Odată cu protestele din Danemarca, și Groelanda iese în stradă

odata-cu-protestele-din-danemarca,-si-groelanda-iese-in-strada

Locuitorii din capitala Groenlandei, Nuuk, au organizat, sâmbătă, ample manifestații contra planurilor președintelui Trump de a anexa insula aflată sub patronajul Regatului Danemarcei. Tot sâmbătă, mii de danezi au ieșit în capitala Copenhaga, dar și în alte orașe ale țării pentru a-i susține pe groenlandezi.  UPDATE: Manifestanții din Nuuk au ajuns acum în zona din fața consulatului american. Oamenii continuă să sosească din centrul orașului. Mesajul premierului Orla Joelsen: Securitatea noastră revine NATO La rândul său, premierul insulei, Orla Joelsen, a postat un mesaj pe contul de Facebook, însoțit de o fotografie cu toți membrii Parlamentului (photo from 2025): Știu că mulți oameni urmăresc situația atent. Și le înțeleg pe deplin îngrijorarea. Iată de ce e important să fie absolut clar. Groenlanda face parte din Regatul Danemarcei și din NATO. Asta înseamnă că securitatea și apărarea noastră îi revin NATO. Este o linie fermă și fundamentală. (…) Țara noastră are o importanță strategică, iar securitatea noastră contează. Pentru noi. Pentru aliații noștri. Și pentru stabilite în Arctica. Demonstrațiile s-au extins în toată insula, sâmbătă, pentru a denunța planurile lui Trimp de a controla teritoriul Groenlandei. Groenlanda nu e de vânzare, scrie pe pancartele oamenilor veniți la Nuuk, relatează sermitsiaq.ag. Sâmbăta demonstrațiilor. Ample proteste în Groenlanda, dar și în regatul danez Pe reţelele de socializare, mii de persoane şi-au manifestat dorinţa de a participa la mitingurile organizate pe imensa insulă arctică, dar şi în Danemarca, respectiv la Copenhaga, Aarhus (centru), Aalborg (nord) şi Odense (sud), la iniţiativa mai multor organizaţii groenlandeze. „Obiectivul este de a transmite un mesaj clar şi unanim în favoarea respectării democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului în Groenlanda”, a explicat Uagut, organizaţia naţională pentru groenlandezi din Danemarca, pe site-ul său. Capitala insulei, Nuuk, a fost luată cu asalt de către locuitori de pe întreg teritoriul Jacobina Rødbjerg a ajuns din Amisut la Nuuk la timp ca să ia parte la demonstrație, care a început la ora locală 13. Femeia mărturisește că este foarte îngrijorată de soarta groenlandezilor.  Mi-e greu să dorm acum. Mi-e teamă să nu se dărâme totul. Este cu adevărat înfricoșător pentru că sunt singură. Vreau să particip astăzi, căci nu am fost anul trecut. Suntem aici pentru că Kalaallit Nunaat Kalaallit ne aparține, spune ea. Jacobina este înconjurată în scurt timp de alți oameni, lumea începe să se adune. Pe lângă demonstrația din Nuuk, groenlandezii au ieșit să protesteze și în alte localități ale insulei. Sunt prevăzute demonstrații  la Qaqortoq, Aasiaat, Sisimiut și Ilulissat. În punctul maxim al protestului, după ora 13, oamenii scandează și flutură steagurile. Toți strigă la unison “Kalaallit Nunaat, Kalaallit pigaat” (Groenlanda aparține poporului Inuit!) Printre cei prezenți se află mai mulți ofițeri de poliție, președintele Naalakkersuisut, Jens-Frederik Nielsen și președinta Inatsisartut – o organizație daneză care apără drepturile groelandezilor – Kim Kielsen. Se citește un poem, apoi se păstrează un minut de tăcere înainte de intonarea imnului național. Mulți participanți par mișcați. Oamenii protestează ”pentru toți strămoșii” Karren Jessen (foto dreapta) a venit alături de familie deoarece crede că Groenlanda trebuie să rămână o țară pașnică și independentă.  Cred că Statele Unite ne cumpără, vom dispărea ca popor. Am venit pentru toți strămoșii mei. Sunt vremuri deosebit de dificile, spune ea cu ochii în lacrimi.  Inuiții pledează pentru un statut egal cu restul lumii Jens Salik și Laila s-au alăturat demonstrației din cauză că nu sunt de acord cu Donald Trump. “Suntem oameni la fel ca oricare alții, pe picior de egalitate cu populația lumii“, spune Jens Salik și continuă: “Nu sunt de acord cu el (Trump). Am fost nervoși înaintea întâlnirii din Statele Unite, dar ne-am calmat după întâlniri cu membrii Congresului american“ (n.r. – care au avut loc vineri la Copenhaga). RECOMANDĂRILE AUTORULUI „Trebuie să o avem”. Interesele SUA în Groenlanda, dincolo de ambiția lui Trump. „Topirea suplimentară a gheții va încuraja China să extindă liniile de transport maritim în Arctica”

Protestele studenților se extind în Serbia: presiuni pentru alegeri anticipate

protestele-studentilor-se-extind-in-serbia:-presiuni-pentru-alegeri-anticipate

Mii de persoane au protestat sâmbătă în orașul sârb Novi Sad, după ce studenții au decis să își intensifice manifestațiile împotriva președintelui Aleksandar Vucic, aflat la putere de peste un deceniu. Participanții au acuzat guvernul de corupție generalizată, scandând „hoții”, și au legat nemulțumirile publice de tragedia din noiembrie 2024, când prăbușirea unei structuri din gara Novi Sad a provocat moartea a 16 persoane. Incidentul a devenit un simbol al eșecurilor autorităților și a declanșat proteste la nivel național. De la proteste la soluții politice Liderii studenților au transmis că protestele se transformă într-un demers organizat, cu propuneri pentru combaterea corupției. „Vom veni cu un plan clar pentru a elimina corupția și pentru a restabili statul de drept”, au declarat aceștia. Potrivit Associated Press, printre măsurile propuse se numără interzicerea accesului în politică al oficialilor corupți și investigarea averilor acestora. Protestul a fost organizat sub sloganul „Ce înseamnă victoria”. Studenții susțin că au strâns deja aproximativ 400.000 de semnături, un demers prin care își declară intenția de a intra oficial în competiția electorală și de a forța declanșarea alegerilor anticipate. Președintele sârb Aleksandar Vucic a refuzat până acum acest scenariu. Presiuni asupra protestatarilor Potrivit ONG-urilor și organizatorilor manifestațiilor, sute de persoane au fost reținute în timpul protestelor sau ulterior, după ce au participat la demonstrații ori au criticat public guvernul. Altele și-au pierdut locul de muncă sau au fost supuse presiunilor administrative, inclusiv controale sau amenințări, din cauza opoziției față de autorități. Vucic respinge acuzațiile și spune că protestele ar fi inspirate din exterior. „Studenții acționează la ordine occidentale pentru a distruge Serbia”, a declarat liderul de la Belgrad. Următoarea manifestație de amploare este programată pentru 27 ianuarie, în capitala Serbiei, unde organizatorii au anunțat o mobilizare de proporții.

Război și amenințări între UE și SUA din cauza Groenlandei

razboi-si-amenintari-intre-ue-si-sua-din-cauza-groenlandei

O întâlnire de urgență a ambasadorilor țărilor UE a fost programată pentru astăzi, 18 ianuarie, după anunțul lui Trump prin care susține că va pune privind tarife de 10 și 15% pentru 8 state europene din cauza divergențelor pe tema anexării Groenlandei, scrie Reuters. Reuniune de urgență în Uniunea Europeană „Ambasadorii celor 27 de țări ale Uniunii Europene se vor reuni duminică pentru o întâlnire de urgență, după ce președintele american Donald Trump a promis un val de creșteri ale tarifelor asupra aliaților europeni până când Statelor Unite li se va permite să cumpere Groenlanda. Cipru, care deține președinția rotativă a UE pe șase luni, a anunțat sâmbătă seară că a convocat reuniunea pentru duminică. Diplomații UE au declarat că aceasta urma să înceapă la ora 17:00 (16:00 GMT)” Tarifele lui Trump pe tema  Groenlandei vor submina relațiile dintre SUA și Europa și amenință să ducă totul într-o spirală a deteriorării relațiilor. Acest lucru a fost declarat de Ursula von der Leyen și António Costa, în Paraguay, odată cu semnarea acordului Mercosur. Kaja Kallas a cerut și ea oficial Statelor Unite să nu se lase distrase de Groenlanda. „China și Rusia trebuie să se distreze de minune. Ele sunt cele care beneficiază de pe urma diviziunilor dintre aliați. Dacă securitatea Groenlandei este în pericol, putem aborda acest lucru în cadrul NATO. Tarifele riscă să sărăcească Europa și Statele Unite și să submineze prosperitatea noastră comună. De asemenea, nu putem permite ca disputa noastră să ne distragă atenția de la sarcina noastră principală de a ajuta la încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, spune reprezentanta UE. UE îl amenință pe Donald Trump cu ruperea acordului comercial cu SUA În paralel, UE ia măsuri pentru a opri acordul comercial dintre UE și SUA după ce Donald Trump a amenințat cu tarife vamale legate de Groenlanda, anunță Bloomberg. Parlamentarii Uniunii Europene sunt pregătiți să oprească aprobarea acordului comercial dintre UE și SUA, din cauza promisiunii președintelui Donald Trump de a impune tarife țărilor care au sprijinit Groenlanda în fața amenințărilor americane. Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, a declarat sâmbătă că un acord cu SUA nu mai este posibil. „PPE este în favoarea acordului comercial UE-SUA, dar având în vedere amenințările lui Donald Trump cu privire la Groenlanda, aprobarea nu este posibilă în acest moment”, a postat Weber pe rețelele de socializare. El a adăugat că acordul UE de reducere a tarifelor pentru „produsele americane trebuie suspendat”. Acordul comercial UE-SUA, încheiat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu Trump vara trecută, a fost deja parțial implementat, dar are nevoie încă de aprobarea parlamentului. Dacă parlamentarii PPE se alătură grupurilor politice de stânga, este probabil să aibă suficiente voturi pentru a amâna sau bloca aprobarea. Acordul comercial a stabilit un tarif american de 15% pentru majoritatea bunurilor UE, în schimbul unui angajament din partea UE de a elimina taxele vamale pentru bunurile industriale americane și unele produse agricole. Von der Leyen, care supraveghează negocierile comerciale pentru UE, a încheiat acordul în speranța de a evita un război comercial în toată regula cu Trump. O facțiune vocală a parlamentarilor UE s-a opus de mult timp acordului, argumentând că este prea dezechilibrat în favoarea SUA. Această furie s-a adâncit pe măsură ce SUA au extins un tarif de 50% pentru oțel și aluminiu la sute de produse suplimentare din UE, după acordul din iulie. Reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, a criticat luna trecută UE pentru că nu a respectat anumite aspecte ale acordului, în special în ceea ce privește reglementarea companiilor de tehnologie de către blocul comunitar. Trump a anunțat sâmbătă un tarif de 10%, începând cu 1 februarie, pentru mărfurile din țările europene care s-au mobilizat pentru a sprijini Groenlanda în fața amenințărilor SUA de a prelua teritoriul semi-autonom danez. El a spus că taxele vor crește la 25% până când „se va ajunge la un acord pentru achiziționarea completă și totală a Groenlandei”. Anunțul a atras o reacție de frustrare rapidă din partea liderilor europeni, care lucrează la următorii pași. Von der Leyen a declarat într-un comunicat că „tarifele ar submina relațiile transatlantice și ar risca o spirală descendentă periculoasă”, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a respins amenințările lui Trump ca fiind „inacceptabile”. Ca urmare a ultimelor mișcări, adoptarea acordului comercial a devenit mai complicată. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Macron îl amenință pe Trump cu un „răspuns coordonat”.Ce spun liderii europeni despre tarifele impuse de liderul SUA în scandalul anexării Groenlandei Război economic împotriva aliaților Groenlandei: Trump impune tarife de 10% pentru 8 state UE. De la 1 iunie 2026, le crește la 25%

Elon Musk dă în judecată OpenAI și Microsoft pentru câștiguri obținute pe nedrept

elon-musk-da-in-judecata-openai-si-microsoft-pentru-castiguri-obtinute-pe-nedrept

Cofondatorul OpenAI cere despăgubiri de până la 134 de miliarde de dolari, susținând că firmele au beneficiat de „câștiguri obținute pe nedrept”, ca urmare a contribuțiilor sale inițiale la dezvoltarea OpenAI. Argumentele lui Musk Potrivit documentelor depuse vineri de avocații reclamantului la o instanță federală din SUA, citate de Reuters, OpenAI ar fi obținut beneficii estimate între 65,5 și 109,4 miliarde de dolari. În același timp, Microsoft ar fi câștigat între 13,3 și 25,1 miliarde de dolari, ca urmare a implicării lui Musk în perioada în care a fost cofondator al startupului, începând din 2015. Musk spune că a contribuit cu aproximativ 38 de milioane de dolari, reprezentând circa 60% din finanțarea inițială a OpenAI, și că a avut un rol esențial în recrutarea personalului, atragerea de contacte-cheie și consolidarea credibilității proiectului. „Așa cum un investitor timpuriu într-un startup poate obține câștiguri de multe ori mai mari decât investiția inițială, câștigurile obținute pe nedrept de OpenAI și Microsoft sunt mult mai mari decât contribuțiile mele inițiale”, susține miliardarul american. OpenAI îl acuză pe Musk de hărțuire OpenAI a respins acuzațiile, catalogând procesul drept „nefondat” și parte a unei campanii de „hărțuire” inițiate de Musk. La rândul său, Microsoft neagă că ar fi fost complice la acțiunile prin care OpenAI s-ar fi îndepărtat de misiunea sa fondatoare non-profit. Un avocat al companiei a declarat că nu există dovezi că firma ar fi „ajutat și favorizat” OpenAI. Instanța a aprobat judecarea cauzei Calculul valorii contribuțiilor invocate în proces a fost realizat de un expert financiar desemnat de Musk ca martor. Cele două companii au contestat separat cererea de despăgubiri și au cerut instanței să restrângă sau să excludă declarațiile expertului financiar al lui Musk, pe care le consideră „inventate”, „neverificabile” și „fără precedent”. Un judecător din Oakland, California, a dat undă verde judecării dosarului, iar procesul va începe în luna aprilie. Musk a părăsit OpenAI în 2018 și conduce în prezent compania rivală, xAI, care dezvoltă chatbotul Grok.

România a fost invitată de Donald Trump să facă parte din Consiliul pentru Pace

romania-a-fost-invitata-de-donald-trump-sa-faca-parte-din-consiliul-pentru-pace

România a fost invitată de președintele SUA, Donald Trump, să facă parte din Consiliul pentru Pace condus de Donald Trump, au declarat surse pentru G4Media. Scrisoarea transmisă de Donald Trump a fost primită, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan. Conform informațiilor G4Media, nu toate statele din UE au fost invitate să facă parte din acest Consiliu.Printre statele care nu au fost invitate se numără Estonia, Letonia, sau Lituania. Donald Trump ar fi invitat în total lideri din peste 60 de țări la nivel mondial. Presa internațională a relatat sâmbătă că și liderii Franței, Germaniei, Australiei și Canadei au fost invitați să facă parte din Consiliul Păcii. Consiliul pentru Pace – extins de administrația SUA Financial Times a dezvăluit vineri că administrația americană lansează ideea extinderii „Consiliului pentru Pace” din Gaza la alte zone fierbinți din lume. Și liderii UE, președintele turc și cel egiptean au fost invitați să facă parte din noul Consiliu de Pace. Astăzi, mai mulți lideri – ca președintele Argentinei, Javier Milei, sau cel al Paraguayului, au postat pe rețelele de socializare invitația oficială de la Donald Trump de a face parte din Consiliul Păcii. Consiliul va fi prezidat de Donald Trump și se așteaptă să aibă aproximativ 10 lideri arabi și internaționali în cadrul său. Un consiliu executiv va fi atașat Consiliului mai larg pentru Pace. Acest comitet îi include , printre alții, Jared Kushner, Steve Witkoff și fostul premier britanic, Tony Blair. Membrii Consiliului pentru Pace Donald Trump – președintele Statelor Unite – președinte Țările membre fondatoare invitate Următoarele țări au fost invitate să participe în calitate de membri fondatori ai Consiliului pentru Pace: Albania –  invitată de președintele SUA, Donald Trump, să se alăture Consiliului de Administrație în calitate de membru fondator; prim-ministrul Edi Rama a confirmat acceptarea pe Facebook.  Argentina – Președintele Argentinei, Javier Milei, a confirmat că a fost invitat și a acceptat invitația de a se alătura în calitate de membru fondator. Canada – Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a fost invitat și a declarat că va participa în calitate de membru fondator. Turcia – Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a primit o scrisoare de la președintele Trump prin care îl invita să devină membru fondator. Membrii Consiliului Executiv al Consiliului pentru Pace Membrii Consiliului Executiv al Consiliului pentru Pace au fost anunțați pe 17 ianuarie 2026. Aceștia sunt: Nickolay Mladenov – Înaltul Reprezentant pentru Gaza Marco Rubio – șeful diplomației SUA Steve Witkoff – Trimis Special al Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu și Ucraina Jared Kushner –  ginerele lui Donald Trump Tonuy Blair – Fostul premier al Marii Britanii Marc Rowan  – CEO al Apollo Global Management  Ajay Banga – Președintele Băncii Mondiale Robert Gabriel Jr – consilier politic american Donald Trump: „este cel mai mare și mai prestigios consiliu format vreodată” Într-o postare cu o zi înainte, Trump a anunțat că consiliul a fost „format” și că membrii acestuia vor fi dezvăluiți „în curând”. „Pot spune cu certitudine că este cel mai mare și mai prestigios Consiliu reunit vreodată, în orice moment și în orice loc”, a scris el pe platforma sa Truth Social. Multe detalii despre modul în care va funcționa consiliul rămân neclare, inclusiv componența sa precisă, precum și mandatul legal cu care va acționa dincolo de Orientul Mijlociu. Consiliul a fost autorizat oficial să supravegheze tranziția postbelică a Gazei printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU din noiembrie. Ideea extinderii mandatului consiliului a fost relatată pentru prima dată de Haaretz. Oficiali americani au declarat săptămâna aceasta că invitațiile către potențialii membri ai consiliului au fost trimise miercuri, dar nu au precizat și destinatarii. „Întreaga lume vrea să facă parte din efortul istoric al președintelui Trump de a aduce pacea în Orientul Mijlociu”, a declarat Casa Albă. „Orice anunț privind apartenența la Consiliul Păcii va veni direct de la președinte.” Ucraina – un Consiliu separat? În ceea ce privește Ucraina, un înalt oficial de la Kiev implicat în discuțiile cu SUA a declarat că un consiliu separat pentru pace – prezidat tot de Trump – este o parte importantă a propunerilor de a pune capăt războiului din Rusia. „În prezent, se sugerează că un consiliu va fi înființat în special pentru cazul Ucraina-Rusia”, a spus oficialul. Un consiliu – care ar include reprezentanți ai Ucrainei, Europei, NATO și Rusiei – va monitoriza și garanta implementarea propunerii de pace în 20 de puncte pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris-o ca fiind „gata în proporție de 90%. Oficialul a mai spus pentru Financial Times că SUA nu au specificat că acest consiliu va fi supravegheat de un organism mai larg. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Macron îl amenință pe Trump cu un „răspuns coordonat”.Ce spun liderii europeni despre tarifele impuse de liderul SUA în scandalul anexării Groenlandei Planul lui Trump din Fâșia Gaza intră în faza a doua: „A fost înființat Consiliul Păcii. Membrii vor fi anunțați în scurt timp”

UE își cheamă ambasadorii la Bruxelles, după amenințările lui Trump cu noi taxe vamale

ue-isi-cheama-ambasadorii-la-bruxelles,-dupa-amenintarile-lui-trump-cu-noi-taxe-vamale

Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se reunesc duminică, la Bruxelles, într-o ședință de urgență. Întâlnirea are loc în contextul amenințărilor lansate de președintele american privind impunerea unor taxe vamale tot mai mari împotriva țărilor europene care susțin Groenlanda. Reuniunea a fost convocată de Cipru, stat care deține președinția rotativă a UE pentru următoarele șase luni. Potrivit Reuters, întâlnirea este programată să înceapă la ora 18.00, ora României, și are ca scop stabilirea unui răspuns comun al Uniunii la amenințările tarifare ale SUA. Opt țări europene, vizate de noile tarife Donald Trump a anunțat sâmbătă că va introduce, de la 1 februarie, o taxă vamală suplimentară de 10% asupra importurilor din opt țări europene – Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda – pe care le acuză că se opun planului său de preluare a Groenlandei. Tarifele ar urma să crească la 25% de la 1 iunie, dacă nu se ajunge la un acord. Într-o postare pe rețeaua Truth Social, Trump a invocat motive de „securitate națională” și a susținut că desfășurarea de trupe europene în Groenlanda reprezintă „o situație foarte periculoasă pentru siguranța planetei”. Starmer și Macron: Noile taxe sunt acceptabile Premierul britanic Keir Starmer a catalogat amenințările liderului american drept „complet greșite”. „Poziția noastră privind Groenlanda este foarte clară: face parte din Regatul Danemarcei, iar viitorul său este o decizie a groenlandezilor și a danezilor”, a declarat Starmer, adăugând că „aplicarea de tarife aliaților pentru securitatea colectivă a NATO este complet greșită”. Și președintele Franței, Emmanuel Macron, a reacționat ferm, calificând tarifele drept „inacceptabile”. „Astfel de măsuri nu își au locul în relațiile internaționale. Europa va răspunde unitar și coordonat dacă aceste tarife vor fi confirmate”, a spus Macron. Avertisment de la Bruxelles La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că măsurile anunțate de Trump ar putea avea consecințe grave asupra relațiilor dintre cele două părți. „Tarifele vamale ar submina relațiile transatlantice”, a declarat șefa Executivului european, subliniind necesitatea unui dialog și a unei reacții coordonate la nivelul UE.

Incendiu în comuna Ciurea! Flăcările au cuprins o casă

incendiu-in-comuna-ciurea!-flacarile-au-cuprins-o-casa

Un incendiu produs la coșul de fum al unei case, cu extindere la acoperiș, a fost semnalat sâmbătă seara, 17.01.2026, în localitatea Curături, comuna Ciurea, județul Iași. La fața locului intervin două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, precum și un echipaj de prim-ajutor calificat. Totodată, a fost solicitată o ambulanță SAJ, pentru acordarea îngrijirilor medicale unei persoane care a suferit un atac de panică. Intervenția este sprijinită și de forțe și mijloace ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Ciurea. Misiunea este în dinamică, echipajele acționând pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru prevenirea propagării acestuia. Măsuri de prevenire a incendiilor, în contextul temperaturilor scăzute: Având în vedere utilizarea intensă a mijloacelor de încălzire pe timpul sezonului rece, Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor: – curățarea și verificarea periodică a coșurilor de fum, pentru îndepărtarea funinginii și prevenirea aprinderii acesteia; – utilizarea sobelor și a altor mijloace de încălzire doar cu materiale combustibile adecvate, fără improvizații; – nu supraîncărcați sobele și nu lăsați focul nesupravegheat, mai ales pe timpul nopții; – menținerea unei distanțe de siguranță între sursele de căldură și materialele combustibile; – montarea și folosirea detectoarelor de fum și deținerea unui stingător de incendiu în locuință; – aerisirea periodică a încăperilor pentru evitarea acumulării de gaze periculoase. În cazul producerii unui incendiu sau al oricărei situații de urgență, apelați de urgență numărul 112. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Clujul este invadat de purici de zăpadă. Viețuitoarele care apar tot timpul anului

clujul-este-invadat-de-purici-de-zapada.-vietuitoarele-care-apar-tot-timpul-anului

Clujul a fost asaltat în plină iarnă de purici de zăpadă. Mii de puncte negre au fost văzute pe trunchiurile copacilor și în zăpada din Pădurea Făget, situată la marginea orașului Cluj-Napoca. Este vorba despre organisme minuscule care din cauza contrastului puternic cu albul din zăpadă se pot observa mult mai ușor. „Acești purici sunt de fapt colembole, niște nevertebrate de dimensiuni mici, au un apendice care facilitează deplasarea prin salt și de aici ușoara confuzie. Aceste colembole apar pe toată perioada anului”, a explicat Teodora Florian, profesor doctor, pentru Servus Cluj, citată de Libertatea. Specialiștii mai spun că acești „purici” nu sunt purici adevărați. Ei sunt, de fapt, colembole, care se înrudesc cu insectele și în mod normal trăiesc în sol, sub frunziș, în mușchi sau în stratul superficial de pământ. De ce apar iarna pe copaci și în zăpadă Aceste mici vietăți sunt prezente pe tot parcursul anului, dar doar iarna devin mai vizibile. Motivul este unul simplu: culoarea închisă contrastează puternic cu zăpada albă. Umiditatea ridicată, temperaturile moderate și solul bogat sunt cele care le pot determina să iasă la suprafață. Cel mai des apar pe scoarța copacilor, în crăpături, pe mușchi sau pe lemnul umed. Ele caută zone umbrite și umede și se hrănesc cu resturi vegetale, alge microscopice, mucegai și ciuperci care cresc pe scoarță în mod natural. Specialiștii explică că termenul „purici de zăpadă” este unul popular și se referă la mai multe specii de colembole. Cele observate pe copacii și zăpada din Cluj aparțin acestui grup, fără a fi neapărat vorba de o singură specie identificată precis. De exemplu, Isotoma saltans este o specie de colembol adaptată la frig, care apare frecvent pe zăpadă în perioadele de dezgheț. „Nu afectează și nu atacă oamenii, nici măcar nu pătrund în habitatul uman. Din contră, sunt o specie utilă fiindcă ajută la descompunerea resturilor vegetale, iar prezența lor indică un sol fertil”, a mai explicat prof. dr. Teodora Florian. Prin activitatea lor, colembolele contribuie la descompunerea materiei organice și la sănătatea ecosistemului forestier.

Un aeroport abandonat va fi transformat într-un oraș modern cu peste 60.000 de locuitori. Investiția estimată: 18 miliarde de euro

un-aeroport-abandonat-va-fi-transformat-intr-un-oras-modern-cu-peste-60000-de-locuitori.-investitia-estimata:-18-miliarde-de-euro

Un aeroport abandonat va fi transformat într-un oraș cu șapte cartiere, potrivit Express. Este vorba despre aeroportul Downsview, din nord-vestul orașului canadian Toronto. Lucrarea ambițioasă ar trebui să înceapă în acest an. Renovarea va transforma sit-ul de 370 de acri într-o nouă comunitate, cu aproximativ 66.000 de locuitori și peste 30.000 de locuințe. Orașul va fi cunoscut sub numele de „YZD”, o aluzie la indicativul fostului aeroport. Dezvoltatorii speră că noul oraș va putea găzdui 83.000 de oameni până în 2051. Proiectul de 30 de ani va costa, aproximativ 18 miliarde de euro și este unul dintre cele mai mari de acest fel din America de Nord. Pista, lungă de 2,09 km, este descrisă drept „piesa centrală” a planurilor și va deveni o zonă pietonală care va face legătura între cele șapte cartiere. Aeroportul oraș cu multe spații verzi Un punct central al planurilor îl reprezintă spațiile verzi, urmând să fie create aproximativ 22 de hectare de parcuri și spații deschise. Chiar și acoperișurile vor fi acoperite cu vegetație ceea ce va ajuta la absorbția apei de ploaie, reducând riscul de inundații și îmbunătățind biodiversitatea. Noua comunitate va asigura un acces facil la facilități. Dezvoltatorii susțin că străzile sunt proiectate pentru oameni, nu doar pentru mașini. De asemenea, ei își propun să încorporeze clădirile rămase ale fostului aeroport în zona urbană. Hangare mari construite între anii 1950 și 1990 vor fi consolidate și transformate în clădiri comerciale. Aeroportul a fost deschis în urmă cu aproape 100 de ani. Sit-ul a fost folosit până în 2024 de un producător aerospațial canadian.

Cântăreața creată cu ajutorul AI de care toți românii s-au îndrăgostit. Lolita face furori cu vocea ei

cantareata-creata-cu-ajutorul-ai-de-care-toti-romanii-s-au-indragostit.-lolita-face-furori-cu-vocea-ei

Chiar dacă mulți se așteptau ca Lolita să fie o cântăreață adevărată, ei trebuie să afle că nu este reală, ci este o creație a inteligenței artificiale, însă care a adunat mii de fani, inclusiv românii sunt cuceriți de Lolita. Lolita a reușit să cucerească utilizatorii TikTok cu vocea ei suavă, în timp ce interpretează piese pline de emoție. Ceea ce a atras cu adevărat publicul este aspectul ei fizic, care îi lasă pe mulți utilizatori fără cuvinte, însă ea nu este reală, precizează Antena 1. Cine este Lolita, cântăreața care face furori pe TikTok TikTok-ul a fost asaltat de clipuri cu Lolita în timp ce interpretează tot felul de piese triste în română. Vocea ei puternică, dar și aspectul natural au cucerit instant inimile românilor care o urmăresc pe cântăreața generată cu ajutorul inteligenței artificiale. „De mult n-am mai văzut o femeie atât de frumoasă, naturală!”, scriu internauții. Pe TikTok, fragmente din piese precum „Pe peronu’ de la gară”, „Cercel” și „Stau la geam” fac deja furori. Pentru majoritate românilor, nu contează că Lolita este o creație a inteligenței artificiale, însă alții sunt îngrijorați de problemele de etică. Ei atrag atenția că astfel de creații pot crea probleme pentru adevărații artiști. „În următorii ani va fi un > între real și AI”/„AI o să distrugă tot… Și nu numai în industria muzicală”, scriu unii utilizatori. Cine a creat-o pe Lolita Tom, creatorul Lolitei, a explicat că acest personaj este digital, iar piesele ei sunt un amestec dintre lăutăreasca veche din anii 90 și beaturi moderne. Milioane de utilizatori au vizionat fragmentele din piesele postate pe TikTok. Cererea a fost atât de mare încât Tom a lansat piesele integral pe YouTube, însoțite de videoclipuri. „De când am descoperit-o, o ascult mai tot timpul. O fi ea AI, dar are pasiune în voce, iar versurile și melodiile sunt top”/„Doamne, ce FRUMUSEȚE, balsam pentru inimă!”/„Toată lumea vorbește de AI, dar nu vorbesc că versurile bat 30 de ani de versuri ale unor artiști mari din România”/„Este faină linia melodică, nu mă deranjează că este generată cu AI”/„AI… Singura soluție să mai ascultăm muzică bună zilele astea”, sunt doar câteva dintre comentariile de la clipurile postate cu Lolita. Recomandările autorului: