Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” programează ultima serie din stagiunea 2024/25 a musicalului „Romeo și Julieta”, ajungând astfel la un impresionant număr de 20 de reprezentații, în doar 3 luni. Spectacolele vor avea loc în zilele de 26, 27, 28, 29 iunie și vor readuce pe scenă o distribuție cu un dozaj ideal între talentele emergente al lumii teatrului și operei din România și forțele artistice ale Operetei în cel mai important eveniment artistic al scenei din București din această primăvară
Cu o primă parte, cea a sezonului de toamnă, desfășurată în regim de conducere interimară, stagiunea a beneficiat de o nouă viziune artistică în anul 2025, cu trei premiere eveniment.
- „Vocea umană” de Francis Poulenc, după piesa cu același nume a lui Jean Cocteau, a avut prima reprezentație în februarie, luna în care Franța și România au aniversat 145 de ani de relații diplomatice.
- În iunie, spectacolul a fost completat de piesa de teatru „Frumosul indiferent” de Jean Cocteau, un adevărat eveniment, prilejuind turul de forță al artistei Oana Șerban în dublă ipostază de actriță și soprană.
Cel mai important eveniment a fost revenirea – după un deceniu – pe scena Operetei a musicalului lui Gérard Presgurvic, „Romeo și Julieta”, cu o nouă generație de artiști, în regia lui Kero.
Spectacolul a programat 20 de reprezentații în intervalul 27 martie – 29 iunie, devenind „motorul” stagiunii.
„Această stagiune a fost despre curajul de a regândi misiunea culturală a Operetei, într-o perioadă în care instituțiile de spectacol sunt chemate să dovedească relevanță, responsabilitate și capacitate de reinventare”, a declarat Radu Petrovici, managerul instituției.
Un bilanț fără precedent
Stagiunea 2024/25 a Operetei a înregistrat deja venituri proprii în valoare de cca 3,6 milioane lei (cu 16% mai mult decât sezonul 2023/24) în condițiile în care accesibilitatea publicului a fost menținută la un nivel de cca 90 lei ca preț mediu al unui bilet.
În primele 6 luni ale anului 2025, grație noii viziuni artistice, Opereta va înregistra venituri proprii de aproximativ 2,9 milioane lei, depășind astfel, cu 10%, întreg anul 2024, în condițiile în care subvenția pentru dezvoltare și funcționare (bunuri și servicii) a instituției a fost redusă cu peste 20% ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de realitățile economice ale României.
În stagiunea de repertoriu, spectacolele de operetă și de musical au înregistrat un grad de ocupare a locurilor puse la dispoziție de 83,23%, respectiv 81,17%.
Radu Petrovici: „Opereta începe să-și regăsească vocația originară”
Radu Petrovici a mai declarat că „performanța financiară este, desigur, o consecință firească a strategiei noastre. Deși instituția utilizează o sală relativ mică, de cca 500 de locuri, performanța financiară a Operetei, ca venituri proprii în raport cu capacitatea sălii, se situează în Top 3 al instituțiilor muzicale din România, în primele 6 luni ale anului 2025 (echivalent cu 5 milioane lei pentru o sală de 950 de locuri sau 4 milioane lei pentru una de 750 de locuri)”.
„Dar mai important decât cifrele este faptul că Opereta începe să-și regăsească vocația originară: aceea de a fi o punte între clasic și modern, între elită și marele public.
Este exact ceea ce vom continua în stagiunea viitoare, cu o ofertă artistică solidă și diversă, care aduce în prim-plan atât patrimoniul european al genului, cât și creația românească.
În pofida constrângerilor bugetare, și a unor dificultăți tehnice care ne-au afectat serios începutul de an, echipa noastră a reușit nu doar să mențină ritmul, ci să avanseze.
Am construit o relație nouă cu publicul, am revizitat repertoriul cu luciditate și pasiune, și am adus în scenă artiști tineri cu un potențial extraordinar. Cred că acest raport între viziune artistică coerentă și eficiență managerială este cheia viitorului nostru”, a mai declarat Radu Petrovici.
Citește și:
Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” lansează stagiunea de toamnă 2025: Musical, Strauss și un balet-EVENIMENT
Adrian Fetecău lansează volumul „Mihai și Mihaela”: „Un roman pentru toți cei care (încă mai) cred că dragostea nu a murit”
Turneu dedicat lui George Enescu. Cei doi muzicieni români prezenți în Cartea Recordurilor vor susține un recital în București, la sediul ICR
Premieră şi audiţie cu public. „A doua scrisoare pierdută” de Eugen Șerbănescu, producţie EVENIMENT a Teatrului Naţional Radiofonic
Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat …
vezi toate articolele









