It takes two to tango. Ciucu face caracterizarea unor politicieni: de la Băsescu, la Rogobete și Fritz

Primarul general Ciprian Ciucu a făcut, la Romania TV, o serie de caracterizări ale unor politicieni. El a vorbit despre Traian Băsescu, Nicușor Dan, Sorin Grindeanu și alți lideri. Ciucu l-a numit pe Traian Băsescu cel mai bun primar al Capitalei de după 1990. El a spus că i-a plăcut primul mandat prezidențial al lui Băsescu, mai puțin al doilea. Despre Nicușor Dan, actualul președinte, Ciucu a spus că a fost un primar bun. El a recunoscut că nu are încă o relație apropiată cu președintele. Ciucu a folosit expresia „it takes two to tango”, sugerând că responsabilitatea e împărțită. De asemenea, Ciucu a afirmat că liderul PSD Sorin Grindeanu are un ceas foarte scump. Potrivit lui, valoarea ar fi comparabilă cu cea a apartamentului său. Ce a spus despre Rogobete, Nazare și Fritz Despre fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, Ciucu a avut o părere dublă. I-a plăcut ca ministru, dar îl consideră „nesuferit” ca politician. Despre Alexandru Nazare a vorbit apreciativ, spunând că a ținut țara în echilibru bugetar. Despre primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a spus că e un primar bun, afectat de o decizie a ANI. Ciucu a susținut că anumite centre de putere ar influența decizii din justiție și instituțiile de forță. „Sistemul. Sistemul lucrează. Prin legi, prin… prin ce poate, cum poate, prin butoane, prin pârghii”.
Crin Antonescu critică lupta asiduă a lui Bolojan împotriva PSD. Fostul lider liberal dezvăluie adevărata miză a premierului demis

Crin Antonescu îl acuză pe Ilie Bolojan pentru că nu vine cu soluții pentru problemele țării și se preocupă de lupta împotriva PSD-ului. Acesta afirmă că miza pentru care premierul interimar se luptă este puterea de la Cotroceni. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. „România are probleme mai mari decât lupta cu PSD” Istoricul ironizează faptul că „cei din jurul lui Bolojan” nu aveau alt scop pentru România decât să se lupte cu PSD-ul. El susține că discursul acestora este dominat de confruntarea politică, în locul soluțiilor pentru problemele țării. Loading … „Bolojan e simplu. Ori Nicușor Dan își bagă mințile în cap, se dă pe brazdă și e președinte așa cum vor ei. Adică să pună procurorii pe care îi vor ei, să scoată PSD-ul în afara legii dacă se poate. Să-l pună prim-ministru pe Siegfried Mureșan sau încă o data pe Bolojan. Dacă nu, nu mai avem răbdare până în 2030 când o să vină Bolojan care știe ce trebuie să facă. A nu avea în cap că e și asta în retorică, dar ei nu au nici altceva în cap. Nu aveau proiect pentru țara asta decât să se lupte cu nenorocitul ăsta, cu amărâtul ăsta de PSD. Este absolut stupid, sunt alte probleme mai mari în România,” a declarat politicianul. Este „sinucigaș” să faci politică doar împotriva PSD Antonescu subliniază că în ultima perioadă atât Bolojan, cât și Ludovic Orban vorbesc numai de PSD. El susține că este „sinucigaș” din punct de vedere politic să îți construiești discursul exclusiv în jurul PSD, bazându-te pe un „electorat dresat”. „PSD-ul este un partid care nu mai este ce a fost. Un partid care a scăzut și o să mai scadă. Este sinucigaș să te ocupi numai de PSD pe motivul că ai un electorat captiv, un electorat dresat. Uitați-vă că Ludovic Orban care este din ce în ce mai prezent, deși nu știu în numele cui vorbește, are în gură numai PSD. Uitați-vă cu Bolojan, după ce a terminat cu deficitul vorbește numai de PSD. Uitați-vă că reprezentanții PNL-ului de pe ecrane vorbesc doar de PSD. Pedalăm în gol,” a declarat istoricul. Miza lui Bolojan este puterea de la Cotroceni Fostul președinte al PNL amintește de „diagnosticul” făcut de Traian Băsescu, despre care spune că arată adevărata miză a lui Ilie Bolojan: menținerea la putere și preluarea influenței de la Cotroceni. „Băsescu a diagnosticat foarte clar la Bolojan și cauza crizei. Faptul că vrea să rămână în continuare la putere și că de fapt nu este o luptă pentru țară, pentru buget, pentru PNRR. Este pur și simplu pentru puterea de la Cotroceni pe care vrea să o preia sau să o coordoneze,” a declarat Antonescu. Sorin Grindeanu susține că actualul blocaj politic este rezultatul schimbărilor repetate de poziție ale PNL în timpul negocierilor. Acesta îl acuză pe Ilie Bolojan că amână formarea unui nou Guvern, inventând zilnic noi „scuze”. Liderul PSD afirmă că PNL trebuie să adopte o poziție comună, iar apoi să reia negocierile cu social-democrații.
Cum poate fi suspendat și demis un Președinte al României. Modificare esențială față de situațiile lui Traian Băsescu

Opoziția, reprezentată de AUR, a anunțat astăzi că inițiază demersurile pentru suspendarea din funcție a Președintelui Nicușor Dan. Liderul AUR, George Simion, spune că „îl somează” pe Nicușor Dan să desemneze în această săptămână un premier, conform obligațiilor constituționale. Spre deosebire de situațiile prin care a trecut fostul președinte Traian Băsescu în 2007 și 2012, în prezent, deși procedura suspendării unui Președinte al României de către Parlament este aceeași, procedura demiterii prin referendum a șefului de stat este „simplificată”. Doar 4,5 milioane de români ar trebui să voteze pozitiv și, astfel, președintele României este îndepărtat definitiv din funcție. Etapa 1: Procedura suspendării din funcție a Președintelui României de către Parlament Articolul 95 din Constituția României stabilește clar și strict care sunt pașii procedurali. „(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.” Constituția României Pe scurt, suspendarea de către Parlament implică următoarele etape: Inițierea propunerii: propunerea de suspendare a președintelui pentru „fapte grave” trebuie să fie inițiată de cel puțin o treime din numărul total al parlamentarilor (minimum 155 de parlamentari) Documentul este adus la cunoștința președintelui României. În paralel, Parlamentul trimite solicitarea și la Curtea Constituțională, dar în acest caz avizul CCR este consultativ, parlamentarii putând să nu țină cont de el. Președintele României are dreptul să meargă în Parlament pentru a oferi explicații vizavi de acuzațiile care i se aduc – fapte grave prin care a încălcat Constituția. Ulterior, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, aprobă sau respinge propunerea de suspendare. Pentru aprobarea propunerii de suspendare a președintelui este necesar votul majorității parlamentarilor. (233 de parlamentari) Dacă minimum 233 de parlamentari sunt de acord ca Președintele României să fie suspendat, acesta pleacă de la Palatul Cotroceni iar locul său este preluat de un președinte interimar. În ordinea constituțională, acesta este președintele Senatului. Guvernul este obligat în acest caz ca în maximum 30 de zile să organizeze etapa a 2-a a procedurii, în acest caz – referendumul de demitere al Președintelui. Etapa 2: Referendumul de demitere al Președintelui României. 2026: Președintele pleacă din funcție cu doar 4,5 milioane de voturi împotriva sa Spre deosebire de situațiile prin care a trecut fostul președinte Traian Băsescu în 2007 și 2012, în prezent un președinte este mai ușor de demis de popor. Guvernul prin Parlament a modificat articolul 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului și, astfel, un președinte al României poate fi demis doar cu 4,5 milioane de voturi împotrivă. Noile prevederi: Referendumul privind demiterea Preşedintelui României Modificarea la Legea referendumului în cazul demiterii Președintelui României ART. 8 Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului, în condiţiile prevăzute la art. 95 din Constituţie. ART. 9 Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?” ART. 10*) Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. *) Art. 10 a fost modificat prin articolul unic din Legea nr. 131/2012 pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului . Anterior publicării acestei legi, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 731/2012, a constatat că Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Ca atare, dacă este luat în calcul numărul de 17,9 milioane de români înscriși pe listele electorale în alegerile trecute, rezultă potrivit modificării legislative că referendumul este validat doar dacă la vot se prezintă jumătate plus unu din cei înscriși pe liste: 9.000.000 de români. A doua condiție este ca la o prezență de 9 milioane de români, majoritatea – 4,5 milioane dintre aceștia – să voteze împotriva președintelui, pentru demiterea sa. Astfel, președintele României ar putea fi demis mai ușor. Actualul președinte al României, Nicușor Dan, a fost ales pe 18 mai 2025 cu un număr de 6,1 milioane de voturi. Cazurile Traian Băsescu: două suspendări eșuate, două cvorumuri diferite de prezență Traian Băsescu este singurul fost președinte al României care a fost suspendat de 2 ori din funcție dar care nu a fost demis de popor, având în vedere că pe vremea sa opera alte prevederi legislative. Pe 19 aprilie 2007, Traian Băsescu a fost prima oară suspendat din funcție de către Parlament de majoritatea PSD, PC și PRM, pe 19 mai 2007 a avut loc referendumul de demitere, președinte interimar al României a devenit Nicolae Văcăroiu, însă Băsescu nu a putut fi demis având în vedere că în 2007 – prezența la urne a fost de doar 44,45% iar pentru demiterea sa au votat doar 24,74%, 74,48% susținând la urne că Traian Băsescu trebuie să revină la Palatul Cotroceni. În 2007, referendumul de demitere a fost validat – pragul de prezență fiind atunci de jumătate plus unu din numărul total de alegători, dar legea fusese modificată pentru a valida rezultatul indiferent de prezență, condiția fiind majoritatea din voturile exprimate – însă populația a respins masiv demiterea lui Băsescu. A doua suspendare de către Parlament a lui Traian Băsescu a avut loc pe 6 iulie 2012 și a fost făcută de către USL (PSD+PNL), Crin Antonescu a devenit președinte interimar al României, iar referendumul de demitere a avut loc pe 29 iulie 2012. La referendumul de demitere din iulie 2012, prezența la urne a fost de
De la Dragă Stolo la sârma ghimpată sau cum încearcă Eugen Tomac să copieze lacrimile politice ale maestrului său, Traian Băsescu

Dacă Institutul Național pentru Fizica Pământului ar avea un seismograf care măsoară intensitatea lacrimilor din politică, cel mai probabil, cele care au însoțit celebra sintagmă „Dragă Stolo” ar deține recordul în materie de impact. Lacrimile lui Traian Băsescu sunt detaliul memorabil. Consecințele au rescris jocul politic intern vreme de 10 ani. 18 iunie 2018, Eugen Tomac devine președintele PMP Discipolul său, Eugen Tomac intră acum, 22 de ani mai târziu, în arhiva istoriei lacrimilor din politic cu povestea sârmei ghimpate de la frontiera Basarabiei cu România. „Dincolo este țara ta” Atât Băsescu în 2004, cât și Tomac în 2026 au abandonat pentru câteva minute discursul instituțional și au recurs la o poveste personală cu puternică încărcătură simbolică. După „Dragă Stolo” a urmat candidatura, campania și Președinția României. Între cele două episoade există diferențe majore de context, dar și o coincidență greu de ignorat: atât mentorul, cât și elevul său politic au ajuns să își propulseze ascensiunea politică printr-un discurs cu intense note emoționale în care biografia a augmentat strategia. „Eu când m-am născut n-a fost vina mea că părinții mei s-au născut la margine de Imperiu, iar viața mea e strict legată de România. Orice copil român născut în Basarabia are două opțiuni: se uită spre est sau spre vest” Este foarte greu să explici… Atunci când te apropii de sârma ghimpată și știi că dincolo este țara ta, nu poți traduce acest sentiment. Este o chestiune care te marchează. Pentru mine, acest moment a fost definitoriu”, a declarat premierul desemnat, în lacrimi, la interviul acordat în premieră pentru Antena 3. În plină campanie pentru cele 233 de voturi de care guvernul său are nevoie în Parlament pentru învestitură. Relația dintre cei doi nu este una conjuncturală. Parcursul instituțional și politic al lui Eugen Tomac se suprapune aproape integral cu perioada în care Traian Băsescu a exercitat influență asupra dreptei românești. De la Administrația Prezidențială (cooptat la Cotroceni în 2006) și pozițiile deținute în guvernele susținute de Băsescu și până la PMP, Tomac a însoțit pas cu pas cariera politică a fostului președinte, până la retragerea sa din PMP. Ce spun sociologii despre cum se jonglează cu emoțiile în politică Cercetătorii din domeniul comunicării politice au studiat modul în care liderii politici obțin susținere publică nu doar prin programe și argumente, ci și prin narațiuni personale, simboluri și emoții. De la Martha Nussbaum și George Marcus până la Drew Westen și George Lakoff, numeroși autori au descris modul în care experiențele biografice și poveștile cu încărcătură simbolică pot deveni instrumente de legitimare politică. „Emoțiile au jucat dintotdeauna un rol esențial în comportamentul politic, însă ascensiunea rețelelor sociale le-a amplificat vizibilitatea și utilizarea strategică, în special în timpul campaniilor electorale. În cadrul teoriei inteligenței afective (Marcus și colab., 2000) și al literaturii privind mobilizarea emoțională (Matthes, 2022; Nabi, 1999), furia se remarcă drept o emoție cu un puternic efect mobilizator, capabilă să reducă ambivalența, să crească implicarea politică și să consolideze loialitatea față de propriul grup”, scrie George Marcus în cartea sa „Inteligența emoțională și politica”. Martha Nussbaum studiază rolul emoțiilor în democrație în lucrarea sa „Emoțiile în politică” și analizează cum comunitățile politice au nevoie de emoții publice pentru a crea solidaritate și coeziune socială. Karin Wahl-Jorgensen vorbește, de asemenea, despre modul în care mass-media transformă emoțiile politicienilor în resurse de comunicare. Theodor Stolojan și-a anunțat pe 2 octombrie 2004 retragerea de la conducerea PNL și din cursa prezidențială. În imagine, Theodor Stolojan și Traian Basescu Plânsul explicit al liderilor în politica din România este relativ rar Totuși, deși politica românească este foarte conflictuală, plânsul explicit al liderilor este relativ rar. Presa a inventariat mai multe momente în care Băsescu a ales să nu-și reprime emoțiile: la confirmarea aderării României la UE, la Muzeul Holocaustului sau la unele ceremonii militare și comemorative. Din punct de vedere al notorietății, niciunul nu a depășit însă „Dragă Stolo”. Sunt momente în care și alți lideri politici au fost surprinși la limita de a izbucni în lacrimi în momente de criză din carieră sau în conjuncturi cu încărcătură emoțională. Este cazul lui Adrian Năstase, Crin Antonescu, Emil Constantinescu (celebrul „m-a învins sistemul), Victor Ponta, Viorica Dăncilă sau Mircea Geoană, în noaptea alegerilor din 2009. Cele mai multe sunt emoții spontane, care nu s-au transformat ulterior în capital politic. „Dragă Stolo”, momentul urmat de cea mai puternică acumulare de capital politic Lacrimile lui Băsescu din 2004 rămân în istoria contemporană ca fiind cele urmate de cea mai puternică acumulare de capital politic din istoria postdecembristă. Celebra sintagmă a fost rostită de Traian Băsescu pe 2 octombrie 2004, când liderul PNL, Theodor Stolojan, și-a anunțat, printre lacrimi, retragerea din cursa prezidențială și din viața politică din motive de sănătate. Acest moment a rămas un reper în politica românească, fiind analizat de presă și ulterior readus în discuție de-a lungul anilor în diverse contexte politice. Traian Băsescu i-a mulţumit lui Stolojan pentru „şansa” pe care i-a dat-o de a constitui Alianţa PNL-PD şi l-a asigurat că, dacă va rămâne cu sufletul alături de liberali şi democraţi, această formaţiune va câştiga alegerile. Pe atunci primar al Capitalei și în cărți pentru funcția de premier, Băsescu a vorbit printre lacrimi, pentru ca ulterior să candideze la președinție și să îl scoată din cursă pe Adrian Năstase. Practic, la mai puțin de 3 luni după momentul emoțional, pe 21 decembrie 2004, Băsescu se instala deja la Cotroceni și începea în forță primul său mandat. Iată discursul integral al lui Traian Băsescu: „Domnule preşedinte, dragă Stolo, Îţi mulţumesc că am făcut parte din Guvernul tău în 91-92, îţi mulțumesc pentru respectul pe care l-ai arătat colegilor mei din Partidul Democrat în calitate de co-președinte al Alianţei, îți mulțumesc pentru dorinţa de a da o speranţă românilor într-o altfel de Românie, îţi mulțumesc pentru șansa pe care mi-ai dat-o ca împreună să facem cea mai spectaculoasă construcţie politică a anului 2004. Am discutat mult, am hotărât împreună şi te asigur, în fața țării, că dacă vei rămâne cu sufletul alături de
Traian Băsescu: E o copilărie să desemnezi un premier neangajat politic. Ce spune fostul președinte despre formarea unei noi majorități

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că procesul pentru desemnarea unui nou premier trebuie grăbit, afirmând că doar un prim-ministru desemnat oficial poate negocia o majoritate parlamentară. „Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare a premierului, nu neapărat al guvernului, pentru că doar poţi presupune că ai o majoritate până când ajungi la vot în Parlament”, a declarat Traian Băsescu, duminică, potrivit România TV. Băsescu a declarat că adevărata majoritate se vede abia în momentul votului din Parlament. „Nu poţi să ştii cine are majoritate până nu se votează în Parlament”, a spus acesta, adăugând că există o mare diferență între o majoritate negociată de un premier desemnat și situația în care se cere partidelor să vină la Cotroceni cu o majoritate deja formată. „Şi e una când această majoritate este negociată de un premier desemnat şi el are credibilitatea să negocieze o majoritate şi alta când spui: «nu veni la Cotroceni fără majoritate»”, a afirmat Băsescu. Acesta a amintit că premierul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a-și construi programul de guvernare și pentru a obține sprijin parlamentar. El a criticat și ideea unui premier fără afiliere politică. „Este o copilărie ca, într-o situaţie cum e România, să desemnezi un premier neangajat politic”, a declarat fostul președinte. În opinia sa, PSD are cele mai mari șanse să formeze o majoritate parlamentară, spre deosebire de PNL. „PSD poate face majoritate, PNL nu poate”, a spus Băsescu. „Dar PSD are capacitatea de a negocia majorităţi în Parlament. Ştiu să facă asta de când s-au înfiinţat. Ştiu să-şi creeze majorităţi, mai mult sau mai puţin transparente, când au nevoie de voturi, le au acolo”, a afirmat fostul președinte. Acesta a comentat și posibilitatea unei noi nominalizări a lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier, despre care spune că nu ar fi corectă din punct de vedere constituțional. „Adică nu poţi, după ce Parlamentul a dat un vot şi guvernul a căzut, să spui «votează-mă». Adică discreditezi şi Parlamentul. Probabil, soluţia corectă politic ar fi ca Bolojan să-şi reia funcţia de la Senat”, a declarat fostul președinte.
Traian Băsescu critică clasa politică, în frunte cu Nicușor Dan, pentru criza actuală

Traian Băsescu a criticat clasa politică, în frunte cu președintele Nicușor Dan, pentru criza pe care o traversăm acum, după căderea Guvernului Bolojan, în urma moțiunii de cenzură din 5 mai. Fostul președinte a explicat marți seară, la B1 TV, de ce este atât de greu să se formeze rapid un nou guvern. Traian Băsescu / Sursa FOTO: Mediafax Foto «Deci, se pare că fiecare are Constituția lui. Nicușor Dan are Constituția lui. Probabil în Constituția lui scrie „fără AUR”. PNL-ul are Constituția lui. Probabil în Constituția PNL-ului scrie ”cu Bolojan și fără PSD”. PSD-ul are Constituția lui în care scrie „fără Bolojan”. Deci, dacă vă uitați, toți sunt niște caraghioși, care au fiecare câte o Constituție, niciunul nu are Constituția României în mână când vorbește. Dacă luăm în considerație că a trecut primul tur de consultări, eu cred că președintele, la ora asta, avea obligația să facă o nominalizare. De ce? Pentru că în Constituție nu avem numai litera Constituției, avem și spiritul Constituției. Dacă partidele nu sunt în stare să vină fără condiții în fața președintelui, președintele trebuie să spună… „Dragi partide parlamentare, pentru că nu puteți, eu voi desemna un premier de la partidul cu cel mai mare număr de parlamentari”. Aș face lucrul ăsta și aș da 10 zile să vină cu guvernul. „Constituția are și un spirit, nu numai o formă scrisă” Ceea ce face domnul președinte acum este neconstituțional și târâie țara într-o situație de instabilitate politică. Dacă partidul cu cel mai mare număr de voturi nu reușește să facă o majoritate, merge la al doilea partid sau merge la al treilea sau merge în altă parte, dar continuă procesul de a încerca să facă guverne. Nu… întâi face două săptămâni de întâlniri informale. Nu scrie în Constituție, nicăieri, că președintele pierde vremea făcând întâlniri în informale. Când țara are guvern căzut, e o situație de urgență. Președintele nu pierde vremea, ci acționează. Deci, s-au pierdut două săptămâni cu consultări de astea neoficiale, s-a făcut și trecerea în revistă a partidelor, în mod oficial… președintele trebuia să ia o decizie. Dacă vrea să mai facă un rând de consultări… ca să afle ce? Care e partidul cu cel mai mare număr de voturi? Îl are! Îmi pare rău, nu fac o pledoarie pentru PSD, dar sunt niște reguli scrise și nescrise. Constituția are și un spirit, nu numai o formă scrisă», a declarat Traian Băsescu, la B1 TV. Autorul mai recomandă: Năstase, dezvăluire în premieră despre “noaptea cuțitelor lungi”: O să-ți spun ceva ce nu am spus niciodată public/La telefon Băsescu Băsescu a comentat informația Gândul conform căreia Delia Velculescu ar putea fi numită premier de Nicușor Dan: „Poate găsește un bărbat țeapăn” Băsescu îl pulverizează pe Bolojan: „Și ei sunt la fel de șobolani, chiar dacă acționează un întrerupător”
Băsescu a comentat informația Gândul conform căreia Delia Velculescu ar putea fi numită premier de Nicușor Dan: Poate găsește un bărbat țeapăn

Traian Băsescu a comentat duminică seară, la România TV, informația Gândul conform căreia Delia Velculescu ar putea fi numită premier de Nicușor Dan: „Să găsească un bărbat țeapăn”. „(Președintele-n.r.) va trebui să aibă măcar două partide care să spună… «Uite, îl vrem pe ăsta!”. Sau ideea că va pune un tehnocrat. Păi, în acel moment, este responsabil total pentru cum se va guverna și nu cred că e treaba președintelui”, a afirmat fostul președinte al României. Traian Băsescu (s) / FOTO – Captură video: România TV El a făcut referire, de asemenea, și la numele doamnelor aflate pe lista scurtă de tehnocrați. „Știți că nu sunt împotriva doamnelor, Doamne ferește”… Dar cred că trebuie un bărbat cu nervii tari. Momentul e foarte dificil. (…) Nici doamna Dragu (Anca Dragu – n.r.). Să își vadă de treaba ei, ca e mare căciula pentru dânsa. Nici Delia Velculescu. Poate găsește un bărbat țeapăn (președintele Nicușor Dan-n.r.)”, a afirmat Traian Băsescu, la România TV. Autorul mai recomandă: Cine este Delia Velculescu, posibila propunere de premier tehnocrat a lui Nicușor Dan. Vine de la FMI și are o imagine controversată pentru rolul jucat în criza Greciei. Presa elenă a botezat-o „Draculescu” Băsescu îl pulverizează pe Bolojan: „Și ei sunt la fel de șobolani, chiar dacă acționează un întrerupător” Traian Băsescu îl compară pe Ilie Bolojan cu Călin Georgescu: „A fost Georgescu Mesia, s-a răsuflat, s-a inventat alt Mesia: Mesia Bolojan” Traian Băsescu despre cumpăna politică PNL. Cătălin Predoiu, ”un PSD-ist fără carnet”. Dan Motreanu, „liberal 100%” Băsescu cere refacerea coaliției de guvernare: „Viitorul premier nu trebuie să fie un pesedist cu carnet liberal”
Băsescu îl pulverizează pe Bolojan: Și ei sunt la fel de șobolani, chiar dacă acționează un întrerupător

Traian Băsescu a avut un mesaj tranșant la adresa liderului PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, duminică seară, la România TV: „Și ei sunt la fel de șobolani, chiar dacă acționează un întrerupător”. Fostul președinte a făcut, astfel, referire la metafora folosită de Ilie Bolojan, într-un interviu la Radio România Actualități, când a vorbit despre problemele identificate în companiile de stat. „Acum Bolojan a aprins lumina. Dar au fost în cămară până acum. Și ei sunt la fel de șobolani, chiar dacă acționează un întrerupător”, a spus Traian Băsescu la România TV. Atunci, el a asociat situația din cadrul acestora cu o cămară cu șobolani care rod proviziile. Premierul interimar Ilie Bolojan (ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO) „Problemele pe care le avem nu se referă la partide, ci la oameni care induc decizii în partid care au motivaţii pe faţă sau ascunse”, a declarat Bolojan, pe 17 aprilie. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, din 5 mai a trecut cu 281 de voturi Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a trecut, marți – 5 mai, cu 281 de voturi „pentru”, din 431 de parlamentari prezenți. Au fost în total 288 de voturi, dintre care 3 anulate și 4 împotrivă. După votul zdrobitor în Parlament, Executivul rămâne interimar, până la formarea unei noi majorități. Autorul mai recomandă: Traian Băsescu îl compară pe Ilie Bolojan cu Călin Georgescu: „A fost Georgescu Mesia, s-a răsuflat, s-a inventat alt Mesia: Mesia Bolojan” Traian Băsescu despre cumpăna politică PNL. Cătălin Predoiu, ”un PSD-ist fără carnet”. Dan Motreanu, „liberal 100%” Băsescu cere refacerea coaliției de guvernare: „Viitorul premier nu trebuie să fie un pesedist cu carnet liberal”
Traian Băsescu îl portretizează pe Ilie Bolojan: A fost Georgescu Mesia, s-a răsuflat, s-a inventat alt Mesia: Mesia Bolojan

„Dar partidele PSD și PNL trebuie să înțeleagă că nu au soluție și dacă amândouă sunt responsabile de ce s-a întâmplat, de căderea Guvernului tot ambele partidele vor fi responsabile că am pierdut banii pentru înarmare și PNRR. După falsificarea alegerilor din 2024 au apărut așa, niște alde Mesia. A fost Georgescu Mesia până acum câteva luni. El era omul providențial, trimis de Dumnezeu să ne dea benzină cu 1 leu, apă, hrană și ce mai era acolo. S-a răsuflat Mesia ăla, s-a inventat alt Mesia: Mesia Bolojan. Și ăsta, de neschimbat și de neînlocuit”, a spus Traian Băsescu. „Bolojan poate să își continue campania de pregătire a alegerilor prezidențiale” Fostul președinte al României crede că Ilie Bolojan va candida la Președinția României: „Eu nu spun că Bolojan trebuie acuzat, dar partidele nu pot să pună orgoliul pentru un om nedreptățit, cum e Bolojan, deasupra interesului național. Liberalii trebuie să înțeleagă. Bolojan poate să își continue campania de pregătire a alegerilor prezidențiale. Presupun că va candida. Poate să facă foarte bine din funcția de Președinte al Senatului, da? Se întoarce înapoi la Senat, preia funcția de acolo, pe înțelegere… Sigur, nu poți să îl pui pe Grindeanu. El e cel care a stârnit toată tensiunea până la eliminarea lui Bolojan, care nu era de eliminat. Ei trebuie să mai respecte un lucru. Trebuie să respecte că au un protocol. Dacă vor să rezolve problemele țării ar trebui simplu să spună: avem un protocol, voi liberalii aveți premier până în aprilie 2027, hai, nominalizați premier. Sigur, trebuie să fie un premier liberal, nu unul pesedist”. „Renominalizarea lui Bolojan nu este o soluție” Întrebat dacă Ilie Bolojan poate fi renominalizat premier, după ce a fost demis de Parlament și și-a pierdut majoritatea guvernamentală, Traian Băsescu a spus că aceasta nu reprezintă o soluție: „Bolojan nu trebuie să plece. Bolojan a fost revocat dar el trebuie să predea funcția numai după ce un nou premier își ia mandatul. Renominalizarea nu este o soluție. Să vină un alt liberal. Dar un liberal liberal, nu un liberal PSD-ist. Că la liberali sunt: liberali pesediști, liberali peneliști, liberali pedeliști. Trebuie să nominalizeze un liberal liberal. Au liberali pur sânge prin interior, pe acolo. Dar trebuie deblocate lucrurile în această încleștare a ambițiilor”. În opinia lui Traian Băsescu, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, liderii PNL și PSD trebuie să găsească o soluție împreună de rezolvare a crizei politice: „Chiar Bolojan și Grindeanu trebuie să vadă și spună: frate, hai să o rezolvăm. Pentru că dacă se pierd acești bani, ei vor fi responsabili. Nu, Cătălin Predoiu nu e o variantă. Am spus fără liberali PSD-iști. Trebuie un liberal, liberal”.
Traian Băsescu, despre conflictul SUAIran: Este mai mult propagandă și o tentativă de a crea spaime lumii întregi

Traian Băsescu consideră că adevărata miză a crizei nu este militară, ci economică, fiind legată de exporturile de petrol iranian. „Tentativa Statelor Unite de a împiedica exportul de țiței al Iranului, pentru că aici este cheia blocadei americane, nu poate decât să tensioneze relațiile dintre Statele Unite și aliații din Extremul Orient — din Coreea de Sud, Japonia și, nu în ultimul rând, tensionarea relațiilor cu China. Deci cred că este o greșeală”, a declarat fostul președinte. Potrivit acestuia, măsurile economice pot provoca fracturi diplomatice serioase între Washington și partenerii asiatici dependenți energetic de regiune. Băsescu: Nu cred că Strâmtoarea este minată Fostul șef al statului a pus sub semnul întrebării informațiile privind minarea strâmtorilor maritime strategice, sugerând că situația ar putea avea o componentă propagandistică. „În al doilea rând, povestea deminării — eu nu cred că strâmtoarea este minată. Nu poate exista atâta prostie încât să spui: am pus mine, dar nu știm unde. Se face automat o hartă a minărilor. Povestea asta cu ‘nu mai știm unde sunt minele’ este greu de crezut”. El a argumentat că realitatea din teren contrazice scenariile alarmiste: „Proba este că, de zile în șir, câteva nave tot trec prin strâmtoare cu sau fără aprobare iraniană. Deci cred că ceva este în neregulă. Este mai mult propagandă și tentația de a crea spaime lumii întregi decât probleme reale”. Băsescu a subliniat că, potrivit dreptului internațional maritim, strâmtorile internaționale trebuie să rămână deschise circulației. „Strâmtoarea Oman este o strâmtoare care, conform pactului Mării din 1982, este liberă pentru circulație. Problema este una singură: renunțarea Iranului și a Statelor Unite să mai folosească strâmtoarea în mod ilegal”. „Țările din Golf nu pot face față Iranului” Analizând scenariul unei escaladări militare, fostul președinte a avertizat că statele arabe din Golf nu ar putea susține singure un conflict major: „Cred că nu pot face față unui conflict țările din Golf. Nu știu dacă ați văzut raportul CIA care este pur și simplu îngrozit de cantitatea uriașă de rachete pe care Iranul o deține în momentul de față”. Băsescu a atras atenția asupra capacității militare a Teheranului: „Au înjumătățit stocul de drone, pot lua din Rusia prin Marea Caspică fără nicio problemă, dar rachetele sunt la un nivel impresionant. Iranul nu este ușor de convins atâta timp cât poate să lovească aliații Statelor Unite”. El a susținut că primele atacuri din regiune ar demonstra limitele protecției americane. „Deja prima etapă în care Iranul a lovit toți aliații din Golf ai Statelor Unite probează că SUA nu pot să îi apere, ceea ce strică toată poza că Statele Unite își apără aliații în Orientul Mijlociu”. Critici dure la adresa lui Donald Trump și rolul NATO Traian Băsescu a comentat și poziția liderului american, Donald Trump, considerând că apelul rapid la sprijinul alianței occidentale a fost mai degrabă politic decât legal. „Poziția lui Donald Trump este slăbită de modul cum înțelege să coopereze. El a declanșat acțiunea și după două zile a cerut ajutorul NATO fără să respecte legea”. Fostul președinte român a explicat că statele europene sunt obligate să respecte proceduri constituționale stricte. „Statele Uniunii Europene și statele NATO din Europa, ca de altfel și Canada sau Australia, trebuie să respecte legile internaționale. România, Germania sau Franța nu pot trimite în misiune de luptă niciun soldat fără aprobarea Parlamentului.” În opinia sa, NATO nu poate interveni automat într-un astfel de conflict: „NATO nici măcar nu este o organizație care să acționeze în afara teritoriului organizației. Este o organizație defensivă”.