Cât costă cea mai ieftină garsonieră din Timișoara. Are 12m utili, dușul este lângă pat, iar baia și balconul sunt la comun

Cât costă cea mai ieftină garsonieră din Timișoara, acum, în ianuarie 2026? A fost scoasă la vânzare o locuință care are 12 metri pătrați utili. Garsoniera poziționată în zona Take Ionescu se află la etajul 3 din 5 și, momentan, este închiriată (130 euro/lună). În apropiere se află Poliția Județeană (IPJ), dar și Facultatea de Medicină. Potrivit anunțului postat pe o platformă destinată imobiliarelor, garsoniera se află „la doar câteva minute distanță față de stații ale mijloacelor de transport în comun, magazine, farmacii și grădiniță”. Garsoniera este scoasă la vânzare la prețul de 17.500 de euro. „În fața imobilului există posibilitatea de parcare. Garsoniera este perfectă pentru cineva la început de drum sau pentru investiție. Este deja închiriată cu 130 euro/lună. Dispune de aproximativ 12 mpu. Se află la etajul 3 din 4 (etaj intermediar)”, se arată în anunț. Cât costă cea mai ieftină garsonieră din Timișoara: chiuvetă cu instant / foto: imobiliare.ro Cea mai ieftină garsonieră din Timișoara La momentul actual, ar fi cea mai ieftină garsonieră din Timișoara. Potrivit agenției imobiliare, locuința dispune și de o cabină de duș, precum și de instatn la chiuvetă. Balconul și baia sunt la comun. În anunț se mai precizează că o baie poate fi amenajată și în interior, în cei 12 metri pătrați utili. „Dispune de cabină de duș si instant la chiuvetă, pentru apă caldă. Baia este la comun, curată și îngrijită, dar există posibilitatea amenajării și în interior. Lângă garsonieră regăsim balconul comun, renovat recent. Camera a fost complet renovată în urmă cu 3-4 ani. În urma renovării complete, s-au schimbat toate instalațiile electrice și sanitare, podelele, ușa și geamul. Toate fiind noi și de calitate. Este izolată complet pe interior”, se mai arată în anunț. Garsonieră în Timișoara Cartierele din Timișoara în care se află cele mai scumpe chirii se numără Central (600 euro/lună), Take Ionescu (500 euro/lună) și Tipografilor (500 euro/lună). Pe de altă parte, un metru pătrat în Take Ionescu costă 2.294 de euro, iar în Central costă 2.556 de euro, arată Libertatea. Autorul recomandă: Piața imobiliară a României în 2026, sub presiunea fiscală și economică. Lecția bulgară: Piața imobiliară de la Sofia este în plină expansiune, prețurile au crescut cu 156% în ultimii 10 ani Unde se află cel mai ieftin cartier din România și cât costă metrul pătrat util în zona respectivă O opțiune pentru bucureșteni. Ce poți cumpăra în Franța dacă vinzi un apartament din Balta Albă Unde se găsește cea mai ieftină garsonieră din România, în ianuarie 2026. Deși suprafața este de doar 10 metri pătrați, locuința are baie proprie Orașul din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 13.000€ acum, în ianuarie 2026 Sursă foto: Imobiliare.ro
Bolojan, despre Revoluția din 1989: Sunt recunoscător celor care au ieșit în stradă / Experiența sa ca student la Timișoara

În decembrie 1989 actualul premier Ilie Bolojan era student în anul II la facultatea de Mecanică. Acesta a mărturisit, că, deși a ieșit în stradă, nu a cerut certificat de revoluționar. „Eram student la Timișoara. (…) Eram anul 2, la facultatea de mecanică, am prins 17 decembrie la Timișoara, în Maria, dar nu mi-am scos certificat de revoluționar”, a declarat Ilie Bolojan, în cadrul unui interviu pentru Cotidianul. Potrivit lui Bolojan, studenții au fost în Timișoara până în data de 20 – 21, când a fost evacuat Complexul Studențesc. „Când faci anumite lucruri, nu cred că te gândești că vei lua o pensie după aceea, nu le faci pentru asta. (…) O faci pentru că crezi în ceva, vrei ceva, pentru că nu ți se pare în regulă ceea ce se întâmplă și pentru libertățile tale. Este șocant pentru un tânăr să vadă că, într-un sistem opresiv, sunt oameni care au curajul să strige și te trag după ei”, a recunoscut Ilie Bolojan. Bolojan: ’89 era un fel de apogeu al comunismului ceaușist în România Ilie Bolojan a declarat că anul 1989 a fost un apogeu al comunismului ceaușist în România. Acesta s-a declarat recunoscător pentru toți cei care au ieșit în stradă. „Gândiți-vă că în 89 era un fel de apogeu al comunismului ceaușist în România. Eu sunt recunoscător celor care au ieșit în stradă și pentru mine ceea ce s-a întâmplat în ’89 este o Revoluție. Ce s-a întâmplat după aceea, sigur, se poate discuta, dar oamenii care au ieșit în stradă, în Timișoara, în București și în alte părți, pur și simplu au ieșit pentru libertate”, a declarat Ilie Bolojan.
Nicolae Robu internat de urgență la Terapie Intensivă. Care este starea fostului edil al Timișoarei
Conform unor surse din mediul medical, Nicolae Robu a necesitat transport de urgență cu ambulanța. El a acuzat o stare generală alterată, simptomele sale indicând o posibilă complicație cardiovasculară. La sosirea la unitatea medicală, doctorii au decis internarea sa imediată în secția specializată pentru afecțiuni coronariene, pentru a-i putea efectua investigații complete. „Evoluția pacientului este monitorizată continuu, iar medicii specialiști analizează în acest moment protocolul terapeutic ce trebuie urmat”, a confirmat o sursă din cadrul spitalului. Nicolae Robu și un istoric medical marcat de o operație pe cord din 2012 Vulnerabilitatea cardiacă a lui Nicolae Robu este cunoscută de mai mult timp. În anul 2012, în timpul campaniei electorale pentru primărie, acesta a trecut printr-o intervenție chirurgicală majoră pe cord deschis la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Medicii i-au implantat atunci patru bypass-uri, după ce acuzase dureri toracice intense. Acel moment a reprezentat un punct de cotitură, obligându-l să acorde o atenție sporită sănătății inimii. Afecțiunile cardiace, o problemă majoră de sănătate publică în România Cazul lui Nicolae Robu readuce în discuție o realitate statistică sumbră. Datele Ministerului Sănătății din 2024 arată că afecțiunile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în România. Acestea sunt responsabile pentru aproape 60% din totalul deceselor anuale. Contextul subliniază importanța vitală a monitorizării atente a pacienților cu antecedente medicale de acest tip. Pe plan public, activitatea lui Nicolae Robu a fost însoțită de controverse. La finalul anului 2024, Tribunalul Timiș l-a achitat, alături de alți foști funcționari, în dosarul legat de restituirea unor imobile în baza Legii 112/1995. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Procesul, care s-a întins pe o perioadă de patru ani și a avut peste 50 de termene, a fost unul dintre cele mai complexe dosare de abuz în serviciu din administrația publică locală. În 2020, la momentul trimiterii în judecată, DNA estimase un prejudiciu de peste 42,7 milioane de lei.
Atac subtil spre Bolojan? Sorin Grindeanu: Timişoara ne aminteşte ce înseamnă încăpăţânarea unui dictator care şi-a înfometat poporul
„Eu nu concurez cu Bolojan la nimic, la absolut nimic. Eu concurez cu ideea că trebuie să guvernez doar pentru a avea rezultate. Nu, trebuie să guvernez şi pentru oameni. Şi o ţară modernă, o ţară membră a Uniunii Europene, poate să le facă pe amândouă. Cu această idee proastă a şefului Guvernului guvernez. Şi de aia noi trebuie să ne opunem de fiecare dată când lucrurile derapează”, a spus Grindeanu la Timişoara. Acesta a reiterat ideea că PSD este în coaliţie să spună când se iau decizii greşite şi să încerce să le îndrepte: „Cum să spui că Ordonanţa 52, de exemplu, este un act guvernamental bun, când a blocat toate primăriile din ţara asta, toate autorităţile locale, centrale, etc. Păi ce să facem, să spunem că e bine?”. „Nu avem cum să tăcem. Ar fi iresponsabil să stăm şi să nu spunem nimic, şi să nu încercăm să îndreptăm aceste lucruri. De aceea suntem acolo. Iar când vom hotărî să nu mai facem parte din această alianţă de guvernare, tot noi vom vota. (…) O mai spun o dată. Nu facem alte majorităţi. Dar nu ne lipseşte nici curajul, nici hotărârea. Noi suntem aici la Timişoara. Timişoara, oraşul libertăţii. Şi asta ne face să ne amintim ce înseamnă încăpăţânarea unui dictator care a crezut că poate modela România după chipul şi asemănarea lui, căruia nu i-a păsat de oameni, i-a păsat doar de cifre, de datoria externă, care şi-a înfometat propriul popor ca să plătească nişte datorii aberante. Acest exemplu ar trebui până la urmă să ne inspire să nu cedăm niciodată în faţa dificultăţilor şi să continuăm să luptăm pentru ceea ce este corect”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu: E prea târziu, dar spitalul de mari arși de la Timișoara se va finaliza anul acesta
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la împlinirea a zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, că spitalul de mari arși de la Timișoara se află într-o fază „foarte înaintată” și că finalizarea acestuia este o chestiune „de scurt timp”. Întrebat de un reporter de ce, după un deceniu și mai multe guverne PSD, România nu are încă un spital dedicat marilor arși, Grindeanu a spus că responsabilitatea nu aparține exclusiv social-democraților, dar a admis că țara „ar fi trebuit să aibă de mult” o astfel de unitate medicală. „Nu am fost doar noi la guvernare, dar asta nu înseamnă că România nu trebuia să aibă un spital de mari arși. Știu foarte bine ce se întâmplă la Timișoara, proiectul e gestionat de profesioniști, și cred că anul acesta va fi finalizat. E adevărat că prea târziu, dar se face ceva acolo unde există oameni competenți”, a spus Grindeanu. El a adăugat că, asemenea proiectelor de infrastructură, și în domeniul sănătății a lipsit „managementul potrivit” pentru a debloca lucrările esențiale. Grindeanu a mai precizat că spitalul din Timișoara este gestionat de actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, și că lucrările se desfășoară conform planului.
Anunț important pentru șoferi. Circulația pe un nou drum național, deschidă. Noul drum național conectează Timișoara cu autostrada A1, spre Nădlac
Circulația pe noul drum național (DN69A), care face legătura între DN69 și A1, a fost deschisă. Cei 10 km construiți în județul Timiș, vor asigura un acces mult mai facil între A1 și municipiul Timișoara. Contractul care a permis la finalizarea acestui drum, în valoare de 235,88 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, a fost semnat în vara anului trecut (2024). Noul drum național conectează Timișoara cu autostrada A1, spre Nădlac Contractul pentru construcția acestui drum de legătură a beneficiat de finanțare europeană prin Programul Transport. DN69A are 4 benzi – două benzi pe sens – parapet median de beton tip New Jersey și 3 noduri rutiere: nod rutier la intersecția cu DN69 nod rutier la intersecția cu DC58 nod rutier la intersecția cu A1 „Mă bucur că acest proiect s-a finalizat în mandatul meu, însă, el a fost început și dezvoltat în cea mai mare măsură în mandatul de ministru al lui Sorin Grindeanu, președintele PSD. Voi continua toate proiectele lui Sorin, demonstrând, astfel, că PSD se ține de cuvânt și modernizează, cu adevărat, infrastructura României”, a precizat Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii. RECOMAMDAREA AUTORULUI: Scandal la Digi24 după ce Oana Țoiu a luat doar Antena 3 CNN în America. Postul a oprit de la difuzare un interviu cu Țoiu
Alfred Simonis: CJ Timiș va aloca 20 de milioane de lei pentru finalizarea Stadionului Lego din Timișoara
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a făcut anunțul într-o postare pe Facebook: „Consiliul Județean va aloca 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la primul stadion modern pe care îl vom avea la Timișoara, asta până când vom reuși să ridicăm noua arena Dan Păltinișanu”. „Acest proiect, în care avem o colaborare între Consiliul Judeţean Timiș și Primăria Timișoara, arată că pentru noi interesul comunității primează, că administrațiile locale își pot uni forțele indiferent de culoarea politică”, a mai spus Simonis pe Facebook. Pe lângă investiția în Arena Eroilor, Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara, împreună cu Universitatea Politehnica, dezvoltă încă două proiecte importante pentru sportul timișean: Asociația Club Sportiv Știința Poli Timișoara și continuarea lucrărilor la mica polivalentă, sala de pe strada Podeanu. „Trebuie să înțelegem că atunci când vorbim despre interesele Timișului nu e importantă politica, ci rezultatele. Asta este direcția în care trebuie să mergem pentru ca Timișoara și județul Timiș să câștige”, a conchis Simonis.
Nicușor Dan admite încă un eșec, după tragedia copiilor de la spitalul din Iași: „Statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile”
Nicușor Dan a vorbit la Euronews despre tragedia de la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria din Iași, unde șapte copii, internați la ATI, au murit, după ce au contractat o bacterie periculoasă. „Spitale au început să se construiască, chiar aici la Tmișoara, „Spitalul de Arși” e la 80% dar nu în ritmul în care e nevoie. La nivel de intuiție, trebuie să recunoaștem că statul nu știe să facă spitale în termene rezonabile. Eu m-aș îndrepta care parteneriate publice private pentru construcție și administrație de spitale, întinse pe 25 de ani. Au avantajul că nu trebuie să te împrumuți de toți banii. Astfel că putem să construim mult mai repede și acolo unde spitalul e mult prea vechi să demolăm și să construim unul nou. Trebuie să facem un calcul de eficiență. Mult prea mult din sistemul sanitar se duc pe spitale și mult prea puțin pe medici de familie, policlinici, ambulatorii ale spitalelor”, a declarat Nicușor Dan. Recomandarea autorului: România se împrumută ca să cumpere cele mai ineficiente arme în războiul din Ucraina, tancuri. Anunțul a fost făcut, în urmă cu puțin timp, de Nicușor Dan Nicușor Dan vrea CANDIDAT unic la Primăria Capitalei: „Evident mi-ar plăcea să existe un candidat unic al coaliției” Nicușor Dan schimbă termenul vizitei din SUA. Nu mai e la începutul anului, acum e în “primul trimestru”
Record pe Bega: 4.400 de participanți la UVT Liberty Marathon

Timișoara a devenit, la final de septembrie, capitala alergării. Străzile orașului de pe Bega s-au umplut de energie, emoție și culori la cea de-a 8-a ediție a UVT Liberty Marathon, competiție desfășurată în weekend-ul 27-28 septembrie, care a strâns un număr record de 4.400 de participanți din România și din alte 30 de țări, confirmând statutul de cel mai important eveniment de alergare din vestul țării și unul dintre cele mai relevante din România. Organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, maratonul a reunit alergători de toate vârstele și nivelurile de pregătire. De la copii de câțiva ani, care au parcurs primii lor 200 de metri, până la maratoniști de elită care au dus la capăt traseul de 42 de kilometri, evenimentul a avut forța unui festival sportiv. 4.400 de participanți la UVT Liberty Marathon, cifre record pentru competiția de la Timișoara Atmosfera a fost completată de prezentarea oficială a cursei de către Dan Pavel, vedeta ProTV, și Roxana Alexa, care au știut să țină publicul aproape și să transmită emoția fiecărui start și a fiecărei sosiri. Pe traseul acreditat World Athletics, care permite omologarea rezultatelor la nivel internațional, competiția de maraton a oferit spectacol sportiv la cel mai înalt nivel. Nicolae Alexandru Soare (CSM Bacău), unul dintre cei mai titrați maratoniști români (participant la J.O. din 2016, de la Rio de Janeiro), a câștigat cursa cu timpul de 2:26:49, după o luptă strânsă cu Silviu Stoica (CSM Cluj) – 2:27:38. Podiumul a fost completat de Claudiu Gorgan (AROBS), cronometrat în 2:37:00. La feminin, victoria i-a revenit Adelei Paulina Dumitrescu (Gloria Buzău), care a încheiat în 3:07:37, urmată de Éva Gáll – 3:10:16 și Nicoleta Ciortan – 3:11:37. Rezultatele confirmă nu doar nivelul ridicat al competiției, ci și interesul crescând pentru alergarea de anduranță în România. Alina Dumitru, mesaj de campioană Unul dintre momentele speciale ale evenimentului a fost prezența Alinei Dumitru, campioană olimpică la judo, care a fost ambasadoarea acestei ediții. Ea le-a vorbit alergătorilor chiar la start, transmițându-le un mesaj motivațional: „Mă bucur să fiu alături de voi la Start și îmi propun să vă fiu aproape fiecăruia dintre voi și la Finish. Sportul înseamnă libertate și bucurie, ceea ce vă doresc tuturor.” Prezența unei campioane olimpice a ridicat moralul participanților și a dat un plus de greutate evenimentului, demonstrând că Liberty Marathon e un spațiu în care valorile sportului se transmit direct de la cei care au atins performanța supremă. Atmosferă de festival pe traseu Pe lângă latura sportivă, UVT Liberty Marathon a fost și un spectacol urban. Traseul a fost gândit astfel încât să traverseze zonele emblematice ale Timișoarei, oferind alergătorilor și spectatorilor o perspectivă diferită asupra orașului. Opt puncte de divertisment, cu muzică live și susținători entuziaști, au creat senzația unui festival. Un element remarcabil a fost accentul pus pe accesibilitate: traseul a fost adaptat pentru ca să poată participa inclusiv persoanele cu dizabilități. Forța comunității se regăsesc în cifrele ediției 2025: 200 de participanți la maraton 600 la semimaraton 1.300 la crosul de 10,5 km 1.100 la crosul de 2 km 1.200 de copii pe distanțe scurte (200 m, 400 m, 1 km) 550 de voluntari implicați în organizare Sunt cifre care arată amploarea evenimentului și diversitatea participanților. De la micii alergători, care au gustat bucuria sportului pentru prima dată, până la atleții de elită, toți au făcut parte dintr-o experiență comună. Marilen Pirtea: „Sportul are puterea de a uni oameni” Prezent la eveniment, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, a transmis un mesaj despre rolul sportului ca liant social: „Sportul are puterea de a uni oameni din cele mai diverse colțuri ale lumii, dincolo de granițe și diferențe culturale. La UVT Liberty Marathon reușim să aducem împreună participanți din 30 de țări și 5 continente, care aleargă și se bucură de aceeași experiență, într-un spirit de solidaritate și prietenie.” Declarația sa a pus în valoare dimensiunea internațională a competiției, care depășește simpla latură sportivă și se transformă într-un manifest pentru comunitate și deschidere. Pregătiri pentru 2026 UVT Liberty Marathon 2025 s-a încheiat cu aplauze, medalii și emoție. În spatele cifrelor rămâne efortul colectiv al organizatorilor, voluntarilor și partenerilor, care au reușit să transforme Timișoara într-un punct de întâlnire pentru sportivi din întreaga lume. Organizatorii au anunțat deja că au început pregătirile pentru ediția viitoare, programată în 2026, cu promisiunea că evenimentul va continua să crească și să aducă la start tot mai mulți participanți din România și din afara țării.
USR marchează 9 ani de la înființare, în weekend, la Timișoara

Președintele Dominic Fritz, membrii Biroului Național al USR, președinții filialelor județene și miniștrii USR din Guvern vor stabili prioritățile politice și organizatorice ale partidului pentru lunile următoare și anul 2026. „Vom avea discuții intense, dar constructive, despre rolul USR la guvernare și despre cum să găsim cele mai bune soluții pentru oamenii care se confruntă cu greutăți din ce în ce mai mari – scumpiri, taxe crescute, salarii mici, lipsa siguranței zilei de mâine. Statul este în continuare capturat de interese de grup, în timp ce partidele extremiste au doar acțiuni populiste, dar nicio soluție reală. România are nevoie de un USR unit, cu o direcție clară, coerentă și curajoasă”, a declarat Dominic Fritz, președintele USR. În centrul discuțiilor strategice se vor afla soluții economice concrete pentru români – măsuri prin care USR să sprijine creșterea veniturilor, reducerea birocrației și dezvoltarea mediului de afaceri, întărirea României în fața agresiunilor Rusiei – politici de securitate și energie care să consolideze apartenența țării noastre la UE și NATO și să protejeze cetățenii de efectele războiului hibrid dus de Kremlin și deschiderea partidului către societatea civilă și mediul antreprenorial – un dialog real și constant cu asociațiile, ONG-urile și mediul de business, pentru ca deciziile politice să fie fundamentate pe nevoile reale ale oamenilor și ale economiei. La începutul întâlnirii, Dominic Fritz, va susține, la ora 10.00, o conferință de presă. „9 ani de USR înseamnă mult mai mult decât doar o organizație politică. Este vorba despre o mișcare a cetățenilor care au ales să lupte pentru o țară mai bună, pentru o Românie în care valorile democrației, justiției și transparenței sunt fundamentale”, a declarat Dominic Fritz.