Martori-cheie aruncă în aer cazul criminalului care și-a omorât soția bolnavă de cancer! A tras-o din pat și a lovit-o cu pumnii și picioarele!

Doi martori-cheie au fost audiați în cazul criminalului din Mădârjești care și-a omorât soția bolnavă de cancer. Individul și-a lovit soția cu pumnii și picioarele, iar după a lăsat-o să agonizeze. Femeia și-a pierdut viața câteva zile mai târziu. Martori-cheie vin cu detalii în cazul criminalului care și-a omorât soția bolnavă de cancer! Procesul în care Petru Botănescu este judecat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, raportat la violență în familie, continuă să scoată la iveală detalii tulburătoare despre relația dintre acesta și soția sa, Maricica G., dar și despre momentele premergătoare agresiunii din 22 iunie 2025. La termenul din 15 martie, desfășurat în fața magistraților de la Tribunalul Iași, au fost audiați doi martori, ale căror declarații au completat tabloul probator deja existent la dosar. Cazul, deja conturat în rechizitoriul înaintat în noiembrie 2025, vizează un episod de violență extremă, care, potrivit procurorilor, a avut loc în locuința comună a soților din satul Mădârjești, comuna ieșeană Bălțați. Ancheta arată că, pe fondul geloziei și al unui conflict mai vechi, inculpatul și-ar fi agresat soția, aplicându-i repetate lovituri cu pumnii și picioarele, inclusiv în zona capului. Leziunile suferite de victimă au fost de o gravitate deosebită, medicii legiști constatând un politraumatism sever, iar decesul femeii, survenit câteva zile mai târziu, a fost pus în legătură directă cu aceste agresiuni, pe fondul unei stări medicale deja fragile. Primul martor audiat a fost fratele inculpatului, Paul Botănescu, care a oferit o relatare fragmentată a evenimentelor din seara respectivă. „Eram foarte obosit în acel moment. Ne-am plimbat cu mașina. Eram eu, fratele meu, concubina lui și încă un bărbat. La un moment dat, fratele meu a spus să mergem până la el acasă, să își ia niște haine. Eu am adormit în mașină și, când m-am trezit, fratele meu se certa cu nevasta sa, în casă, iar eu am ieșit afară din casă, pentru că așa mi-a cerut fratele meu, și am început să plâng”, a declarat Paul Botănescu. Primul martor a susținut că nu a văzut agresiunea Martorul a insistat că nu a asistat direct la agresiune, el fiind scos afară de fratele său. „Eu nu am văzut când a lovit-o. Când am intrat în casă, victima era lângă mașina de spălat, dezbrăcată, cu un cearșaf pe ea. Nu era prima dată când cei doi se certau. Eu am ieșit afară din casă la solicitarea fratelui meu și nu am văzut să o lovească cu picioarele. Eu le-am spus să nu se mai certe. Nu am auzit când victima țipa. Știu că fratele meu mă căuta acasă, însă eu nu eram, eu coboram spre casă, iar pe drum a oprit mașina fratele meu. Ulterior, ne-am dus la un bar, am mai băut, iar inculpatul mi-a spus că a venit acasă ca să-și mai ia niște haine. Era trecut de ora 21:00. Nu știu cât a stat în casă atunci, probabil 5-7 minute”, a continuat martorul. Pe parcursul audierii, martorul a izbucnit în lacrimi, afirmând că îi este milă de fratele său. Totuși, diferențele dintre declarația dată în fața instanței și cea din faza de urmărire penală au atras atenția procurorului de ședință. Reprezentantul Ministerului Public s-a autosesizat cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de mărturie mincinoasă, urmând ca acest aspect să fie analizat separat. Mihai Zăhărescu: „O lovea cu pumnii și picioarele!” Al doilea martor audiat, Mihai Zăhărescu, a oferit o declarație mult mai directă și incriminatoare. Acesta a relatat că s-a întâlnit cu inculpatul și cu unul dintre frații acestuia, iar ulterior au consumat alcool înainte de a merge la domiciliul inculpatului. „M-am întâlnit cu inculpatul și un frate de-ai lui la poarta altui frate de-al inculpatului. Acolo am servit alcool, iar la solicitarea inculpatului am mers cu mașina la domiciliul lui pentru a-și lua niște haine. A oprit mașina la cinci case depărtare de domiciliu. Nu mi-am dat seama motivul, iar apoi am intrat toți patru în curtea imobilului inculpatului. Am văzut când inculpatul a intrat în casă, a apucat-o pe doamna Botănescu, soția sa, care stătea în pat, a aruncat-o pe jos și a bătut-o cu palmele și cu pumnii. Victima încerca să se apere”, a declarat martorul Mihai Zăhărescu. Martorul a precizat că a încercat să intervină, temându-se pentru viața victimei, însă a fost dat afară din casă de către inculpat. „Eu eram în ușă și i-am spus inculpatului să nu mai dea în ea, să nu o omoare, iar el mi-a spus să ies afară din casa lui: «E femeia mea și casa mea». În acel moment mi-a fost frică de inculpat. După ce am ieșit afară, i-am spus fratelui său să intre în casă să îi spună să nu o mai bată. S-a întors și fratele lui și a spus că nu îl ascultă nici pe el, spunându-mi că îl omoară și pe el. M-am speriat pentru victimă, din acest motiv am și ieșit afară. Am auzit de starea victimei după o vreme. Am văzut pe internet știrea când victima a decedat. L-am perceput pe inculpat ca fiind un pic nervos, probabil din cauza soției”, a încheiat cel de-al doilea martor. Inculpatul nu recunoaște că ar fi vrut să-și ucidă soția Aceste declarații vin în completarea celor formulate anterior de inculpat, care a recunoscut că și-a lovit soția, însă a susținut constant că nu a intenționat să o omoare și că loviturile aplicate nu ar fi fost de natură să-i pună viața în pericol. El a invocat starea de ebrietate, conflictele repetate din cuplu și comportamentul victimei ca factori care ar fi dus la izbucnirea violenței. Cu toate acestea, procurorii apreciază că intensitatea loviturilor, zonele vizate și consecințele medicale demonstrează o violență extremă, incompatibilă cu susținerea lipsei intenției. În perioada următoare, instanța va continua administrarea probelor, urmând să stabilească dacă se impune menținerea încadrării juridice de omor calificat sau schimbarea acesteia, așa cum solicită apărarea. Cazul rămâne unul deosebit de grav, ilustrând încă o dată consecințele dramatice ale violenței domestice și dificultatea de a interveni eficient în relații marcate de conflicte repetate, consum de
Ana Oprea, victima incidentului de la Hotelul Kronwell, rupe tăcerea! Femeia a fost desfigurată, însă dosarul în care cei vinovați sunt părți se află în moarte clinică!

Ana Oprea, victima incidentului de la Hotelul Kronwell, rupe tăcerea. În data de 15 martie 2022, femeia a fost grav rănită după ce i-a fost oferită o soluție parfumată pentru saună, nediluată și fără instrucțiuni. După ce a turnat lichidul pe pietrele încinse, s-a produs o explozie care i-a provocat arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului. La aproape patru ani de la incident, procesul bate pasul pe loc, iar cei vinovați sunt predispuși să scape de răspundere. Ana Oprea, victima incidentului de la Hotelul Kronwell, rupe tăcerea În urmă cu aproape patru ani, Ana Oprea a fost victima unui grav incident la spa-ul Hotelului Kronwell din Brașov. Pe data de 15 martie 2022, viața femeii a luat o întorsătură drastică, după ce a fost victima unei explozii puternice. Ana a primit de la angajații hotelului o soluție parfumată pentru saună, nediluată și fără instrucțiuni, iar după ce a turnat lichidul pe pietrele încinse, s-a produs o explozie care i-a provocat arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Acest eveniment i-a schimbat complet viața. „Înainte de acest eveniment tragic, eram o persoană deplin independentă. Astăzi, stigmatul social și pierderea majorității activităților care îmi defineau existența mă țin captivă într-un proces de recuperare fără sfârșit. Sunt marcată de un prejudiciu estetic grav și permanent (desfigurare) și de riscuri medicale majore. Expunerea la soare reprezintă de acum înainte un pericol, existând un risc ridicat de cancer de piele, în timp ce numărul imens de intervenții chirurgicale suferite și anesteziile repetate atrag un risc sever de complicații cardiace și alte afecțiuni sistemice, derivate direct din această tragedie”, a transmis Ana Oprea reporterilor BZI. Femeia susține că angajații responsabili de incident au rămas impasibili în fața accidentului, lăsând-o fără ajutor pe victima vizibil rănită. „Personalul a asistat impasibil, fără a interveni pentru a acorda ajutor sau a apela numărul de urgență 112. Aceste demersuri vitale fiind realizate, în realitate, de alte persoane prezente”, a adăugat femeia. Dosarul în care cei vinovați sunt părți se află în „moarte clinică” Timp de aproape patru ani, dosarul a bătut pasul pe loc, fiind pasibil de prescripție în doar un an de zile. Femeia spune că are suspiciuni cu privire la legalitatea desfășurării procesului în care este victimă a indolenței unor persoane care nu par că vor răspunde în fața legii. „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) mi-a respins sistematic cererile de preluare a cauzei, în ciuda faptului că însuși Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a admis, în mod oficial, că dosarul are o complexitate care depășește resursele lor logistice. În motivarea acestor cereri, am subliniat ceea ce în presa națională și în opinia publică este deja de notorietate: suspiciunea că acest business ar beneficia de protecția unor persoane publice influente din Brașov, existând indicii că afacerea ar fi controlată, în fapt, de către acestea din urmă”, a spus Ana Oprea. Încă din faza de urmărire penală, dosarul a fost tratat cu superficialitate, din spusele victimei. „În ciuda faptului că judecătorul de drepturi și libertăți a stabilit două termene-limită succesive pentru finalizarea urmăririi penale, procurorul le-a ignorat complet”, a adăugat victima. Gravul incident a fost trimis în instanță sub încadrarea juridică de vătămare corporală din culpă, iar vinovații sunt predispuși să scape de răspunderea penală prin prescripție, care s-ar împlini în martie 2027. „În timp ce autoritățile au ales să ignore acest pericol, eu sunt condamnată să port toată viața urmele fizice și psihice devastatoare ale acestui eveniment tragic, rămânând victima unui sistem care pare să fi prioritizat justificarea volumului de muncă al magistratului, în detrimentul dreptului meu fundamental la o justiție înfăptuită la timp”, a mai spus Ana. Daune morale de 4,5 milioane de euro În data de 4 decembrie 2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a preluat cauza, ca urmare a semnalării situației în presă. Ana Oprea este de părere că se dorește mușamalizarea cauzei și arată neregulile din anii în care dosarul a rămas în nelucrare. „Ceea ce am reclamat constant ca fiind o tentativă de mușamalizare nu mai reprezintă astăzi doar o suspiciune personală, ci este confirmat de constatările oficiale ale prim-procurorului Adrian Radu, care reține existența unor probe fabricate («constituite pro causa») și a unor documente cu semnături imposibile cronologic – referindu-se la afișe apărute, subit, abia la a doua cercetare la fața locului”, a arătat victima. Victima a solicitat și extinderea urmăririi penale pentru mai multe fapte, dintre care: favorizarea făptuitorului, falsul în înscrisuri, uzul de fals, sustragerea sau distrugerea de probe și mărturia mincinoasă. Femeia cere daune morale în valoare de 4,5 milioane de euro, având în vedere gravitatea incidentului și a urmărilor pe care le-a avut de îndurat ulterior. În data de 28 ianuarie 2026, procurorul a luat măsura sechestrului asigurător asupra unui bun imobil aparținând inculpatei, persoană juridică, până la concurența sumei de 1.500.000 de euro, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiune. Deși s-a dispus sechestrul asigurător, femeia trage un semnal de alarmă și arată că această măsură dispusă de procuror riscă să rămână o formă fără fond. „Imobilul sechestrat este deja ipotecat integral în favoarea unei unități bancare, pentru credite ce însumează aproximativ 11 milioane de euro. Banca deține un rang prioritar, ceea ce plasează sechestrul într-o poziție secundară”, a concluzionat femeia. Ana Oprea este victima incidentului de la Hotelul Kronwell din Brașov, care a decis să rupă tăcerea. Femeia susține că personalul responsabil în aflarea adevărului și de pedepsirea celor vinovați nu și-a făcut treaba cu temeinicie, iar acest lucru face ca dosarul să fie susceptibil de prescripție. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Cazul primarului care și-a hărțuit sexual angajata. Psiholog, în exclusivitate pentru GÂNDUL: „Este una dintre cele mai grave forme de abuz de putere”
Sunt agresate pe stradă, în mijloacele de transport în comun, la serviciu sau acasă, lucru care le induce în fiecare moment o stare de frică și nesiguranță. Statisticile existente în România lui 2025 dezvăluie o realitate cruntă și anume faptul că o femeie este bătută la fiecare patru minute în România, iar multe și-au pierdut viața în urma unor episoade de violență domestică. În plus, o treime dintre femeile din țara noastră au fost hărțuite sexual, iar 40% dintre ele susțin că au fost martore la astfel de scene, pe stradă sau chiar în instituțiile de învățământ superior, conform unui studiu al Coaliției Pentru Egalitate de Gen. Cazul primarului din comuna Livezile, din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca – imaginile în care edilul agresează sexual o angajată, chiar în biroul său de la primărie au devenit virale – a deschis „Cutia Pandorei” în ceea ce privește hărțuirea, iar în cazul de față hărțuirea în instituțiilor publice. Referitor la imaginile apărute edilul se apără și susține că ele au fost trucate cu ajutorul inteligenței artificiale. (Materialul integral AICI) Nu mai este un secret pentru nimeni că granița dintre acțiunile de hărțuire până la agresiunile sexuale, viol sau omor este una foarte fină, iar de cel ami multe ori femeile abuzate se feresc să vorbească de teamă că agresorul le-ar putea face și mai mult rău. Cazul primarului din Livezile care și-a hărțuit sexual angajata „În contextul instituțiilor publice, unde ierarhiile sunt adesea rigide, agresorul profită de poziția de autoritate” Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv-comportamental, psiholog clinician, dar și analist comportamental, susține, într-un interviu pentru Gândul, că „hărțuirea sexuală în instituțiile publice reprezintă una dintre cele mai grave forme de abuz de putere, având consecințe profunde asupra persoanei, asupra climatului profesional și asupra încrederii generale în instituțiile statului.” Specialistul punctează că, deși este adesea minimizată sau trecută sub tăcere, această problemă are un impact complex, care se extinde dincolo de locul de muncă, afectând sănătatea psihică, fizică și relațiile sociale ale victimei. „Aceste comportamente, care vizează hartuirea sexuala, indiferent de intensitatea lor, generează un climat ostil, de teamă și rușine. Victima ajunge să trăiască cu sentimentul constant că nu este respectată ca profesionist și că este redusă la o dimensiune sexualizată a identității sale. În contextul instituțiilor publice, unde ierarhiile sunt adesea rigide, agresorul profită de poziția de autoritate, transformând relațiile de muncă într-un spațiu de dominare și control. Efectele psihologice sunt adânci și de durată. Persoanele care trec prin experiențe de hărțuire dezvoltă frecvent anxietate, depresie, pierderea încrederii în sine, tulburări de somn sau atacuri de panică. Se instalează o stare de nesiguranță permanentă, care afectează capacitatea de concentrare și performanța profesională. În unele cazuri, victima alege să demisioneze, fie din teama de a nu fi din nou expusă, fie din lipsa de încredere în mecanismele instituționale de protecție”, a explicat psihologul Ana Bogdan. „Victimele se simt responsabile pentru comportamentul agresorului” Psihoterapeutul susține că teama de a nu fi hărțuite la locul de muncă le determină pe multe femei să-și schimbe comportamentul social și chiar modul de a se îmbrăca, cu scopul de a evita orice formă de atenție nedorită. „Consecințele nu se limitează însă la mediul profesional. Trauma se poate extinde în sfera personală și familială, generând distanțare emoțională, dificultăți de comunicare și o teamă profundă de relaționare. Multe femei ajung să-și modifice comportamentul social și chiar modul de a se îmbrăca, din dorința de a evita orice formă de atenție nedorită. Se creează, astfel, o cultură a tăcerii și a autocenzurii, în care victimele se simt responsabile pentru comportamentul agresorului. Efectele fizice completează tabloul acestei suferințe: dureri de cap frecvente, tulburări gastrointestinale, tensiune arterială crescută, oboseală cronică și slăbirea sistemului imunitar. Toate acestea arată că hărțuirea sexuală nu este doar o problemă morală sau socială, ci o veritabilă problemă de sănătate publică. Numai prin recunoașterea gravității fenomenului și prin sprijin real pentru victime se poate construi un mediu profesional sigur „, a conchis specialistul Ana Bogdan. Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv-comportamental, despre cazurile de agresiune asupra femeilor „ Nu există un loc fix unde are loc hărțuirea și nici o categorie socială din care fac parte violatorii sau pedofilii” Sex terapeutul Zoltan Nagy preciza în 2024, într-un interviu pentru Gândul, că „hormonii sunt prezenți și își fac jocul lor”, numai că abuzatorii pot interpreta absolut greșit un anumit comportament al unei femei. Cercetările recente au stabilit că „6-7 % dintre bărbați nu își pot controla dorința animalică, imboldul sexual”, avertizează Zoltan Nagy. Când aceștia trec linia imaginară dintre flirt și hărțuire sexuală, devin prădători sexuali și intră în „zona violenței sexuale.” Hărțuirea sexuală este un fenomen alarmant, iar Zoltan Nagy punctează că, din nefericire, se dovedește a fi tot mai des întâlnit. „Putem spune că nu există un loc fix unde are loc hărțuirea și nici o categorie socială din care fac parte violatorii sau pedofilii. În mai toate instituțiile, hărțuirea sexuală – și uneori violul – sunt prezente. Uneori, totul iese la iveală, cum s-a întîmplat și în aceste zile, alteori, totul este mușamalizat sau se trece cu vederea mult prea ușor. Dar trebuie știut că acești psihopați – nu le pot spune altfel – trăiesc printre noi, trecem zilnic pe lângă ei pe stradă, în magazine sau la locul de muncă. În școli, în spitale, ei sunt peste tot. De asemenea, nu contează profesia, vârsta, religia… Ei apar atunci când nu te aștepți și, din păcate, uneori este prea târziu”, a spus sex terapeutul Zoltan Nagy, pentru Gândul. (Materialul integral AICI) O treime dintre femeile din țara noastră au fost hărțuite sexual Primarul acuzat de agresiune sexuală și-a luat concediu de odihnă Polițiștii au deschis un dosar penal în urma apariției pe rețelele de socializare a unor imagini în care primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, apare în ipostaze intime alături de o angajată. După ce a publicat din greșeală mai multe fotografii în care își hărțuia sexual colega, primarul din comuna Livezile, Bistrița-Năsăud, și-ar fi luat concediu de odihnă. Primarul comunei bistrițene Livezile, Traian Simionca, a publicat