13 Iunie, calendarul zilei: Klaus Iohannis împlinește 67 de ani, Dragoș Bucur 49. Moare Edith González

13-iunie,-calendarul-zilei:-klaus-iohannis-implineste-67-de-ani,-dragos-bucur-49.-moare-edith-gonzalez

Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 13 iunie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Klaus Iohannis este un politician român de etnie germană, născut pe 13 iunie 1959 în Sibiu. A absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii Babeș-Bolyai și a lucrat ca profesor de fizică înainte de a intra în politică. Şi-a început cariera publică în administrația locală, devenind primar al municipiului Sibiu în anul 2000. În timpul mandatelor sale, orașul a cunoscut o dezvoltare semnificativă și a câștigat recunoaștere internațională, inclusiv prin statutul de Capitală Culturală Europeană în 2007. În 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, fiind reales pentru un al doilea mandat în 2019. În perioada în care a ocupat funcția de șef al statului, a promovat consolidarea relațiilor României cu partenerii europeni și euro-atlantici, precum și susținerea statului de drept și a educației. De-a lungul carierei sale, Klaus Iohannis a fost apreciat de susținători pentru stilul său calm și orientarea occidentală a României, dar a fost și criticat pentru comunicarea publică rezervată și pentru anumite decizii politice. Klaus Iohannis Dragoș Bucur este un actor, prezentator de televiziune și producător român, născut pe 13 iunie 1977 în București. Este unul dintre actorii reprezentativi ai generației sale, remarcându-se prin roluri importante în film, teatru și televiziune. Absolvent al Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, și-a început cariera artistică la sfârșitul anilor ‘90. A devenit cunoscut publicului larg prin aparițiile în filme românești de succes, precum Marfa și banii, Polițist, adjectiv și Boogie, producții care au contribuit la afirmarea noului val al cinematografiei românești. S-a remarcat și în televiziune, devenind prezentator al emisiunii “Visuri la cheie” și ulterior jurat în cadrul concursului “Românii au talent”. Stilul său natural și apropierea de public i-au adus o popularitate constantă. În plan personal, este căsătorit cu Dana Nălbaru, alături de care are trei copii. De-a lungul carierei, Dragoș Bucur a primit numeroase aprecieri pentru contribuția sa la dezvoltarea filmului românesc contemporan. Dragoș Bucur Edith González a fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe de televiziune din Mexic, cunoscută în special pentru rolurile sale din telenovele care s-au bucurat de succes internațional. Născută pe 10 decembrie 1964 în Monterrey, și-a început cariera artistică încă din copilărie. A jucat în numeroase producții de succes, printre care Salomé, Doña Bárbara, Corazón Salvaje și Nunca te olvidaré. Talentul, carisma și frumusețea sa au transformat-o într-una dintre cele mai apreciate vedete ale televiziunii latino-americane. Actrița a avut apariții în filme și spectacole de teatru, demonstrând o mare versatilitate artistică. În ultimii ani ai vieții, a vorbit deschis despre lupta sa cu cancerul, devenind o sursă de inspirație pentru multe persoane aflate în situații similare. Edith González a încetat din viață la 13 iunie 2019, la vârsta de 54 de ani. Moștenirea sa artistică rămâne însă vie prin numeroasele roluri memorabile care au cucerit publicul din întreaga lume și au consacrat-o drept una dintre marile actrițe ale telenovelelor mexicane. Edith González Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1555: Giovanni Antonio Magini 🇮🇹🔭 astronom, astrolog, cartograf și matematician. În 1588 a fost ales în locul lui Galileo Galilei pentru a ocupa catedra de matematică de la Universitatea din Bologna. A susținut existența unui sistem geocentric al lumii, spre deosebire de sistemul heliocentric al lui Copernic. Craterul lunar Maginus este numit după el 🎂1732: Martha Washington 🇺🇸🗣️ cea dintâi „Primă doamnă” a SUA 🎂1831: James Clerk Maxwell 🇬🇧⚡️ Ecuațiile lui Maxwell pentru electromagnetism au fost numite „a doua mare unire în fizică”, după cea realizată de Isaac Newton 🎂1865: William Butler Yeats 🇮🇪✒️ una dintre cele mai importante figuri ale literaturii secolului XX, laureat Nobel pentru Literatură în 1923 🎂1870: Alexandru Bogdan-Pitești 🇷🇴✒️ om de cultură, poet, eseist, critic de artă și colecționar de artă român. În 1896, a întemeiat Salonul Independenților, după modelul francez al „Salonului Societății Artiștilor Independenți ” din Paris, iar în 1898 fondează „Societatea Ileana” 🎂1897: Paavo Nurmi 🇫🇮🏃🏼‍♂️ Poreclit „Finlandezul zburător”, era considerat între 1920 și 1930 unul dintre cei mai buni atleți din lume. Din trei participări la Jocurile Olimpice a câștigat 9 medalii de aur și 3 medalii de argint. La Paris 1924 a devenit primul sportiv care a cucerit cinci titluri olimpice. A doborât 22 de recorduri mondiale de la 1.500 m până la 20.000 m 🎂1928: John Forbes Nash Jr. 🇺🇸🧮 cercetător principal la Universitatea Princeton. Este laureat Nobel pentru Economie, 1994. Subiectul principal al filmului „A Beautiful Mind”, interpretat de Russell Crowe, a fost nominalizat pentru opt premii Oscar, dintre care a câștigat patru 🎂1943: Malcolm McDowell 🇬🇧🎬 renumit pentru rolul principal din „Portocala mecanică”, regizat de Stanley Kubrick, 1971 🎂1951: Stellan Skarsgård 🇸🇪🎬 The Hunt for Red October (1990), Good Will Hunting (1997), Insomnia (1997), Mamma Mia! (2008), Angels and Demons (2009), The Girl With the Dragon Tattoo (2011), Thor (2011), The Avengers (2012), Cinderella (2015) 🎂1953: Tim Allen 🇺🇸🎬 🎂1959: Boiko Borisov 🇧🇬🗣️ prim-ministru al Bulgariei în perioadele 2009-2013, 2014-ian. 2017, mai 2017-2021 🎂1959: Klaus Iohannis 🇷🇴🗣️ 🎂1977: Dragoș Bucur 🇷🇴🎬 Marfa și banii (2001), Furia (2002), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Băieți buni (serial TV, 2005), Hârtia va fi albastră (2006), Tinerețe fără tinerețe (2007), Polițist, adjectiv (2009), Două lozuri (2016) ș. a. 🎂1980: Sarah Connor 🇩🇪🎤 „From Sarah with Love” (2001) 🎂1981: Chris Evans 🇺🇸🎬 Captain America din Marvel Cinematic Universe 🎂1986: Ashley Olsen & Mary-Kate Olsen 🇺🇸🎬 🎂1986: Kat Dennings 🇺🇸🎬 The House Bunny (2008), Thor (2011), 2 Broke Girls (2011 – 2017) Decese 🕯 🕯️1948: Dazai Osamu 🇯🇵✒️ unul din marii scriitori ai literaturii japoneze din secolul 20 (sinucidere, la 38 de ani) 🕯️1980: Nicolae Mărgineanu 🇷🇴✒️ A publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie 🕯️1994: Nadia Gray 🇷🇴🎬 S-a născut dintr-un tată rus și o mamă basarabeancă. S-a căsătorit cu celebrul prinț Constantin Cantacuzino, aviator în timpul războiului. A debutat în film în 1949. Poate că cel mai cunoscut rol al său a fost în

Vegetația din cartierele din Iași va fi tăiată în următoarele săptămâni! Ieșenii sunt nemulțumiți că primăria a întârziat intervențiile

vegetatia-din-cartierele-din-iasi-va-fi-taiata-in-urmatoarele-saptamani!-iesenii-sunt-nemultumiti-ca-primaria-a-intarziat-interventiile

În ultimele săptămâni, vegetația din cartierele ieșene a crescut incontrolabil în urma ploilor. Oamenii sunt nemulțumiți deoarece angajații de la Servicii Publice încă nu au ajuns în cartiere precum Alexandru cel Bun, Dacia sau Canta. Echipele de la amenajări au fost relocate pentru a cosi iarba și vegetația din oraș. În același timp, Servicii Publice a achiziționat noi loturi de gazon, care urmează să fie montate în cartiere precum Cantemir sau Frumoasa. Vegetația a crescut incontrolabil în cartiere Oamenii și-au vărsat frustrările în mediul online cu privire la faptul că vegetația din cartiere nu a fost încă tăiată, deși a crescut incontrolabil, fiind și un mediu potrivit pentru insecte dăunătoare. Echipele de la Servicii Publice au intervenit deocamdată în zona centrală, iar abia săptămânile viitoare vor lucra și în cartiere. „Conform planului de acționare, începem din zonele mai intens circulate, străzile principale, din centru și, ulterior, ajungem și în cartiere. Am oprit chiar activitatea de plantări și amenajări, deoarece avem nevoie de oameni care să se ocupe de cosit iarba, care a crescut incontrolabil. De asemenea, gazonul trebuie cosit și îngrijit o dată pe săptămână, este mult mai pretențios. Vom ajunge, în săptămânile acestea, în toate cartierele. Oamenii trebuie doar să aibă răbdare. Acum mai este o problemă: am tăiat într-un loc, iar într-o săptămână iarba a crescut la loc”, a declarat Laurențiu Ivan, directorul general Servicii Publice SA. Lucrările sunt organizate pe mai multe centre: centrul 1 – străzile Codrescu și Oastei, toată zona din planul 2 și 3; centrul 2 – pe strada Arcu; centrul 3 este în zona aleea Rozelor; centrul 4 – bulevardul Cantemir și Decebal; centrul 5 – în zona Tătărași, strada Vasile Lupu; centrul 6 – pe aleea Mușatini; centrul 7 este în Hlincea; centrul 8 – în Păcurariul vechi. „În Iași avem aproximativ 800 de hectare de spațiu verde, iar din acestea 300 sunt de cosit. Desigur că sunt printre blocuri, pe tot felul de alei, nu este atât de simplu. Sunt 8 centre de cartier, care fiecare are echipele sale care să se ocupe de cosirea ierbii. A fost și vremea prielnică pentru ca vegetația să se dezvolte rapid”, a mai spus Laurențiu Ivan, directorul general Servicii Publice SA. Continuă plantările de gazon În această vară vor continua și plantările de gazon în mai multe cartiere din Iași. Primăria a început, acum doi ani, un proiect de reamenajare a spațiilor verzi. Gardurile vii, plantate în urmă cu peste 10 ani, au fost tăiate, iar în schimb s-a plantat gazon și diferiți arbori sau arbuști. Proiectul totuși avansează lent, având în vedere suprafața mare de spațiu verde din municipiul Iași. „Da, noi cumpărăm constant gazon, atât semințe, cât și rulouri, pe care ulterior le plantăm în municipiul Iași. Mai avem foarte multe zone de acoperit. În Cantemir, de exemplu, încă nu am finalizat lucrările începute anul trecut. Acum am început și în zona Frumoasa, Poitiers. Toată lumea ne întreabă când vom ajunge cu amenajările”, a încheiat Laurențiu Ivan. Echipele de la Servicii Publice vor tăia vegetația crescută incontrolabil din cartiere în următoarele săptămâni, însă ieșenii vor ca intervențiile să fie cât mai rapid.

Tineri care fugeau din calea războiului, atrași în capcană în Finlanda

tineri-care-fugeau-din-calea-razboiului,-atrasi-in-capcana-in-finlanda

Autoritățile finlandeze investighează activitatea unei agenții educaționale care a intermediat înscrierea a aproximativ 350 de studenți din Myanmar la școli profesionale din Finlanda, între anii 2022 și 2025. Anchetatorii suspectează că unii tineri au fost taxați cu sume exorbitante, fiindu-le promise locuri la studii, permise de ședere și examene de limbă, însă mulți au rămas fără bani și fără posibilitatea de a ajunge în Finlanda, potrivit unei investigații BBC. Cei mai mulți dintre studenți fugiseră din Myanmar după lovitura de stat militară din 2021, care a dus la prăbușirea sistemului educațional și la închiderea sau boicotarea unor școli controlate de junta militară, regimul instalat după preluarea puterii de către armată. Prețul falsului vis finlandez Unii dintre aceștia au ajuns în Mae Sot, un oraș din Thailanda aflat la granița cu Myanmar, unde au aflat despre o agenție care promitea acces la programe de studii în Finlanda. Mai mulți dintre ei au declarat că au plătit în jur de 10.000 de euro pentru cursuri de limba finlandeză, înscriere la școli profesionale și obținerea documentelor necesare pentru mutarea în Finlanda. „Nu conta ce studiam. Știam doar că am nevoie de o diplomă pentru a găsi un loc de muncă bun și pentru a-mi ajuta familia”, a declarat pentru sursa citată o tânără refugiată care spera să studieze în Finlanda. Speranțe transformate în datorii Pentru multe familii, suma a reprezentat economiile strânse timp de aproape un an, în speranța că studiile în străinătate le vor oferi copiilor o șansă la un viitor mai bun. Altele au împrumutat bani de la rude sau cunoscuți. „A fost o sumă uriașă pentru familia mea, dar credeam că ne va schimba viitorul”, a declarat una dintre tinerele refugiate. Însă o parte dintre cererile pentru permise de ședere au fost respinse de autoritățile finlandeze, iar unii studenți nu au mai reușit să ia legătura cu reprezentanții agenției pentru a solicita rambursarea banilor. Infracțiuni grave de extorcare Garda de Frontieră a Finlandei, instituția responsabilă de controlul frontierelor și investigarea unor infracțiuni legate de imigrație, desfășoară o investigație de amploare în acest caz. „Există suspiciuni că cel puțin o parte dintre studenți au plătit sume exorbitante sub pretextul obținerii unor locuri la studii, a permiselor de ședere și a examenelor de limbă”, au transmis autoritățile. Anchetatorii avertizează că situația i-ar putea expune pe studenți la noi forme de exploatare financiară sau de altă natură, mai ales în contextul în care unii dintre ei au rămas îndatorați. Potrivit acestora, cazul ar putea fi încadrat la infracțiuni grave de extorcare, însă identitatea persoanelor și a organizațiilor investigate nu a fost făcută publică. Agenția vizată de investigație avea sedii în Myanmar, Thailanda și Finlanda și promova cursuri profesionale în domenii precum asistența medicală, întreținerea imobilelor și alimentația publică. În Finlanda, instituțiile de învățământ pot colabora cu intermediari externi pentru recrutarea studenților din afara Uniunii Europene și organizarea unor programe adaptate cererii de pe piața muncii. Cazul ridică însă întrebări privind supravegherea acestor mecanisme și protecția studenților străini vulnerabili.

A condus beat și acum vrea să scape de răspundere! Nu este ca și cum inculpatul nu știa să conducă

a-condus-beat-si-acum-vrea-sa-scape-de-raspundere!-nu-este-ca-si-cum-inculpatul-nu-stia-sa-conduca

Un ieșean a fost prins de polițiști conducând beat pe drumurile publice și acum vrea să scape de răspundere. Bărbatul a primit o condamnare cu suspendare, dar a fost nemulțumit și a formulat apel, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate. Avocatul său a susținut că șoferul nu a reprezentat un pericol, deoarece a condus pe o porțiune de drum drept și nu a întâlnit niciun fel de obstacol. A fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice și vrea să scape de orice fel de răspundere. Prima instanță l-a condamnat la o pedeapsă cu suspendare. A condus beat și acum vrea să scape de răspundere! Un bărbat din județul Iași, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, încearcă să obțină o pedeapsă mai ușoară după ce a fost condamnat, în primă instanță, la o pedeapsă cu suspendare. Dosarul se află acum pe rolul instanței de apel, iar la termenul din 11 iunie 2026 avocatul acestuia a prezentat argumentele prin care solicită reducerea pedepsei. Inculpatul Nicoșor Radu a fost judecat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. La data de 29 aprilie 2026, magistrații de la Judecătoria Iași au pronunțat sentința în cauză și l-au condamnat pe acesta la o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Nemulțumit de hotărârea primei instanțe, bărbatul a decis să formuleze apel. Astfel, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la instanța superioară, Curtea de Apel Iași, care urmează să analizeze dacă pedeapsa aplicată este una corectă sau dacă se impune modificarea acesteia. La termenul de judecată desfășurat pe 11 iunie 2026, avocatul inculpatului a cerut instanței să aplice o pedeapsă mai blândă. „Noi solicităm să reindividualizați pedeapsa aplicată și să reduceți limitele de pedeapsă. Vă rog să aveți în vedere recunoașterea inculpatului cu privire la săvârșirea faptei, atitudinea sa pe tot parcursul procesului și, bineînțeles, circumstanțele reale și cele personale”, a declarat avocatul în fața instanței. Șoferul și-a recunoscut vina Apărătorul a susținut că bărbatul nu a încercat să se sustragă răspunderii și că, încă de la începutul anchetei, a colaborat cu autoritățile. De asemenea, acesta a subliniat faptul că inculpatul nu are antecedente penale și că este pentru prima dată când ajunge în fața unei instanțe de judecată, iar faptul că deține permis de conducere ar trebui să fie considerată o atenuare a pedepsei. „Nu este ca și cum inculpatul nu știa să conducă. Acesta are permis de conducere de mai bine de 10 ani. De asemenea, se află la primul contact cu legea. Mai mult decât atât, nu a avut nici măcar contravenții”, a mai precizat avocatul. Un alt argument prezentat de apărare a fost legat de împrejurările în care a avut loc fapta. Potrivit avocatului, distanța parcursă de inculpat ar fi fost una foarte mică, de aproximativ 300-400 de metri. „Totuși, trebuie luate în calcul și circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei. Inculpatul a trebuit doar să se deplaseze pentru o distanță de aproximativ 300-400 de metri, pe un drum drept. Acesta cunoștea foarte bine traseul și nu avea cum să greșească, neavând niciun obstacol în cale”, a susținut avocatul. Pe baza acestor argumente, apărarea a cerut instanței să reducă pedeapsa aplicată și să analizeze posibilitatea amânării aplicării pedepsei, o măsură care i-ar permite inculpatului să evite executarea acesteia dacă respectă anumite obligații stabilite de judecători. „Prin urmare, noi solicităm reindividualizarea pedepsei și să dispuneți amânarea aplicării pedepsei”, a concluzionat avocatul. Procurorul a cerut respingerea apelului Procurorul de caz a solicitat respingerea apelului înaintat de inculpat, susținând că nu se impune aplicarea unei pedepse mai blânde. „Solicităm respingerea apelului. Nu se impune aplicarea unei pedepse mai blânde, având în vedere circumstanțele în care s-a desfășurat săvârșirea infracțiunii. Trebuie luată în considerare alcoolemia mare pe care o avea inculpatul. De asemenea, fapta s-a petrecut pe perioada nopții, atunci când acuitatea de vedere este mai slabă”, a spus procurorul de caz. Instanța urmează să analizeze toate argumentele prezentate și să decidă dacă acestea sunt suficiente pentru modificarea sentinței pronunțate de Judecătoria Iași. Judecătorii vor lua în calcul atât circumstanțele personale ale inculpatului, cât și gravitatea faptei pentru care acesta a fost condamnat. Un bărbat din Iași a fost oprit de polițiști, care au constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, și vrea să scape de răspundere.

Rareș Bogdan critică regulile de la Bruxelles: Exportăm fabrici și importăm șomaj, noi venim cu regulile, americanii cu banii

rares-bogdan-critica-regulile-de-la-bruxelles:-exportam-fabrici-si-importam-somaj,-noi-venim-cu-regulile,-americanii-cu-banii

Rareș Bogdan acuză Uniunea Europeană că distruge industria prin birocrație și standarde verzi stricte, în timp ce SUA atrag firmele cu energie ieftină. Europarlamentarul a trimis o scrisoare oficială Comisiei Europene prin care avertizează că peste 30.000 de locuri de muncă din Europa se află în pericol din cauza prețurilor mari și a dosarelor cu șină de la Bruxelles. Rareș Bogdan Rareș Bogdan explică faptul că regulile climatice din Europa sunt prea grele pentru producători și îi fac să plece peste ocean. „Exportăm fabrici, importăm șomaj. Noi cu regulile, ei cu banii. În timp ce americanii le dau companiilor facilități să construiască fabrici, le dau energie ieftină, UE le dă dosare cu șină și standarde verzi, care le pun în față un test de stres pe care nu e sigur că îl vor trece. Factură pe spatele cetățeanului,” a transmis acesta pe Facebook. Europa pune taxe pe spatele cetățenilor, în timp ce America dă subvenții Acesta susține că noul plan european pentru mediu aduce doar birocrație în plus, în loc să scadă facturile la curent sau gaz. Din acest motiv, el a cerut explicații clare de la șefii Uniunii Europene. „1. Cum se va asigura Comisia că „Pactul pentru o industrie curată” nu va accelera fenomenul de relocare în SUA, având în vedere că adaugă costuri administrative noi, în loc să ofere reduceri directe de costuri sau compensații pentru decalajul de preț la energie? 2. Deține Comisia un studiu de impact cantitativ care să evalueze câte companii din sectoarele intensiv energetice riscă să aleagă subvențiile din SUA în detrimentul noilor scheme de conformare propuse de UE?”

Mugurel Laicu explică situația traficului din Podu Iloaiei și sistemul de semaforizare de pe DN28

mugurel-laicu-explica-situatia-traficului-din-podu-iloaiei-si-sistemul-de-semaforizare-de-pe-dn28

Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Mugurel Laicu, a transmis o serie de clarificări privind funcționarea sistemului de semaforizare din Podu Iloaiei, pe fondul discuțiilor apărute în spațiul public legate de aglomerația de pe DN28. Potrivit reprezentanților Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, sistemul de semaforizare implementat în anul 2024 a fost conceput în urma unor analize complexe de trafic și la solicitarea autorităților locale și județene. Proiectul a fost avizat de instituțiile competente, inclusiv de Inspectoratul General al Poliției Române, având în vedere că DN28 face parte din traseul european E58. „În contextul apropierii sezonului estival și al creșterii valorilor de trafic pe DN 28, au reapărut în spațiul public numeroase discuții referitoare la cauzele aglomerației înregistrate în orașul Podu Iloaiei. Pentru o corectă informare a participanților la trafic, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași consideră necesare câteva precizări. Sistemul de semaforizare implementat de DRDP Iași în anul 2024 a fost rezultatul unor monitorizări complexe de trafic și al solicitărilor formulate de autorități locale, județene și de reprezentanți ai societății civile. Proiectul si intreaga documentatie a fost analizată și avizată de instituțiile competente, inclusiv de Inspectoratul General al Poliției Române, având în vedere faptul că DN 28 se suprapune cu traseul drumului european E58. Sistemul a fost proiectat să funcționeze coordonat în cele trei intersecții semaforizate din localitate, pe principiul „undei verzi”, astfel încât fluxul principal de trafic să poată traversa orașul în condiții de siguranță și cu timpi de așteptare reduși. La momentul punerii în funcțiune, în octombrie 2024, măsurătorile efectuate au indicat o reducere a timpilor de tranzit cu aproximativ 60–70% comparativ cu situația existentă anterior, când în perioadele de vârf timpul de traversare depășea frecvent 100 de minute. În luna mai 2025, la solicitarea IPJ Iași, modul de funcționare al semaforului din intersecția DN28 – DJ281 (spre Erbiceni) a fost modificat pentru anumite intervale orare, prin trecerea acestuia pe regimul „Atenție!” (galben intermitent). Monitorizările ( realizate de managerul de proiect) ulterioare au evidențiat faptul că această modificare a influențat funcționarea sistemului coordonat, fiind constatate reapariții ale blocajelor în anumite perioade și creșteri ale timpilor de așteptare față de valorile înregistrate imediat după implementarea proiectului. Ca urmare a dialogului instituțional dintre DRDP Iași, IPJ Iași și reprezentanții companiei care a implementat sistemul, a fost convenită revenirea la funcționarea semaforizată a intersecției în anumite intervale orare caracterizate prin trafic intens. DRDP Iași consideră că rezultatele obținute după implementarea proiectului demonstrează utilitatea sistemului de semaforizare și apreciază că orice analiză privind optimizarea funcționării acestuia trebuie raportată la configurația care a stat la baza avizării inițiale de către IGPR și la datele obiective rezultate din măsurătorile de trafic. Totodată, adresăm disponibilitatea noastră pentru o nouă evaluare tehnică comună împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere, astfel încât să fie identificate cele mai bune soluții pentru reducerea timpilor de așteptare și creșterea siguranței circulației în Podu Iloaiei. Trebuie însă precizat că niciun sistem de semaforizare nu poate compensa integral valorile excepționale de trafic înregistrate pe DN28, care ajung în perioadele critice la peste 35.000 de vehicule pe zi, nivel superior capacității pentru care a fost proiectată traversarea actuală a localității. Soluția structurală pe termen lung rămâne realizarea Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei proiect aflat din luna martie 2026 la CJ Iași pentru organizarea achiziției de lucrări de proiectare și execuție după ce în perioada 2023-2025 DRDP Iași a realizat SF-ul obținând HG cu ind th -ec și dezvoltarea infrastructurii majore din regiune, inclusiv prin construirea Autostrăzii A8. DRDP Iași va continua să monitorizeze permanent situația traficului și să colaboreze cu toate instituțiile implicate pentru identificarea celor mai eficiente măsuri în beneficiul participanților la trafic”, spune Mugurel Laicu.

Maia Sandu și Volodimir Zelenski, după decizia UE de a deschide negocierile de aderare: Ne-am făcut temele și continuăm reformele/”E important ca UE să își țină cuvântul”

maia-sandu-si-volodimir-zelenski,-dupa-decizia-ue-de-a-deschide-negocierile-de-aderare:-ne-am-facut-temele-si-continuam-reformele/”e-important-ca-ue-sa-isi-tina-cuvantul”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, au salutat decizia Uniunii Europene de a deschide primul pachet de negocieri pentru aderare. Cei doi șefi de stat au mulțumit partenerilor europeni pentru acest pas și au promis că vor continua modernizarea instituțiilor interne. Ursula von der Leyen / Profimedia Maia Sandu: „Ne-am făcut temele și vom continua să punem în aplicare reformele” „O discuție fructuoasă cu președintele Consiliului European, Antonio Costa. Salut decizia de a deschide luni primul grup de negocieri de aderare. Moldova este pregătită să le deschidă pe toate – ne-am făcut temele și vom continua să punem în aplicare reformele. Aștept cu interes summitul UE-Moldova din 22 iunie”, a scris Maia Sandu pe X. Volodimir Zelenski: „Ucraina se apără pe sine și, făcând-o, apără întreaga Europă” La rândul său, Zelenski a descris hotărârea de la Bruxelles ca pe un moment de maximă importanță pentru poporul ucrainean, care luptă în continuare pe front împotriva Rusiei. „Le mulțumesc tuturor oamenilor noștri care luptă pentru Ucraina, lucrează pentru statul nostru și ajută la apărarea intereselor noastre naționale. Și le mulțumesc tuturor partenerilor noștri din UE și fiecărui lider în parte pentru acest pas ferm în numele Europei. Ucraina se apără pe sine și, făcând-o, apără întreaga Europă – ideea că națiunile europene pot trăi unite, libere și în pace. După cum am spus, Ucraina face ceea ce este necesar, iar este important ca UE să își țină și ea cuvântul.” Uniunea Europeană deschide oficial primele negocieri de aderare Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat astăzi că toate statele membre au aprobat începerea primului pachet de negocieri pentru intrarea Ucrainei și Republicii Moldova în Uniunea Europeană. „În cadrul primei conferințe interguvernamentale de luni, vom deschide pachetul privind elementele fundamentale; coloana vertebrală a valorilor și principiilor esențiale de aderare pe care se bazează UE, de la statul de drept la instituții democratice solide”, informează von der Leyen, cu precizarea că aceasta reprezintă o recunoaștere a determinării, curajului și eforturilor depuse de ambele țări în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense,” a transmis aceasta.

Moldova și Ucraina, pas important către UE. Cum au reacționat Maia Sandu și Volodimir Zelenski

moldova-si-ucraina,-pas-important-catre-ue.-cum-au-reactionat-maia-sandu-si-volodimir-zelenski

Cei doi lideri au publicat mesaje pe rețeaua X. „Salut decizia de a deschide luni primul grup de negocieri de aderare. Moldova este pregătită să le deschidă pe toate – am depus eforturile și vom continua să implementăm reforme. Aștept cu nerăbdare summitul UE-Moldova din 22 iunie”, a scris Maia Sandu pe rețeaua de socializare. Volodimir Zelenski le-a mulțumit reprezentanților UE, dar și ucrainenilor pentru eforturile făcute și pentru sacrificiile de pe front. „Le mulțumesc tuturor oamenilor noștri care luptă pentru Ucraina, lucrează pentru statul nostru și ajută la apărarea intereselor noastre naționale. Și le mulțumesc tuturor partenerilor noștri din UE și fiecărui lider personal pentru acest pas puternic de dragul Europei. Ucraina se apără pe sine și, făcând acest lucru, apără întreaga Europă -șiideea că națiunile europene pot trăi unite, libere și în pace”, a transmis Zelenski. Președintele Ucrainei a subliniat faptul că începerea negocierilor reprezintă un sprijin politic și moral pentru ucraineni. „După cum am spus, Ucraina face ceea ce este necesar și este important ca UE să își țină și ea cuvântul. Deschiderea primului cluster reprezintă un sprijin politic și moral semnificativ pentru statul și poporul nostru. De asemenea, mulțumim Europei pentru tot sprijinul său – un sprijin care demonstrează o adevărată conducere și ne ajută să protejăm vieți. S-a făcut tot posibilul pentru a deschide următoarele clustere. De asemenea, felicităm Republica Moldova pentru acest pas, pe care îl facem împreună”, a precizat Zelenski. Anunțul UE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că statele membre ale Uniunii Europene au convenit să deschidă primul grup de negocieri de aderare pentru Ucraina și Republica Moldova. „Toate statele membre au convenit să deschidă primul grup de negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova”, a transmis von der Leyen.

Av.europaparlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă: Realitatea îmi dă dreptate. Europa începe să vorbească despre dialogul cu Federația Rusă

aveuropaparlamentar-diana-iovanovici-sosoaca:-realitatea-imi-da-dreptate.-europa-incepe-sa-vorbeasca-despre-dialogul-cu-federatia-rusa

Av.europaparlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă: „Realitatea îmi dă dreptate. Europa începe să vorbească despre dialogul cu Federația Rusă”. „Mai multe agenții internaționale de presă au relatat în ultimele zile despre evoluții care confirmă faptul că problema reluării dialogului dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă revine în centrul dezbaterilor diplomatice europene. Agenția internațională EFE, de exemplu, relatează într-o știre, difuzată şi de Agerpres în România, că ambasadorii Franței, Germaniei și Marii Britanii au solicitat reluarea contactelor cu diplomația rusă, în timp ce la nivelul Uniunii Europene se discută deja despre posibilitatea desemnării unui negociator pentru reluarea dialogului cu Moscova. Aceste evoluții demonstrează că însăși Europa începe să înțeleagă ceea ce am afirmat constant: pacea nu poate fi construită prin ruperea tuturor canalelor de comunicare, ci prin dialog, diplomație și negociere. De altfel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat recent că determinarea Europei față de Federația Rusă nu trebuie să se transforme în autoizolare diplomatică și a susținut necesitatea unei evaluări pragmatice a relațiilor cu Moscova. Propunerea sa privind desemnarea unui reprezentant unic al Uniunii Europene pentru dialogul cu Federația Rusă demonstrează că tot mai mulți lideri europeni înțeleg faptul că pacea și stabilitatea continentului nu pot fi construite prin lipsa comunicării, ci prin negocieri și diplomație. În scrisoarea pe care am adresat-o liderilor europeni, am arătat că politica izolării și a confruntării permanente nu a adus pacea şi prosperitatea în Europa, ci a generat costuri economice uriașe, degradarea competitivității economice europene, insecuritate și o deteriorare continuă a nivelului de trai al cetățenilor. România nu este carnea de tun a nimănui. Românii s-au săturat să plătească pentru un război care nu este al lor. Românii s-au săturat să suporte costurile unor decizii geopolitice luate fără consultarea popoarelor europene. În ultimii ani românilor le-au fost tăiate salariile, pensiile, alocaţiile copiilor, indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, au fost închise locuri de muncă. Nivelul de trai al românilor a scăzut, iar viitorul economic al ţării şi al Europei a devenit tot mai incert. Mai mult, nivelul de insecuritate a crescut direct proporţional cu nivelul sacrificiilor economice.  În același timp, realitatea începe să contrazică discursul oficial promovat în ultimii ani la Bruxelles. La nivelul Uniunii Europene există deja discuții privind desemnarea unui negociator pentru reluarea dialogului oficial cu Federația Rusă, iar Declarația de la Sankt Petersburg din 4 iunie 2026, semnată de reprezentanți ai Parlamentului European și ai Dumei de Stat, salută explicit această posibilitate. Mai mult, declarațiile recente ale ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, potrivit cărora ambasadorii Regatului Unit, Germaniei și Franței au solicitat reluarea contactelor cu diplomația rusă, arată că inclusiv state care au susținut cele mai ferme poziții împotriva Moscovei înțeleg că dialogul nu poate fi înlocuit la nesfârșit de confruntare. Mă interesează ca Europa să revină la diplomație. Mă interesează ca România să nu mai fie obligată să suporte consecințele unei strategii care nu a adus nici pace, nici stabilitate. Mă interesează ca popoarele Europei să nu mai fie sacrificate pentru ambițiile unor lideri care refuză să accepte că orice conflict se încheie prin negocieri. La Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg am constatat că, în pofida retoricii oficiale, reprezentanți politici, parlamentari, europarlamentari și oameni de afaceri din numeroase state europene continuă să caute soluții de dialog și cooperare. Acest lucru demonstrează că Europa reală este mult mai pragmatică decât birocrația de la Bruxelles. Le-am transmis liderilor europeni că Uniunea Europeană nu își poate permite să rămână în afara marilor procese de negociere care vor defini noua ordine mondială. Statele Unite, China și Federația Rusă comunică și negociază chiar și atunci când au divergențe majore. Europa nu poate continua să se autoizoleze și să creadă că poate influența lumea refuzând dialogul. Le-am transmis foarte clar liderilor europeni că Uniunea Europeană trebuie să fie avocatul intereselor statelor membre și ale popoarelor sale, nu avocatul Ucrainei. Instituțiile europene sunt finanțate de contribuabilii europeni și au obligația de a apăra fermierii europeni, muncitorii europeni, companiile europene și familiile europene. Nu este normal ca Bruxelles-ul să găsească mereu resurse pentru interese externe, în timp ce cetățenilor europeni li se cere permanent să accepte noi sacrificii, noi taxe și un nivel de trai tot mai scăzut. Este semnificativ faptul că însuși Volodimir Zelenski afirmă că Uniunea Europeană nu poate fi mediator între Ucraina și Federația Rusă, deoarece s-a poziționat deja de partea uneia dintre părți. Această declarație ar trebui să dea de gândit liderilor europeni. Dacă Bruxelles-ul nu mai este perceput nici măcar de către Ucraina ca un actor capabil să medieze un dialog, atunci este evident că actuala strategie europeană trebuie regândită, iar diplomația trebuie să redevină instrumentul principal al relațiilor dintre Europa și Federația Rusă. În acest context, mi-am exprimat disponibilitatea de a contribui la relansarea dialogului dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, având în vedere experiența acumulată în cadrul contactelor parlamentare euro-ruse și participarea la procesele de diplomație parlamentară desfășurate în ultimul an. România are nevoie de pace. Europa are nevoie de pace. Popoarele Europei au nevoie de pace. Lumea întreagă are nevoie de pace. Iar pacea nu se construiește prin sancțiuni și confruntare, ci prin dialog și negociere”, transmite Diana Șoșoacă. 

De ce nu ar trebui să speli niciodată carnea crudă de pui înainte de gătire. Riscurile despre care puțini oameni știu

de-ce-nu-ar-trebui-sa-speli-niciodata-carnea-cruda-de-pui-inainte-de-gatire.-riscurile-despre-care-putini-oameni-stiu

De ce nu ar trebui să speli niciodată carnea crudă de pui înainte de gătire. Riscurile despre care puțini oameni știu. Spălarea cărnii crude de pui poate părea un gest de igienă, însă este de fapt inutilă și poate fi chiar periculoasă. Puiul cumpărat din magazine este deja spălat. În plus, studiile recente sugerează că această practică face foarte puțin pentru a elimina agenții patogeni, în timp ce poate contribui la răspândirea microbilor, scrie Science Alert. „În ciuda a ceea ce ați auzit sau ați văzut pe rețelele sociale, nu ar trebui niciodată să spălați carnea crudă de pui înainte de a o găti”, avertizează Julian Cox, vicepreședintele Consiliului Australian pentru Informații privind Siguranța Alimentară, cu ocazia Săptămânii Siguranței Alimentare din Australia. Sursă foto: Shutterstock În 2022, un sondaj online realizat în Statele Unite a arătat că, dintre 1.822 de consumatori intervievați, 73% au declarat că spală carnea crudă de pasăre înainte de preparare. Doar 30% dintre aceștia știau că această practică nu este recomandată. În 2019, un studiu realizat de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA) a constatat că 26% dintre participanții care au spălat carnea crudă de pui au transferat bacterii pe salata lor atunci când au folosit ulterior chiuveta pentru a spăla legumele. Dezinfectarea temeinică a chiuvetei cu apă fierbinte și detergent este o opțiune, însă reprezintă o sarcină suplimentară inutilă. Un studiu îngrijorător a arătat că una din cinci infecții ale tractului urinar poate fi asociată cu manipularea necorespunzătoare a cărnii crude în bucătărie. Pentru a vă proteja cât mai bine împotriva bacteriilor Salmonella și E. coli, este recomandat: Să nu spălați carnea crudă. Să folosiți un tocător separat pentru carnea crudă. Să vă spălați mâinile cu săpun timp de cel puțin 20 de secunde după ce ați atins carne crudă. Să utilizați un termometru alimentar pentru a vă asigura că puiul este gătit la o temperatură internă de cel puțin 74°C. Sursă foto: Shutterstock