Inteligența artificială a dus la concedierea a 200 de angajați la una dintre marile corporații din Ungaria. Compania anunță din nou restructurări

inteligenta-artificiala-a-dus-la-concedierea-a-200-de-angajati-la-una-dintre-marile-corporatii-din-ungaria.-compania-anunta-din-nou-restructurari

Grupul ungar Docler-Byborg a început reducerea cu 200 de angajați la sediul din Budapesta, ca parte a unei strategii de automatizare și digitalizare bazată pe inteligența artificială. Schimbările fac parte dintr-un proces amplu de restructurare, care include și închiderea portalului de știri Frisshírek după înlocuirea jurnaliștilor cu AI.

Compania ungară Docler-Byborg, controlată de antreprenorul György Gattyán, a anunțat o reducere semnificativă a forței de muncă, concediind 200 de angajați de la biroul din Budapesta.

Decizia face parte dintr-un „proces inevitabil de reorganizare”, care vizează adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale și automatizarea proceselor interne, au transmis reprezentanții grupului într-un comunicat citat de presa locală.

O mișcare greșită

În luna ianuarie, portalul de știri Frisshírek, deținut tot de grupul Docler-Byborg, a trecut printr-un experiment controversat: înlocuirea aproape completă a jurnaliștilor cu editori de text automatizați, alimentați de inteligența artificială. În urma acestei decizii, conținutul generat automat nu a convins publicul, iar portalul a fost închis ulterior.

Potrivit declarației oficiale, grupul recunoaște „mediul economic internațional negativ și oportunitățile de piață în scădere”, ceea ce a determinat accelerarea transformării digitale.

„Grupul de companii a început deja să exploateze și să implementeze oportunitățile oferite de digitalizare și inteligența artificială în procesele de afaceri ale companiei”, se arată în comunicat.

Urmează un nou val de concedieri

Șeful departamentului de comunicare al Docler Group, Tamás Nemes, a precizat că angajatorul a informat deja agenția de ocupare a forței de muncă de stat cu privire la decizia de concediere a celor 200 de persoane. Prima rundă de notificări verbale și scrise a fost transmisă angajaților marți, iar procesul de concediere este estimat să se încheie în toamnă.

Pe lângă Budapesta, Docler-Byborg își restructurează și operațiunile din Luxemburg, integrând inteligența artificială pentru a automatiza fluxurile de lucru, ceea ce va duce la noi concedieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *