Când poți să speli după Paște. Ce spun tradițiile și obiceiurile respectate din străbuni
Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din an, în jurul lui gravitează numeroase tradiții și obiceiuri. Cea mai frecventă întrebare din orice gospodărie este: când se spală după Paște? Vorbim despre spălatul rufelor, dar și despre curățenia generală ori alte activități casnice care se amână în zilele de sărbătoare. Când se poate spăla după Paște FOTO – Caracter ilustrativ În tradiție, în prima zi de Paște nu se spală și nici nu se fac treburi gospodărești, este o zi dedicată rugăciunii, liniștii și timpului petrecut în familie. Se consideră că munca în această zi vine cu ghinion sau lipsă de spor, relatează CSID. În multe zone din România, nici în a doua zi de Paște nu este bine să speli ori să muncești foarte mult în gospodărie. Lunea Paștelui reprezintă tot o zi de sărbătoare, iar oamenii de obicei merg în vizite sau participă la obiceiuri locale. În unele comunități, nici marțea, adică în a treia zi de Paște, nu se spală, fiind considerată încă zi de sărbătoare. Potrivit obiceiurilor populare, spălatul rufelor și reluarea activităților gospodărești se fac abia după încheierea zilelor de sărbătoare, adică de regulă începând de miercuri. De ce nu este bine să speli în zile de sărbătoare Interdicția de a spăla în zilele de Paște are o semnificație mai mult spirituală. În trecut, spălatul rufelor era o activitate anevoioasă, care presupunea mult efort fizic – deplasarea la râu, încălzirea apei și frecarea manuală a hainelor. De aceea, zilele de sărbătoare reprezentau și momente de repaus pentru femeile din gospodărie. Totodată, se credea că în zilele sfinte apa nu este potrivită pentru spălat sau că muncile casnice desfășurate atunci pot aduce necazuri asupra casei. În unele regiuni ale țării, se spune că dacă speli rufe în prima zi de Paște, „speli norocul casei”. În alte zone, există credința că apa folosită la spălat în aceste zile poate aduce boală sau lipsă de spor. Recomandările autorului:
De ce se ciocnesc ouăle roșii de Paște și ce simbolizează acest obicei vechi
Ouăle roșii sunt unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Sărbătorii Paștelui, alături de pască și alte preparate tradiționale. În mod obișnuit, acestea se pregătesc în Joia Mare, zi despre care există credința că ouăle vopsite atunci nu se strică tot anul, ba chiar rezistă foarte mult timp fără să se altereze. Obiceiul vopsirii ouălor înainte de Paște este explicat prin mai multe legende creștine care leagă acest simbol de patimile lui Iisus Hristos. Una dintre cele mai răspândite povești spune că Maica Domnului a venit la locul răstignirii cu un coș de ouă, pe care l-a așezat sub cruce. În acel moment, ouăle s-au înroșit de la sângele vărsat de Mântuitor pentru mântuirea lumii. O altă legendă arată că, atunci când Iisus a fost lovit cu pietre, acestea s-au transformat în ouă roșii în clipa în care l-au atins. De asemenea, o altă istorisire spune că, după răstignire, fariseii au organizat un ospăț, iar unul dintre ei ar fi spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Imediat, pe loc, ouăle s-au înroșit, iar cocoșul a început să bată din aripi, semn al miracolului. De ce facem ouăle colorate Tradiția oferirii ouălor colorate este însă mult mai veche decât creștinismul. Cu secole înainte de Hristos, oamenii ofereau ouă decorate la marile sărbători, în special la cele care marcau reînnoirea timpului. Oul era considerat un simbol al vieții, al regenerării și al continuității. În credința creștină, el îl reprezintă pe Creator și ideea de renaștere, fiind asociat cu Învierea lui Iisus, asemenea puiului care iese din coajă și începe o nouă viață. Culoarea roșie are o semnificație profundă. Ea simbolizează sângele lui Iisus Hristos vărsat pe cruce, dar și focul, care are rol purificator. În prezent, ouăle nu sunt vopsite doar în roșu, ci și în alte culori precum galben, verde sau albastru, culori care vestesc bucuria primăverii. În unele cazuri, ouăle sunt colorate și în negru, culoare care amintește de suferința lui Hristos. În anumite zone din țară, mai ales în Bucovina, se păstrează tradiția încondeierii ouălor, care a devenit o adevărată formă de artă populară. Meșterii populari folosesc tehnici speciale pentru a crea modele diferite, frumoase, inspirate din natură sau din simboluri religioase. Aceste ouă sunt numite și „ouă muncite”, fiindcă realizarea lor necesită răbdare și multă atenție. Modelele folosite includ motive geometrice, plante, animale sau simboluri astrale. Pe ouă apar desene precum frunze, brazi, flori, spice de grâu, pești, coarne de cerb, steaua magilor sau crucea. De asemenea, unele modele sunt inspirate din motivele tradiționale de pe hainele populare. De obicei, pentru decorare se folosesc mai multe culori, pentru că fiecare are o semnificație diferită. Roșul simbolizează dragostea, focul și viața, negrul reprezintă eternitatea și suferința, galbenul sugerează lumina și bogăția recoltelor, verdele indică natura și speranța, iar albastrul este asociat cu sănătatea și cerul senin. Ouăle pot fi fierte sau golite de conținut și decorate ulterior, inclusiv cu mărgele sau vopsele speciale. În unele regiuni, se realizează și ouă decorative din lemn sau lut. Ciocnitul ouălor Ciocnitul ouălor este un moment important al sărbătorii. După slujba de Înviere, oamenii se adună la masă și respectă un ritual bine stabilit. De obicei, cel mai în vârstă bărbat începe, lovind oul său de oul altei persoane și spunând: „Hristos a Înviat!”, iar răspunsul este: „Adevărat a Înviat!”. Oul care se sparge este oferit celui care l-a ciocnit. În Transilvania, există obiceiul ca, la începutul mesei, capul familiei să ia un ou sfințit la slujba de Înviere, să îl curețe și să îl împartă tuturor celor prezenți, ca un gest cu valoare simbolică și religioasă. Cojile ouălor nu sunt aruncate la întâmplare. În unele locuri, acestea sunt aruncate pe pământ, pentru a ajuta fertilitatea solului, iar în alte zone sunt aruncate în ape curgătoare, ca semn pentru cei plecați că a sosit Paștele. Din punct de vedere spiritual, ciocnitul ouălor simbolizează jertfa și Învierea lui Iisus Hristos și este permis doar în perioada dintre Paște și Înălțare. Obiceiul vopsirii ouălor are rădăcini și în primele comunități creștine din Mesopotamia. Acolo, ouăle erau colorate în roșu pentru a simboliza sângele lui Hristos. În timp, tradiția s-a extins în bisericile ortodoxe, iar mai târziu a ajuns și în cele catolice și protestante din Europa. Primii misionari creștini au început să folosească și alte culori, fiecare cu o semnificație aparte. Galbenul simboliza lumina și Învierea, albastrul sugera iubirea divină, iar roșul rămânea legat de sacrificiul lui Hristos. Uneori, pe ouă erau pictate scene biblice, care erau oferite copiilor sau credincioșilor. Există și dovezi arheologice care arată că decorarea ouălor este mult mai veche decât creștinismul. În Africa, au fost descoperite fragmente de coajă de ou de struț decorate, vechi de mii de ani, dar originea exactă a acestor practici nu este cunoscută. Cu toate acestea, semnificația actuală a ouălor roșii rămâne strâns legată de sărbătoarea Învierii și de tradițiile creștine.
De ce sunt ouăle și iepurii simboluri ale Paștelui. Originea unor tradiții vechi de secole
Printre cele mai cunoscute simboluri ale Paștelui se numără ouăle și iepurii, elemente asociate în mod frecvent cu ideea de renaștere și fertilitate. Paștele este sărbătorit într-o zi de duminică deoarece, potrivit Evangheliilor, mormântul gol al lui Iisus a fost descoperit în ziua următoare sabatului. Data exactă a sărbătorii variază de la an la an. Calculul este stabilit în funcție de calendarul lunar: Paștele se sărbătorește în prima duminică după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Acest sistem de calcul este folosit de aproape 1.700 de ani, mai arată Il Post. Ouăle, simbol al vieții și al învierii Ouăle sunt unul dintre cele mai vechi simboluri asociate Paștelui. Primele comunități creștine le foloseau ca simbol religios, vopsindu-le în roșu pentru a aminti de sângele lui Hristos. Ouăle erau decorate cu cruci sau alte semne religioase. O legendă populară spune că Maria Magdalena i-ar fi arătat împăratului roman Tiberius un ou roșu atunci când a anunțat învierea lui Iisus. Tradiția ouălor vopsite s-a păstrat până astăzi în multe țări ortodoxe și din Europa de Est. Răspândirea tradiției ouălor pascale este legată și de regulile Postului Mare, perioada de aproximativ 40 de zile care precede Paștele. În trecut, credincioșilor li se interzicea consumul de carne și ouă în această perioadă. Cum găinile continuau să depună ouă, acestea erau fierte pentru a fi conservate. La finalul postului, ouăle erau decorate și consumate în timpul sărbătorilor. Apariția ouălor de ciocolată și asocierea iepurelui cu Paștele Versiunea modernă a ouălor de Paște, realizată din ciocolată, a apărut mult mai târziu. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, progresele în procesarea cacao au permis fabricarea ouălor de ciocolată goale, produse în matrițe. În 1875, compania britanică Cadbury a creat primul ou de ciocolată cu surpriză în interior. Câteva decenii mai târziu, a introdus și ouăle din ciocolată cu lapte, care au devenit cele mai populare. Iepurele este un alt simbol foarte cunoscut al sărbătorii, deși nu apare în Evanghelii și nu făcea parte din simbolistica primilor creștini. Legătura sa cu Paștele este asociată cel mai probabil cu tradiții precreștine legate de fertilitate și renașterea naturii. În Antichitate, iepurele era considerat un simbol al fertilității datorită capacității sale ridicate de reproducere și era asociat cu revenirea vieții după iarnă. Tradiția iepurașului de Paște În timp, simbolul iepurelui s-a suprapus peste celebrarea Paștelui, care are loc primăvara. În țările din nordul Europei și în Statele Unite s-a dezvoltat tradiția „iepurașului de Paște”, care aduce cadouri copiilor. În aceste țări este popular și jocul „vânătorii de ouă”. În joc, copiii trebuie să găsească ouă ascunse în grădini sau în case. Astăzi, ouăle și iepurele au devenit unele dintre cele mai recunoscute simboluri ale sărbătorii pascale, combinând tradiții religioase, obiceiuri populare și elemente culturale apărute de-a lungul secolelor.
Sfinții 40 de Mucenici, luni, 9 martie. Obiceiuri, tradiții și superstiții în România
Luni, 9 martie 2026, în calendarul ortodox sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici. Cu ocazia acestei sărbători, gospodinele merg la biserică și împart mâncare pentru sufletele celor adormiți, iar acasă se respectă o altă tradiție, și anume, aceea de a pune pe masă delicioșii colăcei în formă de 8, gătiți cu miere și cu nucă. Potrivit tradiţiei populare, femeile fac în această zi mucenici în formă de opturi. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântați, iar apoi sunt consumaţi în familie, publică CSID. De la regiune la regiune, rețeta se transformă. Cine au fost cei 40 de Mucenici Ca să înțelegem semnificația acestei sărbători, trebuie să ne întoarcem în timp, până la anii imperiului roman. Cei 40 de mucenici erau soldați creștini din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia, din vremea împăratului Licinius. Deși romani de origine, ei au refuzat să se închine la zei și au mărturisit credința în Hristos. Acest lucru a însemnat întemnițarea și torturarea lor, după care cei 40 de mucenici au fost condamnați la moarte, prin înghețare în lacul Sevastiei. Mucenici moldovenești În Moldova, aceştia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, şi sunt copţi din aluat de cozonac şi apoi unşi cu miere şi nucă. Mucenici dobrogeni În Dobrogea, se păstrează aceeaşi formă numai că mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Începutul primăverii, marcat de ziua Măcinicilor, este evidenţiat şi de alte numeroase obiceiuri, credinţe şi practici magice: credinţa că în noaptea de Măcinici se deschid mormintele şi Porţile Raiului, aşteptarea spiritelor morţilor cu focuri aprinse şi mese întinse; obiceiul aprinderi focurilor rituale sacrificiale, de purificare a spaţiului şi de sprijinire a Soarelui într-un moment de cumpănă, când ziua devine egală cu noaptea; purificarea oamenilor, vitelor şi construcţiilor prin afumarea lor cu tămâie, cârpe aprinse şi apă sfinţită; protecţia magică a casei şi anexelor gospodăreşti prin presărarea cenuşii de la focurile aprinse la Măcinici; efectuarea unor observaţii şi previziuni meteorologice; aflarea norocului; „retezarea stupilor” şi scoaterea lor de la iernat; tăierea primelor corzi de viţă de vie şi altele. Intră plugu-n brazdă Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii încheiau înţelegerile pentru întovărăşire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină, scrie Mediafax. Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile. Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşte; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă. Baba Dochia iese din peisaj În credinţele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor „nouă babe” (murea Baba-Dochia), care semnificau iarna şi începea şirul zilelor „moşilor”, ce marcau începutul zilelor agricole. Bătrânii, înarmaţi cu bâte sau cu maiuri, lovesc pământul, încercând prin această acţiune magică să trezească forţele adormite ale pământului. În acelaşi scop se aprind şi focurile rituale. În ziua de Măcinici, toate gunoaiele se ard, ca să vină primăvara mai curând. Peste focuri sar tinerii, flăcăi şi fete, în scopuri de purificare a trupului. Cultul moşilor, care patronează ciclurile naturale şi asigură belşugul ogoarelor şi sporul vitelor în noul an, se află în centrul atenţiei sătenilor. În cinstea lor, în ziua de Măcinici se fac copturi rituale ce se oferă de pomană. Recomandarea atorului: Rețete de mucenici pe care merită să le încerci de 9 martie. Cum se fac în Moldova și Muntenia, respectând tradiția populară
Tradițiile maghiare de Crăciun care îi surprind pe străini
Petrecerea Crăciunului în Ungaria pare la prima vedere familiară, cu lumini festive, târguri și brazi împodobiți. Însă tradițiile mai profunde legate de această sărbătoare îi surprind pe mulți străini. Ajunul Crăciunului este evenimentul principal Cea mai mare diferență față de tradițiile occidentale este că în Ungaria sărbătoarea principală are loc pe 24 decembrie, nu pe 25. Familiile se adună după-amiază târziu sau seara devreme pentru cină, schimbul de cadouri și dezvăluirea bradului de Crăciun. Ziua de 25 decembrie este mai liniștită și relaxată, rezervată pentru vizitarea rudelor și odihnă. Dimineața de Crăciun are o semnificație mult mai mică decât în țările anglo-saxone, scrie dailynewshungary.com. Moș Crăciun nu aduce cadouri În Ungaria, Moș Crăciun nu este o figură de Crăciun. Cadourile sunt aduse în mod tradițional de Pruncul Iisus (Jézuska), o figură invizibilă și simbolică. Copiii așteaptă într-o altă cameră în timp ce pomul este decorat, iar un clopoțel sună pentru a semnala sosirea Jézuska. Moș Crăciun (Mikulás) există în cultura maghiară, dar vine pe 6 decembrie, lăsând cadouri mici, ciocolată sau fructe în cizmele copiilor. Bradul apare în ultimul moment Multe gospodării maghiare nu împodobesc bradul de Crăciun până pe 24 decembrie. Procesul de împodobire se face adesea în secret dacă în casă sunt copii mici, întărind ideea că bradul a apărut „prin magie”. Dulciuri agățate direct în brad Bradul maghiar este decorat cu szaloncukor – bomboane de ciocolată, ambalate individual și legate direct de ramuri. Aceasta este o tradiție unică maghiară, iar copiii sunt tentați să fure dulciuri înainte de sfârșitul Crăciunului. Cina fără carne din Ajunul Crăciunului Spre deosebire de mesele occidentale bazate pe friptură, multe familii maghiare evită carnea în Ajunul Crăciunului. Cina include supă de pește (halászlé), pește pane, feluri de mâncare pe bază de cartofi sau varză și deserturi bogate cu nuci sau semințe de mac. Mesele cu carne sunt servite pe 25 și 26 decembrie. Orașe care devin deosebit de liniștite Străinii subestimează cât de liniștită devine Ungaria în Ajunul Crăciunului. Magazinele se închid devreme, transportul public circulă rar, iar centrele orașelor se golesc pe măsură ce oamenii se îndreaptă spre familii. Liturghia de la miezul nopții, extrem de populară Chiar și în rândul familiilor nereligioase, liturghia de la miezul nopții din 24 decembrie rămâne foarte frecventată. Bisericile se umplu târziu în noapte, iar participarea este considerată mai degrabă o tradiție culturală decât o obligație religioasă. Crăciun intim, nu petrecere Crăciunul maghiar nu este o sărbătoare centrată pe petreceri. Accentul se pune pe rudele apropiate, mesele comune și conversațiile lungi, mai degrabă decât pe adunări mari sau divertisment festiv.
Alina Chivulescu ține cont de toate superstițiile de Revelion. Eu, dacă aud că orice e de făcut, eu fac
Alina Chivulescu, în vârstă de 51 de ani, a mărturisit că ține cont de toate superstițiile de Revelion. ”Eu, dacă aud că orice e de făcut, eu fac”, a afirmat actrița. Actrița Alina Chivulescu a dezvăluit, pentru spynews.ro, că, de Anul Nou, respectă toate tradițiile și ține cont de toate superstițiile legate de Revelion. Cu toate acestea, vedeta este de părere că toate rituarile respective nu ajută la nimic. Alina Chivulescu ține cont de toate superstițiile de Revelion. ”Acum, dacă și ajută, eu n-aș putea să spun exact” ”Sunt din categoria oamenilor nu superstițioși, ci extrem de superstițioși. Eu, dacă aud că orice e de făcut, eu fac. Acum, dacă și ajută, eu n-aș putea să spun exact, dar da. Mănânc struguri, mănânc pește, am bani în buzunar… nu ajută la nimic, credeți-mă, dar noi trebuie să facem ceea ce simțim că trebuie să facem”, a explicat Alina Chivulescu. Actrița are și alte superstiții, dar și că e interesată de horoscop: ”Normal că mă duc în spate trei pași, evident, la orice pisică, nu neapărat la pisica neagră. A trebuit să recunosc, mă uit și la horoscop, ce vrei tu”. Alina Chivulescu e măritată cu Dan Chișu Alina Chivulescu este o cunoscută actriță de teatru, film și televiziune. În plan personal, Alina Chivulescu este căsătorită de peste șase ani cu Dan Chișu, dar sunt împreună de zece ani. Artista mai are un mariaj la activ și este mama unui băiat care se numește Mika. Alina Chivulescu a fost și este o apariție care atrage imediat atenția cu frumusețea sa. De altfel, în anul 1992 aceasta a fost Miss România, iar ulterior a fost Miss Planet și a câștigat locul doi la Miss Marea Neagră, din Bulgaria.
Postul Crăciunului 2025. Zilele în care NU ai voie să speli rufele
Postul Crăciunului 2025. Așa cum arată cutumele bisericești, există anumite perioade în care creștinii nu ar trebui să îndeplinească sarcini în gospodărie. Printre acestea se numără și interdicția în anumite zile de a spăla rufele sau de a face curățenie. Te-ai gândit care sunt diferențele între tradițional și modern, în timpul postului Crăciunului? Vezi AICI ce se făcea pe timpuri și ce se mai respectă în prezent. Citește în continuare pentru a afla în ce perioade nu ar trebui să îndeplinești anumite treburi gospodărești. Postul Crăciunului 2025: când nu ai voie să speli rufele? Postul Crăciunului a debutat la data de 15 noiembrie 2025 și ține 40 de zile, până în ziua Ajunului. În această perioadă, o mulțime de credincioși aleg să se abțină de la consumul de produse de origine animală (carne, brânză, ouă). Totodată, în această perioadă, potrivit tradiției, sunt interzise nunțile, botezurile sau petrecerile, precum și dansul și consumul de alcool sau fumatul. De altfel, în toată această perioadă, creștinii se roagă, merg la biserică și iau parte la slujbe. În această perioadă, credincioșii sunt îndemnați să renunțe la purtarea de ură, precum și la vorbele grele. De asemenea, se spune că nu este bine să împrumuți bani sau alte bunuri personale, pentru ca aceste lucrură să nu genereze conflicte la final de an. Pe lângă toate aceste aspecte, cutumele bisericești arată că nu este bine să speli rufele în anumite zile, în perioada postului. Pentru că sunt considerate a fi deosebit de sfinte, în anumite zile nu se spală hainele și nici nu ar trebui să se facă alte treburi casnice. În ziua de 30 noiembrie, când este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, nu ar trebui să se spele rufele. Apoi, calendarul bisericesc arată că nu se spală hainele nici pe 6 și 24 decembrie, în Ajun, și nici în perioada imediat următoare, când este celebrat Crăciunul. Autorul recomandă: Prețurile la pește în Postul Crăciunului. Ce specii preferă românii Rețetă de post. Cum se pregătește musacaua de cartofi și ciuperci Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din POSTUL Crăciunului. Când va fi dezlegare la pește, până pe 24 decembrie Când nu se fac nunți în 2026. Zilele în care sunt interdicțiile bisericești Salată orientală de Post. O rețetă pe care este imposibil să o ratați Sursă foto: Mediafax Foto / Robert Ionescu
Vopsirea ouălor are la bază obiceiuri PĂGÂNE
Vopsirea ouălor este un obicei străvechi, având la bază obiceiuri păgâne. Ouăle roșii nu sunt doar un simbol al Învierii, ci o tradiție mult mai veche în România. În multe zone din țară, gospodinele folosesc ingrediente naturale, precum foi de ceapă, sfeclă, urzică și multă răbdare. Potrivit PRIMA TV, dincolo de culoarea perfectă și strălucitoare, oul de Paște spune o poveste despre credință, familie și bucuria de a fi împreună. Cu toate că ouăle roșii sunt canonice în tradiția ortodoxă românească, în ultimii ani a devenit o obișnuință ca românii să coloreze ouăle în mai multe nuanțe – de la galben, verde și albastru, până la mov, portocaliu, turcoaz, magenta, argintiu, cu modele imprimate și abțibilduri. Culoarea roșie este „sacră” Cei mai tradiționaliști români consideră folosirea altor nuanțe drept o abatere de la tradiție și chiar o lipsă de respect față de semnificația religioasă a sărbătorii. Culoarea roșie simbolizează sângele vărsat de Hristos pentru mântuirea omenirii. Gospodinele evită să cumpere vopsele din comerț de teama substanțelor chimice ce ar putea pătrunde în albușul și gălbenușul oului. Pentru decorațiuni, ele folosesc frunze de trifoi. Ciocnitul ouălor Pentru creștinii ortodocși, oul simbolizează mormântul de piatră gol din care Iisus Hristos a înviat după Răstignire. Ciocnitul ouălor a devenit un mijloc universal de salut și recunoaștere între credincioși. Acest obicei prevestește viața veșnică ce îi așteaptă pe cei drepți după moarte. Oul, din timpurile păgâne, a fost un simbol al fertilității și nemuririi în toate culturile. Potrivit cosmogoniilor păgâne, haosul primordial al lumii era într-un ou. Dar oul s-a spart în două: o jumătate a devenit cerul, cealaltă – pământul. Iar roșul este culoarea vieții și a victoriei. Obiceiul ouălor de Paște își are originile în rândul primilor creștini din Mesopotamia, care colorau ouăle în roșu în memoria sângelui prețios al lui Hristos, scrus pe cruce pentru mântuirea tuturor. Maria Magdalena sau Fecioara Maria ar fi inițiat obiceiul înroșirii ouălor Biserica Creștină a adoptat oficial tradiția, considerând ouăle roșii simboluri ale Învierii. Majoritatea legendelor susțin că Maria Magdalena este inițiatoarea acestui obicei. Ea a mers la Roma pentru a predica Evanghelia și, în fața împăratului Tiberiu, i-a oferit un ou roșu spunând: „HRISTOS A ÎNVIAT.” Bătrânul împărat, un tiran și un molestator de copii care trăia în palatul său somptuos din insula Capri, a râs de Maria Magdalena. Tiberius i-a spus femeii că va crede în Hristos numai dacă oul din mâna ei se va înroși. Ceea ce s-a și întâmplat, lăsându-l pe împărat cu gura cască. Creștinii timpurii au preluat acest gest, oferindu-și ouă unii altora, iar ouăle au devenit încă din primele secole simboluri ale Învierii lui Hristos și ale renașterii spirituale. O altă poveste spune că Fecioara Maria le-a oferit soldaților romani care îl păzeau pe Iisus un coș cu ouă pentru a-l trata mai bine. Lacrimile ei au căzut pe ouă, iar acestea s-au înroșit. În tradiția ortodoxă greacă, ouăle se vopsesc în roșu în Joia Mare. Se spune că aceste ouă rezistă 40 de zile la temperatura camerei fără să se strice, iar dacă sunt sfințite de un preot în ziua de Paște, pot rezista și un an, fără să se altereze. Originile păgâne ale tradițiilor de Paște: Ouăle vopsite și iepurașul Ouăle au fost simboluri străvechi ale renașterii cu mult înainte de creștinism. Cu mult înainte ca Iepurașul de Paște să le ascundă prin grădini, ouăle simbolizau renașterea și fertilitatea în numeroase culturi antice.În Persia antică, oamenii își ofereau ouă decorate în timpul Anului Nou persan care marca echinocțiul de primăvară. Iepurașul de Paște are origini păgâne, legate de o zeiță germană. Se pare că Iepurașul de Paște a fost inspirat după Ēostre, zeița anglo-saxonă a primăverii și fertilității. Animalul ei sacru era – ați ghicit – iepurele, cunoscut pentru entuziasmul său de a se reproduce. În timpul Postului Mare, creștinii nu consumau ouă, așa că Paștele marca întoarcerea lor în alimentație.Ei le fierbeau și le vopseau în roșu, ca simbol viu al sângelui lui Hristos și al Învierii Sale. Unele biserici ortodoxe păstrează această tradiție și azi. Primul „Iepuraș de Paște” era mai degrabă judecător decât distribuitor de dulciuri. În Germania secolului al XVII-lea, copiii erau învățați că „Osterhase” (iepurele de Paște) îi judeca. Cei cuminți primeau ouă colorate în cuiburi, cei obraznici… nu primeau nimic. Moș Crăciun s-ar putea să fi împrumutat ideea împărțirii cadourilor în Ajunul Nașterii lui Hristos. Sursa Foto: Profimedia Citește și: Cum să colorezi ouăle de Paște cu vopsea obținută din ingrediente NATURALE: varză roșie, turmeric, sfeclă, afine, spanac și foi de ceapă Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele