Video
George Simion, filmat pe aeroport când sare rândul la controlul actelor
Grăbit să iasă din aeroport, George Simion a ignorat procedurile standard de debarcare aplicate în orice aeroport din lume și a părăsit zona neînsoțit. Când un angajat a încercat să-l oprească, Simion l-a fotografiat, i-a cerut numele și a replicat: „N-am timp, mă!” și „Hai, mă, că eu sunt așteptat!”, a relatat Antena 3. Apoi, a fost filmat cum sare rândul la ghișeul poliției de frontieră.
Un călător l-a filmat cum sare peste rând la ghișeul poliției de frontieră, merge în față și bate în geamul altui ghișeu care era închis. Când și-a dat seama, George Simion a întins mâna cu actul de identitate la geamul ghișeului alăturat, unde oamenii erau așezați în rând, apoi a sărit rândul.
Video Facebook: Dan Gavril
Cealaltă scenă fost relatată pe Facebook de o angajată a aeroportului:
„Azi dimineață, în tura mea de la aeroport, am trăit un moment care m-a revoltat profund. Primul pasager care a coborât din avion a fost George Simion, candidat la președinție. L-am salutat respectuos, așa cum salutăm fiecare pasager, indiferent de funcție, nume sau convingeri politice. Câteva secunde mai târziu, am fost martoră a unei scene care m-a întristat sincer: colegul meu, care urma procedura standard de debarcare, a fost tratat cu superioritate și dispreț.
Ton ridicat, agitație, presiune verbală:
„N-am timp, mă!”
„Hai, mă, că eu sunt așteptat!”
Când i s-a spus că nu poate merge neînsoțit, a cerut numele colegului, iar apoi l-a fotografiat fără acord, deși i s-a explicat clar că nu are voie. Toate acestea doar pentru că i s-a cerut să respecte o regulă simplă: să aștepte ca toți ceilalți. Dacă unui om care își face meseria îi vorbești cu „mă!”, cum vei trata o țară întreagă? Respectul nu e o favoare. E o datorie – mai ales când vrei să conduci”, a scris pe Facebook Mara Alexandra, angajată a aeroportului.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Adevarul.ro
Supercalculatoarele confirmă scenariul de care se teme Elon Musk. Data estimativă la care pe Terra va fi imposibil de locuit
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Unica.ro
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa
Observatornews.ro
Un român care a spus că e multimilionar în euro a primit ajutor social din partea Germaniei timp de 5 ani. Cum a păcălit autorităţile
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni
Închide









