Nvidia raportează rezultate peste estimări, pe fondul boomului AI

nvidia-raporteaza-rezultate-peste-estimari,-pe-fondul-boomului-ai

Nvidia a depășit estimările privind câștigurile, pe măsură ce cererea pentru inteligență artificială (AI) a generat o creștere de 75% a veniturilor din centrele de date, impulsionând vânzările, profitul și perspectivele, scrie CNBC. Nvidia a raportat rezultate peste așteptări pentru trimestrul al patrulea fiscal, susținute de cererea puternică pentru infrastructura de inteligență artificială. Veniturile din segmentul centrelor de date au crescut cu 75% față de anul anterior, consolidând poziția companiei în plin boom AI. Câștigul ajustat pe acțiune a ajuns la 1,62 dolari, peste estimarea de 1,53 dolari. Astfel, veniturile trimestriale au totalizat 68,13 miliarde de dolari, depășind așteptările de 66,21 miliarde. Veniturile totale au crescut cu 73% comparativ cu anul trecut, iar profitul net aproape s-a dublat, ajungând la 43 de miliarde de dolari. Creșterea centrelor de date impulsionează rezultatele Segmentul centrelor de date a generat venituri de 62,3 miliarde de dolari, peste prognoze, reprezentând peste 91% din vânzările totale. Furnizorii mari de cloud au rămas principala categorie de clienți, contribuind cu peste jumătate din veniturile acestui segment. Vânzările de echipamente de rețea au crescut cu 263% față de anul precedent, până la aproape 11 miliarde de dolari. Creșterea reflectă adoptarea accelerată a tehnologiei NVLink și a switch-urilor Ethernet Spectrum-X, inclusiv noi acorduri cu Meta. Perspective solide și extinderea lanțului de aprovizionare Nvidia estimează venituri de 78 de miliarde de dolari pentru primul trimestru fiscal, cu o marjă de variație de plus sau minus 2%, peste așteptările analiștilor. Compania a precizat că prognoza nu include venituri din centrele de date din China. Acțiunile au crescut în tranzacțiile extinse, iar Nvidia depășește majoritatea companiilor mari din tehnologie în acest an. Pentru a-și consolida lanțul de aprovizionare, compania extinde producția dincolo de Asia. Inovație și investiții strategice Nvidia pregătește lansarea sistemelor Vera Rubin, care ar urma să ofere performanță de zece ori mai mare per watt. Livrările sunt programate pentru a doua jumătate a anului. Compania a investit 17,5 miliarde de dolari în startup-uri și fonduri de infrastructură pentru a susține dezvoltarea AI. CEO-ul Jensen Huang a declarat că discuțiile cu OpenAI pentru un posibil parteneriat continuă, însă nu a fost finalizat un acord. Rezultatele confirmă rolul central al Nvidia în expansiunea globală a inteligenței artificiale.

Proiectul de modernizare de la Terminatul T3 a Aeroportului din Iaşi, la mâna aleşilor judeţeni. Plenul CJ votează peste 30 de proiecte

proiectul-de-modernizare-de-la-terminatul-t3-a-aeroportului-din-iasi,-la-mana-alesilor-judeteni.-plenul-cj-voteaza-peste-30-de-proiecte

Astăzi, 25 februarie 2026, de la ora 10.00, plenul Consiliului Județean Iași se reunește pentru a supune la vot 37 de proiecte de hotărâre. DISPUNE: Art. 1. Se convoacă Consiliul Județean Iaşi în şedinţă ordinară, în data de 25 februarie 2026, începând cu ora 10:00, la sala de ședințe a Consiliului Județean Iași din Calea Chișinăului nr. 23, Municipiul Iași, cu următorul proiect al ORDINII DE ZI: Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului – verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Iaşi din data de 10 februarie 2025. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Secretar General al Județului Iași – D-na Lăcrămioara VERNICĂ-DĂSCĂLESCU)  Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Anexei 1 – Reparatii curente îm Programul de lucrări drumuri și poduri al Direcției Județene de Administrare a drumurilor și Podurilor Iași pentru anul 2026. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director DJADP Iași – Dl. Ciprian OVIDIU CIUCAN)  Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării, în anul 2026, din excedentul bugetului Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi a fondurilor necesare derulării activităţilor în cadrul proiectului „Investiţii în infrastructura de microbiologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi – cod SMIS 327886 cu finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi aprobarea creditelor de angajament şi a creditelor bugetare aferente, până la aprobarea bugetului pe anul 2026. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Manager Spital N. Oblu Iași – Dl. Prof. Univ. Dr. Habil Lucian EVA) Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, cu aplicare de la 01 martie 2026. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Manager interimar Spital Sf. Maria Iași – Dl. Ec. Gheorghe DIACONU) Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General actualizat la obiectivul de investiție „Extinderea Structurii Spațiilor Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” Iaşi – Ambulatoriu” la faza DTAC. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Manager interimar Spital Sf. Maria Iași – Dl. Ec. Gheorghe DIACONU) Proiect de hotărâre privind înființarea unei a doua linii de gardă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Cuza Vodă” Iași. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Manager Spital Cuza Vodă Iași – Dl. Ec. Robert DÂNCĂ) Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- manager Spital Sf. Parascheva – Dl. Șef Lucr. Dr. Manuel-Florin ROȘU)  Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiție ”Consolidare, reabilitare și refuncționalizare Pavilion Administrativ, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” Iași”. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- manager Spital Sf. Parascheva – Dl. Șef Lucr. Dr. Manuel-Florin ROȘU)  Proiect de hotărâre privind aprobarea restituirii din excedentul bugetului Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi a prefinanţării în sumă de 130.605,66 lei pentru proiectul „Acasă în siguranţă – intervenţii specifice pentru reducerea riscului de separare a copilului de familie”, cod SMIS 326455, implementat în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Copiii – Filiala Iaşi şi Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director General DGASPC Iași – Dl. Florin ION)  Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Iași nr.8/28.01.2026 privind reorganizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, începând cu data de 01 martie 2026. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director General DGASPC Iași – Dl. Florin ION)  Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentelor de Organizare și Funcționare pentru aparatul propriu al  Direcţiei Generale  de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi și pentru serviciile sociale care funcționează în subordinea acesteia. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director General DGASPC Iași – Dl. Florin ION)  Proiect de hotărâre privind înființarea serviciului social de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă de tip Centru de pregătire pentru o viață independentă ,,Gulliver“ în cadrul Centrului de servicii sociale ,,Gulliver“ Iași, prin transformarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități ,,Gulliver“ din cadrul Centrului de servicii sociale ,,Gulliver“ Iași și aprobarea statului de funcții aferent. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director General DGASPC Iași – Dl. Florin ION)  Proiect de hotărâre privind înființarea serviciului social de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă de tip Centru de pregătire pentru o viață independentă ,,Revis 1“ în cadrul Centrului de servicii sociale ,,Hârlău“, prin transformarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități ,, Revis 1“ din cadrul Centrului de servicii sociale ,,Hârlău“ și aprobarea statului de funcții aferent. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director General DGASPC Iași – Dl. Florin ION) Proiect de hotărâre privind înființarea serviciului social de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă de tip Centru de pregătire pentru o viață independentă ,,Revis 2“ în cadrul Centrului de servicii sociale ,,Revis“ Hârlău, prin transformarea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități ,,Revis 2“ din cadrul Centrului de servicii sociale ,, Revis“ Hârlău  și aprobarea statului de funcții aferent. Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director General DGASPC Iași – Dl. Florin ION) Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării în anul 2026, din excedentul bugetului Județului Iași – Consiliul Județean, a fondurilor necesare derulării activităţilor în cadrul proiectului „SOLIDAR – Sprijin şi Oportunităţi Locale pentru Incluziunea copiilor Defavorizaţi prin Asistenţă în vederea Reintegrării”, cod SMIS 327401, și aprobarea de credite de angajament și credite bugetare aferente, până la aprobarea bugetului pe anul 2026.   AMENDAMENT 6280/24.02.2026 Inițiator: Președintele Consiliului Județean Iași – Dl. Costel ALEXE (susține- Director General DGASPC Iași – Dl. Florin ION) Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării în anul 2026, din excedentul bugetului Județului Iași

Primăvara începe cu surprize la Aurora Multimarket

primavara-incepe-cu-surprize-la-aurora-multimarket

Odată cu venirea primăverii, tradițiile și gesturile simbolice revin în prim-plan. La Aurora Multimarket, sezonul aduce promoții speciale, cadouri inspirate și multe surprize pentru cei dragi. Mărțișor – un simbol al primăverii Mărțișorul rămâne una dintre cele mai frumoase tradiții românești, simbol al gesturilor sincere oferite celor dragi. Pentru a sărbători acest moment, magazinele Aurora Multimarket oferă 2+1 gratis la mărțișoare: cumperi două și primești al treilea cadou! Gama de mărțișoare include modele tradiționale, broșe elegante, brățări delicate sau mărțișoare colorate și vesele pentru copii. Cadouri inspirate pentru 8 Martie Ziua Femeii este momentul perfect pentru a arăta recunoștință femeilor importante din viața ta. La Aurora Multimarket găsești idei pentru orice buget: Pături călduroase de la 29 lei Bomboane glazurate de la 9 lei Seturi cadou începând de la 11 lei Promoții de sezon Alături de cadouri, clienții pot descoperi și promoții speciale, concepute să aducă și mai multă bucurie primăverii. Până pe 1 martie: 1+1 gratis la gama de machiaj Xplote 50% reducere la al doilea produs din categoria clame de păr, coliere și inele 2 – 8 martie: 50% reducere la al doilea produs din categoria cercei și brățări 1+1=3 la elasticele de păr 60% reducere la al doilea produs din categoria pături O primăvară plină de culoare Aurora Multimarket transformă fiecare ocazie într-un moment de bucurie. Te așteptăm în magazine să descoperi cadouri, promoții și surprize care aduc zâmbete celor dragi. Nu uita să urmărești rețelele sociale pentru oferte exclusive și noutăți! 👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok Unde ne găsești? Aurora Multimarket este mai aproape de tine ca oricând, cu 64 de locații în toată țara! Vino în magazinele noastre din Iași: Iași 1 – Piața Voievozilor, Nr. 13 Iași 2 – Calea Galata, Nr. 28, Bl. E2 (lângă Profi) Iași 3 – Șoseaua Nicolina, Nr. 15, Bl. 944 (lângă Dr. Max) Program: Luni – Duminică: 08:00 – 20:00 Iași 4 – Calea Chișinăului, Nr. 29 (în incinta Egros Shopping Iași, Corp A, Stand 1) Program: Luni – Vineri: 08:00 – 20:00 Sâmbătă: 08:00 – 18:00 Duminică: 08:00 – 16:00 Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Silviu Predoiu: Bolojan nu înțelege nimic. E încruntat, dar nu are habar despre ce vorbește. Este concentrat ca un cub de vegeta

silviu-predoiu:-bolojan-nu-intelege-nimic-e-incruntat,-dar-nu-are-habar-despre-ce-vorbeste.-este-concentrat-ca-un-cub-de-vegeta

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Silviu Predoiu, general român și ofițer SIE, a vorbit despre cum Ilie Bolojan joacă masca încruntatului, fără a ști despre ce vorbește. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Silviu Predoiu: „Nu înțelege. Dumnealui nu înțelege nimic. Ați văzut, iese și ne vorbește așa încruntat. Este exact ca un cub de vegeta. Este focalizat, pătrat. Așa e de concentrat, că îl pui la 4 litri de apă și faci o supă. Îți ies 6 prim-miniștri, dacă îl pui pe domnul prim-ministru Bologan. Dumnealui privește România ca un registru contabil.” Invitat la emisiunea lui Marius Tucă, Silviu Predoiu a vorbit despre cum Ilie Bolojan joacă masca încruntatului, fără a știi despre ce vorbește. Acesta a început prin a spune că Bolojan nu înțelege nimic. Ca o comparație, generalul susține că Bolojan este concentrat ca un cub de vegeta. Ironic, acesta susține că din Bolojan se pot face alți 6 premieri. Revenind la problemele magistraților și militarilor, ofițerul SIE susține că sunt atacați de guvernanți. „Nu înțelege. Dumnealui nu înțelege nimic. Ați văzut, iese și ne vorbește așa încruntat. Este exact ca un cub de vegeta. Este focalizat, pătrat. Este clar că habar nu are despre ce vorbește dumnealui. Păi asta e! Așa e de concentrat, că îl pui la 4 litri de apă și faci o supă. Îți ies 6 prim-miniștri, dacă îl pui pe domnul prim-ministru Bolojan. Nu înțelege! Dumnealui privește România ca un registru contabil. De unde mai tai? Atacă și asta e nepermis. Revenind la magistrați. Atât magistratura, cât și militarii… Magistrații au dreptul de exprimare publică restricționat major. Militarii îl au suspendat total. Tu ataci aceste categorii care nu pot să-ți răspundă. Aceste categorii nu au sindicat. Militarii nu au sindicat. Nu au dreptul la apărare sindicală, pentru că statul a spus nu vă trebuie sindicat, vă apăr eu.”, a explicat generalul.

UK: Tată vitreg condamnat pe viață după ce a ucis copilul de luni al partenerei sale

uk:-tata-vitreg-condamnat-pe-viata-dupa-ce-a-ucis-copilul-de-luni-al-partenerei-sale

Un tată vitreg a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că a zguduit până la moarte copilul partenerei sale, după ce a izbucnit în furie după o ceartă cu o fostă iubită, potrivit Sky News. Thomas Morgan, în vârstă de 29 de ani, i-a provocat micuțului Jensen-Lee Dougal leziuni cerebrale „catastrofale” în casa familiei din Swansea, după o ceartă cu fosta sa iubită, în timp ce mama copilului era la serviciu. Miercuri, la Curtea Coroanei din Swansea, judecătoarea Mary Stacey a declarat că Morgan l-a scuturat violent pe Jensen-Lee, provocându-i leziuni grave, apoi a mințit în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Condamnându-l la cel puțin 19 ani de închisoare, ea a spus: „Scuturarea violentă a capului lui Jensen-Lee, care se mișca rapid înainte și înapoi, accelerând și decelerând, poate că a fost foarte scurtă, dar a fost suficient de puternică pentru a-i provoca leziuni interne grave la cap, care i-au cauzat moartea”. Curtea a aflat anterior că bebelușul a murit la spital după ce a suferit leziuni cerebrale grave, numeroase fracturi și hemoragii retiniene extinse la ambii ochi. Morgan avea o relație cu mama lui Jensen-Lee, Jordan Dougal, și era considerat tatăl vitreg al copilului la momentul crimei. Caroline Rees KC, procuror, a declarat că Morgan „a abuzat grav de încrederea acordată” când a comis „atacul extrem de violent” asupra lui Jensen-Lee pe 30 martie 2024, cu o zi înainte de moartea acestuia.

Aeroportul Internațional Iași, fără autorizație ISU pentru terminalele T3 și T4! Discuții aprinse în plenul CJ

aeroportul-international-iasi,-fara-autorizatie-isu-pentru-terminalele-t3-si-t4!-discutii-aprinse-in-plenul-cj

Astăzi, 25 februarie 2026, în cadrul ședinței Consiliului Județean Iași, consilierul PSD Mihaela Ivancia a ridicat problema autorizațiilor de securitate la incendiu pentru terminalele T3 și T4 ale Aeroportului Internațional Iași. Directorul Aeroportului, Romeo Vatră, a oferit explicații detaliate privind situația și pașii făcuți pentru obținerea reautorizării. „Am primit un mail pe care ne este adus la cunoștință că T3 nu are aviz ISU. Este sau nu avizat? Am aflat că aeroportul nu a folosit documentația pe care a avut-o atunci, iar acum folosește un expert și îl plătește cu 20 de mii de euro”, a transmis Mihaela Ivancia, consilier județean PSD, în timpul ședinței de astăzi. Romeo Vatră, directorul Aeroportului Internațional Iași, a oferit explicații. „Mailul acela, într-adevăr, cred că a apărut mai demult. Am trimis un punct de vedere și presei și am explicat. Din punct de vedere al siguranței nu există niciun risc pentru pasageri. Atât zborurile, cât și terminalele nu au niciun risc. Avem 27 de pompieri și 3 autospeciale. Avem sistem modern de detecție incendiu în T4. Facem investiții în continuare. Din punct de vedere a documentației, în decembrie 2023 a apărut necesitatea de reconfigurare a terminalelor pentru zborurile non-Schengen și Schengen. Din acest punct de vedere au apărut lucrări de ultimă oră pentru T4 și T3, pentru a asigura aceste zboruri. Acest lucru presupune o reavizare. Odată cu punerea în funcțiune a terminalului, au apărut spații comerciale și, pentru fiecare modificare în spațiu, trebuie făcută reautorizare. Acum avem prevăzut în buget un DALI pentru schimbarea fluxurilor. Acest lucru va finaliza toate lucrările; pregătim dosarul și depunem pentru reautorizare. Siguranța pasagerilor nu este pusă în pericol. Sunt funcționale sistemele. Aceasta este explicația pentru care, în momentul de față, suntem în această situație”, a transmis Romeo Vatră, directorul Aeroportului Internațional Iași. Peste un milion de călători sunt puși în pericol la Aeroportul Internațional Iași Au trecut mai mult de doi ani de la inaugurarea Terminalului T4, iar Aeroportul Internațional Iași nu a obținut autorizația de securitate la incendiu pentru T4, iar terminalele T2 și T3 au rămas fără aviz ISU după lucrările de modernizare. În această perioadă, peste patru milioane de pasageri au tranzitat aeroportul fără să fie informați că terminalele funcționează fără autorizație. Incidentul din 16 februarie 2025, când alarma de incendiu s-a declanșat la T4, arată riscul la care au fost expuși pasagerii: deși alarma s-a dovedit falsă, dacă ar fi fost un incendiu real, nerespectarea autorizației ar fi pus în pericol viețile oamenilor. Romeo Vatră a oferit detalii privind fiecare terminal: T1 – deține autorizație ISU; va intra în procedură de reautorizare dacă se schimbă destinația. T2 – autorizație retrasă după transformarea în terminal cargo; proces de reautorizare în desfășurare. T3 – autorizat ISU, dar extinderea cu un sas de preîmbarcare și conectarea la T4 impune reautorizare. Terminalul este modernizat și reconfigurat pentru fluxuri non-Schengen. Avizul ISU pentru etapele de întocmire DALI a fost obținut. T4 – pus în funcțiune odată cu intrarea în Schengen; lucrările ulterioare pentru spații comerciale și modificările legislative impun actualizarea documentației. Citește și: Peste un milion de călători sunt puși în pericol! Ce ilegalități ascunde Costel Alexe la Aeroportul Internațional Iași Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Primăria Drăgășani anunță că vrea să interzică păcănelele în oraș, după modelul Slatina: Nu mai au ce căuta lângă drumul spre școală

primaria-dragasani-anunta-ca-vrea-sa-interzica-pacanelele-in-oras,-dupa-modelul-slatina:-nu-mai-au-ce-cauta-langa-drumul-spre-scoala

Primăria Drăgășani, județul Vâlcea, anunță că pregătește interzicerea sălilor de jocuri de noroc din oraș, după ce și primarul orașului Slatina a promis că va închide toate păcănelele.  Într-un mesaj public pe Facebook, administrația locală transmite că orașul „face pasul spre normalitate” și își propune să devină „al doilea oraș din regiune eliberat de mirajul păcănelelor”. „După modelul Municipiului Slatina, orașul nostru se pregătește să spună STOP jocurilor de noroc! Este timpul ca Drăgășaniul să devină al doilea oraș din regiune eliberat de mirajul «păcănelelor»”, se arată în mesajul publicat de primărie. Demersul vine după ce Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență privind reforma în administrație, care permite primăriilor să decidă dacă autorizează sau interzic jocurile de noroc pe raza localității. Primarul din Slatina, Mario De Mezzo, a fost primul edil care a anunțat că va folosi noua prevedere legală pentru a elimina treptat toate sălile de jocuri din oraș, pe măsură ce le expiră autorizațiile. El a declarat că în Slatina există aproximativ 70 de săli de păcănele, dar doar două biblioteci și două librării. La Drăgășani, autoritățile locale susțin că măsura este necesară pentru „protejarea viitorului copiilor” și pentru sănătatea socială a comunității. „Sălile de jocuri nu mai au ce căuta lângă drumul spre școală sau în drumul spre parc”. Primăria Drăgășani anunță că vrea să interzică păcănelele în oraș, după modelul Slatina: „Sălile de jocuri nu au ce căuta lângă drumul spre școală” De asemenea, primăria vorbește despre „sănătate socială” și despre dorința de a încuraja dezvoltarea unor afaceri locale precum cafenele sau librării, „care aduc valoare, nu care distrug destine”. AUTORUL RECOMANDĂ: Legea „păcănelelor”, care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, contestată de judecătorii ICCJ la CCR / Motivele invocate Gigi Becali era dependent de jocurile de noroc. Patronul FCSB a dezvăluit cum a câștigat o sumă uriașă la cazinou cu bani luați de la cămătari Guvernul intră în forță în industria jocurilor de noroc. TOTUL despre ce vrea să facă premierul și cum au reacționat firmele din domeniu

Zelenski afirmă că rachetele Flamingo au fost utilizate pentru atacuri reușite în interiorul Rusiei

zelenski-afirma-ca-rachetele-flamingo-au-fost-utilizate-pentru-atacuri-reusite-in-interiorul-rusiei

Potrivit președintelui Ucrainean, în cadrul atacului au fost folosite mai multe astfel de rachete. Unele dintre ele au fost interceptate, altele nu. Oficialul a precizat că au existat lovituri directe. „Nu voi spune câte rachete Flamingo au fost folosite de data aceasta. Vreau doar să spun că unele au fost interceptate de apărarea aeriană rusă, altele nu, și că au existat lovituri directe. Dar cel mai important lucru este că toate rachetele lansate au atins ținta. Cred că acesta este cheia succesului – demonstrează calitatea și precizia ridicate”, a declarat Zelenski, citat de Interfax Ukraine, în cadrul unei conferințe de presă, susținută alături de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, la Kiev. Zelenski a mai declarat că Rusia „vânează” uzinele ucrainene care produc rachete Flamingo, dar și că atacurile Rusiei au forțat Ucraina să aștepte mult timp înainte de a relua liniile de producție. Potrivit declarațiilor date de președinte, Ucraina va crește producția de rachete, în funcție de finanțările, dar și dar și disponibilitatea anumitor componente ale acestor rachete. Atacul la uzina din Rusia a avut loc sâmbătă. Atacul a declanșat un incendiu la uzină, iar 11 persoane și-au pierdut viața. Uzina Votkinsk din Rusia produce rachete balistice cu rază scurtă Iskander-M, Oreșnik, dar și rachete balistice intercontinentale. Rachetele FP-5 Flamingo au o rază de acțiune de aproximativ 3.000 de kilometri și transportă un focos care cântărește 1.150 de kilograme.

Terminalul T3 de la Aeroportul Internațional Iași intră în modernizare. Valoarea proiectului se ridică la 44 milioane de lei – VIDEO

terminalul-t3-de-la-aeroportul-international-iasi-intra-in-modernizare.-valoarea-proiectului-se-ridica-la-44-milioane-de-lei-–-video

Miercuri, 25 februarie 2026, Consiliul Județean Iași a aprobat proiectul de hotărâre privind modernizarea terminalului T3 de la Aeroportul Internațional Iași. Directorul Aeroportului, Romeo Vatră, a oferit detalii despre investiție și noutățile pe care le aduce pentru pasageri. „Suntem în lucru. S-a aprobat modernizarea astăzi. Este un pas înainte. Facem reconfigurarea terminalului. Are aviz ISU şi după finalizarea lucrările pe care le vom începe anul acesta vom finaliza şi autorizaţia pentru securitate la incendiu. Terminalul T4 este într-o dinamică continua, inauguram în fiecare lună un spaţiu comercial. T3 va deveni doar terminal de plecări. Vreau să asigur ca pasagerii sunt în cele mai sigure condiţii. Aeroportul are unitate de pompieri proprie, cu 27 de pompieri şi 3 autospeciale. Anul acesta am prevăzut o investie de 2 milioane de lei pentru modernizarea acestui sistem. Valoarea proiectului este de 44 de milioane de lei, vom finaliza în vara 2027. Vom lucra sub trafic, vom avea provocări, dar cu siguranţă pasagerii vor înţelege disconfortul resimţit. Vom avea spaţiu de 1500 mp de îmbarcare. Renunţăm la această numerotare, vom avea un singur terminal de pasageri. Vom avea zona Schengen şi non-Schengen. Terminalul T2 va deveni terminal cargo, iar T1 va fi clădire de birouri administrative. Vom avea un nou turn de control”, a transmis Romeo Vatră, director Aeroport Iași. Ce aduce modernizarea T3 Proiectul prevede transformarea terminalului T3 într-un spațiu dedicat exclusiv plecărilor, cu zone separate pentru zborurile Schengen și non-Schengen. Suprafața de îmbarcare va fi extinsă la 1.500 mp, iar pasajele și fluxurile vor fi simplificate pentru confortul pasagerilor. Terminalul va lucra sub trafic în timpul modernizării, ceea ce poate crea disconfort temporar, dar investiția promite să îmbunătățească experiența călătorilor. În paralel, T2 va fi transformat într-un terminal cargo, iar T1 va fi reconfigurat pentru birouri administrative. Un nou turn de control va fi construit, iar sistemul de securitate și pompieri va fi modernizat, cu un buget de 2 milioane de lei pentru anul 2026. Valoarea totală a proiectului de modernizare T3 este de 44 de milioane de lei, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în vara anului 2027. Pasagerii vor beneficia de condiții mai sigure și facilități moderne, iar terminalul va fi reautorizat pentru securitate la incendiu după încheierea lucrărilor. Detalii complete privind proiectul de modernizare pot fi consultate AICI! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Avarie la conducta de apă din Baza 3! Circulația e blocată

avarie-la-conducta-de-apa-din-baza-3!-circulatia-e-blocata

✠ Cine a vândut apa Pășcănenilor către APA-VITA de la Iași, sa fie blestemat de Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si de Preacurata lui Maica, si de 4 sfinți evangheliști si de sfinții verhovnici apostoli Petru si Pavel si de ceilalți si de cei 318 sfinți părinți purtători de Dumnezeu de la Nicheea, și de toți sfinții care din veac au plăcut lui Dumnezeu, și să fie asemenea lui Iuda și blestematului Arie. Ei sunt aleșii (votați pe liste pentru răul nostru) Blestemați ai Pașcaniului care fără frică de Dumnezeu au votat PENTRU vânzarea apei către ApaVital Iași și au mărit prețul APEI la 23,5 LEI/MC si au vândut veneticilor, viitorul copiilor noștri ce vor bea apa cu NIT RITI din SIRET, apa bună pleacă la Iași și ROMAN SI NOI stăm fără apă. Dorin Nechifor – PNL Diana Acsinte – PNL, Enea Neculai – PNL Vasile Anton – PNL Andrei Vârca – PNL Simona Palade – PSD Alexa Bogdan – PSD Gabriela Nedelcu – PSD Marius Putintelnicu – PSD Apostol Carmen – PSD Vasile Hâldan – PSD Vasile Axinte – PSD Vasile Balau – PSD Stefan Voinea – PPDD La aceștia se adaugă numele Blestematului de primar PSD Dumitru Pantazi, care cu toate ca ctitorește o biserica va fi blestemat el si familia lui in vecii vecilor. ✠ „BLESTEMATI FIE EI, SI TOT NEAMUL LOR IN VECII VECILOR ” ✠