În această perioadă, în Iași, este mult mai liniște decât în anii trecuți, când, înaintea Crăciunului, zgomotul petardelor era unul constant
Recent, Legea nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive a fost modificată. Astfel, cei care folosesc sau comercializează materiale pirotehnice fără autorizație riscă amenzi usturătoare și chiar pedeapsa cu închisoarea. În acest sens, puțini ieșeni se mai încumetă să folosească petardele pe stradă, deoarece riscă un dosar penal și chiar să facă închisoare.
Zgomotul petardelor nu se mai aude la Iași
În anii trecuți, la început de lună decembrie, polițiștii locali din Iași erau solicitați în zeci de locuri pentru a interveni în privința celor care folosesc petarde. De obicei, problemele erau între blocurile din cartier, unde în mare parte tinerii aruncau materialele pirotehnice. Anul acesta, printre blocuri, este mult mai liniște, iar cetățenii nu au sunat încă să reclame zgomotul petardelor. De asemenea, acestea se găsesc mult mai greu de cumpărat prin piețe sau prin cartiere. Totuși, în mediul online, situația stă diferit: la o simplă căutare pe Google, sunt zeci de site-uri de unde se pot achiziționa fără restricții, însă persoanele care le folosesc o fac pe propria răspundere.
„Până acum nu au fost sesizări privind astfel de probleme, este diferit față de anii trecuți. Am făcut oricum trecerea la noile reglementări legislative și suntem pregătiți să intervenim de fiecare dată când este cazul. Vizăm atât folosirea obiectelor pirotehnice, cât și comercializarea lor. Vom face controale în zonele unde se găseau astfel de materiale. Oricum, în cartiere este liniște deocamdată și sperăm că va rămâne așa”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.
Ce pedepse riscă cei care le folosesc
Autoritățile au decis să modifice legea după ce, de-a lungul anilor, sute de cazuri de copii răniți de aceste obiecte au ajuns la spital. Anual, polițiștii confiscau sute de kilograme de petarde, pe care, ulterior, le distrugeau. Acum, cei care folosesc, produc sau comercializează riscă pedeapsa cu închisoarea, de la un an până la cinci ani.
„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani; comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1; prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de art. 8 sau 9; depășirea cantității maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%. Pentru încălcări mai grave, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept”, scrie în Legea nr. 126 din 1995.
Începând de anul acesta, va fi mult mai liniște în Iași, de sărbători, după ce mulți au renunțat să mai folosească petardele în spațiul public.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









