Unul dintre cei mai căutați infractori din Iași, capturat după ani de fugă. Trăia în Rusia ca Vasili Kravțov

unul-dintre-cei-mai-cautati-infractori-din-iasi,-capturat-dupa-ani-de-fuga.-traia-in-rusia-ca-vasili-kravtov

Unul dintre cei mai căutați infractori români, Vasile Rodideal, a fost extrădat din Rusia și adus în România sub escortă, aterizând pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Bărbatul era urmărit internațional și figura pe lista „Most Wanted” a Poliția Română.

Autoritățile au anunțat că Rodideal a fost preluat de polițiști imediat după sosirea în țară și introdus într-o unitate de detenție pentru executarea pedepsei.

„La data de 18 mai a.c., un cetățean român, de 65 de ani, urmărit național și internațional a fost adus în țară, fiind extrădat din Federația Rusă.

Pe numele acestuia, Tribunalul Iași a emis un mandat european de arestare și o cerere de dare în urmărire internațională, bărbatul fiind condamnat la executarea pedepsei de 12 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituirea și susținerea unei grupări de criminalitate organizată, deținerea fără drept de muniție destinată armelor de război, instigare neurmată de executare la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instigare la săvârșirea infracțiunii de deținere a unei bancnote false în vederea punerii în circulație, conducere pe drumurile publice a unui autoturism în condiții de suspendare temporară a dreptului de a conduce.

Localizarea și reținerea acestuia pe teritoriul Rusiei au fost susținute prin schimbul de informații asigurat de canalele specifice ale Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

Cazul a făcut parte din categoria ”Most Wanted”, întreaga documentare a investigației fiind coordonată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri”, a transmis IPJ Iași.

Trăia în Rusia sub o identitate falsă

Potrivit informațiilor oficiale, Rodideal locuia în Rusia sub identitatea falsă Vasili Kravțov. Identitatea reală a fost stabilită de anchetatori prin compararea amprentelor digitale, care au confirmat că este vorba despre același individ urmărit de autoritățile române.

Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, fusese reținut și arestat în Rusia în februarie 2025, la solicitarea Interpol.

Pe numele lui Vasile Rodideal există o condamnare definitivă de 12 ani și 6 luni de închisoare pentru mai multe infracțiuni grave, printre care:

  • constituirea și susținerea unui grup de criminalitate organizată;
  • deținere ilegală de muniție destinată armelor de război;
  • instigare la omor calificat;
  • instigare la punerea în circulație de bancnote false;
  • conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu dreptul de a conduce suspendat.

Operațiune internațională de cooperare

Extrădarea a fost posibilă prin cooperarea dintre Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, organele judiciare din România și autoritățile din mai multe state.

La sosirea în țară, Rodideal a fost întrebat de jurnaliști despre acuzațiile care i se aduc, însă acesta a refuzat să ofere declarații.

După formalitățile legale, el a fost transferat într-un penitenciar, unde își va executa pedeapsa stabilită de instanțele din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *