Viktor Orban declară Ucraina drept inamicul Ungariei. Ne atrag într-un război

Premierul maghiar Viktor Orban a catalogat oficial Ucraina drept „inamicul” Ungariei. Acesta acuză conducerea de la Kiev pentru violarea intereselor fundamentale ale guvernului de la Budapesta. Declarația a fost făcută în timpul unui discurs electoral, în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din primăvară. „Câtă vreme Ucraina îi cere Ungariei să renunțe la energia rusească ieftină, Ucraina nu este un simplu adversar – Ucraina este INAMICA noastră”, a spus premierul Ungariei. „Aderarea la UE a Ucrainei nu ar trebui să intre în discuție”, a adăugat Orban. „Ucrainenii trebuie să ne înțeleagă, Kievul să renunțe să mai solicite în mod constant, sau scuze Bruxelles, că trebuie ca Ungaria să renunțe la aprovizionarea cu gaz rusesc ieftin. Câtă vreme Ucraina face asta, Ucraina nu este un simplu adversar – Ucraina este INAMICA noastră. Ucraina ne încalcă interesele fundamentale prin a solicita și a incita constant Bruxelles-ul pentru a deconecta Ungaria de la energia ieftină rusească. Oricine face asta nu este adversarul Ungariei, ci este inamicul ei.”, este declarația completă a premierului maghiar. Orban: Datorită Rusiei, un maghiar plătește la curent 600 de euro anual, nu 2700 de euro ca polonezii Viktor Orban spune că dacă Rusia nu aproviziona Ungaria cu gaz ieftin, un maghiar consumator obișnuit ar fi plătit anual în medie 2100 sau 2700 de euro, nu 660 de euro ca acum. „Dacă nu este petrol rusesc sau gaz rusesc, atunci noi toți trebuie să plătim prețuri mai mair. Astăzi, prețul mediu anual la energie a ajuns la 250.000 de florinți maghiari (660 de euro). Dar pentru polonezi și cehi, prețul este echivalentul a 800.000 sau chiar al unui milion de florinți maghiari (2110 – 2700 de euro).” Sursa Foto: Profimedia Sursa Video: Clash Report Autorul recomandă: Viktor Orban a fost invitat la Casa Albă pentru a doua oară. După aproape un an de mandat, Nicușor Dan nu a fost primit încă de Donald Trump
Victor Ponta: Nu se rezolvă nimic într-o întâlnire Nicușor Dan – Trump. Sunt din filme diferite

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta susține că, din perspectiva sa, o întâlnire între președintele Nicușor Dan și Donald Trump nu ar aduce beneficii importante pentru România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Fostul lider PSD, Victor Ponta, afirmă că sunt chestiuni importante ce ar putea fi discutate și negociate între președintele României și președintele Statelor Unite. Cu toate acestea, susține Ponta, o presupusă întâlnire între Nicușor Dan și Donald Trump nu ar aduce beneficii țării noastre, afirmând că cei doi au profiluri incompatibile și că nu ar putea stabili un dialog eficient. „Ce se poate rezolva dacă știi pe cine să trimiți și știi să faci un business? Hai să vorbim despre Deveselu, despre Kogălniceanu, despre centrele de date. Sigur că se poate. Apropo, eu nu cred că se rezolvă nimic, sper să nu fiu rău, nu pot, nu am ce să fac. Eu nu cred că se rezolvă nimic într-o întâlnire tête-à-tête între Donald Trump și Nicușor Dan. Pentru că sunt din filme diferite. Unu-i din Mad Max, unu-i din John Wayne când împușca indieni.” Victor Ponta adaugă faptul că, dacă se dorește o întâlnire cu succes între cei doi, Nicușor Dan ar trebui să fie însoțit de persoane care pot negocia în stilul lui Donald Trump. „Adică, știi, sunt din alte filme. Nu se pot combina. Știi cum e, nu merge Batman cu, cum se numea, Patrocle și cu Veronica. Deci lucrăm la o vizită… băi, s-ar putea să lucrați până se termină mandatul. Dar dincolo de asta, ok, dar știi că trebuie niște pregătiri în jur, trebuie niște oameni din filmul ăla.”
2026 ar putea fi începutul unui nou război pentru resurse. Ce minereuri au ajuns esențiale pentru industria marilor puteri

Este greșit să se mai speculeze că războaiele viitorului se vor duce pentru aur, argint sau chiar petrol. De fapt, marile puteri se vor război pentru metale aparent nesemnificative și ignorate de majoritatea oamenilor, dar care au devenit fundamentale pentru societățile informatice de azi. A se vedea cum Donald Trump a devenit tot mai obsedat după metalele rare din Ucraina. Care sunt metalele esențiale? BBC spune că primul metal pentru care se vor bate marile puteri industriale este cuprul. A fost un metal fundamental pentru civilizațiile Epocii Bronzului. Și este și acum pentru civilizațiile Epocii Digitale. Cuprul este utilizat la scară largă în infrastructură și construcții. Utilizat la scară largă în Regatul Unit, nu se regăsește deloc în Anglia sau în Scoția. În schimb, Marea Britanie are alte 34 de minereuri esențiale, de la aluminiu până la cobalt. Al doilea metal foarte căutat este litiu, necesar fabricării bateriilor portabile și aliaje de înaltă rezistență. Bateriile de litiu alimentează mașinile electrice și turbinele eoliene. Grafitul este utilizat pentru baterii, lubrifianți, domeniul energiei nucleare și combustie. Pentru aceste trei minereuri, concurența va fi dură. Metalele rare, care se găsesc în proporție mare în China, Brazilia, India, Rusia, Australia și Vietnam, sunt esențiale pentru fabricarea microcipurilor esențiale pentru electrocasnice, televizoare, telefoane și calculatoare. După revoluția AI și boom-ul energiei verzi, cererea pentru minereurile rare a crescut în ultimii ani, susține Agenția Internațională de Energie. China prelucrează cele mai multe metale rare Având calități electrice și magnetice importante, pământurile rare sunt alcătuite din 17 elemente din grupa lantanidelor din tabelul periodic, plus scandiu și ytriu. Acestea sunt vitale în microcipuri, care sunt cruciale pentru aproape fiecare sector, de la apărare la asistență medicală. China are 44 de milioane de ton de minereuri rare, pe când Brazilia are 21 de milioane de tone, iar Australia în jur de șase milioane. Deși cele mai mari cantități de litiu la nivel global provin din Australia și Chile (75%), China îl prelucrează în proporție de 72%. De fapt, China este răspunzătoare pentru porocesarea a 95% din minereurile rare. Republica Democrată Copngo produce 70% din aprovizionarea globală de cobalt, dar 90% este prelucrat în China, susține Faraday Institution. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă:EXCLUSIV | Și războiul metalelor rare continuă. De ce au lăsat occidentalii soarta industriilor lor de vârf în mâinile Chinei
Vicepremierul Oana Gheorghiu își ia o marjă serioasă pentru reforma statului. Este un proces de durată. Îi învățăm pe oameni ce este guvernanța

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că reforma statului este un proces care a început deja, dar subliniază că acesta necesită timp pentru a fi îndeplinit complet. De asemenea, vicepremierul a subliniat că restructurările companiilor de stat vor începe atunci când vor exista consilii de administrație „sănătoase”. Vicepremierul României a explicat că schimbările nu pot fi făcute peste noapte deoarece Guvernul trebuie să respecte legislația în vigoare. Oana Gheorghiu a subliniat că, spre deosebire de 2025, România are o lege aliniată cu principiile OCDE, ceea ce oferă instrumente prin care companiile de stat pot fi curățate. „Pot să le spun că e un proces început deja, dar e un proces care nu se poate întâmpla peste noapte, care necesită timp, în primul rând pentru că trebuie să respectăm legislația la virgulă, ca să ne asigurăm că lucrurile se întâmplă cum trebuie și că nu ne dă înapoi nimic. Ce-i diferit față de trecut și de ce eu cred cu tărie că lucrurile pot să meargă bine, e că avem o lege care a fost schimbată anul trecut, în 2025, OUG 109, care e din 2011, dar anul trecut a fost schimbată în acord cu prevederile OECD, cu principiile de guvernanță prevăzute de OECD, iar legea asta ne dă niște instrumente cu care să începem procesul ăsta de reformă și de curățire a companiilor de stat.” Oana Gheorghiu a explicat că procesul de implementare a guvernanței corporative este de lungă durată, așa cum a fost și în cazul altor țări membre OECD. Vicepremierul a spus că reforma va fi una graduală, cu îmbunătățiri vizibile de la an la an, pe măsură ce oamenii, ministerele, funcționarii și companiile vor înțelege ce înseamnă guvernanța corporativă. „Nu se va întâmpla peste noapte și nu va fi perfect de la început, e un proces de durată, ne-am uitat ce s-a întâmplat cu alte țări care au trecut prin situații similare, care au intrat în OECD cu mulți ani înaintea noastră și la care procesul ăsta de implementare a guvernanței, de schimbare a obiceiurilor din companiile de stat a durat. Începem în primul an mai bine, în al doilea an din ce în ce mai bine și tot așa. Ce facem acum este, în primul rând, începem să comunicăm și să învățăm pe oameni ce înseamnă guvernanța și când zic pe oameni, inclusiv mă refer la nivelul ministerelor, la nivelul funcționarilor, la nivelul companiilor.” De asemenea, vicepremierul a vorbit și despre relația dintre ministere și companiile de stat. Aceasta a transmis că Executivul lucrează la ghiduri pentru miniștrii în așa fel încât aceștia să știe care sunt limitele intervenției lor și care sunt responsabilitățile față de consiliile de administrație. „Rolul ministerului, cel care reprezintă statul în companie, este următorul: să stabilească foarte clar ce tip de consiliu de administrație are nevoie, profilul oamenilor. Dacă e o companie din domeniul transporturilor, îi trebuie un finanțist foarte bun, îi trebuie poate un jurist foarte bun și un om de specialitate din domeniul respectiv, din transporturi să zicem. Asta este primul rol al ministerului. Al doilea rol este să stabilească foarte clar scrisoarea de așteptări. Ce așteaptă de la acest consiliu? Dar asta trebuie să fie clar, să aibă toată strategia în ea să includă niște indicatori foarte clari. Al treilea și cel mai important, indicatorii de performanță. Pentru că ce a făcut statul român până acum s-a prefăcut că pune niște indicatori de performanță. Și am văzut și am auzit de indicatori de genul să fie prezent în fiecare zi la muncă sau să se întrunească consiliul o dată pe lună sau la o companie care este monopol să-și păstreze numărul de clienți.” RECOMANDAREA AUTORULUI: Vicepremierul Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan. „Ce vedem în aceste zile în spațiul public nu este doar despre un guvern sau despre un om” Vicepremierul Oana Gheorghiu se plânge de salariul de la Guvern și e nostalgică după salariul uriaș de la Dăruiește Viață
Viktor Orban declară Ucraina inamicul Ungariei: Kievul ne încalcă interesele fundamentale

Premierul maghiar Viktor Orban a catalogat oficial Ucraina drept „inamicul” Ungariei. Acesta acuză conducerea de la Kiev pentru violarea intereselor fundamentale ale guvernului de la Budapesta. Declarația a fost făcută în timpul unui discurs electoral, în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din primăvară. „Câtă vreme Ucraina îi cere Ungariei să renunțe la energia rusească ieftină, Ucraina nu este un simplu adversar – Ucraina este INAMICA noastră”, a spus premierul Ungariei. „Aderarea la UE a Ucrainei nu ar trebui să intre în discuție”, a adăugat Orban. „Ucrainenii trebuie să ne înțeleagă, Kievul să renunțe să mai solicite în mod constant, sau scuze Bruxelles, că trebuie ca Ungaria să renunțe la aprovizionarea cu gaz rusesc ieftin. Câtă vreme Ucraina face asta, Ucraina nu este un simplu adversar – Ucraina este INAMICA noastră. Ucraina ne încalcă interesele fundamentale prin a solicita și a incita constant Bruxelles-ul pentru a deconecta Ungaria de la energia ieftină rusească. Oricine face asta nu este adversarul Ungariei, ci este inamicul ei.”, este declarația completă a premierului maghiar. Orban: Datorită Rusiei, un maghiar plătește la curent 600 de euro anual, nu 2700 de euro ca polonezii Viktor Orban spune că dacă Rusia nu aproviziona Ungaria cu gaz ieftin, un maghiar consumator obișnuit ar fi plătit anual în medie 2100 sau 2700 de euro, nu 660 de euro ca acum. „Dacă nu este petrol rusesc sau gaz rusesc, atunci noi toți trebuie să plătim prețuri mai mair. Astăzi, prețul mediu anual la energie a ajuns la 250.000 de florinți maghiari (660 de euro). Dar pentru polonezi și cehi, prețul este echivalentul a 800.000 sau chiar al unui milion de florinți maghiari (2110 – 2700 de euro).” Sursa Foto: Profimedia Sursa Video: Clash Report Autorul recomandă: Viktor Orban a fost invitat la Casa Albă pentru a doua oară. După aproape un an de mandat, Nicușor Dan nu a fost primit încă de Donald Trump
Diana Buzoianu critică CCR: Blocajul de la Curtea Constituțională ne costă pe toți peste câteva sute de milioane de euro

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a criticat, în cadrul unei intervenții la B1 TV, blocajul de la Curtea Constituțională cu privire la pensiile speciale și a avertizat că această situație costă România sute de milioane de euro și implică sancțiuni din partea Comisiei Europene. Diana Buzoianu a spus că o parte semnificativă dintre români își doresc această reformă și crede că sistemul judiciar nu ar trebui să se închidă „într-un turn de fildeș” atunci când apar critici. Declarațiile ministrei vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a trimis la CCR o scrisoare în care arată că amânarea deciziei privind pensiile magistraților va duce la pierderea a 230 mil. euro din PNRR. „Cred că este cu atât mai revoltător cu cât procente uriașe dintre români își doresc această reformă. La un moment dat trebuie să înțeleagă și sistemul judiciar și cei care conduc acest sistem că nu se mai pot închide într-un turn de fildeș și orice critică să fie luată ca pe presiune”, a spus ministra Mediului. Ministra Mediului a avertizat că blocajul de la Curtea Constituțională pe tema pensiilor speciale are consecințe financiare uriașe pentru țara noastră, care se vor reflecta inclusiv în amenda care va veni de la Comisia Europeană dacă jalonul din PNRR nu va fi îndeplinit. „Blocajul de la Curtea Constituțională ne costă pe toți peste câteva sute de milioane de euro, inclusiv în amenda care va veni de la Comisia Europeană prin PNRR dacă nu îndeplinim acest jalon. Vorbim despre niște bani pe care să îi luăm dintr-o anumită parte să îi ducem în altă parte pentru persoane vulnerabile, iar aici vorbim despre sume foarte mari care ar putea fi pierdute.” RECOMANDAREA AUTORULUI: Toni Neacșu revine în controversa Bolojan – CCR – pensii speciale. „O comunicare oficială a Guvernului este contrazisă chiar de unul dintre miniștrii de resort și de purtătorul de cuvânt al Guvernului” România a pierdut alte 231 de milioane de euro din PNRR. Ministrul Fondurilor Europene a recunoscut public dezastrul. Bolojan încearcă să arunce vina pe CCR
Fosta iubită a lui Adrian Kreiner a fost arestată 30 de zile. Este acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul uciderii notăriței din Sibiu

Adriana Viliginschi, fosta iubită a lui Adrian Kreiner, a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Aceasta este acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul uciderii unei notărițe din Sibiu de către propria ei fiică. Decizia a fost luată sâmbătă, 7 februarie 2026. Adriana Viliginschi este acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul crimei din Sibiu în care notara Codruța Notar a fost ucisă de propria fiică. Decizia arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, emisă pe numele fostei concubine a lui Adrian Kreiner, a fost luată în cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie 2026, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Bărbații suspectați că l-ar fi ucis pe afaceristul Adrian Kreiner au fost prinși Fosta iubită a lui Adrian Kreiner a fost arestată preventiv pentru 30 de zile Vă reamintim că vineri, 6 februarie 2026, fosta iubită a lui Adrian Kreiner a fost reținută a fost reținută de autorități, fiind cercetată pentru complicitate intelectuală. Potrivit anchetei, Adriana Viliginschi ar fi jucat un rol în pregătirea și acoperirea crimei din Sibiu. Datele din dosar arată că femeia ar fi furnizat informații de ordin tehnic fiicei victimei, precum și sfaturi legate de administrarea unei combinații de sedative și dezactivarea sistemului de supraveghere din casă. Aceasta ar fi participat activ la derularea planului, inclusiv prin acordarea unui sprijin moral legat de comiterea faptei, notează Stiripesurse.ro. Fiica victimei se află și ea în arest preventiv. Autorul recomandă: Ultimul dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner a fost adus în țară, din Indonezia Fiica lui Adrian Kreiner solicită ucigașilor omului de afaceri DAUNE de 3 milioane de euro. Inculpații nu recunosc crima Casa în care a fost UCIS omul de afaceri Adrian Kreiner, scoasă la vânzare. Cum arată și cât costă reședința în care a avut loc crima Greșeala care i-a adus acuzația de ucigaș de milionar unui muncitor în construcții nevinovat. Încătușat și bătut, deși aveau INTERCEPTĂRI fără dovezi
Mircea Badea, criză de râs în direct după ce a aflat că Radu Miruță vrea să cumpere un satelit

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, i-a stârnit un acces de râs, în direct realizatorului emisiunii „În gura presei”, Mircea Badea. Afirmaţia care l-a făcut pe Badea să izbucnească în hohote a fost aceea prin care ministrul şi-a exprimat intenţia să cumpere un satelit din considerentul că „e foarte sus”. „Răspuns de inginer în telecomunicații: satelitul e foarte sus” l-a persiflat Mircea Badea pe Miruţă care nu vede nimic neobişnuit în argumentul său pentru care România ar achiziţiona un satelit şi nu din alte considerente. „Vrea să cumpere satelit. Asta e fost foarte ok, Să cumpere satelit. Să te duci cu satelitul? Unde să te duci? Nu poți să spun, da’ cu satelitul. Ministrul Radu Miruță vrea să cumpere satelit. Răspuns de inginer în telecomunicații: satelitul e foarte sus. «Ministrul Apărării, Radu Miruță, consideră că România ar trebui să cumpere sateliți. Explicația acestuia e simplă: sateliții sunt foarte sus»”, a comentat realizatorul emisiunii de la Antena 3 CNN. Trimiterea unui satelit pe orbita ar costa 700.000 de euro, fără să aibă şi garanţia că produsul va şi funcţiona. Context în care, Badea îi suerează ministrului Miruţă să-şi boteze satelitul cu numele de Ion, aşa cum, pe vremuri, Nicolae Ciucă stătea de vorbă, la guvern, cu un robot omonim creat cu inteligenţa artificială. RECOMANDAREA AUTORULUI: După elicoptere și tancuri, Ministrul Apărării, Radu Miruță, vrea să cumpere și sateliți Lia Olguța Vasilescu îi răspunde lui Miruță, după ce a acuzat că un bloc de 9 etaje din Craiova obturează un radar militar: „N-au văzut soldați decât în filme” / Găgăuță de ministru”
Care sunt cele mai mari riscuri ale mașinilor second-hand provenite din import. În România cele mai multe vehicule au kilometrajul modificat

Mașinile din import reprezintă o parte semnificativă din piața de vehciule second-hand din Europa, dar pot veni cu riscuri la pachet. În România, aproximativ 7,5% dintre mașini aveau kilometrajul modificat în perioada septembrie 2024 – august 2025, arată o analiză Profit.ro. Cumpărătorii de mașini rulate din România trebuie să fie extrem de atenți atunci când aleg să-și cumpere o mașină importată din străinătate. Țările nu fac schimb între ele de date despre vehicule, astfel că piața are multe mașini cu kilometrajul modificat. Datele sondajului arată că 8,7% dintre mașini aveau kilometrajul manipulat, în comparație cu doar 5,7% dintre mașinile conduse exclusiv în România. Astfel, probabilitatea de a avea o mașină care a suferit modificări la kilometraj este de aproximativ 1,5%. Mai mult de 50% dintre cumpărători nu au încredere în vânzătorii de mașini rulate Un sondaj realizat pe mai mult de 10.000 de șoferi din Europa, inclusiv 1.000 din România, a arătat faptul că 53,6% dintre cumpărători nu au deloc încredere în vânzătorii de mașini rulate. Printre motivele de îngrijorare ale șoferilor se numără lipsa de înregistrări ale kilometrajului, lipsa istoricului de accidente și alte date importante despre vechicule care nu vin la pachet cu acestea atunci când sunt exportate. Cele mai multe importuri de vehicule au fost înregistrate în țări precum Letona, Lituania, Ucraina și Serbia, În cazul României, 60,7% dintre mașini au fost importate din străinătate, iar 39,3% au fost conduse exclusiv pe teritoriul țării. De asemenea, mai mult de jumătate dintre șoferii români consideră că VIN-ul (Vehicle Identification Number) nu ar trebui considerat o informație sensibilă și spun că acesta ar putea să-i ajute pe oameni să identifice eventuale probleme ale vehiculului. RECOMANDAREA AUTORULUI: China intră în epoca taxiurilor zburătoare. Cum arată și cum funcționează Mașinile hibride preferate de europeni în 2025. Cum a evoluat piața auto în ultimul an
S-a rupt lanţul de iubire dintre Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă. Ciucu: „Eu sunt genul ăla mai fraier. Deşi, nevastă-mea spune că iar sunt prost”

Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă au fost odată prieteni buni, însă campania electorală precedentă pare să fi slăbit balamalele relaţiei strânse pe care au avut-o cândva. Ciucu a declarat în emisiunea Insider Politic, de sâmbătă, la Prima TV, că n-a mai vorbit cu Drulă de la alegerile pentru Capitală, chiar dacă susţine că el este „genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit”. Ciucu a declarat pentru Insider Politic că a fost deranjat de filmul realizat de Drulă în care sugera indirect că Ciucu ar fi dat o aprobare pentru ridicarea unui bloc în condiţii nu tocmai legale; clip în care apare şi preşedintele Nicuşor Dan şi fostul ministru USR al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. De la alegeri nu au mai discutat cei doi, a mai spus Ciucu, însă acesta spune că „nu ştiu, nu cred”, atunci când este întrebat dacă a rupt prietenia cu Drulă. Potrivit primarului general al Bucureştiului, el mai are tendinţa să treacă peste anumite aspecte, când e vorba de prieteni, dar soţia sa e veşnic pe fază ca să-i amintească acele aspecte pe care Ciucu le poate trece cu vederea. „Eu sunt genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit, deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost. Genul ăla de prost în sensul că eu sunt ăla fraier, în sensul că iert repede, ştiţi? M-a deranjat enorm ce-a făcut Cătălin în campanie”. Ciprian Ciucu speră ca prietenul său Drulă să aibă „forța să se reinventeze” „Îi doresc o revenire, poate şi în Bucureşti. Nu exclud. I-am zis, i-am zis, i-am zis: «Începe cu un sector. Ia-o de jos. Nu mai arde etape!». Le-am zis şi altora. Şi sunt în postura să zic asta. Am început consilier general. Nu eram ministru, nu eram deputat, nu eram nimic. Eram un simplu consilier general din ăia 55 care i-am făcut opoziţie Gabrielei Firea”, mai spune Ciucu. În campania trecută, Drulă la acuzat pe Ciucu că se foloseşte de sondaje ca să manipuleze opinia publică, pentru ca apoi, prin clipul eliberat în spaţiul public în care apărea şi Nicuşor Dan, să lase impresia că Ciucu este vinovat pentru haosul urbanistic. „Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă. Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța”, transmitea în noiembrie Cătălin Drulă pe Facebook. La rândul său, Ciucu a declarat că este deranjat de atitudinea lui Drlă, mai ales că faptele de care încearcă să-l facă răspunzător ştie că nu sunt reale. „Mă deranjează ce spune. Mă deranjează, că ştie că nu-i adevărat. Ştie care-i adevărul. Mă deranjează că a dat drumul la o campanie negativă, el ştiind adevărul. Eu am oprit campania negativă împotriva lui. Nu o face asumat, adică nu spune el, asumat, dar se spun fel şi fel de lucruri care nu sunt adevărate. Mă deranjează, dar sper ca împreună să trecem peste această campanie şi să ne putem privi unul pe celălalt în ochi. Pot înțelege disperarea lui Cătălin Drulă, aflat pe locul 4 in competiție, pot înțelege până și anumite exagerări, dar să minți cu bună știință, asta nu mai pot înțelege!”, declara şi Ciucu, la vremea respectivă. RECOMANDAREA AUTORULUI: Candidatul la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, îl ironizează pe contracandidatul său Cătălin Drulă: ”Nu vreau să mă ascund după pantalonii niciunui om politic” Ciprian Ciucu nu i-a cerut lui Drulă să se retragă din cursa pentru Primărie: „Dacă era un candidat unic PNL-USR nu mai aveam emoții”