mai veche parte a creierului

Capacitatea de a ne concentra nu este o abilitate exclusiv umană și nici măcar specifică primatelor. Păsările, reptilele și chiar peștii își pot direcționa atenția către o țintă precisă, ignorând stimulii din jur care le-ar putea distrage. Această abilitate există de sute de milioane de ani, însă oamenii de știință nu știau cu exactitate ce regiuni ale creierului o controlează. Într-un nou studiu realizat pe șoareci și publicat în revista Nature Communications, cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins susțin că au identificat un grup de neuroni foarte vechi din punct de vedere evolutiv. Aceștia joacă un rol surprinzător de important în atenția spațială selectivă, relatează Science Alert. Sursă foto: Shutterstock Experimentul realizat pe șoareci Având în vedere istoria evolutivă comună dintre oameni și șoareci, există posibilitatea ca neuroni similari să existe și în creierul uman. Deși șoarecii și oamenii sunt mamifere, există numeroase diferențe între creierele celor două specii. Faptul că un mecanism funcționează într-un anumit fel la șoareci nu înseamnă automat că acesta funcționează identic și la oameni. „Animalele au capacitatea remarcabilă de a selecta și procesa cu prioritate cel mai important stimul din spațiu, ignorând în același timp stimulii mai puțin relevanți care le-ar putea distrage atenția”, explică autorii studiului. Această abilitate poartă denumirea de atenție spațială selectivă. Este esențială în aproape toate aspectele vieții unui animal. La oameni, atenția spațială selectivă este afectată în numeroase afecțiuni, printre care ADHD și schizofrenia. „Un semn caracteristic al ADHD este că până și cei mai slabi factori perturbatori reușesc să distragă atenția. Exact acest lucru am observat atunci când am dezactivat acești neuroni”, explică neurocercetătorul Shreesh Mysore, de la Universitatea Johns Hopkins. „Însă chiar a doua zi, după ce neuronii au fost reactivați, același animal a reușit din nou să ignore distragerile, inclusiv pe cele foarte puternice.” Neuronii care filtrează distragerile Neuronii implicați fac parte dintr-un grup numit complexul inhibitor parabigeminal-tegmental lateral (PLTi). Neuronii sunt localizați în trunchiul cerebral, într-o rețea neuronală care s-a păstrat aproape neschimbată de-a lungul evoluției. Este prezentă și la păsări, pești și mamifere. „Atunci când dezactivăm acești neuroni, șoarecii devin extrem de ușor de distras”, explică cercetătorul Ninad Kothari. Până acum, teoria dominantă susținea că atenția spațială selectivă este controlată în principal de regiuni mai recente din punct de vedere evolutiv. Noua cercetare sugerează însă că un mecanism cerebral mult mai vechi ar putea avea un rol esențial.

Primul vaccin proiectat cu AI a fost testat pe oameni. Rezultatele premierei medicale

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au dezvoltat primul vaccin proiectat de Inteligența Artificială. Compomenta cheie a vaccinului a fost proiectat în întregime de AI și a fost testat cu succes pe oameni. Rezultatele sunt promițătoare.  Obiectivul este unul ambițios: un vaccin care să ofere imunitate nu doar împotriva variantelor COVID, ci împotriva tuturor virusurilor provenite de la lilieci ce se pot transmite la oameni. Problema vaccinurilor tradiționale Potrivit Science Alert , vacinurile tradiționale antrenează sistemul imunitar pentru a recunoaște numai un singur virus specific. Problema e că virusul poate suferi mutații ulterior. În 2021, oamenii de știință au fost nevoiți să creeze noi vaccinuri pentru a face față la noi tulpini de coronavirus. Cu ajutorul AI, medicina modernă ar putea combate nu doar variantele cunoscute ale virusului SARS-CoV-2, ci toate coronavirusurile similare care pot provoca pandemii în viitor. Vaccinurile cu algoritmi ADN Vaccinurile proiectate cu algoritmi AI ar putea fi soluția, fiindcă pot analiza datele genetice de la toate variantele de virusuri. Ar trebui să funcționeze împotriva întregii familii, nu doar împotriva tulpinii, scrie publicația. Echipa de cercetători de la Cambridge au folosit AI pentru a scana toate virusurile porvenite din familia sarbecovirusurilor Avantajele vaccinului ADN: gata cu acul! . Un avantaj al vaccinului este că nu va mai fi necesar un ac pentru a fi administrat în corp, ci dosr prin intermediul unui jet de lichid de mare presiune care pătrunde prin piele. În plus, AI poate dezvolta vaccinuri cu ADN, care sunt mai stabile spre deosebire de vaccinurile pe bază de ARN mesager, precum Pfizer. Vaccinurile ADN sunt mai ușor de transportat și de depozitat în regiunile cu infrastructură medicală limitată.  În urma testelor pe oameni, serul a produs anticorpi care să recunoască mai multe tipuri de sarbecovirusuri. Participanții l-au tolerat cu ușurință, neavând efecte adverse. Vaccinul este considerat sigur. Specialiștii susțin că noua tehnologie realizată cu ajutoru AI ar putea accelera dezvoltarea de vaccinuri universale împotriva gripei, Ebola și altor virusuri care pot provoca epidemii în viitor. Însă, până la realizarea unui vaccin universal mai sunt câțiva ani, iar în tot acest timp, inteligența artificială ar putea deveni un instrument de mare importanță în combaterea amenințărilor sanitare globale. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: CEO-ul Pfizer: „Am salvat lumea de la COVID. Acum, vom salva lumea de cancer”

De ce miroase atât de bine după ploaie? Explicația științifică a unui fenomen fascinant

De ce miroase atât de bine după ploaie? Explicația științifică a unui fenomen fascinant. Mirosul care umple aerul în timpul primei ploi după o perioadă lungă de secetă se numește petrichor. Provine din uleiuri vegetale, bacterii din sol și o moleculă pe care nasul uman o poate detecta la concentrații aproape incredibil de mici, scrie Space Daily. Isabel Joy Bear și Richard Thomas, doi cercetători care lucrau la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation din Melbourne, au dat numele acestui miros într-o lucrare publicată în 1964. Ei l-au numit petrichor, combinând rădăcinile grecești pentru „piatră” și „ichor”, fluidul despre care se spunea că circulă prin venele zeilor. După ce au distilat roci și argilă expuse timp îndelungat soarelui australian, au izolat un ulei gălbui pe care plantele îl eliberaseră treptat în sol timp de săptămâni, așteptând ca apa să-l readucă în atmosferă. Sursă foto: Shutterstock Molecula pe care o putem mirosi în concentrații extrem de mici Componenta bacteriană se numește geosmină. Ea este produsă în principal de bacteriile din genul Streptomyces, care o eliberează în timpul formării sporilor. Este aceeași substanță care conferă sfeclei gustul său pământos și care dă peștilor de apă dulce aroma caracteristică de nămol. În 2024, cercetători conduși de Dietmar Krautwurst de la Leibniz Institute au identificat receptorul olfactiv uman responsabil pentru detectarea geosminei: proteina OR11A1. Aceasta este neobișnuit de sensibilă. De ce suntem atât de buni la detectarea mirosului de pământ O explicație este că oamenii preistorici ar fi putut folosi geosmina ca indicator al prezenței apei. Mirosul solului umed este purtat de vânt, iar capacitatea de a-l detecta ar fi fost extrem de utilă pentru găsirea surselor de apă în zone aride. Același receptor care astăzi ne avertizează că sfecla s-a alterat i-ar fi putut ajuta pe strămoșii noștri să descopere albiile umede ale râurilor. Paradoxal, geosmina poate funcționa și ca semnal de avertizare. În concentrații mari în apa potabilă, ea poate indica activitate microbiană, motiv pentru care sistemele de tratare a apei elimină adesea compușii cu miros de pământ și mucegai înainte ca apa să ajungă la consumatori. Sursă foto: Shutterstock Uleiurile produse de plante Contribuția inițială a lui Bear și Thomas nu a fost descoperirea geosminei, ci înțelegerea componentei vegetale a petrichorului. În timpul perioadelor lungi de secetă, anumite arbuști, ierburi și copaci secretă acizi grași și terpene prin frunze și rădăcini. Aceste substanțe se acumulează în praf și în rocile poroase din jurul plantelor. Această chimie este strâns legată de mecanismele prin care plantele încearcă să conserve apa. Cercetări recente privind adaptarea la secetă au arătat că celulele care controlează porii frunzelor produc lipide și compuși de semnalizare specializați atunci când planta este supusă stresului hidric. Uleiurile se depun pe argilă și piatră asemenea unui strat subțire de lac. Când primele picături consistente de ploaie cad, ele desprind aceste substanțe și le transformă în aerosoli microscopici. Sursă foto: Shutterstock Mecanismul aerosolilor, filmat cu camere de mare viteză Timp de decenii, nimeni nu observase direct modul în care petrichorul se formează în aer. În 2015, cercetători de la Massachusetts Institute of Technology au utilizat camere de mare viteză pentru a studia impactul picăturilor de apă asupra mai multor suprafețe, inclusiv sol nisipos, nămol, sticlă și cărămidă poroasă. Imaginile au dezvăluit un fenomen neașteptat. Atunci când o picătură de ploaie lovește o suprafață poroasă, aceasta captează mici bule de aer. Bulele urcă prin picătură și izbucnesc la suprafață, proiectând în atmosferă un nor fin de aerosoli — uneori sute pentru fiecare picătură. Fiecare aerosol transportă cu el ceea ce se afla pe suprafață: uleiuri vegetale, geosmină, spori bacterieni și, uneori, microorganisme. Astfel părăsește petrichorul solul și ajunge la nasul nostru. Efectul este cel mai intens atunci când ploaia este ușoară sau moderată și cade pe un sol cald și uscat. O ploaie torențială pe un teren deja umed produce foarte puțin petrichor, deoarece există mai puține buzunare de aer care să genereze aerosoli. A treia componentă: ozonul Există un miros mai ascuțit și mai „electric” care precede adesea ploaia cu câteva minute, mai ales înaintea unei furtuni. Acesta este ozonul, format atunci când fulgerele despart moleculele obișnuite de oxigen, care apoi se recombină într-o structură alcătuită din trei atomi. Curenții descendenți ai furtunii pot transporta ozonul aproape de nivelul solului înainte de sosirea ploii. Astfel, parfumul complet al unei furtuni de vară este alcătuit din mai multe straturi: ozonul, ascuțit și metalic; geosmina, umedă și pământoasă; uleiurile vegetale, mai dulci și cu note vegetale. Sursă foto: Shutterstock De ce acest miros trezește amintiri Semnalele olfactive ajung în creier pe o cale neobișnuit de scurtă. Bulbul olfactiv comunică direct cu regiuni implicate în emoții și memorie, inclusiv sistemul limbic, amigdala și hipocampul. Din acest motiv, un simplu miros poate readuce în minte o amintire din copilărie cu o intensitate mai mare decât o fotografie. Mirosul nu transmite doar informații. El vine încărcat și cu emoție. Petrichorul activează un mecanism profund al creierului: livrează o moleculă pe care specia umană o percepe de când există, printr-un sistem senzorial construit pentru supraviețuire și conectat direct la zonele care dau sens experiențelor noastre. Povestea bacteriilor Mult timp, oamenii de știință nu au înțeles de ce bacteriile Streptomyces produc geosmină. Sinteza ei consumă energie și nu pare să aibă un rol metabolic evident. O explicație este că geosmina funcționează ca un semnal de recrutare. Micile artropode din sol, cunoscute sub numele de colembole, sunt atrase de miros, traversează coloniile bacteriene și transportă sporii pe corpul lor către alte zone. În acest sens, geosmina este echivalentul bacterian al parfumului unei flori: o reclamă chimică adresată unui partener mobil. Nasul uman nu a făcut decât să se conecteze la o conversație chimică deja existentă între bacterii și insecte. Un miros pe care îl simțeau și dinozaurii Acel miros nu este doar o senzație nostalgică. Este un amestec real și măsurabil de chimie bacteriană, vegetală și atmosferică, eliberat de bule microscopice care izbucnesc la suprafața solului și perceput de un nas modelat de milioane de ani de evoluție. Și poate

Medicamentul pentru colesterol care a șocat oamenii de știință: ar putea influența procesul de îmbătrânire

Cercetarea, publicată în revista Pharmacological Research, arată că medicamentul îmbunătățește aspecte cognitive, precum memoria și învățarea, dar și capacitatea inimii de a pompa sângele odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui comunicat transmis marți de UIC Barcelona. Cercetătoarea din cadrul Departamentului de Științe Biomedicale al UIC Barcelona, Núria Casals, care a participat la studiu, a explicat că, la nivel molecular, medicamentul prelungește telomerii și reduce senescența celulară, ceea ce „ar putea însemna o reducere a îmbătrânirii țesuturilor”. „Efecte benefice” și asupra osteoartritei „Tratamentul cu acest medicament reduce acumularea de lipide peroxidate asociate vârstei și îmbunătățește funcția mitocondriilor, structurile celulare responsabile de producerea energiei”, a rezumat Casals, care este și profesoară de farmacologie și lider al Grupului de Cercetare „From Cell Metabolism to Metabolic Diseases” (Metadis) din cadrul UIC Barcelona. Pe lângă faptul că duce fiziologic la o îmbunătățire a funcției cardiace și a funcției cognitive cerebrale, cercetătoarea a precizat că alți autori au atribuit fenofibratului „efecte benefice” și asupra osteoartritei. Deocamdată, toate testele au fost realizate pe aceste animale Autorii explică faptul că efectele depind de activarea a două proteine regulatoare ale metabolismului lipidic, PPAR-alfa și CPT1C. Casals, împreună cu coordonatoarea studiului, Huichang Bi, de la Southern Medical University, a studiat timp de peste 10 ani proteina CPT1C, iar acum demonstrează „rolul esențial” al acesteia ca mediator în încetinirea îmbătrânirii la șoarecii tratați cu fenofibrat. Deocamdată, toate testele au fost realizate pe aceste animale, însă autorii subliniază că medicamentul „ar putea fi evaluat în viitor ca o posibilă terapie pentru întârzierea deteriorării asociate vârstei”, având în vedere că este un medicament sigur și deja prescris oamenilor. „După aceste rezultate obținute pe animale, vedem că modularea metabolismului lipidic prin intermediul acestor proteine ar putea fi o strategie eficientă pentru a combate unele procese ale îmbătrânirii naturale”, a explicat Casals, care subliniază că, pentru o îmbătrânire sănătoasă, este importantă și activitatea fizică, precum și stimularea creierului.

Zborul Artemis II, powered by… AMD

Când auzim de o misiune spațială precum Artemis II, primul gând merge la rachetă, la lansare, la echipaj. Este partea spectaculoasă. Dar realitatea este că succesul unei astfel de misiuni stă, în mare parte, într-un loc mult mai puțin vizibil: sistemul informatic din interiorul navei spațiale. Iar aici intervine o componentă despre care se vorbește prea puțin: tehnologii de materiale dar și tehnologii de IT capabile să funcționeze în spațiu, inclusiv cea dezvoltată de AMD. O scurtă recapitulare a Programului Artemis Artemis este un program al cărui nume vine de la denumirea din greacă a zeiței Lunii, Artemis, sora geamănă a zeului Apollo (programul anterior cu aselenizare umană), dar cu un twist: denumirea feminină a fost aleasă pentru a sărbători includerea primei femei într-o misiune lunară, astronauta Christina Koch, lucru esențial pentru a testa cum reacționează și corpul feminin în spațiu. În acest context, Orion este capsula spațială care transportă astronauți, denumită după constelația cu același nume. Toate aceste denumiri nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă o tradiție a celor de la NASA de a numi vehiculele de explorare spațială după obiecte cerești sau personaje mitologice. Programul Artemis conține 5 misiuni planificate (de la I la V) pentru a întoarce omul pe Lună: Artemis I (26 de zile; 16 noiembrie – 11 decembrie 2022) – misiune fără echipaj care a testat racheta SLS (Space Launch System, racheta care propulsează capsula) și modulul Orion pe orbită în jurul Lunii. Artemis II (10 zile; 1 – 10 aprilie 2026) – prima misiune cu echipaj uman; astronauții au ocolit Luna pentru a valida sistemele de zbor cu oameni. Artemis III (≈ 2 – 3 săptămâni; planificată pentru 2027) – misiune cu echipaj dedicată testelor critice de andocare și integrare, fără aselenizare. Artemis IV (≈ 3 – 4 săptămâni; planificată pentru 2028) – prima misiune Artemis cu aselenizare, marcând revenirea oamenilor pe suprafața Lunii. Artemis V (≈ 1 lună sau mai mult; planificată pentru final de 2028 / început de 2030) – misiune de consolidare, cu o nouă aselenizare și operațiuni lunare extinse. Până acum au fost finalizate două misiuni, I și II. Artemis II a trecut printr-o serie de etape în care fiecare sistem depindea de celălalt: lansarea cu SLS, intrarea pe orbită, verificările inițiale, manevrele de apropiere, plecarea spre Lună, zborul în jurul Lunii, întoarcerea spre Pământ, reintrarea în atmosferă și, la final, aterizarea în ocean. Obiectivele Artemis II Scopul principal al misiunii a fost testarea de tehnologii. Interesant este că una dintre tehnologiile folosite de capsula Orion este chiar AMD. Într-o postare pe paginile de LinkedIn și X, AMD menționează că a contribuit la misiunile Artemis I și II cu FPGA-urile AMD Virtex 5QV. Pe scurt, Artemis I și Artemis II (dar și viitoarea Artemis III) sunt misiuni de testare a echipamentelor pentru scopul suprem al seriei: aselenizarea din misiunile Artemis IV și Artemis V. Sursa foto: nasawatch.com După mai bine de 50 de ani, tehnologiile s-au schimbat complet din toate punctele de vedere, așadar au fost necesare noi teste pentru a face misiunea lunară sigură pentru a transporta oameni. În primul rând, s-a testat scutul termic Avcoat, un material ablativ pe bază de fibre de siliciu, testat la reintrare la viteză extrem de mare în atmosfera Pământului (cca 5000 °C), care se exfoliază progresiv pentru a atenua impactul. Alte echipamente testate au fost vestele de protecție împotriva radiațiilor AstroRad, realizate din straturi flexibile de polimeri. FPGA-urile AMD Virtex 5QV, care sunt cipuri speciale ce pot fi reconfigurate pentru sarcini diferite, pot îndeplini mai multe roluri simultan și sunt construite să reziste acolo unde spațiul nu iartă. În afara protecției oferite de atmosfera Pământului, radiațiile pot produce erori imprevizibile în electronică, adică biți care se schimbă aleatoriu și pot compromite întregul sistem, iar ceea ce pe Pământ este o raritate, în spațiu este un lucru constant. Tocmai de aceea, AMD este testat în astfel de misiuni: pentru că aceste cipuri sunt proiectate special să detecteze și să corecteze erori cauzate de radiații, să continue să funcționeze în condiții ostile și să evite situații critice în care sistemele ar putea ceda, lucru care demonstrează că nu este vorba doar despre performanță, ci despre tehnologie construită să nu cedeze atunci când nu există loc de erori, având in vedere ca orice eroare sau greșeala poate costa viața întregului echipaj. Pe lângă toate acestea, s-au mai testat panouri solare de ultimă generație, baterii optimizate pentru cicluri lungi și temperaturi variabile, sisteme de life support (pentru reciclarea aerului și a apei, controlul temperaturii și umidității în spații mici), sisteme de comunicații – toate acestea fiind tehnologii noi, testate până acum doar în medii de simulare pe Pământ. Artemis II – o misiune reușită Misiunea Artemis II a fost un succes real: a reușit să lanseze, să susțină în spațiu și să readucă pe Pământ oameni, iar AMD a făcut parte din acest moment unic in istorie. Pe lângă asta, cei patru astronauți ai misiunii Artemis II au doborât recordul de distanță parcursă de oameni în spațiu, depășind cel mai îndepărtat punct în raport cu Terra atins anterior de astronauții programului Apollo în mijlocul anilor 60. Având în vedere că tehnologiile AMD au demonstrat din plin că pot participa cu succes la astfel de procese cu echipaj uman în Artemis I și II, este foarte probabil ca acestea să fie folosite și în următoarele misiuni Artemis.

Ce se întâmplă în corpul tau când iei cina la ora 22:00, potrivit științei

Influența orelor meselor de seară asupra odihnei și funcției metabolice. Ora la care luăm ultima masă a zilei a devenit un subiect de studiu în cadrul cronobiologiei și nutriției metabolice, scrie El Economista. Diverse studii au indicat faptul că luarea cinei târziu nu influențează numai digestia, ci și procesele hormonale și metabolice, la fel și calitatea somnului. Organismul funcționează conform ritmurilor circadiene, un sistem biologic reglat de creier care sincronizează funcții precum somnul, temperatura corpului și eliberarea de hormoni pe parcursul zilei. Acest ceas intern afectează direct și modul în care alimentele sunt metabolizate. Conform Institutului Național de Științe Medicale Generale (NIGMS), ritmurile circadiene influențează practic fiecare organ din corp, nu numai somnul. Atunci când consumul de alimente are loc târziu noaptea, organismul intră într-o perioadă în care sensibilitatea la insulină tinde să scadă, fapt ce poate îngreuna controlul glicemiei. Metabolismul glucozei este cel mai eficient în primele ore ale zilei și mai puțin noaptea, iar acest lucru înseamnă că aceleași alimente pot fi procesate diferit în funcție de momentul în care sunt consumate. Mâncatul târziu este asociat cu perturbări ale metabolismului energetic și cu un risc mai mare de dezechilibre metabolice pe termen lung. De asemenea, cina aproape de ora de culcare poate să interfereze cu calitatea somnului. Procesul digestiv activează sistemele metabolice care împiedică tranziția organismului către o stare de repaus. sursa foto: Envato Producția de melatonină, un hormon cheie pentru adormire, poate să fie afectată indirect atunci când organismul este încă concentrat pe digestie. Mai mult, creșterea activității metabolice nocturne poate perturba continuitatea somnului și îi poate reduce profunzimea. Momentul meselor influențează, de asemenea, echilibrul energetic. Studiile clinice au observat că mesele târzii pot fi asociate cu o pierdere în greutate mai puțin eficientă, chiar și atunci când aportul caloric total este similar. Un studiu condus de Universitatea Harvard și Spitalul Brigham and Women’s a constatat că mesele târzii au fost asociate cu senzații mai mari de foame și un consum energetic mai mic în comparație cu mesele mai devreme. Dincolo de efectele izolate, dovezile științifice sugerează că o combinație de cine târzii, o calitate slabă a somnului și ritmuri circadiene perturbate poate contribui la un profil metabolic pe termen lung mai rău. Aceasta include o rezistență crescută la insulină, modificări ale lipidelor din sânge și o dificultate mai mare în reglarea apetitului. Chiar și așa, experții subliniază că impactul depinde de contextul general, cum ar fi compoziția dietei, nivelul de activitate fizică și regularitatea meselor. Autorul recomandă: TABEL | Ce se mănânci la micul dejun, prânz și cină, în funcție de bugetul zilnic: de la 10 lei la 200 lei de persoană