Analiză | Taxa pe pierdere. Când statul profită de suferința celor vulnerabili: În loc să o reducă, o taxează
România a ajuns să aibă cel mai abuziv regim fiscal pe jocurile de noroc din toată Uniunea Europeană, în special când vine vorba de jucători. Nu pentru că ar funcționa. Ci pentru că, pe termen scurt, aduce bani ușor de colectat la buget. Dar acești bani nu apar din neant. Fie că vorbim de impozitul direct pe retrageri sau de taxele impuse operatorilor, ele sunt, în final, plătite tot din buzunarul jucătorilor. Integral din pierderile lor. Nu există alt tip de bani în acest sistem. Orice leu impozitat este un leu pierdut de cineva. „Acest manifest nu vine de la «patroni de păcănele» sau de la cazinouri. Vine din partea unei comunități care de ani de zile suportă abuzuri fiscale grosolane introduse de clasa politică. Suntem jucători, organizatori, părinți, cetățeni – oameni obișnuiți și informați care cer un tratament corect, nu favoruri”, se arată la începutul acestei analize care abordează supraimpozitarea jocurilor de noroc. Asta este realitatea fiscală pe care mulți o ignoră. (alte informații AICI) Tocmai de aceea, țările cu sisteme fiscale mature aleg să nu impoziteze jucătorii deloc. Nu din generozitate, ci pentru că nu există venit real care să justifice impozitarea. (citește în Forbes de ce Marea Britanie nu taxează pariurile) Miliardele încasate anual de stat vin din buzunarele jucătorilor Miliardele încasate anual de stat nu vin de la cazinouri. Vin din buzunarele jucătorilor – oameni obișnuiți, adesea vulnerabili. Se numește „protecție”, dar seamănă mai mult cu exploatare fiscală, scrie Andrei Alecu, CEO & Founder at LetsPoker. Aici apare ipocrizia: în timp ce autoritățile susțin că vor să protejeze oamenii, realitatea este că bugetul public se bazează exact pe pierderile lor. Când un jucător ajunge în impas financiar, statul nu intervine cu sprijin sau prevenție. Ci cu impozit. Fără deductibilitate. Fără logică economică. În loc să reducă suferința, sistemul o taxează. În loc să prevină comportamentele riscante, le monetizează. Taxarea actuală nu rezolvă nimic. Nu reduce dependența. Nu limitează riscurile. Doar adâncește problema și hrănește bugetul cu prețul celor mai afectați. S-a format o narațiune falsă, dar convenabilă pentru autorități În ultimii ani, s-a format o narațiune falsă, dar convenabilă pentru autorități: că jocurile de noroc sunt o problemă care poate fi rezolvată prin taxe. Că dacă le faci mai scumpe, le oprești. Că dacă impozitezi mai dur, „protejezi populația”. Realitatea e alta. În ultimii 10 ani, impozitele în acest domeniu au fost majorate aproape constant – de la praguri suportabile, la un regim fiscal care nu mai are echivalent nicăieri în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, discursul oficial a rămas același: că „flagelul” trebuie oprit prin noi taxe, și mai mari, și mai dure. Orice efect negativ este folosit ca pretext pentru o nouă rundă de înăspriri. Fără analiză. Fără rezultate. Doar reflex bugetar. Milioane de români se bucură în mod responsabil de aceste activități, fie că vorbim de un bilet la loto, un pariu la sport sau un turneu de poker între prieteni. Pentru majoritatea, e o formă de divertisment – o experiență care aduce emoție, adrenalină, uneori și satisfacție. Nu diferă, în esență, de a merge la concert, la cinema sau la cazino cu un buget clar și cu limite asumate. Un exemplu relevant este Marea Britanie, unde peste 40% din adulți au declarat că au participat la jocuri de noroc în ultima lună – dar rata estimată de jucători cu probleme este de doar 0,3%. (Raport UK Gambling Commission). Participare enorm mai mare comparativ cu România, dar probleme puține. De ce? Pentru că sistemul e reglementat corect, iar statul nu confundă moralismul cu protecția reală. Și da, firește că există și cazuri reale de dependență. Dar procentul este în medie de doar 1% și stabil la nivel global. Surprinzător pentru unii, țările care au interzis complet jocurile de noroc sunt și cele cu cele mai grave probleme legate de adicție, având rate cu 400% mai mari decat media. Statul român taxează astăzi jocurile de noroc cu un apetit fiscal record. Impozit pe câștig, fără deductibilitatea pierderilor, cu discuții recente privind TVA, CAS și CASS. Nu este o strategie fiscală, ci o vânătoare de venituri. Problema e că acei bani vin din buzunarele celor mai vulnerabili. În timp ce se pretinde protejarea populației, realitatea este o redistribuire inversă, de la cei care pierd cel mai mult către bugetul de stat. Ce nu spune statul: pierderile sunt ale celor vulnerabili Statul român justifică politicile fiscale din zona jocurilor de noroc printr-un discurs moralizator: că aceste măsuri „protejează” populația. În realitate, ele lovesc exact în cei care ar trebui sprijiniți. Potrivit The Lancet Public Health, utilizarea taxării ca instrument de sănătate publică în domeniul jocurilor de noroc este riscantă și poate avea efecte contrare celor intenționate. Taxarea excesivă nu reduce dependența, dar: crește presiunea asupra jucătorilor, alimentează migrarea către piața nereglementată, și întreține o dependență periculoasă a statului față de aceste venituri. Guvernele devin dependente de veniturile din taxe pe jocuri de noroc. Iar această dependență blochează orice reformă reală de sănătate publică, pentru că orice măsură care reduce pierderile jucătorilor reduce și veniturile statului. The Lancet Public Health, 2022 În plus, este bine documentat că aproximativ 1% din populație dezvoltă comportamente de joc problematice. Asta înseamnă că marea majoritate a jucătorilor nu sunt dependenți. Penalizarea tuturor pentru acest procent redus este ca și cum am interzice complet alcoolul doar pentru că există alcoolici. Știm deja din istorie unde duce o astfel de logică. Prohibiția din SUA n-a redus consumul de alcool — a crescut piața neagră, a dus la pierderea controlului statului, la violență și corupție. Exact acolo ne îndreptăm și noi dacă ignorăm semnalele. Este momentul în care a apărut celebrul fenomen denumit „Bootleggers and Baptists”: o alianță paradoxală între cei care moralizau public (baptiștii) și cei care profitau în tăcere (contrabandiștii). Primii cereau interdicția „pentru binele societății”. Ceilalți o susțineau în spate, pentru că le elimina concurența legală. Exact același tipar îl vedem astăzi și în România: parlamentari care mimează protejarea cetățenilor, dar în realitate contribuie la consolidarea unei piețe netransparente, în care doar statul și câțiva supraviețuitori fiscali mai câștigă. Baptiștii vor binele „moral”. Bootleggerii încasează. Iar jucătorii plătesc nota. Asta este poate cea mai gravă concluzie: România se transformă într-un stat care are interes direct ca oamenii să continue