Ce anunță Serviciul britanic al Procuraturii (CPS) despre frații Tate. Acuzațiile care li se aduc în Marea Britanie

Ce anunță Serviciul britanic al Procuraturii (CPS) despre frații Tate și acuzațiile care li se aduc acestora în Marea Britanie. Influencerul controversat Andrew Tate și fratele său, Tristan, au fost arestați sâmbătă (18 iulie 2026) la Miami, a anunțat U.S. Marshals Service. Autoritățile britanice solicită însă extrădarea celor doi frați sub acuzații de viol, trafic de persoane și agresiune. Reprezentanții U.S. Marshals au confirmat arestarea lui Andrew Tate (în vârstă de 39 de ani) și a fratelui său mai mic, însă au precizat că, întrucât mandatul de arestare este confidențial, nu pot dezvălui acuzațiile. De cealaltă parte, serviciul britanic al Procuraturii (CPS) a anunțat, într-un comunicat, că frații Tate – care se confruntă cu acuzații în Regatul Unit – au fost arestați de agenți ai U.S. Marshals. „Am decis să-i punem sub acuzare pe Andrew și Tristan Tate pentru noi infracțiuni, inclusiv viol, organizarea sau facilitarea traficului în scopul exploatării sexuale și infracțiuni legate de imagini indecente cu un minor”, a declarat Malcolm McHaffie, șeful Diviziei pentru Infracțiuni Speciale din cadrul CPS, potrivit dw.com. La începutul acestui an, poliția din Hertfordshire, situată la nord de Londra, a anunțat redeschiderea unei anchete privind acuzații de viol și agresiune sexuală formulate de mai multe femei împotriva lui Andrew Tate în perioada 2014-2015. De asemenea, aceștia se confruntă cu acuzații separate de viol și trafic de persoane, formulate de alte femei și investigate de poliția din Bedfordshire. Frații Tate sunt acuzați și de evaziune fiscală și spălare de bani în Regatul Unit. Ambii au negat toate acuzațiile. Frații Tate dețin dublă cetățenie, britanică și americană.
Avertisment fără precedent al șefului Dacia

Operațiunile Renault din România se confruntă cu „una dintre cele mai mari provocări din istoria lor”, a avertizat François Provost, CEO-ul Renault Group, după o vizită de o săptămână în țara noastră, care a inclus și întâlniri cu angajații. Demersul vine pe fondul unei crize fără precedent a uzinei Dacia de la Mioveni, a cărei producție de autoturisme Dacia Sandero a fost surclasată de Maroc. Potrivit directorului grupului auto francez, dificultățile cu care se confruntă Renault sunt provocate atât de factori externi, cât și interni. Un cumul de factori care a generat o criză fără precedent Piața auto europeană se află într-o criză profundă și nu a revenit încă la nivelul de dinaintea pandemiei de Covid-19. Reglementările au pus o presiune suplimentară asupra accesibilității prețurilor, iar electrificarea industriei se accelerează continuu. „Este o vizită operațională, parte a dialogului periodic al conducerii Grupului cu organizațiile sale din diferite țări. (…) Francois Provost, CEO Renault Grooup, în timpul vizitei la Mioveni. Sursa foto: Renault Group Din 1999, România a fost o piatră de temelie pentru Renault Group și o forță motrice a succesului Dacia. Astăzi, operațiunile noastre din România se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din istoria lor”, a transmis François Provost. CEO-ul Renault a anunțat 3 priorități ale grupului francez în România Ulterior, la finalul vizitei, în timpul căreia a fost prezentă și șefa Dacia, Katrin Adt (foto), Provost a anunțat clar ce trebuie făcut în România. Astfel, CEO-ul Renault a stabilit 3 priorități pentru operațiunile grupului în România. Prima vizează creșterea competitivității fabricii de la Mioveni pentru a asigura volumele viitoare de producție. A doua prioritate este accelerarea transformării RTR și dezvoltarea viitoarei familii Dacia Sandero în numai doi ani. În egală măsură, Provost își propune relansarea dinamicii comerciale, susținută de o politică puternică în domeniul auto care să sprijine producția locală. Francois Provost, CEO Renault Grooup în timpul vizitei la Mioveni, alături de șefa Dacia, Katrin Adt. Sursa foto: Renault Group „Știu amploarea efortului pe care acest lucru îl va necesita din partea echipelor noastre și nu îl subestimez”, a precizat șeful Renault. Provost a lansat în final un mesaj optimist, adăugând că pleacă din România încrezător, după întâlnirile avute cu echipele grupului în timpul vizitei sale. CEO-ul Dacia Renault, Francois Provost. Sursa foto: media.renaultgroup.com „Am văzut un angajament remarcabil în rândul echipelor noastre și, mai presus de toate, o înțelegere comună a eforturilor care ne așteaptă. Acest lucru îmi oferă toate motivele să cred în viitorul operațiunilor noastre din România și în succesele pe care le vom construi împreună”, a conchis CEO-ul Renault Group. Pentru prima dată, România a produs mai puține mașini Dacia decât Maroc De reamintit că vânzările Dacia au scăzut dramatic în România, pe fondul crizei politice și economice. România are principala uzină de automobile a mărcii Dacia, dar între timp amprenta industrială a mărcii s-a extins în Maroc. Pentru prima dată, uzina din Mioveni a produs mai puține Dacia Sandero decât Maroc. FOTO – Caracter ilustrativ Aici este produs Sandero, cel mai vândut automobil din Europa, și, de anul acesta, în Slovenia și Turcia. Pentru prima dată în istorie, uzina din Mioveni a produs mai puține mașini Dacia decât cea din Maroc. În acest context dificil, evoluția uzinei din Mioveni a provocat discuții, inclusiv între directorul Dacia România, Mihai Bordeanu, și prim-ministrul Ilie Bolojan. Potrivit Profit.ro, Mihai Bordeanu a declarat recent că, în afară de Duster și Bigster, nu există la orizont alte proiecte care să fie implementate în uzina din județul Argeș.
Simion, mesaj din Italia: Sunt foarte mari șansele să avem aleg

Aflat în Sicilia, Italia, la o întâlnire cu românii din diaspora, George Simion le-a spus acestora că România are șanse foarte mari să ajungă la alegeri anticipate și să fie condusă atât de un guvern, cât și de un președinte care „ține cu românii”, asta după 35 de ani în care țara nu a fost condusă de români. „Și trebuie să înțelegem că s-ar putea să ne dea Dumnezeu mult mai repede șanse de izbândă. Și sunt foarte mari șansele ca să avem alegeri anticipate. Și să avem președinte și guvern care să țină cu românii. Să avem o conducere românească, în sfârșit, după atâția ani. Că pot să spun clar și tare și răspicat că 35 de ani nu românii au condus în țara noastră. Au condus alții care au pus mâna pe putere din 1990 încoace. V-au alungat pe voi.”, a declarat George Simion în fața românilor din Sicilia. George Simion a continuat atacurile la actuala conducere a României și le-a spus românilor din diaspora că le pune bețe în roate Liderul partidului AUR a spus că statul român îi împiedică pe antreprenori să se dezvolte și a pus accent pe agricultura românească, despre care crede că ar putea hrăni întregul continent european, dacă ar fi ajutată de stat. „Aici suntem lăsați să ne facem munca, ba mai mult, suntem ajutați. În România, orice producție, orice mică firmă, orice acțiune este descurajată. Agricultura, tot ce crește aici, în toate serele astea, poate crește în țara noastră și noi putem hrăni toată Europa. Pământul nostru este de 100 de ori mai bun decât pământul de prin stâncile astea. Aici sunteți lăsați să folosiți apa într-o regiune aridă și se pune preț pe apă. În țară se va ajunge să se interzică în curând folosirea apei, cum ați văzut că au pățit alții.”
Florin Manole: Legea salarizării dă mai mulți bani unui minister

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat astăzi la Parlament că în actuala lege a salarizării există un articol care prevede că un anumit minister și structurile lui locale ar primi mai mulți bani printr-un spor pe care celelalte ministere nu îl primesc. El susține că acest articol trebuie eliminat din lege pentru că nu e echitabil ca un singur minister să primească un spor special, în condițiile în care angajații lui fac aceeași muncă precum cei de la celelalte ministere. „Avem un articol în lege care presupune ca un anumit minister și, nu o să spun acum care, că nu e despre asta vorba, un anumit minister și deconcentratele sale primesc un spor pe care toate celelalte, pe muncă similară, pe atribuții similare, nu le primesc, ceea ce, sigur că nu ne duce pe noi, social-democrați, cu gândul la o egalizare în jos, dar ne duce cu gândul că ar trebui să avem un tratament just, un tratament corect între ministerele din administrația centrală”, a afirmat Florin Manole. Florin Manole spune că PSD va veni cu propuneri care trebuie să corecteze unele inechități din proiect Fostul ministru al Muncii a dat și exemple despre ce inechități au găsit social-democrații în proiectul legii salarizării. El susține că, în actuala formă, profesorii și conferențiarii universitari sunt cei care suferă. „Profesorul debutant din preuniversitar, cu dirigenție, câștigă mai mult decât profesorul debutant din universitar, în condițiile în care e evident că cei din mediul universitar au un alt nivel de pregătire în momentul în care debutează în profesie. Mai sunt inadvertențe în ceea ce privește, de exemplu, comparația dintre bibliotecar și conferențiar universitar. Sigur că ne-am așteptat ca un conferențiar universitar să aibă un coeficient mai bun și câștig salarial mai mare. Din păcate, în această ultimă formă, lucrurile sunt exact invers, dar și asta se poate corecta pe coeficienți”, a spus Florin Manole. PSD ar putea vota legea salarizării, dar nu în varianta actuală După o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor, Florin Manole, fostul ministru al Muncii, a declarat că PSD ar putea să voteze legea salarizării dacă forma finală a proiectului va corecta greșelile depistate de PSD și majoritatea sindicatelor va fi de acord cu acea variantă finală a legii. „Dacă vom avea o lege bună, acceptată de către sindicate, care nu scade veniturile, o vom vota. Dacă legea va fi proastă, dacă legea va fi respinsă de către toate sindicatele, dacă sindicatele vor fi în stradă cu argumente, dacă legea va păstra niște inechități contrazicând însuși jalonul din PNRR, atunci nu va putea fi votată. Dar nu suntem într-un setup mental în care pornim negativ pe subiectul ăsta, suntem constructivi”, a declarat Florin Manole, referindu-se la poziția PSD față de proiect. Ce modificări aduce noua lege a salarizării Noua lege a salarizării unitare a intrat vineri în linie dreaptă, după consultările de la Palatul Cotroceni, unde reprezentanții partidelor au discutat varianta actualizată a proiectului, după negocierile cu sindicatele. Textul legislativ a fost publicat la puțin timp după întâlnirea de la Cotroceni pe pagina Ministerului Muncii. Printre cele mai importante modificări fața de varianta anterioară se numără un articol care fixează venitul bugetarilor care ar fi vizați de o recalculare în minus la nivelul salarial din 2026. Proiectul introduce o clauză de protecție pentru bugetarii care ar pierde bani prin recalcularea salariilor pe noua grilă: veniturile sunt menținute la nivelul din noiembrie 2026 printr-o diferență salarială tranzitorie Este vorba despre situația prevăzută la articolul 33 al proiectului care poate fi consultat AICI. Astfel, dacă salariul rezultat din noua lege este mai mic decât cel aferent lunii noiembrie 2026, salariatului i se acordă o „diferență salarială tranzitorie”, atât timp cât rămâne pe aceeași funcție și lucrează în aceleași condiții. Această diferență se reduce ulterior, pe măsură ce salariul calculat potrivit noii grile crește, până când este absorbită integral. Este vorba despre un jalon foarte important din PNRR pe care România trebuie să îl transforme în lege până la finele lui august 2026, altfel riscă să piardă aproape 4 miliarde de euro, bani europeni.
Simion îi ironizează pe susținătorii lui Nicușor. Ne dau dreptate.

George Simion le-a readus aminte românilor din Italia despre alegerile anulate și despre turul doi pierdut de el în fața lui Nicușor Dan. Acesta a declarat, în Sicilia, că toți cei care l-au contrazis și au spus că Nicușor Dan este un om onest și că o să avem o țară onestă, acum îi dau dreptate. „Dar nebănuite sunt căile Domnului și, la un an după, tot ceea ce am spus, toți cei cu care ne certam și ne spuneau despre olimpicul lor inventat, care e un om cinstit, «România cinstită», acum ne dau dreptate. Și trebuie să înțelegem că s-ar putea să ne dea Dumnezeu mult mai repede șanse de izbândă și sunt foarte mari șansele ca să avem alegeri anticipate.”, a declarat George Simion la o întâlnire cu românii din Sicilia. George Simion a acuzat și că alegerile au fost fraudate și că votanții au fost cărați cu autobuzele la secțiile de votare din diaspora Mai multe autocare cu votanți, inclusiv cu cetățeni din Republica Moldova, ar fi fost aduse la secțiile de votare din nordul Italiei, susține George Simion. El a mai declarat și că pentru Nicușor Dan au fost „inventate” 800.000 sau un milion de voturi. „Mulți mi-ați zis, și am fost din nord, de la secțiile noastre, din Veneto, din Napoli, Salerno, Bari, până la Marius, la Canicatti, și am văzut realitatea de la secțiile de vot, cum au venit vineri, atunci pe 16 mai, autocare de nicăieri, cu oameni cu pașapoarte noi, unii cetățeni ai Republicii Moldova și așa mai departe. Și n-am fost suficient de mulți (nr. la vot). Poate trebuia să fim șapte milioane, ca ei să nu mai inventeze în jur de 800.000 de voturi, un milion cât au inventat. Că au inventat.”, a declarat George Simion înainte să le spună românilor că există șanse foarte mari pentru alegeri anticipate.
România și Bulgaria cumpără aceleași corvete de la același producător. Bulgarii dau mai puțin cu 340 de milioane de euro. Care este explicația România și Bulgaria cumpără aceleași corvete de la același producător. Bulgarii dau mai puțin cu 340 de milioane

Înzestrarea Armatei Române cu două noi corvete ușoare a generat un paradox financiar aparent inexplicabil la prima vedere. România și Bulgaria cumpără platforme navale similare, construite de același grup industrial german, Rheinmetall/NVL. Cu toate acestea, pe hârtie, programul naval românesc apare ca fiind cu aproximativ 340 de milioane de euro mai scump. Rapoartele oficiale, contractele și comunicatele producătorului arată că diferența uriașă de preț nu provine din faptul că vecinii bulgari au reușit să negocieze prețuri mai bune ca ale noastre. Plătim mai mult pe aceleași modele de nave din cauza echipamentelor pe care le-am ales pentru corvete și pentru că România a ales să folosească banii din bugetul Apărării pentru a acoperi găurile financiare din industria navală locală. Care este diferența dintre cele două programe militare în documentele oficiale Ca să înțelegem de ce bulgarii plătesc mai puțin decât noi, trebuie să comparăm cele două programe de înzestrare militară. În cazul României, prin Mecanismul SAFE, avem contracte de achiziție cu Rheinmetall/NVL în valoare de 920 de milioane de euro (fără TVA). În schimbul acestor bani urmează să primim patru nave: două de patrulare maritimă și două de intervenție pentru scafandri. Conform informărilor transmise de Ministerul Apărării Naționale (MApN) către Parlament, doar cele două nave de patrulare costă aproximativ 836 de milioane de euro, iar navele ar trebui să fie construite pe plan local. De cealaltă parte, programul Bulgariei (MMPV 90) prevedea un buget inițial de aproximativ 420 de milioane de euro pentru două platforme navale, fără armament și muniție. Costul total al achizițiilor a ajuns la aproximativ 500 de milioane de euro, sumă care a inclus și logistica sau armamentul de bază. Bulgaria pare că plătește mai puțin pentru că a spart achiziția corvetelor în mai multe contracte Analiza documentelor oficiale arată că această diferență de sute de milioane de euro este generată de trei factori majori veniți din deciziile politice și structurare financiară. Primul este legat de abordarea statului vecin. Bulgaria a ales o strategie a contractelor fragmentate pentru a menține costurile inițiale la un nivel aparent scăzut. Deși bugetul asumat de guvernul bulgar a fost de 500 de milioane de euro, comisia de apărare din Parlamentul de la Sofia a aprobat ulterior un proiect separat, în valoare de aproape 100 de milioane de euro. Această finanțare suplimentară este destinată exclusiv sistemelor de război electronic și capabilităților avansate antisubmarin. Practic, dacă se adună costurile navei de bază, cel al armamentului și cel al sistemelor electronice adiționale, prețul real al programului bulgar este mult mai apropiat de prețul pe care îl plătește și România. Echiparea superioară a navelor. România cumpără corvete care pot fi folosite din prima zi Al doilea factor major este reprezentat de faptul că România a ales să echipeze corvetele cu mai multă tehnologie militară încă de la început. Oferta NVL/Rheinmetall a fost acceptată de MApN tocmai pentru că livrează o soluție integrată: sistem radar de conducere a focului, sonar de corp, sistem de management al luptei complet operațional, artilerie de precizie și rachete moderne. Practic, România cumpără nave gata de luptă, în timp ce Bulgaria le dotează treptat, după achiziție. Salvarea Șantierului Naval Mangalia din bugetul Apărării, prin programul SAFE Cea mai mare diferență dintre prețurile plătite de România și Bulgaria este acoperită de salvarea Șantierului Naval Mangalia. Programul european SAFE, accesat de România, prevede credite cu dobândă redusă pentru investiții militare. O mare parte din creditul accesat de România pentru investiții militare merge către plata datoriilor istorice pe care le are Șantierul Naval Mangalia. Conform tabelului preliminar de creanțe și planului de reorganizare consultat de CITR, Șantierul Naval Mangalia are datorii totale de aproximativ 1,05–1,08 miliarde lei, adică în jur de 207–213 milioane de euro, la care se adaugă datorii curente de peste 160 milioane lei acumulate după intrarea în soluționare a procedurii de faliment. Statul român folosește contractul de aproape un miliard de euro semnat cu Rheinmetall pentru a scăpa de datoriile șantierului de la malul mării, încercând să îl salveze din pragul falimentului și să îl transforme într-un activ viabil pentru apărare.
După jaful național Microbuzele școlare, un alt program stârnește suspiciuni. Creșe noi, construite la suprapreț. Cea mai scumpă creșă, de 12 milioane de lei, a fost inaugurată de Ilie Bolojan la Oradea. Gândul prezintă analiza costurilor pe metrul pătrat

Uriașul scandal „Microbuze electrice școlare” a dus – în urma repetatelor semnale de alarmă trase de Gândul – la declanșarea unei anchete de proporții a Parchetului European. Acum, după acuzațiile legate de manipularea licitațiilor publice în dosarul microbuzelor supraevaluate, la orizont apar alte semne de întrebare, de data aceasta în contextul noilor creșe care sunt inaugurate în mare viteză, pe ultima sută de metri. Programul guvernamental „Sfânta Ana” – finanțat prin PNRR și bugetul de stat – a fost inițiat în anul 2021. Prevede construirea a 247 de noi creșe la nivel național, iar suma totală alocată pentru acest program este de 299 milioane euro. Programul Guvernamental de Construire Creșe „Sfânta Ana” este derulat de Ministerul Dezvoltării și implementat prin Compania Națională de Investiții (CNI). 230 milioane euro sunt alocate prin PNRR. 69 milioane euro reprezintă o majorare de 30% conform OUG nr.124/2021. Creșele trebuie să corespundă standardelor nZEB (clădiri aproape independente energetic). Oficial, s-a pornit la drum de la o idee generoasă. Sunt construite „creșe moderne si prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice”. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, în luna iunie, că „până la finalul lunii august, vor fi construite 100 de astfel de creșe”. Până la acest moment, 84 de creșe au fost finalizate, dar au apărut, imediat, și semnele de întrebare referitoare la costuri. Sunt justificate sau nu? Autoritățile sunt întrebate, frecvent, de ce nu se investește și în repararea străzilor din localitățile respective, în noi locuri de joacă sau în recondiționarea/modernizarea unor școli vechi. Încă nu există lista centralizată a creșelor deja construite Gândul a analizat, comparativ, prețul final pe metru pătrat construit la câteva dintre creșele inaugurate deja de ministrul Dezvoltării – Cseke Atilla – și de premierul demis Ilie Bolojan. Urbanistul Alexandru Pânișoară a oferit, pe de altă parte, toate explicațiile necesare. Surprinzător, încă nu există o listă centralizată cu cele 84 de creșe deja construite și predate autorităților locale. Harta interactivă MonitorPNRR prezintă doar localitățile unde au fost semnate contracte pentru construirea acestor creșe. Nu sunt oferite alte detalii în afară de tipul creșei – mică (albastru deschis), medie (albastru), mare (albastru închis). Gândul a solicitat reprezentanților Ministerului Dezvoltării lista centralizată – județ, localitate, valoare contract, firma care a construit creșa – a creșelor construite cu fonduri PNRR până în data de 13 iulie 2026. Lista localităților unde s-au semnat contracte pentru construirea creșelor prin programul guvernamental „Sfânta Ana” Creșe de trei tipuri – mari, medii și mici În funcție de necesitățile fiecărei comunități locale au fost gândite 3 proiecte tip: Creșă mică (4 grupe, capacitate totală – 40 de copii) O astfel de creșă mică – 2 variante – costă, potrivit CNI, 12. 249.269, 78 lei cu TVA (varianta 1) sau 12.331.995, 78 lei cu TVA (varianta 2). Este vorba de peste 2.4 milioane euro / creșă. Sursa – CNI Creșă medie (7 grupe, capacitate totală – 70 de copii) O astfel de creșă medie – 2 variante – costă, potrivit CNI, 17. 092.424, 85 lei cu TVA (varianta 1) sau 17.263.483, 70 cu TVA (varianta 2). Fiecare creșă medie costă peste 3.4 milioane euro. Sursa – CNI Creșă mare (11 grupe, capacitate totală – 110 copii) O astfel de creșă mare – 2 variante – costă, potrivit CNI, 22.262.920, 53 lei cu TVA (varianta 1) sau 22.478.830, 10 cu TVA (varianta 2). Fiecare creșă mare costă peste 4.4 milioane euro. Sursa – CNI 2026. „Austeritatea lui Bolojan”. Creșă mică la Oradea, dar cu costuri mari Timp de 12 ani – în perioada iunie 2008 – octombrie 2020 – premierul demis Ilie Bolojan a fost primar la Oradea. Din 2020 și până în 2024, Ilie Bolojan a fost președinte al Consiliului Județean Bihor. Județul Bihor rămâne „zona de influență” a „premierului austerității”, iar operațiunea „Creșe prin programul Sfânta Ana” întărește această regulă nescrisă. Premierul demis a inaugurat o creșă cu o capacitate de doar 40 de locuri (creșă mică). A fost construită prin Programul național „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții. Grădinița a costat 12,4 milioane de lei, fără TVA. Creșa este organizată pe un singur nivel. Spațiul a fost împărțit în trei zone principale: Zona administrativă – spațiile de primire, cabinetele medicale, o mică infirmerie și birourile Zona destinată activităților educaționale – săli de joacă și dormitoare pentru cele patru grupe formate din câte 10 copii; Zona tehnică – bucătăria complet echipată, biberoneria, spălătoria, uscătoria și spațiul pentru călcat. Ilie Bolojan, la inaugurarea creșei din Oradea Noua creșă de pe strada Aluminei din Oradea are o suprafață construită de 1.342 de metri pătrați. Investiția ajunge la aproximativ 9.240 de lei pentru fiecare metru pătrat construit, fără TVA, respectiv aproximativ 1.850 de euro. Raportat la capacitatea creșei, calculele arată că investiția ajunge la 375.100 de lei pentru fiecare dintre cele 40 de locuri, fără TVA. În consecință, pentru fiecare copil care va fi înscris în noua creșă au fost alocați peste 300.000 de lei din fonduri europene nerambursabile. Lucrările au fost executate de NEWCON TEHNIC SRL. Compania din Oradea a fost înființată în noiembrie 2022. Este abonată la bani publici, potrivit informațiilor furnizate de termene.ro. Firma a cunoscut o ascensiune spectaculoasă într-un interval foarte scurt de timp. (toate detaliile AICI) 2025. Creșă mare la Oradea – 19.8 milioane lei Creșa mică inaugurată de Ilie Bolojan este cea de-a doua investiție de acest tip realizată în Oradea prin același program „Sfânta Ana”. În 2025 a fost inaugurată o creșă și în cartierul Nufărul. În data de 11 ianuarie 2025, Cseke Attila – ministrul Dezvoltării – și Florin Birta, primarul Municipiului Oradea, Florin Birta noua creșă construită pe Strada Ion Irimescu, în cartierul Nufărul. Este o creșă tip „mare”, cu 110 locuri. Creșa a fost construită pe un teren viran cu suprafața de 7.162 mp și are o suprafață construită desfășurată de 2.409,13 mp. Valoarea totală a investiției a fost de 16.684.614,16 lei fără TVA, din care contribuția Primăriei Oradea a fost de 1.751.425,72
Incendiu masiv, cu nor toxic de fum, în Giurgiu

Un incendiu masiv a cuprins un depozit de reciclare a materialelor plastice din localitatea Zorile, comuna Grădinari din județul Giurgiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Focul devastator s-a extins pe o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați și a generatâ un nor dens și toxic de fum. Autoritățile au fost forțate să emită un mesaj RO-ALERT către populația din zonă. Loading … Mobilizare masivă pentru stingerea flăcărilor Incendiul, localizat într-un centru de reciclare, a impus o intervenție de anvergură din partea pompierilor. Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu a mobilizat 7 autospeciale de stingere, două cisterne de mare capacitate, o autospecială cu instalație de hidroperforare, o autospecială de descarcerare și roboți pentru intervenții în zone periculoase. De asemenea, echipe ale ISU București-Ilfov, SMURD și Serviciul de Ambulanță s-au alăturat operațiunilor de intervenție. Foto ilustrativ Un buldoexcavator a fost utilizat pentru a degaja căile de acces și a izola focarele. Personalul din teren muncește pentru a împiedica propagarea flăcărilor către locuințele din apropiere. „Intervenția este dificilă din cauza cantității mari de materiale inflamabile depozitate”, a declarat un reprezentant al ISU Giurgiu. Fumul toxic s-a împrăștiat pe o distanță mare Norul de fum toxic, rezultat din arderea deșeurilor de plastic și polietilenă, a convins autoritățile să emită o avertizare pentru comunele Grădinari și Buturugeni. Prin mesajul RO-ALERT, locuitorii au fost sfătuiți să evite zona afectată, să rămână în locuințe, să închidă ferestrele și să limiteze expunerea la aerul contaminat. În paralel, Garda Națională de Mediu a fost notificată pentru a evalua impactul asupra mediului și a monitoriza calitatea aerului din regiune. „Este esențial ca populația să respecte măsurile de siguranță și să evite inhalarea fumului toxic”, au avertizat oficialii ISU. Deși pompierii au reușit să localizeze incendiul și să prevină extinderea acestuia, intervenția mai durează. Resturile de mase plastice continuă să ardă, misiunea echipelor de intervenție urmând să continue până la stingerea completă a focarelor și eliminarea riscului de reaprindere.
Apple a detronat Nvidia și a devenit cea mai valoroasă companie din lume

Apple a detronat Nvidia vineri și a devenit cea mai valoroasă companie din lume după ce investitorii și-au reevaluat perspectivele asupra inteligenței artificiale. Acțiunile Apple valorează acum 4,88 trilioane de dolari, în timp ce acțiunile Nvidia sunt 4,86 trilioane de dolari, după ce compania producătoare de cipuri a suferit un declin de 3,5% . Loading … Schimbarea ilustrează dorința investitorilor care se concentrează dincolo de beneficiarii fenomenului „AI boom”, precum Nvidia. Compania producătoare de cipuri, inclusiv pentru renumitele plăci video RTX pentru gaming, a deținut titlul de cea mai valoroasă companie din lume din iunie 2025, după ce a depășit Microsoft. În octombrie 2025, Nvidia a devenit prima companie care a atins o capitalizare de piață istorică de 5 trilioane de dolari. În ultimele luni, Nvidia și Apple au avut parcursuri diferite. Producătorul de telefoane iPhone a înregistrat o creștere de 22%, în timp ce producătorul de cipuri pentru AI a înregistrat o creștere de doar 7%, în contextul în care Wall Street își orientează atenția către dezvoltarea centrelor de date axate pe cipuri de memorie și infrastructură. Investitorii preferă strategia lui Tim Cook în detrimentul lui Jensen Investitorii i-au apreciat strategia mai sigură și mai stabilă a lui Tim Cook privind AI și modelul de cheltuieli de capital. Nvidia condusă de Jensen Huang a devenit cea mai profitabilă companie în 2025. Cererea de echipamente hardware pentru centrele de date destinate avântului AI a crescut. Dar modelul lui Jensen presupune cheltuieli masive de capital în centrele de date. Apple își poate monetiza tehnologia AI prin intermediul bazei uriașe de utilizatori loiali și al diviziei de servicii. „Apple era considerată ca un competitor întârziat în cursa AI fiindcă nu a cheltuit pentru a dezvolta modele AI, dar percepția s-a schimbat acum”, a spus Toni Meadows, șeful investițiilor de la BRI Wealth Management. „Apple este mai puțin expusă la necesitarea unor cheltuieli de capital crescute și este mai bine poziționată pentru a monetiza Inteligența Artificială prin intermediul serviciilor, al fidelizării utilizatorilor în cadrul ecosistemului și al actualizării hardware. Reevaluarea reflectă încrederea în durabilitatea câștigurilor, mai degrabă decât în așteptările rpivind un potențial de creștere speculativ legat de AI”, a adăugat acesta, potrivit Reuters . În septembrie, Tim Cook se pregătește să-și cedeze rolul de director eecutiv către John Ternus, un veteran al domeniului hardware. Decalajul dintre Nvidia și Apple se reduce Apple era o companie văzută în urmă în cursa AI. Reducerea decalajului față de Nvidia reflectă eforturile Apple de a se impune mai ferm printre jucătorii de top. În iunie, compania a lansat o reviziuire mult amânată a sistemului Siri. Apple a pariat că asistentul vocal actualizat va ajuta la reducerea decalajului față de adversarii din Big Tech și startup-uri de noua generație. Unii analiști au spus că Apple ar putea să se afle pe mina de aur a inteligenței artificiale. Datelor personale care se află pe fiecare iPhone ar putea fi o resursă valoroasă. Datele personale pot face ca răspunsurile date de Siri să fie mai utile. Nu ca în cazul centrelor de date uriașe, consumatoare de energie. Provocarea este că datele sunt criptate în sistemele de operare în numele confidențialității. Apple trebuie să găsească o modalitate de a le debloca. Sursa Foto: Hepta/Profimedia
Financial Times: Inteligența Artificială nu elimină locurile de muncă entry-level. Le redefinește

Inteligența Artificială nu va înlocui toți muncitorii umani. Deși este o constatare care ar trebui să-i bucure pe cei mai mulți oameni, Financial Times susține că nu sunt „vești bune”. Ron Schmelzer, expert pe AI, a avertizat pentru Forbes ce domenii profesionale sunt cele mai expuse la automatizare. Reducerile de 4.800 de locuri de muncă de la Microsoft (2,1% din forța sa globală de muncă) subliniază impactul Inteligenței Artificiale asupra pieței muncii. AI automatizează sarcini specifice, afectând în mod disproporționat lucrătorii din sectorul „gulerelor albe”, în special pe cei mai în vârstă. Loading … De ce tinerilor le este mai greu să se angajeze? În viitorul apropiat vor fi afectați și angajații din rândul personalului cu calificare medie și cei de pe pozițiile de nivel de intrare. Rolurile de nivel de intrare necesită acum competențe mai avansate, deoarece AI gestionează sarcini de rutină, ridicând prima treaptă de la scara carierei la standarde mai înalte. Din fericire, pozițiile entry-level vor exista în continuare. Însă, pentru a se angaja în sectorul „gulerelor albe” în anul 2026, tineri din generația Z trebuie să posede mai multe aptitudini și să învețe mai mult decât ar fi trebuit să o facă milenialii din generația Y, în anul 2016. Motivul pentru care angajații mai în vârstă riscă să devină șomeri neangajabili Lucrătorii mai în vârstă din locuri de muncă cu expunere ridicată optează din ce în ce mai mult pentru pensionarea anticipată. Nu vor putea să se adapteze la noi fluxuri de lucru impuse de AI. În timp ce AI stimulează cererea pentru roluri care construiesc și gestionează tehnologia, aceasta reduce simultan cererea pentru sarcinile de rutină, cum ar fi programarea. Companiile prioritizează acum AI pentru avantaj competitiv față de simplele economii de costuri, ceea ce duce la impacturi specifice asupra anumitor lucrători, sarcini și locații. Microsoft a anunțat săptămâna trecută că va reduce 4.800 de locuri de muncă, aproximativ 2,1% din forța sa de muncă globală, Xbox suportând o mare parte din reducere. „AI schimbă modul în care se desfășoară munca”, a declarat directorul de resurse umane al Microsoft, Amy Coleman, potrivit ABC News, dar compania a spus că lucrătorii afectați nu sunt înlocuiți direct de AI. Mai precis, Microsoft crede că AI va putea prelua poziții care odinioară susțineau sarcini de muncă complete, căi de formare pentru juniori și roluri manageriale care. De obicei, acest rol le revenea lucrătorilor mai în vârstă. Privind amprenta globală a Microsoft, orașele în care o mare parte din locurile de muncă locale se află în domeniul clerical, administrativ, profesional sau tehnic au înregistrat cele mai mari reduceri de personal. Cel mai recent raport al OCDE privind expunerea la AI la locul de muncă indică locurile de muncă care au trecut în fișa postului cerințele ocupaționale în domeniile cognitive, sociale și fizice. Asta înseamnă că, în domeniile în care sistemele actuale de AI sunt cu adevărat eficiente, atunci acele posturi nu vor mai fi ocupate niciodată de lucrători umani. Ce categorii profesionale sunt mai expuse să-și piardă locurile de muncă Automatizarea pune mai multă presiune pe locurile de muncă create în jurul sarcinilor repetitive. Posturile de muncă în care încrederea, prezența fizică, relațiile inter-umane, îngrijirea, dreptul juridic etc sunt necesare ar putea fi indispensabile pe termen lung. În ianuarie 2026, cercetătorii Brookings au estimat că 37,1 milioane de lucrători din SUA sunt expuși să fie înlocuiți cu inteligența artificială. Majoritatea acestor lucrători au o capacitate mai mare de adaptare, ceea ce înseamnă că pot avea competențe transferabile, economii, acreditări sau piețe locale de muncă profunde. Un grup mai mic, de 6,1 milioane de lucrători, se confruntă atât cu o expunere ridicată, cât și cu o capacitate de adaptare scăzută. Brookings a descoperit că acest grup vulnerabil este concentrat în ocupații clericale și administrative, iar 86% sunt femei. Brookings a constatat, de asemenea, că riscul este legat de piețele locale ale muncii, inclusiv orașele universitare, capitalele statelor și regiunile de dimensiuni medii cu o bază mare de locuri de muncă de birou expuse. Îm 2023, cercetătorii care au studiat AI au constatat că modelele de limbaj sunt în mod surprinzător destul de capabile pentru a îndeplini sarcinile simple ale angajaților de la Grupul de Consultanță Boston. În 2026, perspectivele pentru forța de muncă tânără entry-level par mai favorabile. Unele companii de consultanță, avocatură, software, media, inginerie și modă vestimentară au realizat că tinerii angajați se pot familiariza mai ușor cu lucrul cu AI. Acestea și-au reînnoit programele de instruire și cultura muncii. Ce categorii profesionale se pot adapta mai ușor la noile vremuri? Pentru acești tineri angajați, competențele umane – inclusiv gândirea critică și discernământul profesional – încep să rivalizeze cu abilitățile tehnice de programare în lista calităților solicitate. Adoptarea inteligenței artificialeîn companii transformă, de asemenea, natura activităților desfășurate de noii angajați. „Începem să observăm semnale încurajatoare care indică faptul că sarcinile de debut se schimbă, trecând de la muncă mecanică și repetitivă la activități cu adevărat valoroase”, afirmă Aneesh Raman, director responsabil cu oportunitățile economice în cadrul platformei de carieră LinkedIn. Ravi Kumar, directorul executiv al firmei de consultanță Cognizant, consideră că managerii de nivel mediu, care, în mod tradițional, se ocupau cu monitorizarea, organizarea și coordonarea activității în marile companii, vor trebui să adopte rolul de „jucători-antrenori”, contribuind la îndrumarea angajaților aflați la început de drum. Eleanor Lightbody, fondatoarea companiei Luminance (care dezvoltă soluții AI pentru domeniul juridic), susține că aceste niveluri intermediare de management ar putea dispărea complet, „deoarece vom angaja mai mulți debutanți care vor înțelege cu adevărat modul de funcționare a AI, în timp ce mai mulți angajați cu experiență vor rămâne în domeniu, întrucât utilizarea AI le permite să fie mai productivi și să aibă o capacitate de lucru sporită”. Sursa Foto: Shutterstock