Vladimir Putin se implică în criza mondială a petrolului. Ce mesaj are pentru Europa

Federația Rusă a avertizat în mod repetat că tentativele de a destabiliza situația din Orientul Mijlociu vor duce la creșterea prețurilor la petrol și gaze, a declarat președintele rus, citat de Kommersant. Întreruperile livrărilor de petrol și gaze din cauza conflictului din Orientul Mijlociu afectează întregul sistem de relații economice internaționale, a declarat Putin. Schimbarea rutei de furnizare, fără Ormuz, este imposibilă „În prezent, ruta de aprovizionare cu petrol prin Strâmtoarea Ormuz este practic închisă. O schimbare completă a furnizării de petrol din Orientul Mijlociu fără Strâmtoarea Ormuz este în prezent imposibilă Concurența pentru furnizorii de energie la nivel mondial se intensifică în prezent.Companiile energetice rusești ar trebui să profite de prețurile actuale ale petrolului și să utilizeze veniturile pentru achitarea datoriilor către bănci. Schimbarea echilibrului dintre cerere și ofertă de energie va duce la o nouă realitate a prețurilor sustenabile”, a declarat el. Șeful statului rus a constatat că prețurile mondiale ale petrolului au crescut cu 30% pe săptămână, iar livrările de GNL din Orientul Mijlociu au scăzut drastic. „Reluarea producției va dura săptămâni și luni”, a declarat Putin. Rusia ajută Slovacia și Ungaria „Prețurile actuale ridicate ale energiei sunt temporare, iar Rusia înțelege acest lucru. Rusia va continua să livreze petrol și gaze către țările care sunt cumpărători de încredere, inclusiv Slovacia și Ungaria. Rusia mărește în prezent furnizarea de resurse energetice partenerilor săi de încredere din mai multe regiuni ale lumii”, a anunțat Putin. Rusia așteaptă semnalul europenilor, dacă au nevoie de ajutor Din cauza întreruperii furnizării de resurse energetice la nivel mondial, „inflația crește”, iar producția de bunuri industriale este afectată. Rusia nu ar trebui să aștepte ca Europa să „închidă ușa în mod demonstrativ” în ceea ce privește furnizarea de energie, ci să redirecționeze volumele către alte piețe. Rusia este pregătită să lucreze cu europenii la furnizarea de petrol și gaze, dar are nevoie de un semnal din partea lor”, a declarat șeful statului rus.
Cancelarul german Friedrich Merz se declară îngrijorat de creșterea prețurilor la energie cauzată de conflictul din Orientul Mijlociu

După ce partidul Uniunea Creștin-Democrată a trecut prin alegerile locale din Baden-Wuerttemberg cu un rezultat „amar” (victoria Verzilor), cancelarul german Friedrich Merz a asigurat că guvernarea sa nu va fi afectată. Cancelarul a reiterat că nu va face coaliție cu partidul naționalist Alternativa pentru Germania. Partidul condus de Alice Weidel a încheiat pe poziția a treia. „Am agreat că rezultatul acesta nu va avea vreun impact asupra coaliției de la Berlin (coaliția cu social-democrații germani). Vom continua să lucrăm”, a spus el la conferința de presă de ieri. Cancelarul german se declară îngrijorat de impactul războiului din Iran asupra economiei germane În conferința de presă de luni, cancelarul german s-a declarat mai „îngrijorat” de creșterea prețurilor la energie cauzată de războiul regional din Orientul Mijlociu, care a escaladat de la atacurile SUA de pe 28 februarie 2026. Merz a reamintiut că prețurile petrolului au depășit luni 100 de dolari pe baril, pentru prima dată de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia din 2022. „Știm că acest lucru ar putea avea un impact asupra economiei germane”. Cancelarul a adăugat că guvernul celei mai mari economii din UE caută deja să-și diversifice sursele și furnizorii de energie pentru a-și consolida independența de când a renunțat la importul de gaz rusesc. De asemenea, a mai spus că războiul ar putea declanșa o nouă criză a refugiaților în Europa, similară cu cea din 2015, provocată atunci de războaiele civile din Libia, Siria și Irak. Liderul de la Berlin și-a exprimat îngrijorarea că „scenariul Siriei” s-ar putea repeta. Cancelarul Merz a declarat că „numai regimuk iranian și așa-numita Garda Revoluționară pot opri luptele”. „Până când se va întâmpla acest lucru, presupun că Israelul și America vor continua să se apere împotriva acestui regim. Amenințarea reprezentată de acest regim se extinde mult dincolo de țară și regiune. Știți că Iranul susține Rusia în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, că Iranul este în mare măsură responsabil pentru teroarea Hamas, Hezbollah și a rebelilor Houthi. Iranul este centrul terorismului internațional. Și acest centru trebuie închis, iar americanii și israelienii fac asta în felul lor.” Cancelarul german și-a exprimat susținerea față de Israel și SUA Merz a fost săptămâna trecută într-o vizită la Casa Albă, unde s-a întâlnit pentru a treia oară cu președintele american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a avut numai cuvinte de laudă și apreciere față de liderul german în raport cu relațiile cu Regatul Unit și cu Spania. Cancelarul german și-a exprimat solidaritatea față de Israel și SUA împotriva regimului islamic de la Teheran. În declarația sa de la Munich, Merz a spus că guvernul german împărtășește valorile SUA și ale Israelului în raport cu programul nuclear și balistic al Iranului și a denunțat sprijinul Teheranului pentru grupările teroriste „proxy”. El a adăugat că „poporul iranian are dreptul să-și decidă destinul” și a făcut apel pentru pace în regiune, precum și pentru securitatea statelor arabe din Golf și a Israelului. Germania trăiește deja cu regrete după ce și-a demolat centralele nucleare Decizia Germaniei de a demola centrale nucleare a dus la creșterea cu 25% a prețurilor la electricitate, potrivit Marketwatch.O analiză economică publicată de JPMorgan susține că Merz recunoaște că decizia de a opri programul nuclear german ca urmare a accidentului nuclear de la Fukushima din 2011, dar și la presiunile ecologiștilor și a Partidului Verzilor, a fost o greșeală fatală pentru economia germană. Evaluarea a fost făcută de Michael Cembalest, președintele departamentului de strategie de piață și investiții al JPMorgan Asset and Wealth Management. Într-un raport amplu despre piețele energetice, acesta a dedicat un capitol pe care la numit „entscheidungsreue nuclear” sau „regretul nuclear” al Germaniei. „Așadar, acum întreprindem cea mai scumpă tranziție energetică din lume; nu cunosc nicio altă țară care să facă lucrurile atât de scumpe și dificile precum Germania.”, a spus acesta. Sursa Foto: CDU Autorul recomandă: Friedrich Merz s-a întâlnit cu Donald Trump. Președintele: Iranul a fost distrus. Nu mai au aeronave, nave și radar. Le-am distrus
Trupa Franz Ferdinand acuză armata israeliană că i-a folosit melodia fără acord într-un videoclip de propagandă

Controversa a izbucnit după ce Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat pe rețelele sociale un videoclip în care apare, fără acord , celebra piesă „Take Me Out”, lansată de Franz Ferdinand în 2004, arată Euronews. Melodia rulează pe fundalul unor imagini cu avioane de luptă și explozii. În același timp, un militar israelian laudă atacurile aeriene ale armatei în cadrul operațiunii militare împotriva Iranului. Clipul a fost publicat cu mesajul „Operation Roaring Lion – this is how it’s done”. Reacția dură a solistului Alex Kapranos Frontmanul trupei, Alex Kapranos, a reacționat pe Instagram, criticând folosirea melodiei fără permisiunea formației. „Acești ucigași belicoși folosesc muzica noastră fără consimțământul nostru. Ne face să ne simțim dezgustați și furioși”, a scris artistul, adăugând că gestul reflectă „aroganța de a lua ceea ce nu le aparține”. Mesajul a fost distribuit rapid pe rețelele sociale și a alimentat dezbaterea despre folosirea muzicii artiștilor în scopuri politice sau militare fără acordul acestora. Un nou caz de muzică folosită fără acord Nu este prima situație recentă în care melodii celebre sunt folosite în videoclipuri politice sau militare fără aprobarea autorilor. Unul dintre compozitorii piesei „Macarena”, Antonio Romero Monge din duo-ul Los del Río, a criticat recent utilizarea melodiei într-un videoclip distribuit de Casa Albă. Clipul respectiv prezenta bombardamentele din cadrul operațiunii militare împotriva Iranului. Artistul a spus că a simțit „un disconfort profund” după ce imaginile au devenit virale pe internet.
Război în Orientul Mijlociu, ziua 10. O rachetă iraniană a fost doborâtă în spațiul NATO / Noul lider suprem Mojtaba Khamenei a fost rănit în război

Președintele Ciprului spune că țara nu se va implica „niciun fel de operațiuni militare legate de conflictul din Iran” „Cipru nu se va implica în niciun fel de operațiuni militare legate de conflictul din Iran, ci se va concentra pe rolul său umanitar”, a declarat, luni, președintele Nikos Christodoulides, citat de The Guardian. Declarația sa vine în contextul în care ministrul de Externe al Ciprului a afirmat că există „întrebări” cu privire la viitorul bazelor militare britanice de pe insulă, după atacul cu drone de săptămâna trecută. Atacul asupra bazei RAF Akrotiri, suspectat a fi fost lansat de Hezbollah în Liban, a provocat pagube minime și nu a făcut victime. Cer negru, ploaie acidă și aer otrăvit: ce trăiesc acum cei 10 milioane de locuitori ai Teheranului Locuitorii din Teheran descriu scene apocaliptice după bombardarea depozitelor de petrol din Teheran. Fum toxic, ploi acide și penurie de alimente paralizează un oraș de 10 milioane de oameni. Oamenii din Teheran s-au trezit acoperiți de funingine. Soarele era invizibil. Oamenii au aprins luminile în case pentru a vedea în întuneric. O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă în spațiul aerian turc, potrivit Ministerului Apărării turc Racheta a fost distrusă de sistemele de apărare ale NATO din estul Mediteranei, a precizat ministerul, citat de Sky News. Ministerul Apărării turc adaugă că fragmente din muniție au aterizat pe câmpuri pustii din Gaziantep, în sud-estul Turciei. „Subliniem încă o dată că toate măsurile necesare vor fi luate cu fermitate și fără ezitare împotriva oricărei amenințări îndreptate împotriva teritoriului și spațiului aerian al țării noastre”, a transmis ministerul apărării. Televiziunea de stat iraniană, în reportajele sale despre ascensiunea lui Mojtaba Khamenei la funcția de lider suprem, se referă la acesta ca fiind rănit în război. Prezentatorii citesc reportaje în care îl descriu ca fiind „janbaz”, adică rănit de inamic, în „războiul Ramadan”, așa cum mass-media din Iran se referă la conflictul actual, scrie Times of Israel. Nu sunt oferite detalii suplimentare: dacă a fost rănit înainte de a fi numit lider suprem sau după acest moment. Cu toate acestea, tatăl lui Khamenei și soția sa au fost uciși în atacul aerian israelian din 28 februarie de la Teheran, la începutul războiului. Mojtaba Khamenei nu a fost văzut de la începutul războiului. El a fost anunțat peste noapte ca noul lider suprem al Iranului. Stare de forță majoră Compania națională de petrol și gaze din Bahrain, Bapco Energies, a declarat stare de forță majoră din cauza situației din regiune, a raportat agenția BNA. Decizia a fost luată ca urmare a „atacurilor continue ale Iranului din regiune și a unui atac recent asupra uneia dintre unitățile de producție a energiei de la fabrica Bapco Refining Company”. Noul lider suprem al Iranului, „la fel de complice la crime ca și tatăl său” Shahin Gobadi, membru al comitetului pentru afaceri externe al Consiliului Național de Rezistență al Iranului (NCRI), a vorbit la Sky News despre noul lider suprem al țării, Mojtaba Khamenei. Mojtaba Khamenei, în vârstă de 56 de ani, fiul fostului lider suprem al Iranului, a fost numit succesorul său, a anunțat televiziunea de stat iraniană. Comentând această decizie, Gobadi a declarat la Sky News: „În primul rând, instalarea lui Mojtaba Khamenei demonstrează că regimul a ajuns într-un impas. Acesta nu s-a putut menține decât prin păstrarea numelui „Khamenei” ca simbol al continuității. În al doilea rând, Mojtaba este la fel de complice la crime ca și tatăl său, dar nu are autoritatea și capacitatea tatălui său de a gestiona rivalitățile interne. Conducerea sa va dezvălui inevitabil conflictele interne suprimate ale regimului. În al treilea rând, poporul iranian nu îl va accepta niciodată. Sloganul „Moarte lui Khamenei” va continua să fie un strigăt de luptă central al poporului iranian. În al patrulea rând, Mojtaba Khamenei a fost responsabil pentru multe dintre crimele regimului, în special în ultimele două decenii, jucând un rol cheie în dirijarea reprimării revoltelor majore, inclusiv cele din 2017, 2019, 2022 și revolta din 2025-2026. IRGC și principalele organe de securitate au funcționat efectiv sub supravegherea sa directă”. Fondat la Teheran în 1981, NCRI are ca scop înființarea unei republici democratice seculare în Iran, bazată pe separarea religiei de stat. Ayatollah Ali Khamenei a fost ucis în primele atacuri americane și israeliene asupra Iranului, în urmă cu puțin peste o săptămână. Atacuri sub noul lider suprem Iranul a lansat primele atacuri cu rachete sub noul lider suprem Mojtaba Khamenei, potrivit unei postări pe canalul Telegram al postului public de televiziune IRIB. O imagine părea să arate un proiectil marcat cu cuvintele: „La dispoziția dumneavoastră, Sayyid Mojtaba”. Paramedic ucis într-un atac israelian în Liban Ministerul Sănătății din Liban a condamnat un atac israelian direct asupra unui centru medical din districtul Nabatieh, care a ucis un paramedic și a rănit alți doi. Atacul a vizat serviciul de salvare al autorității medicale afiliate Hezbollah din satul Zefta, din sudul țării, potrivit Sky News. Într-o declarație, ministerul a condamnat atacurile asupra personalului medical implicat în activități umanitare. Acesta a îndemnat organizațiile umanitare internaționale să ia atitudine, subliniind că astfel de atacuri încalcă dreptul internațional și Convențiile de la Geneva. Un alt atac israelian duminică asupra orașului Sir El Gharbiyeh din sudul Libanului a ucis cel puțin 10 persoane și a rănit alte șase. Oficialii locali și locuitorii au dat cifre mai mari și au spus că printre morți se aflau și mai multe femei și copii. Duminică dimineață, ministerul sănătății a declarat că 394 de persoane au fost ucise în Liban în ultima săptămână, dintre care 83 de copii și 42 de femei. Trump spune că încheierea războiului va fi o decizie „comună” cu Netanyahu Donald Trump a declarat că decizia privind momentul încheierii războiului cu Iranul va fi una „comună”, pe care o va lua împreună cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, relatează The Times of Israel. În cadrul unui scurt interviu telefonic, președintele SUA a afirmat, de asemenea, că Republica Islamică ar fi distrus Israelul dacă el și Netanyahu nu ar fi existat. El a declarat: „Iranul
Ursula von der Leyen propune schimbarea de doctrină a Uniunii Europene: Europa nu mai poate fi un gardian al vechii ordini mondiale

Ursula von der Leyen: „Europa nu mai poate fi gardianul vechii ordini mondiale. Este o lume care a dispărut și nu se va mai întoarce” „Europa nu mai poate fi un gardian al vechii ordini mondiale. Este o lume care a dispărut și nu se va mai întoarce. Vom apăra și susține întotdeauna sistemul bazat pe reguli pe care l-am ajutat să-l construim împreună cu aliații noștri, dar nu ne mai putem baza pe el ca singura modalitate de a ne apăra interesele sau să presupunem că regulile sale ne vor proteja de amenințările complexe cu care ne confruntăm. Trebuie să reflectăm urgent asupra faptului dacă doctrina și procesul nostru decizional – toate concepute într-o lume postbelică de stabilitate și multilateralism – au ținut pasul cu viteza schimbărilor din jurul nostru Putem construi o politică externă care să ne facă mai puternici pe plan intern. Mai influenți la nivel global. Și un partener mai bun pentru țările din întreaga lume. Acesta este un pilon fundamental al independenței europene care ne protejează interesele și ne promovează valorile”, spune von der Leyen. Șefa Comisiei Europene s-a întrebat retoric dacă actuala ordine globală bazată pe reguli este „mai mult un ajutor sau un obstacol” pentru Europa: „Indiferent dacă sistemul pe care l-am construit – cu încercări bine intenționate de consens și compromis – este mai degrabă un ajutor sau un obstacol pentru credibilitatea noastră ca actor geopolitic. Știu că acesta este un mesaj dur și o conversație dificilă. Dar știu, de asemenea, că mulți dintre voi ați simțit această tensiune în munca voastră de zi cu zi. Ideea este că, dacă credem – așa cum cred eu – că avem nevoie de o politică externă mai realistă și bazată pe interese”. Discursul lui Von der Leyen vine în urma unor mesaje similare transmise în ultimele săptămâni de cancelarul german Friedrich Merz și de prim-ministrul canadian Mark Carney, ambii stimulați de schimbările radicale din Statele Unite sub președintele Donald Trump. Suveranism și independență a UE Șeful Comisiei a continuat să reitereze apelurile pentru o Europă mai independentă, subliniind eforturile deja depuse pentru a reduce riscul reprezentat de „un singur furnizor pentru active vitale – de la energie la apărare, de la semiconductori la vaccinuri, de la tehnologii curate la materii prime”. Ursula von der Leyen a pledat astăzi pentru suveranism și independență în UE: „Scopul este să devenim mai rezistenți, mai suverani și mai puternici – de la apărare la energie, de la materii prime critice la tehnologii strategice… Așa arată independența în lumea de astăzi. Trebuie să fim pregătiți să ne proiectăm puterea cu mai multă asertivitate. De exemplu, pentru a contracara agresiunea și interferența străină cu toate instrumentele noastre – fie ele economice sau diplomatice, tehnologice sau militare.” UE trebuie să fie „mai pragmatică” în ceea ce privește comerțul, spune șefa Comisiei Europene: „Aproape 2/3 din creșterea economică globală are loc în afara SUA și a Chinei. Țările de pe toate continentele își caută locul în lume. Nu vor să facă parte din nicio sferă de influență. Vor să fie prospere și suverane.” „Securitatea, principalul factor al organizării UE” Pregătirile pentru o „Strategie europeană de securitate” sunt deja în curs de desfășurare, o abordare care va fi piatra de temelie a viziunii UE, spune von der Leyen: „Securitatea trebuie să devină principiul factor al organizării acțiunilor noastre. Aceasta trebuie să fie mentalitatea implicită – de la apărare la date, de la industrie la infrastructură, de la tehnologie la comerț. Vom face acest lucru împreună cu partenerii: Am deschis SAFE către Canada. Dorim să integrăm lanțurile valorice ale apărării cu India. Lucrările progresează cu Australia. Unii ar putea spune că ieșim din zona noastră de confort. Alții susțin că ar trebui să ne concentrăm doar pe ceea ce se întâmplă la propriile noastre granițe. Dar amenințările cu care ne confruntăm vin din toate direcțiile și din toate domeniile – fie ele cibernetice, fie cele spațiale. Așadar, această abordare cu adevărat completă a securității noastre trebuie să continue să ne ghideze activitatea. Ideea este că lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză incredibilă, iar acum și Europa se schimbă.” În ceea ce privește Iranul, șefa Comisiei Europene a declarat: „Nu ar trebui să se verse lacrimi pentru regimul iranian. Acest regim a provocat moartea și a impus represiune propriului popor. A masacrat 17.000 de tineri. Acest regim a provocat devastare și destabilizare în regiune prin intermediul intermediarilor săi. Mulți iranieni din țară și din întreaga lume au sărbătorit moartea lui Khamenei. Poporul iranian merită libertate, demnitate și dreptul de a-și decide propriul viitor, chiar dacă știm că acest lucru va fi plin de pericole și instabilitate în timpul și după război” Președintele Comisiei Europene a anunțat că Europa va fi întotdeauna alături de Ucraina și a vorbit și despre situația tragică din Gaza.
O organizație pentru drepturile omului acuză Israelul că a folosit fosfor alb într-un atac

Prin geolocalizarea și verificarea a șapte imagini, Human Rights Watch a transmis că Israelul a tras cu fosfor alb folosind artileria asupra zonelor rezidențiale din satul Yohmor, din sudul Libanului, potrivit AP. Acest lucru s-a întâmplat la câteva ore după ce armata israeliană a avertizat locuitorii satului și zeci de alți locuitori din sudul Libanului să evacueze zona. Organizația a precizat că nu a putut identifica în mod independent dacă mai erau locuitori în zonă sau dacă cineva a fost rănit. Apărătorii drepturilor omului spun că utilizarea fosforului alb este ilegală în conformitate cu dreptul internațional atunci când substanța chimică incandescentă este trasă în zone populate. Aceasta poate incendia clădiri și arde carnea umană până la os. Supraviețuitorii sunt expuși riscului de infecții și insuficiență organică sau respiratorie, chiar dacă arsurile lor sunt minore. „Utilizarea ilegală a fosforului alb de către armata israeliană în zone rezidențiale este extrem de alarmantă și va avea consecințe grave pentru civili”, a declarat Ramzi Kaiss, cercetător pentru Liban la Human Rights Watch. Armata israeliană nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii. În trecut, aceasta a susținut că utilizează fosforul alb ca ecran de fum și nu pentru a viza civilii. Organizații precum Human Rights Watch și Amnesty International au transmis că muniția a fost utilizată în ultimul război al Israelului cu Hezbollah, în urmă cu peste un an, în numeroase ocazii în sudul Libanului, în timp ce civilii erau încă prezenți.
Armata americană a ucis șase persoane într-un atac asupra unei nave în Pacific

Atacul de duminică al armatei americane a ridicat numărul morților la cel puțin 157 de persoane de când administrația Trump a început să-i vizeze pe cei pe care îi numește „narcoteroriști” în ambarcațiuni mici, la începutul lunii septembrie, potrivit AP. Ca în cazul majorității declarațiilor făcute de armata americană privind cele peste 40 de atacuri cunoscute din Oceanul Pacific de Est și Marea Caraibelor, Comandamentul Sudic al SUA a declarat că a vizat presupuși traficanți de droguri de-a lungul rutelor de contrabandă cunoscute. Armata nu a furnizat dovezi că nava transporta droguri. A postat un videoclip pe rețeaua X care arăta o mică ambarcațiune aruncată în aer în timp ce plutea pe apă. Bandele transnaționale, „amenințare inacceptabilă” la adresa securității regiunii Președintele Donald Trump a declarat că SUA se află în „conflict armat” cu cartelurile din America Latină și a justificat atacurile ca o escaladare necesară pentru a stopa fluxul de droguri în Statele Unite. Însă administrația sa a oferit puține dovezi care să susțină afirmațiile sale privind uciderea „narcoteroriștilor”. Într-o întâlnire cu liderii latino-americani de sâmbătă, Trump i-a încurajat să se alăture SUA în luarea de măsuri militare împotriva cartelurilor de trafic de droguri și a bandelor transnaționale, despre care a spus că reprezintă o „amenințare inacceptabilă” la adresa securității naționale a regiunii.
Cât gaz și petrol a importat Europa din Rusia în 2025. Tranzitul prin Ucraina a umplut și conturile Kievului. Cât a încasat Ucraina de la Rusia

La 4 ani de la invazia rusă a Ucrainei, Uniunea Europeană a continuat să importe petrol din Rusia, deși Moscova a fost lovită cu sancțiuni financiare. În contextul tensiunilor dintre Ungaria și Ucraina, cantitatea de gaz importat de UE din Rusia a continuat să scadă de la 150,2 de miliarde de metri cubi (2021) la 40,9 de miliarde de metri cubi (2025), arată statisticile Consiliului European. Kyiv Independent , care a citat ONG-ul german Urgewald, a estimat că UE a importat din Rusia gaz lichefiat în valoare de 7,2 miliarde de euro, prin terminalul Yamal LNG. Franța este țara europeană care a importat cel mai mult gaz lichefiat rusesc (6,3 milioane de tone), urmată de Belgia (4,2 milioane de tone). România a importat mai mult gaz rusesc în 2025, cu 57% mai mult în raport cu 2024, potrivit Reuters. În 2021, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, blocul european a importat energie rusească în valoare de peste 133 de miliarde de euro. În ianuarie-august 2025, factura UE pentru combustibilii Rusiei s-a ridicat la 11,4 miliarde de euro. UE a continuat să importe petrol și gaz din Rusia în 2025, dar la un nivel mai mic raportat la ultimii 5 ani Eurostat a estimat că UE a continuat să importe și petrol rusesc, dar la nivel mai mic în comparație cu cel de acum 5 ani: de la o cantitate de petrol în valoare de 28,74 miliarde de euro în prima parte a anului 2021 la o cantitate de petrol care valorează 1,12 miliarde în ultima parte a anului 2025. Un oficial rus (vice-premierul Alexander Novak) a declarat că exporturile de petrol rusesc către Europa au fost aproximativ 25 milioane tone în 2025, potrivit Reuters. Înainte de războiul din Ucraina și sancțiunile europene, Rusia exportase 175 de milioane de tone de petrol în Europa. Consiliul European reamintește că importul de gaz natural lichefiat din Rusia va fi interzis pentru statele membre UE începând din ianuarie 2027. Importul de gaze naturale prin gazoducte va fi interzis din toamna anului 2027. De la 1 martie 2026, toate statele membre UE trebuie să-și pregătească planuri pentru a-și diversifica furnizorii de gaz și pentru a înlocui gazul rusesc. Și țările membre UE care încă importă petrol rusesc vor fi obligate să-și diversifice planurile. Vladimir Putin a amenințat în contextul crizei petroliere de la izbucnirea războiului din Iran că ar putea opri permanent livrarea de gaze Europei: „Poate că ar fi mai rentabil pentru noi să ne întrerupem chiar acum livrările”. Cât profit a făcut Ucraina din tranzitul petrolier? În 2025, Ucraina a obținut profit de 200-250 de milioane de dolari din taxele de tranzit pentru 9,7 milioane de petrol rusesc, prin ramura sudică a conductei Drujba, arată analizele ExPro. Destinațiile principale au fost Slovacia (4,9 milioane de tone) și Ungaria (4,35 milioane de euro). Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Viktor Orban îl reclamă pe Zelenski la UE în problema conductei de petrol Drujba: „Am sunat-o pe Ursula von der Leyen”
Al șaptelea soldat american a murit în războiul din Orientul Mijlociu, după ce a fost rănit într-un atac din Arabia Saudită

„Noaptea trecută, un militar american a decedat din cauza rănilor suferite în timpul atacurilor inițiale ale regimului iranian în Orientul Mijlociu”, a declarat Comandamentul Central al SUA pe rețeaua X. „Militarul a fost grav rănit la locul unui atac asupra trupelor americane din Regatul Arabiei Saudite, pe 1 martie”, potrivit CNN. Numele militarului nu este divulgat până la 24 de ore după ce familia sa este anunțată, așa cum este obiceiul. Vestea despre soldatul căzut vine la o zi după ceremonia de repatriere celor șase soldați uciși săptămâna trecută în Kuweit. Președintele Donald Trump și alți oficiali de rang înalt li s-au alăturat familiilor acelor soldați la baza aeriană Dover din Delaware, în timp ce soldații au fost aduși acasă. Atacul respectiv, care a avut loc fără avertisment , a avut loc asupra unui centru de operațiuni improvizat în portul civil Shuaiba din Kuweit, pe 1 martie. Toți cei șase soldați au fost repartizați în cadrul Comandamentului 103 de Susținere, o unitate de rezervă a Armatei din Iowa. Trump admite că vor mai exista victime în rândul soldaților Președintele a declarat duminică pentru ABC că întâlnirea cu familiile celor șase soldați nu l-a pus pe gânduri în privința războiului. „Părinții s-ar supăra dacă aș face asta”, a spus el. „Părinții mi-au spus, fiecare dintre ei: «Vă rog, domnule, câștigați asta pentru băiatul meu», iar într-un caz, o tânără, după cum știți, «Vă rog, câștigați asta pentru copilul meu».” Președintele a declarat anterior că probabil vor exista mai multe victime americane în războiul din Iran. Întrebat sâmbătă dacă crede că va trebui să participe la transferuri mai demne, Trump a răspuns: „Sunt sigur. Urăsc să… dar face parte din război”. Un membru al Gărzii Naționale a murit într-un incident medical în Kuweit CENTCOM a anunțat, de asemenea, duminică, într-o postare separată pe rețelele de socializare, că un soldat al Gărzii Naționale americane a murit într-un „incident medical în Kuweit, pe 6 martie, în timpul unei urgențe medicale”. Maiorul Sorffly Davius, în vârstă de 46 de ani, din Queens, New York, a murit la Camp Buehring, a anunțat Pentagonul. Incidentul este în curs de investigare. Davius era ofițer de poliție în New York City din 2014, a precizat departamentul.
Război în Orientul Mijlociu, ziua 9. Iranul a anunțat cine este noul lider suprem / Iranul avertizează că războiul intră într-o nouă fază

Iranul îl numește pe fiul lui Khamenei noul lider suprem Iranul l-a numit pe Mojtaba Khamenei noul lider suprem al țării, după uciderea tatălui său, ayatollahul Ali Khamenei, relatează CNN. El a fost ales de Adunarea Experților din Iran, un organism format din 88 de membri, alcătuit din clerici superiori aleși, care are sarcina de a alege liderul suprem. Iranul avertizează că războiul intră într-o „nouă fază” și amenință cu represalii asupra infrastructurii energetice Un înalt oficial iranian a avertizat că conflictul dintre Iran, Israel și Statele Unite a intrat într-o „nouă fază”, respingând sugestiile că războiul s-ar putea încheia în curând. Oficialul a declarat duminică pentru CNN că nu există perspective pentru o încheiere imediată a conflictului, în ciuda unor afirmații care sugerează contrariul. „Războiul a intrat într-o nouă fază, iar atacul asupra depozitelor de petrol și combustibil ale Iranului va fi cu siguranță întâmpinat cu represalii regionale”, a spus oficialul pentru sursa citată. Oficialul a adăugat că Iranul ar putea viza infrastructura energetică ca răspuns în zilele următoare. Președintele parlamentului iranian: Iranul „nu se va preda” Președintele SUA, Donald Trump, a făcut o „mare greșeală” presupunând că Iranul va capitula după câteva zile de război, a declarat președintele parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, potrivit Al Jazeera. „Fără îndoială, națiunea și poporul nostru nu se vor preda”, a declarat Qalibaf, potrivit agenției de știri guvernamentale IRNA. „Vor lupta, vor rezista și nu se vor preda.” Al șaptelea soldat american ucis în războiul din Iran Un al șaptelea soldat american a fost ucis în timpul războiului din Iran, a anunțat Comandamentul Central al SUA, potrivit Sky News. Militarul a murit din cauza rănilor suferite în timpul atacurilor inițiale ale Iranului în Orientul Mijlociu. „Militarul a fost grav rănit la locul unui atac asupra trupelor americane în Regatul Arabiei Saudite”, se arată într-un comunicat. „Numele lui Khamenei va continua”. Un membru al Adunării Experților oferă un indiciu despre următorul lider suprem Un înalt oficial iranian, membru al Adunării Experților, implicat în votul pentru alegerea următorului lider suprem al Iranului, a afirmat, duminică, faptul că „numele lui Khamenei va continua” și că „votul a fost exprimat și va fi anunțat în curând”. „Numele lui Khamenei va continua”, a declarat ayatollahului Hosseinali Eshkevari, unul dintre cei 88 de membri ai Adunării Experților, relatează Sky News. „Votul a fost exprimat și va fi anunțat în curând”, a spus Eshkevari, potrivit Reuters. Comentariul acestuia vine în contextul în care sunt așteptări mari ca Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali Khanemei, să fie numit lider suprem. Israelul ucide trei comandanți presupuși ai Forței Quds din IRGC Armata israeliană afirmă că a ucis cinci persoane într-un hotel din Beirut, printre care trei comandanți presupuși ai Forței Quds, unitatea de elită a Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC). Mai devreme astăzi, Ministerul Sănătății din Liban a declarat că un raid aerian israelian a lovit centrul orașului Beirut și a vizat „o cameră de hotel” din Raouche, o destinație turistică populară, scrie Al Jazeera. Armata israeliană a făcut publice numele celor cinci persoane ucise în atac: presupușii comandanți ai Forței Quds Majid Hassini, Ali Reza Bi-Azar și Ahmad Rasouli, precum și Hossein Ahmadlou și Abu Mohammad Ali, despre care armata a afirmat că erau, respectiv, un agent de informații și un reprezentant al Hezbollah în Corpul Palestinian.. SUA afirmă că atacurile israeliene au lovit depozitele de combustibil iraniene Statele Unite afirmă că atacurile israeliene în Iran au vizat depozitele locale de combustibil, adăugând că Washingtonul nu intenționează să vizeze industria energetică a Iranului, inclusiv sectorul petrolier și gazier, potrivit Al Jazeera. Duminică, într-un interviu acordat CNN, secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat că locațiile lovite au fost „atacuri israeliene” asupra „depozitelor locale de combustibil pentru alimentarea rezervoarelor de benzină”, referindu-se la atacurile asupra instalațiilor de stocare a petrolului din Teheran și din împrejurimi, care au provocat incendii de proporții sâmbătă. El a adăugat că Washingtonul vizează „infrastructura energetică zero” și nu are intenția de a ataca industria petrolieră sau de gaze naturale a Iranului. Iranul afirmă că 104 persoane au fost ucise în atacul submarinului american asupra navei de război Cel puțin 104 membri ai personalului iranian au fost uciși și 32 răniți în atacul american asupra unei nave de război iraniene săptămâna trecută, potrivit armatei iraniene, citată de agenția de știri Fars. Potrivit Al Jazeera, în timpul conflictului actual, IRIS Dena a fost torpilată și scufundată de un submarin american în Oceanul Indian. Statele Unite ar exercita presiuni diplomatice asupra Sri Lanka pentru predarea marinarilor iranieni salvați. Forțele britanice au „interceptat cu succes” o dronă lansată din Iran Forțele britanice au „interceptat cu succes” o dronă de atac cu sens unic lansată din Iran către Irak noaptea trecută, potrivit Ministerului Apărării, relatează Sky News. „Interceptarea a avut loc în timp ce avioanele RAF Typhoons și F-35 continuau să efectueze misiuni defensive în întreaga regiune”, se arată în ultima actualizare. Trump: Următorul lider suprem al Iranului nu va „rezista mult timp” fără aprobarea mea Pe măsură ce iranienii se apropie de numirea următorului lor lider suprem, președintele american Donald Trump a declarat duminică că noul lider „nu va rezista mult timp” dacă iranienii nu vor obține mai întâi aprobarea sa. „Va trebui să obțină aprobarea noastră”, a declarat președintele pentru ABC News. „Dacă nu obține aprobarea noastră, nu va rezista mult timp. Vrem să ne asigurăm că nu va trebui să revenim la fiecare 10 ani, când nu veți avea un președinte ca mine care să facă asta”. El a adăugat: „Nu vreau ca oamenii să fie nevoiți să revină peste cinci ani și să facă același lucru din nou sau, mai rău, să le permită să aibă arme nucleare”. „Parteneriat strategic”: Cooperarea militară cu Rusia va continua, anunță Iranul Cooperarea militară dintre Teheran și Moscova este continuă și nu este nouă, spune ministrul de externe al Iranului. El a descris cooperarea dintre cele două țări ca parte a unui parteneriat strategic de lungă durată, relatează Al Jazeera. „Avem un parteneriat strategic cu Rusia. Cooperarea militară dintre Iran și Rusia nu