Una dintre frumusețile circuitului WTA, urmărită de un bărbat până în camera de hotel

Eva Lys (23 de ani, locul 40 WTA) a mărturisit că a trăit momente traumatizante la turneele de tenis, din cauza fanilor obsedați care „au mers mult prea departe”. După ce recent a făcut publice amenințările și jignirile primite primite pe internet, cea mai bună jucătoare germană de tenis a momentului, Eva Lys, a vorbit acum și despre experiențe traumatizante cu „stalkeri”. Lys a avut o ascensiune fulminantă în circuitul de tenis profesionist, ajungând pe locul 40 mondial, în condițiile în care la începutul sezonului se afla pe poziția 129 WTA. Eva Lys, urmărită până în camera de hotel: „Au reușit să afle numărul camerei” Eva Lys a povestit că se teme pentru siguranța ei, din cauza „stalkerilor” care nu îi dau pace: „În ultima vreme am avut de-a face și cu stalkeri care au reușit să afle adresele locurilor unde mă antrenez, hotelurile la care stau și chiar numerele camerelor”, a declarat Lys într-un interviu pentru Die Zeit. „Erau, pur și simplu, obsedați de mine. Au întrecut orice limită”, a continuat Eva, sportiva căre luna trecută a făcut publice comentariile pline de ură la adresa ei, postând pe rețelele de socializare un colaj cu mesaje șocante. „Întotdeauna mi s-a spus: ignoră, ignoră, nu le da atenție acestor oameni. Și am procedat astfel ani de zile. Până când am realizat: așa nu se mai poate. Dacă nimeni nu vorbește despre asta, nu se va schimba nimic”, a explicat Lys. „Am citit tot ce se poate mai groaznic” Eva Lys a mai povestit că primește mesaje de ură încă de la vârsta de 16 ani. În acestea se descrie în detaliu cum ea sau mama ei ar fi violate sau cum familia ei ar fi ucisă. „Am citit tot ce se poate mai groaznic despre mine și familia mea. Mă afectează, dar trebuie să învăț să gestionez asta. Este realitatea de zi cu zi. Din păcate”, a spus jucătoarea germană, care mai ales după înfrângeri primește mii de mesaje pline de ură. Cu toate acestea, Lys nu intenționează să-și șteargă conturile de pe rețelele de socializare: „Nu vreau să las ura să câștige”, a subliniat ea. În schimb, vrea să crească gradul de conștientizare, vorbind deschis despre acest subiect: „Cu cât noi, jucătoarele, vorbim mai mult despre asta, cu atât presiunea de a se lua măsuri va fi mai mare”, a punctat Eva Lys.
Anca Alexandrescu susține că ar fi urmărită de când și-a anunțat candidatura la PMB: Mi-a amenințat vecinii că îi împușcă
„Mi-a spus fiica mea că de câteva zile în cartierul unde locuiesc, tot stau niște mașini cu cineva care stă cu motorul pornit și nu face absolut nimic”, a declarat Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus. Candidata susținută de AUR în cursa electorală a precizat că au fost formulate plângeri penale în acest sens. „Aseară în cartier la mine a fost un incident cu un domn cu astfel de mașină. Avem numărul de la mașină. Eu eram în baie, am auzit că s-a strigat pe stradă, au ieșit vecinii mei. L-au întrebat pe domn ce face, pentru că stătea în fața unei case care nu era locuită. Domnul respectiv mi-a amenințat vecinii că îi împușcă (…) Au ieșit doi vecini, au avut prezența de spirit și au făcut fotografie la mașină. Astăzi le-au depus plângere penală la poliție. Mi-au scris vecinii separat că domnul era orientat cu mașina către casa mea și urmărea intrarea casei mele”, a declarat Anca Alexandrescu, candidat independent la Primăria Capitalei.