Avarie la conducta de apă din Baza 3! Circulația e blocată

✠ Cine a vândut apa Pășcănenilor către APA-VITA de la Iași, sa fie blestemat de Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si de Preacurata lui Maica, si de 4 sfinți evangheliști si de sfinții verhovnici apostoli Petru si Pavel si de ceilalți si de cei 318 sfinți părinți purtători de Dumnezeu de la Nicheea, și de toți sfinții care din veac au plăcut lui Dumnezeu, și să fie asemenea lui Iuda și blestematului Arie. Ei sunt aleșii (votați pe liste pentru răul nostru) Blestemați ai Pașcaniului care fără frică de Dumnezeu au votat PENTRU vânzarea apei către ApaVital Iași și au mărit prețul APEI la 23,5 LEI/MC si au vândut veneticilor, viitorul copiilor noștri ce vor bea apa cu NIT RITI din SIRET, apa bună pleacă la Iași și ROMAN SI NOI stăm fără apă. Dorin Nechifor – PNL Diana Acsinte – PNL, Enea Neculai – PNL Vasile Anton – PNL Andrei Vârca – PNL Simona Palade – PSD Alexa Bogdan – PSD Gabriela Nedelcu – PSD Marius Putintelnicu – PSD Apostol Carmen – PSD Vasile Hâldan – PSD Vasile Axinte – PSD Vasile Balau – PSD Stefan Voinea – PPDD La aceștia se adaugă numele Blestematului de primar PSD Dumitru Pantazi, care cu toate ca ctitorește o biserica va fi blestemat el si familia lui in vecii vecilor. ✠ „BLESTEMATI FIE EI, SI TOT NEAMUL LOR IN VECII VECILOR ” ✠
Anunț important despre Planșeul Unirii: Este gata în zona Hanul lui Manuc

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a făcut miercuri un anunț foarte important despre stadiul lucrărilor la Planșeul Unirii din București. Potrivit edilului, prima etapă de refacere a plăcii de beton din centrul orașului, cea din zona Hanului lui Manuc, este gata. „O nouă săptămână de lucru la Planșeul Unirii. Prima etapă de refacere a plăcii de beton din centrul orașului, cea din zona Hanului lui Manuc, este gata. Constructorii sunt concentrați acum în zona parcului (așa-numitele zone 2 și 3). Asta înseamnă că sunt șanse bune ca, din vară, să intrăm și în ultima fază a proiectului și să îl terminăm anul acesta, adică mai devreme cu 6 luni decât termenul inițial”, a anunțat Daniel Băluță. Planșeul Unirii, consolidat prin programul „Anghel Saligny” Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii. Foarte multă vreme, proiectul de reabilitare a fost blocat în sertarul fostului primar general Nicușor Dan, care a semnat autorizația de începere a lucrărilor în ultima sa zi de mandat la Primăria Generală. Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, se afla într-o stare de degradare foarte mare. Expertize tehnice au arătat că structura avea un risc seismic gradul I. Structura de beton se afla în risc de prăbușire Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se putea prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie. Problema uriașă era reprezentantă și de faptul că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu, care arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI Acestea sunt deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii: armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor; grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune; grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi; beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu; degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete. RECOMANDAREA AUTORULUI: Daniel Băluță, despre reabilitarea PLANȘEULUI Unirii: „Nu se va bloca toată circulația în Piața Unirii.
21 de polițiști italieni, cercetați pentru un presupus furt dintr-un magazin de lux din Roma

21 de staționați la gara Termini din Roma sunt anchetați pentru că ar fi furat haine de lux și parfumuri dintr-un magazin Coin, potrivit poliției italiene, citată de Euronews. Printre cele 44 de persoane implicate se numără 9 polițiști feroviari, dar și 12 carabinieri. Aceștia sunt anchentați de procurorii italieni pentru furt calificat, potrivit presei italiene. Ancheta a început după ce managerul magazinului din Via Giolitti, parte a lanțului italian de lux specializat în produse de înaltă calitate, a raportat în luna februarie 2024 o lipsă de inventar de 184.000 de euro. Printre articolele despre care se crede că ar fi furate se numără jachete, genți, cămăși, curele, parfumuri, cosmetice, lenjerie intimă, dar și pălării de marcă. După descoperirea inițială, conducerea magazinului a făcut verificări și a constatat că au dispărut și alte mărfuri în valoare de 94.000 de euro, 45.000 de euro numai din departamentul de parfumerie. Conducerea magazinului a angajat o agenție privată de investigații, care a montat noi camere de supraveghere în magazin. Furturile, descoperite cu ajutorul unor camere de supraveghere Unul dintre casierii magazinului ar fi avut rolul central în această schemă. Suspectul a desprins etichetele anti-furt de pe anumite produse care erau dinainte selectate, le-ar fi ascuns aproape de tejghea și apoi ar fi procesat tranzacțiile pe casă pentru produse în valoare de câteva zeci de euro, în timp ce valoare produselor scoase din magazin era cu mult mai mare. Firma privată care a investigat cazul a montat un software special la una dintre casele de marcat, astfel descoperindu-se discrepanțe între tranzacțiile trecute în evidență, raportat la produsele scoase din magazin. Seria de furturi ar fi continuat timp de 4 luni, din septembrie, până în decembrie 2024. Fiecare dintre polițiști ar fi fost implicați în unul sau două dintre incidente Fiecare dintre polițiștii, dar și carabinierii cercetați ar fi fost implicați în unul sau două incidente, potrivit rapoartelor. Toți polițiștii, dar și carabinierii implicați au fost transferați în alte locații până la finalizarea anchetei. Andrea Flcetta, avocatul a opt dintre polițiștii investigați a afirmat că polițiștii care sunt suspectați au făcut 50 de arestări anul trecut și au recuperat mărfuri furate în valoare de mii de euro în cadrul operațiunilor anti-furt. „Ei sunt anchetați de ieri pentru episoade – a căror inexistență o vom dovedi – în valoare de câteva zeci de euro și nu, așa cum au raportat unii, pentru o sumă de sute de mii de euro”, a declarat Falcetta.
Un avion a survolat mai mult timp deasupra Iașului. Iată motivul și traseul pe care l-a urmat – UPDATE

Un avion de mici dimensiuni a fost observat timp de mai multe ore deasupra municipiului Iași, efectuând manevre repetitive și zboruri la altitudine joasă. UPDATE 2: Conform datelor de pe FlightRadar, aeronava a survolat de mai multe ori municipiul Iași înainte de a ateriza. Este posibil să nu fi primit imediat aprobarea pentru aterizare sau să fi existat o situație operativă la aeroport. UPDATE: Manevrele repetate și traiectoriile în zig-zag sugerează un zbor tehnic, de calibrare sau de verificare a echipamentelor de navigație. Reprezentanții Aeroportului Internațional Iași confirmând acest lucru. Un avion de calibrare este o aeronavă special echipată pentru verificarea și reglarea periodică a sistemelor de navigație aeriană de la sol (ILS, VOR, radar), asigurând siguranța traficului aerian. Acesta zboară pe rute precise pentru a măsura acuratețea semnalelor primite de piloți. Știre inițială Potrivit datelor disponibile pe platforma de monitorizare a traficului aerian Flightradar24, aeronava are indicativul ENF02 și aparține companiei italiene ENAV. Modelul aparatului este un Piaggio P.180 Avanti, înmatriculat I-AVGP. Conform informațiilor afișate, avionul a decolat din București (BBU) la ora 10:33 (EET) și a fost urmărit în timp real de peste 1.000 de utilizatori. La momentul capturilor de ecran, zbura la o altitudine barometrică de aproximativ 1.050 de metri și cu o viteză de 168 de noduri (aproximativ 311 km/h). Harta traiectoriei indică un tipar de zbor în bucle și linii paralele deasupra orașului și a zonelor limitrofe, inclusiv în apropierea localităților Popricani, Lețcani și Valea Adâncă. Zborul nu pare să afecteze traficul aerian comercial de pe Aeroportul Internațional Iași, iar aeronava nu figurează ca având o destinație comercială publică. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
CCR analizează sesizările AUR privind numirile din Consiliile de Administrație ale SRTV și SRR

CCR urmează să analizeze miercuri sesizarea depusă de AUR, care clamează că numirile în conducerea Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune nu respectă echilibrul politic din Parlament. Curtea Constituțională a României (CCR) dezbatE miercuri sesizările depuse de AUR referitoare la modul în care Parlamentul a stabilit componența Consiliilor de Administrație ale Televiziunea Română (TVR) și Societatea Română de Radiodifuziune, relatează Mediafax. Formațiunea de opoziție susține că a primit doar un singur loc în cele două Consilii de Administrație, în timp ce PNL, USR și UDMR, deși au mai puțini parlamentari, au obținut o reprezentare cel puțin egală sau chiar mai mare în aceste organisme de conducere. „Sesizarea vizează încălcarea flagrantă a prevederilor Constituției României, în special ale art. 1 alin. (3) și (5), precum și nerespectarea dispozițiilor imperative ale Legii 41/1994, care impun desemnarea membrilor Consiliilor de Administrație ale SRTV și SRR cu respectarea configurației politice și a ponderii grupurilor parlamentare din Parlament. În cadrul procedurii de desemnare au fost formulate propuneri pentru două funcții de membri titulari și două funcții de membri supleanți, proporțional cu ponderea parlamentară. Cu toate acestea, comisiile parlamentare de specialitate au ignorat o parte dintre aceste propuneri, iar plenul reunit al Parlamentului a validat componențe ale Consiliilor de Administrație care nu reflectă configurația politică reală a legislativului”, se arată într-un comunicat al AUR. Nu s-ar fi respectat configurația politică actuală din Parlament Pe de altă parte, reprezentanții AUR au depus propuneri pentru două poziții de membri titulari și două poziții de membri supleanți, în concordanță cu numărul de parlamentari. Aceștia susțin că o parte dintre aceste propuneri nu au fost însă luate în calcul de comisiile parlamentare. „Cu toate acestea, comisiile parlamentare de specialitate au ignorat o parte dintre aceste propuneri, iar plenul reunit al Parlamentului a validat componenţe ale Consiliilor de Administraţie care nu reflectă configuraţia politică reală a Legislativului. Concret, deşi configuraţia Parlamentului impune o reprezentare echilibrată, AUR a primit un singur loc în Consiliile de Administraţie ale SRTV şi SRR, în timp ce PNL, USR şi UDMR, formaţiuni politice cu o pondere parlamentară inferioară, au beneficiat de o reprezentare egală sau superioară în aceste structuri de conducere”, mai arată AUR. Formațiunea politică apreciază că modul în care au fost făcute numirile afectează funcționarea corectă a instituțiilor publice de radio și de televiziune. În consecință,partidul solicită CCR să declare neconstituționale hotărârile Parlamentului și să dispună refacerea procedurii, astfel încât componența consiliilor să respecte cu acuratețe configurația politică din prezent. RECOMANDAREA AUTORULUI Călin Georgescu ridiculizează Curtea Constituțională: „Dacă Ceaușescu ar fi avut CCR, probabil că azi era președinte democratic” Petrișor Peiu, senator AUR, depune, azi, moțiunea împotriva Ministrului Culturii. „Breasla vă vrea afară. Sunteți o jignire pentru cultura română”
Alertă cu bombă la reședința premierului Australiei, declanșată de spectacolele unei formații chineze. Reacția premierului

Formația chineză Shen Yun, a primit o serie de amenințări, prin e-mail, în care li se spune să-și anuleze turul. În caz contrar, făptașii au amenințat că vor arunca în aer reședința premierului Anthony Albanese, potrivit BBC. Unul dintre e-mailuri, care era scris în limba chineză, preciza că mari cantități de explozibile cu nitroglicerină au fost puse în jurul reședinței Lodge, denumirea oficială a locuinței premierului din Canberra. „Dacă insistați să continuați spectacolul, atunci reședința primului ministru va fi distrusă și sângele va curge ca un râu”, se arată în e-mail. Membrii formației au anunțat autoritățile, marți. Premierul Albanese a fost evacuat din locuința sa la ora locală 18:00 și dus într-o altă locației pentru mai multe ore, potrivit poliției. Autoritățile au refuzat să facă comentarii cu privire la e-mailuri, precizând doar că au intervenit la „un presupus incident de securitate” la reședința liderului, marți, și că „nu a fost localizat nimic suspicios”. Shen Youn a precizat că va continua turul Într-un comunicat oficial transmis sursei citate, grupul chinez a precizat că va continua turul în Australia, îndemnând Guvernul să înceapă o anchetă cuprinzătoare. Într-o postare publicată pe Instagram, miercuri, premierul Australiei le-a mulțumit polițiștilor, dar și persoanelor care i-au transmis „mesaje de susținere și suport”. Mesajul a fost însoțit de o fotografie cu cățelul său păzind ușa. „Toto este în alertă, dar totul este în regulă”, a adăugat acesta. Grupul chinez, interzis de autoritățile de la Beijing Grupul chinez, Shen Yun a fost fondat de mișcarea religioasă „Falun Gong”, care a fost interzisă în China. Formația afirmă că trupa a primit o serie de amenințări pentru a-și anula spectacolele susținute în întreaga lume, în ultimii doi ani. Un incident asemănător s-a întâmplat săptămâna trecută în SUA, care a dus la evacuarea Centrul Kennedy pentru Arte Performative din Washington DC. Amenințările erau adresate trupei Shen Yun, care susțineau un spectacol la centru. Trupa a fost interzisă în China încă din 1999, când guvernul chinez a clasificat grupul drept „un cult ilegal”, ordonând represiunea acestuia.
Spitalul Clinic pentru Copii Sfânta Maria Iași, amendat cu 30.000 de lei de DSP după ce nu a aplicat măsurile impuse

Spitalul Clinic pentru Copii „Sfânta Maria” Iași a fost amendat cu 30.000 de lei de Direcția de Sănătate Publică Iași după ce nu a pus în aplicare, la termen, mai multe măsuri dispuse în urma focarului din toamna anului 2025. Controlul a vizat nereguli legate de funcționarea paturilor ATI pentru arși și lipsa apei filtrate în sala de montare a cateterelor. În urma verificărilor, DSP a decis și suspendarea activității în spațiile neconforme. Citește și: Iată rezultatele probelor de apă recoltate de la Sf. Maria din Iași. Restricțiile din spital vor fi ridicate Sancțiunea a fost aplicată la începutul acestui an, după ce termenul stabilit pentru remedierea problemelor a fost depășit. Conducerea spitalului a contestat amenda în instanță și susține că o parte dintre investiții nu au putut fi realizate fără avizele necesare. „Nu s-au plătit amenzi, nu s-au închis secţii. Într-adevăr au fost amendaţi, dacă este vorba despre DSP la începutul anului. Amendă a fost între 10.000 – 30.000 lei, am contestat-o în instanţă. Am închis jumătate din secţia ATI, corp A, pentru că nu este conformă. Ne luptăm să îl redeschidem. Acum suntem la validarea temei de proiectare, apoi urmează proiectul propriu zis. Investita o estimăm între 300.000 – 500.000 euro. Conform opiniei noastre, dar va trebui să fie validată de proiectant şi constructor, se va realiza într-un an”, a transmis ec. Gheorghe Diaconu, manager interimar al spitalului. Citește și: Ec. Gheorghe Diaconu, managerul interimar de la Sf. Maria din Iași, declarații după ce a fost depistată o bacterie periculoasă în rețeaua de apă a spitalului
Eva Beldiman, o copilă de doar 10 ani, are nevoie de 25.000 de euro pentru o operație de îndepărtare a unei vertebre malformate

Eva Beldiman, o fetiță de 10 ani, și mama sa cer ajutor pentru o operație de îndepărtare a unei vertebre malformate, de care copila are nevoie pentru a evita complicații mult mai grave în viitor. Eva are nevoie de 25.000 de euro pentru a acoperi cheltuielile necesare intervenției, investigațiilor și perioadei de recuperare, iar pentru mama sa, această sumă este una imposibil de strâns fără sprijinul celor din jur. Eva Beldiman are nevoie de o operație prin care să îi fie îndepărtată vertebra malformată Eva Maria Raluca Beldiman are 10 ani, visează să alerge, să deseneze și să crească fără dureri. Pentru ea, copilăria ar trebui să fie despre joacă și școală, nu despre corsete medicale, investigații complexe și operații costisitoare. Dar viața ei s-a schimbat în urma unui incident banal. Totul a început când Eva avea doar cinci ani și a înghițit un bănuț. Radiografiile făcute atunci pentru a localiza obiectul străin au scos la iveală o altă problemă, mult mai gravă, și anume coloana vertebrală a fetiței nu era dreaptă. La început, medicii au recomandat monitorizare, fără motive majore de îngrijorare, însă timpul a trecut, iar vara trecută (vara anului 2025 – n.r.), investigațiile au arătat că deformarea coloanei a progresat. Atunci, copila a primit un diagnostic greu de dus pentru oricine, scolioză toraco-lombară, cu un unghi Cobb (standardul medical pentru măsurarea severității curburilor coloanei vertebrale pe radiografii – n.r.) de 38°. Copila recunoaște că nu înțelegea gravitatea din spatele diagnosticului pus de medici, dar știa că are nevoie de ajutor pentru a scăpa de suferință. „Nu înțelegeam ce înseamnă, dar am înțeles un lucru, acela este că spatele meu se curbează și trebuie ajutat. Am început să port un corset Cheneau, care poate pentru unii este doar un obiect medical. Pentru mine înseamnă ore întregi în care simt cum îmi strânge corpul, cum mă apasă când stau pe scaun la școală, cum trebuie să mă joc mai atent decât ceilalți copii”, a povestit Eva. Intervenția chirurgicală și perioada de recuperare sunt extrem de costisitoare pentru familie Ulterior, după mai multe investigații, medicii au descoperit că nu este vorba despre o scolioză obișnuită, ci despre o malformație congenitală, numită hemivertebră lombo-sacrată L5 stânga, complet segmentată. Din spusele familiei, o parte a unei vertebre s-a format greșit încă din viața intrauterină și împinge coloana să se deformeze progresiv, pe măsură ce fetița crește și se dezvoltă. Fără intervenție chirurgicală, scolioza se va accentua, iar riscul de complicații severe la maturitate este ridicat, deoarece pot apărea dureri cronice, probleme respiratorii, limitări funcționale și deformări ireversibile. În ciuda greutăților cauzate de problemele de sănătate, Eva merge la școală și își păstrează visurile, sperând că într-o zi se va vindeca și va putea duce o viață liniștită și lipsită de dureri. După investigații CT și RMN și consulturi la clinici de specialitate, medicii au recomandat hemivertebrectomia Ruf-Harms, o intervenție chirurgicală complexă, care presupune îndepărtarea vertebrei malformate și stabilizarea coloanei cu implanturi speciale. Operația care va avea loc la Spitalul Monza din București este singura șansă pentru ca Eva să crească normal și să evite complicațiile grave la vârsta adultă. Din păcate, costurile totale pentru operație, implanturi, investigații și recuperare se ridică la 25.000 de euro, bani pe care mama fetei nu îi poate strânge fără ajutor. Pentru Eva Maria Beldiman orice ajutor contează, iar cei care doresc să contribuie pentru operația de îndepărtare a vertebrei malformate o pot face printr-o donație în contul RON RO94RNCB0041182104010001 sau în contul EURO RO67RNCB0041182104010002, cu mențiunea EVA BELDIMAN. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Război în Ucraina, ziua 1462. Planul lui Zelenski pentru al 5-lea an de război. Ministrul Apărării de la Kiev a spus totul

Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 25 februarie 2026, în a 1.462-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Ministrul Apărării din Ucraina, Mihailo Fedorov, care a preluat funcția în luna ianuarie, a prezentat planul armatei pentru al 5-lea an de război, care se concentrează pe îmbunătățirea apărării aeriene, stoparea avansului inamicului și privarea Rusiei de resurse. Ce sarcini a trasat Zelenski Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, Mihailo Fedorov a explicat că noul plan al forțelor armate răspunde sarcinii încredințate de președintele țării, Volodimir Zelenski, „de a consolida apărarea astfel încât să forțeze inamicul la pace”. Aceste eforturi, pe care Kievul trebuie să le combine cu „diplomația”, conform directivei prezidențiale, implică închiderea cerului pentru Rusia, deoarece „țara funcționează dacă spațiul aerian ucrainean este asigurat”. Potrivit planurilor ministrului Fedorov, obiectivul Executivului este de a identifica într-un procent de 100% amenințările aeriene și de a intercepta „cel puțin 95% dintre rachetele și dronele rusești”. Pentru aceasta, planul ucrainean prevede „crearea unui sistem multilnivel de apărare aeriană cu sisteme interceptoare care să ajute ca măsuri de contracarare” a dronelor utilizate zilnic de către forțele ruse. Ministerul Apărării a precizat că au avut loc, deja, „schimbări organizaționale importante” pentru a dezvolta un răspuns sistematic la aceste sisteme esențiale în bombardamentele rusești. Câți soldați mor în Donbas Potrivit ministrului, eforturile militarilor ucraineni permit menținerea frontului în fața Rusiei, ale cărei forțe armate avansează cu un cost estimat, în regiunea Donețk, de 156 de soldați uciși pe kilometru pătrat. „Referința noastră este de peste 200 de ocupanți morți pe kilometru pătrat. Acesta este nivelul de pierderi de la care avansarea devine imposibilă”, se arată în comunicatul ministerial care menționează faptul că Moscova își menține ofensiva pentru că dispune încă de petrol pentru a finanța efortul de război. „Ucraina pregătește o strategie pentru a face ca deficitul bugetar al Rusiei să fie cel mai mare din istorie”, potrivit Ministerului Apărării. În acest sens, planurile ucrainene includ înăsprirea sancțiunilor, coordonarea cu partenerii internaționali, o strategie pentru a contracara flota clandestină și acțiuni comune pe mare cu partenerii Kievului. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front
Briefing secret despre Iran la Washington. Marco Rubio discută cu legislatorii, Trump lansează avertismente nucleare în Starea Națiunii

Întâlnirea a avut loc cu doar câteva ore înainte ca președintele Donald Trump să folosească discursul privind Starea Națiunii pentru a lansa noi avertismente dure la adresa Iranului. Potrivit oficialilor americani, briefingul a vizat informații sensibile legate de programul nuclear iranian și de opțiunile militare ale Washingtonului. Astfel de întâlniri sunt rare și au loc, de regulă, doar în preajma unor decizii majore de securitate națională, inclusiv posibile acțiuni militare, scrie The Telegraph. Pe fondul acestor tensiuni, Statele Unite au desfășurat cea mai amplă forță de avioane și nave de război în Orientul Mijlociu de la pregătirile pentru războiul din Irak din 2003. Sosirea portavionului USS Gerald R. Ford, considerat cel mai mare din lume, a consolidat capacitatea militară americană din regiune. Analiștii militari afirmă că Washingtonul se află acum într-o poziție care îi permite să lanseze rapid un atac asupra Iranului, dacă președintele Trump va da ordin în acest sens. În același timp, Trump a declarat că preferă o soluție diplomatică, dar a insistat că Iranul nu trebuie să dețină niciodată arme nucleare sau rachete capabile să lovească teritoriul SUA. Negocierile diplomatice de la Geneva În pofida retoricii dure, tensiunile SUA-Iran sunt însoțite de eforturi diplomatice. Joi sunt programate noi discuții între oficiali americani și iranieni la Geneva. Vice-ministrul iranian de externe, Majid Takht-Ravanchi, a declarat că Teheranul este pregătit să ajungă rapid la un acord, însă exclusiv pe tema programului nuclear. Administrația Trump cere însă mai mult: abandonarea programului balistic și încetarea sprijinului pentru grupări precum Hezbollah și rebelii Houthi din Yemen. Această diferență de poziții face ca un acord rapid să fie incert. Riscul unui conflict major Mai mulți congresmeni americani și oficiali din domeniul apărării avertizează că un nou război în Orientul Mijlociu ar avea consecințe grave. Liderul minorității din Senat, Chuck Schumer, a cerut administrației să explice clar populației americane motivele unei eventuale confruntări. În lipsa unui progres diplomatic, Trump a impus un termen limită de zece zile pentru obținerea unui acord, sugerând că, în caz contrar, vor urma „măsuri mult mai dure”.