Visarea rămâne unul dintre cele mai fascinante și mai puțin elucidate fenomene ale somnului. Cercetările moderne ne permit să observăm tot mai precis activitatea creierului în timpul somnului REM și să înțelegem modul în care memoria, emoțiile și experiențele noastre se regăsesc în universul viselor. În același timp, multe întrebări esențiale rămân deschise, inclusiv cea referitoare la funcția exactă a visării.
Articolul de față face parte din seria dedicată științei somnului, prin care ne propunem să aducem mai aproape de cititori mecanismele complexe care continuă să lucreze în organism și în creier în timp ce dormim.
Privit din exterior, somnul pare o stare în care se întâmplă foarte puține lucruri. Ochii sunt închiși, corpul rămâne în mare parte nemișcat, iar contactul cu lumea din jur este considerabil redus. În interiorul creierului însă, realitatea este cu totul diferită. În anumite momente ale nopții, acesta poate construi experiențe atât de vii încât, cât timp visăm, le trăim adesea ca și cum ar fi reale.
Putem visa în diferite stadii ale somnului, însă visele vii, bogate în imagini, încărcate emoțional și uneori surprinzător de bizare sunt asociate în mod deosebit cu somnul REM („rapid eye movement” – mișcări oculare rapide). Odată cu dezvoltarea tehnicilor moderne de imagistică cerebrală, cercetătorii au început să observe mai îndeaproape ce se întâmplă în creier în această etapă a somnului.
Iar imaginea care se conturează este fascinantă: creierul care visează este departe de a fi inactiv.
Cum construiește creierul lumea viselor
În timpul somnului REM, tiparele de activitate cerebrală se modifică semnificativ. Numeroase regiuni implicate în procesarea vizuală, emoții, memorie și reprezentarea mișcării prezintă o activitate importantă.
Printre acestea se numără amigdala, implicată în procesarea emoțională, și regiuni asociate memoriei, inclusiv hipocampul. Această configurație cerebrală ar putea contribui la intensitatea emoțională și la bogăția imaginilor care caracterizează multe dintre visele noastre.
În același timp, anumite regiuni ale cortexului prefrontal, implicate în raționament logic, evaluare critică și control cognitiv, prezintă o activitate redusă, comparativ cu starea de veghe.
Această combinație ne poate ajuta să înțelegem una dintre cele mai intrigante caracteristici ale viselor: capacitatea noastră de a accepta situații profund ilogice fără a le pune la îndoială.
Într-un vis, putem intra în casa copilăriei și întâlni acolo o persoană cunoscută cu numai câteva zile înainte. Câteva momente mai târziu, ne putem afla într-o altă țară, într-un loc care nu există sau într-o situație imposibilă din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, rareori ne oprim în mijlocul visului pentru a ne întreba cum ar putea fi posibil ceea ce se întâmplă.
Creierul construiește o experiență internă extrem de bogată, în timp ce unele dintre mecanismele pe care ne bazăm în stare de veghe pentru a verifica logica și coerența realității sunt mai puțin implicate.
Din ce sunt construite visele?
Cu mult înainte ca neuroștiința să poată observa creierul în timpul somnului, oamenii au încercat să înțeleagă originea și semnificația viselor.
Sigmund Freud a susținut, la începutul secolului XX, că visele ar reprezenta manifestări deghizate ale unor dorințe inconștiente. Neuroștiința contemporană nu a confirmat această teorie în forma sa originală. Cu toate acestea, o idee mai generală asociată primelor teorii despre vise rămâne relevantă: experiențele trăite în stare de veghe pot lăsa urme în visele noastre.
Cercetările asupra somnului arată că elemente provenite din experiențe recente pot apărea ulterior în conținutul viselor. Implicarea hipocampului și a altor structuri asociate memoriei în timpul somnului REM oferă, la rândul său, indicii despre legătura dintre memorie, experiențele cotidiene și lumea viselor.
Dar creierul nu pare să reproducă pur și simplu evenimentele zilei. Visul nu este o înregistrare pe care creierul o redă în timpul nopții. Fragmente de amintiri, persoane, locuri, imagini și emoții pot fi selectate, transformate și recombinate. O experiență recentă se poate amesteca cu o amintire veche, o persoană cunoscută poate apărea într-un loc în care nu a fost niciodată, iar emoțiile asociate unui eveniment pot fi transferate într-un context complet diferit.
Din aceste fragmente, creierul poate construi o experiență nouă, care nu a existat niciodată în realitate.
De ce visăm?
Aceasta rămâne una dintre marile întrebări ale cercetării somnului. Există ipoteze conform cărora visarea ar putea avea legătură cu procese precum consolidarea și reorganizarea memoriei, integrarea experiențelor sau procesarea emoțională. Totuși, este important să facem distincția între ceea ce știm despre activitatea creierului în timpul somnului REM și ceea ce putem afirma cu certitudine despre funcția viselor în sine.
Faptul că anumite procese de memorie și reglare emoțională au loc în timpul somnului nu înseamnă automat că visul pe care îl trăim este cauza sau scopul acestor procese. Cercetarea continuă, iar multe dintre mecanismele și funcțiile visării nu sunt încă pe deplin elucidate.
Tocmai această incertitudine face fenomenul atât de fascinant.
În fiecare noapte, închidem ochii și ne desprindem temporar de lumea exterioară. Creierul însă nu încetează să creeze. Din fragmente ale lucrurilor pe care le-am văzut, ale oamenilor pe care i-am întâlnit, ale experiențelor pe care le-am trăit și ale emoțiilor pe care le-am simțit, el poate construi o realitate interioară proprie.
Uneori familiară. Alteori stranie. Adesea imposibilă. Iar pentru câteva minute, o trăim fără să ne întrebăm dacă este reală.
Noi dormim, dar creierul care visează este remarcabil de activ.
Știința ne-a permis să privim pentru prima dată în interiorul acestui creier și să înțelegem o parte dintre mecanismele care fac posibilă extraordinara lume a viselor. Cu toate acestea, suntem încă la începutul drumului în încercarea de a descoperi de ce creierul construiește aceste lumi în fiecare noapte și ce rol ar putea avea ele în funcționarea minții noastre.
Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase paradoxuri ale somnului: în timp ce ne desprindem de lumea din jur, creierul nostru devine creatorul unei lumi proprii.
Dr. Bogdan MATEI
