Pakistanul încearcă să evite TARIFELE americane. Oficialii de la Islamabad vor să încheie un acord rapid cu SUA
Negocierile dintre Pakistan și Statele Unite ale Americii pe probleme comerciale se apropie de sfârșit, însă fără un rezultat cert, iar în acest context, oficialii pakistanezi vor să încheie un acord prin care să evite taxele vamale suplimentare propuse de americani. Pakistanul este deschis creșterii importurilor americane, în special bumbac și soia, pentru a echilibra balanța comercială din relația cu SUA. Negocierile s-au purtat într-un ritm neobișnuit de rapid și s-ar putea încheia săptămâna viitoare, relatează Bloomberg. „Ambele părți sunt încântate de cum decurg negocierile, astfel că cel mai probabil, aceste discuții se vor finaliza săptămâna viitoare, sperăm cu un acord”, transmite Ministerul pakistanez de Finanțe. Președintele american, Donald Trump, a suspendat în aprilie pentru 90 de zile aplicarea tarifelor, pentru a da curs negocierilor. Apropierea de Washington oferă beneficii economice și strategice pentru Islamabad. Statele Unite sunt principala detinație de export a produselor pakistaneze. Țara asiatică este deja al doilea cel mai mare cumpărător de bumbac american, după China, și vinde masiv textile către SUA. Progresul din negocieri contrastează cu poziția rivalei India, care a adoptat un ton mai dur în negocierile tarifare cu americanii. CITEȘTE ȘI: Cât ar costa războiul NATO-Rusia în comparație cu cele două războaie mondiale? Bilanțul financiar al primului an de ”WW3”este sumbru (Bloomberg) Trei avioane cargo cu destinația Luxemburg au dispărut de pe RADAR când s-au apropiat de Iran. China ar aproviziona cu arme regimul de la Teheran Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu … vezi toate articolele
Economia SUA înregistrează o scădere de 0,5%, ceea ce generează presiuni suplimentare asupra președintelui Trump
Statele Unite au înregistrat scădere economică anuală, ceea ce generează noi preocupări privind politicile comerciale și fiscale ale Administrației Donald Trump. ”Valoarea PIB-ului a scăzut cu 0,5% în primul trimestru al anului 2025, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut”, a comunicat Biroul pentru Analize Economice din cadrul Departamentului american al Comerțului. În ultimul trimestru al anului 2024, economia SUA a avut o creștere anuală de 2,4%. ”Scăderea valorii PIB-ului în primul trimestru este efectul creșterii importurilor și reducerii cheltuielilor instituțiilor guvernamentale. Aceste tendințe au fost atenuate parțial de creșterea investițiilor și a consumului”, precizează Biroul pentru Analize Economice. Noua estimare este realizată în scădere cu 0,3% de la nivelul de -0,2%, anunțat pe 29 mai. ”Veniturile interne brute (GDI) au crescut cu 0,2% în primul trimestru, dar profiturile din sectorul producției au scăzut cu 90,6 miliarde de dolari”, subliniază Biroul pentru Analize Economice. Noile cifre intervin în contextul în care Administrația Donald Trump așteaptă aprobarea Congresului pentru un plan fiscal major și este în conflict cu Uniunea Europeană și China din cauza problemelor comerciale. Trump insistă ca Rezerva Federală (Fed), instituția bancară centrală din SUA, să relaxeze politica monetară, pentru a stimula activitățile economice. Valoarea dolarului a scăzut brusc joi după ce președintele Trump a sugerat că ar putea anunța în toamnă cine este succesorul lui Jerome Powell, actualul președinte al Fed. Mandatul lui Powell expiră în mai 2026, dar Trump a contestat permanent abilitățile sale și vrea înlocuirea sa imediată. Planul fiscal supus dezbaterii Congresului și alte politici ale Administrației Donald Trump vor genera un impuls de creștere economică având impact asupra reducerii datoriei suverane a Statelor Unite, au anunțat miercuri experții Președinției de la Washington, dar estimările sunt contestate de mediile de afaceri. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Bundestagul a aprobat un proiect al Guvernului Merz privind stimularea INVESTIȚIILOR /Opoziția este sceptică ANALIZĂ Le Monde: Armistițiu între Iran și Israel, dar DUBII asupra sensului bombardamentelor contra programului atomic Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Experții Casei Albe estimează că deficitul va scădea prin programele fiscale aplicate de Trump /Sectorul privat este sceptic
Planul fiscal supus dezbaterii Congresului și alte politici ale Administrației Donald Trump vor genera un impuls de creștere economică având impact asupra reducerii datoriei suverane a Statelor Unite, afirmă experții Președinției de la Washington. Conform raportului elaborat de Consiliul Economic al Casei Albe, consultat de site-ul Axios.com, datoria SUA ar urma să scadă la 94% din PIB în următorii zece ani. De altfel, experții Casei Albe estimează că deficitul cumulat în următorul deceniu va fi cu 5.500 de miliarde de dolari mai mic decât acum, ca efect al simplificării reglementărilor fiscale și al politicilor în domeniul energiei. ”Proiecțiile Casei Albe nu prezintă o perspectivă completă asupra situației deficitului. Nu sunt incluse efectele tarifelor vamale, nici reducerile cheltuielilor instituțiilor, nici avansarea creșterii economice”, a declarat directorul Consiliului Economic, Stephen Miran. Optimismul Casei Albe, contestat de mediile de afaceri Însă experții din mediul privat sunt sceptici în legătură cu proiecțiile economice și financiare ale Casei Albe. ”Prin acest raport, Consiliul Economic susține că reducerile de taxe se vor compensa singure, vor contribui și la reducerea datoriei suverane, dar este o ipoteză fantezistă”, afirmă Kent Smetters, directorul grupului de consultanță Penn-Wharton. ”Am vrea să înțelegem cum au ajuns la o concluzie care nu corespunde deloc cu proiecțiile economiștilor independenți”, a declarat, la rândul său, Martha Gimbel, director al Centrului pentru Studii Bugetare al Universității Yale. Oficiul pentru Buget al Congresului (CBO) a stabilit, într-un raport prezentat recent, că planul fiscal propus de Administrația Trump va contribui la reduceri de taxe care vor totaliza 3.750 de miliarde de dolari. În același timp, în următorii zece ani, deficitele guvernamentale vor crește cu 2.400 de miliarde de dolari în Statele Unite. Președinția Statelor Unite a contestat evaluările specialiștilor Congresului, considerându-le ”tendențioase politic”. Camera Reprezentanților a aprobat deja proiectul fiscal elaborat de Administrația Donald Trump. Planul – denumit “O Lege Majoră Frumoasă” (”One Big Beautiful Bill Act”) – extinde reducerile de taxe pe care președintele Donald Trump a început să le aplice din 2017, suplimentează fondurile pentru securizarea frontierelor, pentru deportarea imigranților și pentru prioritățile în materie de securitate națională, precum și pentru Programul de servicii de sănătate Medicaid. Vor fi reduse stimulentele pentru energie ecologică, iar plafonul de îndatorare suverană a Statelor Unite este ridicat cu 4.000 de miliarde de dolari. Însă, în pofida victoriei din Camera Reprezentanților, președintele Donald Trump întâmpină dificultăți în Senat, unde persistă disputele în cadrul Partidului Republican. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Friedrich Merz salută angajamentul consolidării apărării NATO și avertizează RUSIA /„Nimeni nu poate îndrăzni să atace” ANALIZĂ BCE menține o politică monetară prudentă în ZONA EURO /Philip Lane: Există riscul reactivării inflației, din cauza problemelor fiscale și a crizelor Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
PREȚUL petrolului este în creștere. Investitorii analizează stabilitatea armistițiului dintre Israel și Iran
Armistițiul dintre Iran și Israel aduce o ușoară creștere a cotațiilor de țiței, însă investitorii sunt prudenți și evaluează stabilitatea acestei înțelegeri. Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 75 de cenți, sau 1,1%, la 67,89 dolari pe baril. Țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a câștigat 71 de cenți, sau 1,1%, la 65,08 dolari. Prețurile au atins nivelul maxim al ultimelor cinci luni după ce SUA au atacat instalațiile nucleare ale Iranului în weekend. „Atacurile aeriene nu au distrus capacitatea nucleară a Iranului, ci doar au încetinit ritmul programului atomic”, conform unei evaluări preliminare a serviciilor secrete americane. Implicarea directă a Statelor Unite în război i-a îngrijorat pe investitori cu privire la Strâmtoarea Hormuz, o cale navigabilă îngustă între Iran și Oman, prin care circulă între 18 și 19 milioane de barili de țiței pe zi (bpd). Cantitatea tranzitată reprezintă aproape o cincime din consumul global, relatează Reuters. În contextul unui armistițiu fragil, mediat de președintele american Donald Trump, investitorii se tem că situația dintre Iran și Israel ar putea oricând degenera, în lipsa unor garanții diplomatice solide. CITEȘTE ȘI: Trump cere suplimentarea producției de PETROL și avertizează companiile care încearcă să profite de criza cu Iranul Trump vs. Khamenei. „Mulți vor spune că Statele Unite riscă un război amplu și dezastruos” / „Cea mai puternică pârghie a Iranului, PETROLUL” Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu … vezi toate articolele
A tras Trump în gol? JD Vance:” Posibil ca SUA să nu fi lichidat stocurile iraniene de uraniu”

Este posibil ca SUA să nu fi lichidat stocurile iraniene de uraniu, admite vicepreședintele SUA J.D. Vance. Atacurile militare americane asupra a trei dintre instalațiile nucleare iraniene, efectuate în ultimul weekend, nu au distrus componentele de bază ale programului atomic al Teheranului. Bombardamentele cu avioane B-2 și bombe anti-buncăr GBU-57 au reușit, probabil, doar să întârzie acest program cu câteva luni, arată o evaluare preliminară a serviciilor de informații americane, conform CNN, care citează în acest sens trei persoane la curent cu subiectul. Evaluarea a fost realizată de Agenția de Informații a Departamentului Apărării din SUA. Statele Unite ale Americii au bombardat feroce Iranul în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22 iunie, a anunțat președintele Donald Trump, care a transmis că a fost „un atac foarte reușit” asupra a trei instalații nucleare. Într-o postare pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a afirmat că au fost vizate instalațiile din Fordow, Natanz și Esfahan. „Am finalizat cu succes atacul asupra celor trei situri nucleare din Iran, inclusiv Fordow, Natanz și Isfahan. Toate avioanele se află acum în afara spațiului aerian al Iranului. O încărcătură completă de bombe a fost aruncată asupra sitului principal, Fordow. Toate avioanele se îndreaptă în siguranță spre casă. Felicitări marilor noștri războinici americani! Nicio altă armată din lume nu ar fi putut realiza acest lucru clama inițial Trump. Centrifugele iraniene de îmbogățire a materialului fisionabil „sunt în mare parte intacte”. Conncluzia SUA se bazează pe o analiză a pagubelor provocate de bombardamente derulată de Comandamentul Central al SUA, CENTCOM. Anterior informațiilor despre evaluare, vicepreședintele american JD Vance a admis că e posibil ca SUA să nu fi lichidat stocurile iraniene de uraniu, dar a minimalizat problema, susținând că în prezent Teheranul nu mai poate îmbogăți materialul fisionabil. Ea se bazează pe o analiză a pagubelor provocate de bombardamente derulată de Comandamentul Central al SUA, CENTCOM. Una dintre sursele CNN a afirmat, chiar, că centrifugele iraniene de îmbogățire a materialului fisionabil „sunt în mare parte intacte”. „Deci, evaluarea (Agenției de Informații a Pentagonului) este că SUA au amânat programul (nuclear iranian) cu cel mult câteva luni”, a subliniat sursa. Citiți și: 🚨 Statele Unite au bombardat Iranul, vizând siturile nucleare Fordow, Natanz și Isfahan. Donald Trump: Acum este timpul pentru PACE! Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele
Summit NATO | Trump întreține disputa privind fondurile pentru apărare /Liderul SUA compară bugetele alocate de țările membre, inclusiv de România
Președintele american Donald Trump a prezentat, cu ocazia summitului NATO de la Haga, bugetele alocate pentru apărare de țările membre, liderul de la Casa Albă exprimând nemulțumire asupra diferențelor foarte mari în raport cu Statele Unite. Donald Trump a prezentat, pe platforma Truth Social, un tabel cu fondurile alocate pentru apărare de cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice. ”Statele Unite se apropie de 1.000 de miliarde de dolari. Este incredibil. Vom discuta acest lucru în scurt timp cu statele membre NATO!”, a scris Donald Trump. Afirmațiile par să confirme că Donald Trump va refuza să aloce 5,0% pentru apărare și investiții în infrastructura militară, deși îndeamnă restul statelor membre să se conformeze. Trump încearcă să argumenteze că procentul de 3,38% din PIB alocat de Statele Unite apărării este, la valoarea de 967,7 miliarde de dolari, cu mult peste fondurile puse la dispoziție de celelalte țări membre NATO. Polonia alocă 4,12% pentru apărare, ceea ce înseamnă 35 de miliarde de dolari. România figurează în tabelul prezentat de Trump cu un procent de 2,25, respectiv 8,6 miliarde de dolari. Marea Britanie alocă 82 de miliarde de dolari pentru apărare, Franța 64 de miliarde, iar Germania 97,7 miliarde de dolari. Donald Trump tocmai a ajuns în Olanda, pentru a participa la summitul Alianței Nord-Atlantice de la Haga. Pe fondul disputelor privind bugetele apărării, președintele SUA a părut să emită dubii asupra respectării angajamentelor privind apărarea colectivă. Întrebat dacă va respecta clauza apărării colective prevăzută la Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic, Donald Trump a răspuns: ”Depinde de definiție. Există numeroase definiții ale Articolului 5. Eu mențin angajamentele de a fi prieteni, sunt prieten cu mulți dintre liderii europeni, mențin angajamentul de a-i ajuta. Eu mențin angajamentele de a salva vieți, angajamentele pentru viață și siguranță, vă voi da o definiție exactă când ajung acolo”, a subliniat Trump. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Guvernul Franței, vizat de MOȚIUNE de cenzură din cauza sistemului pensiilor /„Respectarea cuvântului dat este baza sistemului nostru democratic” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Bloomberg: UE pregătește măsuri de retorsiune pentru situația în care Statele Unite impun tarife comerciale
Uniunea Europeană intenționează să aplice tarife de retorsiune asupra importurilor din Statele Unite, inclusiv asupra avioanelor Boeing, dacă Administrația Donald Trump va impune taxe vamale minime asupra produselor europene. Oficialii de la Bruxelles se așteaptă ca Statele Unite să mențină anumite tarife comerciale inclusiv după ajungerea la un acord cu Uniunea Europeană. ”Va trebui să ripostăm și să reechilibrăm anumite sectoare-cheie dacă Statele Unite insistă asupra unui acord asimetric”, a declarat, pentru grupul media Bloomberg, Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru Prosperitate și Strategii Industriale. Uniunea Europeană se grăbește să ajungă la un acord cu Statele Unite înainte de 9 iulie, când președintele Donald Trump va impune taxe vamale pe bază de reciprocitate în valoare de 50%. Trump a acuzat constant că Uniunea Europeană a fost creată pentru a profita de pe urma Statelor Unite, denunțând surplusul comercial al UE în raport cu SUA. Potrivit estimărilor Bruxellesului, taxele vamale americane acoperă acum un volum al schimburilor comerciale în valoare de 380 de miliarde de euro (439 de miliarde de dolari) sau 70% din exporturile europene către SUA. Deși delegația UE depune eforturi intense pentru a ajunge rapid la un acord comercial cu SUA, Comisia Europeană a înștiințat privat statele membre că Washingtonul insistă pentru elemente care ar face orice acord incorect, a afirmat un oficial de la Bruxelles, sub protecția anonimatului. Comisia Europeană urmează să evalueze propunerile formulate în cadrul negocierilor și va stabili dacă va putea accepta elemente asimetrice. Cu toate acestea, decizia finală le va aparține statelor membre UE. “Înțeleg că Statele Unite încearcă să impună tarife minime de 10%. Noi lucrăm la măsuri de reechilibrare, care ar proteja companiile europene și angajații în situația în care nu ajungem la un acord corect. Dacă nu vom reechilibra situația, anumite sectoare economice ar rămâne neprotejate”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul UE pentru Afaceri Comerciale. Foto: Profimedia Citește și: SUMMIT NATO | Trump întreține disputa privind fondurile pentru apărare /Liderul SUA compară bugetele alocate de țările membre, inclusiv de ROMÂNIA VIDEO Guvernul Franței, vizat de MOȚIUNE de cenzură din cauza sistemului pensiilor /„Respectarea cuvântului dat este baza sistemului nostru democratic” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Trump cere suplimentarea producției de petrol și avertizează companiile care încearcă să profite de criza cu Iranul
Președintele SUA, Donald Trump, a cerut, luni, suplimentarea producției interne de petrol și a avertizat asupra majorării speculative a prețurilor la carburanți, în contextul crizei izbucnite din cauza atacurilor israeliene și americane asupra Iranului. ”Cer Departamentului Energiei să intensifice forările. Vreau să spun că acum!”, a declarat Donald Trump, conform cotidianului Financial Times. Pe plan internațional, există temeri că Iranul ar trebui să riposteze la bombardamentele americane asupra instalațiilor atomice prin blocarea traficului maritim prin Strâmtoarea Hormuz. În acest moment, prețurile petrolului nu sunt afectate de conflictul Statelor Unite și Israelului cu Iranul. ”Le cer tuturor să țină la nivel scăzut prețul petrolului. Eu urmăresc situația. Nu faceți jocurile inamicului!”, a insistat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. Prețul petrolului a crescut cu circa 10% de când Israelul a lansat campania de raiduri aeriene împotriva Iranului, în urmă cu zece zile. Cu toate acestea, tarifele pe plan mondial sunt mai mici decât erau în ianuarie. “Până acum, nu s-a pierdut niciun strop de petrol pe piața mondială. Piețele așteaptă în continuare pentru a vedea ce face Iranul”, a declarat Bjarne Schieldrop, analist la grupul de consultanță SEB. Șeful Statului Major al armatei iraniene, generalul Abdolrahim Mousavi, a declarat că forțele militare sunt îndreptățite să riposteze împotriva obiectivelor americane din Orientul Mijlociu. ”În plus, aliatul aflat în ilegalitate și agresiv, Israelul, va fi pedepsit”, a avertizat comandantul militar iranian. Evoluțiile prețurilor la petrol săptămâna aceasta vor depinde de ripostele Iranului și ale grupurilor islamiste afiliate. Orice atac asupra culoarelor maritime riscă să conducă la creșterea prețului petrolului. “Oficialii din cadrul serviciilor de securitate cred că ar fi dificil ca Iranul să oprească accesul pe Strâmtoarea Hormuz o perioadă lungă. Însă mulți specialiști atrag atenția că Iranul are abilitatea de a ataca petrolierele cu rachete și mine”, afirmă Helima Croft, fost analist în cadrul Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA). Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Vladimir Putin CONDAMNĂ atacurile SUA împotriva Iranului /„O agresiune lipsită de fundament și fără justificare” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Întâlnire TRUMPDan?! Hurezeanu a înmânat invitația către SUA. Oana Țoiu: Vor fi demersuri foarte clare în această direcție
Ministrul desemnat al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, spune luni, după audierea din comisia de specialitate din Parlament, că ministrul Emil Hurezeanu a notificat SUA pentru a stabili o întâlnire între președintele Nicușor Dan și Donald Trump. „O invitație pentru președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a fost deja transmisă de domnul Hurezeanu. (…) Vor fi demersuri foarte clare în această direcție”, transmite Oana Țoiu. Cât despre vizita unor delegații bipartizane ale Congresului SUA în România, Oana Țoiu adaugă că „mesajul în Statele Unite ale Americii a fost că România a ales parcursul european și a ales să întărească apartenența la NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii”. „În acest moment au fost mai multe delegații din Statele Unite ale Americii – bipartizane, atât democrate, cât și republicane – care au venit în România nu doar ca să monitorizeze rezultatul alegerilor, și știm că mesajul a fost foarte clar: România a ales parcursul european și a ales să întărească apartenența la NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Acest mesaj este foarte, foarte clar înțeles de administrația Trump, dar este la fel de clar pentru noi și în interiorul Uniunii Europene, iar viitorii pași pentru siguranța regiunii țin de deciziile NATO, de deciziile Uniunii Europene și, foarte puternic, de parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii”. Sursa FOTO: USR CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Răspunsul Teheranului la atacul SUA: Iranul își rezervă toate opțiunile. Bombardamentele americane vor avea consecințe
Iranul își rezervă toate opțiunile pentru a se apăra, după atacurile SUA asupra instalațiilor sale nucleare. Mesajul a fost transmis de ministrul de Externe, Abbas Araqchi, duminică dimineață, într-un comunicat postat pe rețeaua X. „Iranul își rezervă toate opțiunile pentru a-și apăra suveranitatea, interesele și poporul pe baza Cartei ONU”, a transmis ministrul de Externe. Abbas Araqchi susține că atacurile americane sunt „revoltătoare” și „vor avea consecințe”. El spune că SUA au comis o încălcare gravă a Cartei ONU și a dreptului internațional prin atacarea instalațiilor nucleare ale Iranului. Președintele american Donald Trump a amenințat Iranul că represaliile la atacurile din noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi întâmpinate cu o forță mult mai mare – „Orice represalii ale Iranului împotriva Statelor Unite ale Americii vor fi întâmpinate cu o forță mult mai mare decât ceea ce s-a văzut în această seară”. Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele