Armata ucraineană a eliberat 300 de kilometri pătrați în urma unei contraofensive în sudul țării, anunță Zelenski

armata-ucraineana-a-eliberat-300-de-kilometri-patrati-in-urma-unei-contraofensive-in-sudul-tarii,-anunta-zelenski

„Nu putem spune că pierdem războiul, sincer, cu siguranță nu-l pierdem. Întrebarea este dacă vom câștiga, da, aceasta este întrebarea, dar o întrebare care vine cu un preț foarte mare”, a declarat președintele Zelenski, într-un interviu acordat AFP.  Liderul de la Kiev a anunțat că armata ucraineană a eliberat 300 de kilometri pătrați de teritoriu în cadrul unei contraofensive: „Astăzi pot felicita armata noastră mai presus de toate, toate forțele de apărare, pentru că până în prezent au fost eliberați 300 de kilometri pătrați”.  Privind situația militară, șeful statului ucrainean a anunțat existența unor dificultăți tehnice pe linia frontului, inclusiv probleme de conectare la serviciul Starlink. „Există probleme, există provocări. I-am cerut ministrului Apărării să facă tot ce poate. Forțele rusești au probleme mult mai serioase în această privință”, spune Zelenski.  În perspectiva negocierilor de pace, președintele ucrainean a spus că atât Moscova, cât și Washingtonul i-au cerut abandonarea Donbasului. „Americanii și rușii spun că, dacă vreți ca războiul să se termine mâine, părăsiți Donbasul”, spune liderul de la Kiev.  Zelenski a mai acuzat Moscova că încearcă să folosească ideea organizării de alegeri în Ucraina pentru a-l înlătura de la putere: „Nimeni în Ucraina nu își dorește alegeri în timpul unui război. Toată lumea se teme de un efect distructiv, de o divizare a societății”.   Șeful statului a mai declarat că în cazul desfășurării de trupe străine în timpul unui armistițiu, „Am dori să vedem contingentul mai aproape de linia frontului”.   Despre sprijinul în domeniul informațiilor, președintele a precizat că Ucraina continuă să fie sprijinită de la Statele Unite, Franța și alți parteneri europeni, la un nivel similar cu cel anterior.

Atac terorist dejucat în Franța: Doi tineri care planificau un atentat asupra unui centru comercial au fost arestați

atac-terorist-dejucat-in-franta:-doi-tineri-care-planificau-un-atentat-asupra-unui-centru-comercial-au-fost-arestati

Cei doi minori au fost reținuți marți, în urma unei operațiuni desfășurate de DGSI, după ce ar fi pus la punct un atentat, a confirmat Parchetul Național Antiterorist, pentru Le Figaro.  Anchetatorii au deschis o investigație pentru „asociere în scopul comiterii de infracțiuni împotriva persoanelor” și „fabricarea neautorizată de explozibili în legătură cu o organizație teroristă”.  Unul dintre suspecți a fost descris ca fiind puternic radicalizat, pasionat de propaganda jihadistă și ar fi recunoscut că intenționa să atace un centru comercial sau o sală de concerte, folosind o armă de foc pe care plănuia să o fure.  Același minor începuse deja să fabrice triperoxid de triacetonă  un exploziv extrem de instabil, frecvent utilizat de organizații, care a fost folosit și în atacurile teroriste din Franța în toamna anului 2015 și Belgia în martie 2016. Cel de-al doilea minor, care ar fi fost la curent cu planurile acestuia, este suspectat că i-a alimentat convingerile radicale și intențiile violente.  Cei doi au fost reținuți pentru 96 de ore, iar procurorii au cerut plasarea în arest preventiv a minorului considerat cel mai periculos, iar pentru celălalt, măsura controlului judiciar. 

Studiu uriaș: terapia hormonală în menopauză nu este asociată cu risc mare de deces, așa cum se credea până acum

studiu-urias:-terapia-hormonala-in-menopauza-nu-este-asociata-cu-risc-mare-de-deces,-asa-cum-se-credea-pana-acum

Terapia hormonală folosită pentru ameliorarea simptomelor menopauzei nu este asociată cu un risc mai mare de deces, potrivit unui studiu de mari dimensiuni realizat în Danemarca și publicat în revista The BMJ. Rezultatele susțin recomandările actuale, care indică acest tratament femeilor aflate la începutul menopauzei, cu simptome moderate sau severe și fără contraindicații medicale. Ce este terapia hormonală și de ce este folosită Terapia de substituție hormonală este utilizată pentru a reduce simptome frecvente ale menopauzei, precum bufeurile, tulburările de somn, schimbările de dispoziție, stările depresive. În ultimele două decenii, utilizarea acesteia a scăzut semnificativ, mai ales din cauza îngrijorărilor legate de siguranță. În același timp, datele despre efectele sale asupra mortalității au fost limitate. Cum a fost realizat studiul Cercetătorii au analizat registrele naționale din Danemarca și au urmărit femei născute între 1950 și 1977, începând cu vârsta de 45 de ani. Au fost excluse femeile cu antecedente de tromboză, boli hepatice, cancer de sân, uterin sau ovarian, intervenție de îndepărtare a ambelor ovare, utilizare anterioară a terapiei hormonale. Perioada medie de urmărire a fost de puțin peste 14 ani. În total, au fost analizate 876.805 femei, dintre care 11,9% au utilizat terapie hormonală, iar 5,4% au decedat pe durata studiului. Ce au descoperit cercetătorii După ajustarea factorilor care pot influența riscul de deces (vârstă, venit, boli preexistente etc.), cercetătorii nu au identificat diferențe semnificative între femeile care au folosit terapia hormonală și cele care nu au utilizat-o. De asemenea, nu s-a observat un risc crescut de deces nici în cazul utilizării timp de 10 ani sau mai mult și nici nu au existat diferențe clare privind mortalitatea prin boli cardiovasculare, accident vascular cerebral sau cancer. Un posibil beneficiu important Un rezultat notabil a fost observat la femeile între 45 și 54 de ani care au suferit îndepărtarea ambelor ovare din motive non-oncologice. În acest grup, utilizarea terapiei hormonale a fost asociată cu un risc de deces cu 27–34% mai mic comparativ cu cele care nu au urmat tratamentul. Există diferențe între formele de administrare? Datele sugerează că terapia administrată prin plasturi sau geluri aplicate pe piele (transdermic) ar putea fi asociată cu un risc ușor mai scăzut de deces decât lipsa tratamentului, însă cercetătorii spun că acest rezultat trebuie confirmat în studii viitoare. Ce avem de reținut Studiul este observațional, ceea ce înseamnă că nu poate demonstra o relație directă de cauză-efect. Totuși, dimensiunea mare a eșantionului și calitatea datelor oferă rezultate solide. Rezultatele studiului arată, deci, că terapia hormonală nu a fost asociată cu un risc mai mare de deces și că nu crește mortalitatea prin boli cardiovasculare sau cancer. Aceasta poate aduce beneficii femeilor care au suferit îndepărtarea ovarelor, iar forma transdermică ar putea fi chiar mai sigură, deși mai sunt necesare confirmări.

Autoritățile din SUA investighează moartea a opt schiori surprinși de o avalanșă în Sierra Nevada

autoritatile-din-sua-investigheaza-moartea-a-opt-schiori-surprinsi-de-o-avalansa-in-sierra-nevada

După ce opt schiori au murit pe munte în Sierra Nevada, iar o a noua persoană a fost dată dispărută, în urma unei avalanșe petrecute, marți, autoritățile Biroul Șerifului din districtul Nevada, dar și o agenție americană de stat care reglementează siguranța la locul de muncă au deschis anchete, potrivit Associated Press.  Schiorii făceau parte dintr-un grup dintr-un grup de 15 persoane, între care patru ghizi și 11 turiști, care se aflau într-o excursie de trei zile, în munții din Sierra Nevada, oferită de compania turistică „Blackbird Mountain Guides”. Autoritățile din SUA încearcă să determine de ce compania turistică care a organizat excursia nu a anulat-o în contextul furtunii puternice. Autoritățile încearcă să stabilească și dacă ghizii știau sau nu că vremea urma să se înrăutățească. Compania turistică a precizat că ghizii care conduceau excursia erau instruiți și certificați pentru a schia în zone sălbatice și erau instructori ai Institutului American pentru Cercetarea și Educația în domeniul Avalanșelor. Compania a precizat și că cei patru ghizi se aflau în contact permanent cu ghizii experimentați de la bază, pentru a discuta condițiile de drum dar și traseul, în funcție de vreme, potrivit declarațiilor date de Zeb Blais, fondatorul companiei. În ciuda avertismentelor de vreme rea, excursia celor 15 schiori a început, duminică. Marți dimineață, autoritățile au avertizat că sunt așteptate avalanșe. Experții în siguranța avalanșelor spun că nu este neobișnuit ca schiorii să iasă pe munte atunci când există o alertă de avalanșă sau chiar un avertisment. Echipele de salvare nu au putut recupera cadavrele celor opt schiori morți în avalanșa de marți din cauza condițiilor meteo nefavorabile și nici nu au reușit să găsească cadavrul celui de-al nouălea, care a dispărut, și despre care se crede că ar fi murit în avalanșa de marți.

Scandal de proporții între Budapesta și Kiev. Maghiarii au blocat împrumutul-mamut de 90 de miliarde din partea UE pentru Ucraina. De la ce a pornit disputa

scandal-de-proportii-intre-budapesta-si-kiev-maghiarii-au-blocat-imprumutul-mamut-de-90-de-miliarde-din-partea-ue-pentru-ucraina.-de-la-ce-a-pornit-disputa

Ungaria a blocat acordarea împrumutul de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene pentru Ucraina, potrivit Financial Times, care citează patru surse. Budapesta acuză Kievul de explozia conductei petroliere Drujba. În aceeași vreme, Ucraina spune că un atac rusesc a avariat conducta. FT subliniază că, fără această finanțare, Ucraina s-ar confrunta cu un colaps financiar încă din al doilea trimestru al acestui an. „Prin blocarea tranzitului de petrol către Ungaria prin conducta Drujba, Ucraina încalcă Acordul de Asociere UE-Ucraina, încălcându-și angajamentele față de Uniunea Europeană. Nu vom ceda acestui șantaj”, a declarat Szijjarto, ministrul de externe ungar, pe X. Blocarea împrumutului a avut loc cu doar 4 zile înainte de cea de-a patra aniversare de la invazia rusă a Ucrainei. Ambasadorul ungar la UE a ridicat o obiecție față de împrumutul de către blocul european. Decizia de acordarea împrumutului vital Ucrainei necesită unanimitate din partea celor 27 de state membre UE. Împrumutul a fost stabilit de către liderii UE în decembrie 2025. Ungaria, Slovacia și Cehia au agreat să ajute Ucraina numai cu condiția să nu fie responsabile pentru costurile dobânzilor sau pentru rambursarea împrumutului. Orban a intensificat retorica anti-ucraineană după ce a acuzat Kievul pentru că a blocat alimentarea cu petrol rusesc a Ungariei prin conducta Drujba. Kievul susține că a fost avariată în urma unui atac rusesc. Sursa Foto: Autorul recomandă: Viktor Orban și Milei, președintele Argentinei, s-au distrat, s-au amuzat și au cântat împreună în pauzele de la Consiliul Păcii. Imagini de senzație

A devenit un fenonem global: Bebelușul de maimuță din Japonia, respins de mamă, care s-a atașat de o jucărie de pluș

a-devenit-un-fenonem-global:-bebelusul-de-maimuta-din-japonia,-respins-de-mama,-care-s-a-atasat-de-o-jucarie-de-plus

Într-un spațiu împrejmuit din grădina zoologică Ichikawa, în estul Japoniei, se află un pui de maimuță care nu se dezlipește de mama sa. Imaginea ar fi una obișnuit de drăgălașă dacă nu ar exista un detaliu neașteptat: mama este un urs de pluș, cu membre exagerat de lungi și o etichetă albastră și galbenă cusută pe lateral. Este un produs vândut de IKEA la 19,99 dolari, notează El Mundo. Punch s-a născut în iulie 2025 și încăpea în două mâini. Ca orice macac japonez, a căutat instinctiv burta mamei imediat după naștere, dar nu a găsit-o. Mama l-a respins după câteva zile, iar îngrijitorii au intervenit pentru a-l hrăni și a-l menține în viață. Fără acea ancoră: căldura, mirosul, bătăile inimii mamei, puiul a rămas singur și a resimțit lipsa acesteia ca pe o formă de izolare. Când veterinarul a considerat că este pregătit să revină în grupul de maimuțe, Punch a fost mutat în incinta comună cu restul grupului. Însă încercările sale de apropiere au fost întâmpinate cu împingeri și zgârieturi din partea colegilor. Videoclipurile cu aceste momente de respingere au fost distribuite pe rețele, captând atenția și solidaritatea miilor de utilizatori japonezi. Îngrijitorii au încercat apoi diverse obiecte pentru a-i oferi un substitut matern: prosoape, pături și alte jucării. În cele din urmă, Punch a ales o jucărie de pluș cu membre lungi, pe care îl putea strânge și de care se putea agăța, la fel cum ar fi făcut cu o femelă adultă. „I-a fost ușor să-l prindă și, probabil, i-a plăcut că seamănă cu o maimuță”, a explicat unul dintre responsabilii grădinii zoologice pentru postul Fuji TV. De atunci, rar este văzut fără urangutanul de pluș, pe care urmăritorii l-au redenumit „mama urangutan”. Povestea a depășit limitele grădinii zoologice, fiind preluată mai întâi de presa locală, apoi de numeroase publicații internaționale. În SUA, comediantul Stephen Colbert a prezentat ursulețul IKEA în emisiunea sa Late Show, spunând: „Probabil este cea mai tristă și drăgălașă știre a săptămânii. După ce mama l-a abandonat, Punch a avut dificultăți să se împrietenească cu alți macaci, așa că i-au dat aceasta jucărie de pluș și acum o poartă cu el peste tot”. Organizația PETA protestează Această săptămână, sute de vizitatori din întreaga Japonie vin la grădina zoologică Ichikawa pentru a-l fotografia pe Punch. „Un pui de maimuță care a crescut singur a devenit atât de iubit încât mulți îl încurajează când îl văd cu ursulețul, tratându-l ca pe mama sa”, a scris pe X primarul Ichikawa, Ko Tanaka. Filiala japoneză IKEA a reacționat rapid la fenomenul viral, transformând povestea într-o campanie de promovare gratuită. Președinta grupului în Japonia, Petra Fager, a vizitat grădina zoologică și a donat mai multe ursulețe de rezervă și alte jucării. În unele magazine, jucăria este deja promovată ca având un potențial terapeutic. Totuși, fenomenul viral are și o față mai puțin pozitivă. Organizații precum PETA protestează, susținând că popularitatea lui Punch ascunde suferința și izolarea emoțională a puiului. Într-un comunicat, organizația subliniază că puiul de șase luni, abandonat de mamă, trăiește într-un spațiu de beton, iar ursulețul de pluș funcționează drept substitut afectiv. PETA avertizează că nu este prima dată când un animal captiv devine fenomen de rețea socială în detrimentul bunăstării sale, amintind cazul hipopotamului pitic Moo Deng din Thailanda, care în 2024 a devenit senzație globală în timp ce suferea în condiții necorespunzătoare. Recent, noi imagini transmise de angajații grădinii zoologice l-au surprins pe micuțul Punch interacționând cu alți semeni macaci și dând semne de adaptare.

Merită să mai urmezi studii superioare în 2026? Mulți tineri iau în considerare să nu se mai înscrie la universități. Care sunt motivele

merita-sa-mai-urmezi-studii-superioare-in-2026?-multi-tineri-iau-in-considerare-sa-nu-se-mai-inscrie-la-universitati.-care-sunt-motivele

Nu este o noutate că absolvenții din universități cu profil teoretic traversează vremuri dificile. În 1999, când perspectivele pentru mileniul 3 erau mai optimiste, salariul mediu al absolvenților britanici era cu 80% mai crescut decât cel al tinerilor fără facultate. Conform datelor recente, în 2026, salariile sunt cu 45% mai mici, și asta fără a lua în considerare împrumuturile studențești. Între timp, tehnicienii fără facultăți cu profil teoretic, care sunt la mare căutare prin aplicațiile de telefon, câștigă mai bine. Potrivit Financial Times, 41% dintre muncitorii britanici de azi au o diplomă de studii superioare. În 1999, numai 20% o dețineau. Principala cauză a situației actuale este economia de azi. Încă trăim vremuri în care educația universitară servește ca scop semnalarea nivelului de calificare. Însă, pentru că a crescut numărul tinerilor care își doresc să muncească în mediu confortabil la birou sau în telemuncă, numărul absolvenților a crescut, iar oferta de muncă a scăzut considerabil din cauza concurenței, dar și a automatizării. În Statele Unite, spre deosebire de Regatul Unit, absolvenții de facultate câștigă astăzi cu 92% mai mult decât tinerii fără studii superioare. În 1999, câștigau cu 80% mai mult. Dar și ponderea persoanelor cu diplomă a crescut de la 27% la 40%. În majoritatea țărilor dezvoltate (Franța, Canada, Spania și Olanda), câștigurile sunt mai mari în 2026 decât erau în 1996, dar și costurile de trai au devenit copleșitoare. Marea Britanie pare să traverseze o perioadă similară cu cea a Italiei dintre anii 1990-2000, când studenții și absolvenții italieni se plângeau de greutăți din cauza economiei stagnante a țării. Înrăutățirea situației financiare a absolvenților britanici ar putea fi atribuită economiei britanice post-Brexit. Productivitatea și câștigurile absolvenților nu și-au mai revenit după criza financiară din 2008-2010. Din 1990, ponderea pozițiilor de manageri în economia SUA a crescut de la 28 la 39%, iar în Germania de la 19 la 30% . În Marea Britanie, din 1991 încoace, au crescut de la 27 la 33%. Depinde însă și de domeniu. De exemplu, în domeniul artistic, un absolvent britanic câștigă în medie 25.000 de lire sterline pe an, dar abia la cinci ani după absolvirea facultății. În schimb, un absolvent american încasează 48.000 de dolari pe an. John Burn-Murdoch, autorul articolului, propune o soluție pentru ca absolvenții să aibă câștiguri net mai mari: Marea Britanie trebuie să crească productivitatea și să creeze mai multe locuri de muncă calificate pentru a ajunge la nivelul altor țări. De asemenea, sugerează împrumuturi cu dobânzi mai mici. „Asta le va permite mai multor tineri să fie încrezători în a-și urma pasiunile și a-și găsi un loc de muncă mai bun”. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă:

Președintele Trump va vizita China la finalul lunii martie, pe fondul tensiunilor comerciale

presedintele-trump-va-vizita-china-la-finalul-lunii-martie,-pe-fondul-tensiunilor-comerciale

Vizita care se va desfășura în perioada 31 martie – 2 aprilie, a fost confirmată de un oficial de la Casa Albă, citat de Reuters. Întâlnirea va avea loc într-un moment sensibil al relațiilor bilaterale, întrucât au loc negocieri privind posibilitatea extinderii unui armistițiu comercial care a dus la suspendarea escaladării taxelor vamale. Joi, în cadrul primei reuniuni a Consiliului Păcii, Trump a descris vizita drept una de amploare: „Trebuie să vă prezentăm cea mai mare demonstrație pe care ați avut-o vreodată în istoria Chinei”.  Întâlnirea de la finalul lunii martie va fi prima rundă de discuții dintre cei doi lideri de la începutul lunii februarie și prima întâlnire față în față de la reuniunea din octombrie, desfășurată în Coreea de Sud. În cadrul întâlnirii din octombrie, liderul de la Casa Albă a renunțat la o parte din tarifele impuse Chinei, în schimbul mai mult concesii, printre care asumarea unor angajamente clare privind combaterea traficului de fentanil, reluarea achizițiilor de soia americană și menținerea exporturilor de minerale rare. La începutul lunii februarie,Trump și Xi au abordat și subiectul Taiwanului în cadrul discuțiilor lor. Xi Jinping a criticat vânzările de arme americane către insulă, după ce, în decembrie, Casa Albă a cel mai mare pachet de vânzări de armament către Taiwan, în valoare de 11.1 miliarde de dolari. 

Spania: Curtea Constituțională a respins apelul unui tată care încearcă să oprească eutanasierea fiicei sale

spania:-curtea-constitutionala-a-respins-apelul-unui-tata-care-incearca-sa-opreasca-eutanasierea-fiicei-sale

Instanța supremă din Spania a decis vineri că nu au fost încălcate drepturile fundamentale în procesul de aprobare a eutanasiei pentru tânăra de 25.  Tânăra suferă de o boală psihiatrică și a avut mai multe tentative de suicid, culminând în octombrie 2022 când aceasta s-a aruncat de la etajul 5 al unei clădiri. În urma tentativei de sinucidere, femeia a rămas paraplegică și cu dureri cronice severe, iar medicii susțin că starea sa este ireversibilă și nu există perspective de ameliorare.  O comisie de experți din Catalonia a aprobat cererea de eutanasie, în iulie 2024, procedura fiind programată pentru luna următoare.  Tatăl său, susținut de organizația Avocați Creștini, a încercat să blocheze demersul, argumentând că boala psihică a fiicei sale i-ar putea afecta capacitatea de a lua o decizie liberă și informată.  Cu toate acestea, mai multe instanțe inferioare au dat câștig de cauză femeii, decizia fiind confirmată și ce Curtea Constituțională care a decis că drepturile fundamentale nu au fost încălcate.  Organizația Avocați Creștini a anunțat că va face recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: „Nu vom abandona acești părinți. Vom continua să luptăm până la capăt pentru a le apăra dreptul de a-și salva fiica”. Spania a legalizat eutanasia și suicidul asistat în 2021, devenind a patra țară din Uniunea Europeană care permite această practică pentru persoanele cu boli incurabile sau afecțiuni grav invalidante, însă legea a fost promulgată după opoziția fermă a Bisericii Catolice și a partidelor conservatoare. 

Banca Centrală Europeană sancționează divizia europeană a JPMorgan cu 12,2 milioane de euro pentru raportări greșite

banca-centrala-europeana-sanctioneaza-divizia-europeana-a-jpmorgan-cu-12,2-milioane-de-euro-pentru-raportari-gresite

Banca Centrală Europeană a aplicat o amendă de 12,18 milioane de euro diviziei europene a JPMorgan, după ce instituția a transmis date incorecte despre cerințele de capital, scrie Reuters. Potrivit comunicatului oficial publicat joi, banca a calculat eronat activele ponderate la risc. „Între 2019 și 2024, banca a raportat active ponderate la risc mai mici decât ar fi trebuit. Acest lucru s-a întâmplat deoarece, timp de 15 trimestre consecutive, banca a clasificat greșit expunerile corporative și le-a aplicat o pondere de risc mai mică pentru riscul de credit decât cea prescrisă de regulile bancare.”, a precizat BCE. Instituția europeană a mai precizat că banca a omis fără justificare anumite tranzacții din calculul activelor ponderate la risc. Decizia poate fi atacată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Reprezentanții JPMorgan au transmis joi că au acceptat sancțiunea și au corectat situația. „J.P. Morgan SE a identificat și a raportat în mod proactiv problemele, care au fost acum complet remediate. JPMSE a menținut în mod constant rezerve de capital puternice, iar abordarea noastră robustă și prudentă în ceea ce privește capitalizarea rămâne neschimbată.”, a declarat un purtător de cuvânt într-un comunicat.