China investighează Nvidia pentru practici anti-monopol, complicând negocierile comerciale cu SUA

china-investigheaza-nvidia-pentru-practici-anti-monopol,-complicand-negocierile-comerciale-cu-sua
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Autoritățile din China au anunțat luni că acuză Nvidia, unul dintre cei mai mari producători de cipuri din lume, de încălcarea legii anti-monopol. Anunțul vine chiar în momentul în care oficialii chinezi și americani poartă negocieri comerciale la Madrid, amplificând tensiunile dintre Beijing și Washington.

Investigația a fost lansată de Administrația de Stat pentru Reglementarea Pieței din China (SAMR) și vizează achiziția companiei israeliene Mellanox de către Nvidia, încheiată în anul 2020. Deși tranzacția a fost aprobată de China la acel moment, au existat anumite condiții pe care, potrivit anchetei preliminare, Nvidia nu le-ar fi respectat.

„În cadrul unei investigații preliminare, SAMR a concluzionat că Nvidia a încălcat legile anti-monopol ale Chinei”, se arată în comunicatul autorităților chineze, citat de CNBC.

Investigații chineze asupra cipurilor americane

Imediat după anunț, acțiunile Nvidia au scăzut cu aproximativ 2% în tranzacțiile premergătoare deschiderii pieței americane.

Anunțul Beijingului are loc la doar o zi după ce negocierile bilaterale dintre SUA și China au început la Madrid, și vine pe fondul unor tensiuni tot mai mari în domeniul tehnologiei. Cu doar o zi înainte, China a lansat două investigații separate asupra cipurilor americane: una pentru practici de dumping și alta pentru o posibilă discriminare cauzată de restricțiile SUA asupra industriei chineze de semiconductori.

Lupta pentru accesul la o piață de 50 de miliarde de dolari

Nvidia s-a aflat într-o poziție delicată în relația cu China, în ultimele luni. Producătorul american a încercat să continue vânzările de cipuri către piața chineză, în ciuda restricțiilor impuse de guvernul american.

Un cip special dezvoltat pentru China, denumit H20, a fost blocat de autoritățile de la Washington, care au impus restricții pentru a limita accesul Chinei la tehnologie avansată – în special la cipuri de înaltă performanță utilizate în inteligență artificială, supercomputere și aplicații militare. Deși H20 era o versiune limitată, administrația americană a considerat că oferă totuși suficientă putere de procesare pentru aplicații avansate de inteligență artificială, reprezentând astfel un risc pentru securitatea națională a Statelor Unite.

 Pentru un loc pe piața chineză, Nvidia plătește tribut acasă

CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, a cerut ca firmele americane să fie lăsate să vândă în continuare în China: „Piața chineză de inteligență artificială ar putea ajunge la 50 de miliarde de dolari în următorii doi-trei ani”, a declarat Huang, avertizând că, în lipsa companiilor americane, „jucători locali precum Huawei vor umple golul”.

Recent, Nvidia a ajuns la un acord cu guvernul SUA pentru a relua vânzările de cipuri către China, în schimbul cedării a 15% din veniturile obținute din aceste vânzări în conturile Trezoreriei Statelor Unite.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *