O nouă țeapă de la Guvern. Titluri de stat cu DOBÂNDĂ mai mică decât inflația

Guvernul Bolojan anunță, cu surle și trâmbițe, că lansează, luni, a zecea ediţie a Programului de titluri de stat TEZAUR, garantând dobânzi neimpozabile de până la 7,85%. În esență, această ofertă „avantajoasă” este o afacere excelentă pentru stat, nu pentru cetățenii români. „Ministerul Finanţelor lansează astăzi, 6 octombrie 2025, cea de-a zecea ediţie a Programului de titluri de stat TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiţii avantajoase. În perioada 6 octombrie – 7 noiembrie 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,95%, 7,50%, respectiv, 7,85%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt emise în formă dematerializată”, transmite instituţia. Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), inflația a ajuns la aproape 10% în august 2025, ceea ce înseamnă că dobânda este sub nivelul puterii de cumpărare. Practic, dacă un cetățean împrumută statul român cu 100 de lei, într-un an va primi 108 lei. Doar că, din cauza unei inflații de 10%, valoarea celor 108 lei de peste un an va fi cu 10% mai mică. Ca atare, cetățeanul va avea, după un an, 108 lei, dar vor valora cât 97,2 lei în urmă cu un an. Respectiv, Guvernul este cel mai mare câștigător. Când şi unde pot fi cumpărate titlurile de stat 6 octombrie – 5 noiembrie 2025: online, prin platforma Ghişeul.ro. 6 octombrie – 6 noiembrie 2025: online, de către persoanele fizice înregistrate în Spaţiul Privat Virtual (SPV). Operaţiunile disponibile online includ deschiderea contului de subscriere, subscrierea propriu-zisă şi viramentul sumelor din contul de subscriere către un cont bancar. Detalii suplimentare sunt disponibile în Ghid Tezaur online şi Tezaur online. 6 octombrie – 7 noiembrie 2025: la sediul unităţilor Trezoreriei Statului. 6 octombrie – 6 noiembrie 2025 (în mediul urban) şi 6 octombrie – 5 noiembrie 2025 (în mediul rural): prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A. RECOMANDAREA AUTORULUI: Nenorocirea unei țări, bucuria unui premier. De ce îi convine lui Bolojan creșterea inflației Veștile proaste din weekend vin de la Ministerul Finanțelor: DATORIA publică a României bate toate recordurile și sugrumă bugetul țării
UE alocă un miliard de euro pentru instrumente de inteligență artificială create în Europa. Scopul: reducerea dependenței de SUA și Asia
Uniunea Europeană pregătește un plan prin care să promoveze platformele locale de inteligență artificială și să-și reducă dependența de furnizorii străini. Potrivit unui proiect consultat de reporterii Financial Times, noua strategie „Apply AI” a Comisiei Europene va promova instrumente de inteligență artificială create în Europa pentru a oferi securitate și reziliență, stimulând în același timp competitivitatea industrială a blocului. Strategia evidențiază necesitatea de a îmbunătăți utilizarea inteligenței artificiale în sectoare precum asistența medicală, apărarea și industria prelucrătoare. Comisia își propune să „consolideze suveranitatea UE în domeniul inteligenței artificiale” prin accelerarea dezvoltării și utilizării tehnologiilor de inteligență artificială create în Europa, inclusiv politici pentru a „accelera adoptarea soluțiilor europene de IA generativă scalabile și replicabile în administrațiile publice”, se arată în proiect. Strategia, care ar putea suferi modificări înainte de a fi făcută publică, urmează să fie prezentată marți de Henna Virkkunen, Comisarul european responsabil cu tehnologia. UE se bazează pe SUA și Asia pentru mare parte din software, hardware și minerale critice Comisia își propune să „consolideze suveranitatea UE în domeniul inteligenței artificiale” prin accelerarea dezvoltării și utilizării tehnologiilor de inteligență artificială create local, inclusiv politici pentru a „accelera adoptarea soluțiilor europene de IA generativă scalabile și replicabile în administrațiile publice”, se arată în proiect. Documentul avertizează asupra „dependențelor externe” – infrastructura și software-ul necesare pentru a construi, antrena și gestiona aplicații AI, despre care spune că „pot fi folosite ca armă” atât de „actori statali, cât și de actori non-statali”, ceea ce ar fi un risc pentru lanțurile de aprovizionare. În ultimii ani, Europa a asistat la evoluția mai multor companii promițătoare de inteligență artificială, de la producătorul francez de modele Mistral la grupul german de tehnologie de apărare Helsing, dar UE se bazează în continuare pe SUA și Asia pentru o mare parte din software-ul, hardware-ul și mineralele critice necesare dezvoltării inteligenței artificiale. Ursula von der Leyen: UE dorește să accelereze adoptarea AI în toate domeniile Potrivit proiectului, administrațiile publice vor avea un rol central în a „ajuta noile companii de AI să se dezvolte prin creșterea cererii de soluții de AI open source fabricate în Europa”. Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat că UE dorește să „accelereze adoptarea AI în toate domeniile” prin intermediul strategiei Apply AI, pentru a se asigura că Europa nu rămâne în urmă. Bruxelles-ul dorește să poziționeze inteligența artificială ca un „activ strategic” care trebuie strâns integrat în sistemele instituționale, industriale și de securitate ale UE. Pentru a pune în aplicare ideile din strategie, cum ar fi sprijinirea adoptării AI în sectorul producției și al sănătății, Comisia va aloca un miliard de euro din programele de finanțare existente. De asemenea, blocul vrea să acorde prioritate implementării instrumentelor europene bazate pe inteligență artificială în domeniul apărării, mai precis în capacitățile de comandă și control. Sistemele de comandă și control, care sunt folosite pentru a instrui trupele și a gestiona operațiunile pe câmpul de luptă, sunt unul dintre așa-numiții facilitatori critici pentru care armatele europene se bazează în prezent foarte mult pe SUA pentru a le furniza prin intermediul NATO. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Comisia Europeană a aprobat o schemă de subvenții destinată sectorului energetic din Austria /„Susține și rețeaua europeană de electricitate”
Omul care îi păzea voturile lui Mircea Geoană la alegerile anulate din 2024, vehiculat pentru poziția de consilier în echipa lui Nicușor Dan
Cosmin Alexandru Soare-Filatov, avocat și cadru universitar, este numele care circulă în prezent ca posibil viitor consilier prezidențial în echipa lui Nicușor Dan, după cum Gândul a relatat AICI. În mod interesant, Filatov nu este străin de politică. În toamna anului 2024, el apărea pe site-ul Biroului Electoral Central drept reprezentant al Partidului România în Acțiune, formațiune care l-a susținut pe Mircea Geoană la alegerile prezidențiale anulate din 2024, potrivit G4Media. Coincidență sau nu, Filatov lucrează la Casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP), firmă care a asigurat asistența juridică pentru Primăria Capitalei în timpul mandatelor de primar general ale lui Nicușor Dan. Potrivit site-ului Baroului București, Cosmin Filatov este avocat din 15 ianuarie 2013. Este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București (2008–2012), cu master în Drept privat la aceeași universitate (2012–2013). Ulterior, a finalizat un doctorat în Drept – Patrimoniu cultural la Universitatea din București (2017–2020) și un al doilea doctorat în același domeniu, la Universitatea din Lille (2019–2021), potrivit CV-ului. Cosmin Filatov este autor al mai multor lucrări de specialitate și studii științifice, cu teme precum nevoia unui cod al patrimoniului, codificarea legislației administrative, dar și aspecte legate de energia regenerabilă.
Ai venituri sub 3.000 de lei? Energia ar putea costa doar 1 leu/kWh. Anunțul făcut de ministrul Bogdan Ivan
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că pregătește un proiect de lege prin care românii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună ar putea plăti doar 1 leu/kWh pentru energia electrică. Propunerea ar urma să-i protejeze pe cei mai vulnerabili de creșterea facturilor din iarna care bate la ușă. „În momentul de față, separat, iau în calcul un proiect de lege prin care, pe de o parte, să blochez deconectarea la acei clienți vulnerabili care nu își permit să plătească facturile și, pe de altă parte, un mecanism prin care, pentru oamenii care au un venit (lunar) până în 2.500-3.000 de lei, să avem un preț maxim de 1 leu per kilowatt-oră. Sunt mecanisme în lucru în momentul de față și pe care vreau să le operaționalizăm în iarna asta, pentru a trece această perioadă dificilă”, a spus Ivan la Antena 3 CNN. Ministrul a subliniat că prețul mare al energiei electrice este o cauză a inflației majore, pe care o consideră o problemă de siguranță națională. „O mare parte din inflația de aproape 10% de acum e cauzată de prețul la energie electrică. (…) Dacă nu intervenim să scădem odată prețul ăsta, vom fi în situația în care românii să plătească cea mai scumpă energie din toată lumea, iar companiile românești să nu mai fie competitive atunci când exportă. E o problemă de siguranță națională, în contextul în care, din tot ceea ce cumpărăm noi, ponderea energiei este între 10 și 70 la sută”, a mai spus ministrul. Deocamdată, singurul ajutor direct activ este sprijinul de 50 de lei/lună pentru persoanele cu venituri sub 1.940 de lei, acordat printr-o aplicație specială. Foto: Alexandra Pandrea/ Gândul
Noi restricții de circulație la Piața Unirii. De când intră în vigoare și ce rute alternative există/ Băluță: Lucrările s-ar putea încheia mai devreme
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat sâmbătă noi restricții de circulație în centrul Capitalei, care vor intra în vigoare de luni, pe durata următoarelor șase luni, pentru lucrările de refacere a Planșeului Unirii. Edilul a precizat că, datorită ritmului alert al constructorilor, există șanse ca proiectul să fie finalizat mai devreme decât estimările inițiale. „Lucrările, deși se anunțau extrem de complexe și cu risc semnificativ de întârziere, sunt atât de avansate încât trebuie să reconfigurăm calendarul de lucru. Dacă menținem acest ritm, putem finaliza punerea în siguranță a centrului Capitalei mai devreme decât a fost stabilit inițial”, a explicat Băluță într-o conferință de presă. Pentru siguranța participanților la trafic, edilul a prezentat noile rute alternative, care includ traversarea pe lângă magazinul Unirea, pe drum provizoriu spre Parlament, precum și pe lângă Patriarhie și Splaiul Independenței. Șoferii și pietonii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea și indicațiile polițiștilor rutieri. „Rutele alternative sunt după cum urmează: dinspre Piaţa Alba Iulia, dreapta, prin faţa magazinului Unirea, apoi, stânga, pe drumul provizoriu spre Parlament. Dinspre Bulevardul Dimitrie Cantemir, înainte, prin faţa magazinului Unirea şi, stânga, pe drumul provizoriu spre Parlament. Dinspre Parlament, dreapta, pe lângă Patriarhie, către restaurantul Horoscop şi tot înainte pe Splaiul Independenţei sau pe Bulevardul Unirii către sectorul 3. În aceste condiţii, vom muta utilajele pe care le-am avut până acum în parc, în zona fântânilor şi vom continua în acelaşi ritm alert munca pe care o derulăm de aproape patru luni”, a precizat Băluţă. Lucrările au ajuns deja la etapa a treia din patru, iar constructorii au finalizat 161 din cei 254 de piloni forați necesari susținerii noului planșeu. Până acum, au fost folosite peste 6.500 de tone de armătură și 4.000 de metri cubi de beton. Restricțiile temporare vor începe luni, 6 octombrie, la ora 6:00, și vizează zona traversului adiacent Fântânii Centrale și bulevardul Unirii spre Piața Constituției. Foto/Video: Facebook/ Daniel Băluță
Uniunea Europeană se pregătește să restricționeze importurile de oțel pe piața europeană. Taxele vamale le vor reflecta pe cele ale SUA
Uniunea Europeană va restricționa importurile de oțel pe piața europeană, în contextul în care producătorii locali se luptă cu impactul supracapacității venite din Asia și al barierelor comerciale impuse de SUA și alți parteneri comerciali. La începutul săptămânii viitoare Comisia Europeană, brațul executiv al Uniunii, va propune un nou mecanism pe termen lung care va reduce cu aproape jumătate cotele existente ale blocului comunitar pentru oțel important. În plus, va majora taxele vamale – în prezent aflate la 25% – astfel încât să reflecte politica altor jurisdicții, cum ar fi SUA, care impun în prezent taxe vamale de 50% la importurile de oțel, conform Bloomberg. Anunțul a fost făcut miercuri de vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, în timpul unui eveniment cu ușile închise, potrivit unei persoane la curent cu remarcile reprezentantului Comisiei. Criză severă pentru industria siderurgică a UE în ultimii ani Industria siderurgică a Uniunii Europene se confruntă cu o criză severă în ultimii ani, în contextul importurilor ieftine de oțel din China și alte economii asiatice și barierele tarifare din țări precum SUA și Canada. Președintele american Donald Trump a întărit taxele vamale americane pe oțel și aluminiu la scurt timp după preluarea puterii în ianuarie, majorînd taxele la 50%. Bruxelles-ul face presiuni asupra Washingtonului pentru a discuta despre crearea unui sistem de cote pentru taxe vamale pentru a aborda împreună problema supracapacității. Sejourne a spus că Uniunea Europeană continuă să creadă într-o ordine internațională în care comerțul este posibil, dar „nu vom fi singurii care ne impunem principiile pe care alții nu le mai aplică”, potrivit unor persoane familiarizate cu remarcile sale. Anul trecut, China a produs peste 1.000 de milioane de tone de oțel, mai mult de jumătate din producția mondială. Țările europene sunt mult în urmă: Germania a produs 37 de milioane, Spania 12 și Franța mai puțin de 11, potrivit statisticilor organizației comerciale World Steel. În același timp, costurile pentru producătorii europeni de oțel au crescut din cauza creșterii prețurilor la energie, notează Le Figaro. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Subiectul presant al reuniunii UE de la Copenhaga, la care participă și Nicușor Dan/ De ce a fixat PUTIN ținta pe Marea Baltică
Pentru a evita sancțiunile americane, Gazprom acceptă vânzarea unui pachet de acțiuni la singura rafinărie din Serbia
Președintele sârb Aleksandar Vucici a declarat că proprietarii ruși ai NIS AD, principala companie petrolieră din Serbia, sunt pregătiți să vândă o participație la companie pentru a evita ca aceasta să fie sancționată de SUA. NIS deține singura rafinărie din Serbia, situată în Pancevo, la mică distanță spre est de Belgrad, iar Gazprom și divizia sa petrolieră dețin împreună aproximativ 56% din companie. Aflat la Copenhaga, Vucici le-a confirmat reporterilor joi că Gazprom PJSC ar putea vinde o participație de 11,3% în NIS și i-ar permite acesteia să înceapă să importe țiței din SUA. Propunerile sunt menite să răspundă preocupărilor ridicate de Biroul de Control al Activelor Străine din SUA (OFAC), notează Bloomberg. „Întrebarea este dacă americanii vor accepta acest lucru”, a spus Vucici. El a adăugat că, în timp ce Rusia ar putea căuta un compromis, poziția SUA reflectă probabil considerente politice mai largi. Sancțiunile americane împotriva rafinăriei, amânate de șase ori Sancțiunile americane care vizează rafinăria au fost amânate recent. Anunțate pentru prima dată în ianuarie de către Administrația Biden, sancțiunile nu au intrat în vigoare din cauza a șase amânări sub Administrația lui Donald Trump. În prezent, rafinăria NIS din Pancevo importă țiței prin conducta Janaf, prin Croația vecină – un stat membru al Uniunii Europene, spre deosebire de Serbia – și administratorii rafinăriei se tem de o întrerupere iminentă a aprovizionării dacă OFAC nu acordă o altă amânare sau nu elimină sancțiunile. Serbia s-a oferit să-i cumpere acțiunile deținute de ruși la NIS dar vrea să evite o preluare forțată. NIS, vândută către Gazprom în 2008, este un element vital pentru piața de combustibil a Serbiei și rămâne un contribuabil de top la bugetul țării. Un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe a declarat joi că negocierile comune cu SUA pe această temă sunt în curs de desfășurare, a relatat Interfax. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Raiffeisen NU poate ieși de pe piața rusă. Autoritățile de la Moscova se opun vânzării
Nicușor Dan promite să nu se mai întâmple fenomenul noiembrie 2024 și dă coroniță Republicii Moldova, care a fost mult mai pregătită decât noi
„Dacă vom avea alegeri, fenomenul din noiembrie 2024 nu se va mai întâmpla”, promite Nicușor Dan. Cu toate acestea, mai avem lucruri de făcut, fix în zona unde s-au găsit „interferențele rușilor”, adică social media. „Evident, dacă vom avea alegeri un fenomen precum cel din noiembrie 2024 nu se va mai întâmpla. Dar, în general pe zona de comunicare publică, rețele sociale, mai avem lucruri de făcut”, a declarat Nicușor Dan, la o conferință de presă, după summitul de la Copenhaga. Președintele Dan a fost întrebat care este diferența între modurile în care au reacționat autoritățile din România și Moldova în cazul influențelor străine asupra alegerilor. În opinia sa, țara vecină a fost „mai pregătită”. „Moldova a fost mult mai bine pregătită pentru că s-a așteptat să vină ceea ce a venit spre deosebire de România care, inclusiv în 2024, a ajutat Republica Moldova, dar nu și-a închipuit că un atac de magnitudinea celui care a avut loc în România va avea loc. Asta este principala diferență”, a declarat Nicușor Dan. RECOMANDAREA AUTORULUI:
Guvernul dă bani la Transporturi pentru continuarea mai multor proiecte de infrastructură rutieră și feroviară
În ședința de joi, Guvernul a aprobat sumele necesare continuării unor proiecte cheie pentru infrastructură. La propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,Executivul dat undă verde continuării mai multor proiecte importante care pun România în mișcare. Ministrul Ciprian Șerban a anunțat, pe facebook, că vor fi acordate și despăgubiri suplimentare pentru lucrările la Autostrada de Centură București – Sector Sud, esențială pentru fluidizarea traficului din zona Capitalei. „Exproprieri pentru reabilitarea podurilor și tunelurilor feroviare din zona Galați, investiție care aduce mai multă siguranță pe calea ferată; Suplimentarea fondurilor pentru proiectul feroviar Frontieră – Curtici – Simeria, parte a Coridorului IV Pan-European, unde trenurile vor putea circula cu până la 160 km/h; Acordul România–Ungaria pentru conexiunea prin drumul expres Salonta – Békéscsaba, ce va facilita transportul de mărfuri și mobilitatea transfrontalieră; Aprobarea bugetelor pe 2025 pentru CNAIR și Aeroportul Internațional Timișoara, care includ investiții majore din fonduri europene și naționale”, a mai scris ministrul Transporturilor. Pe lângă bugetele aprobate pentru CNAIR și Aeroportul Timișoara, joi au fost aprobate și indemnizațiile reduse ale membrilor consiliilor de administrație. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ciprian Șerban, întâlnire cu ministrul Infrastructurii din Moldova: „A7 și A8 vor contribui la dezvoltarea economică a celor două state” Undă verde pentru un nou tronson al Autostrăzii Transilvania. Când vom putea circula direct până la frontiera cu Ungaria
Premierul Bolojan rămâne surd la problemele studenților din stradă: „ANOSR a cerut audiență cu speranța că de data aceasta va răspunde afirmativ”
În ciuda vremii, studenții din mai multe centre universitare din țară continuă protestele în Piața Victoriei și nu se vor opri până nu vor vedea măsuri concrete și schimbarea deciziilor luate de guvernanți anterior, prin care le sunt încălcate drepturile, spun reprezentanții Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România(ANOSR). ANOSR a mobiliat studenți din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Galați, Suceava, Alba Iulia, Sibiu și Baia Mare. Aceștia protestează împotriva măsurilor de austeritate impuse în educație în ultimul an: limitarea utilizării reducerii de 90% la transportul feroviar intern doar pe ruta domiciliu – centru universitar, reducerea fondului de burse cu peste 40%, eliminarea dreptului studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a putea beneficia de burse și limitarea acordării burselor doar pe perioada de desfășurare a activității didactice, toate aceste tăieri afectând negativ parcursul universitar al studenților. A fost solicitată din partea asociației și o audiență la premierul Ilie Bolojan, „cu speranța că de această dată va răspunde afirmativ invitației de a discuta despre problemele studenților afectați de măsurile O.U.G. 156/2024 și Legii nr. 141/2025”, mai spune cei de la ANOSR. Care sunt revendicările studenților ANOSR spune că solicitările rămân aceleași, considerând că sunt cele necesare pentru corectarea sistemului de învățământ superior: – revenirea la alocarea fondului de burse pe toată durata anului calendaristic (12 luni); – revenirea la acordarea burselor către studenți pe toată durata anului calendaristic (12 luni); – creșterea procentului din salariul minim net prin care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse alocat similară cu cea din 2024, când valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut; – reintroducerea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat; – diversificarea de către universități a formelor de sprijin pentru studenți, din venituri atrase de acestea, inclusiv prin proiecte instituționale; – creșterea contribuției din fonduri proprii a instituțiilor de învățământ superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numărul de burse acordate, îndeosebi în vederea acoperirii solicitărilor studenților eligibili pentru burse sociale; – abrogarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 de la art. XXIX, alin. (1) care limitează dreptul studenților de a beneficia de facilitățile pentru transportul feroviar intern pe toate rutele. RECOMANDAREA AUTORULUI: Studenții ies în stradă luni împotriva măsurilor de AUSTERITATE din Educație. Mii de tineri și-au anunțat prezența la proteste Ministerul Educației și-a adus aminte să premieze excelența. PROIECT – Elevii de ZECE ai României ar putea fi recompensați cu bani / Care sunt sumele