Fost consul: Aurescu mi-a zis: Dar nu puteți să stați? Beți cafele

Externele și Finanțele sunt marele punct vulnerabil al României, apreciază fostul consul al României în Italia, Cezar Preda. Retras din activitate din anul 2020, fostul lider PD, PDL și apoi PNL avertizează, prin prisma experienței sale în diplomație, că politica externă a României este anacronică și nu ține pasul cu vremurile, dar nici nu se dorește acest lucru. Invitat în cadrul emisiunii online ”Cu Magda și Sebi – Un podcast liber”, fostul lider pedelist a comentat că diplomația românească, dar și Finanțele suferă. Ba mai mult, au rămas ca pe vremea lui Gheorghiu – Dej. ”Un diplomat când pleacă, a uitat de țară” Pornind dialogul despre criza politică actuală, care a culminat cu criza adoptării bugetului, Cezar Preda a reliefat faptul că atât Finanțele, cât și Externele sunt două domenii esențiale care, din nefericire, sunt încremenite în timp. În viziunea fostului consul, diplomații români au propriile interese ca prioritate, nu pe cele ale românilor pe care teoretic îi reprezintă în afara țării. ”Finanțele, pot să se dea peste cap, nu se va reforma. Externele la fel, am fost acolo. Să știți că un diplomat când pleacă… nu mă refer la ambasadori, în afară de ăștia numiți politic, sunt câțiva valoroși. Restul, când au plecat din țară, au uitat de țară. Ei să fie acolo (n.r. – la misiunile diplomatice), să aibă o casă liniștită, să aibă un salariu în euro. Ce treabă au ei să aducă oamenii, să aibă grijă de români. Eu care am trăit acolo și știu…” Sinecurile, doar o legendă? În acest context, fostul director adjunct al ICR Paris a invocat o discuție pe care o consideră relevantă cu fostul său superior din timpului mandatului de consul, fostul ministru de Externe din mandatele lui Klaus Iohannis, Bogdan Aurescu. Cezar Preda consideră că, din experiența sa, se dorește în continuare un dolce far niente în Externe. Sursa foto: Facebook/MAE România ”Vorba aia, vorbeam cu ministrul Aurescu, i-am spus: domn ministru, eu mă duc acasă. Domnule Preda, dar nu puteți să stați? Beți cafele… Cum să beau, mă, cafele? Beau o săptămână, două, trei, dar aici trebuie făcută treabă. Nu le convine să schimbi nimic. Este o refractaritate care este deja cronică”. AUTORUL RECOMANDĂ Oana Țoiu este cea mai mare vulnerabilitate pentru propria-i imagine și pentru cea a României Liberalul Cezar Preda, fost adjunct ICR Paris, derapaj la adresa lui Nicușor Dan: “Autist”/“Ne va costa foarte mult”/“Nu cred că domnia sa va rezista fizic”/“Nu știu cât vor încerca cei care l-au pus să-l ascundă” Bogdan Aurescu, judecător la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Diplomatul învinge URSS a doua oară
Mesaj RO-Alert în Tulcea. Posibile căderi de obiecte din spațiul aerian. Aviația de vânătoare patrulează pentru monitorizarea situației

Un mesaj RO-Alert care avertizează populația asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian a fost emis, duminică seară, de către IGSU, pentru zona de nord a județului Tulcea. În același timp, MApN a informat că aviația de vânătoare patrulează pentru monitorizarea situației. „Sistemele de apărare aeriană ale Ministerului Apărării Naționale au fost trecute în stare de alertă în seara zilei de duminică, 22 martie, ca urmare a detectării unor semnale radar la est de Sulina. Aviația de vânătoare patrulează în nordul județului Tulcea pentru monitorizarea situației. La ora 21.10 a fost emis un mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată. Ministerul Apărării Naționale se coordonează cu aliații în timp real”, au transmis reprezentanții MApN. AUTORUL RECOMANDĂ: Alertă în Tulcea. MApN a ridicat două F-16, pentru că bucăți de drone „este posibil să fi căzut pe teritoriul României”, în zona Chilia Veche Porturile ucrainene de la Dunăre au fost din nou ținta unui atac rusesc. O dronă a intrat în spațiul național
Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă: Pragul de 10 lei/litru devine noua bază/Motorina ieftină nu mai este un scenariu credibil

Motorina nu mai poate reveni la niveluri scăzute de preţ, iar pragul de 10 lei/litru tinde să devină noul nivel de referinţă, în contextul unor schimbări structurale pe piaţa energetică, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), scrie G4Media. „Există momente în economie în care nu asistăm la o criză, ci la o schimbare de regim. 2026 este unul dintre acele momente. Iar în centrul lui stă un adevăr incomod, ignorat sistematic de pieţe, politicieni şi public: nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri „ieftine”. Nu vorbim despre un vârf temporar de preţ, nu despre o deviaţie de la normal. Vorbim despre sfârşitul normalului. Pragul de 10 lei/l nu mai este o excepţie. Este noua bază”, explică Dumitru Chisăliţă, într-o analiză transmisă duminică. Potrivit acestuia, percepţia că preţurile la energie cresc şi scad în mod ciclic, revenind la niveluri medii, nu mai corespunde realităţii actuale. „Ani la rând am fost învăţaţi că energia funcţionează ciclic: creşte, scade, revine la medie. Este poate cea mai periculoasă presupunere care încă domină gândirea economică. Pentru că această medie nu mai există. Globalizarea energetică – acel mecanism invizibil care aducea petrol ieftin din cele mai eficiente surse către cele mai eficiente rafinării – a fost distrusă. Nu complet, dar suficient cât să schimbe regulile jocului. Fluxurile nu mai sunt optimizate economic, ci filtrate politic. Nu mai contează doar cât costă petrolul, ci de unde vine şi cât de „sigur” este. Iar siguranţa costă. Mult.”, a adăugat specialistul. El susţine că statele europene prioritizează tot mai mult securitatea energetică în detrimentul costurilor, ceea ce conduce la preţuri mai ridicate. „Autonomia energetică este noul lux obligatoriu. Statele europene nu mai cumpără energie ca înainte. Nu mai urmăresc cel mai mic preţ, ci cel mai mic risc. Asta înseamnă contracte mai scumpe, rute mai lungi, redundanţă logistică şi stocuri strategice. Cu alte cuvinte, plătim dublu pentru a nu depinde de o singură sursă. Această schimbare nu este temporară. Este structurală. Iar orice structură nouă vine cu un nou nivel de cost. Mai ridicat”, a menţionat preşedintele AEI. Chisăliță: „Europa plătește mai mult decât alții” În opinia sa, conflictul declanşat prin războiul din Ucraina a distrus definitiv iluzia că energia este doar o marfă. Astfel, energia este acum instrument de presiune geopolitică. „Asta înseamnă că preţul ei nu mai reflectă doar cererea şi oferta, ci şi riscul, tensiunea, strategia. Volatilitatea nu mai este o excepţie, ci o componentă permanentă. Şi, mai important, înseamnă că Europa plăteşte mai mult decât alţii”, a mai spus Chisăliţă. Pe de altă parte, el a subliniat că discuţia publică se concentrează obsesiv pe preţul petrolului brut, însă adevărata vulnerabilitate a Europei este capacitatea de rafinare. „Europa a închis rafinării, a redus investiţiile şi a devenit dependentă de importuri de produse finite. Asta creează o situaţie paradoxală: chiar dacă petrolul brut se stabilizează, motorina poate rămâne scumpă. Pentru că nu ai unde să o procesezi eficient. Este una dintre cele mai puţin discutate, dar decisive schimbări structurale”, a afirmat specialistul. De asemenea, el susţine că taxele au crescut semnificativ şi au devenit „podeaua invizibilă”. „Chiar şi într-un scenariu optimist, există un element care nu dispare: taxarea. Accizele, taxele, supratazele, taxele la taxe, TVA-ul şi extinderea mecanismelor de taxare a carbonului creează un „hard floor” – un nivel sub care preţul nu poate coborî. Nu pentru că piaţa nu ar permite, ci pentru că statul nu o va permite. Astfel, scăderea preţului petrolului este amortizată fiscal. Iar creşterea este amplificată”, a mai spus Chisăliţă.
Liberalul Cezar Preda, derapaj la adresa lui Nicușor Dan: Autist

În mai puțin de un an de la preluarea mandatului de președinte, Nicușor Dan înregistrează cea mai mare scădere a cotei de încredere în rândul electoratului dintre toți președinții României de după Revoluție, potrivit sondajelor de opinie. Prestația sa este aspru criticată și de unii politicieni, printre care fostul adjunct al ICR Paris, Cezar Preda. În opinia politicianului, Nicușor Dan are limitări fizice care îl împiedică să exercite un mandat funcțional, ceea ce îi va costa mult pe români. Invitat în podcastul Cu Magda și Sebi – Un Podcast liber, Cezar Preda, care s-a retras definitiv din politică în 2020, după o carieră în PD, apoi în PDL și în final în PNL –-a făcut un portret deloc măgulitor actualului șef al statului. Preda: Problemele unui președinte de țară vin peste el Astfel, consideră fostul pedelist – care după fuziunea PDL cu PNL a îmbrățișat o carieră diplomatică, fiind și consul în Italia o perioadă – Nicușor Dan are probleme de sănătate care pun în pericol nu doar calitatea actului guvernării, ci și bunăstarea românilor, precum și politica externă a României. Mai precis, Cezar Preda a invocat „autismul” președintelui, o disfuncție psihologică care nu i-ar permite să exceleze decât într-un anumit domeniu, matematica, însă în ansamblu îi periclitează activitatea curentă. “Nu mă mândresc cu dânsul. Poate nici dânsul cu mine. Dar ne va costa foarte mult. Pe noi toți. Ne va costa mult, pentru că dânsul… În general, un autist poate să fie foarte bine pregătit într-un anumit domeniu. Dar să știți că unui om cu asemenea problemă nu poți să-i introduci chestiuni în afara preocupărilor lui. Eu nu sunt medic, dar am studiat, m-am uitat. Îl văd. De ce vă spun că va avea probleme și noi vom avea probleme? Eu nu cred că domnia sa va rezista fizic. Uitați-vă ce se întâmplă cu dânsul în ultimele două luni. Problemele unui președinte de țară vin peste el. Problemele vin peste președinte. Nu mai poți să rămâi într-o chestiune, într-o nișă, unde poți să fii extraordinar, poți să ai cuvintele, poți să ai soluții, să vezi problema. Toate chestiunile unei… să conduci o țară, vin peste el“. Avertismentul lui Preda: Problema lui Nicușor va deveni a tuturor În altă ordine de idei, Cezar Preda sugerează că Nicușor Dan, în ciuda celor 6 milioane de voturi obținute în campania electorală din mai 2025, nu ar fi fost ales legitim, ci ”ajutat” să devină președinte. Însă, gruparea din spatele său încearcă să-l protejeze, lucru imposibil prin natura lucrurilor. Acum, nu știu cât vor încerca cei care l-au pus președinte să-l ascundă, să-l protejeze. Pentru că protejându-l pe dânsul, până la urmă ne protejează și pe noi, ca să nu intrăm în panică. Da, președintele trebuie să dea încrederea tuturor, și a mea. Eu vreau să am încredere în președintele meu. Nu, niciodată n-am să merg pe o narațiune de asta de dezamăgire și că nu trebuie să… E o problemă a dânsului care va deveni problema noastră. A tuturor. Și o să vedeți. O să vedeți că așa se va întâmpla. Nu poți să-l protejezi. „Cu ce a greșit Delia Dinu?” Nicușor Dan s-a prins în horă la Iași. S-a împiedicat de decor și de SPP-iști, deși doamna Delia i-a făcut tot instructajul. În comentariul său, fostul consul și-a exprimat compătimirea pentru Delia Dinu, șefa protocolului de la Cotroceni, care duce tot greul prestației lui Nicușor Dan. Uite, mă uitam la Delia Dinu. O cunosc pe doamna de la CPP (n.r. – protocolul Administrației prezidențiale). Bă, cu ce-o fi greșit femeia asta să-l aibă pe Băsescu care făcea numai ce vrea? Să-l aibă pe Iohannis care arunca cu paltonul? Să-l aibă pe ăsta care se uită peste mașină și uită și pe deasupra? Săraca, cu ce-o fi greșit ea de 30 de ani, de 20 și ceva de ani? O să-i dau o dată tefelefon. Bă, cu ce-ai greșit-o, mă? Să ai și tu un președinte de-ăla teapăn așa, să te mândrești cu el. Asta-i șansa dânsului, asta-i șansa noastră. AUTORUL RECOMANDĂ: Momentul memorabil când un fost lider al PNL l-a cunoscut pe Băsescu. “Stătea așa cu ochiul/Îmi place, ești al dracului/Vii să îmi faci ordine în primărie?“ Ion Cristoiu: „Nicușor Dan amână orice decizie la nesfârșit. Este catastrofal pentru România”
Ce salarii au shaormarii de la Dristor Kebab, Băneasa, Socului Kebap și shaormeriile de cartier, acum, în 2026

Meseria de shaormar continuă să fie surprinzător de bine plătită în România, în contextul unei piețe a muncii în care cererea de personal din domeniul fast-food este ridicată. În 2026, salariile în acest sector au crescut datorită competiției între lanțuri, scăderii șomajului și majorării prețurilor la alimente, transformând meseria într-o opțiune atractivă pentru tineri sau pentru cei care caută un loc de muncă stabil fără studii superioare. Dristor Kebab: între 4.000 și 6.500+ lei La Dristor Kebab, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri din București, un shaormar debutant poate începe cu 4.000 de lei net, fără experiență anterioară. Angajații cu vechime și performanță ridicată ajung rapid la 6.000 de lei net, la care se adaugă tichete de masă și bonusuri de performanță, transformând locul de muncă într-o opțiune atractivă pe termen lung. Shaormeria Băneasa: până la 7.500 de lei Patronatul shaormeriei Băneasa a declarat public că un shaormar talentat poate ajunge la 1.500 de euro net pe lună, echivalentul a aproximativ 7.500 de lei. Plata este strâns legată de performanță, iar angajații care se remarcă prin viteza de lucru, atenția la clienți și eficiență pot obține venituri semnificativ peste media pieței. Socului Kebap: salarii de 4.000 – 6.000 lei Socului Kebap, cunoscută pentru volumul mare de muncă, oferă între 4.000 și 6.000 de lei net, salariul variind în funcție de experiență și de cantitatea de clienți deserviți zilnic. Bacșișul aici este unul dintre cele mai mari din sector, putând crește considerabil venitul lunar, mai ales în perioadele aglomerate. Shaormerii de cartier: 3.500 – 5.000 lei În locațiile mai mici sau de cartier, salariile pornesc de la 3.500 lei și pot ajunge la 5.000 lei, în funcție de vad și de zona în care se află shaormeria. În special în punctele de tranzit intens, cum ar fi gările sau piețele aglomerate, veniturile tind să fie mai mari, datorită fluxului constant de clienți și bacșișurile generoase. Pentru shaormerii din zone cu trafic mare (gări, piețe, centre comerciale), bacșișul poate crește semnificativ venitul lunar, uneori chiar peste salariul fix. Pentru tineri sau persoane care caută un loc de muncă stabil fără studii superioare, meseria de shaormar poate fi o opțiune profitabilă, cu posibilitatea de a avansa rapid dacă performanța este ridicată. Recomandarea autorului: Orașul din România în care un apartament cu 3 camere se vinde cu 12.500€ acum, în martie 2026. Are garaj, beci și 88 mp Italienii sunt chemați la urne pentru un referendum care ar putea pune în pericol poziția lui Meloni. Ce presupune reforma judiciară cerută de premier
Dan Dungaciu: Iranul mai are niște cărți de jucat. Poate să închidă toată strâmtoarea Ormuz și aruncă petrolul în aer

Într-o nouă ediție transmisă live de Gândul, profesorul Dan Dungaciu a vorbit despre strategia lui Donald Trump în conflictul cu Iranul, în condițiile în care Teheranul mai are încă câțiva ași în mânecă pe care îi poate juca în această confruntare. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu susține că, în acest moment, SUA nu își pot permite să transfere trupele americane din Pacific pentru a securiza zona Iranului, dat fiind faptul că, astfel, ar lăsa descoperit frontul cu China și Taiwanul, renunțând la prioritatea lor strategică principală. „Intervenționismul acesta în Iran încă nu știm cum se va termina. Eu nu cred că Iranul va fi dispus să cedeze. Pentru că, gândiți-vă puțin, ei au în acest moment, dacă închid și cu ajutorul regimului Houthi, închid și petrolul și închid tot, ei pot să arunce în aer extrem de multe lucruri. Ei mai au niște cărți de jucat. Gândiți-vă că, cu o bărcuță din asta foarte rapidă, te duci și arunci o mină într-un vas din ăsta, l-ai aruncat în aer. Cum să securizezi asta? Se aduc întăriri de unde? Din Pacific. Dacă tu aduci întăriri din Pacific, adică zona care urmează să fie în vizorul nemijlocit al Statelor Unite, pentru că vorbea de China și de Taiwan, în momentul ăla, sigur că lucrurile se pot complica. Cu atât mai mult, spune analistul politic, Iranul mai are câteva avantaje în acest conflict, referindu-se la faptul că poate bloca tranzitul petrolier, ceea ce ar arunca în aer piața petrolieră globală. Deși, spune el, SUA nu depind direct de piața respectivă, o astfel de mișcare va afecta prețul petrolului la nivel mondial, inclusiv în Statele Unite. „Lucrurile în acest moment nu sunt clare. Nu arată foarte bine din acest punct de vedere. Va fi nevoie de un efort extrem de mare, poate cel mai mare efort narativ pe care Donald Trump va trebui să-l facă pentru a reuși să facă din Iran un soi de victorie. Dar problema este de timp. Cât mai durează această chestiune, cât crește prețul petrolului. Avantajul, și eu am mai spus asta, avantajul americanilor este că ei nu depind de petrolul iranian, nu depind de ce circulă pe acolo, prin preajmă. Și din punctul ăsta de vedere pot să fie, teoretic, mai liniștiți. Dar asta nu înseamnă că piețele externe nu vor afecta și prețul petrolului din Statele Unite. Este prea devreme să ne pronunțăm. Dar cred că este cea mai mare încercare politică și strategică a administrației Trump până în acest moment.”
Incendiu într-un apartament din Târgoviște. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

S-a dat alarma în Târgoviște, sâmbătă seara, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Avram Iancu. La fața locului au intervenit mai multe echipe de salvatori, iar nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Patru dintre victime au fost transportate la spital. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție la înălțime și o autospecială SMURD. FOTO – ISU Dâmbovița Incendiul se manifesta violent, cu degajări de fum, iar toți locatarii au fost evacuați în siguranță. În timpul intervenției, o femeie a fost găsită intoxicată cu fum. SĂNĂTATE Alimentul consumat zilnic de unii oameni, care poate preveni boli grave și să ducă la o viață mai bună și mai lungă 23:15 NEWS ALERT Condiția cheie pusă de iranieni pentru încetarea războiului. Anunțul Teheranului nu îi dă pace lui Trump 21:28 FOTO – ISU Dâmbovița Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Autorul mai recomandă: Piroman reținut în Gorj. Ce metodă folosea bărbatul pentru a incendia case Un incendiu a mistuit un magazin de la parterul unui bloc din Pantelimon, București. Degajări mari de fum Incendiu de proporții la o biserică monument istoric din Prahova. 120 de persoane au ieșit singure din lăcașul de cult. Trafic restricționat pe DN1
Condiția cheie pusă de Iran pentru încetarea războiului

Iranul a anunțat condiția pentru a se pune capăt războiului în Orientul Mijlociu. Republica din Orientul Mijlociu a cerut „încetarea imediată a agresiunii” SUA și a Israelului împotriva sa, precum și garanții că astfel de atacuri nu se vor mai repeta în viitor. Declarația a fost făcută sâmbătă de președintele iranian Masoud Pezeshkian, citat de agenția de presă EFE, citată de Agerpres. Președintele Pezeshkian a pus condiții categorice pentru încetarea conflictului ‘Condiția pentru încetarea războiului și a conflictului în regiune este încetarea imediată a agresiunii din partea Statelor Unite și a regimului sionist, precum și garanția că aceasta nu se va repeta în viitor’, a declarat Pezeshkian (foto), într-o convorbire telefonică cu premierul indian Narendra Modi, potrivit agenției de presă locale Irna. Sursa foto: Profimedia În mesajul său, președintele iranian a subliniat că nu Iranul a ‘declanșat războiul’, acuzând SUA și Israelul că au lansat atacuri ‘fără justificare și fără o bază legală’ în toiul negocierilor asupra programului nuclear al țării sale. Atacul a dus la uciderea unor înalți oficiali militari și a unor civili, a mai punctat Pezeshkian, cerând imperios încetarea a ceea ce a calificat drept acțiuni ‘inumane și imorale’. Republica islamică neagă dezvoltarea armelor nucleare În altă ordine de idei, șeful statului islamic a respins argumentele invocate de Washington pentru a-și justifica ofensiva militară, mai ales intenția de a împiedica Iranul să dezvolte presupuse arme nucleare. Liderul de la Teheran a reiterat faptul că Republica islamică desfășoară un program în scopuri pașnice, fiind dispusă să-și supună activitățile nucleare supravegherii internaționale. Pezeshkian propune crearea unui mecanism regional de securitate Președintele iranian a subliniat, de asemenea, necesitatea consolidării unității între țările din regiune. Acesta a propus crearea unui mecanism regional de securitate pentru a garanta stabilitatea fără intervenția actorilor externi. Premierul Narendra Modi (foto sus) a exprimat preocuparea Indiei cu privire la amplificarea tensiunilor în Orientul Mijlociu. Oficialul a susținut necesitatea de a se reveni cât mai curând posibil la calea dialogului, potrivit agenției Irna. În egală măsură, șeful guvernului indian a avertizat asupra riscurilor pe care le implică atacurile asupra infrastructurilor energetice în materie de securitate globală. Modri a reliefat importanța garantării libertății de navigație în Golful Persic, într-o aluzie la blocarea de către Iran a strategicei strâmtori Ormuz, care asigură circuitul a 20 % din producția mondială de țiței. AUTORUL RECOMANDĂ
Ciorba românească pe care străinii o adoră: gustul care surprinde orice vizitator

Considerată “regina ciorbelor” în România, ciorba de burtă trezește pasiuni peste hotare. Pentru unii turiști e un deliciu autentic, pentru alții o provocare gustativă. Rețeta tradițională a ajuns virală pe rețelele sociale, iar restaurantele cu specific românesc din străinătate confirmă interesul crescut pentru acest preparat inconfundabil. Ciorba de burtă: între sănătate și tradiție Ciorba de burtă este un preparat emblematic al bucătăriei românești, făcută din burta de vită fiartă îndelungat, smântână, ou și usturoi, servită acrișoară cu oțet și ardei iute. Este apreciată pentru textura cremoasă și gustul intens, dar poate părea neobișnuită celor nefamiliarizați cu organele în bucătărie. În România, rămâne una dintre cele mai iubite ciorbe, clasându-se adesea pe primul loc în topurile locale de preferințe culinare. Reacții ale străinilor: surpriză și apreciere Pe internet, numeroși turiști străini împărtășesc experiențe cu această ciorbă. Un turist canadian, de exemplu, a postat un video viral după ce a gustat ciorba de burtă în România și a recunoscut că nu avea idee din ce este făcută, crezând că bucățile din supă sunt paste sau calamari. Pe forumuri pasionați de gastronomie povestesc despre această supă cu curiozitate. Unii inițial ezită din cauza ingredientelor, dar după ce o gustă, recunosc că are un gust plăcut și o textură cremoasă Comentarii de pe forumuri arată că, deși mirosul în timpul preparării poate fi un obstacol pentru neinițiați, rezultatul final este considerat gustos și satisfăcător dacă e gătit corect. Unde gustă românii ciorba românească La evenimente gastronomice internaționale, românii care promovează bucătăria tradițională observă reacții variate: inițial, străinii sunt suspicioși când li se spune ce vor mânca, dar după ce gustă ciorba de burtă, majoritatea o apreciază. Spaniolii, de exemplu, sunt menționați ca fiind mai deschiși la acest gust, în timp ce nordicii o consideră mai neobișnuită. În restaurante românești din străinătate, vizitatorii caută adesea ciorba de burtă în meniuri, iar localnici sau turiști expatriați o recomandă ca „must-try” pentru o experiență autentică. Pe forumuri precum Reddit, se pot găsi sugestii de localuri unde „tripe soup” e apreciată chiar de gurmanzi străini. Recomandarea autorului: Nicușor Dan și-a luat celebrul carnețel și la întâlnirea cu secretarul general al NATO. Președintele e nedezlipit de “talismanul” său Forțele Navale au reluat căutările celor trei marinari încă dați dispăruți după scufundarea remorcherului Astana în zona portului Midia Nicușor Dan a blocat legea care asigură securitatea energetică a României. Președintele a cedat la presiunile activiștilor de mediu și a trimis la CCR proiectul prin care hidrocentralele devin obiective strategice naționale
Un șofer a lovit 7 mașini parcate în județul Constanța și a ajuns la spital în stare critică

Azi noapte, 21 martie 2026, un șofer a lovit 7 mașini parcate pe strada Poporului din Ovidiu, județul Constanța, după ce a pierdut controlul volanului. În urma impactului, două persoane au suferit politraumă și au fost transportate la Spitalul Județean Constanța. Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Accident grav în Ovidiu, Constanța În jurul orei 02.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs pe strada Poporului. La fața locului, autoritățile au găsit mai multe autoturisme avariate, rezultatul unui impact puternic care a zguduit zona. Conform primelor cercetări, un bărbat de 24 de ani a pierdut controlul direcției și a acroșat 7 autoturisme parcate pe partea stângă și dreaptă a drumului public. Conducătorul auto a fost rănit grav, iar pasagerul său, un adolescent de 16 ani, a avut leziuni ușoare. Ambele victime au fost transportate de urgență la Spitalul Județean Constanța, unde au fost diagnosticate cu politraumă, potrivit SAJ. Din motive medicale, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Polițiștii continuă cercetările și au deschis un dosar penal pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului, urmărind să afle dacă neatenția sau alte circumstanțe au dus la incident. Recomandarea autorului: Autocar cu 44 de persoane, răsturnat între Galați și Vaslui. Un mort și 14 răniți. Autoritățile au activat Planul Roșu Nicușor Dan a blocat legea care asigură securitatea energetică a României. Președintele a cedat la presiunile activiștilor de mediu și a trimis la CCR proiectul prin care hidrocentralele devin obiective strategice naționale Lovitură pentru Elon Musk. Cel mai bogat om din lume, găsit vinovat de fraudă de un juriu federal din SUA în cazul preluării Twitter Războiul din Iran și 6 riscuri strategice pe care Trump ar trebui să le evalueze. „Teheranul pare să perceapă operațiunea «Epic Fury» ca pe o amenințare existențială, luptă ca și cum ar fi așa”