O femeie de 48 de ani din Republica Moldova născut al 14-lea copil al său, o fetiță de 3.800 grame, perfect sănătoasă, la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ea este deja bunică și are cinci nepoți.
„Am emoţii înalte pentru că e copilaşul meu, e primul sau e al 14-lea, e drăguţ. Dacă Dumnezeu mi-a dat, înseamnă că o să îl putem aduce pe lume, o să îl putem creşte. O să ne bucurăm ca şi de primii”, a declarat Lilia Bălan într-un interviu pentru TVR Moldova.
Fetița a fost botezată Nelly, iar femeia a povestit că nu și-a planificat niciodată să aibă o familie atât de numeroasă.
Primul copil l-a născut la 21 de ani, iar astăzi are 10 fete și 4 băieți. Cel mai mare are 26 de ani, iar cel mai mic, înainte de venirea Nelly, avea doar trei ani.
Șapte dintre copii sunt deja la casele lor sau urmează studii. Unii au și ei deja copii. Femeia a spus că soţul său este cel mai fericit când casa se umple de zâmbetele copiilor.
„Când vine acasă de la lucru până nu îi pupă pe toţi nu se lasă. Mătuşile şi cu nepoţeii fac o alergătură prin casă. Pregătim cu fetele mai mari, aşezăm masa, pe urmă ne aşezăm, se primeşte cam ca la grădiniţă”, a mai povestit proaspăta mămică pentru sursa citată.
Lilia Bălan / FOTO – Captură video: TVR Moldova
„Îmi făceam griji foarte mult ca să nască mama cu bine, ca să fie sănătoasă şi ea şi copilul şi chiar ne rugam pentru asta toţi cu familia. Sunt foarte fericită că am atâţia fraţi şi surori şi viaţa e interesantă, multe amintiri. Îmi doresc şi mie să am aşa o familie şi ala copii”, a spus Ana, una dintre fiicele sale mai mari.
Nașterea a fost realizată prin operație cezariană de o echipă complexă de 10 specialiști.
„Pacienta are o vârstă la care deja în care foarte multe femei intră în menopauză şi sarcina a decurs fără particularităţi”, a explicat medicul ginecolog Andrei Leașev.
La rândul său, neonatologul Lilia Savtiuc a confirmat că fetița este perfect sănătoasă.
„Am examinat copilaşul, este absolut sănătos, nu necesită nici o intervenţie medicală. Nu avem nevoie de analize sau investigaţii suplimentare”, a spus medicul neonatolog.









