Axios: Mai multe nave de război americane au traversat Strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iran

Este pentru prima dată când nave americane traversează strâmtoarea Ormuz de la începutul războiului. Potrivit surselor Axios, mișcarea nu a fost coordonată cu Iranul, iar operațiunea a avut ca scop creșterea încrederii navelor comerciale pentru reluarea tranzitului prin zonă. Acțiunea are loc în contextul începerii negocierilor de pace dintre cele două părți în Pakistan. „A fost o operațiune concentrată pe libertatea navigației în ape internaționale”, a declarat oficialul american pentru Axios. Oficialul a spus că navele americane au traversat strâmtoarea dinspre est spre vest, către Golful Persic, după care s-au întors prin strâmtoare în Marea Arabiei. Donald Trump a afirmat sâmbătă, într-o postare pe Truth Social, că teama ca navele să lovească mine marine a fost principalul factor care a descurajat traversarea Strâmtorii Ormuz. „Începem acum procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz, ca un serviciu făcut țărilor din întreaga lume, inclusiv China, Japonia, Coreea de Sud, Franța, Germania și multe altele”, a scris Trump.
Ion Cristoiu: În America, războaiele au fost declanșate de președinți, dar erau ipocriți. Ei au hotărât orice acțiune militară

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum războaiele în America au fost pornite de președinți ipocriți care nu și le-au asumat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Trump îi spune direct că e fake news. În toate conferințele lui Trump, el este și haios. Totuși, jurnaliștii simt că el nu îi urăște. Adică, la un moment dat, chiar și lor le place. Chiar când îi spune fake news, tu ești de la CNN… Chiar te bucuri. Nu e vorba despre ce spune. E vorba că are și această chestiune de one man show. Și improvizează foarte mult.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum Trump este lipsit de ipocrizie. Acesta a început prin a spune că oamenii politici sunt adesea ipocriți. Jurnalistul susține că într-o conferință de presă, un politician când simte că un jurnalist e tendențios, tace și îi zâmbește. Trump, pe de altă parte, îi confruntă pe jurnaliști, spunându-le chiar când dau un fake news (n.r. știre falsă, dezinformare). Cristoiu susține că jurnaliștii simt că Trump nu îi urăște, ceea ce face mai plăcută discuția. „Trump are absența ipocriziei. De-a lungul timpului, omul politic s-a identificat cu corectitudinea politică, cu ipocrizia. Deci, tu, politician, premier, ai o conferință de presă și se pune o întrebare. O jurnalistă pune o întrebare, pe care tu o vezi că e tendențioasă. O vezi că citește de pe… În mintea ta zici: bă, ce…? Și îi zâmbești. Pe când Trump îi spune direct că e fake news. În toate conferințele lui Trump, el este și haios. Totuși, jurnaliștii simt că el nu îi urăște. Adică, la un moment dat, chiar și lor le place. Chiar când îi spune fake news, tu ești de la CNN… Chiar te bucuri. Nu e vorba despre ce spune. E vorba că are și această chestiune de one man show. Și improvizează foarte mult. Adică nu știi niciodată ce o să spună. Am discutat despre asta. Războaiele în America au fost pornite de președinți. Numai că toate aceste războaie erau ipocrite. Președintele le-a declanșat și poporul… El a venit și a zis: băi, da, eu le declanșez.”, a explicat jurnalistul.
El e cel mai iubit rus din SUA. I-au făcut o statuie specială la doar 40 de ani

O sculptură formată din mici prăjituri, reprezentând hocheistul rus al echipei Washington Capitals, Alexander Ovechkin, a fost creată pentru expoziția PEEPshow. Evenimentul se desfășoară în prezent la Westminster, Maryland. PEEPshow este un eveniment anual popular al Consiliului de Arte al comitatului Carroll, care prezintă adesea lucrări de artă ale membrilor comunității locale. Alexander Ovechkin, recreat din mii de „prăjiturele”. E cel mai iubit rus din SUA Ovechkin este reprezentat într-un echipament al echipei Capitals, ținând în mână o crosă de hochei în această statuie cu multe „bunătăți”. Aproximativ 2.020 de bezele au fost folosite pentru a crea sculptura. În prezent, Ovechkin se clasează pe locul 17 în votul pentru cea mai bună lucrare din cadrul expoziției. „Marele Peep”, o sculptură dulce creată de talentatele artiste Charlotte și Stephanie L., îl înfățișează pe Ovechkin extrem de zâmbitor. Liderul all-time din NHL la capitolul „goluri” – adică reușite – este însoțit și de un numărător manual de goluri, care a continuat să fie actualizat pe măsură ce Ovechkin marchează pe bandă rulantă. Ovechkin, 39 de ani, s-a născut la Moscova în 1985, cu doar şase ani înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice, şi şi-a început cariera la clubul Dinamo Moscova. Fiu al unei duble campioane olimpice la baschet feminin şi al unui fotbalist profesionist, Ovechkin a declarat că dragostea sa pentru hocheiul pe gheaţă a fost cultivată de fratele său mai mare, Serghei, care a murit în urma unui accident de maşină când avea 24 de ani. Ovechkin avea 10 ani la acea vreme. Ovechkin, care este cel mai iubit rus din Statele Unite, şi-a făcut debutul la profesionişti pentru Dinamo Moscova, iar la vârsta de 18 ani a fost ales pe primul loc în draftul NHL din 2004 la Washington Capitals, care venea după un sezon dezastruos. This Alex Ovechkin Peep sculpture is simply sensational https://t.co/ctjMO7ynmD — RMNB (@rmnb) April 5, 2026 Mesaj de la Vladimir Putin în 2025 Vladimir Putin, președintele Rusiei, l-a felicitat, acum un an, pe compatriotul său Alex Ovecikin, căpitanul echipei Washington Capitals, care stabilise duminică un nou record de goluri marcate de un jucător din NHL, Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață. Mare sportiv a înscris al 895-lea său gol din cariera sa în sezonul regulat, în meciul cu New York Islanders (1-4), informează AFP. „Dragă Aleksandr Mihailovici! Te felicit pentru acest record excepțional. Ai depășit legendele”, a afirmat președintele rus într-o telegramă publicată de Palatul Kremlin.
Gândul: Cât a costat deplasarea Mirabelei Grădinaru la Summitul Melaniei Trump. Sumele oficiale

Potrivit Gândul, această sumă cuprinde doar costul biletelor de avion și diurna a două persoane din delegație. Administrația prezidențială nu a decontat cazarea, pentru că delegația, alături de Mirabela Grădinaru, au înnoptat, cel mai probabil la Reședința Ambasadei României la Washington. Reședința are un număr de 46 de camere. În ceea ce privește distribuția cheltuielilor în interiorul delegației, Administrația Prezidențială precizează că pentru Mirabela Grădinaru a fost alocată suma de 8.967 de lei, în timp ce pentru restul delegației costurile au fost de 22.412 lei, bilete de avion și diurnă. Instituția nu a oferit însă explicații suplimentare privind criteriile de repartizare a acestor sume. „Costurile totale aferente deplasării au fost în cuantum de 31.379,36 lei, reprezentând contravaloarea diurnei pentru cei doi consilieri de stat și a biletelor de avion achiziționate la clasa economică. Nu au fost decontate cheltuieli privind cazarea delegației. Din totalul cheltuielilor prezentat mai sus, suma de 8.967,21 lei reprezintă costurile cu biletul de avion, la clasa economic, pentru doamna Mirabela Grădinaru. Precizăm că doamna Grădinaru nu a beneficiat de diurnă, iar Administrația Prezidențială nu a suportat costurile pentru cazare”, se arată în răspunsul transmis de Administrația Prezidențială. Citește articolul complet pe Gândul.ro.
Războiul ironiilor: Vă scriem din epoca de piatră și controlăm Strâmtoarea Ormuz

Conflictul militar dintre alianța SUA-Iran și Iran s-a transformat într-un război al declarațiilor. Iranienii au făcut mai multe ironii care îl vizează pe Donald Trump. Asta după ce liderul SUA a lansat amenințări extreme spunând că armata americană va „pune capăt” civilizației iraniene și va distruge infrastructura civilă a Iranului, inclusiv poduri și centrale electrice. „Vă scriem din epoca de piatră și controlăm Strâmtoarea Ormuz”, scrie într-un mesaj publicat de Consulatul iranian din Najaf, Irak. Anterior, corespondentul NBC News, Matt Bradley, a dezvăluit pe X că televiziunea de stat iraniană difuzează un mesaj ironic la adresa lui Trump. „Retragerea umilitoare a lui Trump din retorica anti-Iran. Trump a acceptat condițiile Iranului de a pune capăt războiului!”, a transmis televiziunea iraniană. În schimbul de ironii s-a băgat și Dmitri Medvedev, un apropiat al lui Vladimir Putin. „Nu este clar cum se va desfășura armistițiul dintre Washington și Teheran. Un lucru este însă sigur – Iranul și-a testat armele nucleare. Se numește Strâmtoarea Hormuz. Potențialul său este inepuizabil”, a comentat rusul. În noaptea de marți spre miercuri, Donald Trump a anunțat că acceptă suspendarea pentru două săptămâni a bombardamentelor asupra Iranului, după discuții cu premierul pakistanez Shehbaz Sharif și cu șeful armatei pakistaneze, Asim Munir. În mesaj, Trump a afirmat că pauza trebuie să fie o „încetare a focului de ambele părți”, condiționată de redeschiderea „completă, imediată și sigură” a Strâmtorii Ormuz și de continuarea negocierilor Iran-SUA.
Reuters: FBI a avertizat asupra unei amenințări persistente reprezentate de Iran pentru SUA. Care a fost reacția Casei Albe

Un raport FBI din 20 martie avertiza că guvernul iranian „reprezintă o amenințare persistentă” pentru personalul și clădirile militare și guvernamentale americane, instituțiile evreiești și israeliene, precum și pentru disidenții iranieni din SUA, relatează Reuters. Chiar și cu aceste avertismente emise, FBI și Centrul Național de Combatere a Terorismului nu au identificat amenințări la scară largă. Documentul, intitulat „Raport privind conștientizarea siguranței publice”, a fost publicat la câteva săptămâni după ce agenția Reuters și alte publicații internaționale au relatat că administrația de la Casa Albă a blocat publicarea unui alt raport cu o descriere similară. Potrivit Reuters, raportul din 20 martie evidențiază „potențialul de amenințări fizice sporite” la adresa țintelor din SUA din partea guvernului de la Teheran după începerea războiului. „Extremiștii violenți cu diverse orientări ideologice, inclusiv cei care se opun SUA sau Israelului, pot considera, de asemenea, acest conflict ca o justificare pentru violență”, arată raportul. De asemenea, documentul mai menționează, printre altele, faptul că serviciile de securitate iraniene ar fi încercat să răpească și să ucidă americani în ultimii ani. În ultima perioadă, președintele american Donald Trump a minimizat public posibilitatea unor atacuri iraniene pe teritoriul american ca răspuns la alte evaluări ale serviciilor de informații. Când a fost întrebat în fața Casei Albe, pe 11 martie, dacă este îngrijorat de posibilitatea ca Iranul să comită un atac în SUA, Trump a răspuns: „Nu, nu sunt”. După ce în ultimele zile a amenințat că „o întreagă civilizație va pieri” dacă Iranul nu îi va îndeplini cererile, Trump a anunțat marți seara o pauză de două săptămâni în atacurile împotriva Iranului.
Cinci avioane americane de realimentare au decolat din București spre Orientul Mijlociu

Potrivit datelor analizate de platforma specializată în știri din aviație și transport aerian, BoardingPass, care a semnalat informațiile, cele mai recente misiuni au avut o durată de aproximativ zece ore, mai mare decât în cazul zborurilor anterioare, care durau în jur de șase-șapte ore. O mare parte din timpul petrecut în aer este ocupată de zborul dintre București și zona din estul Mării Mediterane și/sau Orientul Mijlociu, precum și de întoarcerea în România. Avioanele de tip KC-135 sunt utilizate pentru realimentarea în aer a altor aeronave militare, ceea ce permite extinderea razei de acțiune a operațiunilor aeriene. Ultimatumul lui Trump Cele cinci aeronave au decolat în ziua în care expiră ultimatumul dat Iranului de Donald Trump, într-un moment de tensiune ridicată în Orientul Mijlociu. Mișcările au loc în ziua în care expiră ultimatumul dat Iranului de Donald Trump, în plin conflict din Orientul Mijlociu. Trump: Iranul „va trăi în iad” Potrivit informațiilor publicate în exclusivitate de Mediafax, activitatea de la Baza 90 Otopeni s-a intensificat în acest context, mai multe aeronave militare fiind implicate în misiuni de sprijin. Liderul american a transmis Teheranului un termen-limită pentru a accepta un acord care să ducă la reducerea tensiunilor și la redeschiderea Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru transportul global de petrol. Washingtonul a avertizat că, în lipsa unui acord, reacția ar putea fi una dură, iar riscul unei escaladări militare rămâne ridicat. Donald Trump a transmis duminică, prin intermediul rețelelor sociale, că Iranul „va trăi în iad” dacă nu respectă cererea. Ulterior, el a publicat un alt mesaj, fără explicații: „Marți, 8.00 PM ora de Est!” (miercuri, ora României 03.00 n.r.)”.
Cum a răspuns Administrația Trump la invitația președintelui Nicușor Dan de a participa la Summit-ul B9 din București

Președintele Nicușor Dan a oferit, marți, mai multe detalii despre scrisoarea oficială transmisă de Statele Unite. Prin aceasta, Administrația Trump a confirmat primirea invitației la Summit-ul B9 și a mulțumit României pentru colaborarea militară. Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, sustine declaratii de presa in timpul unei vizite la Centrul de mari arsi din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Pius Brinzeu din Timisoara, marti, 7 aprilie 2026. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO Invitația, direcționată către Secretarul de Stat al SUA Referitor la Summit-ul B9 din luna mai, care va avea loc la București, președintele Nicușor Dan a menționat că invitația oficială a fost direcționată către Secretarul de Stat al SUA. „Scrisoarea a venit acum câteva zile, ca răspuns la invitația mea și a președintelui polonez. După cum știți, România și Polonia sunt inițiatoarele și organizatoarele summit-urilor B9.” Întrebat cine l-ar putea înlocui pe Trump dacă acesta nu ajunge, președintele a evitat să dea un răspuns clar. „În ceea ce privește B9, faptul că această invitație a fost trimisă către secretarul de stat… N-aș vrea să avansez acum, o să vedem”, a spus Nicușor Dan. Mulțumiri pentru bazele de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii Nicușor Dan a transmis și faptul că Administrația Trump ne-a mulțumit pentru accesul primit la bazele de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii. „Ni s-a mulțumit pentru colaborarea pe care o avem, inclusiv permiterea accesului tehnicilor și soldaților americani la Baza Kogăliceanu și la Baza de la Câmpia Turzii”, a declarat președintele. Ultimul summit B9 a fost la Vilnius în iunie anul trecut. Nicușor Dan a spus că, foarte probabil toți șefii de stat respectiv de guvern din formatul B9 plus țările nordice vor fi prezenți la summitul de la București. Tot astăzi, președintele Nicușor Dan a clarificat poziția României în ceea ce privește implicarea în securizarea Strâmtorii Ormuz. România face parte din coaliția internațională, dar nu va intra în conflict. El a exclus orice fel de participare la vreo operațiune cât timp ostilitățile continuă.
Ministrul Economiei și noul ambasador SUA au discutat extinderea parteneriatului economic

„Am avut o primă întâlnire cu noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, E.S. domnul Darryl Nirenberg. Am discutat despre direcțiile concrete prin care putem întări componenta economică a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de ministrul Economiei, Irineu Darău. Pe agenda discuțiilor s-au aflat mai multe subiecte precum creșterea investițiilor și a comerțului, cu accent pe domenii precum industria, sectorul de apărare și exploatarea resurselor minerale. Un alt punct de discuție a fost economia digitală. „Am abordat și economia digitală, unde România are un avantaj real prin forța de muncă bine pregătită. Obiectivul este să transformăm acest avantaj în investiții, dezvoltare și valoare adăugată în economie”, notează ministrul. Darău și ambasadorul american au discutat și simplificarea mecanismelor de finanțare și sprijinirea startup-urilor: „Avem nevoie de mecanisme mai simple și mai rapide, care reduc birocrația și accelerează investițiile. Și încurajăm capitalul american să aleagă și România drept destinație în dezvoltare și de încredere”. Discuțiile au inclus și sectorul turismului, unde ministrul a punctat necesitatea unei promovări mai coerente și a unei colaborări mai eficiente. „România are nevoie de parteneriate care produc rezultate în economie, iar Statele Unite sunt unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai noștri. Miza este să extindem acest parteneriat prin investiții și proiecte aici, în țară”, se mai arată în mesajul ministrului Darău.
Fiul lui Ion Țiriac, discurs unic în fața a 110 țări: Nu contează care e Dumnezeul, dacă vii din Iran, Israel, Statele Unite

Ion Alexandru Țiriac, fiul lui Ion Țiriac, a avut un discurs special după finala turneului ATP de la București, câștigată de Mariano Navone în fața lui Daniel Aguilar cu 6-2, 4-6, 7-5. Moștenitorul magnatului Țiriac a ținut să sublinieze, într-o perioadă încărcată de conflicte la nivel global, că este nevoie de pace și că un rol special în acest sens îl are credința. Discursul lui Ion Alexandru Țiriac la București a fost unul special: „Să întoarcem spatele conflictelor” În mijlocul festivității de premiere a competiției câștigate de Navone, Ion Alexandru Țiriac a avut o intervenție memorabilă. După ce a mulțumit celor care au făcut posibilă organizarea turneului, reprezentantul Fundației miliardarului român a pus punctul pe „i” cu trimitere la evenimentele care marchează scena politică și socială din întreaga lume. Iată discursul lui Țiriac jr: „Ce meci, ce zi, ce turneu și ce public am avut astăzi! Fundația Țiriac a adus acest turneu în România acum 29 de ani. Acum 29 de ani, nu exista tenis în România… Sau nu exista infrastructură de tenis și turnee. Vreau să mulțumesc echipei lui Cosmin Hodor, care s-a ocupat de primele ediții, de cei 28 de ani. Totodată, vreau să mulțumesc și echipei din acest an, care a făcut un lucru minunat atât pentru România, cât și pentru tenisul românesc. Fără sponsori, nu am putea merge înainte. O să rostesc câteva cuvinte și în engleză, fiindcă suntem urmăriți în 110 țări și de multe televiziuni. Băieți, felicitări! O săptămână cu adevărat grozavă pentru voi. Vă mulțumesc foarte mult și sper să ne vedem și în anii următori. (n.r. mesaj adresat finaliștilor). Astăzi este Duminica Paștelui pentru ambii dintre voi. În numele oamenilor din România și în numele meu, vă mulțumesc că ați venit în România și vă urez Paște Fericit! Două lucruri mai am de spus. Cred că această duminică pascală este, probabil, una dintre cele mai importante ale ultimelor decenii. Cred că e timpul potrivit să întoarcem spatele conflictelor și să ne întoarcem fața spre Dumnezeu! Nu contează care e Dumnezeul, care e religia, dacă vii din Iran, Israel, Statele Unite… De oriunde ai veni! E timpul să înțelegem că nu este nicio armă, niciun președinte care să fie mai puternic decât înțelepciunea și învățămintele Dumezeului nostru”, a afirmat Ion Alexandru Țiriac, în vârstă de 49 de ani.