Țoiu, discuții cu omologul pakistanez pe acordul SUA – Iran

Ministrul Afacerilor Externe a discutat cu vicepremierul și ministrul de externe al Pakistanului, Mohammad Ishaq Dar, despre stadiul negocierilor pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu asigură că a fost reliefat și rolul României în viitoarele faze ale acordului de pace. Șefa diplomației de la București a mulțumit Pakistanului pentru rolul său de mediator în criza geopolitică din Orientul Mijlociu. Țoiu a subliniat rolul ONU și UE în negocierile de pace din Iran Ministra a evidențiat contribuția mai multor state din regiune la procesul de dezescaladare, inclusiv Arabia Saudită, Qatar, Turcia și Egipt. „În această dimineață am avut o convorbire cu Mohammad Ishaq Dar, viceprim‑ministru și ministrul de externe al Pakistanului, în care m-a informat privind stadiul medierilor din Orientul Mijlociu privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz, a acordului esențial între SUA și Iran și calendarul semnării acestuia”, a notat pe rețeaua X Oana Țoiu. Aceasta a subliniat importanța dialogului constant și a implicării Organizației Națiunilor Unite și a Uniunii Europene în susținerea negocierilor. Șanse mari pentru o scădere a prețului la energie Referitor la impactul diplomatic al acestui acord, Țoiu estimează că sunt speranțe realiste ca eforturile diplomatice cumulate ale SUA și altor țări în direcția procesului de mediere să aibă ca efect scăderea prețurilor la energie. Precum și asigurarea accesului la îngrășăminte agricole. „Obiectivele comune – de a contribui la scăderea prețurilor la energie și de a asigura acces la timp la îngrășăminte agricole, cu impact asupra piețelor alimentare la nivel global – au acum o perspectivă realistă datorită eforturilor diplomatice ale SUA și ale țărilor implicate în procesul de mediere”. Rolul României în viitoarele faze de implementare a înțelegerii În context, ministra a amintit că acordul va fi semnat vineri, 19 iunie. Politiciana USR a punctat rolul României în viitoarele faze de implementare a înțelegerii. Rol posibil în calitate de viceguvernator al AIEA (Agenția Internațională de Energie Atomică). Iranul blochează accesul inspectorilor nucleari. Sursa FOTO: wikimedia.org „Ceremonia oficială de semnare a acordului este planificată pe 19 iunie. Urmează etapele viitoare ale negocierii, inclusiv aspecte tehnice privind dosarul nuclear. Unde este relevant și rolul României de viceguvernator al AIEA. România este parte a coaliției coordonate de Departamentul de Stat al SUA pentru coordonarea efortului diplomatic de redeschidere a Strâmtorii Hormuz, precum și a coaliției europene”, a conchis Țoiu.
Românii au consumat mai puțină energie electrică în primele patru luni ale anului. Ce spun datele INS despre producția țării

Consumul de energie electrică, în primele patru luni ale anului 2026, a scăzut în gospodăriile populației cu peste 10%, dar și în economie cu 0,4%, față de perioada similară din 2025, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). De asemenea, producția de energie a României a scăzut cu 1,5% în aceeași perioadă analizată. Conform datelor publicate de INS, principalele resurse de energie primară, în perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2026, au totalizat 10.482,4 mii tone echivalent petrol, în scădere cu 356,7 mii față de perioada similară din 2025. Producția internă a însumat 5.498,6 mii tep, în scădere cu 83,9 mii tep (-1,5%) față de aceeași perioadă din 2025, iar importul a fost de 4.983,8 mii tep, în scădere cu 272,8 mii tep (-5,2%). Sursa: Institutul Național de Statistică În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 23.834,3 milioane kWh, în creștere cu 570,6 milioane kWh față de perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2025. Producția din termocentrale a scăzut Producția din termocentrale a fost de 5.783,7 milioane kWh, în scădere cu 214,7 milioane kWh (-3,6%), cea din hidrocentrale a fost de 5.119,3 milioane kWh, în creștere cu 1225,6 milioane kWh (+31,5%), iar cea din centralele nucealro-electrice a fost de 3.820,5 milioane kWh, în scădere cu 115,5 milioane kWh (-2,9%). Sursa: Institutul Național de Statistică De asemenea, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 2.391,7 milioane kWh, în creștere cu 265,1 milioane kWh, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1.432,0 milioane kWh, în creștere cu 298,9 milioane kWh. Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 16.533,0 milioane kWh, cu 2,7% mai mic față de perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2025, consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,4%, iluminatul public a crescut cu 0,8%, iar consumul populației a scăzut cu 10,1%. Exportul de energie electrică a crescut Exportul de energie electrică a fost de 5,148 miliarde kWh, în creştere cu 708,7 milioane kWh, în timp ce consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,152 miliarde kWh, în creştere cu 325,4 milioane kWh, conform datelor INS.
Cum arată Râșnovul, orașul unde Adrian Veștea, premierul desemnat, a fost primar 12 ani. Ce s-a întâmplat cu numărul de turiști și investițiile locale

Adrian Veștea, noul premier desemnat de președintele Nicușor Dan, este unul dintre politicienii care și-au construit cariera administrativă la nivel local. Originar din Râșnov, acesta a condus orașul timp de trei mandate consecutive, între 2004 și iulie 2016, înainte să preia funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Și în perioada mandatului lui Veștea, dar și după această perioadă și mai ales datorită investițiilor private locale atrase, Râșnovul a fost unul dintre puținele orașe ale României care au crescut din punct de vedere economic, în vreme ce alte regiuni s-au depopulat. Ce arată cifrele oficiale? Adrian Veștea – Premierul desemnat, fost primar al Râșnovului De la sărăcie cruntă la „miracolul” României Râșnovul a trecut prin una dintre cele mai spectaculoase transformări economice și turistice din întreaga țară. Orașul, aflat la intersecția dintre Bran, Poiana Brașov, Brașov și Predeal, a crescut din toate punctele de vedere, de la explozia turismului, la fabricile multinaționale care s-au deschis în jurul lui și care alimentează economia. De la declin la o destinație cu peste jumătate de milion de turiști anual La începutul anilor 2000, imaginea Râșnovului era complet diferită față de cea din prezent. Cetatea medievală, principalul simbol al localității, se afla într-o stare de degradare avansată, iar orașul traversa dificultăți economice mari. În următoarele două decenii însă, turismul local a cunoscut o creștere accelerată. Astfel, numărul de oameni care aleg anual Râșnovul a depășit pragul de 500.000, iar unitățile de cazare primesc de 250 de ori mai mulți vizitatori decât acum 20 de ani. Sursa foto: Facebook/Dino Parc Râșnov Succesul nu a apărut peste noapte. Dezvoltarea orașului s-a bazat pe un mix de investiții publice și private. Reabilitarea Cetății Râșnov, dezvoltarea infrastructurii turistice, dar și apariția Dino Parc, una dintre principalele atracţii ale oraşului, au contribuit activ la creșterea turismului, atât din țară cât și din străinătate. Economia locală a crescut de peste șase ori în 17 ani Transformarea orașului nu s-a limitat doar la turism. Conform datelor analizate de Termene.ro, mediul de afaceri din Râșnov a înregistrat o evoluție spectaculoasă în perioada 2008-2024. Cifra de afaceri cumulată a companiilor înregistrate în Râșnov a crescut de la puțin peste 209 milioane de lei în 2008 la aproape 1,3 miliarde de lei în 2024, adică un avans de 519%. Sursa Foto: Visit Rasnov / Facebook În aceeași perioadă, profiturile nete cumulate au urcat de la 7 milioane de lei la 135,7 milioane de lei, o creștere de aproape 19 ori. Dacă în 2008 firmele locale înregistrau un rezultat net agregat negativ, de 4,7 milioane de lei, în 2024 soldul profitului net a ajuns la peste 110 milioane de lei. Numărul locurilor de muncă a crescut cu două treimi Expansiunea economică a Râșnovului s-a reflectat și în piața muncii. Numărul total al angajaților companiilor din orășel a crescut de la 1.519 persoane în 2008 la 2.533 în 2024, ceea ce înseamnă un avans de aproximativ 67%. Sursa Foto: Visit Rasnov / Facebook Totodată, productivitatea companiilor locale s-a îmbunătățit semnificativ. Dacă în 2008 rezultatul net raportat la numărul de angajați indica o pierdere de aproximativ 3.100 de lei per angajat, în 2024 aceasta a ajuns la un profit net de aproape 45.300 de lei pentru fiecare salariat.
Presa britanică: Starmer va anunța de săptămâna viitoare interzicerea accesului adolescenților la rețelele de socializare

Guvernul Regatului Unit va anunța de săptămâna viitoare interzicerea accesului minorilor sub 16 ani la rețelele de socializare, printr-un program de propuneri guvernamentale cunoscut ca „Australia plus”, susțin surse guvernamentale pentru presa britanică. Australia a fost printre primele țări din lume care a impus interdicția. Potrivit Bloomberg , premierul Keir Starmer va anunța „Australia plus” săptămâna viitoare. Ce restricții vor fi impuse Copiii și adolescenții nu vor mai putea accesa platformele de socializare ca Facebook, Instagram TikTok și X. Persoanelor sub 18 ani li se vor interzice să mai acceseze chaboți romantici sau sexuali bazați pe inteligența artificială. Chiar și platformele de jocuri video vor fi supuse restricțiilor. Copiii nu vor mai putea să converseze cu străini pe platforme ca Discord, Steam și nici pe platformele consolelor PlayStation, Xbox sau Nintendo. Vor fi impuse restricții și adolescenților de 17-18 ani, pentru a nu le mai permite să mai folosească dispozitivele digitale până noaptea târziu. De la ora 20:30, toate persoanele care au sub 18 ani nu vor mai putea accesa rețelele de socializare. Motivele restricțiilor Surse guvernamentale au declarat pentru The Guardian și Bloomberg că autoritățile din Marea Britanie vor să protejeze adolescenții de conținut dăunător și care poate provoca dependență. Conversațiile cu străinii, derularea la infinit pe ecrane și hărțuirea onine sunt principalele motive care au determinat măsurile dure. În Australia, minorii au interdicția de a mai accesa platforme ca TikTok, YouTube, Instagram, Reddit, Facebook, X, Threads, Snapchat, Twitch și Kick. Iar guvernul britanic ar putea impune măsuri la aceeași scară largă, după ce a spus că 9 din 10 părinți au susținut că vârsta minimă pentru accesul la rețelele de socializare trebuie să fie 16 ani. De asemenea, 88% din părinți spun că numai așa, tot mai puțini copii ar fi expuși la conținut dăunător. Două treimi din tinerii britanici cred că restricțiile ar putea face mediul online mai sigur. Secretarul Culturii: Companiile tech au timp suficient Secretara Culturii a Marii Britanii, Lisa Nandy, a declarat că marile companii de tehnologie au „timp suficient pentru a-și pune lucrurile în ordine”, după ce s-a propagat zvonul că premierul Starmer ar putea anunța interzicerea accesului adolescenților la rețelele de socializare. Potrivit BBC, ea a mai spus că dacă companiile „nu sunt pregătite să asigure produse sigure, îăși vor pierde dreptul să-și mai comercializeze produsele în rândul copiilor”. Activistul Ian Russell, a cărui fiică Molly s-a sinucis după ce a vizionat conținut dăunător online, a declarat că este „consternat” de relatările privind interdicția. Russell a sugerat că Starmer doar politizează o problemă socială gravă. „Dacă a face capital politic presupune să te joci cu viețile tinerilor, consider acest lucru deplorabil”, a spus el. Sursa Foto: Shutterstock/Envato
UDMR, luată prin surprindere de desemnarea lui Adrian Veștea: Kelemen Hunor nu a fost informat

Purtătorul de cuvânt al UDMR, deputatul Csoma Botond, spune că liderii formațiunii politice au fost luaţi prin surprindere de decizia preşedintelui Nicuşor Dan privind desemnarea liberalului Adrian Veştea în funcţia de prim-ministru. Botond a menționat că preşedintele Kelemen Hunor nu a fost informat despre această desemnare și că noua situație politică va fi discutată duminică după-amiaza în Consiliul Permanent al UDMR. „Numirea noului candidat la funcţia de prim-ministru reprezintă o mişcare surprinzătoare din partea preşedintelui ţării; în această după-amiază vom discuta în cadrul Consiliului Permanent al RMDSZ despre situaţia creată”, afirmă Csoma Botond într-o postare pe pagina sa de Facebook. Parlamentarul UDMR consideră, totodată, că „ţara are nevoie cât mai curând posibil de un guvern cu puteri depline”. Formațiunea politică va anunța duminică seara cum se va poziţiona faţă de desemnarea liberalului Adrian Veştea în calitatea de premier. „În ceea ce priveşte noul Guvern, este o analiză mult mai complexă”, spune el, arătând că în prezent nu se ajunge la formarea majorităţii şi „trebuie să mai discute cu georgiştii, cu şoşocarii care sunt prin Parlament”, a afirmat Csoma Botond într-o intervenţie la Digi 24. El a mai spus că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu a fost informat în prealabil despre această desemnare şi deci nu ştia despre ea. „Am avut această speranţă, nu neapărat UDRM, dar partidele politice care au format, de exemplu, fosta coaliţie, ne-am gândit că poate se vor flexibiliza puţin poziţiile politice după ce Eugen Tomac nu strânge majoritatea”, a mai spus Csoma Botond. Bolojan a convocat o ședință de urgență la PNL pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică dimineaţă, că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe liberalul Adrian Veştea. „În acest moment însă este clar că o soluţie politică este cea care este potrivită”, a subliniat preşedintele. Președintele PNL, Ilie Bolojan, a convocat, luni la ora 17:00, ședința a BPN pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid după ce desemnarea sa nu a trecut prin procesul decizional intern al PNL. Deputații, senatorii liberali, dar și primarii municipiilor și președinții de Consilii Județene care nu sunt membri BPN au fost invitați să participe. Biroul Politic Național și Biroul Politic Executiv se întâlnesc mâine în Parlament, unde a avut loc și precedentul BPN, pentru a-l exclude pe Adrian Veștea, noua propunere de premier a președintelui Nicușor Dan, din partid. La ultima modificare a statutului PNL, una dintre prevederi a fost că un prim-vicepreședinte poate fi exclus printr-un congres extraordinar. Este nevoie, așadar, de o mobilizare statutară, de un congres extraordinar. La congres este necesar un vot de 50% +1.
Marea Britanie va anunța săptămâna viitoare interzicerea accesului la rețelele sociale pentru adolescenți

Regatul Unit ar putea anunța interzicerea accesului minorilor sub 16 ani la rețelele de socializare, printr-un program de propuneri guvernamentale cunoscut ca „Australia plus”. Australia a fost printre primele țări din lume care a impus interdicția. Potrivit Bloomberg , premierul Keir Starmer va anunța „Australia plus” săptămâna viitoare. Ce restricții vor fi impuse Copiii și adolescenții nu vor mai putea accesa platformele de socializare ca Facebook, Instagram TikTok și X. Persoanelor sub 18 ani li se vor interzice să mai acceseze chaboți romantici sau sexuali bazați pe inteligența artificială. Chiar și platformele de jocuri video vor fi supuse restricțiilor. Copiii nu vor mai putea să converseze cu străini pe platforme ca Discord, Steam și nici pe platformele consolelor PlayStation, Xbox sau Nintendo. Vor fi impuse restricții și adolescenților de 17-18 ani, pentru a nu le mai permite să mai folosească dispozitivele digitale până noaptea târziu. De la ora 20:30, toate persoanele care au sub 18 ani nu vor mai putea accesa rețelele de socializare. Motivele restricțiilor Surse guvernamentale au declarat pentru The Guardian și Bloomberg că autoritățile din Marea Britanie vor să protejeze adolescenții de conținut dăunător și care poate provoca dependență. Conversațiile cu străinii, derularea la infinit pe ecrane și hărțuirea onine sunt principalele motive care au determinat măsurile dure. În Australia, minorii au interdicția de a mai accesa platforme ca TikTok, YouTube, Instagram, Reddit, Facebook, X, Threads, Snapchat, Twitch și Kick. Iar guvernul britanic ar putea impune măsuri la aceeași scară largă, după ce a spus că 9 din 10 părinți au susținut că vârsta minimă pentru accesul la rețelele de socializare trebuie să fie 16 ani. De asemenea, 88% din părinți spun că numai așa, tot mai puțini copii ar fi expuși la conținut dăunător. Două treimi din tinerii britanici cred că restricțiile ar putea face mediul online mai sigur. Secretarul Culturii: Companiile tech au timp suficient Secretara Culturii a Marii Britanii, Lisa Nandy, a declarat că marile companii de tehnologie au „timp suficient pentru a-și pune lucrurile în ordine”, după ce s-a propagat zvonul că premierul Starmer ar putea anunța interzicerea accesului adolescenților la rețelele de socializare. Potrivit BBC, ea a mai spus că dacă companiile „nu sunt pregătite să asigure produse sigure, îăși vor pierde dreptul să-și mai comercializeze produsele în rândul copiilor”. Activistul Ian Russell, a cărui fiică Molly s-a sinucis după ce a vizionat conținut dăunător online, a declarat că este „consternat” de relatările privind interdicția. Russell a sugerat că Starmer doar politizează o problemă socială gravă. „Dacă a face capital politic presupune să te joci cu viețile tinerilor, consider acest lucru deplorabil”, a spus el. Sursa Foto: Shutterstock/Envato
Preşedintele Senatului califică nominalizarea lui Adrian Veștea ca pe un act greu de digerat politic. Ce spune liberalul legat de ședința de luni

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a afirmat că nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este „un act care poate fi greu de digerat”, inclusiv pentru cei cu extinsă experiență politică. El afirmă că soluţia democratică şi constituțională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile. ”Nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au văzut şi trăit multe în politică”, spune Mircea Abrudean pe Facebook. Abrudean precizează că, după depunerea mandatului de către Eugen Tomac, aşa cum a spus şi zilele trecute, soluţia democratică şi constituţională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile. ”În absenţa acestei noi runde de consultări, Partidul Naţional Liberal va discuta în forurile statutare pentru a lua o decizie oficială”, mai scrie Abrudean în mesaj. Ședință de urgență la PNL pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid Președintele PNL, Ilie Bolojan, a convocat, luni la ora 17:00, ședința a BPN pentru excluderea lui Adrian Veștea din partid. Deputații, senatorii liberali, dar și primarii municipiilor și președinții de Consilii Județene care nu sunt membri BPN au fost invitați să participe. Biroul Politic Național și Biroul Politic Executiv se întâlnesc mâine în Parlament, unde a avut loc și precedentul BPN, pentru a-l exclude pe Adrian Veștea, noua propunere de premier a președintelui Nicușor Dan, din partid. Liderul PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a reacţionat dur la anunţul preşedintelui referitor la nominalizarea liberalului Adrian Veştea pentru postul de premier, afirmând că nu a fost anunţat în legătură cu această decizie, pe care o consideră ”un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”. Ce prevede statutul PNL în acest caz La ultima modificare a statutului PNL, una dintre prevederi a fost că un prim-vicepreședinte poate fi exclus printr-un congres extraordinar. Este nevoie, așadar, de o mobilizare statutară, de un congres extraordinar. La congres este necesar un vot de 50% +1. Excluderea lui Veștea ar fi fost practic imposibilă într-un timp scurt și ar fi nevoie de 28 de voturi, la un congres a cărei convocare ar dura 15 zile. În aceste 15 zile, însă, Veștea poate rămâne membru de partid și poate începe negocierile pentru un guvern politic cu PSD, mai spun sursele Gândul. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Veștea după retragerea lui Eugen Tomac, fără ca Ilie Bolojan să fi fost informat în prealabil. Liderul PNL a calificat decizia drept un „act ostil” și o încercare evidentă de rupere a partidului. Veștea a anunțat, la rândul său, că își dorește formarea unui guvern politic și că va începe discuțiile cu partidele democratice.
De ce Veștea. Calculele de culise din PNL, prezentate în exclusivitate de Gândul: Este un blitzkrieg

Calculele interne din PNL pentru desemnarea lui Adrian Veștea în funcția de premier au fost făcute în baza statului său de prim-vicepreședinte – este unul dintre cei 4 prim-vicepreședinți ai partidului. Ilie Bolojan ar fi încercat excluderea sa imediat din partid, asa cum de altfel a și anunțat într-o primă reacție după desemnarea sa, astfel încât să nu aibă timp pentru negocieri, însă fiind vorba de un prim-vicepreședinte, timpul necesar este de minim 15 zile pentru îndepărtarea sa. Alte surse din interiorul partidului vorbesc de un „blitzkrieg” în interiorul PNL pentru a aduce voturi premierului desemnat Adrian Veștea. Până miercuri, se pare, Veștea va merge în Parlament cu formula de miniștri și cu programul de guvernare, mai spun sursele Gândul, anticipând mișcările taberei Bolojan. Adrian Veștea, greu de demis La ultima modificare a statutului PNL, una dintre prevederi a fost că un prim-vicepreședinte poate fi exclus printr-un congres extraordinar. Este nevoie, așadar, de o mobilizare statutară, de un congres extraordinar. Sursa: Statut PNL La congres este necesar un vot de 50% +1. Excluderea lui Veștea ar fi fost practic imposibilă într-un timp scurt și ar fi nevoie de 28 de voturi, la un congres a cărei convocare ar dura 15 zile. În aceste 15 zile, însă, Veștea poate rămâne membru de partid și poate începe negocierile pentru un guvern politic cu PSD, mai spun sursele Gândul. Ce urmează Calculele din PNL și ale președintelui Nicușor Dan sunt pentru un guvern PSD-PNL și, posibil, USR, în funcție de evoluții. Calendarul este strâns. „Va fi un „blitzkrieg”, spun alte surse. Premierul desemnat Adrian Veștea va veni, cel mai probabil, până miercuri în Parlament cu formula de guvernare și programul, ca să nu-i dea timp lui Ilie Bolojan să se replieze. Se va încerca, astfel, taberei Bolojan în partid. Veștea care l-a luat prin surprindere pe Bolojan Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Veștea după retragerea lui Eugen Tomac, fără ca Ilie Bolojan să fi fost informat în prealabil. Liderul PNL a calificat decizia drept un „act ostil” și o încercare evidentă de rupere a partidului. Veștea a anunțat, la rândul său, că își dorește formarea unui guvern politic și că va începe discuțiile cu partidele democratice. Alegerea lui Veștea a fost însă atent calculată și din perspectiva statutului PNL. El nu este un simplu membru al conducerii, ci unul dintre prim-vicepreședinții partidului, funcție obținută prin votul Congresului PNL din iulie 2025. Această poziție îi oferă o protecție statutară importantă: Bolojan nu îl poate înlătura rapid printr-un simplu vot în Biroul Politic Național. Veștea se poziționase deja în tabăra liberalilor care susțin revenirea la masa negocierilor. După căderea Guvernului Bolojan, el a cerut continuarea guvernării alături de partidele proeuropene, în contradicție cu linia impusă de șeful PNL Ilie Bolojan, care anunțase ruperea colaborării cu PSD. Astfel, desemnarea nu deschide doar lupta pentru formarea unui nou guvern. Deschide și o confruntare pentru controlul PNL. Veștea încearcă să ajungă la Palatul Victoria înainte ca Bolojan să reușească să-l scoată din joc, iar viteza cu care va construi o majoritate parlamentară decide nu doar viitorul Executivului, ci și cine va conduce, în realitate, Partidul Național Liberal. Miza în acest moment este rapiditatea cu care se va mișca premierul desemnat pentru a obține votul în Parlament, mai ales din partea aleșilor PNL.
O Românie campioană la: fibră și repetentă la energie

În ultimii 35 de ani, România a fost fundalul perfect al două povești radical opuse. În telecomunicații, am plecat de la telefoane fixe obținute după ani de așteptare și a ajuns una dintre țările cu cel mai rapid și accesibil internet din lume. În schimb, în energie, deși dispunem de gaze, petrol, hidrocentrale, cărbune și energie nucleară, am rămas captivi unui cerc nesfârșit de intervenții politice, plafonări, compensări și reforme. Promise, dar niciodată duse până la capăt, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Telecomunicațiile au fost lăsate să devină o industrie a concurenței. Energia a rămas o industrie a puterii și influenței, este premisa de la care pleacă analiza asociației care reprezintă drepturile consumatorilor români de energie. Povestea celor două reforme diametral opuse Din exterior, România celor 35 de ani de la Revoluție pare să fi trăit două planuri complet diferite. În primul, România a construit una dintre cele mai performante piețe de telecomunicații din Europa. A plecat de la telefoane fixe pentru care se aștepta ani întregi, de la centrale analogice și de la o infrastructură aproape medievală, pentru a ajunge una dintre țările cu cele mai rapide și accesibile servicii de internet din lume. A fost o transformare spectaculoasă, fără scandaluri recurente, fără ordonanțe de urgență lunare și fără intervenții dramatice ale statului. Sursa FOTO: https://c.pxhere.com În al doilea scenariu, România a încercat să reformeze energia prin intermediul politicului. Aparent, punctul de plecare era promițător. Țara avea aproape toate resursele pe care și le-ar fi putut dori un stat european: gaze naturale, petrol, hidrocentrale, cărbune, energie nucleară. Așadar, o poziție strategică importantă în regiune. Totuși, după mai bine de 3 decenii, energia înseamnă crize, plafonări, compensări, intervenții administrative, scandaluri politice și promisiuni repetate că „de data aceasta reforma va fi făcută corect”. Marele eșec energetic și succesul de manual al telecomunicațiilor Această diferență nu poate fi explicată doar prin faptul că energia este mai complicată decât telecomunicațiile. Este mai complicată, fără îndoială, dar complexitatea tehnică nu explică de ce una dintre reforme a produs prosperitate și încredere, iar cealaltă a produs neîncredere și conflicte. Explicația trebuie căutată în altă parte. Telecomunicațiile au fost una dintre puținele reforme românești în care succesul depindea aproape exclusiv de capacitatea de a crea valoare. Pentru a câștiga bani trebuia să construiești rețele, să aduci tehnologie nouă, să găsești clienți și să oferi servicii mai bune decât concurența. Profitul era recompensa pentru investiție, risc și inovație. Statul stabilea regulile jocului, deși nu putea decide cine câștigă și cine pierde. Această decizie aparținea consumatorului. Profitul din energie a fost total capturat În energie, logica a fost diferită încă de la început. Aici profitul nu a depins întotdeauna de capacitatea de a construi ceva nou. De multe ori a depins de accesul la resurse, de poziționarea într-un anumit segment al pieței, de modificarea unei reglementări, de apariția unei scheme de sprijin sau de capacitatea de a influența procesul decizional. În Telecom, pentru a câștiga bani trebuia să convingi clientul. În energie, de prea multe ori era suficient să fii aproape de locul în care se stabileau regulile, să fi pus în față. Reforma anti-speculă din energie, măsură propusă de Guvernul Bolojan, a fost blocată. Ce se întâmplă cu ordonanța privind ATR-urile Așa a apărut prima mare diferență dintre cele două lumi. Telecomul a creat antreprenori. Energia a creat ”băieți deștepți”. Această diferență pare subtilă, dar ea explică aproape tot ceea ce a urmat. Energia nu este doar o piață, ci și o sursă extraordinară de rentă economică și putere politică În telecom, competiția împingea actorii economici să investească tot mai mult. În energie, dimensiunea rentelor disponibile a atras inevitabil alte categorii de interese. Energia este unul dintre puținele domenii economice în care câștigurile uriașe pot apărea nu doar din investiții și performanță, ci și din modificarea unei reglementări, din accesul la o resursă strategică sau din schimbarea unor condiții de piață, din articole legislative făcute special ca să câștige cine trebuie, din ATR-uri acordate cu dedicație, din entități puse să controleze pentru a distruge competitorii și care nu acționează la sesizări etc.. Economiștii numesc acest fenomen „captură de rentă”. Cu cât rentele sunt mai mari, cu atât mai mulți actori încearcă să le controleze și orice tentativă de reformă eșuează. Dumitru Chisăliță Și astfel, în jurul energiei românești s-a construit treptat un ecosistem complex de interese economice, politice, birocratice și geopolitice. Telecomul a rămas dominat de logica concurenței. Energia a devenit dominată de logica influenței, explică Dumitru Chisăliță, președintele AEI. Energia este pur și simplu putere Adevărata problemă este că energia nu este doar o industrie. Energia este putere. România, în topul celor mai scumpe piețe UE de energie Un guvern poate ignora luni întregi problemele telecomunicațiilor fără consecințe politice majore. Dar niciun guvern nu poate ignora prețul energiei. Facturile influențează inflația, costurile de producție, nivelul de trai, competitivitatea economică și, în final, rezultatele alegerilor. Din acest motiv, energia a devenit terenul ideal pentru dezvoltarea populismului economic. Ani la rând, toate guvernele au promis energie ieftină. Au promis protecție pentru consumatori. Au promis că reforma poate fi făcută fără costuri și fără sacrificii. Dar energia nu funcționează după regulile discursului electoral. Dacă investițiile sunt amânate, costurile nu dispar. Ele explodează când amânarea nu mai poate fi menținută. Dacă prețurile sunt ținute artificial jos, nota de plată este anulată transferată în viitor. Dacă modernizarea este amânată, degradarea sistemului continuă. România a ales mult timp să consume capitalul energetic moștenit din trecut și să amâne momentul adevărului. Iar când acel moment a venit, în timpul crizei energetice din 2021–2022, românii au descoperit că problemele acumulate timp de decenii nu mai puteau fi ascunse. Atunci s-a văzut și o altă iluzie care însoțise reforma energetică: confuzia dintre liberalizarea prețului și concurență. Două Românii: una conectată la fibră, cealaltă dependentă de facturi mari Ani la rând, consumatorilor li s-a spus că liberalizarea va aduce automat beneficii. Numai că liberalizarea nu înseamnă concurență. Concurența înseamnă existența unor alternative reale. În Telecom existau astfel de alternative. Se puteau construi
Nou mesaj Ro-Alert în județul Tulcea, în urma unui atac rusesc cu drone asupra unor obiective de infrastructură din Ucraina, în apropierea Dunării

Un nou mesaj Ro-Alert a fost emis în județul Tulcea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 spre 14 iunie 2026, în urma unui atac rusesc cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina. Obiectivele se află în proximitatea frontierei fluviale cu România. Dou aeronave Eurofighter Typhoon au fost ridicate de la sol. MApN a transmis un comunicat oficial în acest sens. În jurul orei 00:10, două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol. A fost monitorizat perimetrul, la granița cu Ucraina. Mesajul Ro-Alert a fost emis la ora 00:02. Alerta aeriană a încetat la ora 01:11. Cele două aeronave s-au întors în bază, la ora 01:44. Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Mihail Kogălniceanu au survolat în zonă Ce transmite MApN MApN a transmis un comunicat oficial cu privire la situația care a avut loc noaptea trecută. „În noaptea dinspre 13 spre 14 iunie, Federația Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea. Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Mihail Kogălniceanu, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 00.10, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a observării evoluţiei unui grup de ţinte aeriene, la 12 km est de Vâlcove. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-Alert fiind trimis la ora 00.02. Alerta aeriana a încetat la ora 01.11. Aeronavele Eurofighter Typhoon au ateriat în baza Baza 57 Mihail Kogălniceanu la ora 01.44. Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian. MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri și menține permanent legătura cu acestea”, a transmis MApN. Sursă foto: Shutterstock