Universitatea Craiova și-a prezentat trofeele în fața suporterilor. Jucătorii au ajuns în centrul orașului cu un autocar descoperit

universitatea-craiova-si-a-prezentat-trofeele-in-fata-suporterilor.-jucatorii-au-ajuns-in-centrul-orasului-cu-un-autocar-descoperit

Petrecerea în fața suporterilor a început la Craiova, luni seară, în jurul orei 19.30. Jucătorii Universității Craiova au venit în centrul orașului cu un autocar descoperit, cu cele două trofee, în scandările entuziasmate ale fanilor. Universitatea Craiova a devenit noua campioană a României, duminică seară, după 35 de ani de așteptare. În „finala” Superligii, a spulberat-o, chiar în Bănie, pe „U” Cluj, cu scorul de 5-0. Au înscris: David Matei 3′, Assad Al Hamlawi 8’/48′, Mekvabishvili 59′, Băsceanu 73′. Ardelenii au jucat o repriză cu un om în minus, pe „Ion Oblemenco”, după ce Mendy a primit în minutul 43 al doilea cartonaș galben.Oltenii au obținut eventul după ce miercuri, la Sibiu, s-a impus în finala Cupei României, cu 6-5 – la loviturile de departajare, tot în fața ardelenilor de la „U” Cluj. Reporterii ProSport sunt prezenți în Piața „Mihai Viteazul” din oraș, unde fiesta este în plină desfășurare, iar mii de suporteri îi felicită pe jucătorii antrenați de portughezul Filipe Coelho. Sărbătoarea oltenilor a început încă de duminică, imediat după ultimul fluier al meciului cu U Cluj, când spectatorii care au luat cu asalt arena din Bănie au început să scandeze „Campionii, campionii!” alături de jucători, care ulterior au urcat în peluză, pentru a petrece în compania fanilor și pentru a le prezenta cele două trofee cucerite în acest sezon. Componenții echipei și-au primit medaliile de campioni din partea președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, dar și trofeul de câștigători ai Superligii. Apoi, a urmat o petrecere a jucătorilor într-un club din Craiova, care a durat până în zori. VIDEO – Prosport Autorul mai recomandă: Ponta felicită Universitatea Craiova și Interul lui Chivu: „Respect „Campioanei unei mari iubiri”/Felicitări, Cristi Chivu, pentru primul titlu” Alex Chipciu, de neoprit după ce Universitatea Craiova a spulberat „U” Cluj în „finala” campionatului: „Să nu mă mai chemați! Tragi de om și acum…” Claudiu Manda vorbește de o „seară istorică în Bănie” după ce Universitatea Craiova a devenit campioana României: „Felicitări, leilor!”

Noi detalii despre starea lui Alexandru, copilul de 5 ani din Botoșani, dispărut de acasă și găsit în viață după două nopți petrecute în pădure

noi-detalii-despre-starea-lui-alexandru,-copilul-de-5-ani-din-botosani,-disparut-de-acasa-si-gasit-in-viata-dupa-doua-nopti-petrecute-in-padure

Alexandru Zerestea, copilul de 5 ani din dispărut de acasă și găsit în viață după două nopți petrecute în pădurea din apropierea localității Sebeșul de Jos, a fost externat din Spitalul de Pediatrie din Sibiu, după mai multe zile de supraveghere medicală. FOTO – Turnul Sfatului „Ca urmare a evoluției favorabile, astăzi Alexandru s-a externat împreună cu mama lui. Va fi urmărit în perioada următoare atât prin serviciul ambulator, cât și de către medicul de familie”, a transmis dr. Ioana Mătăcuță, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Pediatrie din Sibiu, citată de turnulsfatului.ro. Alexandru fusese internat miercuri, 13 mai, imediat după ce a fost găsit de echipele de căutare, iar medicii au anunțat atunci că băiatul era stabil hemodinamic și respirator, afebril și că se alimenta normal. Totuși, o radiografie efectuată în seara internării a indicat semne ale unei pneumonii, dar fără ca aceasta să ridice probleme majore. FOTO – IPJ Sibiu Minorul a dispărut luni după-amiază, în timp ce se afla împreună cu tatăl său, în apropierea pădurii de la marginea satului Sebeșul de Jos. Timp de aproximativ 43 de ore, sute de oameni, polițiști, salvatori, voluntari și localnici, au participat la operațiunile de căutare, inclusiv cu un elicopter. Copilul a fost găsit miercuri după-amiază, la aproximativ doi kilometri de locul dispariției, conștient și cooperant. Autorul mai recomandă: Mesajul emoționant al părinților lui Alexandru, copilul care a supraviețuit două zile în pădure Mobilizare totală pentru Toma, copilul de 5 ani dispărut din judeţul Sibiu. Nou mesaj RO-Alert

BNR a anunțat că datoria externă a României a urcat la un nou record. Ce arată datele oficiale despre investițiile străine

bnr-a-anuntat-ca-datoria-externa-a-romaniei-a-urcat-la-un-nou-record.-ce-arata-datele-oficiale-despre-investitiile-straine

Banca Națională a României (BNR) a anunțat, luni, că datoria externă totală a României a crescut cu 3,062 miliarde de euro, în primul trimestru din 2026, ajungând la 231,5 miliarde de euro. FOTO – Caracter ilustrativ Conform datelor publicate de BNR, în perioada ianuarie-martie 2026, datoria externă totală a urcat la 231,525 miliarde de euro, pe fondul majorării atât a datoriei pe termen lung, cât și a celei pe termen scurt Datoria externă pe termen lung depășește 182 de miliarde de euro Potrivit sursei citate, datoria externă pe termen lung a ajuns la 182,847 miliarde de euro la 31 martie 2026, reprezentând 79% din totalul datoriei externe, ceea ce reprezintă un nvel în creștere cu 1,4% față de finalul anului 2025. În aceste timp, datoria externă pe termen scurt a ajuns la 48,678 miliarde de euro, echivalentul a 21% din totalul datoriei externe, înregistrând un avans de 1,1% comparativ cu 31 decembrie 2025. Deficitul de cont curent s-a redus De asemenea, BNR mai arată că deficitul de cont curent al balanței de plăți s-a redus în primele trei luni ale anului. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2026, deficitul de cont curent a fost de 5,338 miliarde de euro, comparativ cu 6,153 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut. Reducerea deficitului a fost influențată în principal de diminuarea deficitului balanței bunurilor cu 977 milioane de euro. În schimb, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 334 milioane de euro, iar balanța veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 305 milioane de euro. Balanța veniturilor secundare a avut o contribuție pozitivă de 477 milioane de euro, potrivit datelor BNR. Investițiile străine directe au scăzut semnificativ Totodată, datele publicate de Banca Națională arată și o scădere puternică a investițiilor directe ale nerezidenților în România. În primul trimestru din 2026, investițiile străine directe au însumat 1,13 miliarde de euro, față de 1,635 miliarde de euro în perioada similară din 2025. Participațiile la capital, inclusiv profitul reinvestit estimat, au totalizat 1,461 miliarde de euro, în timp ce creditele intragrup au avut o valoare netă negativă de 331 milioane de euro. Autorul mai rcomandă: Rezervele de valută ale BNR au crescut cu 2 miliarde de euro. Ce „muniție” de apărare a leului are Isărescu Tezaurul de aur vândut de Ceaușescu pentru a achita datoria externă a țării, planul nebun care i-a grăbit sfârșitul. Câte tone au fost înstrăinate Industria începe anul în picaj. INS: Cifra de afaceri din industrie a scăzut în ianuarie 2026 cu 16%

Linia de tramvai 41, blocată după ce un șofer a făcut prăpăd pe Șoseaua Virtuții și a pătruns pe șină

linia-de-tramvai-41,-blocata-dupa-ce-un-sofer-a-facut-prapad-pe-soseaua-virtutii-si-a-patruns-pe-sina

STB informează că luni, la ora transmiterii acestui articol, circulația tramvaielor de pe linia 41 este blocată pe Șoseaua Virtuții, după stația Orșova, pe sensul către Piața Presei, din cauza unui autoturism care a pătruns pe calea de rulare a tramvaielor. „Din primele informații, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra volanului, a avariat șase garduri de protecție care delimitează calea de rulare și a pătruns pe linia de tramvai, blocând circulația vagoanelor STB. Pentru preluarea fluxului de călători, STB a înființat linia navetă de autobuze (641), care va funcționa  între Terminalul Ghencea și Piața Presei până la reluarea circulației tramvaielor”, transmite STB. Sursa citată mai arată că la fața locului au fost dirijate echipele și mijloacele de intervenție pentru gestionarea situație. Anual sunt sute de incidente prin care mijloacele de transport public STB au fost blocate de șoferii neglijenți. Din cauza aceasta, s-au înregistrat pierderi în valoare de peste 640 de mii de lei în 2024. Societatea de transport public anunța recent că pentru recuperarea acestor sume se îndreaptă împotriva șoferilor care provoacă blocajele, au precizat reprezentanții STB în exclusivitate pentru Gândul. Potrivit sursei citate, consecințele blocării transportului public sunt: Întârzieri și perturbarea programului mijloacelor de transport, afectând zeci de mii de călători zilnic. Aglomerație în stații și în vehicule, generând un efect de domino asupra întregului sistem de transport. Pierderi economice pentru cetățeni și pentru Societate, cauzate de timpul pierdut și de dificultățile logistice. Creșterea nivelului de stres și disconfort pentru pasageri.

Meteorologii ANM au schimbat din nou prognoza. Ce urmează după weekendul ploios. Detalii exclusive pentru Gândul

meteorologii-anm-au-schimbat-din-nou-prognoza-ce-urmeaza-dupa-weekendul-ploios.-detalii-exclusive-pentru-gandul

Meteorologii anunță, în exclusivitate pentru Gândul, o schimbare treptată a vremii în următoarele zile. După câteva zile cu temperaturi apropiate de normal, instabilitatea atmosferică revine în mai multe zone ale țării, inclusiv în Capitală. Cum va fi vremea în zilele următoare, după weekend-ul ploios ANM a transmis că precipitațiile se vor restrânge în prima parte a intervalului și vor rămâne izolate, în special pe crestele montane și în zona carpatică, unde cantitățile de apă vor fi reduse. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, fiind cuprinse între 23 și 25 de grade Celsius. Începând de mâine, vremea va deveni însă mai instabilă, iar fenomenele specifice sezonului cald își vor face din nou apariția în mai multe regiuni. ANM. Nord-vestul și centrul țării, primele lovite de instabilitate. Cum va fi vremea în București Meteorologii anunță că ploile și aversele vor apărea mai ales în nord-vestul și centrul țării, în zone precum Maramureș, Crișana, nordul Transilvaniei și local în Banat, acolo unde și în ultimele zile s-au înregistrat episoade de instabilitate atmosferică. Sunt așteptate perioade cu descărcări electrice, intensificări de vânt și, izolat, căderi de grindină. Instabilitatea atmosferică se va extinde treptat și în alte regiuni ale țării pe parcursul weekendului și la începutul săptămânii viitoare. În ceea ce privește Capitala, Bucureștiul va fi ferit astăzi de fenomene severe, însă vremea se va schimba treptat începând de mâine. Meteorologii se așteaptă la o vreme mai instabilă, cu ploi slabe sub formă de averse și posibile descărcări electrice, fenomene care ar putea continua inclusiv până la începutul săptămânii viitoare. Vremea ar urma să se încălzească de luni, săptămâna viitoare. AUTORUL RECOMANDĂ

Atacul asupra centralei nucleare de la Barakah a provocat haos pe burse. Prețul petrolului a luat-o razna luni dimineață, 18 mai

atacul-asupra-centralei-nucleare-de-la-barakah-a-provocat-haos-pe-burse.-pretul-petrolului-a-luat-o-razna-luni-dimineata,-18-mai

Singura centrală nucleară a Emiratelor Arabe Unite a fost atacată duminică de o dronă. Incidentul este considerat unul extrem de periculos de întreaga comunitate din Golful Perisc, cu implicații la nivel global. Luni dimineață, prețul petrolului a luat-o razna, remarcă Mediafax. La câteva ore de la producerea acestui incident, țițeiul deja se vindea cu 1% mai mult pe burse. Cât costă țițeiul Brent Centrala nucleară de la Barakah (Emiratele Arabe Unite) a devenit ținta unui atac cu o dronă. Incidentul a provocat un incendiu la un generator electric aflat în exteriorul facilității. Iar efectele pe bursele din întreaga lume s-au simțit imediat. Prețul petrolului a crescut cu peste 1% la câteva ore de la atac. Contractele futures pentru țițeiul Brent au urcat cu 1,36 dolari, respectiv 1,24%, ajungând la 110,62 dolari pe baril. Și țițeiul West Texas Intermediate (WTI) s-a scumpit, fiind tranzacționat la 107,26 dolari pe baril, în creștere cu 1,84 dolari, adică 1,75%. Atacul asupra centralei nucleare de la Barakah a avut loc duminică după-amiaza, 17 mai. Biroul de Comunicare de la Abu Dhabi a confirmat incidentul la scurtă vreme. India și-a manifestat îngrijorarea în legătură cu escaladarea tensiunilor în regiune. De altfel, întreaga comunitate regională din Golf l-a catalogat drept „extrem de periculos”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Emiratele Arabe au început să strecoare petroliere încărcate cu țiței prin Strâmtoarea Ormuz. La ce metode au recurs pentru a evita atacurile iraniene Avertisment în legătură cu stocurile globale de petrol, în contextul blocării Strâmtorii Ormuz. Rezervele se apropie de cel mai scăzut nivel Grecia condamnă acțiunile militare ale armatei ucrainene în Marea Ionică și Mediterană. O dronă a eșuat pe Insula Lefkada Cum ar intra România în criza energetică anunțată la nivel global. Situația la zi a producției de gaze, energie și combustibili. Gândul face recensământul investițiilor care ar fi trebuit să ne transforme în „hub regional”, dar țara nu este nici măcar independentă energetic Energie ieftină pentru români, una dintre măsurile AUR pentru repararea erorilor guvernului Bolojan

Culisele scandalului Moldova – Eurovision. Șeful Teleradio-Moldova explică, pentru Gândul, ce s-a întâmplat și cum au acordat jurații moldoveni scor mic României

culisele-scandalului-moldova-–-eurovision.-seful-teleradio-moldova-explica,-pentru-gandul,-ce-s-a-intamplat-si-cum-au-acordat-juratii-moldoveni-scor-mic-romaniei

Vlad Țurcanu, directorul general al Teleradio-Moldova (TRM), compania publică responsabilă de organizarea Eurovision din partea Republicii Moldova, a explicat, duminică, pentru Gândul, culisele scandalului izbucnit după finala Eurovision 2026, în care România a primit doar 3 puncte din partea juriului din țara vecină. Șeful TRM spune că a fost „suprins” de decizia juriului din Republica Moldova. Directorul general al Teleradio-Moldova a explicat, pentru Gândul, cum a fost format juriul. El spune că atunci când a ales jurații instituția a respectat regulamentul EBU, care organizează Eurovision. „Sunt niște criterii foarte precise pe care trebuie să trebuie să le urmăm și ele aparțin organizației care organizează Eurovisionul – Uniunea Europeană pentru Radio și Televiziune (UERT). În regulamentul UERT scrie că doi membri ai juriului din șapte trebuie să aibă între 18 și 25 de ani. Sunt criterii care pot fi îndeplinite într-un anumit mod. Noi ne-am dorit să avem un juriu independent, pentru că avem obligații din acest punct de vedere”, a declarat șeful TRM pentru Gândul. Foto: Facebook / Vlad Țurcanu Rezultatul juriului nu reprezintă poziția TRM Șeful instituției a subliniat că votul juriului nu reprezintă poziția Companiei Teleradio-Moldova. „Nu ne permite regulamentul să comentăm decizia juriului, dar există toate temeiurile pentru a porni o asemnea revoltă, pe care am văzut-o pe rețele aseară și astăzi. Foarte multă lume, atât din România, cât și din Republica Moldova, a fost jignită de acest vot al juriului, care nu știu cum a fost, tehnic sau de altă natură, dar e așa cum l-ați văzut. Acest rezultat nu reprezintă poziția instituției. Și noi, la TRM, care suntem o instituție publică, am încercat în ultimii ani să acordăm încredere unor oameni și subdiviziuni pe care le avem în instituție, care să obțină un anumit grad de autonomie. Nu întotdeauna au fost satisfăcuți de ceea ce a rezultat din încrederea pe care eu, ca manager al acestei instituții, am acordat-o”, a precizat Vlad Țurcanu. El a vorbit și despre existența unor curente anti-românești în Republica Moldova, însă spune că majoritatea moldovenilor rezonează cu valorile românești. „În Republica Moldova există un anumit tip de societate și puseurile anti-românești nu au dispărut cu totul. În același timp, există o majoritate, după percepția pe care o avem noi aici, a societății care deja rezonează cu toate valorile românești și nu mai acceptă tacit să fie înșelată în ceea ce ține de România, pentru că toată lumea, majoritatea din societatea noastră, a înțeles că fără România ar fi fost pierdută în vremurile grele pe care le-a traversat Republica Moldova. Pentru generațiile mai tinere au contat anii aceștia de libertate din ultimele două decenii”, a adăugat el. Presiuni asupra juraților? Întrebat dacă suspectează existența unor presiuni asupra juraților, Andrei Țurcanu a spus că toate procedurile necesare pentru a asigura corectitudinea votului au fost respectate. Mai mult, la vot a asistat și un notar. „Această reacție nu ne avantajează nici pe noi, cei de la Teleradio Moldova, pentru că am fost puternic contestați pentru decizia unui juriu, decizie pe care noi nu am putut și nu am vrut să o controlăm, pentru că nu așa funcționează o instituție publică și nu așa înțelegem raporturile cu Uniunea Europeană pentru Radio și Televiziune. Am evitat să ne ducem la un membru al juriului și să-i spunem cum să noteze. Mai ales că, pentru corectitudinea procesului, am evitat orice ingerință și acolo a asistat un notar care să prevină asemenea intervenții în activitatea juriului”, mai spune el. „Viitorul Republicii Moldova este împreună cu România” „Eu cred că acest episod amar va ajuta multă lume să înțeleagă că viitorul Republicii Moldova este împreună cu România. Doar că aceste diferențe care transpar la răstimpuri arată că, totuși, nu va fi simplu. Este un episod care ar trebui să ne dea de gândit pe termen scurt și mediu”, a conchis Vlad Țurcanu. Moment dramatic la Eurovision 2026. Prezentatoarea televiziunii din R. Moldova a izbucnit în lacrimi după ce a anunțat doar 3 puncte pentru România Eurovision s-a lăsat cu scandal. Stupoare după ce Moldova a oferit României doar 3 puncte. Cui au dat moldovenii punctaj maxim

Băsescu a comentat informația Gândul conform căreia Delia Velculescu ar putea fi numită premier de Nicușor Dan: Poate găsește un bărbat țeapăn

basescu-a-comentat-informatia-gandul-conform-careia-delia-velculescu-ar-putea-fi-numita-premier-de-nicusor-dan:-poate-gaseste-un-barbat-teapan

Traian Băsescu a comentat duminică seară, la România TV, informația Gândul conform căreia Delia Velculescu ar putea fi numită premier de Nicușor Dan: „Să găsească un bărbat țeapăn”. „(Președintele-n.r.) va trebui să aibă măcar două partide care să spună… «Uite, îl vrem pe ăsta!”. Sau ideea că va pune un tehnocrat. Păi, în acel moment, este responsabil total pentru cum se va guverna și nu cred că e treaba președintelui”, a afirmat fostul președinte al României. Traian Băsescu (s) / FOTO – Captură video: România TV El a făcut referire, de asemenea, și la numele doamnelor aflate pe lista scurtă de tehnocrați. „Știți că nu sunt împotriva doamnelor, Doamne ferește”… Dar cred că trebuie un bărbat cu nervii tari. Momentul e foarte dificil. (…) Nici doamna Dragu (Anca Dragu – n.r.). Să își vadă de treaba ei, ca e mare căciula pentru dânsa. Nici Delia Velculescu. Poate găsește un bărbat țeapăn (președintele Nicușor Dan-n.r.)”, a afirmat Traian Băsescu, la România TV. Autorul mai recomandă: Cine este Delia Velculescu, posibila propunere de premier tehnocrat a lui Nicușor Dan. Vine de la FMI și are o imagine controversată pentru rolul jucat în criza Greciei. Presa elenă a botezat-o „Draculescu” Băsescu îl pulverizează pe Bolojan: „Și ei sunt la fel de șobolani, chiar dacă acționează un întrerupător” Traian Băsescu îl compară pe Ilie Bolojan cu Călin Georgescu: „A fost Georgescu Mesia, s-a răsuflat, s-a inventat alt Mesia: Mesia Bolojan” Traian Băsescu despre cumpăna politică PNL. Cătălin Predoiu, ”un PSD-ist fără carnet”. Dan Motreanu, „liberal 100%” Băsescu cere refacerea coaliției de guvernare: „Viitorul premier nu trebuie să fie un pesedist cu carnet liberal”

Dragoș Pîslaru spune că este întreținut de soție. Declarația de avere arată că soția are jumătate din venitul demnitarului. Împrumuturile fabuloase pe care le-a acordat Pîslaru

dragos-pislaru-spune-ca-este-intretinut-de-sotie-declaratia-de-avere-arata-ca-sotia-are-jumatate-din-venitul-demnitarului.-imprumuturile-fabuloase-pe-care-le-a-acordat-pislaru

Viața pare a fi foarte complicată pentru Dragoș Pîslaru, ministrul demis al Investițiilor și Proiectelor Europene. Potrivit propriei declarații aproape lacrimogene, nici măcar nu-i ajunge salariul de ministru ca să trăiască decent. Ca ministru, Dragoș Pîslaru încasează lunar 2.300 de euro. Și, în conformitate cu afirmațiile făcute chiar de Pîslaru, atunci când nu era demnitar câștiga 7.600 de euro net. Vremurile s-au schimbat, iar Dragoș Pîslaru se plânge că a ajuns să fie „întreținut” de propria soție, care, conform declarației de avere, are un venit lunar de 6.000 de lei. Mai mult, conform aceluiași document, Pîslaru are de recuperat aproape 300.000 de euro din împrumuturi acordate.  Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene a „plusat” și chiar i-a mulțumit public soției sale pentru că îl „întreține”. „În acest moment soția mea mă întreține, pot să declar asta și să îi mulțumesc și public. Ăsta este adevărul. Acest venit pe care îl am de circa 13.000 și un pic de lei, de fapt e 12.800, e o sumă care e mare față de veniturile din România”, a spus Dragoș Pîslaru. Gândul a analizat declarația de avere depusă de Dragoș Pîslaru pentru anul 2025, iar afirmația lui Dragoș Pîslaru potrivit căreia se află în situația delicată de a fi „întreținut” de soție se sparge precum un balon de săpun. Cât câștigă soția ministrului Dragoș Pâslaru În declarația de avere depusă în luna august a anului 2025, ministrul Dragoș Pîslaru a specificat că soția sa – Lavinia-Georgiana Pîslaru – a încasat, într-un an, 6.000 lei. Ceea ce înseamnă 500 lei pe lună. Suma a fost primită din postura de angajată a SC Pro Team Inovation SRL, firmă din București. În aceeași declarație de avere se mai precizează că Lavinia-Georgiana Pîslaru a mai încasat și 10.512 lei – alocații copii. Ministrul interimar (REPER) Dragoș Pîslaru pedalează pe latura emoțională și încearcă să îi convingă pe români că un demnitar, un membru al guvernului, trăiește de pe o zi pe alta. Are „noroc” că soția îl întreține, deși este greu de explicat cum reușeștea femeia această performanță, ci doar 500 lei/lună plus alocația copiilor. Venitul anul al lui Dragoș Pîslaru, potrivit declarației de avere. 46.889,85 euro și 35.593 dolari În declarația de avere depusă în anul 2025, ministrul REPER Dragoș Pîslaru a declarat că a încasat: 46.889,85 euro – indemnizație de europarlamentar. 35.593 dolari – de la UNICEF (Republica Moldova), în calitate de High Level Advisor. Dintr-o dată, afirmația că este „întreținut de soție” se dovedește a fi contrazisă de realitatea financiară prezentată chiar de Dragoș Pîslaru. Dar asta nu e totul, pentru că europarlamentarul Dragoș Pîslaru a obținut bani (diurnă) pentru zilele de „activitate parlamentară”  din Parlamentul European. Totuși, suma este „strict folosită pentru decontarea unor cheltuieli legate de cabinete”, nu reprezintă un „venit” al respectivului europarlamentar. Dragoș Pîslaru se plânge că nu are bani, dar acordă împrumuturi pe „persoană fizică” în valoare de 287.144 euro / A împrumutat bani și partidului REPER În aceeași declarație de avere depusă în anul 2025, Dragoș Pîslaru a trebuit să bifeze și categoria „Plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate”. La acest capitol se constată că Dragoș Pâslaru – deși declară că este „întreținut” de soție din 6.000 de lei/ an, a reușit să împrumute două persoane fizice, plus că a mai împrumutat și partidul REPER. Împrumut acordat în nume personal pentru o persoană fizică  – 240.000 lei. Împrumut acordat în nume personal pentru o „persoană fizică familie” – 1.011.720,69 lei. Împrumut acordat partidului REPER – 184.000 lei. Deși spune că doar soția îl salvează dintr-o situație financiară precară, ministrul Dragoș Pîslaru a avut posibiliatea de a împrumuta numai puțin de 1.435.720 lei, respectiv 287.144 euro! Totodată, potrivit declarației de avere din 2025, Dragoș Pîslaru mai deține și „hârtii de valoare (titluri de stat, certificate, obligațiuni)” la SCDFEE ELECTRICA SA și CNTEE TRANSLECTRICA. Ministrul „sărac” Dragoș Pîslaru are casă în Belgia, cumpărată în 2025 Dragoș Pîslaru a specificat în declarația de avere că deține – împreună cu soția – și o casă în Belgia. Are o suprafață de 225 metri pătrați și a obținută printr0un contract de vînzare-cumpărare, în anul 2025. „Întreținut de soție”, dar cu bani în conturi Ministrul Dragoș Pîslaru insistă pe ideea că este „întreținut” de soție pentru că banii din salariul de demnitar al statului român nu-i ajung.  Dar a reușit să pună deoparte și bani în mai multe conturi, inclusiv într-un fond de pensii. La Banca Transilvania – 4,631,37 lei. La Banca Transilvania – 32 euro. La KBC Bruxelles (Belgia) – 3.793,53 euro. Tradeville (București) – 507 lei. Revolut (România) – 1.525,61 lei. NN Fond de Pensii – 112.087, 42 lei. Banca Transilvania – 8.008, 94 dolari. Ministrul REPER are și datorii Totuși, trebuie specificat că Dragoș Pîslaru are și datorii. A obținut 2 credite de la KBC Brussles, care trebuie achitate în 2029 (18.692 euro), respectiv 2045 (630.000 euro). Dragoș Pîslaru: „În cazul meu mă întreține soția” Declarația de avere depusă în anul 2025 arată foarte clar că ministrul Dragoș Pîslaru nu are cum să trăiască „întreținut” de soție, pentru veniturile sale contrazic propriile afirmații. Însă Dragoș Pîslaru insistă în a se prezenta drept un ministru „sărac”, care abia se descurcă într-o perioadă de austeritate cruntă, impusă chiar de guvernul – acum interimar – din care face parte. „În cazul meu mă întreține soția. Ceea ce știu că este greu de crezut, dar asta e situația. În acest moment soția mea, pe lângă faptul că a rămas singură să crescă trei copii, că al patrulea este la studii, mă întreține. Dumneai câștigă mai mult decât câștig eu ca ministru în România, nu că m-aș plânge comporat cu modul în care câștigă românii în general. Dar faptul că nimeni nu își pune problema cum poți să fii și demnitar și să poți să ai un venit corespunzător pentru familie asta e o întrebare pertinentă. Dacă vrei să ai oameni valoroși care să vină din segmentul privat sau din alte zone de venituri mai mari pentru a performa”, a spus Dragoș Pîslaru în

AUR a anunțat componența delegației care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, în vederea formării noului guvern

aur-a-anuntat-componenta-delegatiei-care-va-merge-la-consultarile-de-la-palatul-cotroceni,-in-vederea-formarii-noului-guvern

Partidul AUR a anunțat duminică, prin intermediul unui comunicat, că – în urma întrunirii Biroului Național de Conducere – afost stabilită delegația care va merge la consultările de luni, 18 mai, de la Palatul Cotroceni, care au loc pentru formarea noului guvern, Astfel, la discuțiile cu președintele Nicuor Dan vor participa, din partea AUR: George Simion (președinte), Dan Dungaciu (prim-vicepreşedinte) și Petrișor Peiu (liderul senatorilor formațiunii politice). De asemenea, precizează formațiunea politică, la finalul consultărilor va fi acordată o scurtă declarație de presă. Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR „Ne dorim ca aceste consultări să fie reale, efective și loiale, nu o formalitate juridică. Partidele chemate la consultări trebuie să poată prezenta poziția lor, soluția politică pe care o propun și condițiile în care pot susține sau participa la formarea unui guvern. AUR este al doilea partid parlamentar și reprezintă voința exprimată prin vot de milioane de români. Președintele este obligat să respecte procedura constituțională, rolul Parlamentului și principiul reprezentării democratice. Președintele are o marjă de apreciere în desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru, dar această apreciere este manifestată după consultări, nu înaintea lor. Ea trebuie exercitată în funcție de configurația parlamentară, de posibilitatea formării unei majorități și de rezultatul consultărilor prevăzute de art. 103 din Constituție. În această procedură, Președintele nu acționează ca lider de partid și nici ca adversar politic al unei formațiuni parlamentare. El are obligația de a se comporta ca garant al echilibrului instituțional. Când exclude anticipat un partid parlamentar relevant, înainte de consultările oficiale, Președintele abandonează rolul de mediator și se poziționează ca actor politic partizan. Președintele trebuie să parcurgă procedura prevăzută de art. 103 din Constituție cu bună-credință instituțională, nu cu soluția deja stabilită și anunțată public înaintea consultărilor. Într-un stat democratic, partidele parlamentare nu pot fi eliminate anticipat dintr-o procedură constituțională printr-o declarație politică a Președintelui. AUR participă la consultări nu în nume propriu, ci în numele cetățenilor care l-au votat și care sunt reprezentați în Parlament. Constituția României nu permite ca procedura de desemnare a prim-ministrului să fie transformată într-un instrument de excludere politică prestabilită, iar Președintele nu poate mima consultările, nu poate ignora reprezentarea parlamentară și nu poate reduce votul românilor la o realitate convenabilă doar atunci când confirmă propria sa opțiune politică, fiindcă aici nu vorbim despre persoana fizică Nicușor Dan. Respectarea Constituției este obligatorie, cu atât mai mult pentru Președintele României în desfășurarea unei proceduri constituționale!”, se arată în comunicatul AUR. Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR Ordinea în care partidele se vor întâlni cu președintele Președintele Nicușor Dan a anunțat convocarea viitoarelor consultărilor cu partidele parlamentare în vederea desemnării noului premierului pentru luni, 18 mai, oferind și programul întâlnirilor formale. „În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Nicușor Dan, va invită la Palatul Cotroceni președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru”, a transmis Administrația Prezidențială.