Administraţia Trump blochează temporar interviuri pentru studenți din afara SUA. Precizările Ambasadei americane de la București
Administraţia preşedintelui Donald Trump a ordonat misiunilor sale din străinătate să nu mai programeze noi interviuri pentru solicitanţii de vize de student şi de schimb de vizitatori, în timp ce Departamentul de Stat se pregăteşte să extindă verificarea studenţilor străini prin intermediul reţelelor sociale, potrivit unui document intern consultat marţi de Reuters, preluat de news.ro. Ambasada SUA din România anunţă, de altfel, că va implementa un nou sistem de programare a interviurilor pentru viză în data de 30 mai 2025 şi, ca urmare, serviciul de programări (call center) nu este disponibil în intervalul marţi, 27 mai – joi, 29 mai 2025. Astfel, solicitanţii de viză nu se vor putea programa/reprograma în intervalul marţi, 27 mai – joi, 29 mai 2025. Solicitanţii de viză care au deja interviuri programate trebuie să se prezinte la programare în ziua şi la ora respectivă. Solicitanţii de viză care au interviuri programate în intervalul 27 mai 2025 – joi, 29 mai 2025 pot anticipa întârzieri la livrarea paşaportului, precizează Ambasada SUA în România. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, declară în telegrama diplomatică citată de Reuters că Departamentul de Stat va emite directive actualizate privind verificarea prin intermediul reţelelor sociale a solicitanţilor de vize pentru studenţi şi vizitatori (în cadrul schimburilor culturale sau profesionale) după finalizarea unei analize. Rubio a recomandat secţiilor consulare să oprească programarea unor astfel de interviuri pentru viză. Măsura vine în contextul în care administraţia Trump a încercat să intensifice expulzările şi să revoce vizele pentru studenţi, ca parte a eforturilor sale de amploare de a-şi îndeplini programul său dur în materie de imigraţie. Telegrama lui Rubio În telegrama diplomatică, Rubio spune că interviurile care au fost deja programate pot continua în conformitate cu directivele actuale, dar programările disponibile care nu au fost deja luate ar trebui să fie retrase. „Departamentul efectuează o revizuire a operaţiunilor şi proceselor existente de examinare şi verificare a solicitanţilor de viză de student şi de vizitator în cadrul unui schimb ( tip F, M, J) şi, pe baza acestei revizuiri, intenţionează să emită orientări cu privire la verificarea extinsă a mediilor sociale pentru toţi aceşti solicitanţi”, se arată în telegrama diplomatică. Control la sânge Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a refuzat să comenteze informaţiile despre acest document diplomatic, dar a declarat că SUA vor utiliza „toate instrumentele” pentru a examina pe oricine doreşte să intre în Statele Unite. „Vom continua să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a evalua cine vine aici, indiferent dacă sunt studenţi sau nu”, a declarat Bruce reporterilor în briefingul de presă obişnuit. Verificarea extinsă pe reţelele sociale va impune secţiilor consulare să îşi modifice operaţiunile, procesele şi alocarea resurselor, conform instrucţiunilor, care recomandă secţiilor să ia în considerare volumul de muncă şi resursele necesare pentru fiecare caz înainte de a le programa. Documentul diplomatic recomandă, de asemenea, secţiilor consulare să rămână concentrate pe serviciile pentru cetăţenii americani, vizele pentru imigranţi şi prevenirea fraudelor. Oficialii administraţiei Trump au avertizat că deţinătorii de vize de student şi de green card sunt supuşi expulzării din SUA din cauza sprijinului lor pentru palestinieni şi a criticilor aduse comportamentului Israelului în războiul din Gaza, numind acţiunile lor o ameninţare la adresa politicii externe a SUA şi acuzându-i că sunt pro-Hamas. Criticii lui Trump au calificat efortul drept un atac la adresa drepturilor la liberă exprimare în temeiul Primului Amendament al Constituţiei SUA. Săptămâna trecută, administraţia Trump a luat măsuri pentru a revoca capacitatea Universităţii Harvard de a înscrie studenţi internaţionali. Cei aproximativ 6.800 de studenţi străini reprezintă 27% din numărul total de studenţi înscrişi la Harvard. Administraţia preşedintelui republican a încercat să submineze stabilitatea financiară şi statutul global al celei mai vechi şi mai bogate universităţi din ţară, după ce aceasta a respins cererile guvernului de a aduce schimbări majore politicilor sale. Citiți și: „Toată lumea e șocată”. Reacția unui bursier român la HARVARD după decizia lui Donald Trump de a interzice accesul studenților străini Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele
Ca pe vremea lui Hoover. Trump „expulzează” studenții străini de la Harvard

Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să se transfere la alte universități, fie să părăsească țara, notează AP News. Pe 16 aprilie, Administraţia Trump anunţa că vrea să priveze prestigioasa Universitate Harvard de subvenţii federale în valoare de aproximativ nouă miliarde de dolari, în urma unui ”examen complet.” Mai mult, ca și în cazul Universității Columbia au fost aduse acuzații cu privire la faptul că lasă ”antisemitismul” să prospere în campusul său. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a anunțat joi că retrage Universității Harvard dreptul de a mai înscrie studenți internaționali, acuzând instituția că a creat „un mediu nesigur” prin tolerarea unor „agitatori anti-americani, pro-teroriști” care i-ar fi agresat pe studenții evrei. În plus, autoritățile americane susțin că Harvard ar fi colaborat cu Partidul Comunist Chinez, găzduind și instruind membri ai unei grupări paramilitare chineze chiar în 2024, conform AP News. „Aceasta înseamnă că Harvard nu mai poate înscrie studenți străini, iar cei care sunt deja înmatriculați trebuie să se transfere sau își vor pierde statutul legal”, a transmis agenția, într-un comunicat. Universitatea Harvard reclamă represiunea Universitatea Harvard are în prezent aproape 6.800 de studenți internaționali la campusul său din Cambridge, Massachusetts, ceea ce reprezintă peste un sfert din totalul studenților. Cei mai mulți sunt masteranzi sau doctoranzi, provenind din peste 100 de țări. Universitatea Harvard a calificat măsura drept ilegală și a anunțat că lucrează pentru a oferi sprijin și îndrumare studenților afectați. „Această acțiune represivă amenință să producă prejudicii grave comunității Harvard și întregii țări și subminează misiunea academică și de cercetare a universității”, a transmis instituția de învățământ superior, într-un comunicat. Secretara pentru Securitate Internă, Kristi Noem, cere delațiune Conflictul a pornit de la o solicitare formulată pe 16 aprilie de secretara pentru Securitate Internă, Kristi Noem. În scrisoarea adresată conducerii Harvard, Noem cerea universității să furnizeze informații despre studenții străini care ar putea fi implicați în acte de violență sau proteste ce ar putea duce la deportarea acestora. Într-o nouă scrisoare trimisă joi, Kristi Noem afirmă că sancțiunea aplicată Harvard este „rezultatul regretabil al refuzului de a respecta cerințe simple de raportare”. Noem susține că universitatea își poate recăpăta dreptul de a primi studenți internaționali doar dacă, în termen de 72 de ore, transmite un set amplu de documente privind activitatea acestora. Solicitarea actualizată vizează toate înregistrările – inclusiv audio și video – ale studenților străini care au participat la proteste sau la activități considerate periculoase în campus. „Această administrație trage Harvard la răspundere pentru că a încurajat violența, antisemitismul și pentru că a colaborat cu Partidul Comunist Chinez în cadrul campusului său”, a declarat Kristi Noem, într-un comunicat. Administrația a revocat certificarea Universității Harvard în cadrul Programului pentru Studenți și Vizitatori de Schimb (Student and Exchange Visitor Program – SEVP), ceea ce înseamnă că instituția nu mai are dreptul de a sponsoriza studenți internaționali în vederea obținerii vizelor pentru a studia în Statele Unite. Citiți și: Donald Trump, declarații șocante despre Harvard: „O glumă care predă ura și prostia” / Ce se întâmplă cu finanțarea pentru universitate Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele