SUA raportează o rată a șomajului de 4,6% în urma închiderii federale din noiembrie și a politicilor tarifare agresive ale lui Trump

sua-raporteaza-o-rata-a-somajului-de-4,6%-in-urma-inchiderii-federale-din-noiembrie-si-a-politicilor-tarifare-agresive-ale-lui-trump

Creșterea numărului de locuri de muncă în SUA în luna noiembrie a fost lentă. Însă, peste așteptări după reducerile de cheltuieli guvernamentale în urma „închiderii federale”. Pe de altă parte, rata șomajului este în creștere.  În octombrie s-a raportat cea mai mare scădere a numărului de angajați din sectorul non-agricol din ultimii 5 ani, sugerând o deteriorare a afacerilor americane după politica tarifară agresivă a președintelui Donald Trump. Popularitatea președintelui Trump este în scădere, rata șomajului este în creștere Rata de aprobare a președintelui Trump a scăzut la 39%, transmite un sondaj citat de Reuters.  Scăderea popularității președintelui are loc pe fondul ultimului raport deloc nefericit al Departamentului de Muncă al SUA: rata șomajului a crescut la 4,6% în ultima lună, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani, scrie Financial Times. Biroul de Statistică a Muncii și-a schimbat metodologia după „închiderea federală” care a durat 43 de zile, împiedicând colectarea de date de la gospodării. Creștere lentă a numărului de joburi Economiștii spun că s-au concentrat pe creșterile numărului de locuri de muncă în sectorul privat pentru a înțelege mai bine situația pieței muncii. Numărului locurilor de muncă din mediul privat au crescut cu 75.000 la fiecare lună în ultimele 3 luni. Numărul locurilor de muncă din sectoarele non-agricole a crescut cu 65.000 în ultima lună, scrie Reuters. Însă, economia SUA a pierdut 105.000 de locuri de muncă în octombrie 2025,  fiind asociată cu eliminarea a 162.000 de posturi din rândul instituțiilor federale. Este cea mai mare scădere din anul 2020 încoace. JD Vance: S-au creat 60.000 de noi joburi Vicepreședintele american JD Vance spune că s-au investit 100 miliarde de dolari în  Keystone, Pennsylvania. „Înseamnă 60.000 de locuri de muncă noi pe care președintele Tump le oferă. Construim o reală oportunitate aici în America”, a declarat vicepreședintele. Vicepreședintele i-a rugat pe americani să aibă totuși „răbdare” în privința creșterii costurilor de trai. „Chiar am făcut un progres incredibil, dar înțelegem că avem multă muncă de făcut și cer fiecărui american să aibă puțină răbdare. Vă promit, nu e nicio persoană mai nerăbdătoare să rezolve problema costurilor de trai decât Donald  J. Trump”, a spus vicepreședintele. Trump a câștigat alegerile prezidențiale de anul trecut după ce a promis că va redresa economia SUA, care a încasat lovituri dure după inflația ridicată sub președinția democratului Joe Biden.  Inflația  s-a menținut aproape de 3% de la revenirea lui Trump la Casa Albă. „Familia americană medie a pierdut 3.000 de dolari din salariul net din cauza inflației teribile a administrației Biden. În doar 10 luni de administrație Trump, familia americană medie a câștigat aproximativ 1.000 de dolari din salariul net.”, a reamintit JD Vance. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: Economia SUA a generat peste 177.000 de locuri de muncă în APRILIE, peste așteptările specialiștilor

Garanții de securitate pentru Ucraina: Europa și SUA ar putea interveni militar în caz de încălcare a armistițiului

garantii-de-securitate-pentru-ucraina:-europa-si-sua-ar-putea-interveni-militar-in-caz-de-incalcare-a-armistitiului

Declarațiile vin în urma discuțiilor purtate la Berlin între lideri europeni, oficiali americani și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Reuters. Merz a subliniat că acest scenariu este încă îndepărtat și depinde strict de acceptarea unui armistițiu de către Federația Rusă. Potrivit acestuia, orice garanții de securitate pentru Ucraina ar deveni aplicabile doar după încetarea focului. Ce ar presupune garanțiile de securitate pentru Ucraina În cazul unui acord de încetare a ostilităților, Merz a explicat că statele garante ar putea crea o zonă demilitarizată între părțile aflate în conflict. Mai mult, forțele occidentale ar urma să acționeze activ împotriva oricăror incursiuni sau atacuri rusești care ar încălca termenii armistițiului. Cancelarul german a catalogat drept „remarcabilă” poziția recentă a Statelor Unite, care ar fi dispuse să protejeze Ucraina într-un scenariu post-armistițiu „ca și cum ar fi teritoriu NATO”. Totuși, Rusia nu și-a exprimat acordul nici pentru un armistițiu, nici pentru prezența trupelor occidentale pe teritoriul ucrainean. Activele rusești, o posibilă sursă de finanțare pentru Ucraina Un alt subiect major abordat de Merz a fost utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea apărării Ucrainei. Acesta a estimat că există o șansă de „50 la sută” ca Europa să ajungă la un acord în acest sens, în pofida rezervelor existente în mai multe state membre. Potrivit cancelarului, Ucraina va avea nevoie de sprijin financiar cel puțin până în 2028, întrucât actualul pachet de finanțare europeană expiră la începutul anului 2026. Fără o decizie rapidă, avertizează Merz, avansul armatei ruse ar putea deveni imposibil de oprit. Relațiile transatlantice și viitorul sprijinului pentru Ucraina Referindu-se la tonul critic al noii Strategii de Securitate Națională a SUA față de Europa, Merz a declarat că nu este surprins, dar consideră improbabilă o izolare pe termen lung a Washingtonului. În opinia sa, interesele economice vor determina SUA să continue cooperarea cu Europa, inclusiv în privința garanțiilor de securitate pentru Ucraina.

Parlamentul Franței dă undă verde bugetului asigurărilor sociale pentru 2026

parlamentul-frantei-da-unda-verde-bugetului-asigurarilor-sociale-pentru-2026

Parlamentul francez a aprobat marți bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2026. Votul este un succes politic important pentru prim-ministrul Sébastien Lecornu, fiind un semnal pozitiv pentru piețele financiare, scrie POLITICO. Până acum, au existat îngrijorări legate de controlul finanțelor publice ale Franței. Legea stabilește cheltuielile pentru sistemul public de sănătate și pentru pensii. Proiectul a trecut săptămâna trecută de Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului, însă respingerea sa de către Senat în weekend a impus organizarea unui nou vot. Senatul, dominat de conservatori, a respins inițial textul din cauza temerilor că măsurile propuse nu reduc suficient deficitul bugetar. Pentru a obține sprijin politic și pentru a menține stabilitatea guvernului, Sébastien Lecornu a acceptat includerea unei prevederi care suspendă până în 2027 legea adoptată în 2023. Acea lege a crescut vârsta de pensionare pentru majoritatea angajaților de la 62 la 64 de ani. Executivul francez trebuie acum să obțină aprobarea bugetului de stat pentru anul viitor, un act legislativ separat. Prima tentativă a Adunării Naționale de a adopta bugetul de stat s-a încheiat cu un vot aproape unanim împotriva proiectului. Atunci, textul a primit numeroase amendamente considerate inacceptabile sau contradictorii. Reprezentanții celor două camere ale Parlamentului urmează să se întâlnească vineri pentru a elabora un text comun, în cadrul unei conferințe de conciliere. Un oficial al Adunării Naționale a descris acest moment drept unul de „decizie”. Conform estimărilor actuale, planurile fiscale ale Franței pentru 2026 indică un deficit bugetar de 5,3% din produsul intern brut. Acest nivel depășește ținta de 4,7% din PIB propusă inițial de guvern și apreciată de Comisia Europeană. În luna octombrie, Sébastien Lecornu a declarat că acordul final asupra politicilor fiscale nu ar trebui să conducă la un deficit bugetar mai mare de 5% din PIB în anul 2026.

Bombardiere strategice ruse TU-22M3 au patrulat deasupra Mării Negre, escortate de avioane de vânătoare

bombardiere-strategice-ruse-tu-22m3-au-patrulat-deasupra-marii-negre,-escortate-de-avioane-de-vanatoare

Operațiunea se înscrie în seria de misiuni regulate desfășurate de aviația strategică a Federației Ruse în proximitatea spațiilor aeriene sensibile. Potrivit autorităților de la Moscova, bombardierele strategice ruse TU-22M3 au fost escortate timp de peste cinci ore de avioane de vânătoare Sukhoi SU-35 și Sukhoi SU-27, pe întreaga durată a misiunii. Ministerul rus al Apărării a subliniat că zborul s-a desfășurat cu respectarea strictă a normelor internaționale privind utilizarea spațiului aerian, menționând că aeronavele nu au încălcat granițele niciunui stat. Zborul de deasupra Mării Negre nu reprezintă un incident izolat. În lunile octombrie și noiembrie, bombardiere strategice ruse TU-22M3 au efectuat misiuni similare de patrulare deasupra apelor neutre ale Mării Baltice. Aviația strategică rusă, care include și aeronavele Tupolev TU-160 și Tupolev TU-95MS, desfășoară în mod constant astfel de misiuni în zone precum Arctica, Atlanticul de Nord, Oceanul Pacific, Marea Baltică și Marea Neagră. Bombardiere strategice ruse TU-22M3 în contextul războiului din Ucraina Ministerul rus al Apărării a precizat că aceste zboruri de patrulare nu au fost suspendate în contextul războiului din Ucraina. În august anul trecut, bombardiere strategice ruse TU-22M3 au executat o misiune deasupra apelor neutre ale Mării Barenț, în apropierea Alaskăi, iar la finalul lunii septembrie au avut loc patrule similare deasupra mărilor Bering și Ohotsk. Bombardiere strategice ruse TU-22M3 și atacurile cu drone ucrainene La începutul lunii iunie, Ucraina a desfășurat o operațiune de amploare, atacând cu drone mai multe aerodromuri ruse situate la mii de kilometri de granița ucraineană. Potrivit unui bilanț american, până la 20 de aeronave de bombardament, inclusiv TU-95 și TU-22, au fost lovite, dintre care aproximativ zece ar fi fost distruse. Cu toate acestea, oficialii americani susțin că impactul asupra capacității aviației strategice ruse a fost limitat, reducerea fiind estimată la circa 10%, fără a afecta aeronavele TU-160, considerate cele mai moderne din flota rusă.

Arcușul care a schimbat istoria violoncelului, vândut în Franța la un preț de record mondial

arcusul-care-a-schimbat-istoria-violoncelului,-vandut-in-franta-la-un-pret-de-record-mondial

Un arcuș pentru violoncel realizat de François-Xavier Tourte, între 1815 și 1820, a fost vândut recent la casa de licitații Vichy Enchères din Franța. Arcușul a fost realizat în ceea ce specialiștii denumesc „perioada de aur” a lui Tourte și a fost vândut la un preț record mondial de 375.000 de euro. Arcușul a aparținut violoncelistului și compozitorului Karl Alexander Benjamin Uber și are două gravuri după fostul proprietar: „UBER” și „KAB”. Născut în iunie 1783, în ceea ce este acum Wrocław, Polonia, Alexander Uber a fost fiul unui avocat și muzician amator și fratele mai mic al compozitorului și Kapellmeisterului Christian Friedrich Hermann Uber. Tatăl său obișnuia să organizeze concerte la casa lor, iar aceste evenimente atrăgeau muzicieni precum Carl Maria von Weber, organistul Friedrich Wilhelm Berner și pianistul Joseph Klingohr. Cunoscut pentru Concertul pentru Violoncel în Sol Major Alexandre Uber a studiat vioara cu Johann Janitzek, apoi s-a orientat spre violoncel sub îndrumarea lui Johann Zacharias Jäger și spre compoziție cu Joseph Schnabel. La vârsta de 21 de ani, a început primul său turneu de concerte în Germania. În ceea ce privește compozițiile sale, a scris uverturi pentru orchestră, lieduri și piese de muzică de cameră. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Concertul pentru violoncel în Sol major, pe care l-a dedicat lui Carl Maria von Weber, și a devenit cunoscut pentru aranjarea sau transcrierea lucrărilor de Mozart și Beethoven. Cum a modificat Tourte arcușul de violoncel Născut în 1747, François Xavier Tourte a fost o figură centrală în dezvoltarea arcușului modern, motiv pentru care, este uneori numit Stradivariusul lumii arcușurilor. El a conceput un arcuș mai greu decât predecesorii săi, cu mai mult, lemn la vârf, contrabalansând această greutate suplimentară cu o bandă mai grea. Lui Tourte i se atribuie și alungirea brațului arcușului, ajustarea formei sale pentru a fi concavă în raport cu arcușul și adăugarea de șuruburi metalice pentru a permite instrumentistului să ajusteze tensiunea firului. Inovațiile lui Tourte le-au permis instrumentiștilor să dezvolte noi lumi sonore, facilitând o proiecție mai mare, o gamă mai largă de culori tonale și, în mod semnificativ, capacitatea de a interpreta fraze cu un legato mai echilibrat, în care arcușul putea avea aceeași greutate atât în partea de sus, cât și partea de jos.

Zelenski spune că Ucraina și SUA ar putea avea noi discuții de pace în acest weekend

zelenski-spune-ca-ucraina-si-sua-ar-putea-avea-noi-discutii-de-pace-in-acest-weekend

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că Ucraina și Statele Unite ar putea avea o nouă rundă de discuții despre pace chiar în acest weekend, pe teritoriul american. Declarația vine după consultările Statelor Unite cu Rusia și după mai multe întâlniri care au avut loc la Berlin. Zelenski a transmis jurnaliștilor, în timpul unui zbor din Germania, că echipele din cele două țări pregătesc documentele pentru următoarea etapă a negocierilor, scrie Kyiv Post. „Astăzi sau mâine vom finaliza documentele. Apoi, echipa americană va organiza consultări cu rușii. După aceea, negociatorii se vor întâlni cu președintele SUA, iar apoi echipele noastre se vor reuni în Statele Unite. S-ar putea întâmpla chiar și în acest weekend”, a spus Zelenski. Președintele ucrainean a precizat că rezultatele acestor discuții vor stabili pașii următori, plus posibilitatea unei întâlniri între conducerea Ucrainei și cea a Statelor Unite. Discuțiile de la Berlin capătă avânt Înainte de această afirmație au fost negocierile desfășurate la Berlin, între 14-15 decembrie. La aceste întâlniri au participat reprezentanți ai Ucrainei, ai Statelor Unite și ai mai multor state europene, în cadrul unei inițiative de pace sprijinite de Washington. Volodimir Zelenski s-a aflat la masa discuțiilor alături de trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, și de Jared Kushner, ginerele fostului președinte american. Reprezentanții americani au transmis că negocierile au condus la o serie de progrese. Ei au vorbit despre existența unui acord, care include garanții de securitate, reconstrucție economică și o reducere a diferențelor de poziție legate de teritorii. În cadrul unei conferințe de presă, oficiali din delegația americană au spus că au avut peste opt ore de discuții cu Zelenski și întâlniri cu lideri europeni din Germania, Marea Britanie și Franța. Unul dintre oficiali a descris atmosfera negocierilor drept „foarte, foarte pozitive în aproape toate aspectele”. Cel mai important pas înainte a vizat un pachet de securitate amplu pentru Ucraina, prezentat drept cel mai solid de până acum. „Acesta este cel mai robust set de protocoale de securitate pe care l-au văzut vreodată”, a declarat un oficial, numindu-l „un pachet foarte, foarte puternic”. Potrivit oficialilor americani, aceste garanții au un caracter „asemănător Articolului 5”, dar includ elemente suplimentare, precum mecanisme de monitorizare militară, verificare, descurajare și gestionare a riscurilor. Un alt reprezentant a descris cadrul propus drept „standardul de platină pentru ceea ce poate fi oferit”. Trump semnalează progrese Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că încheierea războiului din Ucraina este „mai aproape acum decât am fost vreodată”. El a făcut declarația în Biroul Oval, după un apel telefonic cu liderii europeni reuniți la Berlin. „Avem un sprijin extraordinar din partea liderilor europeni, ei vor să-l pună și ei capăt”, a declarat Donald Trump. Președintele a mai spus că a discutat „recent” cu președintele rus Vladimir Putin și că, în prezent, „Rusia vrea să-l pună capăt”. „Problema este că toți vor să-l pună capăt și apoi, dintr-o dată, nu mai vor. Trebuie să-i punem pe aceeași lungime de undă, dar cred că asta funcționează.”, a continuat președintele SUA. În paralel cu aceste subiecte, Uniunea Europeană și liderii a zece state europene au publicat luni o declarație comună. Documentul susține oferirea de garanții de securitate pentru Ucraina și sprijin pentru Volodimir Zelenski. Declarația a fost semnată de Germania, Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia și Regatul Unit, iar textul rămâne deschis și pentru alte state. Documentul european enumeră mai multe angajamente. Printre acestea se află sprijinul militar, menit să ajute Ucraina să își mențină o armată de aproximativ 800.000 de militari. Mai mult, se prevede crearea unei forțe multinaționale conduse de state europene, cu rol de sprijin pentru armata ucraineană și de protecție a spațiului aerian și a zonelor maritime. Declarația mai include un mecanism de monitorizare și verificare a încetării focului, coordonat de Statele Unite, cu participare internațională, și măsuri cu caracter juridic obligatoriu pentru orice viitor atac armat asupra Ucrainei. Alte puncte vizează investițiile în reconstrucția țării, inclusiv despăgubiri din partea Rusiei pentru distrugerile provocate de război, și susținerea candidaturii Ucrainei la Uniunea Europeană.

Bărbatul care a intrat în mulțime la parada Liverpool FC, condamnat la peste 21 de ani de închisoare

barbatul-care-a-intrat-in-multime-la-parada-liverpool-fc,-condamnat-la-peste-21-de-ani-de-inchisoare

Paul Doyle, în vârstă de 54 de ani, a primit o pedeapsă de 21 de ani și șase luni de închisoare, marți, la Curtea Coroanei din Liverpool, potrivit The Guardian. Poliția din Merseyside a declarat că a fost „un miracol” că nimeni nu a murit. Consideră că Doyle, tată a trei copii, și-a folosit mașina „ca pe o armă”, într-un acces de furie, la parada organizată pe 26 mai 2025 pentru sărbătorirea titlului câștigat de Liverpool în Premier League. Imagini surprinse de camera de bord a mașinii – un Ford Galaxy de aproximativ două tone – arată cum Doyle accelerează agresiv spre mulțime. El a lovit 134 de persoane în doar două minute. Unele victime au suferit răni care le-au schimbat viața, iar multe au rămas profund traumatizate. Doyle, din Aintree, Liverpool, le-a spus inițial polițiștilor că a acționat în „panică oarbă”. Totodată, s-ar fi temut pentru viața sa după ce ar fi văzut un suporter cu un cuțit. Această versiune a fost însă infirmată de anchetatori. El a pledat vinovat încă din prima zi a procesului, luna trecută, pentru 31 de infracțiuni comise asupra a 21 de adulți și opt copii. Faptele lui Doyle au provocat „groază la o scară nemaiîntâlnită” La pronunțarea sentinței, judecătorul a afirmat că faptele lui Doyle au provocat „groază la o scară nemaiîntâlnită până acum de această instanță”. Judecătorul a precizat că imaginile video demonstrează că Doyle nu a acționat din frică sau panică. Ci a acționat dintr-o „furie inexplicabilă și necontrolată”, adăugând că „disprețul său față de viața umană sfidează orice înțelegere normală”. Potrivit instanței Doyle avea mai multe condamnări în anii ’90 – inclusiv una pentru smulgerea unei urechi într-o bătaie într-un pub. Însă, nu mai avusese probleme cu legea timp de aproape 30 de ani înainte de acest incident. Printre victime se numără persoane cu vârste cuprinse între șase luni și 77 de ani. Inclusiv o supraviețuitoare a atentatului de la Manchester Arena din 2017, care a declarat că evenimentul i-a redeschis traume vechi. Apărarea a susținut că Doyle este „îngrozit” de faptele sale și „regretă profund” ceea ce s-a întâmplat, însă instanța a considerat gravitatea faptelor ca fiind determinantă în stabilirea pedepsei.

Partidele de guvernământ din Italia îndeamnă la prudență în ceea ce privește utilizarea activelor rusești înghețate

partidele-de-guvernamant-din-italia-indeamna-la-prudenta-in-ceea-ce-priveste-utilizarea-activelor-rusesti-inghetate

Uniunea Europeană dorește să utilizeze o parte din activele Băncii Centrale ruse în valoare de aproximativ 210 miliarde de euro (246,96 miliarde de dolari) înghețate în Europa după invadarea Ucrainei de către Moscova în 2022, pentru a susține un împrumut destinat nevoilor militare și civile ale Kievului. Unele state membre, printre care Belgia – unde se află depozitarul Euroclear care deține cea mai mare parte a activelor înghețate în Europa – și-au exprimat îngrijorarea față de acest plan, potrivit Reuters. Banca centrală a Rusiei a intentat un proces în care solicită despăgubiri. Aceasta a declarat că planurile UE de a utiliza activele sale sunt ilegale și își rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele pentru a-și proteja interesele. Rezoluția va fi supusă votului miercuri Documentul legislatorilor italieni exprimă îngrijorarea că Roma ar putea fi obligată să contribuie la despăgubirile solicitate de Moscova, în cazul în care acțiunea în justiție ar avea succes. Documentul italian – redactat de partidele aflate la guvernare, Fratelli d’Italia, Lega și Forza Italia – solicită guvernului „să ceară Comisiei Europene să efectueze o examinare aprofundată a aspectelor juridice și financiare ale tuturor opțiunilor de finanțare aflate în discuție”. Proiectul, care trebuie finalizat, urmează să fie votat în parlament miercuri, după un discurs al prim-ministrului Giorgia Meloni înaintea unei reuniuni a liderilor UE la Bruxelles. Documentul precizează că Roma „va acorda o atenție deosebită problemei impactului actual și viitor asupra finanțelor publice”. Țara dorește să evite punerea în pericol a ieșirii sale dintr-o procedură europeană de încălcare a dreptului comunitar pentru un deficit bugetar excesiv anul viitor. Italia a îndemnat omologii săi din Europa să exploreze opțiuni alternative pentru a satisface nevoile financiare ale Ucrainei, inclusiv un împrumut-punte garantat de fonduri UE, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune. Cu toate acestea, documentul coaliției promite să ofere „sprijin multidimensional” Ucrainei și afirmă că este important să se mențină o presiune puternică asupra Rusiei pentru a accelera procesul de pace. Divergențele dintre aliați Au apărut divergențe între aliați cu privire la furnizarea de echipamente militare Ucrainei, partidul Liga – care a avut legături cu Kremlinul în trecut – afirmând că ajutorul acordat Kievului ar putea contribui la alimentarea corupției în această țară. Rezoluția prevede că Italia ar trebui să colaboreze cu partenerii săi pentru a evalua nevoile de asistență financiară ale Ucrainei pentru perioada 2026-2027 și pentru a identifica cea mai viabilă modalitate din punct de vedere juridic și financiar de a le satisface, cu norme clare privind utilizarea fondurilor.

Un student polonez a fost arestat pentru un presupus plan de atac terorist asupra unui târg de Crăciun

un-student-polonez-a-fost-arestat-pentru-un-presupus-plan-de-atac-terorist-asupra-unui-targ-de-craciun

Anunțul a fost făcut de Ministerul Serviciilor Speciale de la Varșovia prin vocea purtătorului de cuvânt, Jacek Dobrzynski. Acesta a transmis, marți, printr-un mesaj publicat pe platforma X: „Ofițerii Agenției de Securitate Internă l-au reținut pe Mateusz W., student la Universitatea Catolică din Lublin, sub suspiciunea de planificare a unui atac în masă la un târg de Crăciun, pe care plănuia să-l comită folosind explozibili”.  Oficialul a continuat, declarând că acțiune plănuită avea scopul de a sprijini Statul Islamic, precizând că suspectul voia să primească sprijin în demersul său prin intrarea într-o organizație teroristă.  „De asemenea, plănuia să se alăture unei organizații teroriste pentru a primi asistență în desfășurarea activităților sale. Scopul infracțiunii era de a intimida numeroase persoane și de a sprijini Statul Islamic”, se arată în mesajul publicat de Dobrzynski.  Procuratura l-a acuzat de „întreprinderea de acțiuni pregătitoare pentru comiterea unui atac terorist care ar fi putut duce la moartea sau vătămarea gravă a mai multor persoane”, notează Reuters.  Ancheta este în desfășurare, iar suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de trei luni. 

Fiul cel mare al lui Donald Trump s-a logodit cu Bettina Anderson, o figură mondenă din Palm Beach

fiul-cel-mare-al-lui-donald-trump-s-a-logodit-cu-bettina-anderson,-o-figura-mondena-din-palm-beach

Informația a fost confirmată ulterior de un purtător de cuvânt al lui Donald Trump Jr. Bettina Anderson este o tânără din lumea mondenă din Palm Beach, Florida, relatează The New York Times. Donald Trump Jr. conduce Trump Organization alături de fratele său, Eric Trump, și este implicat în gestionarea afacerilor familiei. El a apărut frecvent în public alături de Bettina Anderson de la revenirea tatălui său la Casa Albă. Este a treia logodnă a lui Donald Trump Jr. Aceasta este a treia logodnă a lui Donald Trump Jr. El a fost anterior căsătorit timp de 12 ani cu Vanessa, fost model și actriță, cu care are cinci copii. Vanessa a depus cererea de divorț în 2018. Ulterior, Trump Jr. a fost logodit cu Kimberly Guilfoyle, o figură proeminentă a Partidului Republican în perioada relației lor și care a ținut discursuri la convențiile republicane din 2020 și 2024. Potrivit informațiilor apărute în presă, Trump Jr. și Bettina Anderson sunt împreună de aproximativ un an. „Vreau să-i mulțumesc Bettinei pentru acel cuvânt: «Da»”, a spus Trump Jr. la petrecerea de sărbători de la Casa Albă. „Urmează să mă căsătoresc cu iubirea vieții mele și mă simt cea mai norocoasă fată din lume”, a declarat Bettina Anderson. BREAKING NEWS: President Trump just announced at the White House that his son @DonaldJTrumpJr and his girlfriend Bettina Anderson are getting married! They just got engaged. Congratulations to them both. pic.twitter.com/psb38nTGla — Laura Loomer (@LauraLoomer) December 16, 2025