Noi gropi au răsărit pe bulevardul Carol I din Copou. Zona de lângă linia de tramvai este brăzdată de șanțuri

noi-gropi-au-rasarit-pe-bulevardul-carol-i-din-copou.-zona-de-langa-linia-de-tramvai-este-brazdata-de-santuri

Șoferii se confruntă cu probleme, după ce noi gropi au răsărit în asfaltul de pe bulevardul Carol I din Copou, lângă liniile de tramvai. Mai exact, gropile au apărut la intersecția bulevardului Carol I cu strada Mihai Costăchescu, imediat după stația Triumf. În zona respectivă au mai fost probleme în ultimii ani, din cauza circulației. Materialul rezistă doar câteva luni. Acum, reprezentanții CTP Iași au anunțat că vor face din nou intervenții. Au apărut din nou gropi în asfaltul de pe bulevardul din Copou Asfaltul de lângă liniile de tramvai a cedat complet în mai multe locuri, iar în loc au rămas gropi de chiar și 20 de centimetri adâncime, pline de apă. Pe imagini se observă și cum bucăți de asfalt rupte au rămas în gropi. În urmă cu câteva luni, mai mulți șoferi și-au distrus mașinile în același loc, iar acum, istoria s-ar putea repeta. De asemenea, vatmanii trebuie să circule cu prudență pentru a nu risca să deraieze la porțiunile respective. „Astfel de probleme apar în special în zonele cele mai circulate și unde nu s-a făcut întreținerea necesară. Noi știm deja unde sunt probleme și circulăm cu viteză redusă ca să nu deraiem și să punem în pericol călătorii”, a precizat un vatman de la CTP Iași. De asemenea, și șoferii sunt nemulțumiți de situație, iar aceștia se tem că vor avea pagube serioase la mașini din cauza stării tehnice a drumului. „Eu, dacă nu sunt atent, îmi distrug mașina. Rămân cu roata acolo la ce gropi sunt. Nu mi se pare normal să fie așa drum pe un drum principal din oraș. Păi, dacă așa arată pe Copou, ce așteptări să avem la periferie?”, a spus Robert Olaru, un tânăr din Iași. CTP trebuie să facă intervenții de urgență Reprezentanții companiei de transport au transmis că, în această perioadă, echipele vor interveni pentru reparații. Totuși, este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, având în vedere temperaturile geroase anunțate în următoarele zile. Primăria Iași a înaintat un proiect privind reabilitarea liniilor de tramvai dintre Biblioteca Centrală Universitară (BCU) și stația Triumf. Pe Copou, liniile de tramvai au o vechime de 30 de ani. Astfel, vor fi reabilitați 1.416 m linie de tramvai, 1.416 m rețea fir de contact, 6.076 mp trotuare, 2.589 mp spații verzi. „CTP Iași monitorizează permanent starea infrastructurii din zonele pe unde circulă mijloacele de transport public, inclusiv în proximitatea liniilor de tramvai. Echipele noastre sunt prezente pe teren și, în momentul în care sunt identificate astfel de degradări ale carosabilului, situațiile sunt semnalate și se intervine în cel mai scurt timp posibil, în funcție de condițiile meteo existente. Precizăm că zilele trecute au fost efectuate lucrări de remediere în zona Canta, unde au apărut situații similare. Pentru zona stației Triumf din Copou, intervențiile sunt programate pentru această noapte sau, cel târziu, mâine, dacă condițiile meteorologice vor permite realizarea lucrărilor de asfaltare în condiții de siguranță și durabilitate”, a transmis Carmen Ghercă, purtătorul de cuvânt al CTP Iași. Gropile din asfalt pun în dificultate șoferii care circulă în Copou. Autoritățile trebuie să găsească soluții înainte să fie provocate incidente. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Modificări în circulația mijloacelor de transport în Iași, de Ziua Unirii Principatelor Române

modificari-in-circulatia-mijloacelor-de-transport-in-iasi,-de-ziua-unirii-principatelor-romane

Pe 24 ianuarie 2026, Iașul marchează Ziua Unirii Principatelor Române. Circulația tramvaielor și autobuzelor prin Piața Unirii va fi restricționată între orele 10:00 – 18:00, iar anumite trasee vor avea itinerarii modificate. Autoritățile recomandă călătorilor să țină cont de aceste schimbări pentru a-și planifica deplasările. Modificări în transportul public de Ziua Unirii, la Iași Pentru buna desfășurare a evenimentelor din centrul orașului, care includ parade, ceremonii și Hora Unirii, Compania de Transport Public Iași a anunțat că circulația tramvaielor și autobuzelor va fi ajustată. „Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, Iașul sărbătorește Unirea Principatelor Române. Pentru buna desfășurare a manifestărilor din centrul orașului, între orele 10:00 – 18:00, circulația tramvaielor și autobuzelor prin Piața Unirii va fi întreruptă”, a transmis Carmen Ghercă, purtător de cuvânt al IPJ Iași. Astfel, traseele care trec prin Piața Unirii vor fi redirecționate sau întrerupte, pentru a permite desfășurarea în siguranță a evenimentelor și pentru a evita aglomerarea în zonă. Tramvaie – itinerarii modificate Modificări în circulația tramvaielor: tramvaiele nu vor circula pe tronsoanele Târgu Cucu – Piața Unirii – Copou și Târgu Cucu – Piața Unirii – Gară; tramvaiele de pe traseele 1, 3, 8, 9 și 13 vor întoarce în Târgu Cucu; traseul 6 va circula pe itinerariul: Dacia – Gară – str. Gării – șos. Arcu – str. Băcinschi – Gară – Dacia; traseul 7 va avea itinerariul: Țuțora – Țesătura – bd. N. Iorga – Podul de Piatră – Canta. Practic, toate tramvaiele care în mod normal trec prin Piața Unirii vor avea trasee alternative, iar pentru unele linii există itinerarii temporare detaliate pentru a menține legătura între zonele orașului. Autobuze – rute alternative De asemenea, autobuzele care circulă prin centrul Iașului vor avea rute modificate: traseul 36 va circula pe ruta: Dacia – Gară – str. Gării – str. Râpa Galbenă – str. Anastasie Fatu – Piața Mihai Eminescu – Copou – Breazu, cu retur: Breazu – Copou – Piața Mihai Eminescu – Blocuri Păcurari – Pasaj Octav Băncilă – Zimbru – Dacia; traseul 50 va avea parcursul: Gară – str. Gării – str. Râpa Galbenă – str. Anastasie Fătu – Piața Mihai Eminescu – Piața Independenței – Târgu Cucu – Aeroport, cu retur: Aeroport – Târgu Cucu – Piața Mihai Eminescu – bd. Carol I – str. Toma Cozma – str. Păcurari – str. Anastasie Fatu – str. Râpa Galbenă – Gară. Aceste rute sunt stabilite pentru a asigura continuitatea transportului public și a evita blocajele în centrul orașului. Legături alternative și recomandări pentru călători Pentru legături directe între anumite zone, CTP Iași oferă trasee alternative: „Legături alternative pentru călători: pentru legătura Târgu Cucu – Copou pot fi utilizate traseele 28 și 42; între Târgu Cucu – Gară vor circula autobuze pe ruta: Târgu Cucu – Piața Independenței – Piața Mihai Eminescu – bd. Carol I – str. Toma Cozma – str. Păcurari – str. Anastasie Fătu – str. Râpa Galbenă – șos. Arcu – str. Băcinschi – Gară, cu retur: Gară – str. Gării – str. Râpa Galbenă – str. Anastasie Fătu – Piața Mihai Eminescu – Piața Independenței – Târgu Cucu; între Târgu Cucu – Copou vor circula autobuze pe ruta: Târgu Cucu – Piața Independenței – Piața Mihai Eminescu – Rond Copou, cu retur: Rond Copou – Piața Independenței – Târgu Cucu. „Vă mulțumim pentru înțelegere și vă recomandăm să luați în considerare aceste modificări la planificarea deplasărilor”, a transmis Carmen Ghercă, purtător de cuvânt al CTP Iași. Călătorii sunt sfătuiți să țină cont de aceste modificări pentru a evita întârzierile și pentru a-și planifica mai bine deplasările în centrul Iașului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

A ajuns la Iași cel de-al 14-lea tramvai Bozankaya! Alte patru vor sosi curând

a-ajuns-la-iasi-cel-de-al-14-lea-tramvai-bozankaya!-alte-patru-vor-sosi-curand

Din 5 ianuarie 2026, municipiul Iași se bucură de un nou tramvai, al 14-lea dintr-un lot de 18 tramvaie noi, livrate de compania turcească Bozankaya. Aceste tramvaie fac parte dintr-un proiect amplu de modernizare a transportului în comun din oraș, un proiect care a întâmpinat diverse obstacole. Tramvaie noi pentru modernizarea transportului în Iași Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat pe platforma de socializare Facebook că orașul a primit un nou tramvai, iar altele sunt deja în curs de livrare. „Din data de 5 ianuarie 2026 avem în dotarea orașului Iași încă un tramvai nou! Este cel cu numărul 14 din lotul de 18 tramvaie de 22 metri lungime! Mai sunt de furnizat încă 4, timp în care pregătim o nouă licitație pentru un lot de minim 10 unități de transport! Să avem un an bun!”, a declarat primarul Mihai Chirica. Proiectul de achiziționare a tramvaielor a început încă din primăvara anului 2023, însă licitația a fost amânată din cauza unui proces legal. Compania poloneză PESA a contestat oferta turcilor de la Bozankaya, acuzându-i că nu au depus o garanție de bună execuție a contractului. Totuși, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins plângerea, iar Bozankaya a câștigat licitația. În prezent, CTP Iași a primit deja 14 tramvaie, iar până în iulie 2026, se vor livra încă 4. Noile tramvaie au o lungime de 22 de metri și vor oferi un confort sporit călătorilor, având un minim de 135 de locuri, dintre care 30 pe scaune și 5 destinate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, fiecare tramvai este echipat cu facilități moderne, cum ar fi aer condiționat, încălzire, sistem de supraveghere video, Wi-Fi și GPS. În plus, noile tramvaie vor fi dotate cu un sistem de avertizare la coliziune, ceea ce va contribui la siguranța călătorilor. Tramvaiele sunt introduse pe traseele din oraș, pe măsură ce vor trece prin teste. „În acest moment, tramvaiele noi sunt supuse testelor dinamice, în conformitate cu procedura legală de omologare. La solicitarea companiei producătoare Bozankaya, aceste teste se desfășoară la Iași, sub îndrumarea ONFR, autoritate aflată în coordonarea Autorității Feroviare Române (AFER) – în vederea obținerii agrementului tehnic necesar punerii în circulație. Compania de Transport Public Iași asigură întreaga logistică necesară desfășurării testelor: personal specializat (vatman, controlor tehnic de calitate), suport operațional și tehnic. Este o etapă importantă și obligatorie, care ne apropie de momentul în care ieșenii vor beneficia de confortul, siguranța și tehnologia acestor tramvaie de ultimă generație. Odată obținut agrementul tehnic din partea AFER, noile tramvaie vor fi introduse în circulație pe traseele din oraș”, a transmis Carmen Ghercă, purtător de cuvânt al CTP Iași. Tramvaiele sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență Toate cele 18 tramvaie noi sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Bugetul total al proiectului este de 141 de milioane de lei, fără TVA, iar fiecare tramvai costă aproximativ 7,8 milioane de lei. Ieșenii s-au confruntat cu multiple probleme de-a lungul anilor, mai ales în perioada rece, când tramvaiele existente, inclusiv unele dintre cele noi, au avut defecțiuni din cauza zăpezii și frigului. În paralel cu livrarea tramvaielor, municipiul Iași va achiziționa autobuze electrice noi.