Nicușor Dan va discuta despre Ucraina și extindearea UE, la Consiliul European

Președintele Nicușor Dan participă joi la Bruxelles la reuniunea Consiliului European, acolo unde se va discuta despre situația din Ucraina, despre cadrul financiar multianual și despre extinderea UE. Conform Administrației Prezidențiale, șeful statului va participa joi, de la ora 11.00, la reuniunea Consiliului European. În cadrul Consiliului, vor fi dezbătute teme precum Ucraina, următorul cadru financiar multianual, extinderea și situația geoeconomică din UE. Orientul Mijlociu, apărarea europeană și migrația vor fi, și acestea, subiecte pe ordinea de zi a Consiliului European. La ultima reuniune a Consiliului European, care s-a desfășurat la 23 octombrie 2025, liderii s-au angajat să abordeze nevoile financiare urgente ale Ucrainei pentru 2026 și 2027, chiar și în ceea ce privește eforturile militare și de apărare. Ei vor decide în reuniunea de joi cu privire la modul de punere în aplicare a angajamentului respectiv și vor mai discuta și despre garanții de securitate solide și credibile pentru Ucraina și despre eforturile diplomatice ca să obțină o pace justă și durabilă în Ucraina. sursa foto: Mediafax/Hepta De asemenea, în acest context, liderii vor evalua cele mai bune modalități de consolidare a poziției de negociere a Ucrainei, de creștere a presiunii asupra Rusiei și de continuare a apărării intereselor Europei. Până la ora actuală, UE și statele sale membre au acordat sprijin pentru Ucraina în valoare de 187,5 miliarde de euro, dintre care 66 de miliarde de euro sub formă de sprijin militar. Liderii vor trece în revistă progresele despre următorul cadru financiar multianual, bugetul pe termen lung al UE, înregistrate de la data la care Comisia și-a prezentat propunerile, 16 iulie 2025, și până la ora actuală. Dezbaterea va urmări șisă ofere orientări pentru următoarea etapă a negocierilor. Consiliul European va dezbate și calea de urmat în ce privește progresele înregistrate de unele țări candidate în direcția aderării la UE. Liderii UE vor desfășura un schimb de opinii despre situația geoeconomică și la modul în care aceasta afectează competitivitatea UE, inclusiv presiunile și oportunitățile, scrie Mediafax. Autorul recomandă: Președintele Nicușor Dan a fost primit de regele Charles la Palatul Buckingham
Parlamentul European a aprobat planul UE de a renunța la importul de gaz rusesc până la sfârșitul lui 2027

Parlamentul European a aprobat planul UE de a renunța la gazul rusesc până la sfârșitul lui 2027. Proiectul de lege corespunzător a fost adoptat cu 500 de voturi „pentru”, 120 „împotrivă” și 32 de abțineri în Parlamentul European. Acum, documentul trebuie să fie aprobat oficial de Consiliul UE. Noua lege adoptată miercuri va întări securitatea energetică a UE. Gazul natural lichefiat (GNL) rusesc va fi interzis în UE odată ce legislația va intra în vigoare la începutul anului 2026. Importurile de gaze prin conducte vor fi eliminate treptat până la 30 septembrie 2027. Noua lege stabilește, de asemenea, sancțiuni care trebuie aplicate de statele membre împotriva operatorilor care o încalcă. Pe durata negocierilor cu președinția daneză a Consiliului, deputații europeni au insistat pentru interzicerea tuturor importurilor de petrol rusesc și au obținut un angajament din partea Comisiei Europene de a prezenta legislația în acest sens la începutul anului 2026, astfel încât o interdicție eficientă să poată intra în vigoare cât mai curând posibil și nu mai târziu de sfârșitul anului 2027. Deputații europeni au insistat, de asemenea, pentru condiții mai stricte în care poate avea loc o suspendare temporară a interdicției de import, în situații de urgență legate de securitatea energetică a UE. „Este un moment istoric. UE face un pas uriaș către o nouă eră, fără gazul și petrolul rusesc. Rusia nu mai poate folosi niciodată exporturile de combustibili fosili ca „armă” împotriva Europei. Prioritățile noastre cheie au fost accelerarea cât mai mult posibil a calendarului de interzicere a gazelor rusești prin conducte, interzicerea contractelor de gaz natural lichefiat pe termen lung cu un an mai devreme decât era prevăzut și prevenirea eludării acestor noi reguli. Acum, trebuie să acționăm fără întârziere pentru a pune în aplicare acest acord și să ne îndreptăm atenția către importurile de petrol, unde vom ține Comisia Europeană să își respecte angajamentul de a face o propunere la începutul anului 2026”, a declarat deputatul european principal al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), Ville Niinistö (Verzi/ALE, Finlanda). „Votul de astăzi transmite un mesaj clar și puternic: Europa nu va mai fi niciodată dependentă de gazul rusesc. Aceasta este o realizare majoră pentru UE și un punct de cotitură istoric în politica energetică europeană. Am consolidat propunerea inițială a Comisiei Europene prin introducerea unui mijloc către interzicerea petrolului și a produselor aferente, prin încheierea contractelor pe termen lung mai devreme decât se propusese inițial și prin asigurarea unor sancțiuni pentru nerespectare”, a declarat Inese Vaidere (PPE, Letonia), eurodeputatul principal al Comisiei pentru Comerț Internațional. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Europa „divorțează” energetic de Moscova. The Insider: „Rusia mai are o PROBLEMĂ, Turcia reprezintă cea mai mare parte a profiturilor Gazprom din operațiunile europene. Acest lucru nu va dura”
Valentin Stan: Justiția este singura care poate să se bată cu sistemul. Omul de rând nu are nicio putere

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre lupta pentru justiție și despre presiunile la care sunt supuși judecătorii și procurorii. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Judecătorul lucrează câteodată 24 din 24 în sistemul nostru Profesorul a transmis că trebuie recunoscut efortul celor care lucrează în sistemul de justiție. El a vorbit despre condițiile grele în care își desfășoară activitatea judecătorii și procurorii, despre presiunile publice și despre ostilitatea cu care s-au confruntat în ultimii ani. Dragul meu, e bine că ai pus punctul. Și hai să-ți punem câteva cuvinte înainte de a intra în miezul… Și tu și eu suntem pentru libertate de exprimare. Dacă sunt oameni în sistemul de justiție, procurori, judecători, grefieri, ce or fi ei, care au fost supuși unor presiuni, care au avut de înfruntat condiții vitrege în activitatea lor, trebuie să spunem asta. Au fost oamenii asmuțiți împotriva lor, au ajuns să fie dați jos din taxi, să fie întâmpinați cu ură, doar să nu fie luați la bătaie pe stradă. Judecătorul lucrează câteodată 24 din 24 în sistemul nostru. Are căruț cu dosare, începe de dimineață și stă să-și facă dosarele până noaptea târziu. Sunt singurii care se pot bate cu sistemul Analistul a explicat de ce consideră că justiția este singura instituție care mai poate ține piept sistemului. Dacă e să te uiți în vreo parte astăzi în ideea de a salva bruma de așa-zisă democrație care a mai rămas prin România, trebuie să te uiți la ei. Pentru că sunt singurii care se pot bate cu sistemul. Adică cu securitatea. Tu nu poți să te bați, micuțule. Au venit ăștia de la Recorder, săracii, care au descoperit că e nasol în sistemul judiciar. Sunt judecători care au făcut implozie. Și-au calculat și ei momentul. S-a întâmplat, nu le-a spus nimeni, au zis: să ne spunem păsul.
Dan Dungaciu: Guvernul Bolojan începe să conducă prin ordonanțe sau alte forme care n-au nicio legătură cu democrația

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, a făcut o analiză critică privind modul de guvernare al actualei coaliții, acuzând lipsa de democrație în demersurile de până la acest moment. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, prof. univ. dr. Dan Dungaciu acuză Guvernul Bolojan că ar fi avut acțiuni nedemocratice, prin asumările de răspundere luate în coaliție privind cele două pachete de măsuri de reducere a deficitului bugetar. Acesta susține că, în loc să se discute, să se negocieze și să se voteze, aceste măsuri sunt asumate într-un mod nedemocratic. „Bătălia mare este pentru a ajunge la putere. Nu ne luptăm din principiu cu slugile, ne luptăm cu stăpânii, iar pentru asta trebuie să ajungi la putere. Asta e regula numărul unu. Restul sunt povești sau comentarii politice pe care noi nu le facem. Începând de la ce se întâmplă în Parlament. Parlamentul acesta, și colegii noștri știu foarte bine asta, Guvernul acesta începe să conducă prin ordonanțe, prin diverse forme care nu au nicio legătură cu democrația.” De asemenea, Dungaciu atrage atenția și asupra subiectului stabilirii bugetului pentru 2026, care, după spusele sale, în trecut necesita o perioadă lungă de discuții și negocieri, în acest an fiind adoptat fără o dezbatere reală. „Practic, ați văzut și cum s-a votat bugetul. Vreau să-i întreb de detalii tehnice. Acum, și vreau să știți cel mai bine, 10 ani, 20, 30 de ani la un buget se stătea, nici nu se mai termina. Erau dezbateri în comisii, se stătea, se negocia. Și acum, în două zile, 24-48 de ore, se închide totul. Ei, aia e paradigma de funcționare a statului român. Nu votăm nimic, nu avem nicio coaliție, nu facem nicio coaliție nici la nivel local, județean, consilii, Parlament și așa mai departe. Pentru că încercăm, inclusiv, să atragem atenția asupra acestui aspect.”
Consilierul și fanul premierului Bolojan, influencerul Iancu Guda propune o măsură radicală, în lupta cu corupția: executarea averilor prin sechestru până la rude de gradul 3 până se lămurește traseul banilor

Iancu Guda, influencer și consilier apropiat al premierului Ilie Bolojan, a lansat o propunere radicală în lupta împotriva corupției și a susținut că averile persoanelor cercetate pentru fapte grave ar trebui puse sub sechestru extins, inclusiv la rude până la gradul al treilea, până la clarificarea traseului banilor. Propunerea apare într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, unde Guda analizează măsurile din Pachetul II, dar insistă că fără intervenții ferme în zona justiției, combaterea evaziunii și a corupției rămâne incompletă. În opinia sa, România are nevoie de sancțiuni penale mult mai dure pentru faptele de corupție și evaziune fiscală, inclusiv eliminarea prescripției pentru aceste infracțiuni, pedepse maxime și restricții severe, precum interdicția de a părăsi țara. Cea mai controversată propunere vizează însă extinderea sechestrului asupra averilor până la rude de gradul III, ca măsură temporară, până la stabilirea clară a provenienței banilor. „Nu mai comentez aici, vedeti ce se intampla perioada asta … stiti opinia mea si ce este necesar pentru reducerea evaziunii fiscale: ridicare la rand de criminalitate penal (pedepse maxime), eliminare prescriptie la coruptie, executarea averilor prin sechestru pana la rude grad III pana se lamureste traseul banilor, interdictie de a parasi tara). Interesante declaratiile Kovesi de astazi: Romania a trimis ZERO dosare mari de TVA furt in ultimii 5 ani & gangrena corupta din Portul Constanta (cel pe care PSD nu vrea sa il listeze la BVB si doreste sa fie doar in gestiunea statului,” a scris Guda pe Facebok. Guda leagă aceste măsuri de lipsa de rezultate concrete în dosarele mari de fraudă și face referire la declarațiile recente ale Laurei Codruța Kovesi, potrivit cărora România nu ar fi trimis niciun dosar major de fraudă cu TVA către Parchetul European în ultimii cinci ani. AUTORUL RECOMANDĂ: Cum a ajuns judecătoarea #Rezist să încalce legea, cu justificarea că o apără. A folosit roba de instanță pentru a se costuma în super-eroul unei mișcări de “eliberare a Justiției” Dezvăluiri fără precedent! Șefa Curții de Apel București aruncă sistemul în aer! Povestește cum Kovesi i-a trimis un emisar când conducea DNA: „Doamna procuror s-a prezentat la birou și mi-a spus ce soluție trebuie să dau”
Ucraina este în pragul falimentului. FMI estimează că va avea nevoie de 160 miliarde $ pentru a supraviețui în următorii doi ani

Ucraina este în pragul falimentului după patru ani de război cu Federația Rusă. Fondul Monetar Internațional estimează că țara condusă de Volodimir Zelenski va avea nevoie de 137 de miliarde de euro (160 de miliarde de dolari) între anii 2026 și 2027. Kievul trebuie să primească banii până în primăvară, iar Uniunea Europeană s-a angajat să furnizeze fonduri, într-un fel sau altul, scrie Associated Press. Liderii UE au luat în considerare să-i furnizeze Ucrainei chiar activele înghețate ale Rusiei. Ucraina are nevoie de bani pentru a supraviețui ca stat până în 2028 Săptămâna aceasta se anunță a fi decisivă – nu doar pentru viitorul Ucrainei, ci și pentru întregul bloc european. La summitul programat pentru joi, liderii UE vor pune presiune pe finanțarea necesităților economice și militare ale Ucrainei pentru următorii doi ani. „Un lucru este foarte clar. Vom lua o decizie pentru a finanța Ucraina în următorii doi ani în cadrul acestui Consiliu European”, a spus Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Președintele Consiliului European Antonio Costa a declarat că ar putea dura câteva zile până când liderii UE vor negocia până vor ajunge la un acord. Planul A: Împrumut de „mare risc” Comisia Europeană a propus Planul A: toate activele înghețate ale Rusiei, în valoare de 210 miliarde de euro, să fie împrumutate Ucrainei. În prima fază, Ucraina ar primi 90 miliarde de euro pentru reparații. Chiar dacă ar însemna să treacă peste dreptul de veto al Ungariei, Slovaciei, și mai nou, al Republicii Cehe. Nici Donald Trump, președintele SUA, s-ar putea să nu fie de acord. Este dur contestat de multe state membre, deși Comisia Europeană se apără că planul are baze legale. Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană a avertizat că încrederea internațională în moneda euro ar putea fi afectată, în cazul în care liderii UE vor fi suspectați că vor confisca activele rusești, care aparțin Băncii Centrale Ruse și sunt depozitate în depozitele bancare ale grupului Euroclear din Bruxelles. Guvernul Belgiei se teme, de asemenea, de posibile represalii din partea Rusiei. Săptămâna trecută, Banca Centrală Rusă a anunțat că va da în judecată Euroclear. Grupul Euroclear se teme pentru reputația sa și susține că ideea Comisiei Europene este „dubioasă”. În plus, reprezentanții grupului cred că investitorii internaționali ar putea evita Euroclear din această cauză. Planul B: „Împrumuturi pentru reparații”, rambursate de Kiev numai cu o condiție Planul B ar presupune ca toți liderii UE să fie de acord. Ceea ce ar fi imposibil pentru că premierul ungar Viktor Orban, autoproclamat „pacificator” și cel mai apropiat aliat european al dictatorului de la Kremlin, s-ar opune. În contrast cu Planul A, împrumutul pentru reparații ar necesita aprobarea a 2/3 din țările membre UE. Ungaria, Slovacia, Belgia, Bulgaria, Italia și Malta s-ar opune. Pe de altă parte, împrumutul va fi rambursat de către guvernul de la Kiev numai dacă Rusia încetează ostilitățile și este de acord să-i plătească Ucrainei „reparațiile de război”. Mulți europeni se îndoiesc că Putin va face asta. Dacă inițiativa Comisiei Europene eșuează, întregul proiect european ar putea fi periclitat. Pe viitor ar putea deveni tot mai dificilă stabilirea unei majorități de vot pe alte probleme din viitor. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: UE vrea să-l scoată pe Viktor Orban din ecuație și pregătește o lege specială privind activele înghețate ale Rusiei care să ocolească vetoul Ungariei
Interceptările DNA arată că șpaga de la RAR s-a blocat în opoziția Ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, care punea întrebări

Dosarul DNA „șpaga de la RAR”, ajuns astăzi la Tribunalul București, conține multiple înregistrări ambientale făcute de procurori la finalul acestui an, în care cele trei personaje – Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, afaceristul Cătălin Daniel Bușe ( cel care voia să câștige un contract pentru firma sa) și Mihai Alecu, șeful RAR – discută despre situația din ministerul Transporturilor, detalii ale negocierilor, dar vorbesc și despre situația politică. Pe lângă faptul că procentul din șpagă – 7% din valoarea contractului a unui contract cadru de 23 de milioane de lei – fusese negociat într-o curte, pe butoanele de la o telecomandă, iar ulterior participanții nu s-ar mai fi înțeles pe procentul de mită, ambientalele DNA arată că participanții aveau o problemă constantă și cu actualul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, „care este învățat prost”, se răfuiau directoarea economică a ministerului pe care o înjurau, ca și pe diverse personaje din minister. „Lumea e bagaboantă”, spune unul din interlocutori. Bârfele ajung și la PSD – cine conduce partidul – dar și la două doamne din Modrogan, sediul PNL. Mihai Alecu, directorul RAR, întâi a denunțat pe 2 octombrie 2025 la DNA presupusele fapte și apoi a înregistrat pe toată lumea, devenind colaborator al procurorilor. Pe scurt, Alecu a spus că omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe – administrator al societății Euro Quip International SRL, i-a promis cu titlu de mită, în luna mai a anului 2025, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru de prestări servicii ce urma să fie reînnoit între Regia Autonomă Registrul Auto Român și societatea Euro Quip International SRL. Contractul urma să fie atribut preferențial pentru firma lui Bușe, chiar dacă acesta era pe procedură de achiziție publică. În discuții intervine și Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor. Tribunalul București i-a arestat astăzi pentru următoarele 30 de zile pe fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și pe Cătălin Daniel Bușe, pentru complicitate la dare de mită și dare de mită în acest dosar DNA. Gândul prezintă în exclusivitate o parte din înregistrările din acest dosar. „Și ministru’ mi-a zis: „Bă, ce e cu asta, că am primit-o pe note, pe surse, pe note informative!?”. Îmi venea să-i zic: „Știu de unde e venită, n-ai primit-o pe nicio notă!”! Nu știu cine e-n spatele lui și cine-l învață prost!” Prima înregistrare datează din 8 octombrie 2025, din localul Ublo, unde directorul RAR și fostul ministru Răzvan Cuc despre contract: „CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: Zi! ALECU MIHAI: … că altfel… că văd că nenea BUȘE ăsta nu… e… nu… nu-l înțeleg. Am vorbit o chestie cu el. El tot insista cu acest contract! I-am zis: „Băi, nene!”, cum ți-am spus și ție când ne-am văzut ultima oară, „Ești singuru’ care va lua! Ai răbdare cu această licitație! Ești acoperit de contract, până-n noiembrie. Nu trebuie să faci nimic altceva decât să ai răbdare, pentru că nu-s… nu-s alții acolo!”.(…) ALECU MIHAI: M-a chemat ministru’ de vreo două ori, cu două note, trimise de el, prin care EURO QUIP a avut contractele, nu știu ce, de-a lungu’ timpului, istoric… CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: …[neinteligibil]…?(…) ALECU MIHAI: Prima oară, m-a chemat ȘERBAN: „Băi, ce e cu asta, că…!?”. În notele respective… erau patru pagini, nesemnate, ne… nimic, da… erau doar de EURO QUIP – da? – de faptu’ că eu blochez activitatea RAR, că nu scot la licitație și n-o să mai am service la echipamentele cu care omologhez mașinile pe piață. Și ministru’ mi-a zis: „Bă, ce e cu asta, că am primit-o pe note, pe surse, pe note informative!?”. Îmi venea să-i zic: „Știu de unde e venită, n-ai primit-o pe nicio notă!”! Zic: „Domn’e, acordul-cadru e până-n august, ca să fac o recapitulare, dar noi, în interioru’ acordului cadru, am semnat contract subsecvent…”.(…) ALECU MIHAI: „…până-n noiembrie.”. Zic: „Minis… dumnea’stră mi-ați cerut să vin cu un plan de eficientizare, de reducere a costurilor – da? – de vreo 45 de milioane de lei, dintre care și de aici este, tocmai de-asta lucrăm la caiet, să le așezăm, să nu ne blocăm nici nu servisarea, cu astea, să facem și o reducere, o economie.”. Bun! După vreo două săptămâni – asta, sigur după ce ne-am văzut noi! – mă cheamă consilieru’ ministrului – știi? – „Domn’e, nu mai intri la șefu’, citește asta – cum e? – că mi-a dat-o ca temă!”. Aceeași notă, un pic mai dezvoltată, cum că i-am luat oameni de la Metrologie, tot… Îmi zisese și mie. De la firma lui de metrologie – da? – care lucrează cu noi… CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: …[neinteligibil-vorbesc în același timp]…, da’ asta a mai trecut, că i-a luat aia de-a fost înaintea ta …[neinteligibil-vorbesc în același timp]… ALECU MIHAI: Aia i-a luat doi oameni. (…) ALECU MIHAI: Ă… Aceeași notă, mai dezvoltată. Știi? M-am dus la ministru:„Domn’ ministru, ce e?”, „Păi, nu, că ai grijă, că – uite! – nu vreau să blochezi activitatea!”, zic: „Domn’e, nu blocăm nicio activitate! Noi ieșim cu Caietu’ de sarcini în două săptămâni, se lucrează la el.”, că mulți își dau cu părerea, el acuma e sub CRISTI BUCUR, sunt mai mulți pe circuitu’ de avizare – știi? – și-l mai întorc… întorc. Ă… După aia, m-a chemat ministru’: „Băi, nene…!”, nu știu ce licitație, de tonere, de draci, că știu câștigătoru’ deja, că-i unu de la Prahova, de la draci, MBA Assist. Spanac! M-am uitat, n-avea nicio treabă ăla cu tonere, de la ăla au cumpărat ai mei, de la Mentenanță, cu care lucrează și CĂTĂLIN, niște role de… pe care ies printurile alea de la Prestații, au găsit cu cinci lei. CĂTĂLIN le dă cu 70 rola. Și au luat de acolo și așa am identificat firma, deci e clar că a ajuns la el, nu știu prin… prin SANDU, prin cine dracu’ a ajuns, de mă tot toacă. În momentu’ în care am urcat licitația în SEAP… și are o reducere, într-adevăr, la contract, nu știu, pe niște cantități, am mai diminuat cantitățile, de câteva milioane de lei
După succesul moțiunii simple, Diana Buzoianu încearcă să-și salveze scaunul

Ministerul Mediului a supus Executivului spre aprobare obiectivul de investiții „Reabilitarea Bazinului de Apă Curată și a lucrărilor anexe pe râul Doftana, județul Prahova”. Este vorba de Bazinul de Apă Curată de la Voila, complex din care face parte și Barajul Paltinu, a cărui defecțiune a lăsat fără apă curentă 130.000 de oameni. Gândul a intrat în posesia acestui document. Diana Buzoianu a fost sancționată simbolic pentru gestionarea defectuoasă a crizei care a lăsat 100.000 de oameni din două județe, iar moțiunea simplă de luni inițiată de AUR a trecut, cu ajutorul PSD. Deși moțiunea nu a dus la demiterea efectivă a ministrei Mediului, ea constituie un puternic vot de blam în cadrul coaliției. Bazinul de Apă Curată (B.A.C) și lucrările conexe fac parte din Sistemul Hidrotehnic Voila (S.H. Voila), care asigură apa curată în caz de turbiditate crescută. Acestea sunt în administrarea Administrației Naționale Apele Române București și operate de S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. Bazinul de Apă Curată a fost construit între anii 1982 – 1986 și pus în funcțiune în 1988 Potrivit notei de fundamentare, Priza Brebu și Bazinul de Apă Curată Lunca Mare au drept scop mărirea gradului de siguranță a Sistemului Hidrotehnic Prahova Teleajen ( S.H.P.T.), care asigură sursa de apă potabilă în Ploieşti și platforma industrială Brazi în perioadele critice de ape cu debite mărite și turbidități ridicate pe râul Doftana. Priza Brebu și Bazinul de Apă Curată Lunca Mare sunt lucrări pentru menținerea turbidității apei brute la valori optime în vederea tratării apei, până la depășirea perioadei de viitură. Bazinul de Apă Curată a fost construit între anii 1982 – 1986 și a fost pus în funcțiune din anul 1988. La scurt timp după darea în exploatare a bazinului, s-au înregistrat unele deficienţe de comportare, materializate prin deformaţii ale pereului de dale şi exfiltraţii. 9 img doc Potrivit documentului înaintat de Diana Buzoianu spre aprobarea premierului Bolojan, finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale ”Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite. Bazinul de la Voila e în pericol de pierdere totală a capacității de stocare Reparaţiile repetate nu au rezolvat deficiențele de comportare, deformaţii şi exfiltraţii fiind înregistrate în continuare, în ultimii ani cu intensitate chiar mai mare. Situația existentă a impus ca din anul 2008 și până în prezent bazinul de apă curată să funcționeze cu restricții și anume: nivelul maxim al apei în bazin 479,00 mdM (față de cel proiectat – 480,20 mdM). Barajul de la Voila riscă să devină nefuncțional în viitorul apropiat. Foto: Salutfagaras.ro Expertizele din anii trecuți au evidențiat că deteriorările constatate pun în pericol integritatea structurală a bazinului și pot duce la pierderea integrală a capacității de stocare, se mai arată în document. În cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, proiectul propune o serie de măsuri complexe. În final, oportunitatea investiției vizează: stoparea circulației apelor mineralizate cu săruri sulfatice din versantul drept către albia râului Doftana pe culoarul care subtraversează Bazinul de Apă Curată; refacerea etanșării pereului de pe taluzurile interioare și de pe radier; stoparea avariilor repetate ale conductei de aducțiune dintre la Bazinul de Apă Curată și Sistemul Hidrotehnic Voila; urmărirea tasărilor digurilor de contur prin executarea unui sistem de piezometre amplasate în zona cu deformații. Proiectul va genera noi locuri de muncă, se mai laudă Buzoianu Scopul lucrărilor de intervenție este de aducere a Bazinului de Apă Curată Lunca Mare la starea de siguranță normală. Nu în ultimul rând, impactul prognozat pe durata dezvoltării proiectului asupra mediului socioeconomic va fi pozitiv, căci vor fi create noi locuri de muncă pentru comunităţile locale în zona în care vor fi efectuate lucrările, se mai arată în document. În vederea adoptării de către Guvern a acestui proiect de act normativ s-a obținut avizul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe nr. 55 din 9.12.2025 și al ministerelor interesate, se mai arată în documentul semnat de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Inflație de politruci USR în funcțiile cheie din domeniul hidrografic, inclusiv la stația din Voila Mai mulți politicieni cu legături cu USR ocupă funcții publice direct responsabile de situația de la Paltinu. Astfel, 4 persoane apropiate de USR au funcții direct responsabile de problema care a lăsat 100.000 de oameni fără apă potabilă. Este vorba de secretara de stat pe probleme cu apa, directorul Apelor Române, de directorul tehnic ESZ Prahova și șeful stației de apă de lângă Paltinu. Sursa foto: Mediafax Foarte recent, ministrul Mediului, a declarat în exclusivitate pentru Cotidianul că ia în calcul chiar desființarea operatorului de apă ESZ din județul Prahova. Buzoianu acuză faptul că în județ sunt practicate printre cele mai mari prețuri la apă din întreaga țară, prețuri care ar fi influențate inclusiv de organizarea operatorului de apă. Însă, directorul tehnic al operatorului a fost propus chiar de USR. Totodată, șeful sistemului hidrotehnic din Voila este userist, scrie Cotidianul. „Specialiștii” USR provin din pepiniera de cadre. Deși partidul pledează pentru transparență, șefii Apelor au averile la secret Mihai-Cristinel Cheșcă este prezentat pe site-ul ESZ Prahova drept șef sistem hidrotehnic în cadrul companiei. Mai multe documente ale asociației confirmă faptul că acesta este șef al stației din Voila, numită inițial Paltinu. Stația din Voila este chiar stația de tratare de lacul Paltinu, locul unde s-a produs criza care a lăsat oameni din județele Prahova și Dâmbovița fără apă potabilă. Conform declarației de interese depusă de Cheșcă în 11 noiembrie 2024, la numirea în funcție, acesta este șeful USR Băicoi. El este și membru al biroului județean al USR Prahova. Directorul tehnic al ESZ Prahova a fost propus de USR București. Conform surselor Cotidianul, Răzvan Radu a fost propus în funcția de director tehnic al ESZ Prahova de USR București. Acesta nu are declarația de avere și nici declarația de interese publice pe site-ul eszph. Directorul Apelor Române, Florin Ghiță, a fost numit chiar de Diana Buzoianu. Deși USR a pledat mereu pentru transparență, acesta nu
Cu ce fotbalist celebru român s-a întâlnit Nicușor Dan la Londra

Președintele Nicușor Dan a vorbit cu mai mulți cetățeni români care l-au așteptat în fața Ambasadei României de la Londra, printre ei a fost și internaționalul român Radu Drăgușin, legitimat la Tottenham. Fotografia a fost postată chiar de Nicușor Dan pe rețelele de socializare, însoțită de mesajul: ”O întâlnire extraordinar de bună și caldă cu comunitatea de români din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Diaspora românească este o resursă neprețuită care păstrează identitatea vie și duce România mai departe, oriunde s-ar afla”. La Londra, Nicușor Dan a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la Ambasada României din Londra. „Dăm microfon tuturor celor care reclamă abuzuri. După care vom da microfon celor care se vor apăra. Și o să avem o dezbatere, să-l modificăm. Dar nu vreau să facem asta în o săptămână, zece zile. În două luni, așa, ca să fie ceva stabil”, le-a spus românilor în fața Ambasadei Nicușor Dan. Ce a declarat Nicușor Dan despre justiție Șeful statului a fost întrebat ce părere are de numirea Liei Savonea cu trei luni înainte de concursul stabilit. „Există speculații cum că acest concurs a fost organizat înainte de alegerile dumneavoastră pentru ca dumneavoastră să nu aveți un cuvânt de spus în privința asta”, i-a spus președintelui un român în fața Ambasadei României la Londra. RECOMANDAREA AUTORULUI
Bolojan deschide șampania. Românii au împrumutat guvernul cu 21 de miliarde de lei în 2025. Ce dobânzi oferă statul: sunt mai mari decât ce oferă băncile

Românii au împrumutat guvernul cu 21 mld. lei în 2025, conform datelor de la Ministerul de Finanțe. Practic, dintr-un deficit bugetar de circa 150 mld. lei, persoanele fizice din România au acoperit 13%. Restul finanțării a fost obținută de guvernul Bolojan fie de la băncile locale, fie de pe piețele financiare internaționale. „Programul FIDELIS a înregistrat în 2025 cea mai bună performanță din istoria sa. Cumulând rezultatele celor 11 ediții, inclusiv cea din decembrie, valoarea totală a subscrierilor din acest an se ridică la peste 21,1 miliarde lei, fiind cea mai mare sumă atrasă într-un singur an de la debutul programului”, transmite Ministerul de Finanțe. Numai la ultima emisiune de titluri de stat Fidelis, persoanele fizice din România au subscris o sumă totală de 1,5 mld. lei și au fost depuse, în total, 12.724 de oferte. „Încheiem anul 2025 cu un record absolut de la lansarea programului și a parteneriatului cu Rock FM. Suma totală investită de români în cele 11 ediții din acest an depășește 21,1 miliarde lei, un rezultat care dovedește maturitatea pieței locale. Ceea ce ne bucură în mod special la această ediție este apetitul record pentru scadența de 10 ani în euro. Faptul că românii aleg să își plaseze economiile pe un orizont de timp atât de îndelungat este cel mai puternic vot de încredere acordat instrumentelor de economisire ale Ministerului Finanțelor”, a transmis ministrul de Finanțe Alexandru Nazare. Împrumuturile de la populație au devenit o practică recurentă în ultimii ani, pe măsură ce guvernele au avut nevoie de bani din ce în ce mai mulți pentru a acoperi deficitul bugetar. Dobânzi mai bune decât la depozitele bancare Tranșa specială dedicată donatorilor de sânge, cu scadența de 2 ani, a avut o dobândă de 7,55%. Spre comparație, un depozit la termen la o bancă din România are o dobândă care variază între 2% și 5%, în funcție de perioada pe care se face plasamentul. Concurența pe care o face guvernul Bolojan este copleșitoare: „În ceea ce privește emisiunile standard în lei, investitorii au avut la dispoziție trei scadențe. Pentru scadența de 2 ani (dobândă 6,55%) s-au înregistrat subscrieri în valoare de 167,66 milioane lei, realizate prin 2.040 de ordine. Scadența de 4 ani (dobândă 7,10%) a totalizat 37,99 milioane lei, fiind accesată prin 588 de ordine, în timp ce titlurile cu scadența de 6 ani (dobândă 7,50%) au atras 188,91 milioane lei prin intermediul a 1.279 de ordine”, a mai transmis ministerul de Finanțe. AUTORUL RECOMANDĂ: