Silvia Stroescu, campioană olimpică, mondială și europeană la gimnastică artistică, este unul dintre numele mari ale sportului românesc. Cadru universitar la Universitatea de Educație Fizică și Sport, Silvia s-a dedicat de curând unui domeniu sportiv pe care-l consideră „de suflet”: mișcarea sportivă paralimpică.
Silvia nu doar că deține funcția de director tehnic în cadrul Comitetului Național Paralimpic, dar se și implică foarte mult în susținerea activității tuturor sportivilor cu dizabilități. Unul dintre proiectele gândite de fosta campioană olimpică de la Atena din 2004 este cel prin care și-a propus să atragă lângă fiecare disciplină paralimpică un campion olimpic pe care să-l numească ambasador internațional al fiecărei discipline în parte.
Silvia Stroescu este arbitru internațional de gimnastică
După ce a renunțat la gimnastica de mare performanță Silvia Stroescu a rămas o persoană extrem de activă în lumea sportului. Printre altele ea este și arbitru internațional de gimnastică, fiind prezentă în această calitate la mai multe competiții de top.
„De fiecare dată sportivii paralimpici s-au intersectat cu campionii olimpici. Au existat foarte multe acțiuni în comun pe care noi vreme să le ducem mai departe. Ideea de a-i numi pe medaliații olimpici ambasadori la disciplinele paralimpice cred va realiza o legătură și mai puternică între lumea sportului olimpic și cel paralimpic…Gimnastica a fost și va rămâne sportul meu de suflet. Mă bucur că pot face lucruri importante în sportul pe care l-am practicat din pasiune”, a spus Stroescu.
Comitetul Național Paralimpic este condus de Eduard Novak
Nu de mult timp șefia Comitetului Național Paralimpic a fost preluată de fostul campion paralimpic, ciclistul Eduard Novak.
De când a preluat conducerea în calitatea de președinte, Novak și-a propus să dea un impuls întregii activități paralimpice din România, printr-o mai bună cunoaștere a fenomenului paralimpic și a întregii activități.
Cine este Silvia Stroescu
Silvia Alexandra Stroescu (n. 8 mai 1985, București, România) este o fostă gimnastă română de talie mondială, medaliată cu aur la competiții de mare anvergură: europene, mondiale, respectiv la Jocurile Olimpice de vară din 2004 (Atena).
În decursul activității sportive a cucerit 17 titluri internaționale și 32 naționale.
Ea a optat atât pentru cariera didactică, fiind lector universitar doctor la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, dar și arbitru internațional de gimnastică artistică.
A început gimnastica la vârsta de patru ani și s-a antrenat în primii ani la CSA Steaua București. A concurat pentru prima dată la nivel național în 1994 când a devenit campioană națională absolută.
La vârsta de 13 ani a fost selecționată la lotul național de junioare de la Onești, acolo unde Nadia Comăneci a făcut istorie. După ce iese triplă învingătoare în finalele pe aparate la Campionatele Naționale ale Speranțelor, a participat la unul dintre cele mai importante turnee internaționale pentru junioare, la Charleroi (Belgia) unde a repurtat câteva succese de prestigiu: aur la individual compus, argint la bârnă și bronz la sărituri. În urma acestor rezultate, Silvia Stroescu a fost promovată la lotul Olimpic de la Deva.
Ca o primă verificare este desemnată să participe la Campionatele Internaționale ale Rusiei, unde obține o valoroasă medalie de bronz la sol, devansând-o pe celebra rusoaică Svetlana Horkina. Campionatele Europene de la Paris (anul 2000) s-au încheiat cu un triumf al junioarelor, Stroescu obținând: medalia de aur la bârnă si sol, argint la individual compus și cu echipa.
Sfârșitul anului 2000 îi aduce recunoașterea ca maestră a sportului, iar în 2001 la Gent (Belgia) a devenit campioană mondială cu echipa. Ulterior, a participat la cea de-a 18-a ediție a concursului internațional Memorialul Arthur Gander unde a obținut medalia de bronz la individual compus, urmând ca în același an, alături de Marian Drăgulescu să câștige tradiționala competiție Swiss Cup.
În cadrul celei de-a XIII-a ediție a trofeului Marsillia (2001), Silvia Stroescu a concurat alături de Andreea Răducan și alte gimnaste consacrate obținând medalia de bronz la individual compus și aur cu echipa. Succesul din anul 2001 îi aduce distincția Crucea Serviciul Credincios Clasa a III-a și titlul de cel mai bun sportiv al Clubului Steaua.
La puțin timp, durerile de spate s-au accentuat motiv pentru care i s-a interzis să se antreneze pe o perioadă de un an. În aprilie 2003 Stroescu a revenit în activitatea sportivă, urmând ca anul 2004 să-i aducă aur la concursul pe echipe de la Campionatele Europene de gimnastică feminină din 2004 (Amsterdam) și la Jocurile Olimpice de vară din 2004 la Atena.









