Serena Williams a scris istorie în tenisul mondial, reușind să câștige un număr impresionant de 23 de titluri de Grand Slam la simplu.
Sportiva s-a retras din tenisul profesionist în 2022, iar de atunci s-a dedicat mai multor planuri, inclusiv planului familial.
Marea campioană se bucură de viața de familie și a postat pe conturile de socializare cum gătește, dovedind că este foarte pricepută și în bucătărie.
Fosta mare jucătoare de tenis a postat cum pregătește o rețetă specială, iar fanii și-au arătat imediat entuziasmul față de modul în care gătește legenda tenisului.
Serena Williams are două fetițe, una nascută în 2017 și una în 2023 alături de soțul ei Alexis Ohanian. Cei doi s-au cunoscut în 2015, la Roma, iar apoi s-au căsătorit în 2017.
- 23 de titluri de Grand Slam la simplu a cucerit Serena Williams
Serena Williams a dat lovitura. A semnat cu Amazon din postura de CEO
Serena Williams tocmai ce și-a dovedit, pentru încă o dată, statutul de femeie de afaceri de talie mondială, după ce a încheiat un acord cu Amazon pentru realizarea unui documentar dedicat liderilor din business.
Seria va avea opt episoade și urmărește parcursul profesional și personal al unor femei care conduc afaceri importante la nivel global.
Alături de Serena Williams, distribuția îi include pe Thalia, designerul Dee Ocleppo Hilfiger, Loren Ridinger (CEO SHOP.COM), supermodelul Winnie Harlow, investitoarea Hannah Bronfman și antreprenoarea Isabela Rangel Grutman.
„A fost o plăcere să contribui la acest proiect. Să sărbătorești ambiția, inteligența și camaraderia unor femei pe care le admir este ceva special”, a transmis Serena Williams într-un mesaj remis publicației PEOPLE. Echipa de producție este completată de Blink49 Studios și Amazon MGM Studios, care dezvoltă conceptul împreună cu Serena Williams.









