Lovitură grea pentru o echipă de tradiție din Italia. Proprietarul clubului a murit

Rocco Commisso, proprietarul clubului de fotbal italian Fiorentina a murit la vârsta de 76 de ani, potrivit AP. El deținea și Mediacom Communications, cu sediul în New York, a murit. Atât Fiorentina, cât și Mediacom au anunțat sâmbătă moartea lui Commisso fără a oferi o cauză. „După o perioadă prelungită de tratament medical, iubitul nostru președinte ne-a părăsit, iar astăzi îi jelim cu toții trecerea în neființă. Dragostea sa pentru Fiorentina a fost cel mai mare dar pe care și l-a făcut”, au transmis reprezentanții clubului italian. După ce a transformat Mediacom într-una dintre cele mai mari companii de televiziune prin cablu din Statele Unite, Commisso a cumpărat Fiorentina în 2019. El a devenit cunoscut pentru că a luat poziție împotriva birocrației italiene și a incapacității de a construi stadioane noi. Commisso s-a născut în Calabria și a plecat în SUA la vârsta de 12 ani. De asemenea, a deținut New York Cosmos și a jucat fotbal la Universitatea Columbia, școala din Ivy League pe care a continuat să o susțină de-a lungul anilor. Stadionul de fotbal al universității este numit după el. Cosmos l-a numit pe Commisso „un lider pasionat care și-a dedicat viața fotbalului și viitorului acestui sport”. „Rocco a luptat pentru ceea ce este mai bine pentru fotbalul american, crezând în dezvoltarea acestui sport, în importanța comunității și în puterea cluburilor de a inspira următoarea generație”, a transmis clubul din New York pe X. Omagiat de președintele FIFA Președintele FIFA, Gianni Infantino, i-a adus și el un omagiu lui Commisso. „Sunt întristat să aflu de trecerea în neființă a lui Rocco Commisso, președintele Fiorentinei, care și-a dedicat viața minunatului nostru sport. Când l-am întâlnit, mi-a vorbit despre jucătorii săi ca despre copiii săi, despre clubul său ca despre o parte din el însuși. Un om minunat”, a scris Infantino pe Instagram. Cu Fiorentina, Commisso a ajuns în finalei Conference League în 2023 și 2024. În acest sezon, echipa are mari dificultăți și se află în zona retrogradării. În urma sa rămân soția Catherine și doi copii, Giuseppe și Marisa.
Interesul românilor pentru meseria de polițist este tot mai mare. Ce înseamnă să fii agent debutant

Românii au devenit tot mai interesați de job-ul de polițist. În ultima vreme interesul pentru Ministerul Afacerilor Interne a crescut, iar mulți aspiră la un loc de muncă pentru un post în domeniu la început de drum. Termenul de „agent debutant” a devenit tot mai des întâlnit în discuțiile referitoare la recrutare și formare profesională. Tot mai mulți sunt atrași de stabilitatea pe care instituția o oferă, aceea de a contribui la siguranța publică, deși sunt și rigori stricte, însă tot mai mulți tineri vor să parcurgă etapele esențiale de început pentru a purta uniforma de polițist, precizează Playtech. Ce înseamnă să ai un statut de „agent debutant” Pentru cei care vor să știe cu exactitate definiția termenului „agent debutant”, ei trebuie să afle că un astfel de polițist ocupă, pe durata perioadei de stagiu, un post în cadrul Poliției Române. Statutul marchează și prima etapă în procesul de consolidare a carierei de om al legii. Criteriile pentru poziția aceasta sunt destul de riguroase, iar odată intrat în sistem, agentul devine parte integrantă a mecanismului de ordine publică, beneficiază și de un cadru de învățare direct în teren. Reprezintă un pod între pregătirea teoretică și cea practică. Românii sunt din ce în ce mai interesați de o funcție în poliție, iar ce o face atât de atrăgătoare este chiar sistemul de mentorat ce permite o tranziție ghidată către responsabilitățile de agent de ordine sau rutieră. Faptul că un post se ocupă inițial sub statutul de debutant oferă instituției o certitudine că persoana este aptă pentru mediul dinamic și uneori solicitant. Elementul definitoriu pentru agentul debutant este chiar perioada de stagiu. În intervalul acesta, viitorul polițist cu drepturi depline este atent monitorizat și evaluat pentru a se asigura că deține competențele necesare gestionării situațiilor complexe. Stagiul reprezintă momentul în care agentul este învățat să aplice procedurile legale, să interacționeze cu cetățenii și sp gestioneze logistica specifică Poliției Române. Recomandările autorului:
Strada care trece prin fața proprietății din Florida a liderului SUA a primit numele President Donald J. Trump Boulevard

Strada care trece prin fața proprietății din Mar-a-Lago a președintelui american a fost redenumită, potrivit Le Figaro. La ceremonia care a avut loc vineri a participat președintele în persoană. El a inaugurat plăcuța care indică noul nume: „President Donald J. Trump Boulevard”. Bulevardul leagă Aeroportul Internațional Palm Beach de Mar-a-Lago, reședința privată și clubul lui Donald Trump. Strada are 6,5 kilometri și este folosită în mod regulat de Trump în timpul călătoriilor sale în Florida. Schimbarea a fost decisă de autoritățile statului Florida în care republicanii dețin controlul. Președintele SUA a declarat că este „foarte onorat” de această inițiativă. „Îmi voi aminti de acest gest excepțional pentru tot restul vieții”, a spus el. La vederea indicatorului, el a exclamat: „Acesta este un indicator impresionant. Este magnific”, a adăugat Trump. Schimbarea numelui a fost aprobată și de autoritățile locale din West Palm Beach și Palm Beach County. Republicană Meg Weinberger, care a inițiat proiectul, a explicat în timpul ceremoniei că inițiativa s-a lovit inițial de rezistență. „Când am introdus proiectul de lege, mi s-a spus că este imposibil, că nu putem face acest lucru. (…) Trebuie să vă onorăm și să vă arătăm respect dumneavoastră și familiei dumneavoastră pentru tot ce ați făcut pentru noi și pentru țara noastră”, a explicat Weinberger. Oficialii locali au transmis că schimbarea numelui nu implică nicio modificare a adreselor oficiale, a hărților administrative sau a procedurilor serviciilor de urgență. Trump peste tot Totuși, inițiativa face parte dintr-o campanie prin care se încearcă folosirea numelui Trump pentru locuri, programe și instituții relevante. Campania neoficială a început după revenirea lui Trump la Casa Albă, în urmă cu un an. Aceasta este o practică neobișnuită în Statele Unite, unde astfel de omagii sunt în general acordate foștilor președinți după sfârșitul mandatului lor sau chiar după moartea acestora. Cea mai mare controversă a fost stârnită de redenumirea centrului de arte din Washington. Acesta se numea Centrul Kennedy și a fost redenumit Centrul Trump-Kennedy. Decizia a stârnit numeroase proteste și a provocat demisia unor artiști.
Franța amenință cu retragerea din NATO

O undă de șoc zguduie Occidentul. Ceea ce mult timp a fost considerată o fantezie politică a devenit brusc o posibilitate reală: retragerea Franței din NATO. Franța a introdus o rezoluție în Parlament prin care solicită retragerea țării din NATO, scrie Berliner Zeitung. O rezoluție care solicita retragerea țării din NATO din cauza dezacordurilor cu Statele Unite a fost introdusă în parlamentul francez, notează cunoscuta publicație germană. O membră a Parlamentului francez acuză „politica imperială” a SUA că face o vasală din UE Documentul a fost pregătit de Clémence Guetté, vicepreședintă a Adunării Naționale și membră a Parlamentului din partea partidului de stânga La France Insoumise. Clémence Guetté, vicepreședinta Adunării Naționale După cum a declarat politiciana pentru sursa citată, Statele Unite urmează o „politică imperială fără scuze”, ceea ce a redus UE la statutul de vasalitate. Guetté a mai afirmat că politica Washingtonului face imposibilă rămânerea Franței în alianță sub conducerea sa. Părăsind NATO, Franța și-ar restabili independența militară și diplomatică În acest context, politiciana a menționat răpirea președintelui venezuelean, amenințările la adresa statelor suverane, presiunile sancțiunilor asupra UE și solicitările adresate aliaților NATO de a crește cheltuielile militare în beneficiul industriei americane de apărare. Părăsirea blocului comunitar, consideră politiciana, va permite Franței să își restabilească independența militară și diplomatică. Potrivit acesteia, țara nu se va găsi izolată, ci își va spori influența prin formate multilaterale, promovând agenda de mediu, dezarmarea și protejarea bunurilor publice. Macron a denunțat atitudinea lui Trump față de aliații NATO Săptămâna trecută, făcând referire la capturarea dictatorului venezuelean Nicolas Maduro și la intenția de a anexa Groenlanda, președintele francez Emmanuel Macron a denunțat atitudinea lui Trump față de aliații NATO. „Statele Unite sunt o putere consacrată, dar se îndepărtează treptat de unii dintre aliații săi și se eliberează de normele internaționale pe care le promova încă recent, fie că este vorba de comerț sau de anumite elemente de securitate sau anumite forumuri”, a spus Macron. Liderul francez a criticat „noul colonialism și noul imperialism” în cadrul relațiilor internaționale în conferința sa de presă de pe 8 ianuarie, desfășurată cu ocazia întrunirii ambasadorilor francezi. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Macron îi face observație lui Trump: SUA se îndepărtează treptat de unii dintre aliații săi și se eliberează de normele internaționale Pol cu propria sferă de influență sau un martor în sfera altcuiva? Politico: „Occidentul unit este mort” Dan Dungaciu: „Liderii europeni ar fi vrut să audă că America se retrage din NATO”
Un avion a dispărut într-o regiune muntoasă din estul Indoneziei

Un avion cu pasageri a dispărut sâmbătă pe o insulă din Indonezia, potrivit Le Figaro. Numeroase echipe terestre și aeriene, civile și militare, au fost trimise în zonă. La operațiunea de căutare participă elicoptere și drone. Autoritățile indoneziene au declanșat misiunea sâmbătă după-amiază după ce au pierdut contactul cu un avion de mici dimensiuni care transporta 11 pasageri. Avionul a dispărut în timp ce zbura deasupra estului țării, au declarat pentru AFP reprezentanții echipelor de salvare. Aeronava aparține companiei aeriene Indonesia Air Transport. Avionul se îndrepta spre Makassar, în Sulawesi de Sud, după ce a decolat din Yogyakarta, pe insula Java. Contactul s-a pierdut la scurt timp după ora ora locală 13.00. Șeful agenției locale de căutare și salvare, Muhammad Arif Anwar, a declarat că echipele au fost desfășurate într-o zonă muntoasă din regiunea Maros, la aproximativ 42 de kilometri de capitala provinciei, Makassar, în apropierea ultimei poziții cunoscute a aeronavei. El a adăugat că în cadrul căutărilor terestre și aeriene au fost implicate forțele aeriene, poliția și voluntarii. În Indonezia au fost mai multe accidente aviatice Indonezia, un vast arhipelag din Asia de Sud-Est, se bazează în mare măsură pe transportul aerian pentru a conecta miile sale de insule. Țara nu stă foarte bine la capitolul siguranță aeriană deoarece în ultimii ani s-au înregistrat mai multe accidente. În septembrie anul trecut, un elicopter care transporta șase pasageri și doi membri ai echipajului s-a prăbușit la scurt timp după decolare în provincia Kalimantanul de Sud. Două săptămâni mai târziu, patru persoane au fost ucise în prăbușirea unui alt elicopter în districtul îndepărtat Ilaga, din provincia Papua.
Oamenii de știință ar fi putut recupera urme ale ADN-ului lui Leonardo da Vinci dintr-unul dintre desenele sale

Oamenii de știință ar fi putut recupera ADN-ul aparținând lui Leonardo da Vinci dintr-un desen și alte obiecte pe care le-a atins în viață. Dacă au dreptate, această descoperire reprezintă o piatră de hotar semnificativă într-o căutare de un deceniu de profilare a genomului celebrului artist. Obiectele de patrimoniu cultural, cum ar fi desenele, manuscrisele sau documentele de arhivă, nu sunt doar surse de informații istorice; ele pot adăposti și date biologice. De exemplu, se știe că Leonardo da Vinci , legendarul renascentist, obișnuia să picteze atât cu degetele, cât și cu pensula. În timpul acestui proces, o parte din ADN- ul său ar fi putut fi transferat pe pânză și s-ar putea să rămână până în zilele noastre. Dacă acest ADN ar putea fi recuperat, oamenii de știință l-ar putea investiga pentru a obține noi informații despre viața maestrului artist. Cercetătorii cred, de asemenea, că astfel de date ar putea avea implicații mai ample pentru „arteomică”, un domeniu emergent care completează analiza tradițională a artei prin metode științifice pentru a afla mai multe despre creatorul unui obiect, mediul său și istoria obiectului în sine. De asemenea, pot fi folosite pentru a ajuta la autentificarea anumitor piese sau la identificarea artiștilor din spatele operelor nesemnate. Însă, deși acest lucru poate părea bine pe hârtie, există probleme. Obiectele culturale sunt de obicei artefacte unice și extrem de fragile. Aceasta înseamnă că sunt dificil de examinat fără a se baza pe tehnici analitice mai invazive care le-ar putea deteriora. În același timp, urmele de ADN de pe orice obiect dat se pot contamina prin contactul cu alte persoane de-a lungul secolelor, fie în timp ce obiectul este depozitat, fie atunci când este manipulat de proprietarii ulteriori sau chiar în timp ce este pregătit pentru analiză în laborator. Acest lucru face dificilă separarea unui semnal biologic de zgomotul biologic. Totuși, membrii Proiectului ADN Leonardo da Vinci ar fi putut găsi o modalitate de a depăși aceste obstacole prin dezvoltarea unei noi tehnici de eșantionare minim invazive pentru recuperarea ADN-ului din obiecte de patrimoniu cultural. Într-un nou articol preprint, aceștia susțin că ar fi putut recupera mostre de ADN ale lui da Vinci dintr-un desen cu cretă cunoscut sub numele de „Pruncul Sfânt”. Desenul a fost probabil creat cândva între 1472 și 1476 și înfățișează capul unui băiat ușor înclinat într-o parte. A fost achiziționat de regretatul comerciant de artă Fred Klein în anii 2000 și a fost atribuit maestrului artist datorită unor hașuri caracteristice stângaci, deși acest lucru rămâne în discuție deoarece este posibil ca desenul să fi fost realizat de unul dintre studenții lui da Vinci. Folosind tampoane similare cu cele folosite pentru testarea COVID-19 , cercetătorii au reușit să colecteze probe de ADN din desen. Echipa a colectat, de asemenea, ADN dintr-o scrisoare despre care se presupune că ar fi fost scrisă de vărul lui da Vinci, Frosino di ser Giovanni da Vinci. Prin secvențierea cromozomilor Y din ADN-ul colectat din desen și din scrisoare, s-a descoperit că probele au un strămoș comun în Toscana, regiunea din Italia unde s-a născut da Vinci. Acest lucru sugerează că ADN-ul din desen a aparținut într-adevăr artistului, dar nu este concludent. În prezent, nu există nicio modalitate de a confirma că ADN-ul i-a aparținut lui da Vinci; acest lucru se datorează faptului că artistul nu are descendenți cunoscuți, iar rămășițele sale au fost deranjate la locul lor de înmormântare în timpul Revoluției Franceze. Pe lângă ADN-ul uman, echipa a recuperat și ADN aparținând unui amestec de ciuperci, bacterii, plante și virusuri care s-au acumulat pe desen de-a lungul secolelor. Datele provenite de la aceste organisme au propriile lor utilizări. Ele pot ajuta la evidențierea naturii materialelor folosite de artist pentru a-și crea opera, precum și la oferirea de informații despre modul în care lucrarea a fost depozitată, conservată și manipulată de către alții. Așadar, deși acest studiu s-ar putea să nu facă o legătură concludentă între Pruncul Sfânt și da Vinci, rezultatele reprezintă un pas important către acest obiectiv. „În concluzie, eșantionarea minim invazivă bazată pe tampon, împreună cu secvențierea ADN-ului de generație următoare cu input redus, poate recupera material biologic detectabil, multi-domeniu, din obiecte de patrimoniu cultural și poate susține profilarea comparativă între artefacte și controale”, scrie echipa în lucrarea lor preprint. „Setul de date actual oferă o bază practică pentru fezabilitate și ipoteze de monitorizare orientate spre conservare.” Preprint-ul, care este o versiune preliminară a unei lucrări științifice care așteaptă evaluarea inter pares, a fost publicat pe bioRxiv . RECOMANDĂRILE AUTORULUI Un tablou de Perugino, care a stat ani de zile prăfuit într-un garaj, vândut la licitație pentru 897.000 de dolari
Mii de persoane participă la protestul anti-Trump din Copenhaga

Fluturând steagurile Danemarcei și Groenlandei, un teritoriu autonom danez, protestatarii au format o mulțime roșie și albă în fața primăriei din Copenhaga. Oamenii strigă „Kalaallit Nunaat!” – numele vastei insule arctice în limba groenlandeză, conform AFP. Mii de oameni au indicat pe rețelele sociale că intenționează să participe la protestele organizate de asociații groenlandeze în Copenhaga, Aarhus, Aalborg, Odense și capitala Groenlandei, Nuuk. Mesaj clar și unitar de respect „Scopul este de a transmite un mesaj clar și unitar de respect pentru democrația și drepturile fundamentale ale omului din Groenlanda”, a declarat Uagut, o asociație a groenlandezilor din Danemarca. Protestele vin după avertismentul lui Trump că ar putea impune tarife țărilor care se opun planurilor sale de a prelua Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei. „Evenimentele recente au pus Groenlanda și groenlandezii din Groenlanda și Danemarca sub presiune”, a declarat Julie Rademacher, președinta Uagut, într-o declarație trimisă AFP, în care a făcut apel la „unitate”. „Când tensiunile cresc și oamenii intră într-o stare de alarmă, riscăm să creăm mai multe probleme decât soluții pentru noi înșine și pentru ceilalți. Facem apel la groenlandezii din Groenlanda și Danemarca să rămână uniți”, a spus ea.
Cercetătorii din Singapore arată cum ecranele dăunează creierului bebelușilor

Timpul petrecut în fața ecranelor accelerează semnificativ specializarea creierului copiilor pentru percepția vizuală. Dar le afectează și flexibilitatea, rezistența și gândirea complexă, potrivit unui studiu amplu care a urmărit copiii timp de mai bine de un deceniu. Există, de asemenea, modalități de a compensa supraspecializarea creierului timpuriu. Analiza a fost făcută de un grup de neurocercetători din Singapore care au urmărit un grup de 168 de copii de la copilărie până la începutul adolescenței timp de mai bine de zece ani. Autorii subliniază că în perioada fragedă, creierul copiilor este cel mai sensibil la stimulii externi. Mai mult, părinții îi pot controla, ceea ce nu mai este posibil de la vârsta școlară. Primii ani cruciali Cercetătorii au examinat copiii de la început până la vârsta de treisprezece-paisprezece ani folosind o varietate de metode. Printre altele, au efectuat scanări cerebrale de trei ori pe parcursul studiului folosind cea mai avansată și sensibilă tehnologie disponibilă, și anume imagistica prin rezonanță magnetică funcțională. Aceste teste au avut loc când copiii aveau patru ani și jumătate, șase și șapte ani și jumătate. Datorită acestui fapt, neurologii au văzut cum s-au dezvoltat rețelele cerebrale în timp. S-a demonstrat că acei copii care au petrecut mai mult timp în fața ecranelor în timpul copilăriei (până la vârsta de doi ani în cadrul studiului) au prezentat o maturizare accelerată a rețelelor cerebrale responsabile de procesarea vizuală și controlul cognitiv. Cercetătorii cred că acest lucru se poate datora stimulării senzoriale intense pe care o oferă ecranele. Autorii spun că este de remarcat faptul că timpul petrecut în fața ecranelor, măsurat la vârstele de trei și patru ani, nu a arătat aceleași efecte, subliniind de ce copilăria este o perioadă deosebit de sensibilă. „Maturarea accelerată apare atunci când anumite rețele cerebrale se dezvoltă prea rapid, adesea ca răspuns la condiții adverse sau la alți stimuli”, explică autorii într-un comentariu. „În timpul dezvoltării normale, rețelele cerebrale se specializează treptat în timp. Cu toate acestea, la copiii care petrec mult timp uitându-se la ecrane, rețelele care controlează vederea și funcțiile cognitive s-au specializat mai repede decât au dezvoltat conexiunile eficiente necesare pentru gândirea complexă”, notează ei. Deși dezvoltarea mai rapidă a unor centre poate părea pozitivă, prea multă specializare este un avertisment, potrivit autorilor studiului: „Aceasta poate limita flexibilitatea și rezistența creierului, ceea ce duce la o capacitate mai mică de adaptare a copilului mai târziu în viață.” Confirmat prin experimente Și pentru că cercetătorii singaporezi au testat aceste semne de avertizare, acum știu cum arată astfel de efecte asupra creierului copilului. „Această specializare prematură a avut consecințe: copiii cu aceste rețele cerebrale alterate au avut nevoie de mai mult timp pentru a lua decizii în timpul sarcinilor cognitive la vârsta de 8,5 ani, indicând o eficiență sau o flexibilitate cognitivă redusă. Cei care au luat decizii mai lent au prezentat simptome de anxietate mai ridicate la vârsta de 13 ani”, au spus cercetătorii. „Rezultatele sugerează că expunerea la ecrane în timpul copilăriei poate avea efecte care se extind dincolo de copilăria timpurie și pot modela dezvoltarea creierului și comportamentul mulți ani mai târziu”, afirmă ei. În același timp, însă, oamenii de știință au descoperit și mecanisme care previn sau compensează această degradare a personalității copiilor. Într-un studiu similar publicat într-o altă revistă științifică, aceeași echipă a descris că timpul petrecut în fața ecranelor în copilărie este asociat cu modificări ale rețelelor cerebrale care controlează reglarea emoțională, dar că cititul împreună cu copiii de către părinți poate echilibra unele dintre aceste modificări ale creierului. Copiii ai căror părinți le citeau frecvent la vârsta de trei ani au avut asocieri semnificativ mai mici între timpul petrecut în fața ecranelor în copilărie și schimbările în dezvoltarea creierului. Cercetătorii sugerează că cititul împreună poate oferi o experiență interactivă mai bogată, care lipsește din vizionarea pasivă a ecranelor, inclusiv interacțiunea cu ceilalți, expunerea la limba maternă și legătura emoțională cu părintele. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Care sunt cele 3 luni din an în care se nasc cei mai inteligenți copii, potrivit oamenilor de știință
Cel mai lung pod locuit din lume adăpostește 80 de rezidenți

Podul Negustorilor a fost construit inițial din lemn, apoi reconstruit din piatră în 1325. În inima orașului Erfurt din Turingia, Germania, se află un pod medieval arcuit inclus în patrimoniul cultural. Acesta nu numai că leagă diferite părți ale orașului pentru localnici, dar îi și adăpostește, scrie Express. Krämerbrücke este cea mai lungă serie de poduri locuite din întreaga Europă. Cu o lungime de 125 de metri, podul a fost construit inițial din lemn. A fost reconstruit din piatră în 1325. Inițial, pe lungimea sa se aflau 62 de clădiri înguste. Ulterior, în urma reamenajării, au rămas doar 32. Cele mai vechi mențiuni despre pod datează din 1156. Atunci a fost menționat în documente ca „Pons rerum venalium”, care se traduce prin podul lucrurilor oferite, potrivit site-ului oficial al podului. Un loc important pentru comercianți în Evul Mediu Podul avea șase arcade din gresie. Fundația pilonilor podului conține pivnițe ascunse. Remodelarea sa finală sugerează inspirație gotică, renascentistă și barocă. Conectând două părți ale orașului de-a lungul râului Gera, a devenit un loc important pentru comercianții locali. Aceștia își vindeau marfa în mici cabane de lemn de-a lungul podului în Evul Mediu. Podul și-a primit numele de la comercianții care vindeau țesături fine, mirodenii și bijuterii. Podul avea odată două biserici la fiecare capăt. Biserica Sfântul Aegidius (Sfântul Giles) la est și biserica Sfântul Benedict la vest. Cu toate acestea, doar biserica Sfântul Giles mai există la capătul estic. De acolo se poate admira o priveliște impresionantă a podului din turnul său. Înălțimea până la vârful turnului este de 33 de metri. Supraviețuitor al incendiilor și războaielor În secolele următoare, podul a suferit o serie de incendii repetate. Acest lucru a dus la remodelarea mai multor case cu structură din lemn între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea. Cele 62 de case au fost treptat comasate în 32. După Reforma Protestantă, utilizarea bisericilor a scăzut. Biserica Sfântul Benedict a ajuns în cele din urmă în proprietate privată. Biserica a fost demolată la începutul secolului al XIX-lea. Krämerbrücke a fost supus unei serii de lucrări de restaurare. S-a construit și Rathausbrücke pentru a face față traficului tot mai intens. În urma războaielor din secolul al XX-lea, Krämerbrücke a suferit daune. Acest lucru a dus la o serie de proiecte moderne de restaurare. Astăzi, alături de casele localnicilor, veți găsi podul înconjurat de un amestec eclectic de galerii, cafenele și buticuri. Acestea oferă meșteșuguri tradiționale, țesături imprimate în albastru din Turingia, ceramică, sticlărie suflată manual, bijuterii, sculpturi în lemn, antichități și delicioase delicatese din Turingia.
Primele imagini cu ofițerii Forțelor Armate Germane care au ajuns în Groenlanda, în perspectiva unui conflict cu SUA pe tema anexării teritoriului

Germania se alătură inițiativei europene de consolidare a prezenței militare în Groenlanda. O echipă a Bundeswehr, formată din specialiști în logistică și securitate, a ajuns pe insula arctică pentru a evalua posibilitatea organizării unor exerciții militare comune, coordonate de Danemarca. Groenlanda, teritoriu aflat sub controlul Danemarcei, se află în centrul unor tensiuni geopolitice tot mai accentuate cu Statele Unite ale Americii. Regiunea arctică, rol strategic de securitate Grupul german este alcătuit din 15 militari, femei și bărbați. Aceștia au sosit la Nuuk, capitala Groenlandei, cu un avion militar, alături de soldați din alte state europene. După aterizare, delegația s-a deplasat la sediul Comandamentului Arctic al Forțelor Armate daneze, unde urmează să înceapă misiunea de recunoaștere. Potrivit Ministerului Federal al Apărării de la Berlin, echipa germană reunește experți din mai multe domenii, care vor analiza condițiile tehnice și operaționale necesare desfășurării unor exerciții comune în zonă, scrie tagesschau.de. Printre scenariile luate în calcul se numără utilizarea avioanelor de recunoaștere maritimă P-8 Poseidon, dar și implicarea unor nave de luptă, inclusiv fregate. Nu este exclusă nici participarea avioanelor de vânătoare Eurofighter, în funcție de concluziile evaluării. „Discutăm despre securitatea Arcticii și despre rolul pe care Germania și aliații săi din NATO îl pot juca aici”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Oficialul a subliniat că există „o amenințare clară”, iar protejarea infrastructurii critice – maritime, terestre și subacvatice – este o prioritate. Germania se alătură altor state europene care participă la această misiune. Danemarca va conduce exercițiile, iar Norvegia, Suedia, Finlanda, Franța, Olanda și Regatul Unit au trimis soldați și specialiști. Generalul-maior Søren Christian Christian Rasmussen Andersen, șeful Comandamentului Arctic danez, a spus că a trimis invitație inclusiv Statelor Unite să se alăture exercițiilor, în calitate de aliat NATO: „Desigur, Statele Unite sunt invitate aici ca stat membru NATO”. El a precizat că, până în prezent, nu există o confirmare oficială privind participarea americană. Groenlanda, în centrul unei dispute Groenlanda, teritoriu autonom care face parte din Regatul Danemarcei, a ajuns în centrul celei mai mari controverse care implică state membre NATO. Președintele american Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că SUA trebuie să preia controlul asupra insulei, inclusiv prin forță, dacă va fi necesar. Drept argument pentru ce vrea să facă, Trump a vorbit despre securitatea țării sale și creșterea influenței Chinei și Rusiei în Arctica. Atât autoritățile din Groenlanda și Danemarca, cât și partenerii europeni din NATO, au respins categoric afirmațiile liderului de la Casa Albă. Săptămâna trecută, o întâlnire de criză desfășurată la Washington, între miniștrii de Externe ai Danemarcei și Groenlandei, vicepreședintele american JD Vance și secretarul de Stat Marco Rubio, s-a încheiat fără rezultate concrete. În plus, Donald Trump chiar a amenințat că va introduce noi tarife comerciale împotriva oricărui state care se opune planurilor sale legate de Groenlanda. Proteste anunțate în acest weekend Ținând cont de contextul tensionat apărut, în weekend sunt anunțate proteste de amploare atât, cât și în Danemarca. Demonstrațiile vor avea loc în Copenhaga, capitala regatului danez, și Nuuk, iar mii de persoane și-au anunțat deja participarea pe rețelele sociale. Manifestațiile vizează respingerea revendicărilor americane și reafirmarea dreptului Groenlandei de a-și decide singură viitorul. După Ucraina și Orientul Mijlociu, Arctica se prefigurează ca următorul centru de tensiuni globale. RECOMANDAREA AUTORULUI: „Trebuie să o avem”. Interesele SUA în Groenlanda, dincolo de ambiția lui Trump. „Topirea suplimentară a gheții va încuraja China să extindă liniile de transport maritim în Arctica” „Doar Rusia poate opri asta”. Moscova ironizează Europa și Danemarca din cauza planurilor lui Trump privind Groenlanda Noua rachetă balistică Oreshnik a Rusiei, amenințare directă la adresa NATO și SUA. „Poate lovi Parisul sau Berlinul în mai puțin de 20 de minute”