Nazare, concluzii ECOFIN: România nu poate alege între consolidare și creștere

Ministrul interimar de Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis într-o postare pe rețelele sociale, în contextul participării la ECOFIN, că România nu își poate permite să amâne deciziile structurale și trebuie să găsească un echilibru între reducerea deficitelor și protejarea investițiilor strategice. Potrivit acestuia, țara noastră nu are nevoie doar să treacă de următorul buget sau de următoarea criză, ci are nevoie de o direcție pentru următorul deceniu. Alexandru Nazare a transmis că, concluzia ultimelor zile la reuniunea miniștrilor finanțelor din UE la Dublin este că ambițiile României trebuie să devină din ce în ce mai ridicate. Loading … „ECOFIN: Europa a intrat într-o etapă în care nu îşi mai permite să amâne decizii iar ambiţiile României trebuie să devină din ce în ce mai ridicate – aceasta este principala concluzie a ultimelor două zile la reuniunea miniştrilor finanţelor din UE de la Dublin. Vorbim despre inteligenţă artificială, competitivitatea sistemului financiar, energie şi geopolitică. În realitate, toate aceste discuţii ajung în acelaşi punct: cum finanţăm creşterea şi cum ne pregătim economiile pentru următorii zece ani”, a scris ministrul interimar de Finanţe pe Facebook. Ministrul interimar al Finanțelor, întrevederi cu lideri ai instituțiilor financiare globale și europene Ministrul mai spune că a avut o serie de discuții cu nume importante din domeniul finanțelor precum Kristalina Georgieva, directorul general al FMI, Mathias Cormann, secretar general al OCDE, Nadia Calviño, președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Vladis Dombrovskis, comisarul european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, dar și cu alți miniștri de Finanțe ai țărilor din UE. „Cu Valdis Dombrovskis am discutat în mod special despre parcursul fiscal al României şi despre cum putem găsi, împreună cu Comisia Europeană, formula care să ne permită să ne respectăm angajamentele de deficit, protejând în acelaşi timp investiţiile şi capacitatea economiei de a reveni pe creştere. Alexandru Nazare și Kristalina Georgieva Comisia susţine continuarea unei politici fiscale prudente şi respectarea traiectoriilor convenite, iar pentru România miza este să continuăm corecţia într-un mod credibil şi sustenabil. Mathias Cormann a pus foarte clar problema competitivităţii europene: avem nevoie de o piaţă unică mai profundă, de capital orientat către investiţii productive, de tehnologie, energie mai competitivă şi competenţe mai bune”, a mai spus Alexandru Nazare. Potrivit lui Nazare, discuţia deschisă de directoarul general al Fondului Monetar Internațional despre inteligenţa artificială arată cât de repede se schimbă economia mondială. „România crește mai încet în ultimii ani” Nazare mai subliniază că România are o creștere mai lentă în ultimii ani și susține că este nevoie să readucem capitalul către economie, să reducem costul finanțării și să facem investițiile din România mai atractive. „Pentru România, aceste discuţii au o semnificaţie foarte concretă. Am recuperat enorm în ultimele două decenii, dar nu putem considera această convergenţă ireversibilă. România creşte mai încet în ultimii ani şi tocmai de aceea trebuie să readucem capitalul către economie, să reducem costul finanţării şi să facem investiţiile din România mai atractive”. El mai spune că logica consolidării fiscale nu este „pentru o cifră într-un tabel de la Bruxelles” ci pentru că statul se împrumută excesiv și consumă capitalul de care au nevoie companiile, plătește dobânzi ridicate și devine mai vulnerabil. În continuarea postării, ministrul interimar de Finanțe spune că România nu poate alege între consolidare și creștere și explică că reducerea cheltuielilor ineficiente este necesară, iar investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării trebuie protejate. „Mesajul pe care l-am susţinut este că România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţării”. „Consolidarea fiscală nu este destinația. Este fundația” Potrivit lui Nazare, „discuţiile de la Dublin din aceste zile evidenţiază o direcţie clară: România trebuie să se uite la marile transformări ale lumii fără să uite lucrurile pe care încă nu le-a pus în ordine”. „Nu putem controla geopolitica, preţul mondial al energiei sau viteza cu care se dezvoltă inteligenţa artificială. Putem însă controla finanţele publice şi cum construim mediul în care investeşte capitalul românesc. Şi trebuie să avem curajul să ieşim din logica costului electoral permanent”. În finalul postării, Alexandru Nazare subliniază că România nu are nevoie doar să treacă de bugetul pe 2027 sau de următoarea criză, ci are nevoie de o direcție pentru următorii 10 ani. „Dacă reducem deficitele gemene, ajungem la un stat mai eficient, mobilizăm capitalul privat şi folosim investiţiile pentru a ne creşte capacitatea de producţie, România poate continua convergenţa şi îşi poate consolida rolul economic în regiune. Consolidarea fiscală nu este destinaţia. Este fundaţia de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare”.
UE avertizează că războiul din Orient ar putea duce la o creștere a inflației de peste 3%

În acest scenariu, creșterea economică din 2026 ar avea de suferit. Aceasta ar fi cu 0,4 puncte procentuale mai mică decât ritmul de 1,4% prognozat la sfârșitul anului trecut, le-a declarat șeful economiei UE, Valdis Dombrovskis, miniștrilor de finanțe ai blocului în această săptămână, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, scrie Bloomberg. În afară de prețurile petrolului, scenariul presupune ca prețurile rețuri europene ale gazelor de aproximativ 75 de Euro pe megawatt-oră pentru restul anului. Efectul înseamnă că inflația ar fi cu 0,7-1 punct procentual peste nivelul de 2,1% prognozat anterior pentru 2026. O creștere semnificativă a inflației ar putea forța BCE să majoreze ratele dobânzilor ca răspuns. Investitorii mizat tot mai mult pe această măsură, în acest an. Următoarea decizie a BCE va fi luată în 19 martie, deși nu se preconizează o majorare a dobânzilor la acea dată. Dombrovskis le-a spus miniștrilor de finanțe ai UE că indicatorii s-au îmbunătățit recent și că perspectivele economice sunt ușor mai bune comparativ cu cele din toamnă, cu o creștere de aproximativ 1,5% și 1,6% preconizată pentru acest an și pentru anul viitor, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să rămână anonime, pentru că discuțiile erau private. Aceste perspective sunt, însă, umbrite de războiul din Iran, care s-a extins în întreaga regiune. Rachete și drone au lovit instalații energetice din țări precum Arabia Saudită și Qatar, afectând producția de gaz lichefiat și petrol. În plus, tranzitul petrolierelor și al altor mărfuri prin strâmtoarea Ormuz, a fost blocat aproape complet.
România evită suspendarea fondurilor europene. Comisia Europeană confirmă îmbunătățirea situației economice / Reacția premierului Bolojan
Mesajul transmis de oficialul european confirmă faptul că situația economică a României s-a ameliorat, iar direcția de consolidare bugetară este una corectă, potrivit premierului Ilie Bolojan. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Bolojan a arătat că acest semnal venit de la Bruxelles reprezintă o validare a eforturilor guvernamentale din ultimele luni. „Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a transmis că, datorită măsurilor fiscale adoptate vara aceasta, situaţia din România s-a îmbunătăţit, iar Comisia nu va propune acum suspendarea fondurilor europene”, a precizat premierul. Deficitul bugetar scade, confirmând îmbunătățirea situației economice a României Premierul a explicat că anunțul Comisiei Europene aduce mai multe consecințe pozitive pentru România: Procedura de Deficit Excesiv rămâne suspendată, ceea ce înseamnă că țara noastră nu intră în etapa sancțiunilor, iar deficitul bugetar începe deja să scadă. Tendința descendentă ar urma să se mențină în următorii ani, conform evaluărilor europene. De asemenea, creșterea cheltuielilor publice este menținută în limite apropiate de plafonul recomandat de Comisia Europeană, ceea ce arată că măsurile de ajustare bugetară încep să producă efecte. Guvernul va continua investițiile finanțate din fonduri europene, considerate esențiale pentru stabilitatea și dezvoltarea economică. Reformele continuă pentru consolidarea situației economice a României Bolojan a mulțumit comisarului Dombrovskis pentru dialogul constant și sprijinul oferit României în acest proces. Totodată, premierul a transmis că, în ciuda progreselor, este necesară continuarea reformelor. „În ultimele luni am luat decizii dificile, dar necesare. Astăzi vedem primele rezultate: România își recâștigă credibilitatea. Mesajul Comisiei este clar: trebuie să continuăm pe acest drum”, a afirmat acesta. Guvernul va continua măsurile de eficientizare a colectării veniturilor, reducerea cheltuielilor și prioritizarea echilibrului bugetar.
UE ar urma să finanțeze Ucraina până la aprobarea planului privind activele rusești înghețate

Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru economie, a avertizat marți că Uniunea Europeană ar putea fi obligată să asigure o finanțare temporară pentru Ucraina dacă statele membre nu ajung curând la un acord privind utilizarea activelor rusești înghețate, notează Politico. Valdis Dombrovskis a atras atenția că întârzierile repetate în adoptarea planului de finanțare a efortului de război de la Kiev cu activele înghețate rusești ar crea dificultăți. „Cu cât înregistrăm mai multe întârzieri, cu atât va deveni mai dificil. Acest lucru ar putea ridica întrebări cu privire la unele soluții posibile de legătură”, a afirmat comisarul european. Planul propus de Comisia Europeană prevede combinarea garanțiilor UE cu lichiditățile generate de activele rusești înghețate pentru a susține un împrumut destinat acoperirii deficitului bugetar al Ucrainei, estimat la 60 de miliarde de dolari. Privind acest plan, Belgia care găzduiește instituția financiară ce gestionează activele, și-a exprimat rezervele față de posibilele consecințe juridice ale demersului. „Serviciul juridic al Comisiei Europene a evaluat foarte amănunțit toate riscurile juridice sau posibilele riscuri de litigii și le consideră ținute sub control și, în orice caz, garanțiile care trebuie oferite Belgiei sunt menite să acopere potențialele riscuri financiare cu care Belgia s-ar putea confrunta”, a spus Dombrovskis.
Alexandru Nazare, întâlnire cu comisarul european pentru Economie

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, temele abordate la întâlnirea bilaterală de joi au vizat situația fiscal-bugetară a României, perspectivele și stadiul măsurilor fiscale adoptate recent. Cei doi oficiali au discutat măsurile de reducere a deficitului adoptate de România, precum și pașii următori pentru elaborarea unui buget realist pe anul 2026. „Este un moment în care reintrăm în normalitate, din perspectiva prezentării unui buget realist și din cea a respectării obligațiilor pe care le avem, în relație cu angajamentele asumate. România are un Plan Fiscal Bugetar Structural pe Termen Mediu aprobat, unde nu a raportat progrese în termenele stabilite de către regulament. De această dată, vom transmite, în 15 octombrie, raportul către Comisia Europeană, iar acesta se bazează pe măsurile adoptate în pachetele 1 și 2, măsuri care stau la baza evaluării Comisiei Europene referitoare la măsurile efective întreprinse pentru reîncadrarea în traiectoria asumată. Măsurile recente și evaluarea acestora stau la baza evitării suspendării fondurilor europene”, a a declarat Nazare. Ministrul Finanțelor anunță o posibilă alocare de fonduri El spune că un alt subiect important pe agenda discuțiilor cu comisarul Dombrovskis a fost renegocierea PNRR, în perspectiva aprobării noului plan în cadrul următoarei reuniuni ECOFIN din luna noiembrie. „Sunt încrezător cǎ vom reuși să securizăm o nouă alocare de 21 de miliarde de euro, vitală pentru dezvoltarea României în perioada urmǎtoare. Comisia Europeanǎ, prin vocea comisarului Dombrovskis, a transmis un mesaj clar de încredere în noua direcție a României şi cǎtre noul guvern de la Bucureşti, care a demonstrat seriozitate şi echilibru în ultimele luni. Este nevoie însǎ de consecvență şi de responsabilitate în administrarea resurselor, pentru a consolida încrederea partenerilor noştri europeni”, a mai spus ministrul Finanțelor. Ministerul Finanțelor a redat principalele mesaje ale ministrului în cadrul reuniunii ECOFIN: România își respectă angajamentele europene și demonstrează o administrare responsabilă a bugetului. Noua țintă de deficit este 8,4% din PIB, în loc de 8%, ceea ce oferă României un spațiu suplimentar de investiții de circa 8 miliarde de lei. România menține direcția de consolidare fiscală, dar fără a frâna creșterea economicǎ – vizǎm un echilibru între stabilitatea bugetară și dezvoltarea economică. Investițiile publice rămân esențiale pentru susținerea creșterii economice. România urmărește să redevină o economie cu ritm sănătos de creștere, bazată pe investiții, competitivitate și utilizarea eficientă a fondurilor europene. Punem accent pe: Stimularea investițiilor private și publice, creșterea competitivității și atragerea integrală a fondurilor europene disponibile Vineri, ministrul finanțelor a participat la Reuniunea Grupul Partidului Popular European (PPE) și la micul dejun oficial ECOFIN. Pe parcursul zilei, Alexandru Nazare va participa la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și va avea reuniuni bilaterale cu ministrul de finanțe bulgar, Temenuzhka Petkova, și cu ministrul de finanțe al Greciei, Kyriakos Pierrakakis.
Bloomberg: UE ia în considerare înființarea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina
Uniunea Europeană ia în considerare înființarea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina, în condițiile în care războiul cu Rusia nu dă semne că se va încheia. Banii ar putea face parte din propunerea UE pentru următorul său buget pe șapte ani, care urmează să fie prezentat la sfârșitul acestei luni, potrivit unor persoane familiarizate cu chestiunea. Dacă va fi acceptată de statele membre ca parte a negocierilor bugetare, finanțarea ar începe să fie plătită în 2028 pentru a menține asistența financiară constantă acordată Ucrainei, au declarat aceste persoane, vorbind sub rezerva anonimatului. UE a acordat sprijin Ucrainei în valoare de aproape 160 de miliarde de euro de la începutul invaziei ruse, în urmă cu trei ani și jumătate. Această sumă include un fond de 50 de miliarde de euro care extinde subvențiile și împrumuturile până în 2027. Împreună cu Grupul celor Șapte națiuni, UE a creat, de asemenea, un instrument bazat pe împrumuturi în valoare de 50 de miliarde de dolari pentru Kiev, care utilizează veniturile generate de activele imobilizate ale Băncii Centrale a Rusiei. Comisarul european pentru Economie: UE este „pregătită să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei atâta timp cât este necesar” Conform Bloomberg, noul acord de finanțare ar urma modelul existent, în care Comisia Europeană, ramura executivă a UE, oferă ajutor Ucrainei prin subvenții și împrumuturi ieftine. Majoritatea plăților au fost legate de reforme pe care Guvernul ucrainean trebuie să le facă pentru a deveni membru al UE. Ideea este luată în considerare alături de alte opțiuni și va fi discutată înainte de publicarea detaliilor privind următorul cadru financiar multianual. Acest lucru ar trebui să aibă loc pe 16 iulie, deși unele elemente ar putea apărea într-o etapă ulterioară, au declarat persoanele respective. În iunie, Comisia i-a informat pe miniștrii de Finanțe ai statelor UE că nevoile financiare ale Ucrainei ar trebui să fie acoperite până la începutul anului 2027 și că o creștere de 8,4 miliarde de dolari a cheltuielilor de apărare din acest an este de așteptat să fie finanțată pe plan intern, potrivit surselor. Comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, le-a declarat marți reporterilor că „acum evaluăm și lucrăm la diferite opțiuni” pentru a asigura finanțarea pentru anul viitor, adăugând că blocul comunitar este „pregătit să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei atâta timp cât este necesar”. Dombrovskis a declarat că, după ce Fondul Monetar Internațional va evalua potențialul deficit de finanțare al Ucrainei, Comisia va analiza opțiunile pe care le are pentru a crește asistența „prin bugetul UE și, de asemenea, prin posibilitățile de utilizare a veniturilor din activele suverane rusești”. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Trump îl acuză pe Putin că este NESERIOS în discuțiile privind oprirea războiului din Ucraina /Statele Unite ar putea impune noi sancțiuni Rusiei
Raport prezentat miniștrilor de Finanțe ai UE: Economia rusă se află într-o stare din ce în ce mai precară, cifrele oficiale nu sunt credibile
Economia rusă se află într-o stare din ce în ce mai precară ca urmare a trecerii la producția de război și a sancțiunilor occidentale după invadarea Ucrainei, se arată într-un raport al Institutului de Economie de Tranziție din Stockholm (SITE), publicat marți. Raportul, pregătit pentru discuțiile miniștrilor de Finanțe ai Uniunii Europene, a afirmat că, deși este încă relativ stabilă, economia rusă este rezistentă doar superficial și că dezechilibrele și slăbiciunile structurale au crescut, conform Reuters. „Stimularea fiscală a producției de război a menținut economia pe linia de plutire pe termen scurt, dar dependența de finanțarea opacă, alocarea distorsionată a resurselor și reducerea rezervelor fiscale o fac nesustenabilă pe termen lung. Contrar relatărilor Kremlinului, timpul nu este de partea Rusiei”, afirmă raportul. UE a impus 16 pachete de sancțiuni Rusiei de la începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, vizând principalele surse de venit ale Moscovei – exporturile de petrol, gaze și cărbune. Alte puteri occidentale, inclusiv Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Japonia, au impus, de asemenea, sancțiuni. Moscova a subestimat inflația, ceea ce a afectat calculele privind PIB-ul real Dornică să arate că sancțiunile occidentale sunt inutile, Rusia afirmă că Produsul său Intern Brut a crescut cu 4,3% în 2024, după o creștere de 3,6% în 2023. Torbjorn Becker, care a prezentat raportul SITE miniștrilor de Finanțe din UE, a declarat că cifrele privind PIB-ul Rusiei nu pot fi luate în considerare deoarece Moscova a subestimat cel mai probabil inflația, ceea ce a afectat calculele privind PIB-ul real. „Rusia susține că inflația este de 9-10%. În cazul acesta, de ce ar avea banca centrală o rată de politică monetară de 21%? Care bancă centrală obișnuită ar avea o rată de politică monetară cu 11,50 puncte procentuale mai mare decât rata inflației? Dacă oricare dintre băncile noastre centrale ar face așa ceva, ar rămâne fără slujbă a doua zi”, le-a declarat Becker reporterilor. „Acesta este un indiciu foarte clar că inflația ar putea să nu fie de fapt cifra corectă. Dacă minimizezi inflația, vei supraestima PIB-ul real”, a spus el. De asemenea, el a subliniat constrângerile bugetare ale Rusiei cauzate de scăderea veniturilor din petrol, gaze și cărbune și de creșterea cheltuielilor militare. De la începutul invadării Ucrainei și în pofida efortului său masiv de război, Rusia a raportat un deficit bugetar de 2% din PIB în fiecare an. „Cifrele fiscale din Rusia nu corespund cu adevărat cu ceea ce credem noi că ei investesc în efortul de război”, a declarat Becker. El a spus că o mare parte din finanțarea mașinii de război a trecut prin sistemul bancar. „Deci, dacă adăugăm acest lucru la cifrele fiscale, deficitele lor fiscale ar fi de aproximativ două ori mai mari decât ceea ce au arătat în statisticile oficiale”, a spus el. Acest lucru, la rândul său, a dus la creșterea riscurilor financiare în sistemul bancar, a spus Becker, deoarece băncile au raportat o creștere ridicată a creditelor. „Aceștia sunt toți indicatorii la care ne uităm de obicei când vrem să prezicem o criză bancară”, a spus Becker. Comisar european: „Analiza evidențiază lipsa de credibilitate a statisticilor rusești” Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a declarat că Comisia Europeană este de acord cu raportul SITE. „Analiza lor evidențiază lipsa de credibilitate a statisticilor rusești și modul în care economia rusă nu funcționează la fel de bine precum sugerează statisticile oficiale”, le-a declarat Dombrovskis reporterilor după reuniunea miniștrilor UE. „Comisia este în general de acord cu această analiză și cu fragilitatea generală tot mai mare a economiei ruse. Acest lucru subliniază importanța eforturilor continue ale comunității internaționale să limiteze capacitatea Kremlinului de a-și continua războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, a spus el. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Statele Unite trimit în Turcia o delegație condusă de Marco Rubio /TRUMP: „Vreau să opresc războiul oribil” dintre Rusia și Ucraina Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele