Lista activităților pentru care românii sunt obligați să folosească RO e-Factura, de la 1 iunie 2026. Amenzile pot ajunge și la 10.000 de lei

Persoanele fizice care desfășoară activități economice și se identifică fiscal prin Codul Numeric Personal (CNP) vor fi obligate să utilizeze sistemul național RO e-Factura pentru emiterea facturilor, începând cu 1 iunie 2026. FOTO – Caracter ilustrativ Această măsură fiscală, anunțată de Administrația Finanțelor Publice, vizează contribuabilii care livrează bunuri sau prestează servicii fără a fi organizați ca PFA sau SRL, notează Ebihoreanul.ro. Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor a explicat că există activități economice desfășurate de persoane fizice identificate prin CNP, în măsura în care legislația permite desfășurarea acestora în mod individual. Printre acestea se regăsesc servicii intelectuale și de creație, precum cele prestate de scriitori, jurnaliști, artiști sau creatori de conținut. De asemenea, sunt incluse veniturile din închirieri, fie că este vorba de camere din locuințe personale pentru închiriere pe termen scurt, fie de alte tipuri de închirieri. Pentru cei care închiriază mai mult de șapte camere, impozitarea veniturilor se va face similar cu cea aplicată activităților independente. O altă categorie vizată de această măsură o constituie persoanele fizice care vând produse agricole sau oferă servicii în domeniul agricol, beneficiind de regimul special pentru agricultori. Cum se generează RO e-Factura Pentru a se conforma acestei decizii, contribuabilii români vor trebui să își creeze un cont în Spațiul Privat Virtual și să depună formularul 082, „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura”. Termenul-limită pentru această procedură este de cel puțin trei zile înainte de data de 1 iunie 2026, potrivit informațiilor transmise de AJFP Bihor. Facturile vor putea fi generate prin aplicația oferită gratuit de Ministerul Finanțelor și încărcate pe site-ul ANAF, în secțiunea dedicată RO e-Factura / RO e-Transport / RO e-TVA, folosind datele de autentificare din Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii pot opta, alternativ, pentru utilizarea unor aplicații informatice specializate, caz în care este necesar un certificat digital calificat pentru semnătura electronică. Ce amenzi riscă românii care nu trimit facturile Reprezentanții AJFP Bihor avertizează că neînregistrarea în sistem sau neutilizarea acestuia pentru transmiterea facturilor în format electronic poate atrage sancțiuni. Astfel, pentru tranzacțiile B2B (între firme sau profesioniști), amenda va fi echivalentă cu 15% din valoarea totală a facturii netransmise prin RO e-Factura. În cazul tranzacțiilor B2C (între profesioniști și consumatori), amenzile se pot încadra între 1.000 și 10.000 de lei, în funcție de categoria contribuabilului. Totuși, instituția precizează că această obligație nu se aplică tranzacțiilor ocazionale cu bunuri din patrimoniul personal. Potrivit sursei citate, exemplele oferite de AJFP Bihor includ vânzarea unui autoturism sau a unui telefon utilizat personal, vânzarea ocazională a unui teren ori imobil din patrimoniul personal sau valorificarea unor bunuri din gospodărie. Autorul mai recomandă: Cât te costă în 2026 să deschizi un SRL în România. Au fost introduse reguli noi Ilie Bolojan își recunoaște greșelile făcute în timpul guvernării: „N-am fost în contact cu oamenii”
Cel puțin 8 morți și 25 de răniți în Thailanda, după ce un tren s-a izbit de un autobuz

Autoritățile din Thailanda au confirmat decesele a cel puțin opt persoane, după ce un tren și un autobuz s-au izbit, în Capitală. Cel puțin opt persoane au fost ucise și alte 25 au fost rănite după ce un tren s-a izbit de un autobuz public în Bangkok. Flăcările au cuprins autobuzul și vehiculele din apropiere, lângă o stație de cale ferată de legătură cu aeroportul din centrul orașului Bangkok, sâmbătă după-amiază, a relatat presa thailandeză, potrivit AlJazeera. Pompierii și echipele de salvare au fost trimise la fața locului pentru a scoate oamenii din epavă și a lupta cu flăcările. Oamenii răniți au fost transportați la spital. FLASH NEWS Euractiv îl critică dur pe Nicușor Dan: „Eroul de ieri al UE este azi un zero în stil MAGA” / „Orchestrează criza politică a României” 14:32 Mai mulți SPP-iști decât jurnaliști în jurul lui Bolojan, la Timișoara. De ce e apărat de o armată de ofițeri, dacă e iubit de o țară întreagă, așa cum susține propaganda? 14:12 Autorul recomandă: Surse: Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a provocat un accident în lanț în București. 4 mașini implicate. Un șofer a ajuns la Spitalul Elias
Fostul manager al CE Oltenia acuză Ministerul Energiei. România are cele mai mari prețuri din UE

Laurențiu Ciurel, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, susține că România are cel mai mare preț al energiei electrice din UE din cauza modului greșit în care a fost gestionat sistemul energetic național, în ultimii 10 ani, de către Ministerul Energiei. Laurențiu Ciurel consideră că ultimii 10 ani au fost catastrofali din cauza oficialilor din Ministerul Energiei și Economiei care nu înțeleg nimic despre piața energiei. În opinia sa, aceștia sunt oameni lipsiți de cunoștințe tehnice și economice și spune că doar Dumnezeu a ferit România de un blackout. Laurențiu Ciurel „România are cel mai mare preț al energiei din UE. De ce? Din cauza proastei gestiuni a situației la Ministerul Energiei, în ultimii 10 ani. A fost catastrofal, în ultimii 10 ani. Greșelile au început mult mai demult, cu mult timp înainte, atunci când energia regenerabilă a fost puternic subvenționată cu câte opt certificate, că nu mai era interesul să produci energie, ci să încasezi certificate. Dar ultimii 10 ani a fost catastrofali, pentru că aproape niciunul dintre miniștri sau conducători de prin Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, nu înțeleg nimic din ce înseamnă piața de energie. Efectiv, sunt oameni de pe stradă, fără niciun fel de cunoștințe economice, fără niciun fel de cunoștințe tehnice și s-a ajuns cum s-a ajuns. Încă n-am ajuns la fundul sacului, pentru că măcar, până acum, ne-a ferit Dumnezeu de un blackout”. „Pe vremuri produceam 13.000 de MW. Acum nu putem face 6.000” De asemenea, fostul manager al CEO se minunează de faptul că la un consum de 6000 de MW, România a ajuns să importe 2700, în condițiile în care, la un moment dat, țara noastră producea și 13.000 MW. „Însă, când vezi că la producții de 6000, repet, 6000 de megawați, importăm 2700, ce să mai comentezi? Eu îmi aduc aminte de vremurile când produceam 13.000 de megawați, iar acum, în perioada asta așa, pe la începutul lui iunie, eram mobilizați nenorocire, pentru că trebuia să apară în plus în sistem, prin anii ’80, vă spun eu, să apară 3300 de megawați pentru Balta Brăilei și pentru sistemul de irigații. Iar acum nu putem face 6000.” Prețul mare al energiei electrice a dus inflația la un nivel record Laurențiu Ciurel mai spune că inflația record din România, 10,7%, se datorează în mare parte din cauza prețului energiei electrice. Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia acuză fostele conduceri liberale ale Ministerului Energiei pentru situația actuală și subliniază că prețul mare al energiei este, în proporție de 90%, cauzat de închiderea cărbunelui. „Avem inflație de 10,7%. Însă, astea sunt date oficiale. Probabil că e mai rău. De multe ori, statisticile internaționale au fost mai necruțătoare decât astea interne. Să știți că din ăștia 10,7%, cel puțin 5% sunt din cauza energiei. Inflația e datorată energiei. Fiind considerat, tot timpul, de PSD un minister complicat, pentru că nu înțelegeau nimic cum e cu piața, cu energia, l-au dat cui a vrut să-l ia. În general, l-au avut liberalii. Din păcate, procesul este ireversibil. Am spus că 5% cel puțin din inflație e din cauza energiei, iar prețul mare al energiei în proporție de 90% este mare din cauza închiderii cărbunelui”. RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ilie Bolojan anunță care este prioritatea Guvernului în următoarele două săptămâni. Cu ce mesaj va merge la Cotroceni

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, după ce a avut o întâlnire cu primarul Dominic Fritz, la Primăria Timişoara, că cele două partide, PNL şi USR, vor fi aliniate la consultările de luni de la Cotroceni şi indiferent de formula de guvernare care se va găsi, vor susţine proiectele care ţin de îmbunătățirea economiei românești. El a mai spus că renegocierea Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în următoarele două săptămâni, este o prioritate pentru Guvern. PNL și USR, „aliați” în consultările de la Cotroceni „A fost o discuţie bazată pe două componente, pe aspectele administrative care ţin de proiectele de dezvoltare ale municipiului Timişoara şi sigur, aspectele politice, respectiv ceea ce se întâmplă începând de săptămâna viitoare, legat de consultările pentru noul guvern, dar şi de acţiunile pe care le putem desfăşura în perioada următoare. Aşa cum ştiţi, în fiecare reşedinţă de judeţ din România există proiecte importante, dintre care o bună parte sunt finanţate prin PNRR şi pentru noi, finalizarea acestor proiecte, renegocierea programului în următoarele două săptămâni, sunt o prioritate şi de aceea şi pentru municipiul Timişoara finalizarea acestor proiecte este vitală”, a declarat Ilie Bolojan. Premierul interimar s-a referit şi la proiectele care pot fi preluate de administraţiile locale. „De asemenea, sunt multe proiecte care sunt astăzi în administrarea guvernului, în administrarea statului român, care pot fi transferate reşedinţelor de judeţ, în aşa fel încât activele care astăzi nu sunt folosite corespunzător, să fie folosite. Şi în această perioadă, componenta de descentralizare a fost importantă şi o vom susţine şi în perioada următoare, indiferent pe ce poziţie vor fi cele două partide. Dar transferurile de active către primării, pentru a putea fi puse în valoare, pentru a putea fi valorificate, este o direcţie importantă pe care o susţinem”, a precizat el. Premierul interimar Ilie Bolojan (FOTO – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO) Bolojan a mai spus că a discutat cu Dominic Fritz şi despre situaţia politică. „În plan politic vom fi aliniaţi în consultările cu domnul preşedinte, luni, în aşa fel încât în baza experienţei pe care am avut-o în aceste luni de guvernare pe de-o parte să susţinem, în orice formă de guvernare se va găsi în perioada următoare, proiectele care ţin de absorbţia de fonduri europene, care ţin de stabilitatea financiară a României şi programele de relansare economică în aşa fel încât, pe de-o parte, să închidem această perioadă pe care nu o puteam evita, de constrângeri bugetare şi de reduceri de deficite şi să trecem într-o etapă de relansare economică. De asemenea, vom susţine proiectele care ţin de PNRR în Parlament, pe care aşa cum am anunţat le vom depune în următoarele două săptămâni pentru ca toate jaloanele să fie îndeplinite şi să nu pierdem aceşti bani. Cele două partide vor susţine cele două proiecte care sunt angajamente ale României faţă de Uniunea Europeană”, a mai adăugat premierul interimar. Ilie Bolojan. Foto: Mediafax Premierul interimar se află sâmbătă într-o vizită în judeţul Timiş, unde participă şi la ceremonia de absolvire a promoţiei 2026 de la Universitatea de Vest din Timişoara. AUTORUL RECOMANDĂ: Ilie Bolojan își recunoaște greșelile făcute în timpul guvernării: „N-am fost în contact cu oamenii” Bolojan respinge varianta unui guvern tehnocrat cu PSD: ”Nu pot să funcționez”
Alexandru Nazare, după avertismentul S&P: Trebuie să fim foarte atenți, poziția rating-ului este una vulnerabilă cu o perspectivă negativă

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat după ce agenția de rating S&P Global a reconfirmat ratingul suveral al României, dar a avertizat că instabilitatea politică și dificultățile de reducere a deficitului bugetar pot duce la o retrogradare în perioada următoare. Agenția de evaluare financiară a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-/A-3”, atât pentru datoria pe termen lung, cât și pentru cea pe termen scurt, anunță Ministerul Finanțelor. Acțiunea de rating a fost una neplanificată, fiind în afara calendarului anunțat la începutul anului, motivul fiind demiterea guvernului Bolojan în urma votului de neîncredere din Parlament. Nazare: Sunt necesare continuarea ajustării bugetare și atragerea fondurilor UE Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat că reconfirmarea ratingului este un aspect îmbucurător, dar a atras atenția asupra impactului pe care decziile politice îl au asupra încrederii investitorilor față de țara noastră. „Reconfirmarea ratingului suveran al României într-un context politic incert, desi un aspect îmbucurător, atrage atenția asupra impactului major pe care deciziile politice îl au asupra încrederii investitorilor față de România. Într-un mediu extern complicat, România a confirmat că poate implementa politici curajoase și eficiente pentru atingerea dezideratului de consolidare fiscală, evoluțiile actuale de pe scena politică fiind urmărite cu atenție atât de agențiile de rating, cât și de investitori, menținerea unui rating recomandat investițiilor fiind o certificare a faptului că România este pe o traiectorie pozitivă, fiind de altfel subliniată execuția bugetară aferentă primului trimestru”. De asemenea, Alexandru Nazare, a subliniat că România trebuie să fie foarte atentă în ceea ce privește ratingul suveran, care, cu perspectiva negatică din prezent, este vulnerabil. „Totuși, trebuie să fim foarte atenți, poziția rating-ului fiind una vulnerabilă cu o perspectivă negativă, menținerea traiectoriei de ajustare precum și absorbția fondurilor europene în cadrul PNRR, SAFE si fondurilor de coeziune fiind necesare pentru păstrarea gradului investițional”, a transmis ministrul Finanțelor. RECOMANDAREA AUTORULUI: Agenția de rating S&P Global avertizează că ar putea reduce ratingul României dacă impasul guvernamental se prelungește Alexandru Nazare avertizează înaintea evaluarilor agenților de rating: „Există îngrijorări din cauza turbulențelor politice”
Mario Draghi, fost președinte al BCE și fost premier al Italiei, a explicat la Timișoara cum poate România să accelereze creșterea economică

Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) și fost premier al Italiei, a transmis de la Timișoara un mesaj clar pentru România: Creșterea economică nu mai poate depinde doar de bănci, ci are nevoie de piață de capital, fonduri de pensii puternice, investiții în acțiuni și energie sigură. Mario Draghi / FOTO – Profimedia „România nu este o țară mică și poate accelera creșterea dacă își folosește mai bine sursele interne de finanțare și dacă pune capitalul privat la lucru în economie”, a spus Mario Draghi la Timișoara, în marja conferinței Tech Talks by UPT 2026, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara. Evenimentul îl are pe Draghi ca invitat central, într-un dialog moderat de jurnalistul CNN Richard Quest, potrivit Mediafax. „Dacă îl aveţi prin fonduri de pensii este foarte bine, încurajaţi investiţiile în acţiuni pentru a crea capital”, a spus Draghi, referindu-se la sistemul de pensii și la rolul pe care economisirea pe termen lung îl poate avea în finanțarea companiilor. Fostul șef al BCE a mai spus că modelul finanțării inovației prin piața de capital este mai potrivit decât cel bazat pe credit bancar. Mesajul vine într-un context în care România are deja o bază tot mai importantă de capital local, fondurile de pensii private au ajuns la active totale de 209,03 miliarde lei la finalul lui 2025, iar Pilonul II a cumulat 201,6 miliarde lei, conform datelor oferite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Activele sistemului au ajuns la circa 11% din PIB, însă aproximativ 69% din portofolii sunt încă plasate în instrumente cu venit fix, în timp ce acțiunile reprezintă 26%. Europa pierde teren în fața Statelor Unite Draghi a mai explicat că Europa pierde teren în fața Statelor Unite, inclusiv pentru că firmele inovatoare găsesc peste Ocean capital mai ușor de atras și o piață uriașă de consumatori. Potrivit ZF.ro, fostul premier italian a spus că multe dintre companiile și startupurile europene de succes, mai ales din tehnologie, se mută în SUA pentru acces la o piață de capital mai puternică și la sute de milioane de clienți. Pentru țara noastră este un avertisment direct: dacă banii din fondurile de pensii și economiile populației rămân blocați în instrumente defensive, economia poate rata finanțarea companiilor inovatoare. Însă, dacăsunt direcționați mai mult către acțiuni, listări și capital de risc, România poate transforma piața de capital într-un motor de creștere. Draghi a legat prosperitatea viitoare și de energie. „Energia în viitor va fi factorul principal pentru prosperitatea unei ţări”, a spus fostul șef al BCE, atrăgând atenția că statele care nu au suficiente surse proprii vor depinde de alianțe, infrastructură și strategii comune. Declarațiile sunt în linie cu raportul privind competitivitatea Europei, document în care Draghi avertizează că productivitatea slabă, costurile ridicate ale energiei, competiția globală și nevoia uriașă de investiții apasă tot mai puternic asupra prosperității europene. Comisia Europeană arată că raportul Draghi stă la baza unor inițiative precum noua busolă a competitivității, prezentată în anul 2025. Autorul mai recomandă: Planul de șoc al Comisiei Europene: piața unică de produse. Ce șanse are ”Made in Europe”, programul menit să susțină campania de înarmare a UE? Statele Unite ale Europei, o utopie sau o nevoie pragmatică? Ștefan Popescu: Marile puteri europene nu pot construi împreună nici măcar un avion/ Cristian Pîrvulescu: Cele două viteze sunt în favoarea tuturor Liderii europeni au pus la cale un „plan de bătaie” astfel încât UE să nu rămână în urma SUA și a Chinei. Care sunt concluziile summit-ului informal
Răzvan Pîrcălăbescu, șeful Romarm, întâlnire cu Simion la BSDA. Declarații explozive: „Romarm este compania tuturor românilor”

George Simion n-a ratat ocazia. A mers la cea mai mare expoziție de arme din regiunea Mării Negre, Black Sea Defense, Aerospace and Security (BSDA). Șeful Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu a salutat decizia. El a postat pe rețelele sociale imagini de la vizita „domnilor deputați George Simion și Mircia Chelaru, alături de care am discutat despre toate capabilitățile care se produc în România”. Într-o intervenție la Digi24, Răzvan Pîrcălăbescu a afirmat că SAFE este un program bun. Declarația venind în contextul în care președintele AUR a acuzat coaliția, la începutul lunii, că a făcut „un jaf de proporții gigantice” în cazul contractelor din cadrul SAFE. Postare strategică În postarea de pe Facebook, șeful Romarm a transmis că a discutat cu George Simion și Mircia Chelaru despre programul SAF. Este un program extrem de bun pentru industria de apărare. Iar pentru a se atinge potențialul, producția trebuie să se facă într-un procentaj cât mai mare în companiile românești”. „Astfel, am discutat deja cu companiile care au câștigat acest program. Le-am transmis că transferul de tehnologia și cooperarea industrială trebuie făcute la Romarm, zice Pîrcălăbescu. Răzvan Pîrcălăbescu: „Voi fi o voce puternică” Voi fi o voce puternică până când acest lucru se va realiza în România, iar cine încearcă să distrugă companiile românești va avea o mare problemă!, se mai arată în postare. Contactat de Digi24, Răzvan Pîrcălăbescu și-a reiterat punctul de vedere privind SAFE și a oferit lămuriri despre faptul că Romarm nu are niciun contract semnat direct. „Să știți că eu am transmis de fiecare dată că programul SAFE este un program foarte bun. Trebuie să facem o mare parte de cooperare industrială. Aceasta este singura problemă și noi ne dorim ca peste 90%, sau chiar 100% dacă se poate, să rămână ca investiții în România. Programul SAFE, repet, este un program foarte bun. Dacă deputații de la un anumit partid și-au dorit să vină să viziteze standul Romarm, Romarm fiind compania tuturor românilor, adică a celor 20 de milioane de români. Este o companie de stat. Noi îi primim cu mare drag pe toți și avem nevoie de sprijinul tuturor în Parlament pentru a modifica anumite lucruri legislative și anumite probleme care au fost lăsate de-a lungul timpului. Noi nu avem niciun contract semnat direct. Am discutat cu partenerii care au câștigat programul SAFE și cu siguranță vom face o parte de cooperare industrială la Romarm, dar și la membrii OPIA. Știți că eu sunt și președintele Organizației Patronale Industriale din Apărare. Un contract direct cu Romarm nu există. Răzvan Pîrcălăbescu a postat fotografii și cu Nicușor Dan Va exista o colaborare între aceste companii și Romarm, dar și către companiile membrii OPIA. Diferența este ca și cum dumneavoastră ați avea un contract astăzi și ați decide dumneavoastră ce să faceți cu banii sau o persoană terță ar avea un contract și v-ar subcontracta pe dumneavoastră”, a afirmat șeful Romarm. Răzvan Pîrcălăbescu a subliniat că a postat fotografii și de la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: „Îl apreciez foarte mult pe domnul președinte. Chiar ne-a sprijinit foarte mult pe partea de industrie de apărare, am avut anumite blocaje și ne-a sprijinit”. Recomandarea autorului: Nicușor Dan, după vizita la BDSA: Avem responsabilitatea să mărim alocările în zona de apărare Nicușor Dan vizitează expoziția internațională „Black Sea Defense, Aerospace and Security”. Președintele a venit la eveniment însoțit de fiul său
A murit fostul selecționer al Stelei. Unul dintre cei mai respectați antrenori. Drum lin, maestre!

Fostul antrenor de baschet Dumitru Lecca a murit, vineri, la vârsta de 90 de ani, a anunțat Federația Română de Baschet. A fost tehnician emerit la echipele Academiei Militare, ICED București și Steaua București. «Dumitru Lecca, unul dintre cei mai respectați antrenori și oameni de baschet ai României, a încetat din viață, lăsând în urmă o moștenire impresionantă construită în zeci de ani dedicați sportului cu mingea la coș. A fost un excepțional slujitor al baschetului, sportiv de performanță, antrenor al echipelor reprezentative de juniori, tineret și seniori. Antrenor de baschet emerit, Dumitru Lecca a pregătit și echipele Academiei Militare, ICED București și Steaua București. Un caracter puternic, de român de viță nobilă, cu principii la care nu a renunțat nici în pușcăriile comuniste. Recompensat de FR Baschet drept una dintre „Legendele Baschetului”, antrenorul emerit Dumitru Lecca a publicat cărțile „Mingea buclucașă” și „Visul împlinit”. Federația Română de Baschet adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate! Drum lin, maestre!», a transmis Federația Română de Baschet pe Facebook. FOTO – Caracter ilustrativ În urmă cu doi ani, Dumitru Lecca și-a lansat, la Onești, volumul autobiografic „Vis împlinit”, în care a rememorat marile momente ale carierei de peste o jumătate de secol dedicate baschetului românesc, scrie Prosport. Aceasta este a doua carte de amintiri și opinii din domeniul acestui sport pe care l-a slujit cu pasiune și devotament. În 2023, acesta și-a șansat și volumul „Mingea buclucașă”, care a apărut la acceași editură Magic Print. „Baschetul mi-a dat tot” „Baschetul mi-a dat tot. Mi-a dat, să mă laud, un renume. Ajungând antrenor emerit, am avut și plăcerea acum câteva luni, la lansarea cărții de la Federația Română de Baschet, să mi se acorde un premiu pentru întreaga carieră. Am o medalie pentru întreaga carieră.Baschetul mi-a dat notorietate, am avut șansa să cunosc, după 1990, să cunosc foarte multă lume din baschetul european, am fost un bun prieten cu președintele Federației Mondiale de Baschet, cunoscut antrenor francez, mulți prieteni prin Italia, datorită cărora am fost invitat la concursuri și școli de baschet. Nu sunt mare colecționar de premii, dar în Italia, la un curs, am primit premiul pentru cel mai bun antrenor străin, în condițiile în care am predat acolo alături de doi antrenori din NBA, patru dintre cei mai buni antrenori italieni, un francez, un neamț, un sârb. Am avut bucuria că în România am antrenat toate echipele naționale de la juniori la seniori. Cum să vă spun… profesional, nu cred că puteam mai mult de atât”, a declarat Dumitru Lecca, pentru insociety.ro.
Jerome Powell își încheie azi mandatul de șef al Rezervei Federale, unul dintre cei mai mari adversari ai lui Trump. Cine este succesorul desemnat

Vineri, 15 mai 2026, Jerome Powell își încheie mandatul de șef al Rezervei Federale al SUA. Considerat unul dintre cei mai mari adversari ai președintelui Donald Trump, Jerome Powell s-a aflat în funcție din 5 februarie 2018. Mandatul de la conducerea Rezervei Federale s-a încheiat, dar războiul cu președintele Trump este pe departe să se termine. „ Plănuisem demult să mă pensionez”, a spus Powell în ultima sa conferință de presă în postura de șef al Rezervei Federale. Născut pe 4 februarie 1953, Jerome Powell a absolvit Universitatea Princeton și Universitatea Georgetown, și-a început cariera în finanțe și investiții și a devenit partener al Grupului Carlyle din 1997. Din 1987, este căsătorit cu Elissa Leonard și are trei copii. Fiind membru al Partidului Republican, Powell a intrat în serviciul public din 1990, având multiple poziții în cadrul Departamentului de Trezorerie al SUA. Din 2012 a devenit membru al Biroului Guvernatorilor al Rezervei Federale după ce a fost nominalizat de fostul președinte Barack Obama. În 2018, Donald Trump l-a nominalizat pentru funcția de șef al Rezervei Federale. Încă de la începutul mandatului, a intrat în conflict cu președintele republican. Trump l-a descris ca fiind „nebun”, „loco” și „sălbatic”, deși a negat că ar fi vrut să-l dea la o part din funcție. Sub administrația fostului președinte Joe Biden, Powell a condus sistemul bancar central în vremuri marcate de recesiunea provocată de pandemia de coronavirus din anii 2020-2021, de creșterea inflației dintre anii 2021 și 2023 și de destabilizarea comerțului global în urma războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. În mandatul său, piețele bursiere au suferit un declin în 2020 și în 2022. Din 2025, în timpl celui de-al doilea mandat al lui Trump, Powell a devenit ținta unei investigații federale. Președintle și-a exprimat dezacordul privind menținerea ratelor ale dobânzilor mai ridicate de către Rezerva Federală. După încheierea mandatului, Jerome Powell va fi succedat de către Kevin Warsh, finanțator și procuror cu origini evreiești. Sursa Foto: Hepta Autorul recomandă:
Inițiativă lăudabilă în Senat. PSD, AUR și PNL și-au dat mâna pentru transparentizarea banilor ONG-urilor. Veniturile și sursele de finanțare trebuie declarate

PSD, AUR și PNL și-au dat mâna pentru transparentizarea banilor ONG-urilor. Comisia Juridică a Senatului a avizat favorabil marți un proiect de lege, prin care asociațiile și fundațiile sunt obligate să facă publică identitatea tuturor persoanelor fizice și juridice care le fac donații. Proiectul a fost inițiat de un număr de 56 de deputați și senatori AUR și a fost depus la Senat pe 26 februarie anul acesta. Conform proiectului de lege, în Ordonanța de Guvern 26/2000, care reglementează activitatea asociațiilor și fundațiilor, se introduce un articol nou, care prevede că aceste forme asociative sunt obligate să depună la Fisc declarații anuale „cu privire la toate veniturile şi sursele de finanțare ale acestora din anul anterior, indiferent de provenienţa lor, cu precizarea tuturor elementelor de identificare ale persoanelor fizice – pentru sume mai mari de 5.000 de lei, și juridice”. Ce sancțiuni atrage nedepunderea rapoartelor de finanțare Rapoartele ar urma să fie depuse la ANAF, care trebuie să le publice într-o secțiune specială a propriului site. Nedepunerea acestor declarații ar urma să atragă suspendarea de drept a activității, iar dacă neconformarea durează mai mult de un an, asta duce la dizolvarea de drept a activității asociației sau fundației. Proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru luni, 18 mai. AUTORUL RECOMANDĂ: Petrișor Peiu confirmă că AUR îl ia în calcul pe Călin Georgescu pentru funcția de premier. Anunțul președintelui Consiliului Național de Conducere al AUR Piperea anunță primele decizii luate de un premier AUR. „Vom tăia banii pentru Ucraina și ajutoarele de stat pentru multinaționale”