Războiul din Orientul Mijlociu. Trump anunță că întrerupe relațiile cu Spania și îl atacă și pe premierul britanic: Nu este Churchill! / Explozii puternice în Dubai și Abu Dhabi

razboiul-din-orientul-mijlociu.-trump-anunta-ca-intrerupe-relatiile-cu-spania-si-il-ataca-si-pe-premierul-britanic:-nu-este-churchill!-/-explozii-puternice-in-dubai-si-abu-dhabi

Cel mai rău caz pentru Iran ar fi o nouă conducere „la fel de rea ca cea anterioară”, spune Trump Donald Trump a continuat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Acesta a afirmat că nu vrea ca în Iran să preia conducerea cineva mai rău decât Khamenei. „Cel mai rău caz ar fi să facem asta și apoi cineva să preia conducerea, care este la fel de rău ca persoana anterioară, nu-i așa? S-ar putea întâmpla asta, nu vrem să se întâmple. Cel mai rău ar fi să treci prin asta, și după 5 ani să realizezi că ai pus pe cineva în funcție care nu este mai bun”, a spus Trump în Biroul Oval. Trump anunță că întrerupe relațiile cu Spania după ce premierul Sanchez a refuzat accesul SUA pentru atacul Iranului Președintele american Donald Trump anunță că întrerupe relațiile cu Spania după ce premierul Sanchez a refuzat accesul SUA pentru atacul Iranului. Răspunzând la întrebările jurnaliștilor prezenți în Biroul Oval, Trump nu este încântat nici de Marea Britanie și l-a atacat pe premierul britanic Keir Starmer: „Totuși, nu este Winston Churchill”. Trump spune că a distrus aproape tot în Iran: „Radarele lor au fost distruse” Președintele SUA, Donald Trump, l-a primit pe cancelarul german Friedrich Merz la Casa Albă. Într-o discuție cu jurnaliștii, președintele american a declarat că în urma atacurilor asupra Iranului, aproape totul a fost distrus. „Nu au marină, nu au forțe aeriene, nu au detecție aeriană, radarele lor au fost distruse. Aproape totul a fost distrus”, a spus Trump. Președintele SUA a continuat spunând că Israelul nu i-a forțat mâna ca să atace Iranul. „Nu. Poate că i-am forțat. Părerea mea era că acești nebuni urmau să atace primii”, a afirmat Trump. Rapoarte iraniene: Nicio scurgere radioactivă detectată de la instalația de îmbogățire nucleară Natanz Agenția de știri iraniană Nour a relatat că nu a fost detectată nicio scurgere radioactivă de la instalația subterană de îmbogățire din Natanz, situată în centrul provinciei Isfahan, scrie Reuters. Imaginile din satelit realizate luni arată trei clădiri distruse care erau încă în picioare duminică. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a confirmat că structurile de la intrarea în instalație au suferit daune și că nu se așteaptă „consecințe radiologice” ca urmare a acestora. Reuters: Explozii puternice au loc în Dubai și Abu Dhabi Agenția Reuters informează că explozii puternice au loc în Dubai și Abu Dhabi. Pe de altă parte, a avut loc un atac combinat cu drone și rachete iraniene asupra Kuweitului, Bahrainului și Emiratelor Arabe Unite. Primele țări UE care au solicitat asistență de la Bruxelles pentru evacuarea propriilor cetățeni din Orientul Mijlociu Uniunea Europeană a început să ajute Italia, Austria și Slovacia să-și repatrieze cetățenii blocați în Orientul Mijlociu, informează Al Jazeera. Comisarul Hadja Lahbib a declarat că aceste trei țări sunt primele care au solicitat până în prezent Bruxelles-ului să contribuie la finanțarea zborurilor de evacuare din regiune. Qatar neagă că a atacat Iranul Ministerul de Externe al Qatarului a calificat drept nefondate zvonurile răspândite de mass-media din Israel care susțineau că Qatar a atacat Iranul, subliniind că nu a participat la atacurile americano-israeliene asupra Iranului. Donald Trump se gândește să înarmeze grupurile de Opoziție din Iran Jurnaliștii de la Wall Street Journal, Axios și Haaretz dezvăluie detalii din discuțiile de la Casa Albă pe tema intervenției din Iran. Wall Street Journal titrează că „Trump este deschis la posibilitatea înarmării grupurilor de opoziție față de regimul din Iran”. Jurnaliștii raportează că președintele SUA, Donald Trump ia în considerare sprijinirea grupurilor înarmate care se opun regimului din Iran, inclusiv facțiuni kurde.

Trump anunță că rupe relațiile comerciale cu Spania după ce premierul spaniol a refuzat accesul SUA în bazele militare

trump-anunta-ca-rupe-relatiile-comerciale-cu-spania-dupa-ce-premierul-spaniol-a-refuzat-accesul-sua-in-bazele-militare

Donald Trump a anunțat marți că întrerupe relațiile comerciale cu Spania după ce premierul Pedro Sanchez a refuzat să ajute SUA în atacul asupra Iranului. Trump a spus că spaniolii au avut o atitudine neprietenoasă. „Spania ne-a spus că nu putem folosi bazele lor și e în regulă, nu avem nevoie de ele.Dacă vrem, putem pur și simplu să zburăm și să le folosim. Nimeni nu ne va spune să nu le folosim. Dar nu avem nevoie. Au fost neprietenoși. Spania nu are nimic din ce avem noi nevoie, exceptând oamenii grozavi. Spaniolii sunt grozavi”, a spus Trump. Președintele american s-a referit și la refuzul Spaniei de a-și mări contribuția la bugetul NATO. De asemenea, președintele SUA l-a criticat pe premierul britanic Keir Starmer. „Nu avem de-a face cu Winston Churchill”, a spus Trump adăugând că nu este mulțumit de Marea Britanie. Donald Trump a făcut declarațiile de la Casa Albă în timpul întâlnirii cu cancelarul german Friedrich Merz. Trump l-a lăudat pe liderul german pentru modul în care Germania a reacționat după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu. „Spania este singura care nu a acceptat (să majoreze contribuția la bugetul NATO n.r.) noi încercăm să-i convingem”, a răspuns Merz atunci când a fost rugat să comenteze amenințările lui Trump.

O familie de cinci persoane a murit într-un incendiu provocat intenționat în Finlanda

o-familie-de-cinci-persoane-a-murit-intr-un-incendiu-provocat-intentionat-in-finlanda

„Cinci persoane decedate au fost găsite pe casa scărilor în jurul orei 6:30, inclusiv doi adulți și trei copii. Un bebeluș a fost dus la spital”, a declarat inspectorul Mikael Backlund într-o conferință de presă, potrivit Le Figaro. Incendiul  a fost provocat intenționat de un bărbat în vârstă de 70 de ani care locuia în aceeași clădire. El a fost reținut de poliție cu puțin timp înainte de ora 7:00, a adăugat inspectorul Backlund. Motivul incendiului este în prezent necunoscut, iar suspectul va fi interogat de poliție în această după-amiază. Când a fost întrebată despre un posibil motiv rasial, poliția a exclus această posibilitate. Victimele incendiului, de origine somaleză Inspectorul Backlund a confirmat relatările din presă conform cărora victimele erau de origine somaleză. „Victimele nu par să fi fost vizate de act, la fel ca celelalte persoane prezente în clădire (…) victimele sunt membri ai aceleiași familii, doi adulți, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, și trei copii, cu vârste cuprinse între trei, șase și opt ani”, a subliniat anchetatoarea Sanna Rentola în cadrul aceleiași conferințe de presă. Apartamentul familiei se afla la un etaj superior. Aceștia au încercat să părăsească apartamentul, dar, din cauza fumului extrem de dens și a stării proaste a scării, nu au reușit să scape, potrivit lui Mikael Backlund. Incendiul a fost stins, dar operațiunile de salvare continuă la fața locului. Zona a fost izolată, iar locuitorii sunt rugați să o evite.

Restaurant amendat cu 40.000 de dolari după ce a servit insecticid în loc de suc de merișoare unor copii

restaurant-amendat-cu-40.000-de-dolari-dupa-ce-a-servit-insecticid-in-loc-de-suc-de-merisoare-unor-copii

Hannah Lemin, în vârstă de 12 ani, și sora ei Olivia, în vârstă de 11 ani, luau cina împreună cu părinții lor, Marcus și Michele, la restaurantul Miky’s Italian Fusion din suburbia Crawley a orașului Perth, în iunie 2024, scrie ABC. În timpul mesei, fetele s-au plâns că sucul de merișoare avea un gust de „otravă”. Ulterior s-a descoperit că un barman angajat al restaurantului le-a servit fetelor o soluție de citronella de culoare roz și ulei pentru lămpi. Fetele au fost tratate la spital, iar incidentul a declanșat o anchetă a Departamentului Sănătății. Marți, la Tribunalul Magistraturii din Perth, fostul proprietar al afacerii a fost găsit vinovat de vânzarea de alimente nesigure și de neîndeplinirea obligației de diligență, împreună cu două acuzații conexe. Magistratul a declarat că Angiuli nu și-a îndeplinit obligația de diligență și că restaurantul nu părea să fie gestionat în mod adecvat sau să respecte o serie de norme, inclusiv asigurarea faptului că personalul deținea certificări de siguranță alimentară. Avocatul propietarului a declarat că clientul său și-a pierdut afacerea și nu mai lucrează în domeniul ospitalității. ABC a intervievat familia a doua zi după incident, iar părinții fetelor au descris groaza pe care au simțit-o când au realizat ce au băut fiicele lor. „E otrăvit” „Fiicele mele au început să bea, dar amândouă au scuipat sucul de afine și au spus: «E otrăvit»”, a declarat Michele Lemin. „Le-am spus: «Nu fiți prostuțe», am luat paharul, am băut și eu, apoi l-am scuipat”. Marcus Lemin a declarat că a alergat la tejghea după ce a mirosit lichidul și a cerut să vadă sticla din care provenea. El a susținut că angajatul a refuzat inițial, spunându-i că era „doar suc de merișoare vechi”. „A scos sticla [din frigider] și a pus-o sub tejghea”, a spus tatăl. Familia s-a grăbit la Spitalul de Copii din Perth și la Spitalul Sir Charles Gairdner după ce a primit sfaturi de la centrul de informare privind otrăvurile. „Fiicele mele… aveau arsuri la stomac, le furnicau degetele și mâinile. Aveau dureri de cap… era îngrozitor”. Copiii au fost ținuți sub observație la spital timp de câteva ore înainte de a fi externați. După ședința de judecată, tatăl fetelor a declarat că nu are idee care ar fi pedeapsa potrivită, dar speră că amenda va transmite un mesaj industriei ospitalității.

Trump îl compară pe Zelenski cu un organizator de circ

trump-il-compara-pe-zelenski-cu-un-organizator-de-circ

„Stocurile de muniții ale Statelor Unite, la nivel mediu și mediu-superior, nu au fost niciodată mai mari sau mai bune – După cum mi s-a spus astăzi, avem o rezervă practic nelimitată de astfel de arme. Războaiele pot fi purtate „la nesfârșit” și cu mare succes, folosind doar aceste provizii (care sunt mai bune decât cele mai bune arme ale altor țări!). La nivel superior, avem o rezervă bună, dar nu suntem unde ne-am dori să fim. Mult mai mult armament de înaltă calitate este depozitat pentru noi în țările îndepărtate. Somnorosul Joe Biden și-a petrecut tot timpul și banii țării noastre DĂRUIND totul lui PT Barnum (Zelenski!) din Ucraina – în valoare de sute de miliarde de dolari – Și, deși a donat atât de mult din armamentul super-de înaltă calitate (GRATUIT!), nu s-a obosit să-l înlocuiască. Din fericire, am reconstruit armata în primul meu mandat și continui să o fac. Statele Unite sunt dotate și gata să CÂȘTIGE, LA MAXIMUM!!! Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme. Președintele DONALD J. TRUMP”, a scris Donald Trump, în postare, aseară. Circul lui PT Barnum, cunoscut sub numele de „Cel mai mare spectacol de pe Pământ ” a fost un spectacol din secolul al XIX-lea care a revoluționat divertismentul american prin expoziții itinerante masive de „curiozități”, animale și acrobații. P.T. Barnum (Phineas Taylor Barnum) a fost un antreprenor și om de spectacol american. Deși este adesea asociat cu circul, Barnum a intrat în această industrie abia la vârsta de 60 de ani, în 1870, după o carieră de succes în care a condus Muzeul American din New York. Barnum a transformat circul într-un spectacol gigantic, fiind creditat cu popularizarea formatului cu trei ringuri și utilizarea trenurilor pentru transportul masiv de echipamente și animale. Printre cele mai cunoscute exponate s-au numărat elefantul Jumbo, Generalul Tom Thumb (un bărbat de doar 63 cm înălțime) și diverse curiozități precum „Sirena din Fiji”.

Războiul din Iran în direct. Ambasada SUA de la Riad, atacată cu drone. Israelul a lovit și demolat clădirea radio-televiziunii din Teheran

razboiul-din-iran-in-direct-ambasada-sua-de-la-riad,-atacata-cu-drone.-israelul-a-lovit-si-demolat-cladirea-radio-televiziunii-din-teheran

Statele Unite le-au cerut cetățenilor americani din aproape tot Orientul Mijlociu „să plece imediat” din această regiune cu zboruri comerciale, informează AFP. Avertismentul se aplică pentru 14 țări din regiune, inclusiv Egipt, Arabia Saudită, Irak și Siria, conform unui aviz publicat pe X de secretarul de Stat-adjunct pentru afaceri consulare, Mora Namdar, și republicat de Marco Rubio. To all American citizens in the Middle East: your safety and security is our number one priority. Sign up to receive STEP alerts at https://t.co/SpQfuj4gN2. Get information at @TravelGov and you can call the department 24/7 at +1-202-501-4444. pic.twitter.com/G8grZVgmCF — Secretary Marco Rubio (@SecRubio) March 2, 2026 Departamentul de Stat ordonase, deja, personalului neesențial de la ambasadele sale, precum și familiilor acestora, să părăsească aceste țări, în special cele din Golf, unde mai multe state au fost atacate de Iran ca represalii pentru bombardamentele americano-israeliene. Multe țări din regiune găzduiesc baze militare americane.

Acțiunile scad pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu alimentează temerile legate de inflație

actiunile-scad-pe-masura-ce-razboiul-din-orientul-mijlociu-alimenteaza-temerile-legate-de-inflatie

O scădere a acțiunilor a continuat marți, iar dolarul american a crescut, pe fondul temerilor investitorilor legate de impactul atacurilor americane și israeliene asupra Iranului, scrie Reuters. Cel mai extins indice MSCI pentru acțiunile din Asia-Pacific, în afara Japoniei, a pierdut 1,5%, prelungind pierderile pentru a doua zi consecutivă. El a fost condus de scăderea de până la 4,1% a acțiunilor din Coreea de Sud. Nikkei 225 din Tokyo a coborât cu 2,3%, iar contractele futures e-mini pe S&P 500 au scăzut cu 0,6%. „Incertitudinea politicii economice era deja ridicată, iar acum, odată cu conflictul din Iran, se așteaptă ca și riscul geopolitic să crească. Ultima dată când ambele au înregistrat o creștere bruscă a fost în 2022, în timpul conflictului Rusia-Ucraina, care nu a funcționat bine pentru piețele asiatice.”, a declarat Rupal Agarwal, strateg la Bernstein în Singapore. Pe Wall Street, indicele S&P 500 s-a stabilizat după o sesiune volatilă de luni, iar Nasdaq Composite a crescut cu 0,4%. Președintele american Donald Trump a spus că operațiunea împotriva Iranului a depășit așteptările. Un oficial al Gărzilor Revoluționare din Iran a precizat că Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă traficului maritim și că orice navă care încearcă să treacă va fi atacată. Amenințare a dus la creșterea costului închirierii unui supertanker pentru transportul petrolului din Orientul Mijlociu către China la peste 400.000 de dolari pe zi. Contractele futures pentru țițeiul Brent au urcat cu 2%, până la 79,22 dolari pe baril. Prețurile gazelor naturale au crescut cu aproximativ 40% în Europa și Asia. Rezolvarea scenariilor de risc Creșterea bruscă a prețurilor la energie ar putea, de altfel, mări costurile companiilor asiatice și afecta profiturile, ceea ce va influența într-o măsură performanța acțiunilor. „Estimăm că o creștere de 20% a prețului Brent ar putea reduce câștigurile regionale cu 2%, cu variații între țări, dar acest lucru depinde de durata conflictului. Vârfurile mari ale riscului geopolitic afectează pe termen scurt, dar efectele se disipează în timp. Creșterea riscului geopolitic coincide cu vulnerabilitatea regională la corecție.”, au notat analiștii de la Goldman Sachs. În toată această situație alarmantă, Secretarul de stat, Marco Rubio, a spus că Statele Unite vor lua măsuri pentru a contracara creșterea bruscă a prețului petrolului cauzată de conflictul din Iran. Datele ISM arată că activitatea industrială din SUA a crescut constant în februarie, însă prețurile la poarta fabricilor au atins un maxim de aproape 3 ani și jumătate, ceea ce arată presiunea asupra inflației chiar înainte de atacurile SUA asupra Iranului. Contractele futures indică o probabilitate de 97,5% ca Fed să mențină ratele dobânzilor la reuniunea din 18 martie. Indicele dolarului american s-a menținut aproape de maximul de șase săptămâni, la 98,499, în timp ce randamentul obligațiunilor pe 10 ani a scăzut la 4,036%. De asemenea, aurul a crescut cu 0,6%, la 5.358,44 dolari, în timp ce Bitcoin și Ether au scăzut cu 1,5%, la 68.399,26 dolari, respectiv 2.013,07 dolari.

Război în Iran, ziua a patra. Benjamin Netanyahu respinge ideea unui conflict fără sfârșit” / Armata israeliană a interceptat două drone din Liban / Ministrul Apărării din Arabia Saudită anunță interceptarea a opt drone lângă Riad

razboi-in-iran,-ziua-a-patra.-benjamin-netanyahu-respinge-ideea-unui-conflict-fara-sfarsit”-/-armata-israeliana-a-interceptat-doua-drone-din-liban-/-ministrul-apararii-din-arabia-saudita-anunta-interceptarea-a-opt-drone-langa-riad

Australia declară că dronele iraniene au lovit o bază aeriană din Emiratele Arabe Unite Dronele iraniene au lovit o instalație militară australiană din Emiratele Arabe Unite, dar nu au existat răniți, a declarat ministrul australian al apărării, conform The Guardian. Richard Marles a declarat că dronele au lovit baza aeriană Al Minhad, un centru logistic pentru operațiunile Australiei în Orientul Mijlociu, lângă Dubai, în prima noapte a războiului din Iran. „Avem un număr de australieni care operează de la un sediu pe care îl avem la Al Minhad de mulți, mulți ani”, a declarat Richard Marles, marți, pentru televiziunea australiană Seven Network, citat de AP „Toți sunt identificați, toți sunt în siguranță. Avem peste 100 de militari în serviciu, de fapt, în tot Orientul Mijlociu, într-o serie de țări, dar majoritatea se află în Emiratele Arabe Unite, iar baza respectivă este foarte importantă pentru noi.”, a declarat el. Noi alerte de suspiciuni de infiltrare a dronelor în Golan. Hezbollah a confirmat trimiterea anterioară a unor drone Alerte de suspiciuni de infiltrare a dronelor în mai multe comunități din Golan. Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat anterior că au doborât două drone lansate din Liban. Hezbollah a confirmat că a lansat două drone. Câte rachete şi drone au interceptat până acum ţările din Golf Emiratele Arabe Unite au interceptat 169 dintre cele 182 de rachete detectate, restul aterizând în mare, conform CNN. Totodată, au doborât 645 de drone, în timp ce alte 44 au atins teritoriul țării, potrivit Ministerului Apărării. Bahrain a raportat interceptarea a 70 de rachete și 76 de drone, conform presei de stat, citând Comandamentul General al Forțelor de Apărare. Qatar a neutralizat 101 rachete dintr-un total de 104 detectate, precum și 24 din 39 de drone, și a doborât două bombardiere iraniene SU-24, potrivit agenției de știri de stat Qatar News Agency. Arabia Saudită nu a dezvăluit cifra exactă a rachetelor sau dronelor interceptate. Totuși, Ambasada SUA din Riad a fost lovită de drone suspectate a fi iraniene, conform a două surse apropiate situației. Ministerul Apărării a precizat ulterior că opt drone au fost interceptate în apropierea orașelor Riad și Al-Kharj. Israelul ordonă noi evacuări în Liban Armata israeliană a emis marți noi ordine de evacuare pentru zeci de locații din Liban, scrie The Guardian. Avertismentul a fost făcut inclusiv pentru locuitorii din două cartiere din sudul Beirutului, pentru a sta departe de mai multe clădiri înainte de o acțiune militară, relatează AFP. „Avertisment urgent pentru locuitorii din Liban, în special din satele ale căror nume sunt afișate. Pentru siguranța dumneavoastră, trebuie să vă evacuați imediat locuințele”, se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al armatei în limba arabă, Avichay Adraee, pe Telegram, care enumeră 50 de locații. „Sunteți situat în apropierea instalațiilor și intereselor Hezbollah, împotriva cărora IDF va opera în viitorul apropiat”, le-a spus el locuitorilor din cartierele Ghobeiry și Haret Hreik din sudul Beirutului. Centrele de date Amazon avariate de atacurile cu drone Amazon Web Service (AWS) declară că se confruntă cu „întreruperi continue ale serviciilor” în Orientul Mijlociu, după ce compania a susținut că trei dintre centrele sale de date au fost afectate de atacurile cu drone, scrie Sky News. Într-o actualizare de pe site-ul său web, AWS a declarat că două facilități din Emiratele Arabe Unite au fost „lovite direct”, în timp ce „o dronă lovită în imediata apropiere” a unui amplasament din Bahrain a provocat pagube. „Aceste atacuri au provocat daune structurale, au perturbat furnizarea de energie electrică infrastructurii noastre și, în unele cazuri, au necesitat activități de stingere a incendiilor care au dus la daune suplimentare provocate de apă.”, se arată. AWS a declarat că lucrează pentru a restabili serviciul, dar a recunoscut că a avut loc o recuperare. Știrea inițială La începutul celei de-a patra zile a conflictului din Orientul Mijlociu, izbucnit după ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunțat marți că a atacat sediul radioteleviziunii publice din Teheran. Capitala iraniană a fost zguduită de mai multe explozii, potrivit AFP. Teheranul, care a continuat să țintească statele din Golf unde sunt amplasate baze americane, a declarat că este pregătit pentru un „război de durată”. La rândul lor, Statele Unite au transmis că sunt dispuse să acționeze „până la capăt”, fără a exclude posibilitatea unei intervenții militare terestre. Cu toate acestea, prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a respins afirmațiile potrivit cărora Statele Unite și Israelul ar intra într-un conflict prelungit cu Iranul, relatează The Times of Israel și The Guardian. Într-un interviu acordat postului Fox News, Netanyahu a declarat: „Aud că oamenii vă spun că veți avea un război fără sfârșit aici. Nu veți avea un război fără sfârșit pentru că… acest regim terorist din Iran este în punctul său cel mai slab” de la înființarea sa. De asemenea, Israelul a anunțat că a interceptat două drone care au traversat teritoriul țării din direcția Libanului, au declarat Forțele de Apărare Israeliene marți dimineață devreme. Iată declarația completă: „În urma sirenelor care au declanșat identificarea unei aeronave ostile la ora 04:43 în zona Galileii de Vest, Forțele Aeriene Israeliene au interceptat două drone care au traversat teritoriul israelian din direcția Libanului. În plus, în urma sirenelor care au declanșat în HaGoshrim la ora 04:37, s-a stabilit că este vorba de o identificare falsă.” Mai mult, Armata Arabiei Saudite anunțat că a interceptat și distrus opt drone în apropierea capitalei Riad și a orașului central Al Kharj, a anunțat Ministerul Apărării din regat marți dimineață, ora locală, relatează CNN. Declarația, atribuită purtătorului de cuvânt al ministerului, general-maiorul Turki Al-Maliki, nu a precizat dacă au rezultat pagube sau victime. Al Kharj se află la aproximativ 85 de kilometri sud-est de Riad. Baza Aeriană Prince Sultan este situată în apropiere. Este o bază aeriană saudită, dar se știe anterior că a găzduit aeronave militare americane.

Locul în care zeci de cadavre au fost abandonate într-o morgă, unele chiar și de 9 ani. Autoritățile au deschis o anchetă

locul-in-care-zeci-de-cadavre-au-fost-abandonate-intr-o-morga,-unele-chiar-si-de-9-ani.-autoritatile-au-deschis-o-ancheta

Zeci de cadavre abandonate au fost descoperite într-o morgă din Guadelupa, iar unele așteaptă să fie îngropate chiar și de nouă ani. În acest context, autoritățile au deschis o anchetă. Guadelupa este un departament de peste mări al Franței, aflat într-un arhipelag în partea estică a Caraibelor. Aproximativ 20 de cadavre ale unor persoane nevoiașe au fost ridicate marți, 24 februarie, dintr-o casă funerară din Le Gosier și Sainte-Anne, potrivit Le Figaro. La Spitalul Universitar Abymes, alte 31 de cadavre (22 de copii, 7 bărbați și 2 femei), care au murit între 2017 și 2025, încă așteaptă să fie înmormântate. În aceeași zi din februarie, prefectura Guadelupa a emis un ordin care autorizează incinerarea a 31 de rămășițe umane. Printre acestea, 22 sunt copii, unii dintre ei dispăruți încă din 2017. FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia Cadavrele au fost descoperite în urma unei ample operațiunii a Poliției și Jandarmeriei, iar o sursă apropiată anchetei a confirmat informația și a dezvăluit că „investigațiile” sunt în curs de desfășurare, scrie Mediafax. Autorul mai recomandă: Stare de urgență a sănătății publice, declarată în Franța. Una dintre măsurile dezvăluite: stingerea pe timp de noapte în zonele cele mai afectate ale țării Emmanuel Macron „a luat foc” după ce a văzut o lucrare de artă care îl înfățișează DECAPITAT. Ce a spus artistul? O familie a incinerat din greșeală corpul altei persoane, în Scoția. O eroare produsă la morgă a dus la acest incident Există pensie și după moarte. Un italian a pitulat cadavrul mamei sale în pivniță și a trăit prosper trei ani Un bebeluș a fost găsit mort pe un câmp în Bacău, învelit în haine și pus în câteva pungi Deznodământ TRAGIC în cazul unui sibian care amenințase pe Facebook că intenţionează să se sinucidă. Bărbatul a fost găsit spânzurat Tânăr declarat mort de rudele sale, a apărut la propria înmormântare. Reacția oamenilor și explicația halucinantă a autorităților

Războiul din Orientul Mijlociu. Iranul atacă Kuweitul / Noi explozii raportate în Teheran / Israel a interceptat rachetele Iranului / Trump a transmis un mesaj poporului iranian / Ambasada SUA din Amman, Iordania, a fost evacuată

razboiul-din-orientul-mijlociu.-iranul-ataca-kuweitul-/-noi-explozii-raportate-in-teheran-/-israel-a-interceptat-rachetele-iranului-/-trump-a-transmis-un-mesaj-poporului-iranian-/-ambasada-sua-din-amman,-iordania,-a-fost-evacuata

Incendiu și explozii la ambasada Statelor Unite din Riad, după un atac cu drone Un incendiu a izbucnit la ambasada Statelor Unite din Riad, după ce mai multe explozii au fost auzite în cartierul diplomatic al capitalei saudite, au declarat două surse pentru Reuters. AFP relatează, citând patru martori, că marţi dimineaţă s-au produs două explozii puternice în zona care găzduieşte mai multe ambasade, iar unul dintre martori a observat un nor de fum. Qatarul anunță interceptarea a două rachete balistice Ministerul Apărării din Qatar a anunțat că armata qatareză a interceptat două rachete balistice, după ce s-au auzit explozii puternice în Doha, probabil din cauza proiectilelor lansate de Iran, scrie The Times of Israel. Qatar a reușit să „intercepteze și să neutralizeze două rachete balistice care au vizat mai multe zone din țară”, se arată într-un comunicat al ministerului, unde este menționat că „amenințarea a fost tratată imediat după detectare”. Explozie și fum în cartierul diplomatic din Riad, capitala Arabiei Saudite The Guardian raportează că s-au auzit explozii puternice și s-au văzut nori de fum în cartierul diplomatic al Riadului, capitala Arabiei Saudite. Israel lansează atacuri aeriene asupra țintelor Hezbollah în Beirut și zone din Liban Armata israeliană tocmai a fost citată declarând că a lansat noi atacuri asupra țintelor Hezbollah din Beirut, după ce a avertizat că va continua campania împotriva grupării susținute de Iran. „IDF atacă în prezent centrele de comandă și depozitele de arme Hezbollah din Beirut”, se arată într-un comunicat al armatei, citat de AFP. Israelul și Emiratele Arabe Unite detectează rachete lansate din Iran Israelul și Emiratele Arabe Unite au anunțat marți, după miezul nopții, că au detectat rachete lansate din Iran. Emiratele Arabe Unite au declarat că „se confruntă cu un baraj de rachete balistice”, în timp ce Israelul a declarat că sistemele sale defensive funcționează pentru a intercepta amenințarea. Sirenele de alertă roșie s-au declanșat în nordul, centrul și sudul Israelului. Forțele de Apărare ale Israelului au îndemnat cetățenii să se adăpostească până la o nouă notificare. Zborurile din Emiratele Arabe Unite reîncep parțial pe fondul restricțiilor cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu Mai multe companii aeriene internaționale reiau un număr mic de zboruri din Emiratele Arabe Unite, deoarece închiderea spațiului aerian din cauza războiului blochează zeci de mii de călători. Emirates, Etihad și FlyDubai au anunțat luni că vor opera anumite plecări și sosiri, după ce au suspendat zborurile în weekend, relatează AP. Autoritățile din Dubai le spun pasagerilor să meargă la aeroport doar dacă sunt contactați. Guvernele străine își îndeamnă cetățenii să se adăpostească la domiciliu în timp ce oficialii explorează opțiuni de evacuare. Guvernul german a declarat că intenționează să trimită avioane în Oman și Arabia Saudită pentru a evacua călătorii bolnavi, copiii și persoanele însărcinate. Iran a folosit focoase cu dispersie Israelul lucrează pentru a intercepta noi rachete lansate din Iran Armata israeliană a declarat marți, imediat după miezul nopții, că lucrează pentru a intercepta un nou val de rachete lansate din Iran, avertizând locuitorii din mai multe localități să se adăpostească. „Cu puțin timp în urmă, IDF a identificat rachete lansate din Iran către teritoriul Statului Israel. Sistemele defensive funcționează pentru a intercepta amenințarea”, a declarat aceasta, conform CNN. Rubio: Nu aveam de gând să stăm și să încasăm lovitura înainte de a riposta La Conferința de presă a lui Marco Rubio de la Washington, Secretarul de Stat american a declarat că există „o amenințare absolut iminentă” din partea Iranului. „Știam că, dacă Iranul ar fi fost atacat și noi credeam că va fi atacat, ar fi venit imediat după noi. Nu aveam de gând să stăm și să încasăm lovitura înainte de a riposta.”, a adăugat el. Rubio a afirmat că, dacă SUA „ar fi așteptat ca ei să ne atace”, ar fi fost mai multe victime și morți. „Am acționat proactiv, în mod defensiv, pentru a-i împiedica să provoace pagube mai mari”, a adăugat el. Iranul ar fi avut o armă nucleară dacă nu aș fi pus capăt acordului lui Obama, susține Trump Lumea ar fi fost „cu totul altfel” dacă Donald Trump nu ar fi pus capăt „îngrozitorului” acord nuclear cu Iranul încheiat de Barack Obama, a susținut președintele SUA. „Iranul ar fi avut o armă nucleară acum trei ani”, a adăugat Trump într-o postare pe platforma sa socială Truth Social. „A fost cea mai periculoasă tranzacție pe care am încheiat-o vreodată… puteți da vina pe Barack Hussein Obama și pe somnorosul Joe Biden.”, a mai scris Trump, conform Sky News. Atacuri cu drone asupra bazei americane de la Aeroportul Internațional Erbil, din nordul Irakului IDF: Centrul de comunicare și propagandă al regimului iranian a fost atacat Secretele planului de „eliminare” a lui Khamenei: Israel a spart camerele de trafic din Teheran ca să-i urmărească zilnic garda de corp. Detalii publicate de Financial Times Aproape toate camerele de supraveghere rutieră din Teheran au fost piratate timp de ani de zile, imaginile lor fiind criptate și transmise către servere din Tel Aviv și sudul Israelului, dezvăluie Financial Times. O cameră rutieră avea un unghi care s-a dovedit deosebit de util, potrivit uneia dintre persoane, permițându-le să stabilească unde bărbații preferau să-și parcheze mașinile personale și oferind o perspectivă asupra funcționării unei părți banale a complexului strict păzit al liderului suprem. Mai mult, algoritmi  artificiali au adăugat detalii dosarelor strânse despre membrii acestor agenți de securitate, inclusiv adresele lor, orele de serviciu, rutele pe care le-au urmat pentru a ajunge la serviciu și, cel mai important, pe cine erau de obicei însărcinați să protejeze și să transporte – construind ceea ce ofițerii de informații numesc un „model de viață”. Rubio susține că „amenințarea iminentă” reprezentată de Iran era o represalie la un atac israelian Secretarul de stat american, Marco Rubio, a susținut că „amenințarea iminentă” reprezentată de Iran era represalia preconizată la acțiunea militară planificată de Israel, ceea ce a determinat SUA să lovească prima. „Știam că va avea loc o acțiune israeliană. Știam că aceasta va precipita un atac împotriva forțelor americane și știam că, dacă nu