Alexandru Melei a vrut să salveze două fetițe de la înec
Românul și-a pierdut viața în timp ce încerca să salveze două fetițe gemene din mare, în timpul unei vacanțe în Lincolnshire, Anglia. Tragedia a avut loc pe 25 mai, în jurul orei 16.00, în stațiunea Ingoldmells.
Potrivit site-ului televiziunii britanice ITV, Melei a intrat în apă pentru a ajuta cele două fete care păreau să fie în dificultate.
Din nefericire, el însuși a întâmpinat probleme și, deși a fost transportat cu elicopterul la spital, a murit ulterior.
Strângere de fonduri pentru românul-erou
Fiica lui Alexandru, Ana-Maria Barbu, l-a descris pe tatăl său ca fiind un erou. Ea a creat o pagină GoFundMe pentru a strânge fonduri necesare repatrierii corpului.
„Pe 25 mai, în timp ce era în vacanță, tatăl meu, Alexandru Melei, și-a pierdut viața într-un ultim act de curaj inimaginabil”, a scris Ana-Maria pe pagina de strângere de fonduri.
„S-a înecat încercând să salveze două surori gemene care erau în pericol. Nu a ezitat. A făcut ceea ce făcuse întotdeauna – ca asistent medical, ca tată, ca om – a pășit înainte pentru a ajuta, chiar cu prețul propriei vieți”, a mai explicat fiica românului.
Într-un interviu acordat ITV, Ana-Maria a explicat că părinții ei erau în vacanță la niște prieteni și urmau să stea două săptămâni. Tragedia s-a întâmplat în a doua zi după sosirea lor.
Recomandări
Piedone primește 158.000 de euro pentru condamnarea anulată din Dosarul Colectiv. Instanța: „Suma este suficientă în raport cu cei care și-au îngropat copiii”
Cauza exactă a decesului lui Alexandru Melei rămâne necunoscută
Soția lui Alexandru, Cornelia, este profund afectată de pierderea soțului ei. Ana-Maria a declarat pentru jurnaliștii britanici: „Este în stare de șoc. Era foarte supărată că nu a putut rămâne cu el pentru că l-au dus direct la morgă, cred. Și nu i s-a permis să meargă să-l vadă și să afle ceva – spun că trebuie să facă mai întâi investigația”.
Comunitatea s-a mobilizat pentru a ajuta familia Melei, strângând aproape 6000 de lire sterline pentru repatrierea corpului.
Fratele lui Alexandru, Costi Melei, a postat pe Facebook: „A dat dovadă de un curaj și o abnegație imensă în ultimele sale momente – ceva ce nu vom uita niciodată. Vă rugăm să-l păstrați în gândurile voastre sau să spuneți o rugăciune pentru sufletul său”.
Un purtător de cuvânt al RNLI a confirmat că o barcă de salvare din Skegness a fost lansată ca răspuns la incident. Serviciul de ambulanță a transportat trei pacienți la Spitalul Pilgrim din Boston. Nu au fost oferite informații suplimentare despre copiii implicați în incident.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
„Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel
Adevarul.ro
Motivele retragerii lui Călin Georgescu din viața politică: „Devenise un obstacol chiar pentru aliații săi ideologici”
Elle.ro
Ozana Barabancea, mărturisiri surprinzătoare despre plecarea Andreei Bălan de la Antena 1: „Dacă ea își dorește…”
Unica.ro
Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor. Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a făcut senzație la fastuosul eveniment
Observatornews.ro
Codul roşu de inundaţii a adus infernul în mai multe zone din ţară. Oameni izolaţi, case şi drumuri sub ape, culturi îngropate în noroi. Salina Praid este în pericol de prăbuşire
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile









