O turistă a fost transportată de urgență la spital cu elicopterul. Femeii i s-a făcut rău pe traseul spre Vârfu Ciucaș

O turistă în vârstă de 55 de ani, aflată pe un traseu spre Vârfu Ciucaș, a fost salvată de pe munte cu elicopterul SMURD, după ce i s-a făcut rău. Acesta a fost transportată de urgență la spital, anunță salvamontiștii din Prahova. Salvamontiştii din Prahova informează că femeia nu se mai putea deplasa şi că avea stări de vomă, spasme şi lipotimie, motiv pentru care au solicitat intervenţia aparatului de zbor pentru a o transporta la spital. Femeia a fost transporată cu elicopterul la spital Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, o echipă Salvamont Prahova – formația Cheia, aflată în patrulare spre Vârfu Ciucaș a găsit o turistă în vârstă de 55 de ani, care prezenta o stare de rău accentuată (stări de vomă, spasme, lpotimie), fiind în imposibilitatea de a se deplasa. „Dispeceratul Salvamont Prahova a solicitat elicopterul de la POA Braşov, în vederea transportului de urgenţă la spital”, precizează sursa citată. Conform sursei citate, femeii i-a fost acordat primul ajutor medical de către salvatorii montani şi de către medicul SMURD, iar apoi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov.
Cât ar urma să câștige medicii și asistenții din 2027, potrivit noii legi a salarizării

Noua lege a salarizării schimbă modul în care sunt calculate veniturile din sistemul public de sănătate. Medicii primari ar urma să aibă un salariu de bază brut de 16.400 de lei, medicii specialiști 13.120 de lei, iar un medic rezident anul I ar porni de la 7.872 de lei. Pentru asistenții medicali, creșterile sunt mai vizibile la salariul de bază: un asistent medical principal ar ajunge la 7.790 de lei brut, iar un debutant la 7.011 lei brut. Veniturile totale vor depinde însă în continuare de sporuri, gărzi, ture și specificul unității medicale. Proiectul noii legi a salarizării unitare introduce o formulă comună pentru întregul sector bugetar. Salariul de bază se stabilește prin înmulțirea coeficientului aferent funcției cu valoarea de referință, la care se adaugă, după caz, gradațiile de vechime. Pentru anul 2027, valoarea de referință prevăzută în proiect este de 4.100 de lei, iar legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Coeficienții sunt cuprinși între 1 și 8, iar grila include 12 grade salariale. Ministerul Muncii susține că reforma urmărește reducerea diferențelor foarte mari dintre instituții și aplicarea principiului „muncă egală, salariu egal”, inclusiv în sănătate, unde veniturile pot varia mult în funcție de spital, secție, sporuri și gărzi. Medicii primari: salariu de bază de 16.400 de lei, dar creștere mai mică la venitul total În cazul medicilor primari, noua grilă prevede un salariu de bază brut de 16.400 de lei, rezultat din coeficientul 4,00 înmulțit cu valoarea de referință de 4.100 de lei. Pentru medicii specialiști, salariul de bază brut ar urma să fie de 13.120 de lei, iar pentru un medic rezident anul I, 7.872 de lei. Aceste sume reprezintă baza de calcul și nu includ toate componentele care pot apărea în venitul lunar, precum sporuri, gărzi sau alte plăți specifice activității medicale. Potrivit simulărilor prezentate de Ministerul Muncii, salariul de bază al unui medic primar, la gradația 0, ar crește cu aproximativ 16%, de la o valoare mediană de 14.127 lei în 2026 la 16.400 lei în 2027. Creșterea este importantă la nivelul salariului fix, însă avansul este mult mai mic dacă se ia în calcul venitul brut lunar total. Pentru medicii primari, venitul brut lunar median ar urma să urce de la 21.437 lei la 22.016 lei, adică o majorare de aproximativ 3%. Explicația este că, în prezent, o parte consistentă din veniturile medicilor vine din sporuri, gărzi și alte plăți suplimentare. Noua lege încearcă să mute o parte mai mare a remunerației în salariul de bază și să reducă diferențele dintre spitale. În cazul medicilor primari, intervalul veniturilor brute lunare ar urma să se restrângă de la 17.588 – 32.206 lei în 2026 la 20.127 – 28.738 lei în 2027. Asistenții medicali: creștere mare la salariul de bază Pentru asistenții medicali, proiectul aduce creșteri mai vizibile la salariul de bază. Un asistent medical principal ar urma să ajungă la un salariu de bază median de 7.790 de lei brut în 2027, față de 6.084 lei în 2026. Majorarea este de aproximativ 28%, una dintre cele mai mari creșteri din sistemul bugetar pentru o funcție de execuție. La nivelul venitului brut lunar total, creșterea este însă mai redusă. Pentru asistenții medicali principali, venitul brut lunar median ar urma să urce de la 11.270 lei la 11.788 lei. Și aici, reforma urmărește reducerea diferențelor dintre unități sanitare: veniturile brute ale asistenților medicali, care în prezent pot varia între 8.413 lei și 14.522 lei, ar urma să se încadreze în 2027 între 9.952 lei și 14.308 lei. O categorie vizată direct de majorări este cea a debutanților. Salariul de bază al unui asistent medical debutant ar urma să crească de la 5.530 lei în 2026 la 7.011 lei brut în 2027, ceea ce înseamnă o majorare de aproape 27%. Guvernul justifică această creștere prin nevoia de a face sistemul public de sănătate mai atractiv pentru tineri și de a reduce deficitul de personal. Sumele sunt brute și reprezintă salarii de bază sau valori mediane din simulările oficiale. Venitul final poate fi mai mare, în funcție de specialitate, secție, ture, gărzi, condiții de muncă și sporurile aplicabile. Modificare importantă în organizarea grilelor salariale Una dintre modificările importante din proiect este reorganizarea grilelor din sănătate. Potrivit informațiilor prezentate pe baza proiectului, cele patru grile existente în prezent pentru personalul din sănătate ar urma să fie combinate într-o singură grilă. Nivelul coeficienților ar urma să fie stabilit prin ordin al ministrului Sănătății, în funcție de categoria unității sanitare, subunitatea sanitară și secția în care lucrează angajatul. Proiectul prevede și o marjă de ajustare a coeficientului, între un maxim majorat cu 10% și un minim diminuat cu 10%, în funcție de criterii care ar urma să fie stabilite de Ministerul Sănătății. Printre criterii ar putea intra volumul de activitate, specificul locului de muncă și complexitatea activității desfășurate. Sporurile rămân esențiale Sănătatea rămâne unul dintre domeniile în care sporurile au o pondere importantă în venitul lunar. În cazul asistenților medicali, partea variabilă a salariului poate reprezenta aproximativ 52% din salariul de bază, potrivit datelor analizate în cadrul reformei. Acesta este motivul pentru care, deși salariul de bază crește semnificativ, venitul total nu avansează în aceeași proporție. Proiectul păstrează tratamentul diferențiat pentru activitățile medicale cu grad ridicat de risc, responsabilitate sau complexitate. Gărzile și munca în ture ar urma să fie plătite în continuare separat, iar autoritățile susțin că anumite specialități, precum cele din blocurile operatorii sau zonele cu risc ridicat, nu pot fi tratate identic cu alte domenii bugetare. În același timp, unele sporuri ar urma să fie plafonate sau reduse. Pentru condiții deosebit de periculoase, proiectul discutat prevede niveluri de până la 40% sau 50% din salariul de bază, față de niveluri care pot ajunge în prezent până la 85%. Pentru condiții grele de muncă, sporul ar urma să fie de până la 5%, față de 15% în prezent, iar pentru activitatea cu surse de radiații sau generatoare de radiații, sporul ar urma să fie de până la 10%, față de 30%. Care sunt nemulțumirile sindicatelor
Patrick André de Hillerin: Ziua în care Dominic Fritz a devenit cu adevarat român și a întors armele împotriva lui Nicușor Dan

Doi politicieni români se pot lăuda că sunt mai tari decât Iulius Cezar. Nu pentru că ar fi genii militare, nu pentru că ar fi condus campanii victorioase, ar fi cucerit Galia sau și-ar fi înlăturat rivalii politici. Dimpotrivă. Dar, față de Cezar, au marele avantaj că au supraviețuit pumnalelor înfipte în corp de apropiați. Nu înseamnă că n-au fost surprinși, că n-au sângerat și că n-au strigat „Et tu, USR?” (Și tu, USR?). Nicușor Dan a fost mai mult decât tatăl adoptiv al USR. I-a fost acestei struțo-cămile ideologice atât Părinte 1, cât și Părinte 2. Ceea ce nu i-a împiedicat pe useriști să scape de el la prima încleștare de idei. Dintr-un partid în care se puteau regăsi mai multe curente de opinie, USR se transformase într-un dictator cu multe capete care-și urlă intoleranța pe aceeași voce, cu copy/paste. Elena Lasconi era președintă a partidului, făcuse o figură mai mult decât frumoasă în alegerile prezidențiale, dând de pământ cu adversari precum Ciolacu, Ciucă, Simion sau Geoană. A avut o șansă enormă să ajungă prima femeie președinte în România, păcat că șansa i-a fost răpită de lovitura de stat constituțională din 6 decembrie 2024. Apoi, când deja fusese relansată în cursa prezidențială în reluare, același partid de trădător născuți, nu făcuți, i-a tras preșul și conturile de campanie de sub picioare, încercând să se întoarcă la Nicușor Dan, cu lacrimi implorând iertare în ochi, frunze-n buze, lapte-n țâțe, drob de sare în spinare și ceva bani pentru promovarea electorală. Din fericire, legea a mai funcționat cât de cât în acest caz și a interzis USR să ducă bătaia de cap până la capăt, împiedicând partidul să se implice măcar formal în campania lui Nicușor Dan. Dacă, astăzi, membri ai USR declară că ei l-au susținut pe Nicușor Dan în campania prezidențială înseamnă că se autodenunță pentru o ilegalitate sau un șir de ilegalități. Cu înțelegerea aproape biblică a părintelui față de copiii rătăcitori, Nicușor Dan a lăsat în spate istoria neplăcutelor sale interacțiuni cu USR și i-a împins acestui partid pigmeii la guvernare. Asta după ce partidul se clasase în alegeri de-abia pe locul 4. Iar această „performanță” s-a datorat numai și numai faptului că Elena Lasconi era calificată în finala prezidențială și a tras partidul după ea. Fără asta, USR ar fi fost pe locul 5 sau 6, în spatele SOS sau POT. Răsplata pentru Lasconi: alungarea de la șefia partidului și înlocuirea ei cu Dominic Fritz. Dominic Fritz, wunderkindul politicii românești, primul cetățean străin care ajunge primar în România și apoi președinte de partid fără a fi avut încă și cetățenia română. Nimic rău în asta, legea o permite, de la integrarea în UE. Ce nu permite legea este ca un cetățean străin, care nu poate obține certificat ORNISS, să afle informații clasificate ca secret de stat, să aibă acces la informațiile secrete discutate în CSAȚ, să participe direct la luarea unor decizii în domenii strategice precum apărarea, economia, politica externă sau chestiuni legate direct de securitatea națională. Or, fiind unul dintre cei patru șefi de partid din coaliția de guvernare, Dominic Fritz avea acces la toate aceste lucruri cu luni bune înainte de a dobândi, în cele din urmă, cetățenia română. Anul trecut, de exemplu, când încă mai era doar cetățean german, Nicușor Dan l-a luat cu el pe Dominic Fritz în vizita oficială din Germania. Acolo, în timpul discuțiilor bilaterale cu oficialitățile germane, discuții la care a participat și Fritz, s-au pus la punct inclusiv fabuloasele achiziții de armament de la companii germane. Dominic Fritz și-a justificat prezența inclusiv prin faptul că „știe limba”. Un stat independent folosește în astfel de cazuri translatori cu anumite niveluri de certificare de securitate, verificați și aprobați de către serviciile secrete. În acel moment, Dominic Fritz n-ar fi putut avea, legal, ca cetățean doar german, aprobarea vreunui serviciu secret altul decât Bundesnachritendienst (BND). (Mai mult ca anecdotă decât ca fapt confirmabil, se pare că, pe holurile clădirilor europene de la Bruxelles, în timpul negocierilor premergătoare aprobării SAFE, ministrul de atunci al Apărării, Ionuț Moșteanu, i-ar fi spus unui producător european de armament: „Știu că dumneavoastră aveți cea mai bună ofertă, dar și noi avem un președinte de partid neamț…”) Ei, bine, acest partid pe care Elena Lasconi l-a dus de la 7 la 12% pentru a fi ulterior umilită, acest partid pe care Nicușor Dan a ținut morțiș să-l aducă la guvernare și căruia i-a dat pe mână cele mai sensibile domenii, precum externele, economia, achizițiile de armament și mediul, acest partid așadar, împreună cu președintele său (pentru care președintele nostru a forțat la maxim legile și principiile siguranței naționale) i-au mai dat o copită în plex lui Nicușor Dan, anunțând că în niciun caz nu-i votează premierul desemnat, pe Eugen Tomac. Nu că guvernul nevotatului de nimeni Tomac ar fi o soluție. În niciun caz, dar USR datora mai multă loialitate lui Nicușor Dan. Măcar loialitate, dacă nu recunoștință. În plus, propunerea USR pentru rezolvarea crizei este cel puțin la fel de aberantă ca și cea a președintelui: un guvern format din PNL, USR și UDMR. Minoritar. Minoritar? Nu, ci din cale-afară de minoritar. Dacă faci o coaliție de 3 partide (cele de pe locul 3, locul 4 și locul 7) și nu reușești să strângi nici măcar 35%, atunci nu vrei la guvernare, că n-ai legitimitate, ci te duci să plângi într-o debara, în speranța că nu vine Bolojan să aprindă lumina în timp ce faci tâmpenii. Dominic Fritz e neamț. Dar din 18 decembrie este și român. Cetățean român. Iar de la poporul nostru a luat, așa cum se întâmplă îndeobște, mai întâi cele mai rele lucruri. De exemplu, pare că și-a însușit cu asupra de măsură abilitatea de a întoarce armele la momentul oportun. Arme pe care tot Nicușor Dan l-a ajutat să le achiziționeze de la ceilalți conaționali ai săi.
Pe ultima sută de metri, Guvernul demis Bolojan aprobă fondurile pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino. Lucrările au stagnat un an și jumătate

Pe ultima sută de metri, guvernul premierului demis, Ilie Bolojan, a deblocat fondurile pentru pentru continuarea proiectului de consolidare și reabilitare a Muzeului Național „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”. „Patrimoniul nu poate fi pus pe pauză. Avem datoria să găsim soluții atunci când proiectele importante se blochează, iar astăzi facem exact acest lucru: repornim investiții esențiale pentru cultura română și folosim responsabil resursele pe care le avem la dispoziție”, a anunțat ministrul demis al Culturii, András István Demeter. 25% dintre lucrările de consolidare ale Palatului Cantacuzino, executate într-un an și jumătate Din 2024 până în prezent, una dintre clădirile monument emblematice ale Capitalei, Palatul Cantacuzino, a fost reabilitată în proporție de numai 25%. Motivul? Societatea contractată inițial pentru executarea lucrărilor a intrat în faliment, așa că proiectul a stagnat. Abia în decembrie 2025, Ministerul Culturii, sub conducerea ministrului demis, András István Demeter, a relansat procedura de achiziție pentru continuarea lucrărilor la clădirea „Muzeului Național «George Enescu» – Palatul «Cantacuzino», Casa Memorială și Anexa”. Investiție de peste 10 milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino Șase luni mai târziu, în iunie 2026, comisia de evaluare a desemnat câștigătoare oferta prezentată de asocierea formată din Aedificia Carpați S.A. (lider de asociere), Profesional Construct Proiectare și Remon Proiect S.R.L.. Valoarea proiectului se ridică la 10.480.629,97 euro. Pentru acoperirea necesarului financiar pentru această investiție, precum și pentru cea de la Muzeul „Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu”, Guvernul a aprobat vineri, 12 iunie, redistribuirea sumei de 15,5 milioane de euro, ce reprezintă economii realizate din contribuția României. Măsura nu implică alocarea unor fonduri suplimentare de la bugetul de stat: investițiile aflate în curs de implementare cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei pot beneficia de redirecționarea economiilor realizate. Astfel, resursele financiare necesare pentru semnarea contractelor și continuarea lucrărilor de consolidare și reabilitare se asigură prin redistribuirea fondurilor din contribuția României aferente Proiectului F/P 1572 (2006). Ministerul Culturii demarează proiectul de modernizare a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova Concomitent, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului continuă implementarea portofoliului de proiecte privind finanțarea obiectivelor culturale de importanță națională prin acordurile-cadru de împrumut încheiate cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. La 25 martie 2026 a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul de participare pentru contractul de proiectare și execuție privind consolidarea, modernizarea, recompartimentarea și creșterea eficienței energetice a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Clădiri monument care intră în prima fază a proiectului de reabilitare Intră în etapa lansării procedurile de achiziție pentru contracte de tip „design & build” aferente unor obiective reprezentative ale patrimoniului cultural național: Vila „Florica” din Ștefănești, județul Argeș, aparținând Muzeului Național Brătianu, Conacul „Vârnav Liteanu” din Liteni, județul Suceava, aflat în administrarea Institutului Național al Patrimoniului, precum și Teatrul Național „Lucian Blaga” și Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Demarează procedurile pentru servicii de proiectare la faza D.A.L.I. pentru Vila „Samurcaș” din București, aparținând Muzeului Național al Țăranului Român.
Programul de guvernare Tomac. Premierul desemnat propune un nou tip de firmă: SRL de Exercițiu pentru tineri sub 18 ani. Ce presupune

Programul de guvernare al premierului desemnat Eugen Tomac vine cu o surpriză: un nou tip de societate comercială. Este vorba de ceea ce autorii numesc „SRL de Exercițiu” și se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16-18 ani. Ce presupune. Programul propune o formă juridică nouă, destinată adolescenților care vor să învețe antreprenoriatul printr-o activitate economică reală. Un tânăr ar putea fi asociat sau administrator într-un singur astfel de SRL. Este, în esență, un SRL simplificat și temporar, situat între o firmă de exercițiu școlară și un SRL obișnuit. Facilitățile propuse SRL-ul de Exercițiu ar avea: constituire fără taxe; procedură simplificată de înregistrare; înregistrare exclusiv online; impozit pe venit de 0%; cifră de afaceri limitată la 20.000 de euro; contabilitate simplă; un singur document depus la ANAF; limitarea fiecărei persoane la o singură societate de acest tip. La împlinirea vârstei de 18 ani de către asociatul unic sau de către unul dintre asociați ori administratori, firma ar trebui fie: să se transforme într-un SRL obișnuit; să fie radiată. Cum ar funcționa în practică De exemplu, un elev de 17 ani care dezvoltă aplicații, produce obiecte prin imprimare 3D sau oferă servicii creative ar putea înființa online un SRL de Exercițiu. Ar putea emite facturi, încasa venituri și lucra cu clienți, fără costurile și formalitățile unui SRL obișnuit. Dacă activitatea rămâne sub plafonul de 20.000 de euro, firma beneficiază de regimul simplificat. La 18 ani, tânărul decide dacă afacerea merită continuată și o transformă într-un SRL normal sau o închide. Ce urmărește măsura Propunerea are trei obiective principale: Educație antreprenorială practică. Tinerii nu ar mai învăța doar teoretic cum funcționează o companie, ci ar gestiona clienți, venituri, contracte și obligații administrative reale. Formalizarea activităților economice ale adolescenților. Tinerii care realizează aplicații, design, conținut digital, produse artizanale sau alte servicii ar putea lucra într-un cadru legal simplificat. Crearea timpurie a unei culturi antreprenoriale. Eșecul unei prime inițiative ar avea costuri administrative reduse, iar proiectele viabile ar putea continua ca SRL-uri normale. Premierul desemnat Eugen Tomac a realizat o schiță de program de guvernare, însă nu este forma finală, care va fi depusă în Parlament, dezbătută și apoi votată de aleși.
Un fost șef ANPC demontează mitul vacanțelor ieftine în Bulgaria: Am comparat preţurile. Concluzia e surprinzătoare

Un fost şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a comparat preţurile de la magazine din Mangalia şi Balcic. Concluzia lui a fost surprinzătoare „pentru mulți turiști români”: preţurile din Bulgaria sunt mai mari decât cele din România. Paul Anghel a postat pe Facebook o serie de fotografii cu prețurile de la supermarket din Mangalia și din Balcic cu un comentariu în care demontează mitul că „Bulgaria e mai ieftină” ca România. Însă comparația făcută de fostul șef ANPC vine într-un moment în care economia Bulgariei e în plin proces de tranziție în contextul adoptării monedei euro, proces care a alimentat în ultimele luni dezbateri și temeri privind creșterea prețurilor. Chiar dacă autoritățile europene și bulgare susțin că trecerea la euro nu generează automat scumpiri, experiența altor state arată că anumite categorii de produse și servicii pot înregistra ajustări de preț în perioada de tranziție. „Recomand consumatorilor să compare prețurile” „Am comparat preţurile din Carrefour Mangalia cu cele din Carrefour Balcic. Concluzia este surprinzătoare pentru mulţi turişti români: numeroase produse sunt mai scumpe pe litoralul bulgăresc decât pe litoralul românesc. Ani la rând am auzit că în Bulgaria este mai ieftin”. Astăzi, realitatea din magazine arată că această percepţie nu mai este valabilă în toate situaţiile. Recomand consumatorilor să compare preţurile şi să nu îşi bazeze deciziile doar pe impresii sau pe experienţe din anii trecuţi. Bonul de casă rămâne cel mai bun indicator al costului real al unei vacanţe”, a transmis Paul Anghel pe Facebook. Bulgaria a trecut la moneda euro din 1 ianuarie 2026. Prețurile sunt încă exprimate și în leva, fosta monedă națională a țării vecine, și în euro. Dar plățile se fac numai în euro. Prețurile s-au rotunjit în sus, după convertire, iar cetățenii bulgari se plâng că doar din salarii și pensii nu reușesc să țină pasul. Cât de mult se scumpește prima vacanță în Bulgaria după adoptarea euro Primul 1 Mai cu euro în Bulgaria a presupus alocarea unui buget mai mare. Pentru un turist român, schimbarea practică este următoarea: vacanța în Bulgaria devine mai ușor de calculat, dar nu neapărat mai ieftină. Plata în euro elimină costurile de schimb valutar și confuzia dintre lei, leva și euro, însă prețurile din benzinării, restaurante și hoteluri trebuie comparate atent. În zonele turistice, mai ales pe litoral, rotunjirile și tarifele sezoniere pot da impresia unei scumpiri mai mari decât media națională. În perioada de tranziție, autoritățile bulgare au impus afișarea duală a prețurilor, în leva și euro (lucru care s-a întâmplat și în alte țări), pentru a limita rotunjirile abuzive și pentru a ajuta consumatorii să compare mai ușor tarifele. Afișarea dublă a început în august 2025 și continuă până în august 2026
Rareș Bogdan critică regulile de la Bruxelles: Exportăm fabrici și importăm șomaj, noi venim cu regulile, americanii cu banii

Rareș Bogdan acuză Uniunea Europeană că distruge industria prin birocrație și standarde verzi stricte, în timp ce SUA atrag firmele cu energie ieftină. Europarlamentarul a trimis o scrisoare oficială Comisiei Europene prin care avertizează că peste 30.000 de locuri de muncă din Europa se află în pericol din cauza prețurilor mari și a dosarelor cu șină de la Bruxelles. Rareș Bogdan Rareș Bogdan explică faptul că regulile climatice din Europa sunt prea grele pentru producători și îi fac să plece peste ocean. „Exportăm fabrici, importăm șomaj. Noi cu regulile, ei cu banii. În timp ce americanii le dau companiilor facilități să construiască fabrici, le dau energie ieftină, UE le dă dosare cu șină și standarde verzi, care le pun în față un test de stres pe care nu e sigur că îl vor trece. Factură pe spatele cetățeanului,” a transmis acesta pe Facebook. Europa pune taxe pe spatele cetățenilor, în timp ce America dă subvenții Acesta susține că noul plan european pentru mediu aduce doar birocrație în plus, în loc să scadă facturile la curent sau gaz. Din acest motiv, el a cerut explicații clare de la șefii Uniunii Europene. „1. Cum se va asigura Comisia că „Pactul pentru o industrie curată” nu va accelera fenomenul de relocare în SUA, având în vedere că adaugă costuri administrative noi, în loc să ofere reduceri directe de costuri sau compensații pentru decalajul de preț la energie? 2. Deține Comisia un studiu de impact cantitativ care să evalueze câte companii din sectoarele intensiv energetice riscă să aleagă subvențiile din SUA în detrimentul noilor scheme de conformare propuse de UE?”
SpaceX a debutat vineri cu 150 $ la bursa Nasdaq. În doar câteva minute, prețul unei acțiuni la compania trilionarului Elon Musk a crescut cu 16 $

Imperiul de rachete, sateliți și AI al lui Elon Musk se duce „până la lună”, după ce omul de afaceri a scris istorie după ce a devenit primul trilionar. Compania sa spațială, SpaceX, a fost oficial listată la bursă, acțiunile fiind tranzacționate sub simbolul SPCX. A atras 75 de miliarde de dolari în cea mai mare listare la bursă din istorie. Analiștii de pe Wall Street avertizează investitorii: trebuie să se aștepte la o volatilitate crescută în prima zi de tranzacționare. În cele din urmă, ar putea rezulta doar o bulă speculativă. După ce Elon Musk și-a schimbat statutul de la miliardar la cel de trilionar, SpaceX, companie înființată în 2002, a debutat vineri cu 150 de dolari la bursa Nasdaq, cu 11% peste prețul stabilit de IPO. Potrivit Reuters , compania era evaluată la 1,96 de trilioane de dolari, asta după ce joi seară, prețul de listare era la 135 de dolari pe acțiune. SpaceX a ajuns să valoreze de peste 4 ori PIB-ul României. Prețul acțiunilor a urcat cu 16 dolari în câteva minute În doar câteva minute, prețul a urcat spre 161 de dolari, fiind raportate tranzacții de 14 miliarde de dolari în câteva minute. 89 de milioane de acțiuni au fost schimbate. Dacă acțiunile cresc prea mult și prea repede, tranzacționarea poate fi suspendată. La jumătatea ședinței de la Nasdaq la care vorbea Elon Musk, o acțiune la compania SpaceX a ajuns să valoreze 166 de dolari. Sursa Foto: Saratta Chuengsatiansup Ce vrea să facă Elon Musk cu atâția bani? Un trilion de dolari înseamnă o mie de miliarde de dolari. Este o sumă imensă pe care Elon Musk nu poate să o cheltuiască într-o viață. Dacă ar cheltui 1 milion de dolari în fiecare zi, i-ar lua 2.740 de ani pentru a-și epuiza averea imensă. Ce intenționează să facă SpaceX cu banii? Elon Musk dorește să folosească sumele mari pentru proiecte tech: infrastructură pentru AI, lansare de noi constelații de sateliți Starlink și îmbunătățirea tehnologiei rachetelor pentru a fi transportați astronauți pe Lună și pe Marte în viitorul apropiat. Elin Musk susține că dorește să investească foarte mult în dezvoltarea de centre de date pentru AI în spațiu. Trilionarul o vede ca pe o soluție pentru a depăși limitările energetice de pe Pământ. Și românii pot cumpăra acțiuni Investitorii români pot cumpăra acțiuni la SpaceX încă din prima zi de tranzacționare. Se pot face tranzacții și în intervalul 23:00 – 03:00, ora României. Sursa Foto: Hepta/Profimedia
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, după decizia UE de a deschide negocierile de aderare: Ne-am făcut temele și continuăm reformele/”E important ca UE să își țină cuvântul”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, au salutat decizia Uniunii Europene de a deschide primul pachet de negocieri pentru aderare. Cei doi șefi de stat au mulțumit partenerilor europeni pentru acest pas și au promis că vor continua modernizarea instituțiilor interne. Ursula von der Leyen / Profimedia Maia Sandu: „Ne-am făcut temele și vom continua să punem în aplicare reformele” „O discuție fructuoasă cu președintele Consiliului European, Antonio Costa. Salut decizia de a deschide luni primul grup de negocieri de aderare. Moldova este pregătită să le deschidă pe toate – ne-am făcut temele și vom continua să punem în aplicare reformele. Aștept cu interes summitul UE-Moldova din 22 iunie”, a scris Maia Sandu pe X. Volodimir Zelenski: „Ucraina se apără pe sine și, făcând-o, apără întreaga Europă” La rândul său, Zelenski a descris hotărârea de la Bruxelles ca pe un moment de maximă importanță pentru poporul ucrainean, care luptă în continuare pe front împotriva Rusiei. „Le mulțumesc tuturor oamenilor noștri care luptă pentru Ucraina, lucrează pentru statul nostru și ajută la apărarea intereselor noastre naționale. Și le mulțumesc tuturor partenerilor noștri din UE și fiecărui lider în parte pentru acest pas ferm în numele Europei. Ucraina se apără pe sine și, făcând-o, apără întreaga Europă – ideea că națiunile europene pot trăi unite, libere și în pace. După cum am spus, Ucraina face ceea ce este necesar, iar este important ca UE să își țină și ea cuvântul.” Uniunea Europeană deschide oficial primele negocieri de aderare Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat astăzi că toate statele membre au aprobat începerea primului pachet de negocieri pentru intrarea Ucrainei și Republicii Moldova în Uniunea Europeană. „În cadrul primei conferințe interguvernamentale de luni, vom deschide pachetul privind elementele fundamentale; coloana vertebrală a valorilor și principiilor esențiale de aderare pe care se bazează UE, de la statul de drept la instituții democratice solide”, informează von der Leyen, cu precizarea că aceasta reprezintă o recunoaștere a determinării, curajului și eforturilor depuse de ambele țări în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense,” a transmis aceasta.
Elon Musk, mai bogat decât cinci miliardari la un loc

Elon Musk a devenit primul trilionar din istorie după ce SpaceX a fost listată oficial la bursă. La ora curentă, prețul unei acțiuni la SpaceX este 171 de dolari. SpaceX a ajuns să valoreze de peste 4 ori PIB-ul României, compania fiidn evaluată la 2,13 de trilioane de dolari. Elon Musk controlează 42% din capital. Elon Musk, mai bogat decât țara nativă Averea sa este de două ori mai mare decât PIB-ul țării în care s-a născut, Africa de Sud. O acțiune la compania de rachete, sateliți și AI a valorat joi seară 135 de dolari, potrivit The Washington Post. PIB-ul Africii de Sud este 479 miliarde de dolari (nominal). Sursa foto: Profimedia images Trilionarul Elon Musk este mai bogat decât următorii cinci cei mai bogați miliardari din lume la un loc. Elon Musk – 1,1 trilion de dolari Larry Page – 303 miliarde de dolari Sergey Brin – 282 miliarde de dolari Jeff Bezos – 260 miliarde de dolari Larry Ellison – 254 miliarde de dolari Michael Dell – 204 miliarde de dolari Mark Zuckerberg – 203 miliarde de dolari Jensen Huang – 166 miliarde de dolari Bernard Arnault – 164 miliarde de dolari Jim Walton – 147 miliarde de dolari Numai 21 de țări, printre care SUA, au un PIB de peste 1 trilion de dolari. Statistici: cum arată un 1 trilion $? Potrivit Fortune, dacă cineva ar așeza 1 trilion de dolari în bancnote cap la cap, ar rezulta o coloană care s-ar întinde la 156 de milioane de kilometri. Ar presupune 200 de călătorii dus-întors de la Pământ la Lună (distanța este de 384.400 de km). Coloana depășește și distanța dintre Pământ și Soare (150 de milioane de km). Dar dacă Elon Musk și-ar împărți averea de 1 trilion de dolari către toți cei 8,2 miliarde de oameni care trăiesc azi pe Pământ? Fiecare persoană ar primi numai 122 de dolari, scrie Forbes. SpaceX plănuiește să construiască centre de date orbitale pentru a dezvolta servere mai rapide de AI pentru GROK. Elon Musk consideră că trimiterea de sateliți Starlink cu centre de date spațiale ar fi o soluție pentru a dezvolt AI, fără a fi afectat de limitările energetice de pe Pământ. Sursa Foto: Hepta/Profimedia