Îl forțează pe Jannik Sinner să o ia de soție, după lovitura financiară de la Turneul Campionilor?

il-forteaza-pe-jannik-sinner-sa-o-ia-de-sotie,-dupa-lovitura-financiara-de-la-turneul-campionilor?

În timp ce Jannik Sinner (24 de ani) se află în prim-plan în circuitul ATP, grație titlului cucerit la Turneul Campionilor, un gest al iubitei acestuia a stârnit reacții acide pe rețelele de socializare.

Jannik Sinner are o relație cu fotomodelul danez Laila Hasanovic (24 de ani), iar tenismenul italian nu își mai ține iubita ascunsă de ochii presei. Cei doi au sărbători chiar pe teren, împreună cu staff-ul lui Jannik, câștigarea trofeului de la Turneul Campionilor (7-6, 7-5 în finala cu Carlos Alcaraz).

Totodaă, Sinner a pus mâna pe un premiu fabulos, în valoare de 5,07 milioane de dolari, după ce s-a impus la Turneul Campionilor pentru al doilea an la rând.

Deși pare să fie numai lapte și miere pentru Jannik Sinner și Laila Hasanovic, există și voci care o critică pe noua parteneră a numărului 2 ATP. Iar gestul făcut de Laila, care a urcat o poză cu un inel pe contul ei de Instagram, a amplificat criticile.

Chiar dacă Sinner a negat zvonurile privind o posibilă logodnă cu Hasanovic, conform Tennis365.com, fanii susțin că daneza îl forțează pe fostul lider ATP să o ia de soție.

Laila Hasanovic is a clout-chasing gold digger who operates the same way in all her relationships

When dating Sinner: posts picture with a ring
When dating Mick Schumacher: posts picture with a ring

Anything to create engagement pic.twitter.com/9EKlpQvPjt

— Corvath Draemir (@Archaicmind3000) November 18, 2025

Mai mult, Laila ar fi recurs la aceeași schemă cu inelul și în perioada în care se iubea cu Mick Schumacher, fiul legendarului pilot de Formula 1, Michael Schumacher: Acționează la fel în toate relațiile. Când se întâlnește cu Sinner, postează o poză cu un inel. Când se întâlnea cu Mick Schumacher, posta o poză cu un inel. Face orice pentru a atrage atenția”, a scris un utilizator pe Twitter. 

Laila Hasanovic, relații controversate înainte de a se cupla cu Jannik Sinner

Înainte de a se cupla cu Laila Hasanovic în acest an, Jannik Sinner s-a iubit cu jucătoarea de tenis Anna Kalinskaya, aflată pe locul 33 în clasamentul WTA.

De partea cealaltă, Laila a avut o relație de trei ani cu Mick Schumacher. Finalista Miss Univers a făcut parte din „cercul restrâns” al familiei lui Mick, fiind singura iubită a neamțului.

După ce s-a despărțit de pilotul de Formula 1, Laila Hasanovic a atras atenția fanilor tenisului după ce a fost surprinsă în loja unui alt jucător din circuitul ATP, Holger Rune. Nu a mai durat mult și Laila a devenit iubita lui Jannik Sinner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *