Experții avertizează asupra unui fenomen care ar putea forța Europa să intre într-o nouă Eră Glaciară, în doar câteva decenii, iar continentul nostru ar putea trece printr-o transformarea aproape apocaliptică. Dincolo de scăderea temperaturilor, acest fenomen ar duce și la o creștere drastică a nivelului mării.
Efectele periculoase au fost detaliate într-un nou studiu, publicat în jurnalul Communications Earth & Environment, informează a1.ro. Cercetarea a fost realizată de cercetători de la Institutul de Oceanologie al Academiei Chineze de Științe și Universitatea din California, San Diego.
Potrivit acestora, de vină ar fi prăbușirea unui curent esențial din oceanul Atlantic, numit Circulația Meridională de Inversiune a Atlanticului (AMOC). Este vorba de o „bandă transportoare a oceanului” care direcționează apa caldă spre suprafață, dinspre tropice către emisfera nordică.
Acest curent include și Curentul Golfului ce pornește din Golful Mexic spre Coasta de Est a SUA și traversează Atlanticul către Europa. AMOC contribuie la menținerea climei blânde din Europa, Marea Britanie și coasta estică a SUA.
Studiul a precizat că sursa acestui curent marin, ce afectează temperatura, este calota glaciară din Groenlanda. Însă aceasta se topește pe fondul creșterii temperaturilor din cauza încălzirii globale.
Topirea calotei glaciare determină scurgerea apei de topire în Atlanticul de Nord, ceea ce duce la stagnare, fenomen care a dus la apariția unei „amprente distinctive de temperatură” situate între aproximativ 1.000 și 2.000 de metri sub suprafața oceanului.
„Aici identificăm o amprentă distinctă de temperatură în Atlanticul ecuatorial, care semnalează schimbarea Circulației Meridionale de Inversiune a Atlanticului. Mecanismul fizic robust și detectarea fiabilă fac ca acesta să fie un indicator valoros pentru monitorizarea AMOC într-un climat în încălzire”, au precizat autorii studiului în lucrare”.
Prezența acestui punct fierbinte marin sugerează că încetinirea curentului ar putea duce la un colaps total înainte de sfârșitul secolului, conform datelor studiului.
Cercetătorii ar fi descoperit acest punct cald prin Modelul de Circulație Generală al Institutului de Tehnologie din Massachusetts, fiind un model computerizat care simulează oceanul, atmosfera și clima.
Foto – caracter ilustrativ: Profimedia
Experții au folosit modelul pentru a monitoriza modul în care „semnalele legate de AMOC”, precum undele de energie, se propagă rapid spre ecuator. Când ajung acolo, acestea se amplifică în regiunea ecuatorială, ceea ce creează practic această zonă oceanică fierbinte.
Încetinirea AMOC provoacă încălzire sub suprafață în Atlanticul de Nord subpolar, fapt ce generează unde de energie care călătoresc de-a lungul Atlanticului de Nord vestic spre ecuator.
Cercetătorii susțin că, dacă AMOC încetinește prea mult, ar putea apărea consecințe semnificative. Printre acestea se numără sugestia extremă că temperaturile din Europa ar putea să scadă cu aproape 33 de grade Celsius în anumite zone.
„Iernile ar fi mai degrabă tipice pentru Canada arctică, iar precipitațiile ar scădea, de asemenea,” a declarat Jonathan Bamber, profesor la Universitatea din Bristol.
Ultima dată când AMOC s-a prăbușit a fost înainte de ultima Eră Glaciară, care s-a încheiat acum aproximativ 12.000 de ani…









