Scandal în „grupul de reflecție strategică” de la Cotroceni. Oana Zamfir se retrage și lansează acuzații dure

„Trebuie respectată pluritatea de opinii, trebuie să existe onestitate intelectuală” Foto Grupul de Reflecție Strategică „Am comunicat astăzi domnului consilier prezidențial Valentin Naumescu decizia mea de a mă retrage din grupul de reflecție strategică pe afaceri europene de la Cotroceni. Plec cu convingerea că inițiativa înființării unui astfel de consiliu consultativ este în principiu oportună, având în vedere provocările mediului internațional și nevoia de acțiune eficientă a României la nivel european. Am apreciat efortul Administrației Prezidențiale de deschidere către societatea civilă și participarea personală a președintelui la câteva întâlniri. Dar pentru ca un astfel de format de lucru să producă valoare reală, trebuie îndeplinite câteva condiții: • pluralitatea reală de opinii, derivată din compoziția grupului; • onestitatea intelectuală și calitatea științifică a tuturor contribuțiilor; • oportunitatea temelor, care să se decline în viziune strategică, dar să fie și relevante pentru agenda curentă europeană; • alinierea demersului la interesele și strategiile naționale ale României, cât și la valorile europene și democratice; • să beneficieze în mod real de disponibilitatea Administrației Prezidențiale de a prelua în procesul decizional opiniile specialiștilor invitați”, scrie Zamfir. Oana Popescu Zamfir s-a arătat deranjată și de faptul că Palatul Cotroceni a prezentat imagini cu ea, deși nu a contribuit la raportul Administrației Prezidențiale despre identitate și populism. Postare Facebook „Retragerea mea din Grupul de Reflecție pe Afaceri Europene de la Cotroceni nu este legată DOAR de raportul despre identitate și populism recent publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale. Însă țin în mod deosebit să specific că, deși fotografiile postate de Administrația Prezidențială și membrii ei mă includ și pe mine, nu mă aflu printre autorii acestui raport, nu am dorit să contribui la el sub nicio formă, nu îi recunosc vreo calitate științifică și mai ales mă delimitez ferm de valorile și abordarea ideologică pe care le reflectă”, scrie Zamfir. Nu este pentru prima oară când Zamfir critică ceea ce se întâmplă în interiorul grupului din Palatul Cotroceni. Acum o lună, analista a spus: „Recomandările nu sunt convinsă că președintele României le ia în seamă. Noi recomandăm dezvoltarea pilonului european, președintele pare să meargă în direcția diametral opusă„. Raportul Grupului de Reflecție Strategică: „A-ți iubi țara și a susține proiectul european sunt obiective care se pot întări reciproc” Foto Grupul de Reflecție Strategică: consilier Valentin Naumescu „În cadrul reuniunii a fost prezentat raportul „Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului”, care analizează relația dintre identitatea românească și apartenența la Uniunea Europeană. Raportul transmite un mesaj clar: identitatea națională și identitatea europeană nu se exclud. România își păstrează valorile, tradițiile și cultura, fiind în același timp un stat implicat și respectat în Uniunea Europeană. Documentul arată că Uniunea Europeană este construită pe valori comune precum democrația, libertatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului. În același timp, apartenența la UE aduce beneficii concrete pentru cetățeni, de la libera circulație și oportunități de studiu și muncă până la cooperare economică și dezvoltare. Raportul subliniază și faptul că patriotismul și apartenența la Uniunea Europeană sunt compatibile. A-ți iubi țara și a susține proiectul european sunt obiective care se pot întări reciproc. Totodată, documentul evidențiază importanța consolidării democrației prin reducerea inegalităților, dezvoltarea educației civice și istorice, combaterea dezinformării și promovarea unui patriotism democratic”, a comunicat Nicușor Dan. Grupul de Reflecție Strategică „România în UE” (RUE) reunește experți independenți care analizează evoluțiile din Uniunea Europeană și propun soluții pentru ca România să își consolideze poziția și să valorifice cât mai bine oportunitățile oferite de apartenența la UE. Grupul de Reflecție Strategică a fost constituit la nivelul Administrației Prezidențiale și este coordonat de consilierul prezidențial Valentin Naumescu.
Secția de Medicină Internă de la Spitalul Floreasca își suspendă activitatea din 1 august, după un control DSP / Spitalul a fost amendat cu 25.000 de lei

Suspendarea activității secției de Medicină Internă a fost decisă de conducerea spitalului pentru a permite punerea în aplicare a măsurilor dispuse de Direcția de Sănătate Publică București și de Ministerul Sănătății. Potrivit documentelor interne, începând cu 1 august secția nu va mai face internări, iar pacienții vor fi redirecționați către alte spitale din Capitală, partenere ale unității. Controlul DSP a constatat că structura în care funcționează secția nu mai corespunde autorizației sanitare de funcționare, după modificări care nu au fost comunicate autorităților sanitare. Pentru această neregulă, inspectorii au aplicat și o amendă în valoare de 25.000 de lei. Vor fi lucrări de igienizare Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus remedierea tuturor deficiențelor într-un termen de 30 de zile. Printre măsurile impuse se numără actualizarea structurii spitalului astfel încât aceasta să corespundă situației reale, amenajarea unei săli de pansamente, finalizarea lucrărilor de renovare, extinderea unor spații pentru respectarea normelor sanitare și reorganizarea circuitelor funcționale. Potrivit unei decizii semnate de managerul spitalului, Andrei Bogdan Zidaru, în perioada suspendării vor fi efectuate lucrări de igienizare și dezinfecție terminală, reorganizarea spațiilor și pregătirea secției pentru reluarea activității în condiții conforme cu cerințele de autorizare și de siguranță a pacienților. Când va fi reluată activitatea Ministerul Sănătății a anunțat că, la expirarea termenului de 30 de zile, inspectorii vor reveni la Spitalul Floreasca pentru a verifica dacă toate măsurile dispuse au fost implementate și dacă secția poate primi din nou autorizația necesară funcționării în condiții normale. Suspendarea activității Secției de Medicină Internă intervine într-un context în care Spitalul Floreasca s-a aflat în ultimii ani în centrul mai multor controale și verificări ale Ministerului Sănătății. În 2025, autoritățile au dispus măsuri și sancțiuni în urma neregulilor constatate la Compartimentul pentru Arși, inclusiv suspendarea temporară a internărilor și aplicarea unor amenzi, după identificarea unor deficiențe privind condițiile de funcționare și controlul infecțiilor.
Spania declară stare de urgență, după ce incendiile de pădure au dus la evacuarea a 10.000 de oameni

Potrivit Ministerului de Interne al Spaniei, decizia a fost luată din cauza izbucnirii simultane a mai multor incendii, a condițiilor meteo nefavorabile și a necesității de a mobiliza amplu resurse din partea diferitelor administrații publice. Astfel, eforturile de stingere a incendiiilor, dar și de protecție civilă pentru cetățenii din zonele vizate au devenit mai complexe, potrivit Reuters. Guvernul regional al Madridului, care a solicitat asistență, a descris situația ca fiind una „de gravitate extremă”. Potrivit autorităților regionale, incendiile active din Villa del Prado, San Martin de Valdeiglesias și Almorox, din regiunea vecină Castilia-La Mancha, ar putea depăși capacitatea actuală de stingere. De asemenea, a avertizat că incendiul din Burgohondo, Avila, ar putea ajunge în regiunea Madridului în următoarele ore, din cauza condițiilor meteorologice. Potrivit guvernului regional, peste 10.000 de oameni au fost evacuați din Villa del Prado, San Martin de Valdeiglesias, Pelayos de la Presa și Aldea del Fresno. 🚨🇪🇸#BREAKING | NEWS ⚠️ Update: Additional terrifying video out of Tiemblo Avila Spain I don’t ever remember having this many forest fires burning around the world🌎🔥 pic.twitter.com/7LCGlM0sgu — Todd Paron🇺🇸🇬🇷🎧👽 (@tparon) July 23, 2026 Desfășurare de forțe în Spania În conformitate cu legea spaniolă privind Sistemul Național de Protecție Civilă, această declarație plasează situația de urgență sub autoritatea directă a ministrului de interne, care este responsabil de coordonarea intervenției. Autoritățile au declarat că este prima declarație de acest gen legată de un incendiu forestier. Peste 270 de membri ai personalului de urgență și 40 de unități terestre au fost mobilizați în zonele afectate, alături de mai multe contingente ale Unității Militare de Urgență. Până în prezent, în acest an, în Spania au ars peste 100.000 de hectare, ceea ce corespunde aproximativ suprafeței medii anuale arse în țară în ultimul deceniu. Treisprezece persoane și-au pierdut viața, ceea ce face din 2026 unul dintre cele mai mortale sezoane de incendii forestiere din ultimele decenii. Spania și o mare parte din sudul Europei se confruntă cu sezoane de incendii de vegetație din ce în ce mai severe, pe care oamenii de știință le-au asociat cu schimbările climatice. Experții afirmă că vegetația abundentă, dezvoltată în urma precipitațiilor de primăvară neobișnuit de abundente, s-a uscat sub căldura extremă a verii, creând combustibil pentru incendii care se răspândesc rapid.
Premieră: O dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României. Anunțul lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri că un pilot român de pe un avion F-16 a doborât o dronă care a intrat în spațiul aerian al României. Șeful statului nu a precizat, în prima declarație, zona exactă în care s-a produs incidentul, proveniența aparatului fără pilot, traiectoria acestuia sau tipul de armament folosit pentru interceptare. Potrivit surselor MEDIAFAX, ar fi vorba de sudul județului Buzău. „Am avut o dronă în spațiul aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11.00, de către un pilot român de pe un F-16. Important de subliniat e că drona era într-o zonă nelocuită. Acesta e și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos și acum sunt echipele instituțiilor care cercetează pentru a veni cu toate detaliile despre incident”, a declarat Nicușor Dan. Anterior, un mesaj RO-Alert a fost emis pentru județul Buzău, care anunța că exista posibilitatea căderii unor obiecte din spatiul aerian. Prima dronă doborâtă deasupra teritoriului României Incidentul reprezintă o premieră pentru apărarea spațiului aerian național. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, drone folosite în atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au pătruns în repetate rânduri în România sau s-au prăbușit pe teritoriul țării. În cazurile precedente, avioanele de luptă au fost ridicate de la sol, iar piloții au primit, în unele situații, autorizarea de a angaja țintele. Dronele nu au fost însă doborâte, decizia fiind justificată prin pierderea contactului radar, timpul redus de reacție sau riscul ca rachetele și fragmentele rezultate să lovească zone locuite. Știre în curs de actualizare…
Guvernul aprobă concursurile pentru ocuparea celor 22 de posturi de asistenți medicali la Spitalul M.S. Curie

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea celor 22 de posturi vacante de asistenți medicali din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătății. Potrivit Executivului, spitalul se confruntă cu o situație gravă la nivelul secțiilor medicale, cauzată de fluctuațiile de personal, care au afectat capacitatea unității de a asigura internarea și îngrijirea bebelușilor care necesită intervenții medicale urgente. „Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M.S.Curie precizează că se încadrează în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs”, se arată într-un comunicat emis de Executiv. Știrea inițială: Nazare a avizat memorandumul Ministerului Sănătății privind deblocarea a 22 de posturi necesare în sistemul medical Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, joi, că a avizat memorandumul Ministerului Sănătății privind deblocarea a 22 de posturi necesare în sistemul medical, în contextul unei situații pe care o califică drept una de urgență. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern, iar Nazare a menționat că măsura vizează asigurarea îngrijirii copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă. „Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reuşit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații. În astfel de cazuri, instituțiile trebuie să prioritizeze urgențele și să găsească soluții rapide, în interesul celor afectați”, a transmis ministrul interimar al Finanțelor într-o postare pe Facebook. Decizia este o excepție Nazare a subliniat însă că această decizie reprezintă o excepție și nu trebuie confundată cu solicitările privind deblocarea pe scară largă a posturilor din sistemul public. „În același timp, trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a conchis ministrul.
SUA restituie Indoneziei comori culturale furate. Artefacte vechi ale triburilor din Papua, recuperate de FBI după ani de investigații

Predarea oficială a avut loc miercuri seară, în cadrul unei întâlniri dintre directorul FBI, Kash Patel, și președintele Indoneziei, Prabowo Subianto, la reședința acestuia din Jakarta, mai scrie AP. Obiecte de patrimoniu cu o valoare simbolică uriașă Colecția recuperată cuprinde obiecte aparținând triburilor Dani și Asmat, precum și comunităților din zona lacului Sentani, toate din provincia Papua. Printre piesele restituite se află topoare ceremoniale din piatră șlefuită și alte obiecte ritualice folosite de generații întregi în comunitățile locale. Pentru populațiile din zonele muntoase ale Papua, topoarele din piatră nu reprezentau doar unelte. Ele simbolizau statutul social și bogăția, erau folosite în ceremonii și tranzacții matrimoniale și erau transmise din generație în generație ca adevărate moșteniri de familie. Artefacte de patrimoniu provenite din regiunea Papua returnate Indoneziei. Sursa foto: X Cum au fost recuperate obiectele Ministrul Culturii din Indonezia, Fadli Zon, a declarat că obiectele au fost identificate după o amplă cercetare privind proveniența lor, care a demonstrat că acestea fuseseră scoase ilegal din Indonezia și introduse pe piața internațională de artă. Recuperarea a fost posibilă prin colaborarea dintre Ministerul Culturii și FBI, în cadrul programelor dedicate combaterii traficului internațional cu bunuri culturale. Autoritățile indoneziene consideră că restituirea reprezintă mai mult decât recuperarea unor obiecte de muzeu. „Acest proces face parte din eforturile noastre de a ne recâștiga suveranitatea culturală”, a declarat ministrul Fadli Zon. Artefactele vor fi expuse la Muzeul Național al Indoneziei. O ofensivă împotriva traficului cu opere de artă Restituirea face parte dintr-o campanie mai amplă desfășurată de autoritățile americane pentru recuperarea și returnarea bunurilor culturale traficate ilegal în Asia de Sud-Est. La începutul lunii iulie, procurorii federali americani au restituit Indoneziei și două sculpturi budiste din bronz, datând din secolul al VIII-lea. Ancheta a arătat că acestea fuseseră furate din situri arheologice indoneziene și ajunseseră ulterior în colecția unui cetățean american. În centrul anchetei, unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de antichități Investigațiile americane au stabilit că sculpturile și numeroase alte artefacte asiatice au fost introduse pe piața internațională prin intermediul lui Douglas Latchford, un cunoscut comerciant de antichități stabilit la Bangkok. Acesta a fost pus sub acuzare în Statele Unite în 2019, fiind suspectat că a coordonat timp de decenii o vastă rețea de trafic cu obiecte de patrimoniu provenite din Cambodgia și alte state din Asia de Sud-Est. Dosarul penal a fost închis după decesul acestuia, însă autoritățile americane au continuat recuperarea pieselor identificate în colecții private și muzee. În 2021, un colecționar american a predat voluntar 34 de antichități din Asia de Sud-Est, după ce anchetatorii au demonstrat că acestea proveneau din jafuri arheologice. Indonezia: Președintele Prabowo îl primește pe directorul FBI Kash Patel. Sursa foto: X Indonezia încearcă să își recupereze patrimoniul În ultimii ani, Jakarta și-a intensificat eforturile pentru identificarea și recuperarea obiectelor de patrimoniu aflate în străinătate. Multe dintre acestea au părăsit țara în perioada colonială, când Indonezia s-a aflat timp de secole sub dominația Olandei, iar altele au fost scoase ilegal prin rețele de trafic internațional. Autoritățile colaborează în prezent cu mai multe state, inclusiv Statele Unite și Țările de Jos, pentru identificarea și repatrierea patrimoniului cultural dispersat în colecții publice și private din întreaga lume.
Irineu Darău contestă amenda de 104.832 de lei: Mi se impută întârzieri dinainte să fiu ministru

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat joi că a contestat în instanță amenda de 104.832 de lei primită de la AMEPIP, pe care o descrie drept „cea mai mare sancțiune aplicată până acum unui ministru”. „Mi se impută sute de zile în care nici măcar nu eram ministru” „Nu o fac pentru că un ministru ar trebui să fie deasupra legii, ci din contră! Cred că legea trebuie respectată de toată lumea. Mai ales instituțiile care o aplică nu au voie să își bată joc de proceduri, de litera legii și de interpretarea ei”, a precizat ministrul. AMEPIP îi reproșează că până la 31 martie 2026 nu au fost finalizate procedurile de selecție pentru administratorii a cinci companii de stat. Darău a preluat funcția de ministru la 23 decembrie 2025, iar până la termenul de 31 martie 2026 trecuseră doar 98 de zile de mandat. În aceste condiții, el spune că este tras la răspundere pentru întârzieri acumulate înainte de a deveni ministru. „Întârzierile pe care mi le impută erau deja acumulate de foarte mult timp: unele proceduri aveau întârzieri de aproape doi ani și parcurgeau mandatele a 3-4 miniștri diferiți. Practic, mi se impută inclusiv sute de zile în care nici măcar nu eram ministru”, a menționat acesta. Ministrul acuză AMEPIP că a contribuit la blocarea procedurilor După preluarea mandatului, Irineu Darău a reorganizat comisiile de selecție pentru a debloca procedurile și a include experții solicitați chiar de AMEPIP. El susține însă că autoritatea avea, la rândul său, obligații legale care nu au fost îndeplinite la timp. „În mai multe dintre aceste proceduri, chiar AMEPIP avea obligații legale fără de care selecțiile nu puteau continua. Instituția trebuia să își desemneze reprezentanții în comisii într-un termen foarte scurt. În unele cazuri, a întârziat peste două luni”, a spus ministrul. Oficialul mai spune că AMEPIP ar fi reziliat contractul expertului independent necesar derulării selecțiilor și că există procese-verbale care demonstrează că o parte dintre întârzieri au fost provocate de amânările și de neparticiparea reprezentanților desemnați de autoritate. „Instituția care avea un rol esențial în desfășurarea procedurilor ajunge să mă sancționeze pentru blocaje la care chiar ea a contribuit”, a transmis Darău. Darău: ”Nu cred în coincidențe” Una dintre companiile invocate de AMEPIP este Romfilatelia, unde, potrivit lui Irineu Darău, Ministerul Economiei nu era acționar direct și ministrul nu avea competența legală de a numi administratorii. De asemenea, Darău susține că în alte situații similare AMEPIP nu a aplicat amenzi miniștrilor, ci doar a solicitat continuarea procedurilor. „Nu cer tratament preferențial. Cer doar același tratament pentru toți”, afirmă Darău. În același timp, ministrul lasă să se înțeleagă că sancțiunea ar avea și o componentă politică. „Nu cred în coincidențe. Am remarcat graba și chiar precipitarea. S-a urmărit în mod expres un cuantum mare, prin aplicarea tendențioasă a unor premise care nu au nicio legătură cu realitatea. Voi merge până la capăt cu contestarea acestei amenzi”, a transmis acesta. Ce reprezintă amenda aplicată de AMEPIP AMEPIP este autoritatea care monitorizează guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și verifică respectarea regulilor privind selecția administratorilor și directorilor companiilor de stat, potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă. În acest caz, sancțiunea a fost aplicată pentru nefinalizarea, până la termenul legal, a procedurilor de selecție pentru conducerile a cinci companii aflate în coordonarea ministerului. Printre acestea se numără Conversmin, Societatea Națională a Apelor Minerale, Romfilatelia, Radiocomunicații și Telegondola Mamaia. Finalizarea procedurilor de selecție face parte din angajamentele asumate de România prin PNRR în domeniul guvernanței corporative. Respectarea acestor termene este urmărită de AMEPIP pentru îndeplinirea țintelor convenite cu Comisia Europeană privind reducerea numărului de conduceri interimare din companiile de stat.
Rusia atacă sudul Ucrainei cu drone și rachete. Alerte în regiunea Odesa, lângă granița cu România

Potrivit mesajelor publicate pe canalul oficial al Forțelor Aeriene ucrainene, după miezul nopții au fost semnalate grupuri de drone care se îndreptau spre sudul regiunii Odesa, în direcția Vîlkove (Vâlcov), oraș situat în Delta Dunării, la mică distanță de granița cu România. De asemenea, au fost raportate mai multe rachete ghidate lansate spre Ciornomorsk, Tatarbunari, localitate aflată la aproximativ 30-40 de kilometri de frontiera cu România, orașul Odesa, Maiaki, localitate situată pe malul Nistrului, la vest de Odesa. Atacul face parte dintr-un nou val de atacuri asupra Ucrainei, în condițiile în care, în ultimele ore, Forțele Aeriene ucrainene au raportat zeci de drone și bombardamente aeriene în mai multe regiuni ale țării, inclusiv Cernihiv, Sumî, Harkov, Zaporojie, Dnipropetrovsk, Nikolaev și Poltava. În contextul atacurilor asupra sudului regiunii Odesa, autoritățile române au emis din nou, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru județul Tulcea, avertizând populația asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian și recomandând adăpostirea în spații de protecție sau în locuințe, departe de ferestre.
PSD a depus un amendament pentru exceptarea posturilor din sănătate de la blocarea angajărilor. Rogobete: Sănătatea nu este o cheltuială care poate fi tăiată orbește

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat joi, într-un mesaj publicat pe Facebook, că el și alți parlamentari PSD au depus un amendament prin care cer ca posturile din sistemul de sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor. „Reforma în sănătate nu se poate face cu orice preț. Din păcate, astăzi, ea riscă să fie făcută chiar cu prețul vieții oamenilor. Iar asta este o limită peste care nu voi trece niciodată. Asta nu este nicio reformǎ, este disperare și inconștiențǎ! În această dimineață, împreună cu colegii mei din Grupul Parlamentar PSD, am depus un amendament prin care cerem ca posturile din sistemul de sănătate să fie exceptate de la blocarea angajărilor. Amendamentul va fi dezbătut săptămâna viitoare în Comisia pentru sănătate, iar apoi sper să primească votul Parlamentului”, a transmis Rogobete în mesajul publicat pe Facebook. „Nu propunem o nouă derogare temporară și nici un memorandum care să depindă de voința unui Guvern. Propunem o soluție clară și permanentă: spitalele și serviciile de ambulanță să poată angaja personal ori de câte ori există nevoie reală”, a mai spus fostul ministru al Sănătății. Rogobete: Degeaba construim spitale noi dacă nu avem suficient personal medical El mai susține că reforma din sănătate nu trebuie să afecteze capacitatea sistemului de a asigura îngrijirea pacienților și avertizează asupra consecințelor deficitului de personal. „Degeaba construim spitale noi și cumpărăm aparatură de ultimă generație dacă nu avem suficienți medici, asistente, infirmiere și personal specializat care să îngrijească pacienții. Am cerut în repetate rânduri deblocarea posturilor, mai ales în secțiile critice, însă solicitările au fost refuzate. Mai mult, la începutul acestui an m-am opus ferm intenției de reducere cu 10% a veniturilor personalului medical, iar sistemul de sănătate a fost, în final, exceptat”, a explicat Rogobete. El mai susține că personalul medical lucrează în prezent la limita capacității, iar blocarea angajărilor pune presiune suplimentară asupra spitalelor. „Între timp, în spitale, oamenii continuă să ducă greul. Medicii fac gardă după gardă, asistentele îngrijesc prea mulți pacienți într-o singură tură, iar echipele lucrează la limita rezistenței. Sănătatea nu este o cheltuială care poate fi tăiată orbește. Sănătatea înseamnă vieți omenești. Iar datoria noastră este să le protejăm. Când un pacient apasă butonul de urgență, nu răspunde un memorandum și nici o ordonanță. Răspunde un medic, o asistentă, o infirmieră. Dacă ei lipsesc, atunci lipsește însăși șansa la viață”, a conchis deputatul PSD.
Statuie inedită la New York: Hot Dog gigant, servit în mijlocul Times Square

Realizată de artiștii din Brooklyn Jen Catron și Paul Outlaw, sculptura reprezintă o nouă versiune a instalației lor anterioare, „Hot Dog in the City”, prezentată în 2024. Noua operă se numește: „Hot Dog: Cea de-a doua porție”, potrivit Secret NYC. Artiștii afirmă că Times Square a fost locația ideală datorită activității sale constante și diversității publicului, pe care le consideră o reflectare a societății americane, a consumerismului și a spectacolului public. Această revenire din 2026 reia aceste teme prin prisma celei de-a 250-a aniversări a Americii. Opera este un corn supradimensionat, tăiat în jumătate, un crenvurst roz și o dungă spectaculoasă de muștar galben. Ba mai mult, spectaculoasa sculptură lansează periodic rafale de confetti, în Times Square, una dintre cele mai aglomerate piețe pietonale din lume. Just when you think you’ve seen it all, NYC unveils a 65-foot hydraulic hot dog and a Donald Trump impersonator competing for the title of “Most American” in the middle of @TimesSquareNYC 🌭🇺🇸 Between the outrageous contestants, over-the-top performances, a Melania Trump drag… pic.twitter.com/ia8EL9K7BH — New York Mickey (@MickmickNYC) July 23, 2026 Nu este prima dată când artiștii vin în Times Square cu acest concept. În 2024, statuia cu aceeași temă a devenit virală. Cu toate acestea, pentru acest an, statuia a fost reinventată. Statuia va rămâne în Times Square până în 8 august.