Gestul Arynei Sabalenka în momentul strângerii de mână cu Sorana Cîrstea, la fileu. VIDEO

Aryna Sabalenka, liderul clasamentului WTA, a făcut un gest frumos după meciul cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA), scor 6-3, 6-3 în optimile de finală de la Brisbane (Australia). Liderul mondial nu doar că a avut o declarație plină de fair-play, dar și-a arătat respectul față de Cîrstea și la tradiționala strângere de mână de la final. Chiar dacă scorul nu reflectă neapărat acest lucru, Aryna Sabalenka a trebuit să muncească pentru victorie în fața româncei, meciul întinzându-se pe durata unei ore și 20 de minute. Gestul Arynei Sabalenka în timpul salutului de la fileu spune totul despre respectul pe care i-l poartă Soranei Cîrstea După ce a închis meciul disputat joi dimineață cu 6-3, 6-3, Aryna Sabalenka a fost prima care a ajuns la fileu. Bielorusa a răsuflat vizibil ușurată, semn că duelul a fost unul tensionat, apoi a întins prima mâna spre Sorana Cîrstea. În momentul salutului de la fileu, liderul mondial i-a zâmbit româncei. Respectul Arynei Sabalenka față de Sorana Cîrstea a fost evidențiat și în declarația oferită ulterior de bielorusă. La interviul acordat pe teren, Sabalenka a declarat despre sportiva noastră că este „o jucătoare foarte bună”. Ea a dus scorul întâlnirilor directe cu Cîrstea la 2-1. Sorana Cîrstea rămâne cu un premiu consistent deși a fost învinsă de Aryna Sabalenka în optimi la Brisbane Sorana Cîrstea, aflată la ultimul sezon din carieră, și-a încheiat aventura la Brisbane, rămânând cu satisfacția că le-a învins pe Anastasia Pavlyuchenkova și Jelena Ostapenko în primele două tururi. De asemenea, Cîrstea rămâne singura reprezentantă a României care a câștigat vreun meci pe tabloul principal al unui turneu WTA în 2026, ținând cont că Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au cedat în runda inaugurală. Pentru prezența în optimile de finală de la Brisbane, jucătoarea antrenată de Adrian Cruciat va încasa un cec de 19.909 dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA.
Reacția fotbalistului de la Steaua după ce iubita sa a câștigat două meciuri într-o zi, la primul turneu de tenis din 2026: Felicitări! FOTO

Adrian Ilie (25 de ani), fotbalistul echipei Steaua București, a fost încântat după ce iubita sa, jucătoarea de tenis Andreea Prisacariu (25 de ani), a câștigat două meciuri în aceeși zi. Andreea Prisacariu, sportivă aflată pe locul 508 WTA, a avut o zi excelentă, miercuri, la turneul de tenis ITF W35 de la Antalya (Turcia), primul la care participă în sezonul 2026. Concursul din Turcia este dotat cu premii în valoare totală de 35.000 de dolari. Prisacariu a reușit să câștige categoric ambele partide pe care le-a disputat, ea înscriindu-se atât la simplu, cât și în proba de dublu a competiției desfășurate pe zgură. Fotbalistul Stelei, entuziasmat după ce Andreea Prisacariu a câștigat atât la simplu, cât și la dublu în Antalya Susținută din tribune de partenerul ei, fundașul stânga al echipei Steaua București, Andreea Prisacariu a făcut spectacol la Antalya. Sportiva din Iași a învins-o cu 6-3, 6-1 pe Liv Boulard (Franța, 1.332 WTA), avansând în optimile de finală. Apoi, Prisacariu a intrat pe teren și pentru meciul de dublu, în care a făcut tandem cu rusoaica Darya Astakhova. Andreea și Darya au trecut fără emoții de echipa Mihaela Alexia Man / Valentina Mediorreal (România / Columbia), scor 6-1, 6-2. Adrian Ilie a fost impresionat de performanța iubitei sale, reacționând după fiecare meci meci câștigat: „Felicitări! Victorie cu 6-3, 6-1”, a scris fotbalistul pe Instastory, imediat după succesul de la simplu. Ulterior, a remarcat și reușita de la dublu: „A doua victorie de astăzi”, a adăugat Adrian. Urmează un duel 100% românesc la Antalya, între Andreea Prisacariu și Ștefania Bojică Pentru Andreea Prisacariu urmează un duel 100% românesc la turneul de la Antalya, adversara din optimile de finală fiind Ștefania Bojică (671 WTA). În concursul de dublu, Prisacariu și Astakhova le vor întâlni în sferturile de finală pe favoritele numărul 2, rusoaicele Daria Lodikova și Alexandra Shubladze. Cel mai probabil, Adrian Ilie îi va face galerie Andreei Prisacariu pe toată durata turneului, ținând cont că echipa antrenată de Daniel Oprița se va reuni pe 12 ianuarie.
Jaqueline Cristian se plânge de condițiile din Australia, după eliminarea de la Brisbane: Ne mai antrenăm?

Jaqueline Cristian (38 WTA), prima „rachetă” a României în circuitul WTA, s-a arătat contrariată de faptul că trebuie să se antreneze în condiții meteo neobișnuite, în Australia. După ce a pierdut primul meci din 2026, la Brisbane, 4-6, 3-6 cu Marie Bouzkova (Cehia, 45 WTA), Jaqueline Cristian a zburat la Adelaide, unde este programat următorul turneu la care va participa înainte de Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie). Concursul de la Adelaide face parte din categoria WTA 500 și va avea loc în perioada 12-17 ianuarie. Cristian nu a prins lista jucătoarelor acceptate pe tabloul principal, astfel că va evolua în calificări. Jaqueline Cristian, după ce a nimerit la 44 de grade Celsius în Adelaide: „Ne mai antrenăm?” Jaqueline Cristian și-a exprimat îngrijorarea față de temperaturile extreme din Adelaide, unde termometrele au arătat 44 de grade Celsius miercuri. Sportiva în vârstă de 27 de ani a făcut o captură de ecran cu prognoza meteo și a postat-o pe internet, întrebând retoric: „Ne mai antrenăm?”. Orașul Adelaide a fost lovit de un val de căldură nemaivăzut de la incendiile devastatoare din „vara neagră” (2019-2020), care a creat condiții „foarte periculoase” și a determinat emiterea unor avertizări de incendii de vegetație în mai multe state, potrivit The Guardian. Valuri de căldură de intensitate severă până la extremă s-au extins de la nord-vest spre sud-estul Australiei, dezvoltându-se în Australia de Vest și traversând Australia de Sud, Victoria, Noua Țară a Galilor de Sud, ACT și Tasmania. Sponsor tehnic nou pentru Jaqueline Cristian în 2026 În ciuda eliminării timpurii la WTA 500 Brisbane, Jaqueline Cristian a început anul cu o stare de spirit excelentă, mai ales că a semnat un nou contract de sponsorizare cu compania italiană de echipament sportiv Fila: „Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare, puterea românească Jaqueline Cristian. Ea îmbină mișcarea grațioasă cu forța explozivă pe teren. Descoperă stilul ei distinctiv, puterea exprimată prin frumusețe, alături de FILA”, a fost mesajul noului sponsor tehnic al lui Cristian. Jaqueline a evoluat în ultimii ani în echipamente Nike, dar chiar dacă a semnat un contract cu gigantul american încă din perioada junioratului, românca nu a mai fost remunerată odată cu trecerea la senioare. Astfel, a ales să îmbrace echipamentul celor de la Fila în 2026.
ITF, precizări despre jucătoarea devenită virală după ce a primit wild card la un turneu

Federația Internațională de Tenis (ITF) a publicat o informație surprinzătoare în profilul oficial al lui Hajar Abdelkader, egipteanca devenită virală miercuri, la un turneu de tenis de categorie W35. Cazul lui Hajar Abdelkader a stârnit atât amuzament, cât și indignare în rândul fanilor tenisului, după ce sportiva a primit un wild card la turneul de la Nairobi (Kenya), competiție dotată cu premii totale de 30.000 de dolari. Egipteanca în vârstă de 21 de ani a primit o invitație chiar pe tabloul principal, deși pare că nu știe să țină racheta în mână. Abdelkader a înregistrat o contraperformanță rar întâlnită, cu 20 de duble greșeli comise în cele 24 de puncte jucate la serviciu. ITF precizează că jucătoarea devenită virală la turneul de la Nairobi „a început tenisul la 14 ani” Chiar dacă imaginile devenite virale pe platforma X sugerează că Hajar Abdelkader nu a mai jucat tenis până acum, ITF precizează pe site-ul oficial că aceasta a început sportul alb la vârsta de 14 ani. În profilul lui Hajar mai apare faptul că are 21 de ani, meciul disputat în turneul de la Nairobi fiind primul din „cariera” sa. Alte detalii nu au fost făcute publice până acum. Abdelkader a fost învinsă de Lorena Schaedel (Germania, 1.026 WTA) cu scorul de 6-0, 6-0, egipteanca luându-i doar trei puncte adversarei. Două dintre mingile câștigate de Hajar Abdelkader au fost duble greșeli ale adversarei, iar una a fost adjudecată de egipteancă în urma unui forehand greșit de Schaedel. Ça, c’est les ITF qu’on aime ! 🤣😍 Wild card tableau principal de l’ITF 35K de Nairobi, au Kenya. 🇰🇪 L’Egyptienne Hajar Abdelkader jouait visiblement pour la première fois de sa vie au tennis. 0 et 0. 3 points gagnés (exploit vu son niveau).pic.twitter.com/pYnGSrSy24 — Tennis Legend (@TennisLegende) January 7, 2026 Meciul a durat 37 de minute, iar Hajar Abdelkader a făcut 20 de duble greșeli Statistica meciului dintre Hajar Abdelkader și Lorena Schaedel, care a durat doar 37 de minute, este la fel de hilară precum imaginile în care egipteanca dă pe lângă minge. Abdelkader a avut un procentaj de 8,3% la mingile câștigate pe primul serviciu, 20 de duble greșeli și 3 puncte câștigate, în timp ce Schaedel a înregistrat un procentaj de 92,6% pe primul serviciu, 13 ași, 2 duble greșeli și 48 de puncte adjudecate. „Cum a reușit să obțină un loc pe tabloul principal al turneului? În general, vedem astfel de situații în calificări, unde unele jucătoare pot intra pentru că nu se ocupă toate locurile”, a întrebat, intrigat, administratorul contului Tennis Legend, urmărit de peste 54.000 de persoane.
Anunțul presei din SUA după întâlnirea dintre Darren Cahill și Simona Halep de la Dubai

Darren Cahill, reputatul antrenor australian în vârstă de 60 de ani, a devenit subiectul unui anunț surprinzător înaintea turneului de Grand Slam de la Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie). Recent, Darren Cahill a fost surprins în compania Simonei Halep (34 de ani) la Dubai, unde campioana l-a sprijinit pe fostul său mentor în pregătirea lui Jannik Sinner (24 de ani). „Simo” a avut rolul de sparring partner, iar Darren a comentat momentul, descriindu-i pe româncă și pe italian drept „doi campioni”. Fanii îl apreciază pe Cahill nu doar ca antrenor de tenis, ci și pentru comentariile sale în cadrul turneelor importante, australianul colaborând până acum cu televiziunea ESPN, care va transmite și Australian Open. Totuși, americanii au ales să nu-i prelungească contractul lui Cahill, spre dezamăgirea multora. Presa din SUA, după ce ESPN a renunțat la Darren Cahill după 20 de ani: „Surprinzător, având în vedere conexiunea pe care o avea cu telespectatorii” După ce ESPN a anunțat echipa de comentatori și analiști pentru Australian Open, din care lipsesc Darren Cahill, Brad Gilbert și Rennae Stubbs, jurnaliștii americani au comentat decizia. Potrivit Esentially Sports, Cahill va fi înlocuit, după două decenii, cu legendara jucătoare americană Chris Evert:
O tânără a primit wild card pe tabloul principal al unui turneu de tenis, deși nu știa să dea în minge. VIDEO

Scene rar întâlnite pe terenurile de tenis s-au petrecut chiar în startul sezonului 2026, după ce o tânără care nu știa nici măcare să țină racheta în mână a putut evolua pe tabloul principal al unui turneu profesionist. Imaginile hilare au fost surprinse miercuri la turneul ITF de categorie W35 de la Nairobi (Kenya), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de dolari. Hajar Abdelkader, o tânără din Egipt, a intrat pe tabloul principal grație unui wild card oferit de organizatori, aceasta reușind o contraperformanță incredibilă. Abdelkader s-a făcut de râs în meciul disputat în primul tur contra Lorenei Schaedel, sportivă din Germania aflată pe locul 1.026 WTA. Pe parcursul partidei, Hajar Abdelkader a arătat că nu stăpânește tehnica de lovire, neputând nimeri mingea nici măcar la serviciu. Așa cum era de așteptat, având în vedere nivelul arătat, Abdelkader a pierdut cu 6-0, 6-0, reușind să câștige doar trei puncte pe toată durata meciului. Pare că Hajar Abdelkader a jucat tenis pentru prima dată în viața ei și cel mai probabil a fost și ultima oară când a participat într-un turneu. Ça, c’est les ITF qu’on aime ! 🤣😍 Wild card tableau principal de l’ITF 35K de Nairobi, au Kenya. 🇰🇪 L’Egyptienne Hajar Abdelkader jouait visiblement pour la première fois de sa vie au tennis. 0 et 0. 3 points gagnés (exploit vu son niveau).pic.twitter.com/pYnGSrSy24 — Tennis Legend (@TennisLegende) January 7, 2026 Prestația egiptencei a stârnit comentarii ironice în mediul online, iar fanii s-au întrebat cum a fost posibil ca aceasta să primească un loc pe tabloul principal al unui turneu profesionist. „E ca și cum ai juca cu prietenul care n-a ținut niciodată o rachetă în mână” Momentul a fost intens comentat pe platforma X: „E ca și cum ai merge la tenis într-un camping și ești de acord să joci cu prietenul tău care n-a ținut niciodată o rachetă în mână. Adevărata întrebare este: cum a reușit să obțină un loc pe tabloul principal al turneului? În general, vedem astfel de lucruri în calificări, iar jucătoarele pot intra pentru că nu se ocupă toate locurile”, a scris administratorul contului Tennis Legend, urmărit de peste 54.000 de persoane. În cadrul turneului de la Nairobi, unde Hajar Abdelkader a fost acceptată pe tabloul principal, favorită principală este bulgăroaica Isabella Shinikova (357 WTA), în timp ce Natalija Senic (Serbia, 366 WTA) are statut de cap de serie 2.
Răsturnare de situație în cuplul Ilie Năstase Ioana Năstase. Anunțul momentului

Ilie Năstase are parte de o răsturnare surprinzătoare de situație în cazul divorțului de soția sa, Ioana Năstase. Sărbătorile i-au prins pe cei doi împreună, din nou. La mai bine de jumătate de an de la momentul la care s-a anunțat divorțul lui Ilie de Ioana Năstase, fostul tenismen a petrecut Sărbătorile alături de femeia cu care și-a împărțit ultimii ani. Aceasta a dezvăluit în vara anului trecut că nu va renunța la divorț, dar situația pare schimbată. Ilie și Ioana Năstase au petrecut Sărbătorile împreună Deși sunt în plin divorț, Ilie Năstase și Ioana Năstase au petrecut împreună în această perioadă. „Nasty” a fost acuzat de femeie că este violent fizic și verbal, astfel că divorțul părea iminent. Prima înfățișare a avut loc pe 30 octombrie 2025, dar cauza a fost amânată până pe 15 ianuarie 2026. „Eu, de Crăciun, am fost la soacra mea. Suntem oameni normali la cap, nu suntem animale. Lăsați, e deja noul an, totul a trecut, suntem bine. Eu întotdeauna am fost bine cu doamna Ioana. Nu știu, dacă știți dumneavoastră, vă duceți dumneavoastră acolo (n.r. – la procesul de divorț), eu nu știu nimic. Suntem bine și suntem sănătoși”, a declarat Ilie Năstase, conform celor de la Spy News. Ioana Năstase confirma divorțul înainte de Crăciun Situația este una radical opusă față de ceea ce Ioana Năstase prezentase în urmă cu aproape o lună, atunci când a dezvăluit că divorțul continuă. Femeia era sigură de faptul că divorțul de „Nasty” este cea mai bună soluție. „Nu mai simt nevoia să discut pe tema acestui subiect. De câteva zile nu știu nimic de el. Dar nu vreau să mai comentez ceva. El este imprevizibil. În ultima perioadă nu m-a mai interesat. M-am gândit la mama mea, la familie. Mă ține Dumnezeu sănătoasă să pot face față. A fost un an mai greuț, dar îi mulțumesc lui Doamne, Doamne că sunt bine”, a declarat Ioana Năstase, conform Cancan. „Va fi un divorț fără partaj. Nu avem bunuri în comun. Eu îmi doresc doar liniște, mai ales în această perioadă. Cel mai important este să fim sănătoși. Noi nu mai locuim împreună. Dar asta nu înseamnă că nu vorbim sau nu ieșim la o cafea. Personal, eu voi fi mereu lângă el, dacă va avea nevoie. Pot spune doar că și-n București, ca și la Constanța, stăm perete-n perete”, a spus Ioana Năstase în vara anului trecut, conform sursei de mai sus.
Sorana Cîrstea, nașa Jelenei Ostapenko! A învins-o din nou pe letonă și o va înfrunta pe Aryna Sabalenka în optimi la Brisbane

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a învins-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA) și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis a momentului, este următoarea adversară a româncei. Sorana Cîrstea a reușit un nou meci solid la Brisbane, marți dimineață, făcând instrucție cu Jelena Ostapenko, scor 6-2, 7-6(5) după o oră și 47 de minute de joc. Acesta este a doua victorie consecutivă a Soranei contra campioanei de la Roland Garros 2017, pe care a învins-o și anul trecut, scor 6-0, 2-1 (abandon) în primul tur la Wuhan (China). Cîrstea a început ca din tun sezonul 2026, care va fi ultimul pentru ea în circuitul de tenis profesionist. Sportiva noastră și-a asigurat calificarea în optimi la Brisbane după două succese convingătoare, în runda inaugurală trecând de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA), scor 6-3, 6-1. Sorana Cîrstea, a doua victorie consecutivă contra Jelenei Ostapenko! Sorana Cîrstea a reușit totodată o performanță ieșită din comun, servind nu mai puțin de 11 ași în fața Jelenei Ostapenko! Românca a comis trei duble greșeli, în timp ce sportiva din Letonia nu a realizat niciun as, făcând tot trei duble greșeli. După ce Cîrstea a controlat setul inaugural, cele două jucătoare au mers umăr la umăr în actul secund, până în tie-break. Cu un joc mult mai solid decât al adversarei, Sorana a convertit a doua minge de meci pe care și-a creat-o, scor 6-2, 7-6(5). Cu toate că Sorana Cîrstea a obținut a doua victorie consecutivă în fața Jelenei Ostapenko în circuit, aceasta continuă să o conducă pe româncă în meciurile directe, cu 4-3. Urmează un meci de gală cu Aryna Sabalenka, în optimi la Brisbane Pentru „Sori” urmează un meci de gală în optimile de finală, joi, contra campioanei en-titre Aryna Sabalenka. Liderul WTA a defilat în turul al doilea de la Brisbane: 6-0, 6-1 cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA). Dacă va reuși surpriza în fața bielorusei, Cîrstea o va înfrunta în sferturi pe câștigătoarea meciului Madison Keys (SUA, 7 WTA) – Diana Shnaider (Rusia, 21 WTA). Pe tabloul principal de la Brisbane au luat startul trei reprezentante ale României, dar Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au fost eliminate în primul tur.
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko și s-a calificat în optimi la Brisbane

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a dat o lovitură financiară la început de an, după calificarea spectaculoasă în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). După ce a i-a administrat o înfrângere usturătoare Jelenei Ostapenko (Letonia, 23 WTA), scor 6-2, 7-6(5), Sorana Cîrstea și-a asigurat un un cec consistent. Turneul de la Brisbane, car marchază începutul sezonului în tenis, este dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Sorana impresionează lumea tenisului, în condițiile în care a anunțat că 2026 va fi ultimul an al ei în circuitul WTA. Pentru un loc în sferturile de finală de la Brisbane, Cîrstea se va duela cu liderul mondial Aryna Sabalenka (Belarus), cea care a în turul al doilea a făcut instrucție cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA): 6-0, 6-1. Calificarea în optimile de finală de la Brisbane i-a adus Soranei Cîrstea un premiu în valoare de 19.909 dolari, precum și 60 de puncte în clasamentul WTA. Sportiva născută la București, crescută la Târgoviște și stabilită în prezent la Dubai a ajuns la câștiguri totale de 10,84 milioane de dolari din premiile obținute de-a lungul carierei. Dacă o va învinge și pe Aryna Sabalenka, sportiva noastră va încasa 37.640 de dolari. Campioana turneului de la Brisbane va fi recompensată cu un cec de 214.530 de dolari. Sorana Cîrstea, 11 ași în meciul cu Jelena Ostapenko Sorana Cîrstea a reușit ceva ieșit din comun la meciul cu Jelena Ostapenko de marți, românca realizând nu mai puțin de 11 ași. De partea cealaltă, fosta campioană de la Roland Garros nu a avut niciun serviciu direct câștigător. Jurnaliștii străini au rămas impresionați de prestația româncei: „Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a scris jurnalistul portughez Jose Morgado pe X.
Aryna Sabalenka, declarație dură înaintea meciului cu Sorana Cîrstea: Oameni care nu te respectă

Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA) a făcut afirmații tranșante, înaintea duelului cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) din optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Birsbane (Australia). Aryba Sabalenka, cea care a debutat cu o victorie impresionantă la turneul de la Antipozi, 6-0, 6-1 cu Cristina Bucsa (50 WTA), le-a vorbit jurnaliștilor, marți, în cadrul unei conferință de presă. Sabalenka se va confrunta joi cu Sorana Cîrstea, în optimile de finală, după ce românca a eliminat-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), scor 6-2, 7-6(5). Scorul întâlnirilor directe dintre Aryna și Sorana este egal, 1-1. Declarații tranșante ale Arynei Sababelanka înaintea duelului cu Sorana Cîrstea din optimi la Brisbane Aryna Sabalenka nu s-a ferit de cuvinte, după ce a fost întrebată despre controversatul eveniment „Bătălia sexelor”, în care a fost învinsă de Nick Kyrgios cu 6-3, 6-3. Inclusiv Iga Swiatek a criticat meciul dintre Sabalenka și Kyrgios, iar bielorusa a avut o reacție dură: „Băieți, ceea ce mă întristează este că unii oameni au înțeles greșit ideea evenimentului. Nu-mi pasă! Știți, simt că vor exista întotdeauna oameni care nu te plac, nu te respectă, nu te susțin. Dar sunt atât de mulți oameni care mă susțin, care mă încurajează cu adevărat și care găsesc inspirație în mine, iar eu mă concentrez pe partea asta”, a transmis Aryna Sabalenka, potrivit The Tennis Letter. Recent, Iga Swiatek a declarat că „nu este nevoie de nicio competiție între sexe”, catalogând duelul dintre Aryna Sabalenka și Nick Kyrgios drept inutil. „Nici nu mă mai gândesc la meciul acela” Aryna Sabalenka spune că a savurat evenimentul, în ciuda criticilor apărute: „Nici nu mă mai gândesc la meciul acela demonstrativ. A fost distractiv. A fost o mare provocare. Cred că am atras atât de multe priviri spre tenis! Nu a fost vorba de a demonstra ceva nimănui. Trebuia să demonstrăm că tenisul poate fi cu adevărat uriaș și că putem atrage multă atenție asupra meciurilor demonstrative, ceea ce de obicei nu se întâmplă niciodată, și am dovedit că despre asta era vorba și că era distractiv. Și sunt o mulțime de oameni care ne-au susținut, iar eu mă concentrez doar pe asta. Înainte de acest meci, jucam tenis. Mă concentram pe jocul meu, pe lucrurile la care lucram. Asta e tot”, a adăugat liderul WTA.