Tribunalul federal din New York care îl judecă pe Nicolas Maduro a declinat dosarul Simonei Halep

Dosarul în care Simona Halep (34 de ani), campioana tenisului românesc, este implicată într-un proces cu firma de suplimente Quantum Nutrition Inc a trecut, în mod neașteptat, pe la Tribunalul Federal din Sudul Statului New York (SDNY). Aceeași instanță îl judecă pe liderul venezuelean Nicolas Maduro (63 de ani). Puțini știu că procesul de despăgubiri inițiat de Simona Halep s-a complicat după ce avocații firmei care a produs suplimentul contaminat cu roxadustat au cerut mutarea dosarului de la Curtea Supremă din New York la Tribunalul Federal din Sudul Statului New York. Solicitarea a fost făcută anul trecut, însă instanța federală, după analiza cazului, și-a declinat competența, astfel că dosarul Simonei s-a întors la Curtea Supremă din New York. Nicolas Maduro, judecat la același tribunal care a declinat dosarul Simonei Halep Nicolas Maduro a fost prezentat luni în fața tribunalului, iar avocatul acestuia, Barry Pollack, a descris capturarea președintelui venezuelean drept o „răpire militară”. Conform Reuters, apărarea lui Maduro contestă legalitatea operațiunii prin care acesta a ajuns în custodia autorităților americane. Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost transportați cu un elicopter la tribunalul ce își are sediul în Manhattan, cartierul emblematic al New York-ului. Judecătorul federal Alvin K. Hellerstein, în vârstă de 92 de ani, a fost desemnat să se ocupe de cazul Maduro. Procurorii îl acuză pe Nicolas Maduro că ar fi liderul unui cartel format din oficiali politici și militari venezueleni care au conspirat cu traficanții de droguri. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 17 martie. Motivul pentru care Tribunalul Federal din Sudul Statului New York a respins dosarul Simonei Halep Dosarul civil în care Simona Halep este reclamantă, iar Quantum Nutrition, Custom Food Packaging și General Ingredient sunt pârâți, nu se mai află în competența tribunalului care îl judecă pe Nicolas Maduro. Cazul sportivei din Constanța, după ce a fost declinat de Tribunalul Federal din Sudul Statului New York, este acum judecat la Curtea Supremă de New York, sub supravegherea reputatei judecătoare Mary V. Rosado. Quantum Nutritions Inc, firmă care operează sub numele de Schinoussa Superfoods, a solicitat mutarea dosarului de la instanța de stat din New York la instanța federală, cel mai probabil pentru întârzia judecata. Drept dovadă, tribunalul federal a declinat cauza, întrucât acesta are competență numai dacă există o legătură legală clară cu SUA, cum ar fi: cel puțin una dintre părți (reclamant sau pârât) este cetățean sau companie americană, cazul implică legi federale sau are o componentă de drept internațional care justifică jurisdicția federală. Chiar dacă testul pozitiv al Simonei Halep a fost efectuat la US Open, în New York, niciuna dintre condițiile necesare pentru competența tribunalului federal nu a fost îndeplinită. Firma care a produs suplimentul contaminat cu substanța interzisă, găsită în corpul sportivei, își are sediul în Ontario, Canada. Astfel, procesul va fi, în cele din urmă, judecat de Curtea Supremă din New York, care se ocupă de cazuri civile și penale în baza legilor statului New York.
Reacția oficială a companiei de echipament sportiv după ce Jaqueline Cristian a dat Nike pe Fila

Jaqueline Cristian (38 WTA), cel mai bine clasată jucătoare română în ierarhia WTA, are un nou sponsor oficial începând cu sezonul 2026. Compania de echipament sportiv care o îmbracă pe româncă a transmis și o reacție oficială. După ce în ultimele sezoane a purtat echipamente produse de gigantul american Nike, Jaqueline Cristian s-a înțeles cu un alt sponsor tehnic. Este vorba despre compania italiană Fila. Jaqueline Cristian a avut o legătură specială cu Nike încă din perioada junioratului, când compania americană i-a oferit un contract. Totuși, la nivel de senioare, deși a continuat să joace în echipamente cu sigla Nike, românca nu a mai fost remunerată de celebrul brand. Reacția oficială a Fila după ce Jaqueline Cristian a semnat cu compania italiană Odată cu intrarea în Top 50 WTA, au început să apară și ofertele pentru Jaqueline Cristian, iar bucureșteanca a ales Fila drept sponsor tehnic. Italienii au transmis un mesaj special la începutul sezonului 2026, numind-o pe Cristian „puterea românească”: „Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare, puterea românească Jaqueline Cristian. Ea îmbină mișcarea grațioasă cu forța explozivă pe teren. Descoperă stilul ei distinctiv, puterea exprimată prin frumusețe, alături de FILA”, a fost mesajul celor de la Fila, care a însoțit imaginea cu Cristian. Jaqueline se alătură astfel unor jucătoare importante din lumea tenisului care poartă echipamentele firmei italiene, precum cehoaicele Barbora Krejcikova sau Karolina Pliskova. De asemenea, fosta campioană de la Australian Open, americanca Sofia Kenin, dar și legendarul suedez Bjorn Borg au avut contracte cu Fila. Jaqueline Cristian a început anul cu stângul, la Brisbane Pe plan sportiv însă, Jaqueline Cristian a început cu stângul anul 2026, după ce a fost eliminată încă din primul tur al turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Cristian a pierdut meciul cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA), scor 6-4, 6-3, după o oră și 31 de minute de joc. Pentru prezența în runda inaugurală de la Brisbane, Jaqueline a încasat un cec de 11.920 de dolari. În schimb, Sorana Cîrstea (41 WTA), face spectacol la primul turneu din 2026! „Sori” a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova și Jelena Ostapenko, iar în optimi se va duela cu liderul mondial Aryna Sabalenka.
Simona Halep a făcut public ritualul dintre ea și bărbatul cu care s-a afișat la Dubai: Întotdeauna

Simona Halep (34 de ani) a oferit un nou moment savuros, marți, în timpul unei apariții publice alături de bărbatul care i-a devenit foarte apropiat în ultimul timp. Simona Halep și Patrick Ciorcilă (29 de ani), tânărul care îi gestionează imaginea campioanei după retragerea din tenis, s-au întâlnit din nou în Dubai (Emiratele Arabe Unite). Co-fondator al Grupului Sports Festival din Cluj-Napoca, Patrick este fiul lui Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania. Simona Halep s-a afișat din nou alături de Patrick Ciorcilă și a făcut public ritualul dintre ei Simona Halep și Patrick Ciorcilă au luat masa împreună, iar dubla campioană de Grand Slam a dezvăluit un detaliu interesant: „Simo” le-a spus urmăritorilor că savurează un cocktail celebru de fiecare dată când îl întâlnește pe Patrick. „Întotdeauna Cipriani cu Patrick Ciorcilă”, a scris Halep pe Instastory, în descrierea unei fotografii din timpul ieșirii în oraș. În imagine, Simona poartă ochelari de soare, iar Patrick afișează un zâmbet larg. Cocktailul comandat de Halep, creat de casa italiană Cipriani, este o băutură care combină prosecco, lichior de portocale și suc proaspăt de portocale. Această băutură este apreciată pentru gustul echilibrat între dulce și acrișor, fiind populară în barurile Cipriani. Simona Halep a petrecut Revelionul la Dubai Simona Halep a petrecut Revelionul la Dubai, orașul care i-a devenit a doua casă în timpul suspendării dictate de Agenția Internațională pentru Integritatetea Tenisului (ITIA). Românca a filmat jocul de lumini proiectat pe Burj Khalifa, cu doar câteva secunde înainte de intrarea în 2026. „Nu prea am mai ieşeam în oraş în ţară. În România, şi dacă mergeam la sală, oamenii mă întrebau: «De ce te tratează aşa?» (n.r. – ITIA şi WTA). Întrebări de genul acesta, toate negative, şi era greu de gestionat. Aşa că pot spune că am evitat un pic oamenii, dar nu pentru că mi-ar fi fost ruşine. Întotdeauna am ştiut că sunt nevinovată şi curată, aşa că am avut capul sus, dar era obositor să mi se pună aceleaşi întrebări în fiecare zi”, a declarat Simona pentru The Telegraph, când a fost întrebată despre motivul pentru care s-a mutat la Dubai.
Revelația tenisului din SUA i-a surprins pe fani după ce a apărut pe teren îmbrăcată la fel ca Sorana Cîrstea

Noile echipamente purtate de jucătoarele de tenis la început de an au atras atenția fanilor, iar unele dintre cele mai apreciate sunt cele de la New Balance, companie care o are în portofoliu și pe românca Sorana Cîrstea (41 WTA). Echipamentul format din două piese, fustă și maiou de culoare mov, are un design inedit, apreciat de fani. La Brisbane, în centrul atenției s-au aflat Sorana Cîrstea și americanca McCartney Kessler (31 WTA), care au avut apariții similare. Cîrstea nu a impresionat doar la capitolul imagine, ci și prin jocul prestat, românca eliminând-o marți pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), scor 6-2, 7-6(5) în turul doi. Sorana Cîrstea și McCarney Kessler, îmbrăcate la fel la Brisbane! Reacția fanilor Sorana Cîrstea și McCartney Kessler au intrat pe teren în aceeași zi la turneul dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Iar fanii tenisului au fost încântați de ținuta americancei: „Un lucru bun la Kessler este că va face furori în ținutele New Balance”, a scris un utilizator de pe Twitter, alături de imaginile cu Kessler, postarea strângând sute de aprecieri. În vârstă de 26 de ani, McCartney Kessler este una dintre revelațiile circuitului WTA. Ea a ajuns printre cele mai bune 50 de jucătoare ale lumii, în condițiile în care în urmă cu doi ani se afla în afara Top 200. Sorana Cîrstea a primit și ea aprecieri pentru ținuta de la Brisbane Și Sorana Cîrstea a primit aprecieri pentru ținuta purtată în primul turneu din 2026: „New Balance este în formă maximă cu o ținută fantastică în prima săptămână a sezonului”, a afirmat jurnalistul portughez Jose Morgado. Îm urma calificării în optimile de finală de la Brisbane, Sorana Cîrstea și-a asigurat un premiu important, în valoare de 19.909 dolari, precum și 60 de puncte în clasamentul WTA. Cîrstea, aflată la ultimul sezon din circuitul profesionist, a acumulat 10,84 milioane de dolari din premiile obținute la turnee, de-a lungul celor 20 de ani de carieră.
Aryna Sabalenka, întrebată deja despre adversara din sferturi deși urmează Sorana Cîrstea în optimi

Jurnaliștii australieni i-au adresat o întrebare neașteptată Arynei Sabalenka (Belarus, 1 WTA), înaintea meciului cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA), contând pentru optimile de finală de la WTA 500 Brisbane. Aryna Sabalenka este marea favorită a turneului de la Brisbane, bielorusa adjudecându-și trofeul și la ediția precedentă. Ea a făcut o demonstrație de forță în primul tur, lăsându-i un singur game Cristinei Bucsa (Spania, 50 WTA), scor 6-0, 6-1. În aceste condiții, jurnaliștii de la Antipozi o consideră victimă sigură pe Sorana Cîrstea, chiar dacă românca a reușit două victorii convingătoare până acum: 6-3, 6-1 cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA), respectiv 6-2, 7-6(5) cu Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA). Răspunsul Aryney Sabalenka după ce a fost întrebată despre Madison Keys, deși urmează duelul cu Sorana Cîrstea Înaintea duelului cu sportiva noastră, Aryna Sabalenka a fost întrebată despre Madison Keys (SUA, 7 WTA), potențiala adversară din sferturile de finală. Un jurnalist prezent la conferința de presă a dorit să afle ce părere are bielorusa despre o posibilă reeditare a finalei de anul trecut de la Australian Open. Sabalenka a fost învinsă de Keys în meciul pentru trofeul Grand Slam-ului australian, scor 6-3, 2-6, 7-5, astfel că liderul mondial și-ar putea lua revanșa acum, la Brisbane. Chiar dacă a subliniat că mai are de disputat un meci (n.r. – contra Soranei Cîrstea) până la o eventuală confruntare cu Madison, Aryna a transmis că ar fi un duel de foc: „Mai întâi să ajung în sferturile de finală, iar apoi putem vorbi despre acel meci. Dar, dacă se întâmplă, va fi o bătălie. Iar noi aducem mereu bătălii grozave pe teren. Da, mi-ar plăcea să se întâmple, dar lăsați-ne să trecem de turul următor”, a fost răspunsul Arynei Sabalenka. Sabalenka talks about potential Quarter Final matchup with Keys 😂😂 ” if it happens, it’s going to be a battle, and we always bring a great battle on court” oh well. 😈😈👀 pic.twitter.com/QZGRSDP8qS — Liviefromparis 🇫🇷🤸🏼♀️🎾 (@Livieparis2024) January 6, 2026 Aryna Sabalenka și Sorana Cîrstea, față în față pentru a treia oară în circuitul WTA Aryna Sabalenka și Sorana Cîrstea se vor întâlni pentru a treia oară în circuitul de tenis profesionist. Precedentele meciuri dintre cele două au avut loc în anul 2023: Sorana a câștigat cu 6-4, 6-4 în sferturi la Miami, iar Aryna și-a luat revanșa cu 6-4, 6-3 în turul doi la Madrid. Cîrsta a reușit o performanță uimitoare în meciul cu Jelena Ostapenko de marți, înregistrând nu mai puțin de 11 ași: „Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a comentat jurnalistul portughez Jose Morgado pe X.
Ce au observat jurnaliștii străini după victoria Soranei Cîrstea contra Jelenei Ostapenko la Brisbane

Jurnaliștii străini au fost uimiți de modul categoric în care Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a dominat-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), în meciul din turul doi al turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Sorana Cîrstea a făcut, marți dimineață, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din ultimii ani, nelăsându-i nicio șansă fostei campioane de la Roland Garros. Vizibil frustrată, Jelena i-a răspuns ironic la final unui spectator din tribune, ridicând degetul mare către acesta. După victoria autoritară a Soranei Cîrstea, reacțiile nu au întârziat să apară, iar jurnaliștii străini au evidențiat diferența uriașă dintre româncă și letonă. Jurnaliștii străini, impresionați după ce Sorana Cîrstea a reușit 11 ași contra Jelenei Ostapenko la Brisbane Reporterul portughez specializat pe tenis Jose Morgado a comentat performanța neașteptată a Soranei Cîrstea de a reuși nu mai puțin de 11 ași în meciul cu Jelena Ostapenko: „Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a scris Morgado pe X. Sorana Cirstea gets another great win this week, eliminates Jelena Ostapenko to reach the last 16 in Brisbane. Hit 11 aces, serving incredibly well this week. The last season of her career off to a great start. Next? #1 Sabalenka pic.twitter.com/RhBvXakIsb — José Morgado (@josemorgado) January 6, 2026 De asemenea, jurnaliștii de la The Tennis Letter au scos în evidență faptul că Sorana a arătat un nivel extrem de ridicat la serviciu: „Cîrstea a învins-o pe Ostapenko, 6-2 7-6 (5) la Brisbane. Sorana obține o victorie foarte impresionantă în ultimul sezon al carierei sale. 11 ași. Serviciu puternic și lovituri curate. 35 de ani și încă joacă un tenis excepțional”. Sorana Cîrstea o înfruntă pe campioana en-titre Aryna Sabalenka în optimile de finală Sorana Cîrstea nu a pierdut niciun set în 2026, având în vedere că înainte de a o învinge pe Jelena Ostapenko a trecut cu 6-3, 6-1 de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA). Va fi însă extrem de greu pentru ea în faza următoare a turneului dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, în condițiile în care o întâlnește pe favorita principală și campioana en-titre Aryna Sabalenka. Bielorusa a făcut instrucție cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA), în turul al doilea, scor 6-0, 6-1. Cîrstea și Sabalenka s-au mai întâlnit de două ori în circuit, împărțindu-și victoriile: 6-4, 6-4 pentru Sorana în sferturi la Miami 2023, respectiv 6-4, 6-3 pentru Aryna în turul secund la Madrid, tot în 2023.
E scandal între surori după ce una a trădat Rusia lui Putin: Nu s-a consultat cu nimeni!”

Presa internațională tocmai a aflat că între Veronika Kudermetova (28 de ani – 30 WTA) și sora ei mai mică, Polina Kudermetova (22 de ani – 167 WTA), a izbucnit un scandal pe care nimeni nu-l anticipa. Pe modelul altor sportive de performanță, jucătoarea de tenis din urmă menționată a trădat Rusia lui Vladimir Putin (73) și a ales să reprezinte altă țară la nivel internațional, anume Uzbekistan. Veronika Kudermetova, șocată de decizia surorii de a trăda Rusia lui Putin. Polina va juca sub steagul Uzbekistanului În luna decembrie a anului 2025, în presa internațională s-a aflat Polina Kudermetova, o jucătoare de perspectivă din circuitul WTA, a ales să trădeze Rusia lui Vladimir Putin și să înceapă să concureze în competițiile internaționale sub steagul Uzbekistanului. Deși a reprezentat o lovitură sub centură pentru ruși, hotărârea luată de sportiva în vârstă de 22 de ani nu a fost tocmai o surpriză pentru ceea ce s-a întâmplat în tenis pe parcursul ultimilor ani. Spre exemplu, Anastasia Potapova a făcut și ea uitată Rusia și a anunțat că în 2026 va evolua în WTA sub steagul Austriei. Și asta nu e tot. Maria Timofeeva și Kamilla Rakhimova au trădat și ele țara lui Putin, iar un alt exemplu celebru, ceva mai vechi, este cel al Dariei Kasatkina, care l-a contestat aspru pe liderul Rusiei și a ales să reprezinte Australia. Revenind la decizia Polinei Kudermetova, chiar dacă ar putea să nu pară surprinzătoare pentru mulți, în familia sportivei a fost un adevărat șoc atunci când s-a aflat că aceasta va reprezenta Uzbekistanul. Nici măcar sora ei, mai celebra Veronika Kudermetova, actual număr 30 WTA, nu a știut nimic despre această tranziție. Și asta în contextul în care Veronika și Polina Kudermetova au părut să fie foarte apropiate de-a lungul anilor. Inclusiv acum, pe rețelele de socializare au o mulțime de fotografii împreună, iar în urmă cu cinci luni, cele două au participat împreună la un interviu organizat de WTA. „Ca să fiu sinceră, este un subiect sensibil pentru mine. Nu sunt de acord cu alegerea ei și nu s-a consultat cu nimeni! A fost strict decizia ei personală. Cred că motivația ei pentru schimbarea naționalității sportive include considerente financiare, precum și dorința de a se califica la Jocurile Olimpice. Ca sportivă rusă, i-a fost destul de dificil să concureze pentru o poziție înaltă în clasament (n.r. – clasamentul pentru selecția la Jocurile Olimpice). În schimb, în echipa Uzbekistanului va fi a treia sau chiar a doua cea mai bine clasată jucătoare”, a declarat Veronika Kudermetova, citată de Tennis World USA. Polina Kudermetova nu a cucerit niciun titlu WTA Polina Kudermetova va împlini vârsta de 23 de ani la data de 4 iunie 2026, iar până în prezent, ea nu a reușit să câștige niciun titlu WTA. În schimb, și-a adjudecat 9 titluri ITF. Pe 14 aprilie 2025, Polina a urcat pe cea mai înaltă poziție în clasamentul WTA, anume locul 54. Iar în prezent ocupă poziția 167. De partea cealaltă, sora ei, Veronika Kudermetova a izbutit să cucerească două titluri WTA de-a lungul carierei, iar în 2022 și-a făcut apariția pentru prima oară în TOP 10 mondial, pe locul 9. Veronika Kudermetova are și un titlu de Grand Slam câștigat, însă nu la simplu, ci la dublu. Triumful l-a înregistrat chiar sezonul trecut, în 2025, la Wimbledon.
Cât costă o noapte de cazare în vila de lux a lui Novak Djokovic de pe malul lacului. Nu e ieftină nici pentru Țiriac

Fostul lider mondial, Novak Djokovic, deține o vilă de lux pe malul lacului Pavlovac din Serbia, iar prețul unei nopți de cazare este piperat, chiar și pentru cei cu foarte mulți bani, cum este magnatul Ion Țiriac. Djokovic, cu 24 de titluri majore și unul olimpic în palmares, este pe locul patru în rândul celor mai bine plătiți jucători de tenis din lume în 2025, după Carlos Alcaraz, Jannis Sinner și Coco Gauff, iar potrivit Forbes, are o avere estimată la 29,6 milioane de dolari. Vila de lux a lui Djokovic este situată la puțin peste 70 de km de Belgrad, capitala Serbiei, iar luxul este completat de peisajul de vis. O noapte de cazare în Villa Djokovic, vila de lux pe care o deține Novak Djokovic (38 de ani) împreună cu familia sa și care se află pe malul lacului Pavlovac ajunge la o sumă considerabilă, pe măsura luxului pe care îl oferă aceasta, dar și a peisajului care o încadrează. De altfel, vila, care poate găzdui 16 persoane, în același timp, nu este ieftină nici pentru magnatul Ion Țiriac, primul jucător de tenis, retras sau activ, care a trecut de „borna” miliardului de dolari. Vila are opt dormitoare și 15 băi, iar prețul de pornire pentru o noapte de cazare este de 15.000 de euro. Vila lui Djokovic are un living spațios, care „întruchipează luxul absolut, cu un șemineu primitor, punctul central”, care emană atât confort, cât și eleganță. De asemenea, este dotată cu o bucătărie profesională, complet utilată, care a fost concepută pentru a satisface cele mai rafinate gusturi culinare, fiind concepută în așa fel încât să îmbine în mod armonios partea de funcționalitate, specifică zonei, cu cea estetică. În ceea ce privește dormitoarele, fiecare dintre acestea sunt „amenajate somptuos”, oferind ”un refugiu liniștit și confortabil” musafirilor, fiind inclusă și o zonă de wellness. Potrivit site-ului de prezentare a acestei locuințe de vacanță, proprietatea beneficiază și de grădini, care îi invită pe musafiri la primbări relaxante. Printre dotările vilei lui Djokovici sunt barul, camera de jocuri, sala de gimnastică, piscina interioară, sala de masaj, sauna, dar și crama de vinuri. Pentru zilele calde, musafiri se pot bucura de piscina exterioară, dar și de terasa în aer liber. De asemenea, este dotată și cu terenuri de tenis (hard). În prețul de cazare sunt incluse și serviciile, iar oaspeții au un majordom sau personal de curățenie. Djokovic s-a mutat în Grecia Multiplul campion sârb și-a surprins fanii, când în 2025 a anunțat că va părăsi Serbia și se va reloca în Grecia. Acesta a solicitat „viza de aur” din partea guvernului elen, și pe care a primit-o imediat, singura condiție pusă de oficialii de la Atena fiind aceea de a achiziționa o proprietate în valoare de peste 400.000 de euro. Deținător al 101 trofee ATP în cariera sa impresionantă, Djokovic a afirmat că există o serie de legături între Serbia natală și Grecia. „Sunt multe legături istorice, religioase, culturale și sociale între Grecia și Serbia, iar acesta e un motiv important pentru care am venit aici. De asemenea, vremea și mâncarea de aici sunt minunate, iar pe coastă e cel mai frumos. Îmi place stilul de viață de aici și simt că sârbii și grecii sunt ca frații. E motivul numărul unu”, a declarat Djokovic, care are reședința fiscală în Monte Carlo. Djokovic (locul 4 ATP), care în acest an va împlini 39 de ani, nu se gândește încă la retragerea din tenis, fiind unul dintre cei mai longevivi jucători din circuit, după Gael Monfils (39 de ani, locul 109 ATP) sau Stan Wawrinka (40 de ani, locul 137 ATP), ambii anunțându-și retragerea la finalul acestui sezon.
Sorana Cîrstea a început ultimul sezon din carieră cu o victorie, la Brisbane!

Sorana Cîrstea (România, 43 WTA) a început perfect al 20-lea și ultimul său sezon în circuitul de tenis profesionist, după ce a învins-o clar pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 47 WTA), scor 6-3, 6-1 în primul tur la Brisbane (Australia). Cîrstea s-a calificat duminică dimineață în turul al doilea al concursului de la Brisbane, dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, după numai o oră și 2 minute de joc. În aceeași zi au fost programate și celelalte două reprezentante ale României aflate pe tabloul principal, Jaqueline Cristian (39 WTA) și Gabriela Ruse (88 WTA). Cristian se duelează cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA), în timp ce Ruse a pierdut deja contra Sofiei Kenin (SUA, 28 WTA), cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3. Sorana Cîrstea, start perfect în ultimul sezon din carieră! A învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova pentru a patra oară în circuit După ce a anunțat că sezonul 2026 va fi ultimul din cariera ei, Sorana Cîrstea pare hotărâtă să impresioneze din nou lumea tenisului! Românca i-a lăsat doar patru game-uri Anastasiei Pavlyuchenkova, o sportivă aflată, ce-i drept, într-o scădere de formă. Rusoaica nu mai disputase niciun meci de la US Open, în august 2025, când a fost învinsă de Victoria Azarenka (Belarus), scor 6-3, 6-3, în turul al doilea. Chiar și așa, performanța Soranei rămâne una spectaculoasă, mai ales că sportiva noastră a servit nu mai puțin de nouă ași. De cealaltă parte, Anastasia Pavlyuchenkova a reușit doar doi ași, ambele jucătoare comițând câte trei duble greșeli: 6-3, 6-1. „Sori” a dus scorul întâlnirilor directe cu Pavlyuchenkova la 4-2. Pentru calificarea în manșa secundă la Brisbane, Cîrstea și-a asigurat un cec de 13.735 de dolari și 32 de puncte WTA. Următoarea adversară a româncei este Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), fosta campioană de la Roland Garros benficiind de tur liber. Dacă trece și de letonă, Sorana s-ar putea confrunta cu liderul WTA Aryna Sabalenka (Belarus) în optimile de finală.
Gabriela Ruse, eliminată de Sofia Kenin la Brisbane deși americanca a primit îngrijiri medicale. FOTO

Gabriela Ruse (România, 88 WTA) a fost învinsă de Sofia Kenin (SUA, 28 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-3 în runda inaugurală a turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Gabriela Ruse nu a reușit să i se alăture Soranei Cîrstea în turul al doilea de la Brisbane, „Sori” câștigând duminică dimineață confruntarea cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 47 WTA), scor 6-3, 6-1. La primul turneu al anului 2026, Ruse a reușit totuși două victorii dătătoare de speranțe, în calificări: 6-1, 6-0 cu Alana Subasic (Australia, 537 WTA), respectiv 3-6, 6-4, 6-0 cu Zeynep Sonmez (Turcia, 112 WTA). Gabriela Ruse s-a luptat două ore și 17 minute, dar românca s-a recunoscut învinsă în ciuda unei accidentări suferite de Sofia Kenin În ciuda înfrângerii, Gabriela Ruse rămâne cu satisfacția că i-a pus serioase probleme Sofiei Kenin, fosta campioană de la Australian Open 2020. Meciul a durat două ore și 17 minute, iar în setul decisiv Kenin a solicitat un time-out medical. La scorul de 3-0 în favoarea sa, americanca a primit îngrijiri la mână, după ce a suferit o rană. Adversara Gabrielei Ruse a putut continua însă partida, ducând scorul la 4-0. Chiar dacă românca și-a luat un break înapoi, nu a mai reușit să reintre în meci, iar Sofia Kenin și-a adjudecat prima întâlnire directă cu Ruse, scor final 6-4, 4-6, 6-3. Sportiva noastră a realizat nu mai puțin de 11 ași și a comis șase duble greșeli, față de doar doi ași și opt duble greșeli ale lui Kenin, însă, chiar și așa, Gabi s-a recunoscut învinsă. După ce Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au debutat pe tabloul principal, pe terenul de la Brisbane a intrat și Jaqueline Cristian (39 WTA), prima „rachetă” a României duelându-se cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA). Competiția din Australia este dotată cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, fiecare sportivă încasând câte 11.920 de dolari pentru prezența în primul tur. Calificarea în manșa secundă este recompensată cu 13.735 de dolari, iar campioana va primi un cec de 214.530 de dolari.