Explozie puternică, urmată de incendiu, în Argentina, într-o zonă industrială la sud de Buenos Aires. Peste 20 de persoane rănite

explozie-puternica,-urmata-de-incendiu,-in-argentina,-intr-o-zona-industriala-la-sud-de-buenos-aires.-peste-20-de-persoane-ranite

Vineri s-a produs o explozie puternică într-o zonă industrială din localitatea Ezeiza, la sud de capitala argentiniană Buenos Aires, provocând un incendiu major, dar şi rănirea a 22 de persoane, conform autorităţilor şi presei locale. ”Exploziile şi incendiul la diferitele instalaţii sunt îngrozitoare», a declarat la postul C5N primarul din Ezeiza, Gaston Granados. Imagini difuzate la posturile de televiziune arată fum ieşind din incintă, dar şi o parte a exploziei. Medicul Carlos Santoro, directorul clinicii unde au fost internaţi răniţii, a vorbit despre 22 de pacienţi, la postul La Nación+. El a mai spus că instituţia sa îngrijeşte o persoană care a suferit un stop cardiac şi o altă persoană, însărcinată, care a fost intoxicată. Aceasta din urmă, o locuitoare a unui cartier din apropierea zonei unde a avut loc explozia, se află la terapie intensivă. Nu se cunoaște încă cauza exploziei, potrivit lui Gaston Granados. „Încercăm să controlăm incendiul şi să îl stingem, dar deocamdată nu reuşim”, a continuat el. Potrivit presei locale, cel puţin cinci instalaţii au fost afectate. De precizat este și că, această zonă industrială se află în apropierea aeroportului internaţional din Ezeiza. Acolo se află „diferite companii cu diferite tipuri de produse. Există o cantitate importantă de anvelope, companii chimice, un depozit Iron Mountain (o firmă de arhivare de documente şi date, n.r.). Este un incendiu foarte complicat, va fi un incendiu major”, a spus sâmbătă dimineaţă, la La Nación+, directorul protecţiei civile din provincia Buenos Aires, Fabian Garcia. sursa foto: captura video cnnespanol.cnn.com Autorul recomandă: Vecini cu teroarea. Bucureștenii din Rahova sunt încă traumatizați după EXPLOZIA devastatoare. Martor: „Nu se știe dacă vom afla vreodată adevărul”

Trump reduce tarifele pentru carne de vită, cafea și alte produse alimentare

trump-reduce-tarifele-pentru-carne-de-vita,-cafea-si-alte-produse-alimentare

Noile scutiri, care au intrat în vigoare retroactiv joi la miezul nopții, marchează o schimbare radicală de poziție pentru Trump, care a insistat mult timp că taxele vamale drastice pe care le-a impus la începutul acestui an nu alimentează inflația, potrivit Reuters. „În unele cazuri, acestea pot” crește prețurile, a spus Trump despre tarifele sale, când a fost întrebat despre această măsură la bordul avionului Air Force One, vineri seara. Dar el a insistat că, în general, SUA „nu au practic nicio inflație”. Democrații au obținut o serie de victorii în alegerile statale și locale din Virginia, New Jersey și New York City, unde preocupările crescânde ale alegătorilor cu privire la accesibilitate, inclusiv prețurile ridicate ale alimentelor, au fost un subiect cheie. Fără tarife vamale pe produse din Argentina, Guatemala, Ecuador și el Salvador Trump a mai declarat reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One că va continua cu plata a 2.000 de dolari către americanii cu venituri mici și medii, care va fi finanțată din veniturile din tarife vamale la un moment dat în cursul anului viitor. „Tarifele ne permit să acordăm un dividend dacă dorim să facem acest lucru. Acum vom acorda un dividend și vom reduce și datoria”, a spus el. Administrația Trump a anunțat joi acorduri comerciale-cadru care, odată finalizate, vor elimina tarifele vamale pentru anumite produse alimentare și alte importuri din Argentina, Ecuador, Guatemala și El Salvador, oficialii americani urmărind încheierea unor acorduri suplimentare înainte de sfârșitul anului. Ce se ieftinește? Lista de vineri include produse pe care consumatorii americani le cumpără în mod obișnuit pentru a-și hrăni familiile acasă, multe dintre acestea înregistrând creșteri de preț de două cifre de la an la an. Aceasta include peste 200 de articole, de la portocale, fructe de acai și boia de ardei până la cacao, substanțe chimice utilizate în producția alimentară, îngrășăminte și chiar ostii. Casa Albă, într-o fișă informativă privind ordinul, a declarat că acesta a venit în urma „progreselor semnificative realizate de președinte în asigurarea unor condiții mai reciproce pentru relațiile noastre comerciale bilaterale”. Aceasta a afirmat că Trump a decis că anumite produse alimentare pot fi scutite, deoarece nu sunt cultivate sau prelucrate în Statele Unite, și având în vedere încheierea a nouă acorduri-cadru, a două acorduri finale privind comerțul reciproc și a două acorduri de investiții. Carnea de vită se scumpise cu 13% Conform celor mai recente date disponibile pentru luna septembrie, carnea de vită măcinată era cu aproape 13% mai scumpă, potrivit datelor indicelui prețurilor de consum, iar fripturile costau cu aproape 17% mai mult decât în urmă cu un an. Creșterile pentru ambele produse au fost cele mai mari din ultimii trei ani, de când inflația se apropia de apogeu sub predecesorul lui Trump, democratul Joe Biden. Deși Statele Unite sunt un important producător de carne de vită, lipsa persistentă de bovine din ultimii ani a menținut prețurile ridicate la acest produs. Prețurile bananelor au crescut cu aproximativ 7%, iar cele ale roșiilor cu 1%. Costurile totale pentru alimentele consumate acasă au crescut cu 2,7% în septembrie. Scutirile de taxe vamale au fost apreciate de multe grupuri industriale, în timp ce altele și-au exprimat dezamăgirea că produsele lor au fost excluse de la scutiri. „Măsura de astăzi ar trebui să ajute consumatorii, a căror cafea de dimineață va deveni, sperăm, mai accesibilă, precum și producătorii americani, care utilizează multe dintre aceste produse în lanțurile lor de aprovizionare și în liniile de producție”, a declarat Leslie Sarasin, președintele FMI-Food Industry Association, într-un comunicat. Ce se întâmplă cu băuturile alcoolice? Președintele Consiliului pentru băuturi spirtoase distilate, Chris Swonger, a declarat că excluderea băuturilor spirtoase din Uniunea Europeană și Marea Britanie „este încă o lovitură pentru industria ospitalității din SUA, tocmai când sezonul critic al sărbătorilor intră în viteză maximă”. „Scotch-ul, coniacul și whisky-ul irlandez sunt produse agricole cu valoare adăugată care nu pot fi produse în Statele Unite”, a adăugat Swonger. Întrebat dacă sunt planificate alte modificări, Trump a declarat reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One: „Nu cred că va fi necesar”. „Am făcut doar o mică reducere”, a spus el. „Prețurile cafelei erau puțin cam mari, iar acum vor scădea într-o perioadă foarte scurtă”.

Spitalul Clinic Sf. Spiridon Iași face angajări. La concurs au fost scoase mai multe posturi vacante

spitalul-clinic-sf-spiridon-iasi-face-angajari.-la-concurs-au-fost-scoase-mai-multe-posturi-vacante

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași face angajări. La concurs au fost scoase un post de îngrijitoare, un post de infirmieră și un post de medic rezident an V, confirmat în specialitatea Medicină de urgenţă. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași face angajări. Care este calendarul concursului Pentru posturile de îngrijitoare infirmieră și îngrijitoare de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, candidații își pot depune dosarele de concurs în intervalul 17 noiembrie – 28 noiembrie 2025, între orele 12:00-14:00. Selecția dosarelor depuse de candidați se va face în perioada 2-3 decembrie 2025. Candidații vor susține proba scrisă a concursului de angajare la data de 9 decembrie 2025, de la ora 09:00. Proba interviului va avea loc la data de 15 decembrie 2025, începând cu ora 09:00. Rezultatele finale ale concursului de angajare vor fi făcute publice la data de 19 decembrie 2025, până la ora 15:00. Și pentru postul de medic rezident an V, confirmat în specialitatea Medicină de urgenţă, dosarele de concurs se depun tot în intervalul 17 noiembrie – 28 noiembrie 2025, între orele 12:00-14:00. În perioada 2-3 decembrie 2025, va avea loc selecția dosarelor depuse de candidați. Proba scrisă se va desfășura la data de 8 decembrie 2025, de la ora 11:00, urmând ca proba practică să aibă loc la data de 11 decembrie 2025, de la ora 11:00. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate la data de 17 decembrie 2025, până la ora 15:00. Ce condiții generale trebuie să îndeplinească participanții la concurs Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale. Astfel, pot participa la concurs persoanele care au cetăţenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene și cele care cunosc limba română, scris și vorbit. Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate. Candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor posturilor scoase la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei. Trebuie specificat faptul că nu pot ocupa posturile scoase la concurs persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Nu pot candida la concursul de angajare persoanele care execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de care nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii și nici cele care au comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat, cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice. Nu doar Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a scos la concurs mai multe posturi vacante, ci și Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi face angajări. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Târgul de Crăciun de la Craiova și-a deschis porțile. Spectacole de lumini și decoruri impresionante dau viață poveștilor despre magia Sărbătorilor

targul-de-craciun-de-la-craiova-si-a-deschis-portile.-spectacole-de-lumini-si-decoruri-impresionante-dau-viata-povestilor-despre-magia-sarbatorilor

Lumini, magie, zâmbete și decoruri de basm, în Piața Mihai Viteazul din Craiova, unde Târgul de Crăciun și-a deschis porțile, vineri seară, în prezența a mii de oamenii. Primăria a reușit și anul acesta să ofere craiovenilor unul dintre cele mai așteptate și apreciate evenimente ale iernii, care poate fi vizitat până la data 6 ianuarie 2026.  Târgul de Crăciun a devenit o adevărată emblemă pentru orașul din inima Olteniei, unde în fiecare an, craiovenii au șansa să retrăiască magia copilăriei și să exploreze tărâmul magic al sfintelor sărbători de iarnă. Tematica evenimentului a fost inspirată de una dintre cele mai frumoase povești de Crăciun, și anume Spărgătorul de Nuci, un basm ce continuă să încânte generații de copii și adulți. Tematica Târgului de Crăciun din Craiova a fost inspirată de una dintre cele mai frumoase povești de Crăciun: Spărgătorul de Nuci Târgul de Crăciun prinde viață odată cu aprinderea luminițelor Târgul de Crăciun a început cu aprinderea luminițelor din Piața Mihai  Viteazul, moment în care decorurile au prins viață, iar zona s-a transformat într-un adevărat parc de distracții. Caruselul de inspirație interbelică, roata imensă ce oferă o panoramă superbă asupra orașului, figura uriașă a lui Moș Crăciun ce zâmbește prietenos și proiecțiile video toate acestea fac parte din atmosfera ce domină centrul orașului. Caruselul de inspirație interbelică, de la Târgul de Crăciun din Craiova Sania lui Moș Crăciun și-a făcut apariția pe cerul Craiovei Evenimentul mult așteptat din cadrul Târgului de Crăciun a fost sosirea saniei lui Moș Crăciun, care a „zburat” deasupra vizitatorilor, spre entuziasmul celor mici. Zilnic, între 18:30 și 19:00, Moș Crăciun face o intrare spectaculoasă în Piața Mihai Viteazul, acompaniat de un efect special de zăpadă artificială, o premieră pentru acest an. Sania lui Moș Crăciun și-a făcut apariția pe cerul Craiovei În Piața William Shakespeare este amplasat „Satul lui Moș Crăciun”, unde copii îl pot vizita pe Moș Crăciun într-o casă, îmbrăcată în luminițe și înaltă de șase metri. Satul lui Moș Crăciun de la Târgul de Crăciun din Craiova Vizitatorii au parte și de un festin culinar modern, unde aromele tradiționale se împletesc cu gusturi internaționale, în zona Străzii Theodor Aman, unde se află food-court-ul „Best Christmas Street Food”. Festin gastronomic la Târgul de Crăciun din Craiova Experiențe în realitatea virtuală, reprezentații de balet și efecte speciale Vizitatorii vor avea acces și la spectacole de divertisment, inclusiv concerte, în zona bradului din Piața Frații Buzești. Bradul din Piața Mihai Viteazul este decorat ca un magazin de jucării și este special conceput pentru turiști și iubitorii de fotografii. „Atracția principală, Sania Zburătoare a lui Moș Crăciun, revine într-un spectacol complet nou, cu efecte speciale, stroboscoape, balerine de la Opera Română Craiova și ninsoare artificială, transformând centrul într-un tărâm fermecat. Tot aici, patinoarul devine scena poveștii „Spărgătorul de Nuci”, într-un spectacol plin de grație și lumină. O experiență spectaculoasă va fi dată de filmulețele VR pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, dar și pe strada Theodor Aman, unde vizitatorii vor putea trăi povestea sărbătorilor de iarnă într-un mod interactiv, cu realitate virtuală și efecte 3D”, transmite Primăria Craiova. Târgul de Crăciun de la Craiova, o experiență spectaculoasă Târgul de la Craiova se desfășoară în Piața Mihai Viteazu, în Zona Doljana, Piața Frații Buzești, Piața William Shakespeare (Teatrul Național), Strada Theodor Aman și English Park. Târgul de Crăciun de la Craiova, desemnat al doilea cel mai frumos eveniment dedicat Sărbătorilor de iarnă Târgul de la Craiova a participat cinci ani la rând, din 2019 până în 2024, la competiția Best Christmas Market, organizată de European Best Destinations, partener oficial al Comisiei Europene. În 2024 și 2023, evenimentul din Craiova a fost desemnat al doilea cel mai frumos târg de Crăciun din Europa. Prima ediție a evenimentului a avut loc în 2009, iar de-a lungul anilor și-a câștigat recunoașterea atât la nivel național cât și internațional, ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase evenimente dedicat Sărbătorilor de iarnă. Foto/Video: Facebook/Primăria Craiovei, Facebook/ Craiova My Beautiful City Recomandarea autorului: Brașovul va avea cel mai înalt brad de Crăciun din România. Când va fi aprins oficial S-a deschis Târgul de Crăciun de la Viena. Până când poate fi vizitat Noutate în București, târgul „Crăciunul Nordului” ajunge pe data de 28 noiembrie la Romexpo. Intrarea va fi liberă

Compania rusă Lukoil, în noi negocieri cu potențiali cumpărători ai activelor sale străine

compania-rusa-lukoil,-in-noi-negocieri-cu-potentiali-cumparatori-ai-activelor-sale-straine

Într-un comunicat emis vineri, gigantul petrolier din Rusia a anunțat vineri că este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru activele sale internaţionale. Discuțiile au loc după ce Lukoil ajunsese la un acord cu grupul elvețian Gunvor, însă acesta și-a retras oferta câteva zile mai târziu când Washingtonul a numit compania „păpușa Kremlinului” și a blocat tranzacția. „Acordul specific va fi anunțat după ce se vor ajunge la acordurile finale și se vor obține aprobările necesare din partea autorităților de reglementare”, a anunțat compania Lukoil, potrivit Reuters. „Compania își propune să asigure funcționarea neîntreruptă a activelor în timpul vânzării și transferului acestora către noii proprietari. Astfel se vor evita riscurile de întrerupere a activității și a aprovizionării cu resurse energetice a țărilor în care este prezentă și se vor salva locurile de muncă”, a adăugat compania. Când vor intra în vigoare sancțiunile SUA asupra giganților petrolieri din Rusia În luna octombrie, Oficiul de Control al Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei SUA a anunțat noi sancțiuni împotriva celor mai mari producători de petrol din Rusia, Lukoil și Rosneft, sporind presiunea asupra președintelui rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina. OFAC a emis, de asemenea, o licență generală care le-a acordat companiilor termen până la 21 noiembrie pentru a finaliza tranzacțiile comerciale cu Lukoil, inclusiv orice achiziții de active internaționale ale companiei petroliere cu sediul la Moscova. Pe 14 noiembrie, Financial Times a relatat că firma americană Carlyle Group analizează o potențială preluare a operațiunilor internaționale deținute de gigantul petrolier rus Lukoil. Carlyle se află în etapa de analiză a oportunității și caută să obțină o licență specială de la guvernul american care i-ar permite să demareze procesul de verificare a activelor (due diligence). Deși și-a comunicat interesul către Lukoil, fondul de investiții nu a luat încă o decizie finală privind înaintarea unei oferte formale.

Zeci de permise de conducere reținute și mai multe dosare penale deschise de polițiștii ieșeni. Iată care au fost motivele

zeci-de-permise-de-conducere-retinute-si-mai-multe-dosare-penale-deschise-de-politistii-ieseni.-iata-care-au-fost-motivele

Noi controale în trafic au fost desfășurate de polițiștii ieșeni. În urma acestora, mai mulți șoferi au fost sancționați, iar pe numele unora au fost deschise dosare penale. Și în următoarea perioadă acțiunile vor continua Polițiștii din cadrul Secției nr. 7 de Poliție Rurală Bălțați, împreună cu polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier – Poliția Orașului Târgu Frumos, au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în mediul rural. În cadrul acțiunii au fost legitimate 57 de persoane, iar 44 de autoturisme au fost controlate. Au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, din care 20 la O.U.G 195/2002, două la H.G. 984/2005 și șapte la Legea 61/1991, în valoare de 14.600 de lei. De exemplu, o femeie a fost depistată în timp ce conducea un autoturism având inspecția tehnică periodică expirată. În cauză, aceasta a fost sancționată conform OUG 195/2002 și s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare. Polițiștii rutieri ieșeni au acționat, pe drumurile publice din județul Iași, pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere. În cadrul acțiunilor au fost verificate 140 de autovehicule, fiind aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, dintre care 47 pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată. De asemenea, a fost reținut 1 permis de conducere și 2 certificate de înmatriculare. De exemplu, o femeie de 47 de ani, din municipiul Iași, județul Iași, a condus un autoturism pe drumul comunal nr. 25 din comuna Miroslava, județul Iași, fără să respecte semnificația indicatoarelor rutiere la trecerea la nivel cu o cale ferată dublă fără bariere și oprire, instalate la trecerea la nivel cu calea ferată. Aceasta a fost sancționată contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare. Zeci de permise de conducere reținute și dosare penale deschise de polițiștii ieșeni Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor/vehiculelor. Cu această ocazie au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, din care 12 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 3 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor. De exemplu, un bărbat de 61 de ani, din comuna Miroslava, județul Iași, a condus un autoturism pe strada Silvestru, iar la intersecția cu strada Arcu a efectuat virajul la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autovehicul care circula din sensul opus de mers. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare. Dosar penal deschis de agenți Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au observat un autoturism ce se deplasa pe strada Gării din municipiul Iași, județul Iași, care, în intersecția cu strada Arcu, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula din partea sa dreaptă, motiv pentru care au procedat la urmărirea și oprirea acestuia. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 61 ani, din comuna Miroslava, județul Iași. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză s-a întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă. Zeci de permise de conducere reținute și mai multe dosare penale au fost deschise de polițiștii ieșeni, iar controalele vor continua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Salutogeneza: știința de a trăi, nu doar de a supraviețui

salutogeneza:-stiinta-de-a-trai,-nu-doar-de-a-supravietui

Trăim într-o epocă în care sănătatea devine un țel unitar. Ne măsurăm pașii și respirațiile, ne hrănim cu smoothie-uri verzi și ne căutăm liniștea în meditație sau kilometri întregi de pedalat – unii spre Palas Campus, alții spre Ciric. Dar poate ar trebui să ne oprim să ne gândim că, în toată această goană spre „vindecare”, am uitat esența: cum să cultivăm sănătatea. Să reiterăm un concept care își are originea în secolul trecut, și anume cel de salutogeneză, propus de Aaron Antonovski. În sensul său cel mai restrâns, salutogeneza este aproape identică cu noțiunea de sens al coerenței. Într-un sens mai larg, salutogeneza este o orientare științifică ce urmărește studierea originii sănătății, în contrast cu modelele tradiționale ale medicinei, focalizate pe originea bolii. Patogeneza împarte oamenii în „sănătoși” sau „bolnavi”, însă salutogeneza propune o viziune mult mai flexibilă: existența unui continuum sănătate-boală. Fiecare individ se află în permanentă mișcare pe această axă, în funcție de resursele sale fizice, psihice și sociale. Astfel, sănătatea nu este un rezultat fix, ci un proces dinamic, care poate fi influențat prin alegerile de zi cu zi. Această orientare schimbă paradigma din prevenirea bolii în crearea sănătății. În loc să se concentreze exclusiv pe o anumită patologie, salutogeneza abordează persoana în întregul ei și poate lucra chiar la nivelul unei întregi comunități. În această perspectivă orientată către sănătate și nu către boală, conceptul japonez de ikigai devine extrem de relevant. Ikigai poate fi tradus ca „motivul pentru care te trezești dimineața”. Regiunile japoneze celebre pentru longevitate, precum Okinawa, studiate în cadrul așa-numitelor blue population studies, au demonstrat că persoanele care își cultivă ikigai-ul mențin conexiuni sociale puternice, trăiesc în armonie cu mediul lor și astfel tind să se poziționeze mai aproape de partea sănătoasă a continuumului sănătate-boală. Să trecem de la filozofie la știință – cum putem cultiva sănătatea? Un studiu, mai specific o meta-analiză (tip de studiu care se află cel mai sus în ierarhia medicinei bazate pe dovezi), care a inclus aproape 500.000 de pacienți a arătat că banalul gest al urcatului scărilor este asociat cu o reducere cu aproximativ 35% a riscului de mortalitate de cauză cardiovasculară. Având în vedere obsesia număratului pașilor cu ajutorul unui smart watch sau smart phone, este firească întrebarea banală: câți pași ar trebui să facem pe zi pentru sănătate? Ideal ar fi să depășim un target minim de 10.000 pași/zi, dar un studiu publicat anul acesta în Lancet ne sugerează că 7.000 de pași pe zi sunt un target mai realist și suficient pentru a scădea mortalitatea, riscul de diabet zaharat, demență și riscul de depresie. În basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, căutarea mărului de aur simboliza aspirația umană către tinerețe veșnică. În prezent, această aspirație se regăsește în eforturile științifice de a înțelege și modela procesul de îmbătrânire. Departe de promisiunea unei nemuriri reale, cercetarea modernă se concentrează pe identificarea strategiilor care pot încetini declinul funcțional și pot promova o îmbătrânire sănătoasă. Printre aceste intervenții, activitatea fizică regulată este una dintre cele mai bine documentate: ea îmbunătățește funcția cerebrală, crește neuroplasticitatea, reduce neuroinflamația și scade riscul de declin cognitiv. Adoptarea unei diete echilibrate – bogată în fructe, legume, cereale integrale și surse curate de proteine (un astfel de exemplu este dieta DASH sau dieta mediteraneană) – reduce stresul oxidativ și inflamația sistemică, factori implicați în multiple patologii asociate vârstei. Gestionarea stresului prin tehnici de meditație sau respirație, menținerea unei rețele sociale active și un somn adecvat reprezintă, de asemenea, intervenții cu efecte cumulative asupra sănătății creierului și longevității funcționale. Aceste strategii, integrate și susținute pe termen lung, constituie echivalentul științific al „mărului de aur”: nu o soluție miraculoasă, ci un ansamblu coerent de comportamente care practic reprezintă un stil de viață sănătos. Privind împreună salutogeneza, ikigai-ul și dovezile din studii, observăm că sănătatea nu se construiește prin eforturi extreme, ci prin alegeri cotidiene mărunte și consecvente. Să trăim sănătos înseamnă să integrăm sens, mișcare, alimentație echilibrată, relații sociale și grijă față de noi înșine – nu să alergăm după soluții miraculoase. Așa că, înainte să porniți într-o tură de 25 de kilometri „pentru sănătate”, poate e mai eficient să începeți cu ceva simplu și realist: urcați cele trei etaje până la birou. Uneori, sănătatea începe cu un pas… sau cu o scară. Bibliografie: Tenchov R., Sasso JM, Wang X., Zhou Q.A., „Antiaging Strategies and Remedies: A Landscape of Research Progress and Promise”, ACS Chem Neurosci. 2024 Feb 7;15(3):408-446. doi: 10.1021/acschemneuro.3c00532. Epub 2024 Jan 12. PMID: 38214973; PMCID: PMC10853939 Mittelmark M.B., Bauer G.F., „The Meanings of Salutogenesis”, 2016 Sep 3. In: Mittelmark MB, Sagy S., Eriksson M., et al., editors. „The Handbook of Salutogenesis” [Internet]. Cham (CH): Springer; 2017. Chapter 2. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK435854/ doi: 10.1007/978-3-319-04600-6_2 S. Paddock, R. Veerni, U. Bhalraam, J. Meng, E. Dawson-Plincke, V. Vassiliou, V. Tsampasian, „Evaluating the cardiovascular benefits of stair climbing: a systematic review and meta-analysis”, „European Journal of Preventive Cardiology”, Volume 31, Issue Supplement_1, June 2024, zwae175.405, https://doi.org/10.1093/eurjpc/zwae175.405 Vinje H.F., Langeland E., Bull T., „Aaron Antonovsky’s Development of Salutogenesis, 1979 to 1994”. 2016 Sep 3. In: Mittelmark M.B., Sagy S., Eriksson M., et al., editors. „The Handbook of Salutogenesis” [Internet]. Cham (CH): Springer; 2017. Chapter 4. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK435860/ doi: 10.1007/978-3-319-04600-6_4 Ding D., et al. „Daily steps and health outcomes in adults: a systematic review and dose-response meta-analysis”, The Lancet Public Health. 2024; 10(8): e668-e681 Prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași și prorector pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași/ Asist. univ. dr. Anca Ștefan de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” Iași Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Scandal URIAȘ în CCR: motivarea deciziei pe pensiile magistraților conține pasaje care NU au fost votate de majoritatea judecătorilor

scandal-urias-in-ccr:-motivarea-deciziei-pe-pensiile-magistratilor-contine-pasaje-care-nu-au-fost-votate-de-majoritatea-judecatorilor

00:44 Update. Surse CCR susțin că judecătoarea Mihaela Ciochină este bănuită că și-ar fi schimbat votul și s-ar fi răzgândit de pe-o zi pe alta în privința „eratei” după ce în presă au apărut informații despre modul cum a dobândit casa de protocol Scandalul din CCR – care s-a lăsat cu amenințări după pasajele apărute din senin în motivarea publicată – ia o turnură neașteptată. Mihaela Ciochină, unul dintre judecătorii CCR – care a votat inițial decizia de trântire a legii promovate de Bolojan privind pensiile magistraților, care s-ar fi arătat deranjat de faptul că în motivare au apărut peste 20 de paragrafe în plus și care ulterior și-a schimbat votul – este bănuit de colegii din CCR că s-ar fi răzgândit în urma apariției în presă a unor informații legate de casa de protocol în care locuiește. Miercuri, site‐ul publicrecord a publicat o anchetă în legătură cu judecătoarea Chiochină. „Pe vremea când era consilier prezidențial, Mihaela Ciochină a donat singura locuință pe care o deținea. O lună mai târziu, a primit locuință de protocol de la stat. Condiția pentru a primi casa de protocol era să nu aibă o proprietate în București. Acum este judecător la Curtea Constituțională a României (CCR)”, au arătat jurnaliștii. Marți, primul vot a fost în favoarea eratei (6 la 2) ca miercuri, al doilea vot să fie de 5-4 împotriva eratei, unul dintre judecătorii care și-au schimbat votul fiind Mihaela Ciochină, numită de Klaus Iohannis judecător CCR. 23:30 UPDATE. Surse: Peste 20 de paragrafe au apărut în plus în motivarea CCR pe legea privind pensiile magistraților. Judecătorii au votat cu 6 la 2 să emită o „erată” la motivare prin care să se scoată pasajele. Ulterior au votat pe invers: 5 la 4 să nu se mai emită „erata” iar pasajele introduse „cu mâna” și nevotate de majoritate au rămas Surse din CCR vorbesc de peste 20 de paragrafe din motivare care au fost introduse fără ca acestea să fie votate sau văzute de majoritatea judecătorilor care a generat decizia pe legea pensiilor magistraților. Oameni din CCR confirmă că marți, plenul CCR a votat să se emită o erată la motivarea CCR, să se scoată cele peste 20 de pasaje nediscutate, însă în ziua următoare – acest lucru nu a mai avut loc. Primul vot de marți a fost de 6 la 2 în favoarea eratei, cei 2 judecători care s-au opus la vot fiind Simina Tănăsescu, președintele CCR și Dacian Dragoș, numit de Nicușor Dan. În ziua următoare, miercuri, votul pe aceeași erată s-a schimbat, practic a fost pe invers în CCR. Iulia Scântei (PNL), Ferenc Asztalos (UDMR) și Mihaela Ciochină ( numire Iohannis), alături de Tănăsescu și Dragoș – au votat toți împotrivă, Ferenc Asztalos și Chiochină fiind răzgândiți. Astfel că decizia eratei a picat cu 5 la 4 în același plen CCR, în mai puțin de 24 de ore. Suspiciunile judecătorilor vizavi de întregul scandal s-ar îndrepta spre un grup de colegi – Simina Tănăsescu,  Karoly Benke – prim magistratul asistent al CCR și chiar și față de judecătorul Iulia Scântei. Motivarea CCR a fost trimisă la Monitorul Oficial fără ca majoritatea judecătorilor să fie consultată, confirmă surse CCR. Un scandal uriaș în interiorul Curții Constituționale a izbucnit la începutul săptămânii după publicarea motivării deciziei pe pensiile magistraților. Mai multe pasaje s-ar regăsi în motivarea Curții Constituționale (varianta finală) fără să fie votate de majoritatea judecătorilor. Informația a fost publicată inițial de știripesurse. Pasajele introduse în varianta finală a motivării deciziei CCR antamau fondul legii – și nu forma/ lipsa avizului CSM, și este posibil ca acestea să facă parte din redactările altui judecător, apropiat de Guvernul Ilie Bolojan – pentru a-i da posibilitatea premierului PNL să revină în Parlament cu aceeași variantă veche de lege, arată surse. Cert este că înainte de a se publica motivarea CCR, în forma ei finală, documentul nu ar fi fost transmis spre a fi văzut/ consultat de toți judecătorii și ar fi fost asumat de președintele CCR, Simina Tănăsescu, susțin surse apropiate CCR. Unul dintre judecători ar fi aflat chiar din străinătate că motivarea deciziei pe respingerea legii privind pensiile magistraților a apărut publicată altfel decât o votase. Sursele susțin că – după izbucnirea scandalului – inițial judecătorii CCR au decis să se facă totuși o rectificare a motivării, însă ulterior președintele CCR nu ar mai fi dorit să revină asupra documentului. Cei 5 judecători care au trântit legea lui Bolojan pe formă sunt Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Mihai Busuioc, Bogdan Licu și fostă consilieră a lui Klaus Iohannis, Mihaela Cochină. Opinia separată a fost semnată de președintele CCR, Simina Tănăsescu, Iulia Scântei, Csaba Asztalos și Dacian Dragoș. Judecătorul Stan a semnat o opinie concurentă la aceeași soluție. Ilie Bolojan, astăzi: Săptămâna viitoare repunem proiectul privind pensionarea magistraților „Săptămâna viitoare vom repune proiectul (în dezbatere publică), în prima parte a săptămânii, trebuie să facem asta ca să existe o perioadă rezonabilă de timp, în așa fel încât CSM să ne poată da un aviz în forma în care vor considera de cuviință. Buna credință și colaborarea loială se vor vedea și din termenul în care se va da un răspuns la cererea de aviz a Guvernului pe proiect, în așa fel încât să îndeplinim condițiile ca în termenul cel mai scurt posibil rezonabil să propunem din nou acest proiect pentru ca el să devină lege. Dacă facem asta, până pe data de 28 nu mai avem probleme legate de pierderea banilor, cel puțin în totalitate. Poți să ai anumite penalizări. E.L: Mențineți acel prag de 70%? La începutul săptămânii viitoare vom tranșa toate detaliile acestui proiect și după ce va fi o decizie a coaliției, îl vom anunța. Trebuie să închidem acest lucru, din punctul meu de vedere, până marți”, a spus astăzi Bolojan într-un interviu la Europa Liberă. Anunțul făcut astăzi de premierul Bolojan, privind redepunerea proiectului privind pensionarea magistraților, ar fi confirmat suspiciunile unor judecători CCR că situația din instituție – cu apariția unor pasaje în motivare care nu au fost

Mai mulți membri ai extremei drepte din Germania vor merge la Washington luna viitoare

mai-multi-membri-ai-extremei-drepte-din-germania-vor-merge-la-washington-luna-viitoare

Anna Paulina Luna, o aliată a președintelui american Donald Trump, a acordat un interviu pentru publicația Welt, unde a anunțat că printre cei invitați se află și co-lidera partidului AfD, Alice Weidel. Invitația adresată membrilor AfD vine într-un moment în care personalitățile de extremă dreapta din Germania caută din ce în ce mai mult sprijinul republicanilor MAGA din SUA pentru ceea ce ei numesc o luptă împotriva persecuției politice și cenzurii din țara lor. Aliata lui Trump a fost întrebată de jurnaliștii de la publicația Welt dacă și lidera AfD, Alice Weidel, a fost invitată la Washington, iar răspunsul a fost afirmativ. „O voi găzdui în decembrie. Cred că vor fi 40 de membri ai AfD. Nu numai eu, ci și alți membri ai Congresului vor fi prezenți. În februarie, planificăm o conferință, un fel de anti-Davos. Ceva care se concentrează mai mult pe suveranitatea națiunilor”, a spus Anna Paulina Luna pentru Welt, potrivit POLITICO. Un purtător de cuvânt al formațiunii a declarat că „nu poate nici confirma, nici infirma” dacă acest număr de politicieni ai partidului va călători efectiv în SUA luna viitoare. Luna s-a arătat interesată de afirmațiile unor personalități de extremă dreapta din Germania, care susțin că sunt persecutate în țară pentru opiniile lor. Totodată, unii oficiali ai administrației Trump s-au pronunțat în sprijinul AfD. Pe ce mizează AfD Potrivit POLITICO, liderii AfD consideră că invitația la Washington este o oportunitate de a câștiga mai multă legitimitate pe plan intern pentru afirmațiile lor privind persecuția. Luna a invitat-o pe Alice Weidel la Washington la sfârșitul lunii trecute printr-o postare pe X, iar cea din urmă a spus că va lua legătura pentru a discuta detaliile. Luna a declarat pentru Welt că s-a întâlnit recent și cu Naomi Seibt, o influenceriță de dreapta și aliată a AfD, care recent a solicitat azil în SUA. Aceasta susține că este ținta „supravegherii și hărțuirii severe din partea guvernului și a serviciilor de informații” pentru opiniile sale politice și apărarea libertății de exprimare în Germania.

Peste 10.000 de candidați vor susțineduminică, 16 noiembrie 2025, concursul de rezidențiat. La Iași sunt înscriși 1.681 de candidați

peste-10000-de-candidati-vor-sustineduminica,-16-noiembrie-2025,-concursul-de-rezidentiat-la-iasi-sunt-inscrisi-1.681-de-candidati

Duminică, 16 noiembrie 2025, peste 10.000 de candidați vor susține concurs național de intrare în rezidențiat în domeniile Medicină, Medicină dentară și Farmacie. Concursul de rezidențiat se va desfășura în cele șase centre universitare tradiționale din România: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Concursul, organizat de Ministerul Sănătății, în colaborare cu universitățile de medicină și farmacie, reprezintă una dintre cele mai importante etape din cariera viitorilor medici, medici dentiști și farmaciști. Rezidențiat 2025: peste 10.000 de candidați înscriși la nivel național Duminică, 16 noiembrie 2025, la UMF București, UMF Cluj-Napoca, UMF Craiova, UMF Iași, UMFST Târgu Mureș și UMF Timișoara va avea loc concursul de rezidențiat. Pentru această sesiune s-au înscris 10.147 de candidați – dintre care 6.956 la Medicină, 1.950 la Medicină dentară și 1.241 la Farmacie. În total, aceștia concurează pentru 5.079 de locuri și 295 de posturi puse la dispoziție de Ministerul Sănătății. Cele mai multe locuri sunt la specializările Medicină de familie (641), Medicină internă (190) și Cardiologie (189). Pentru specialitatea Medicină, vor susține rezidențiatul 6.953 de candidați: 2.676 la București, 729 la Cluj-Napoca, 703 la Craiova, 1.099 la Iași, 540 la Târgu Mureș și 1.206 la Timișoara. Pentru specialitatea Medicină dentară vor susține concursul de rezidențiat 1.949 de candidați: 809 dintre aceștia vor susține examenul la București; 222 la Cluj-Napoca; 149 la Craiova; 357 la Iași; 151 la Târgu Mureș; 261 la Timișoara. De asemenea, pentru specialitatea Farmacie s-au înscris la concursul de rezidențiat 1.241 de candidați: 394 pentru UMF București; 207 pentru UMF Cluj-Napoca; 146 pentru UMF Craiova; 225 pentru UMF Iași; 144 pentru UMFST Târgu Mureș; 125 UMF Timișoara. Candidații vor avea la dispoziție 4 ore pentru a răspunde la 200 de întrebări Concursul de rezidențiat se desfășoară sub formă de test grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul. Candidații vor avea la dispoziție 4 ore pentru rezolvarea testului grilă. Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60 la sută din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu. Candidații au acces în sălile de concurs de la ora 08:30, pe baza cărții de identitate/alt act de identitate. Sunt așezați în sală în ordine alfabetică, potrivit listelor afișate, cu un loc liber între 2 candidați. De la ora 09:00, candidații primesc grilele de răspuns și o cariocă de culoare neagră cu care vor completa răspunsurile și datele de identitate. Caietele cu întrebări vor fi aduse în sală în jurul orei 09:30. Sunt desigilate și distribuite candidaților la ora 10:00. Testarea începe din momentul în care a fost distribuit ultimul caiet cu întrebări. Rezultatele se publică simultan în toate centrele universitare și pe site-ul Ministerului Sănătății. Eventualele contestații vor putea fi depuse în 24 de ore de la afișarea rezultatelor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate