Ieșean judecat pentru 0,16 grame de canabis! Bărbatul a fost prins drogat la volan!

iesean-judecat-pentru-0,16-grame-de-canabis!-barbatul-a-fost-prins-drogat-la-volan!

Un bărbat din Iași a fost prins drogat la volan în Tomești. Individul avea asupra sa și o cantitate de droguri de risc Un ieșean a fost trimis în judecată după ce organele de poliție au găsit asupra sa o cantitate de 0,16 grame de canabis. Bărbatul se afla la volanul autoturismului propriu, fiind și sub influența substanțelor psihoactive. Acesta este judecat pentru două infracțiuni, cauza fiind pe rolul Tribunalului Iași. Ieșean judecat pentru 0,16 grame de canabis! Consumul de droguri și urcarea la volan reprezintă una dintre cele mai grave amenințări la adresa siguranței rutiere. Așa cum s-a precizat, într-un text precedent, de procurorul-șef DIICOT Iași, Vasile Airinei, numărul consumatorilor de substanțe interzise este în creștere. Prin rechizitoriul emis la data de 18 decembrie 2025, în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT, Serviciul Teritorial Iași, procurorii au constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privindu-l pe inculpatul Alexandru Vasilică Grigoriu. Acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Potrivit anchetatorilor, la data de 5 august 2025, în jurul orei 22:00, inculpatul se afla la volanul unui autoturism, pe un drum din localitatea Tomești, moment în care a fost oprit în trafic de organele de poliție. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a fost găsită o cantitate de 0,16 grame de canabis. S-a urcat drogat la volan Totodată, ancheta a stabilit că, la aceeași dată, șoferul conducea autoturismul sub influența substanțelor psihoactive, respectiv canabis și MDMA – substanțe care pot afecta grav capacitatea de a conduce, reducând timpul de reacție și alterând percepția asupra mediului înconjurător. În cadrul procesului, la termenul din 29 aprilie, avocatul inculpatului a depus un înscris prin care acesta a recunoscut în totalitate faptele, așa cum au fost reținute în actul de sesizare al instanței. Ca urmare, cercetarea judecătorească urmează să se desfășoare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței să constate vinovăția inculpatului pentru ambele infracțiuni și să dispună aplicarea unor pedepse diferențiate. „Vă rugăm să constatați că inculpatul se face vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni. Solicităm aplicarea unei pedepse cu amendă pentru infracțiunea de deținere de droguri, iar pentru cea de-a doua infracțiune apreciem că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în cuantum de un an și șase luni, cu posibilitatea suspendării executării sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 3 ani”, a declarat procurorul de caz în fața instanței. Inculpatul a recunoscut faptele De cealaltă parte, apărarea a solicitat o abordare mai blândă, invocând circumstanțele personale ale inculpatului și conduita acestuia după comiterea faptelor. „Având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, achiesăm la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, privind aplicarea unei amenzi pentru infracțiunea de deținere, ținând cont și de cantitatea redusă identificată. În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune, solicităm orientarea pedepsei închisorii către minimul prevăzut de lege, iar în contextul recunoașterii faptelor, reducerea acesteia cu o treime. Inculpatul nu are antecedente penale, fapta a fost una izolată și asumată. De asemenea, comportamentul ulterior este relevant. Acesta s-a angajat, urmează cursuri de formare profesională și face demersuri reale pentru reintegrarea socială”, a declarat avocatul apărării. Un ieșean, oprit de un echipaj de poliție în timp ce se afla la volanul autoturismului său pe raza localității Tomești, a fost trimis în judecată, întrucât s-a găsit asupra sa o cantitate de 0,16 grame de canabis. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! Cauza decesului ar putea fi manevrele efectuate de ambulanțier!

un-interlop-cunoscut-din-iasi-vrea-sa-scape-de-puscarie,-desi-si-a-ucis-fratele!-cauza-decesului-ar-putea-fi-manevrele-efectuate-de-ambulantier!

Un interlop bine-cunoscut în Iași vrea cu orice preț să scape de pușcărie, după ce și-a ucis fratele în luna martie a anului 2022. Gioni-Culiță Plop a cerut revizuirea hotărârii prin care a fost condamnat la 13 ani de închisoare, motivând că decesul ar fi putut surveni din alte motive, nu doar ca urmare a loviturilor aplicate de el. Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! Unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din Iași, Gioni-Culiță Plop, joacă rolul principal într-un dosar care a șocat comunitatea. Cazul, marcat de violență extremă, acuzații grave și controverse judiciare, scoate la lumină trecutul tumultuos al inculpatului, dar și detalii tulburătoare despre moartea propriului frate. Cu o reputație bine conturată în lumea interlopă, Gioni Plop nu este străin de problemele cu legea. În trecut, acesta a fost implicat într-un jaf devenit legendar în opinia publică, furtul unui seif dintr-un oficiu poștal, care era gol, spre stupoarea inculpatului. În prezent este judecat pentru o faptă petrecută în martie 2022, având în prim-plan conflictul dintre el și fratele său. Acesta a degenerat într-o serie de acte de violență, care aveau să aibă un final tragic. Potrivit anchetatorilor, agresiunile au început într-o sală de jocuri din Tudor Vladimirescu și au continuat acasă, unde inculpatul i-ar fi aplicat victimei lovituri repetate. Victima era fratele inculpatului și suferea de probleme grave de sănătate, inclusiv tuberculoză și alcoolism cronic. De la 20 de ani de închisoare s-a ajuns la 13 ani Inițial, Tribunalul Iași l-a condamnat pe Gioni Plop la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie. Ulterior, în iulie 2025, Curtea de Apel Iași a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, reducând pedeapsa la 13 ani. Pe 21 aprilie 2026, cazul a revenit în instanță, în urma unei cereri de revizuire formulate de inculpat. În cadrul acestui termen, au fost prezentate mai multe declarații importante pe care s-a bazat apărarea. „Se presupune că persoana vătămată ar fi avut șapte coaste rupte. Cum este posibil ca, timp de trei zile, aceasta să fumeze și să discute normal cu familia, având în vedere starea sa de sănătate? Medicul curant ne poate lămuri în ce stadiu a ajuns persoana vătămată la spital și dacă acțiunea de resuscitare efectuată de ambulanțier ar fi putut duce la decesul victimei. Din câte știu, pumnii și picioarele nu sunt considerate obiecte contondente. Acest medic este persoana cea mai în măsură să stabilească cauza decesului”, a declarat avocatul inculpatului, Codrin Stupariu. Totodată, apărarea a pus în discuție și faptul că inculpatul nu ar fi avut vreun motiv pentru a-i dori moartea fratelui său. „În condițiile în care persoana vătămată a stat trei zile în casă, iar pe filmări se vede că ieșea afară și fuma, trebuie analizat atent acest aspect. Mai mult, inculpatul îi aducea mâncare persoanei vătămate, fiind fratele său. Ce interes ar fi avut să îi aducă mâncare dacă i-ar fi dorit moartea?”, a completat avocatul Codrin Stupariu. Inculpatul a luat cuvântul în timpul ședinței de judecată Procurorul de caz a solicitat respingerea revizuirii, motivând că aspectele învederate de avocat au fost menționate și în faza de apel. „Noi considerăm că cererea de revizuire este inadmisibilă. Motivele invocate de revizuent nu sunt suficiente. Audierea martorului respectiv a fost respinsă în apel, considerându-se că nu era utilă cauzei”, a declarat procuror de caz. Inculpatul a intervenit și el în timpul ședinței, susținând că dorește să vizioneze filmarea când și-a lovit fratele. „În opinia mea, există mai multe aspecte de noutate. Aș dori să vizionez și eu înregistrările din data de 26 martie 2022, în care fratele meu vrea să plece la băut, iar eu încerc să îl opresc”, a spus inculpatul în fața instanței. Cu toate că avocatul susține că inculpatul nu a avut vreun interes să-și rănească atât de grav fratele, certificatul medico-legal indică leziuni extrem de grave: fracturi costale multiple, bilateral; pneumotorax masiv; traumatisme severe și alte complicații, care susțin varianta unei agresiuni violente. În ciuda acestor dovezi, strategia apărării încearcă să schimbe percepția asupra cazului, sugerând că moartea victimei ar putea avea alte cauze decât loviturile aplicate de inculpat. Un interlop cunoscut din Iași vrea să scape de pușcărie, deși și-a ucis fratele! Rămâne de văzut dacă instanța va dispune o pedeapsă mai ușoară pentru inculpat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un ieșean i-ar fi tăiat gâtul soției! ,,I-a dat și cu picioarele în cap!

un-iesean-i-ar-fi-taiat-gatul-sotiei!-,,i-a-dat-si-cu-picioarele-in-cap!

Un ieșean, privat de libertate în Penitenciarul Iași, i-ar fi tăiat gâtul soției sale după ce, în prealabil, s-ar fi certat. Vecinii spun că au auzit țipete din casă, însă când i-au cerut să se oprească, individul le-a spus că știe el ce are de făcut. Acesta și-ar fi lovit soția cu palmele, pumnii, picioarele, ca la final să folosească și un obiect tăietor, cu care a rănit-o în zona gâtului. Un ieșean i-ar fi tăiat gâtul soției! Un caz grav de violență domestică, încadrat drept tentativă de omor asupra unui membru de familie, este analizat de Tribunalul Iași, unde inculpatul Mihai Stan a fost trimis în judecată pentru agresarea soției sale. Faptele ar fi avut loc în luna mai 2025, pe fondul unui conflict izbucnit între cei doi, conflict care ar fi degenerat într-un episod de violență extremă. În prezent, inculpatul se află în stare de arest, fiind privat de libertate în cadrul Penitenciarului Iași. La termenul din 9 aprilie 2026, instanța a audiat doi martori, vecini ai familiei, ale căror declarații au evidențiat atât detalii despre incident, cât și contradicții față de cele date în faza de urmărire penală. Prima martoră audiată a fost Adriana Ciubotariu, vecină cu familia Stan. „Sunt vecină cu familia Stan. Nu ne vizităm și nici pe inculpat nu îl cunosc foarte bine. Știu că au doi copii, îi vedeam prin curte. Eram cu ginerele meu în ziua în care s-au certat, iar la un moment dat, ginerele meu a strigat la inculpat să nu o mai bată pe soția lui. Eu nu am văzut dacă a lovit-o. Ginerele meu a văzut că Mihai Stan sărea la soția lui, Mădălina S. Când am ieșit din casă, i-am văzut pe cei doi, dar nu am văzut-o lovită pe femeie. Le-am spus că, dacă nu se liniștesc, o să sun proprietara casei în care locuiesc cu chirie. Noaptea, a venit poliția la mine să mă întrebe dacă am văzut ceva. Femeia nu lucra, el lucra prin Iași, pe șantier. A fost plecat și în străinătate și trimitea bani acasă. Nu l-am văzut beat, nu știu dacă consuma alcool”, a declarat martora. Există contradicții în declarațiile oferite de martoră În fața instanței, au fost evidențiate contradicții între declarația actuală și cea dată anterior, în faza de urmărire penală. Dacă inițial martora susținuse că inculpatul era „mereu beat” și că ar fi văzut victima căzută la pământ, în instanță, aceasta a negat aceste aspecte, precizând că nu a citit declarația anterioară și că nu l-a văzut niciodată beat sau consumând alcool. De asemenea, deși în faza de urmărire penală a spus că a văzut-o pe femeie pe jos, în fața instanței și-a schimbat declarația, spunând că nu avea vizibilitate directă în curtea vecinilor din cauza gardului despărțitor. Al doilea martor audiat a fost Vasile Slăbuțu, de asemenea vecin cu familia Stan. „Mă aflam la soacra mea și lucram la un gard. Am văzut la familia Stan că s-au luat la ceartă și Mihai Stan a lovit-o de câteva ori pe soția sa. I-a dat cu palma și cu pumnul, nu am văzut bine zona corpului. Am strigat să o lase în pace, că o omoară, iar el mi-a spus că știe ce are de făcut. Femeia țipa când era jos, căzută. Ulterior, s-a ridicat și s-a terminat scandalul. Nu știu dacă inculpatul era băut în acel moment. Îi spunea că o bate dacă nu se liniștește. Era prima dată când i-am văzut sau auzit certându-se. Am auzit de la vecini că inculpatul consuma alcool. Am văzut și că inculpatul a lovit-o cu picioarele, dar nu mai știu zona. Am auzit-o pe victimă țipând din casă”, a spus al doilea martor. Martorii au uitat detalii importante Și în cazul acestui martor, procurorii au semnalat diferențe între declarațiile date în instanță și cele din faza de urmărire penală. Anterior, acesta afirmase că fusese sunat de soacra sa, care i-ar fi spus că Mihai Stan și-ar fi agresat din nou soția și că i-ar fi tăiat gâtul. Totodată, în declarația inițială, martorul susținuse că inculpatul ar fi lovit victima cu picioarele în zona capului, detaliu pe care nu l-a mai susținut cu aceeași claritate în fața instanței. Instanța urmează să analizeze toate probele administrate în cauză, inclusiv aceste neconcordanțe, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs faptele. Un ieșean, privat de libertate în Penitenciarul Iași, i-ar fi tăiat gâtul soției sale după ce, în prealabil, s-ar fi certat. În prezent, inculpatul este arestat în Penitenciarul Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

O ieșeancă contestă confiscarea bijuteriilor de către instanță: Noi suntem de etnie romă! La noi se dă aur, bani!

O ieșeancă a contestat confiscarea bijuteriilor de către instanță. Aceasta este inculpată într-un dosar penal, aflat pe rolul Tribunalului Iași, fiind acuzată de fapte ce ar implica exploatarea unor victime prin intermediul unei firme. S-a pus problema că bijuteriile ar fi moștenire de familie, primindu-le din zestre. O ieșeancă contestă confiscarea bijuteriilor de către instanță! La data de 31 martie 2026, pe rolul Tribunalului Iași a avut loc un nou termen de judecată într-un dosar penal complex, în care inculpații Leonard Constantin și Cristina Tărăboanță sunt cercetați pentru fapte ce ar implica exploatarea unor victime prin intermediul unei firme. Ședința de judecată s-a concentrat, în principal, pe o contestație formulată de avocatul inculpatei, vizând ridicarea unei măsuri asiguratorii dispuse anterior de procurori, respectiv confiscarea specială a unor bijuterii din aur. Potrivit probatoriului administrat în cauză până în acest moment, anchetatorii susțin că inculpații ar fi desfășurat activități ilegale prin intermediul unei societăți comerciale, exploatând persoane vulnerabile. În acest context, autoritățile au dispus măsuri asiguratorii pentru a preveni înstrăinarea unor bunuri ce ar putea proveni din săvârșirea infracțiunilor sau ar putea servi la acoperirea prejudiciului. Printre bunurile vizate de această măsură se numără și o cantitate de 51,99 grame de aur, estimată la aproximativ 25.000 de lei. În fața instanței, reprezentantul Cristinei Tărăboanță, Gabriel Mîrșanu, a contestat ferm această măsură, susținând că bijuteriile în cauză nu au nicio legătură cu presupusele fapte penale. Acesta a arătat că este vorba despre obiecte vechi, de uz personal, precum brățări, ghiuluri, inele și cercei, care ar fi fost moștenite în familie și nu achiziționate recent. „Am formulat contestație cu privire la măsura confiscării speciale aplicată asupra acestor bijuterii. Este o cantitate mică de aur, veche, care nu poate fi asociată în mod rezonabil cu acuzațiile din dosar. Vorbim despre bunuri moștenite, despre cercei vechi, ghiuluri și inele care există în familie de foarte mult timp”, a declarat reprezentantul în fața judecătorilor. Reprezentantul inculpatei a cerut audierea martorilor Apărarea a mai subliniat că există martori dispuși să confirme proveniența unei părți dintre aceste bijuterii, arătând că unele dintre ele ar fi aparținut mamei inculpatei. De asemenea, s-a invocat faptul că vechimea acestor obiecte depășește chiar vârsta copiilor inculpatei, ceea ce ar exclude ipoteza că acestea ar fi fost dobândite în urma activităților infracționale investigate în prezent. Un alt argument adus în sprijinul contestației a fost legat de tradițiile specifice comunității din care provin inculpații. Reprezentantul a explicat că, în familiile de etnie romă, transmiterea bijuteriilor din aur din generație în generație reprezintă o practică obișnuită, aceste obiecte având o valoare simbolică și culturală importantă. „Această cantitate de aur se regăsește, prin tradiție, în familiile de etnie romă, fiind transmisă din neam în neam. Nu putem considera că astfel de bunuri provin din săvârșirea unor infracțiuni doar pentru că există în patrimoniul familiei”, a mai susținut apărătorul. I s-a instituit sechestru pe toate bunurile În același timp, avocatul a atras atenția asupra faptului că măsura asiguratorie nu se limitează doar la aceste bijuterii, ci vizează și alte bunuri de valoare, precum două autoturisme de lux, o cotă dintr-un apartament și trei suprafețe de teren. În opinia apărării, aceste bunuri ar putea face obiectul unor discuții legitime privind data și modul de dobândire, însă includerea unei cantități reduse de aur în aceeași categorie este disproporționată. „Noi contestăm strict această cantitate infimă de aur, care se află în familie de foarte mult timp și care nu are legătură cu acuzațiile din dosar”, a precizat avocatul. De cealaltă parte, reprezentantul Ministerului Public s-a opus solicitării formulate de apărare și a considerat că administrarea de noi probe nu este necesară în acest moment procesual. „Considerăm că proba testimonială nu este necesară”, a declarat procurorul. În cadrul ședinței, unul dintre inculpați a intervenit personal pentru a susține punctul de vedere al apărării, oferind explicații legate de tradițiile culturale invocate. „Noi suntem de etnie romă. La noi se dă aur, bani. Așa se lasă moștenire – zestre se spune la noi”, a afirmat acesta în fața instanței. Declarația sa a venit în completarea argumentelor juridice prezentate de avocat, încercând să ofere un context cultural care să justifice existența bijuteriilor în patrimoniul familiei, independent de activitățile investigate în dosar. Femeia se află sub măsura preventivă a controlului judiciar În ceea ce o privește pe Cristina Tărăboanță, aceasta se află în continuare sub măsura preventivă a controlului judiciar, ceea ce presupune respectarea unor obligații stabilite de instanță, precum prezentarea periodică la organele de poliție și interdicția de a părăsi o anumită zonă fără aprobare. Cazul rămâne unul în curs de soluționare, iar instanța urmează să se pronunțe asupra contestației formulate, după analizarea argumentelor prezentate de ambele părți. Decizia privind menținerea sau ridicarea măsurii asiguratorii asupra bijuteriilor ar putea avea implicații importante nu doar pentru situația patrimonială a inculpaților, ci și pentru modul în care sunt interpretate astfel de bunuri în contextul unor dosare penale similare. O ieșeancă a contestat confiscarea bijuteriilor de către instanță. Femeia susține că bijuteriile ar proveni din zestrea primită de la părinți.

Un ieșean a atentat la viața unei femei, dar acum plânge în instanță! Se căiește și cere îndurare: Am greșit și îmi pare foarte rău!

un-iesean-a-atentat-la-viata-unei-femei,-dar-acum-plange-in-instanta!-se-caieste-si-cere-indurare:-am-gresit-si-imi-pare-foarte-rau!

Un ieșean a atentat la viața unei femei, iar acum plânge în instanță și cere îndurare. În vara anului trecut, un bărbat a agresat fizic o femeie într-un bar din Iași, iar în urma atacului, femeia a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. În prima săptămână a lunii februarie, pe rolul Tribunalului Iași, a avut loc ultimul termen în dosar. Inculpatul a arătat că regretă fapta în fața instanței de judecată, iar victima a cerut daune morale de peste 75.000 de lei. Un ieșean a atentat la viața unei femei, iar acum plânge în instanță În prima săptămână din februarie 2026, pe rolul Tribunalului Iași s-a desfășurat ultimul termen într-un dosar penal ce are ca obiect o tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice. Inculpat în cauză este Ionuț Catană, aflat în prezent în stare de detenție, fiind încarcerat în Penitenciarul Iași. Victimă este Adriana T., care s-a constituit parte civilă în proces și cere daune morale. Potrivit declarațiilor date în fața instanței, fapta s-a produs în incinta unui magazin alimentar, unde se comercializează și produse alcoolice. În urma cercetărilor s-a stabilit că inculpatul a agresat-o pe victimă, aplicându-i loviri repetate în zona capului, având asupra sa și o macetă. În fața instanței, procurorul de caz a solicitat condamnarea lui Ionuț Catană la pedeapsa închisorii pentru infracțiunile reținute în sarcina sa. Totodată, acesta a cerut obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată către stat, precum și a despăgubirilor civile solicitate de victimă, apreciind că gravitatea faptelor și urmările produse justifică o sancțiune severă. Avocatul victimei, Raluca Ursu, a detaliat impactul agresiunii asupra Adrianei T., arătând că aceasta a fost supusă unor loviri repetate în zona capului, care i-au produs nu doar suferințe fizice, ci și traume psihice de durată. Potrivit avocatei, victima continuă să sufere și în prezent din cauza celor întâmplate, viața sa personală fiind profund afectată. Avocata victimei a subliniat că fiicele femeii sunt, la rândul lor, marcate de incident, suferind traume psihice ca urmare a agresiunii comise asupra mamei lor. Daune morale considerabile pentru „plata” unei crime Raluca Ursu, avocata victimei, a arătat în fața instanței că solicită daune morale în valoare de 15.000 de euro. „Suma solicitată are un caracter pur simbolic și reprezintă o reparație echitabilă, raportată la gravitatea faptei și la consecințele acesteia asupra victimei și familiei sale”, a spus avocata Raluca Ursu în fața instanței de judecată. De cealaltă parte, avocatul inculpatului a arătat că Ionuț Catană nu a negat niciodată faptele reținute în sarcina sa și a recunoscut gravitatea celor comise. Acesta a solicitat instanței aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, invocând mai multe circumstanțe atenuante. Printre acestea, s-a arătat că inculpatul a fost cel care a solicitat intervenția poliției după săvârșirea faptei și nu a încercat să se sustragă sau să întârzie desfășurarea procedurii penale. În fața instanței, inculpatul și-a exprimat intenția de a achita sumele stabilite de instanță cu titlu de despăgubiri, însă situația sa financiară este una precară. Singurul venit al familiei provine de la concubina acestuia, care, la rândul său, are un salariu modest, iar restul familiei nu îl sprijină financiar. În ceea ce privește infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, avocatul inculpatului a solicitat achitarea acestuia. Argumentele au arătat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru reținerea acestei fapte, întrucât agresiunea s-a produs în prezența unei singure persoane. Conform Codului penal, pentru a fi reținută infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, fapta trebuie să fie săvârșită în public, adică în prezența a două sau mai multe persoane. Inculpatul speră să scape cu pedeapsa minimă În momentul săvârșirii infracțiunii, în afara imobilului se aflau mai multe persoane, dar acestea nu au asistat efectiv la agresiune. O singură persoană a susținut că a văzut cele întâmplate. Martorul a depus mărturie în fața instanței, dar inculpatul contestă capacitatea sa intelectuală, invocând starea psihică precară a acestuia. În cadrul mărturiei sale, martorul a precizat că infractorul i-a produs o stare de temere, însă avocatul inculpatului susține că teama descrisă în declarație este mai degrabă o consecință a problemelor sale de sănătate și nu rezultatul unei interacțiuni directe cu inculpatul. Din probatoriul administrat, nu reiese că inculpatul ar fi avut vreo tangență cu martorul respectiv. Referitor la latura civilă a cauzei, inculpatul a cerut diminuarea cuantumului daunelor morale solicitate, apreciind că suma cerută nu este proporțională cu situația sa materială, chiar dacă fapta în sine este una gravă. La finalul dezbaterilor, Ionuț Catană și-a exprimat regretul profund pentru cele întâmplate. „Îmi pare rău! Sunt un copil necăjit. Am muncit în construcții să-mi fac o casă. Am greșit și îmi pare foarte rău. Nu am vrut să o omor. Am greșit!”, a declarat Ionuț Catană în fața instanței. Un ieșean a atentat la viața unei femei, iar acum plânge în fața instanței, arătând că regretă cele întâmplate. Instanța a rămas în pronunțare, urmând să decidă atât asupra vinovăției inculpatului, cât și asupra pedepsei și despăgubirilor civile.

Daune morale de 20.000 de lei pentru o tentativă de omor! A săvârșit fapta când era liberat condiționat

daune-morale-de-20.000-de-lei-pentru-o-tentativa-de-omor!-a-savarsit-fapta-cand-era-liberat-conditionat

Ședință tensionată pe rolul Tribunalului Iași, într-un dosar penal ce vizează solicitarea de daune morale de 20.000 de lei pentru o tentativă de omor. Ovidiu-Andrei Bejinariu a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, beneficiind de o majorare a pedepsei. Bărbatul a recunoscut integral fapta și a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate. Victima cere daune morale, susținând că agresiunea i-a marcat profund viața. Daune morale de 20.000 de lei pentru o tentativă de omor Un dosar penal cu acuzații extrem de grave se află în prezent pe rolul Tribunalului Iași, având ca obiect o tentativă la infracțiunea de omor. În cauză, Ovidiu S. are calitatea de parte civilă, iar Ovidiu-Andrei Bejinariu este inculpatul trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 31 octombrie 2024. Potrivit actului de inculpare, fapta pentru care Ovidiu-Andrei Bejinariu a fost trimis în judecată s-a produs la data de 3 aprilie 2021, când acesta a exercitat acte de violență deosebit de grave asupra victimei, folosind atât un obiect contondent, cât și un cuțit. Persoana vătămată, Ovidiu S., s-a constituit partea civilă și a solicitat instanței admiterea acțiunii civile și acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 de lei. Potrivit declarațiilor din dosar, inculpatul a achitat deja 5.000 de lei, însă victima solicită plata diferenței de 15.000 de lei. „Solicit daune morale în valoare totală de 20.000 de lei”, a spus partea civilă, Ovidiu S., în fața instanței de judecată. Fapta a fost săvârșită în Olanda Anchetatorii au reținut că inculpatul a lovit victima peste mâna dreaptă cu un obiect contondent, iar ulterior a agresat-o cu un cuțit în zona gâtului, o regiune vitală, gest care a pus în mod real viața acesteia în pericol. Deși urmările nu au fost letale, gravitatea loviturilor și modul de acțiune au determinat procurorii să încadreze fapta ca tentativă de omor. Fapta a fost săvârșită în Olanda, acolo unde ambii bărbați erau la muncă. Conform certificatului medico-legal, persoana vătămată a necesitat până la 35 de zile de îngrijiri medicale, suferind leziuni care, prin natura și localizarea lor, ar fi putut avea consecințe mult mai grave. Inculpatul a cerut aplicarea pedepsei minime prevăzute de lege, invocând recunoașterea completă a faptei, cooperarea cu organele judiciare și buna conduită avută. De cealaltă parte, victima a arătat că agresiunea i-a provocat nu doar dureri fizice, ci și o stare de teamă și insecuritate accentuată, ce i-a afectat viața personală și cea psihică. „Eu vreau să se facă dreptate!”, a arătat Ovidiu S. judecătorilor. Procurorul a solicitat pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de tentativă de omor, cu aplicarea dispozițiilor privind recidiva postexecutorie, precum și admiterea acțiunii civile, așa cum a fost formulată de partea civilă. Deși a săvârșit fapta în stare de recidivă, își recunoaște vinovăția Un aspect esențial, analizat de instanță, îl reprezintă starea de recidivă postexecutorie a inculpatului. Ovidiu-Andrei Bejinariu a mai fost condamnat anterior, fiind liberat condiționat în anul 2012, după executarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni de închisoare, cu un rest de 717 zile neexecutate. Procurorul de ședință a subliniat că noua faptă a fost comisă după executarea unei pedepse privative de libertate, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor legale privind sancționarea recidivei postexecutorii, aplicându-se o circumstanță agravantă. În fața judecătorilor Tribunalului Iași, inculpatul a ales să recunoască integral fapta, exact așa cum este descrisă în rechizitoriu. Ca urmare a acestei poziții procesuale, instanța a dispus judecarea cauzei, conform procedurii simplificate, de recunoaștere a vinovăției. „Recunosc în totalitate fapta prin care s-a dispus trimiterea mea în judecată. Sunt de acord să desfășor muncă în folosul comunității, dacă instanța va aprecia acest lucru”, a declarat Ovidiu-Andrei Bejinariu în fața instanței. De asemenea, inculpatul și-a exprimat regretul cu privire la săvârșirea faptei. „Îmi pare sincer rău pentru ce am făcut”, a mai adăugat inculpatul într-un proces în care se cer daune morale de 20.000 de lei pentru o tentativă de omor. Victima a cerut daune morale în valoare de 20.000 de lei de la agresorul său, acuzat de tentativă de omor, faptă săvârșită în stare de recidivă postexecutorie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Dosar de evaziune fiscală, vechi de un deceniu, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Iași: trei inculpați și zece martori reaudiați duc la prelungirea în timp a procesului

dosar-de-evaziune-fiscala,-vechi-de-un-deceniu,-aflat-in-prezent-pe-rolul-tribunalului-iasi:-trei-inculpati-si-zece-martori-reaudiati-duc-la-prelungirea-in-timp-a-procesului

Un dosar complex de evaziune fiscală, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Iași, continuă să fie judecat după mai bine de zece ani de la începerea urmăririi penale. Cauza îi are ca inculpați pe Ancuța Stănescu, Arada Stănescu și Ioan Stănescu, iar partea civilă este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași. Procesul vizează activitatea unei societăți comerciale care ar fi desfășurat operațiuni ilicite, prin care statul a fost prejudiciat. Dosar de evaziune fiscală, vechi de un deceniu: prelungirea în timp a procesului penal poate duce la prescripția răspunderii penale În cadrul ședinței de judecată de miercuri, 04.02.2026, pe rolul Tribunalului Iași s-a pus în discuție un dosar deschis de mai bine de zece ani. La termenul de miercuri, 4 februarie 2026, instanța a audiat mai mulți martori, ale căror declarații au adus clarificări cu privire la activitățile comerciale derulate în perioada cercetată de anchetatori. Cei trei martori, ascultați în cadrul ședinței din data de 4 februarie, au mai fost audiați anterior, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată. S-a cerut reaudierea acestora, deoarece a fost schimbat completul de judecată, iar acest lucru face ca procesul să stea pe rol o lungă perioadă de timp. Acest lucru este nedorit de reprezentanții Ministerului Public, deoarece, astfel, nu mai pot fi trași la răspundere cei care se fac vinovați de săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală. Amânările repetate și prelungirea în timp a procesului pot avea drept repercusiune prescripția răspunderii penale a inculpaților din dosar. Prescripția răspunderii penale este o instituție juridică, ce stinge dreptul statului de a trage la răspundere penală o persoană. Această situație le este convenabilă celor trei inculpați din dosar, întrucât interesul lor este de a scăpa de răspunderea penală. Mai mulți martori au fost reaudiați după zece ani de la săvârșirea faptelor Mîndra S. a fost primul martor audiat. Femeia și-a menținut declarația dată în faza de urmărire penală, la data de 16 februarie 2016. Martora a arătat în fața instanței că starea sa de sănătate din prezent nu este una bună, motiv pentru care nu își amintește cu exactitate ce a declarat anterior, susținând că își menține declarațiile. Al doilea martor audiat, Costel S., a precizat că îi cunoaște pe inculpați, întrucât sunt vecini. „Am colaborat cu G.M., întrucât am administrat o societate, având ca obiect de activitate comercializarea de produse, precum țeavă, profile și tablă. Firma este în insolvență de mai mulți ani”, a declarat martorul Costel S. în fața instanței. Totodată, martorul a ținut să precizeze că nu a avut relații comerciale directe cu inculpata Arada Stănescu. Audierea martorilor a continuat cu declarația lui Marius S., care a arătat că îi cunoaște pe inculpați, deoarece sunt consăteni. Acesta a vorbit despre implicarea sa într-o societate comercială care, între timp, a fost desființată. „Eu am semnat pentru o firmă care s-a desființat. Nu mai desfășor nicio activitate comercială în prezent”, a spus martorul. El a precizat că a fost administratorul societății respective, însă susține că activitatea efectivă era derulată de fratele său și de fiul acestuia. „Eu doar am semnat ceva, dar nu mai știu ce”, a adăugat Marius S. În fața instanței, martorul a ținut să sublinieze că nu este om de afaceri și că activitatea sa profesională nu are legătură cu dosarul în discuție. „Eu nu sunt om de afaceri, sunt om muncitor. Muncesc onest”, a spus Marius S. în fața instanței. Din declarațiile celor trei martori audiați, reiese că toți au administrat, la un moment dat, câte o societate comercială, dar că niciuna nu mai funcționează în prezent, fiind radiate. Urmărirea penală a început în urmă cu zece ani Procesul se află pe rolul Tribunalului Iași din luna decembrie 2021, după finalizarea urmăririi penale începute în februarie 2016. De-a lungul timpului, cauza a fost amânată de mai multe ori, din diverse motive procedurale, dar și din cauza numărului mare de martori care trebuie audiați și reaudiați pentru clarificarea situației de fapt. Instanța a stabilit ca, la următorul termen de judecată, să fie reaudiați alți trei martori, care au mai dat declarații în cursul urmăririi penale. Până în prezent, cauza a fost amânată de peste 40 de ori din diverse motive, precum absența martorilor citați în cauză pentru a fi reaudiați sau în vederea continuării cercetării judecătorești. Instanța urmează să analizeze, în continuare, declarațiile martorilor, documentele aflate la dosar și susținerile părților pentru a stabili eventualele răspunderi penale ale inculpaților. Un dosar de evaziune fiscală, vechi de un deceniu, se află în prezent pe rolul Tribunalului Iași. Cei trei inculpați din dosarul în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale în vigoare, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

A ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță! Drama ascunsă într-un dosar de omor judecat la Tribunalul Iași

a-ucis-un-om,-dar-plange-ca-un-copil-in-instanta!-drama-ascunsa-intr-un-dosar-de-omor-judecat-la-tribunalul-iasi

A ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță, într-un dosar de omor judecat la Tribunalul Iași. Inculpatul este trimis în judecată pentru un concurs de infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de omor. Avocatul acestuia cere o pedeapsă minimă, deoarece inculpatul ar avea o problemă de sănătate. A ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță! Un caz cutremurător de omor, petrecut în 2025, se judecă, în aceste zile, la Tribunalul Iași, unde emoțiile, lacrimile și argumentele juridice se regăsesc într-o singură ședință, în cazul morții unui bărbat. Inculpatul, arestat preventiv din 15 iunie 2025, recunoaște în totalitate fapta, așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, însă cere o pedeapsă minimă, invocând starea sa precară de sănătate. La fiecare termen de judecată, inculpatul izbucnește în lacrimi. Plânge și își acoperă fața și pare copleșit de rememorarea faptelor. Avocatul său susține că aceste reacții nu sunt teatrale, ci expresia unui regret amarnic. „Este clar că regretă fapta. Rememorarea îi provoacă emoții puternice, pe care nu le poate controla”, a declarat apărătorul acestuia în fața instanței. Totuși, dincolo de emoțiile din sala de judecată, dosarul vorbește despre o faptă de o gravitate extremă. Pe lângă infracțiunea de omor, în cauză sunt reținute și fapte de tulburare a liniștii și ordinii publice, precum și lovirea sau alte violențe asupra altei persoane. Atunci când președintele de ședință i-a dat ultimul cuvânt inculpatului, acesta nu a putut spune decât că îi pare foarte rău și că regretă fapta. Când a fost încătușat de către polițiștii de penitenciar pentru a fi scos din sala de judecată, acesta a început din nou să plângă. Avocatul inculpatului cere pedeapsă minimă, invocând ca motiv principal starea de sănătate precară a acestuia Procurorul de caz a cerut maximul pedepsei cu închisoarea, subliniind că gravitatea faptei nu poate fi estompată de starea de sănătate a inculpatului sau de manifestările sale emoționale din instanță. „Omorul este una dintre cele mai grave infracțiuni prevăzute de Codul Penal, iar societatea așteaptă un răspuns ferm”, a arătat reprezentantul Ministerului Public. De cealaltă parte, apărarea insistă asupra faptului că inculpatul suferă de probleme medicale severe. Acesta ar avea un singur plămân funcțional, boală care îi afectează grav viața de zi cu zi și care, potrivit avocatului, ar trebui să influențeze atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare. „Starea de sănătate precară influențează modul în care poate fi atins scopul final al pedepsei – reeducarea. Statul nu ar trebui să cheltuie lunar bani cu un inculpat care riscă să iasă din penitenciar cu picioarele înainte, ci să încerce să-l integreze în societate”, a declarat avocatul inculpatului în fața instanței. În acest context, apărătorul a solicitat o pedeapsă minimă, considerând că boala de care suferă inculpatul are efecte grave și permanente. Avocatul părții civile a cerut instanței efectuarea unei expertize medicale realizate de un specialist pentru stabilirea exactă a diagnosticului. Daune morale pentru familia victimei Drama este cu atât mai mare cu cât, în spatele victimei, rămâne o familie profund afectată. Victima era întreținătorul familiei sale, iar în urma acestui eveniment, soția și cei doi copii au foarte mult de suferit, atât fizic, cât și emoțional. Familia victimei este, în continuare, profund marcată de pierderea stâlpului familiei. Avocatul părții civile a subliniat că, în astfel de cazuri, prejudiciul moral se prezumă și ar trebui ca instanța să țină seama de urmările pe care le are pierderea unei persoane dragi în viața celor care rămân. „Nu este necesară o probă suplimentară pentru a demonstra suferința familiei. Moartea violentă a unei persoane dragi generează, prin ea însăși, un prejudiciu moral evident”, a declarat avocata părții civile în fața instanței. Inculpatul a transmis, prin avocat, că are intenția de a despăgubi părțile civile, în măsura în care va avea posibilitatea. Apărarea a precizat că acoperirea prejudiciului nu se va realiza doar prin valorificarea sechestrului instituit asupra bunurilor sale, ci și prin muncă, după executarea pedepsei. Judecătorii Tribunalului Iași urmează să analizeze toate aceste aspecte – gravitatea faptei, recunoașterea vinovăției, starea de sănătate a inculpatului, suferința familiei victimei și cererile formulate de părți. Așadar, a ucis un om, dar plânge ca un copil în instanță. Este povestea unui bărbat trimis în judecată pentru un concurs de infracțiuni, la Tribunalul Iași. Bărbatul regretă faptele comise și cere îndurare instanței. De asemenea, acesta susține că are și o stare de sănătate precară.

A vrut să-i ia viața fratelui său pentru a-și cumpăra țigări și alcool! Suferă de deficiențe de auz și de vorbire! Ședințele se vor desfășura cu ajutorul unui interpret în limbaj mimico-gestual

a-vrut-sa-i-ia-viata-fratelui-sau-pentru-a-si-cumpara-tigari-si-alcool!-sufera-de-deficiente-de-auz-si-de-vorbire!-sedintele-se-vor-desfasura-cu-ajutorul-unui-interpret-in-limbaj-mimico-gestual

Un ieșean a vrut să-i ia viața fratelui său pentru a-și cumpăra țigări și alcool. Inculpatul suferă de grave deficiențe de auz și de vorbire, motiv pentru care ședințele se vor desfășura cu ajutorul unui interpret în limbaj mimico-gestual. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violență în familie, raportată la tentativă de omor. Fapta a fost săvârșită împotriva fratelui său, în iunie 2025. Bărbatul obișnuia să poarte asupra sa arme albe. A atentat la viața fratelui său pentru a-și cumpăra țigări și alcool Un nou caz șocant de violență în familie a ajuns pe rolul instanțelor judecătorești ieșene după un incident extrem de grav petrecut în seara zilei de 21 iunie 2025. Un bărbat este judecat, în cadrul Tribunalului Iași, pentru infracțiunea de violență în familie, raportată la tentativă de omor, într-un dosar marcat de conflicte vechi, agresiuni repetate și un istoric violent. Situația este cu atât mai delicată cu cât inculpatul nu poate vorbi și are grave deficiențe de auz, motiv pentru care ședințele viitoare se vor desfășura cu ajutorul unui interpret în limbaj mimico-gestual. „Eram în casă și am auzit țipete, cineva striga: «te tai, te omor dacă nu îmi dai banii». Așa că am ieșit afară și atunci l-am văzut pe fratele meu, M.S., care bătea în ușa unui vecin, iar într-o mână avea un cuțit. M-am apropiat de el și am strigat să plece. L-am dus până la poartă și după m-am întors spre casă, moment în care am simțit mai multe lovituri în spate. Am pus mâna la spate și aveam cuțitul înfipt în mine. M-am uitat la fratele meu și l-am întrebat de ce a făcut asta, iar el mi-a spus, râzând, «mori» și după a plecat”, a spus P.S., persoana vătămată, în fața președintelui de ședință. Potrivit declarației persoanei vătămate, incidentul a avut loc în jurul orei 19:00, la domiciliul său. Bărbatul, care este și fratele inculpatului, mai spune că inculpatul nu este la prima faptă, iar acesta este cunoscut ca fiind o persoană violentă. „În urmă cu câțiva ani, fratele meu mi-a lovit soția, care era însărcinată, iar aceasta a pierdut sarcina. Atunci l-am iertat, pentru că suntem rude și pentru că este bolnav”, a mai adăugat P.S. Și-a găsit tatăl înjunghiat și plin de sânge Fata victimei se afla în casă, cu tatăl său, atunci când M.S. striga afară. Copila, în vârstă de doar 12 ani, și-a văzut tatăl lovit după ce acesta a început să o strige, iar fata a ieșit afară. „Am auzit cum mă striga tata, iar când am ieșit, l-am găsit pe jos și striga că l-a tăiat fratele lui. Când m-am apropiat, am văzut că avea sânge pe cămașă, în partea din spate. Atunci m-am panicat și am sunat-o pe mama să anunțe ambulanța. Știu că unchiul obișnuia să poarte un cuțit la el”, a spus fiica victimei în fața instanței. Din declarațiile victimei și ale martorilor a ieșit la iveală faptul că inculpatul obișnuia să poarte regulat un cuțit asupra sa. De asemenea, conflictul dintre frați era unul vechi și avea la bază, în principal, cererile repetate de bani. Inculpatul îi solicita constant sume de bani fratelui său, pe care le folosea pentru a-și cumpăra țigări și alcool. Victima are o familie numeroasă, pe care o are în întreținere, iar suferința provocată de fratele său i-a limitat capacitatea de muncă. „Am 7 copii și munceam ca să îi pot crește. Înainte de atac, lucram în construcții, dar acum, medicul mi-a spus să nu depun efort fizic”, a mai spus victima. Așadar, un ieșean a vrut să-i ia viața fratelui său pentru a-și cumpăra țigări și alcool. Cazul se află acum pe rolul Tribunalului Iași, urmând ca instanța să stabilească pedeapsa aplicată făptuitorului. Din cauza dizabilităților de comunicare ale inculpatului, ședințele de judecată se vor desfășura cu sprijinul unui interpret în limbaj mimico-gestual. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Milioane de lei daune morale, într-un dosar care a fost amânat de peste 65 de ori, la Tribunalul Iași! Este implicat un grup infracțional organizat

milioane-de-lei-daune-morale,-intr-un-dosar-care-a-fost-amanat-de-peste-65-de-ori,-la-tribunalul-iasi!-este-implicat-un-grup-infractional-organizat

Milioane de lei daune morale sunt implicate într-un dosar care a fost amânat de peste 65 de ori, în decursul a aproape cinci ani, la Tribunalul Iași. Motivele amânării cauzei au fost diverse. Părțile civile se plâng de faptul că de cinci ani sunt chemați în instanță, unde se dispune o nouă amânare. Cauza a fost din nou amânată pentru angajarea avocaților aleși de către unii inculpați. Inculpații ar trebui să plătească milioane de lei părților civile. Milioane de lei daune morale, într-un dosar care a fost amânat de peste 65 de ori, în decursul a 5 ani, la Tribunalul Iași La Tribunalul Iași, în cadrul ședinței de luni, 19 ianuarie 2026, s-a aflat pe rol un dosar ce se judecă încă din iarna anului 2021. Dosarul este unul complex, având ca obiect infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, care a ajuns să fie un exemplu al duratei excesive a proceselor din justiția românească. Inculpații au fost implicați într-o schemă de înșelăciune comercială de amploare, desfășurată în mod repetat, prin care au obținut mărfuri și servicii fără a le plăti, producând prejudicii foarte mari mai multor societăți comerciale din România. Aceștia au indus în eroare mai multe firme furnizoare, încheind contracte comerciale sau comandând marfă, creând aparența că au capacitate financiară și promițându-le plata la termen, știind că nu vor plăti. Pe scurt, inculpații preluau marfa pe care o valorificau fără a achita contravaloarea. Cauza, aflată pe rolul instanței din luna decembrie 2021, nu a fost soluționată nici până în noiembrie 2025, interval în care judecarea a fost amânată de aproximativ 65 de ori, din motive variate, invocate atât de instanță, cât și de părțile implicate. Dosarul vizează mai mulți inculpați, acuzați că ar fi constituit un grup infracțional organizat, cu o structură stabilă și scop infracțional bine definit, potrivit actului de sesizare. La fiecare termen, procedura a fost blocată de diverse incidente, care au împiedicat desfășurarea normală a procesului. Potrivit datelor din dosar, cauzele de amânare sunt foarte diverse, precum abținerea mai multor judecători, fie din motive de incompatibilitate, fie din cauza participării anterioare în alte faze ale procesului; completurile au fost schimbate succesiv, ceea ce a dus la reluarea procedurilor și la stabilirea unor noi termene. Pe lângă abținerea judecătorilor, se adaugă cererile formulate de inculpați pentru angajarea unui apărător ales, dar și pentru ca apărătorii nou angajați să studieze volumul considerabil al dosarului. Un alt motiv al amânării a fost necesitatea efectuării unor verificări privind starea de arest a inculpaților. De asemenea, au existat situații în care judecătorii au dispus emiterea de mandate de aducere pe numele unor inculpați care nu s-au prezentat la termen, fiind necesare verificări suplimentare pentru identificarea acestora. Părțile civile sunt nemulțumite de amânările repetate ale ședințelor de judecată Toate aceste proceduri au contribuit la prelungirea semnificativă a procesului, spre nemulțumirea părților civile din dosar. Acestea se plâng că sunt chemate în instanță de mai bine de cinci ani, fără ca dosarul să ajungă la o soluție definitivă. La fiecare termen, părțile civile sunt nevoite să își reorganizeze programul, să se deplaseze la tribunal și să suporte costuri suplimentare, în condițiile în care cauza este, de cele mai multe ori, amânată. „De 5 ani mă tot plimb la instanță din cauza unor oameni fără scrupule, care ne-au prostit. Au luat marfă de la noi, cu factură și toate documentele necesare, și nu au mai plătit nici în ziua de azi, iar noi trebuie să venim la instanță. Sunt multe persoane vătămate. Au știut cum să acționeze și le-a mers”, a spus Vasile M., reprezentantul uneia dintre societățile comerciale păgubite. Pe de altă parte, părțile civile nu sunt obligate să se prezinte la fiecare termen de judecată. Aceștia au fost citați, deoarece pe 19 ianuarie 2026 a avut loc primul termen în procedura apelului, însă, ulterior, părțile vor avea termen în cunoștință. „Părțile civile nu trebuie să se mai prezinte la următoarele termene. În cazul în care doresc să transmită ceva instanței, o pot face prin note scrise”, a declarat președintele de ședință. Deși prezența lor fizică în sala de judecată nu este obligatorie, faptul că dosarul nu a fost încă soluționat printr-o hotărâre definitivă reprezintă un motiv real de îngrijorare pentru părțile civile, care trăiesc de ani de zile într-o stare prelungită de incertitudine. Daune morale de milioane de lei pentru părțile civile În cadrul ședinței din 27 noiembrie 2025, instanța i-a condamnat pe inculpați, însă hotărârea nu este una definitivă, ulterior fiind atacată cu apel. Prin hotărârea pronunțată joi, 27 noiembrie 2025, intimații sunt obligați la plata unor daune materiale în valoare de milioane de lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate și nerecuperate de către păgubiți. La valoarea totală a daunelor morale se vor adăuga dobânzi și penalități. Totodată, instanța a dispus și măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri aparținând inculpaților, în vederea garantării recuperării prejudiciului. Inculpații au fost condamnați la ani grei de închisoare, unii dintre ei nefiind la prima infracțiune, motiv pentru care pedeapsa lor a fost majorată, deoarece noua infracțiune a fost săvârșită în stare de recidivă. Toți inculpații au primit și pedepse complementare sau accesorii, constând în interzicerea unor drepturi. O pedeapsă complementară, în dreptul penal român, este o sancțiune suplimentară aplicată alături de o pedeapsă principală, pentru a limita anumite drepturi ale condamnatului sau pentru a impune măsuri suplimentare. Cea mai grea pedeapsă a primit-o Zanfir Niculae, 13 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare (pentru un concurs cu multiple infracțiuni anterioare). Ciocîrlan Ionel a fost condamnat la 9 ani de închisoare, săvârșind fapta în stare de recidivă. Roșianu Adrian a primit 6 ani și 41 de zile de închisoare. O pedeapsă similară a primit și Manafu Lucian, condamnat la 6 ani de închisoare. Milioane de lei daune morale, într-un dosar care a fost amânat de peste 65 de ori, în decursul a cinci ani, la Tribunalul Iași. Zecile de amânări nu i-au scutit pe inculpați de răspunderea penală. Inculpații vor plăti sume mari către societățile comerciale păgubite. De asemenea, cei vinovați au primit