S-a încheiat Țiriac Open 2026! Ce concluzii a tras George Cosac: Am progresat. Piesa cea mai importantă rămâne Ion Țiriac

Mariano Navone (25 de ani) a câştigat duminică, la Bucureşti, primul său titlu în circuitul ATP, Țiriac Open 2026. Argentinianul a trecut de spaniolul Daniel Merida, venit din calificări, într-o finală extrem de disputată, scor 6-2, 4-6, 7-5. Navone urcă 18 locuri în clasamentul ATP, până pe poziţia 42, astfel că revine luni în Top 50 pentru prima dată după februarie anul trecut. Turneul din Capitală s-a încheiat, iar președintele FR de Tenis, George Cosac, a tras concluziile. „Turneul a fost organizat ireproșabil ținând cont de condițiile date, de vreme, de problemele întâmpinate. România este probabil unica țară din Europa în care nu există o bază de tenis care să îndeplinească condițiile organizării unei astfel de competiții, in condițiile în care tenisul a dat trei lideri mondiali: Nastase, Halep, Tecău, cu medalie olimpică Tecău – Mergea! Am „stricat” 4 terenuri: cu garduri scoase, fundații stricate, nocturne tăiate! „Terenul și tribunele anul acesta au fost impecabile” O muncă titanică desfășurată cu succes de echipa de la „Fundația Țiriac” împreună cu FRT, toți cei implicați. Chiar merită felicitări! Anul trecut ATP a lăsat pentru acest turneu un raport de 47 de pagini cu bune și rele! Cele mai importante: terenul și tribunele anul acesta au fost impecabile, un mare plus, apreciate de jucători și ATP. E clar că am progresat. Cred că piesa cea mai importantă a fost Ion Țiriac, cel care a dus organizarea competițiilor la un nivel greu de egalat – a organizat turneele de la Kietzbuhel, Stuttgart, Hanovra și Madrid – și-a dat OK-ul pe organizare în condițiile oferite de Centrul Național de Tenis Simona Halep”, a declarat George Cosac pentru ProSport. Meciurile de la Țiriac Open 2026 s-au transmis live la TV în 110 țări. Sursa Foto: ProSport Câți oameni s-au ocupat de turneul ATP 250 45 de constructori 42 de copii de mingi 60 de voluntari 40 de Security 25 de amenajatori Francezii Sadio Doumbia şi Fabien Reboul s-au impus la dublu Perechea formată din francezii Sadio Doumbia și Fabien Reboul s-a impus duminică în proba de dublu de la Țiriac Open. Cei doi au trecut în două seturi, 6-1, 6-4, de perechea Adam Pavlasek și Patrik Rikl, ambii din Cehia. Partida a durat 63 minute. Francezii s-au ales cu un cec de 32.410 de euro şi 250 de puncte ATP, iar cehii au primit 17.410 euro şi 150 de puncte ATP. Doumbia şi Reboul au obţinut al şaselea titlu ATP, ei având şi alte cinci finale jucate.
Deputatul PSD Mihai Fifor atacă USR: Izvor inepuizabil de nenorociri morale. Acuzații grave la adresa ministrului Apărării

În mesajul său, Mihai Fifor enumeră mai mulți politicieni USR despre care susține că au fost implicați în controverse publice sau probleme de integritate, printre care Dominic Fritz, Ionuț Moșteanu, Clotilde Armand, dar și foști miniștri ai Sănătății precum Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. El afirmă că aceste cazuri ar demonstra existența unui tipar politic în interiorul partidului, caracterizat — în opinia sa — de acuzații lansate împotriva adversarilor, urmate de controverse proprii. Ținta principală: ministrul Apărării Cea mai dură parte a declarației îl vizează pe ministrul Apărării și vicepremierul Radu Miruță, despre care deputatul PSD susține că ar fi implicat într-o situație ce ar putea duce la demisie sau demitere dacă acuzațiile prezentate public se confirmă. Potrivit lui Fifor, o anchetă jurnalistică difuzată la Antena 3 CNN ar ridica suspiciuni privind: declarații publice contradictorii, posibile incompatibilități, venituri nedeclarate, implicarea într-un dosar penal sensibil. Social-democratul afirmă că aceste elemente ar pune sub semnul întrebării credibilitatea unui ministru aflat la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului. „Problemă de securitate instituțională” În mesajul său, Fifor susține că situația ar depăși nivelul unei dispute politice obișnuite și ar deveni o chestiune de responsabilitate publică, având în vedere rolul Ministerului Apărării în structura statului român. În mesajul său, Fifor susține că situația ar depăși nivelul unei dispute politice obișnuite și ar deveni o chestiune de responsabilitate publică, având în vedere rolul Ministerului Apărării în structura statului român. Deputatul PSD afirmă că, într-un „stat serios”, astfel de acuzații ar trebui clarificate rapid, inclusiv prin demisie sau demitere, dacă se confirmă. „În interiorul Armatei Române, onoarea nu este un slogan – este o condiție de bază. Cum poate cere un ministru al Apărării respectarea regulilor, când el însuși le ocolește? Cum poate cere loialitate și disciplină, când propriul său parcurs este marcat de ambiguități și neadevăruri? Cum poate reprezenta România în fața aliaților, când credibilitatea sa este pusă sub semnul întrebării? Aici nu mai este doar o problemă de imagine. Este o problemă de securitate instituțională. Și, inevitabil, apare întrebarea: dacă aceste lucruri sunt reale – și documentele indică asta – cât timp mai poate rămâne în funcție? Pentru că într-un stat serios, astfel de situații nu se gestionează cu explicații. Se gestionează cu demisii sau demiteri. (…) În cazul lui Miruță, această ipocrizie nu mai este doar ridicolă. Este profund periculoasă. Întrebarea e: USR-iștilor… mai aveți? Sau acesta este, în realitate, standardul vostru moral și etic pentru conducerea României?”, încheie Fifor.
Bogdan Voina a luat decizia bombă chiar înainte de alegeri: Hârtiile sunt pregătite, semnez imediat

Bogdan Voina, la 47 de ani împliniți, fiul legendarului Bogdan Voina, nu concepe să piardă scrutinul de la FR Handbal. Fost component al naţionalei de handbal, Bogdan Voina a câştigat titlul şi Challenge Cup, cu Steaua Bucureşti, iar în carieră a mai evoluat la formațiile franceze Selestat şi Strasbourg. În cursa pentru şefia FRH s-au mai înscris până în prezent actualul preşedinte, Constantin Din, Sorin Dinu și Cristian Potoră. Alegerile vor avea loc pe 24 aprilie 2026. Pentru postul de vicepreședinte al federației candidează sunt tot patru persoane, Alexandru Dedu, Mariana Târcă, Ramona Farcău și Adrian Cosman. Alexandru Dedu, în vizibilă prăbușire profesională și de încredere în rândul electorilor, și-a reevaluat șansele și a renunțat la funcția de președinte, candidând doar la vicepreședinte. Bogdan Voina a explicat ce va face, dacă va fi ales, pentru că în prezent livrează cluburilor echipament de joc. El conduce această companie și s-ar crea o incompatibilitate, deja contestată de rivalii. Decizia va fi una rapidă, anunță Voina. „Hârtiile, documentele sunt pregătite pentru a demisiona de acolo. N-are rost să le semnez acum, pentru că nu știm care va fi rezultatul de la alegeri. Dar imediat după 24 aprilie, voi semna documentele. Mi se pare etic pe undeva să gândesc așa. Mi se pare că n-ai cum, în același timp, să te ocupi de ambele îndatoriri. Deci toată energia mea va fi concentrată pe federație. Este și normal, pentru că lucrurile astea eu le-am gândit din timp. Adică această companie o am din 1998, nu o am de acum 2 ani. Deci aproape 30 de ani. Și în același timp am format o echipă eficientă și foarte bună. De fiecare dată se poate și mai bine. În orice se poate și mai bine, dar progresul există și se simte. Și în momentul de față discuțiile au avut loc cu partenerul meu. Soluția a fost găsită de avocați, că nu mă pricep la asta. Și soluția este clară. Mă voi retrage din companie și mă voi ocupa de ce am de făcut. Foto ProSport (Care e cea mai mare minciună care ai auzit-o despre tine?) Deci în momentul de față, dacă mă întrebi, trebuie să mă gândesc. Asta înseamnă că este o minciună care nu m-a marcat. Și evident, dacă e să găsesc o minciună, este ceva ce s-a întâmplat recent. E mai proaspătă în memorie. E mai proaspătă în memorie că aș avea nu știu ce înțelegere cu actualul președinte. Că am bătut palma, că sunt „iepurele” lui. Că am bătut palma că el va fi șef la arbitri. Deci, exclus. Nici vorbă de așa ceva. „Prima măsură va fi să schimbăm statutul” (Până în turul 2, nu ai niciun fel de înțelegere cu nimeni) Deci, n-am avut nici o înțelegere. Nici înainte și nici acum. Bine, lumea bănuia că la primele alegeri ați fi avut o înțelegere. Nimic. Absolut nimic. A fost o reacție de moment. La momentul respectiv, eu aveam de ales între Alexandru Dedu și Constantin Din. Având în vedere trecutul, decizia mea a fost naturală și normală. Decizie pe care ar fi luat-o oricine. (Care ar fi prima măsură pe care o iei când vei ajunge președintele Federației? Ceva care te deranjează acum și care îți creează o anumită stare. E ceva care te supără, care e la handbalul românesc azi, acum) Sunt multe măsuri, dar prima care îmi vine în minte este să schimbăm statutul. Pentru că sunt multe lucruri care mie personal nu-mi convin. Sunt multe. La statut sunt multe de schimbat. Sunt multe lucruri de schimbat și în al doilea rând, pentru a mă proteja și pentru a pleca de la zero, trebuie făcut un audit obligatoriu.
Rogobete, acuzații în privința achiziției de vaccinuri Pfizer: Incompetență sau slugărnicie

„Cantitatea de 39 de milioane de doze nu are niciun fundament medical sau din punctul de vedere al sănătății publice de la acel moment. Este evident asta”, spune ministrul Rogobete, adăugând că achiziția respectivă s-a făcut din „incompetență sau slugărnicie”. „Față de cei care au făcut contractul-cadru mare. Probabil că da. Este doar părerea mea”, a explicat ministrul la Antena 3 CNN după ce a fost întrebat față de cine ar fi fost slugărnicia. Mecanismul „aprobării tacite” În cadrul intervenției, Rogobete a explicat mai pe larg cu s-a făcut achiziția de vaccinuri Pfizer din mai 2021. „Comisia Europeană și compania trimiteau, concret, au trimis în mai 2021 oferta pentru un nou contract. Adică, al treilea contract. Cu o cantitate de 39 de milioane de doze. România a avut termen până în 17 mai 2021 să spună da sau nu. România a ales să nu spună nimic. Drept dovadă s-a considerat aprobare tacită și s-a activat contractul În Guvernul României, la momentul respectiv, cred că doamna Mihaela era ministrul sănătății, domnul Cîțu premier, numai că a fost un adevărat scandal care s-a lăsat cu plecarea din funcție a ministrului de Finanțe care a spus, stop, eu nu sunt de acord, nu ne trebuie aceste doze”, susține Alexandru Rogobete. Dosarul de la DNA Legat de răspunderea juridică în cazul acestui dosar, ministrul Sănătății spune că acest aspect intră sub jurisdicția DNA-ului. „Este deja un dosar în curs la DNA, inclusiv săptămâna trecută am transmis un nou set de documente care a fost solicitat. Să știți că au fost cerute și anul trecut și periodic au fost cerute noi documente și noi înscrisuri, ceea ce mă face să înțeleg că dosarul nu este închis într-un sertar ci se lucrează la el”, spune Rogobete. Miercuri, România a aflat decizia instanței în procesul cu Pfizer după ce a fost dată în judecată la finalul anului 2023, România, Polonia și Ungaria, după ce cele trei state au refuzat să mai preia și să plătească toate dozele comandate în mai 2021. Statul român a pierdut procesul și trebuie să plătească 600 de milioane de euro companiei.
Alexandra Dulgheru, optimistă după ce Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au refuzat convocarea la Billie Jean King Cup! Fetele noi vin cu energie nouă

Echipa feminină de tenis a României va întâlni formațiile Franței, Letoniei și Norvegiei, în Grupa C a zonei Europa/Africa din Grupa I a Cupei Billie Jean King, meciurile fiind programate la Oeiras (Portugalia), în perioada 7-11 aprilie 2026. Căpitanul nejucător Alexandra Dulgheru le-a convocat pentru acest turneu pe Elena-Ruxandra Bertea, Gabriela Lee, Ilinca-Dalina Amariei, Carmen-Andreea Herea și Anamaria-Federica Oană. La conferința de presă au participat Alexandra Dulgheru (căpitan nejucător), jucătoarele Elena-Ruxandra Bertea, Anamaria-Federica Oană și antrenorul Alina Tecșor „Nu ne place această grupă, dar nu avem ce face. Trebuie să ne adaptăm. Este o provocare interesantă pentru noi, deoarece dacă reușim să ieșim din această grupă următoarele meciuri ar fi oarecum mai ușoare. Acum în grupă e fix ca la un turneu de simplu, trebuie să câștigi 4-5 meciuri sau chiar mai multe ca să câștigi competiția. E un tur de forță, dar luăm această provocare cu bucurie. Sunt sigură că fetele care sunt la lot vin cu o energie nouă. Acum avem două jucătoare noi în lot, pe Federica Oană și Carmen Herea. Și pentru ele e foarte bine să prindă experiență. Eu sunt încântată de echipa pe care o avem”, a adăugat Alexandra Dulgheru. Căpitanul nejucător înțelege decizia jucătoarelor Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse de a refuza convocarea. „Noi alegem jucătoarele după niște criterii, ne uităm la clasament, la forma jucătoarelor și disponibilitatea lor. Evident că am vorbit cu cele două sportive. Ele și-au dat tot interesul în trecut și au dus echipa sus, dar în viața fiecărei jucătoare sunt momente când te gândești la priorități. Și deocamdată prioritatea lor s-a schimbat, vor să se concentreze pe turneele lor individuale. Dar, vor reveni la un moment dat la echipa națională. Noi le respectăm decizia. Am vorbit apoi cu Ana Bogdan, cu Miriam Bulgaru, le-am luat la rând. Inițial, aveam altă echipă, până cu o săptămână înainte să dăm lotul. Și, când să confirmăm, ne-am trezit că din cinci jucătoare mai aveam practic una și jumătate. Doar Ruxi (n.r. Ruxandra Bertea) era confirmată 100%, iar Gabi Lee avea o mică accidentare și nu era sigură. Bertea: „Când joci pentru România ai mereu niște emoții speciale, niște emoții pozitive” Ana Bogdan și Miriam Bulgaru se îmbolnăviseră. Așa ne-am îndreptat către cele din SUA, pentru că atât Ilinca Amariei, cât și Carmen Herea, sunt jucătoare în formă. Ele joacă 3-4 meciuri la simplu, la dublu, în fiecare săptămână. Și, asta contează foarte mult. De multe ori, forma jucătoarelor a contat mai mult la echipa națională decât clasamentul”, a încheiat Dulgheru. „Nu m-am așteptat să se întâmple atât de repede să fiu prima rachetă a echipei. Dar, nu văd acest lucru ca pe o presiune, ci ca pe un privilegiu. Sincer, chiar îmi doresc să joc din această postură, sigur va fi foarte frumos. Când joci pentru România ai mereu niște emoții speciale, niște emoții pozitive. Ele ne fac să ne dorim să dăm totul pe teren, să câștigăm. Experiența precedentă sper să mă ajute și anumite momente să le gestionez altfel acum”, a spus și Ruxandra Bertea. Care e regulamentul? Trei echipe vor obţine promovarea în faza următoare, iar patru vor retrograda. În afara confruntărilor din Europa/Africa Grupa I, au loc în aprilie şi meciurile din America Grupa I şi Asia/Oceania Grupa I. Echipele luptă pentru şapte locuri disponibile pentru play-off-urile BJK Cup, din luna noiembrie. Cele şapte echipe se vor confrunta în play-off cu cele şapte naţiuni învinse din calificările BJK Cup, care vor avea loc în aceeaşi săptămână cu meciurile din Grupa Regională I. România a retrogradat în competiţia regională Europe/Africa Zone Group I în noiembrie 2025, după ce a încheiat play-off-ul Billie Jean King Cup pe locul al doilea în Grupa B. Sub conducerea noului căpitan-nejucător Alexandra Dulgheru, România a învins Noua Zeelandă cu 3-0, dar a pierdut cu acelaşi scor în faţa Poloniei. Loturile celor trei adversare Franţa: Varvara Gracheva, Elsa Jacquemot, Diane Parry, Leolia Jeanjean, Kristina Mladenovic (Căpitan: Alize Cornet) Letonia: Darja Semenistaja, Adelina Lacinova, Beatrise Zeltina, Daniela Darta Feldmane, Anna Ozerova (Căpitan: Krisjanis Stabins) Norvegia: Marlene Helgo, Astrid Olsen, Matylda Burylo, Ulrikke Eikeri (Căpitan: Jorgen Vestli) Cum arată celelalte trei grupe Grupa A: Slovacia, Croaţia, Serbia, Lituania Grupa B: Ţările de Jos, Turcia, Ungaria, Georgia Grupa D: Germania, Danemarca, Portugalia, Suedia
Traian Băsescu: Carburantul ar trebui raţionalizat pentru a evita o criză. Plafonarea preţurilor, o mare greşeală

„Hai să fim corecţi. Trebuie raţionalizat de pe acum, ca să nu ajungem la criză. Adică, spre exemplu, dumneavoastră să luaţi un rezervor de benzină pe lună”, a afirmat Băsescu. Fostul şef al statului a criticat măsurile de intervenţie asupra preţurilor, precum plafonarea sau reducerea acestora, pe care le consideră contraproductive. El a susţinut că piaţa trebuie lăsată să funcţioneze astfel încât importatorii de motorină şi benzină să fie interesaţi să aducă marfă în România. „Marea problemă nu este preţul. Marea problemă este să ai combustibil. Ori noi facem o mare greşeală şi europenii, din demagogie, fac o mare greşeală, intervenţii pe preţ, hai să-l limităm, hai să-l plafonăm, hai să-l reducem. Este o mare greşeală”, a spus Traian Băsescu. Acesta a avertizat că impunerea unor restricţii ar putea determina importatorii să îşi orienteze livrările către alte pieţe, unde nu există astfel de limitări. Băsescu a dat ca exemplu Bulgaria, despre care a spus că are o acciză mai mică şi ar putea deveni mai atractivă pentru comercianţi. „Dacă le introducem restricţii, nu neapărat nu vor mai aduce. Vor aduce pentru cei care nu introduc restricţii. Şi tu rămâi fericit, ai făcut poporul fericit că ai redus cu 30 de bani, dar te trezeşti că peste două săptămâni nu mai ai importatori de motorină, pentru că o dau în Bulgaria care n-a introdus restricţii”, a subliniat fostul preşedinte. În acelaşi context, Traian Băsescu a comentat şi situaţia bugetară a României, pe care a descris-o drept „grea”. El a explicat că înţelege de ce autorităţile ezită să reducă acciza sau TVA la carburanţi. „Eu înţeleg foarte bine de ce Bolojan ezită să introducă reduceri la acciză sau la TVA, pentru că situaţia bugetară a României este grea. Şi eu spuneam acum vreo lună, mergeţi băieţi la FMI. Iată că s-au dus la Banca Mondială, care nu mişcă fără FMI”, a mai declarat Băsescu.
Ireal! Au pierdut finala Cupei României după o gafă fără precedent la asemenea nivel

Finala Cupei României din acest sezon a fost decisă la „masa verde”, deși, făcând o glumă, meciul s-a jucat pe parchetul Sălii Sporturilor din Blaj! Corona Brașov, deținătoarea Cupei României, a pierdut finala din cauza faptului că, după o schimbare de jucători, nu a mai avut doi români pe parchet, cum cere regulamentul. Deținătoarea a pierdut trofeul după o gafă fără precedent la asemenea nivel SCM Zalău și Corona Brașov au fost adversare și în ultimul act din ediția precedentă, în care s-a impus formația de la poalele Tâmpei cu 3-1. A fost ultimul trofeu câștigat de antrenorul Laurențiu Lică, acesta alegând ca din toamnă să pregătească Rapid. Începutul meciului a fost echilibrat, dar Corona s-a distanțat la 9-6 în setul de debut, iar până la finalul parțialului a păstrat un avans care să nu-i dea emoții. Dar SCM Zalău nu a cedat. A controlat începutul părții a doua a confruntării, dar un time-out cerut de Corona la 9-13 a schimbat cu totul datele problemei. Echipa din Brașov a trecut la conducere, 16-15, după care s-a mers cap la cap până la 23-23. Deținătoarea trofeului și-a procurat două mingi de set, pe care le-a ratat, după care SCM Zalău a câștigat 3 puncte la rând din momentul în care era condusă cu 24-25. Setul 3 a fost o demonstrație de forță a echipei din Zalău, care a câștigat parțialul cu 25-15. Și a urmat setul cel mai controversat, finalul fiind decis la masa de arbitraj. A fost ecilibru de la început până la sfârșit, drept dovadă că SCM Zalău a beneficiat de doăă mingi de meci, pe care le-a ratat, iar Corona de 8 mingi de set, fructificând-o pe ultima. SCM Zalău a câștigat trofeul pentru a 6-a oară, după 1998, 1999, 2012, 2015 și 2016 În mod normal, trebuia să se joace tie-break-ul, iar echipa care ajungea prima la 15, dar să aibă diferență de două puncte față de adversară, câștiga trofeul. Dar arbitrii au decis altceva. Scouter-ul celor de la SCM Zalău a constat că, la scorul de 23-23, cei de la Corona au făcut o schimbare, Sanchez Fernandez în locul lui Lupu, în urma căreia echipa din Brașoiv nu mai avea doi jucători români pe parchet, în rotație, conform regulamentului. Respectiva persoană vedea meciul din tribuna aflată vizavi de masa de arbitraj și băncile de rezerve, motiv pentru care a avut nevoie de timp pentru a traversa sala. El a informat antrenorul secund de la SCM Zalău cum stau lucrurile, iar oficialii grupării au depus imediat contestație cu privire la respectivul incident, după terminarea setului. Cei de la masa de arbitraj au constatat că respectiva contestație este întemeiată și au dat setul câștigat cu 25-0, la „masa verde”, echipei din Zalău, deși Corona îl câștigase cu 34-32. Pe cale de consecință, s-a făcut 3-1 la seturi pentru SCM Zalău (-20, 25, 15, 0), care a câștigat trofeul pentru a 6-a oară, după 1998, 1999, 2012, 2015 și 2016. De partea cealaltă, Corona a jucat finala pentru a doua oară în carieră, după sezonul precedent. Până în ultimul act, formația din Brașov a eliminat Explorări Baia Mare cu 3-0 (18, 25, 20) și 3-0 (19, 13, 17) în sferturi și Arcada Galați cu 0-3 (-16, -19, -16) și 3-0 (23, 19, 23), adujudecându-și setul de aur cu 15-10. De partea cealaltă, SCM Zalău a trecut de Știința București cu 3-0 (19, 13, 13) și 3-0 (18, 23, 20) în sferturi și de Dinamo în semfiinale cu 3-1 (-20, 22, 13, 23) și 0-3 (-24, -21, -24), tot datorită setului de aur, 15-13. Ambele finaliste au fost exceptate de la primul tur al Cupei României, deoarece în stagiunea precedentă a campionatului s-au clasat între primele 4.
Alexandru Rogobete, despre relația cu Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru: Îi apreciez pe amândoi mult

Întrebat la Antena 3 CNN despre aparițiile publice comune și despre relația cu șeful statului și partenera sa, Rogobete a spus că apreciază echilibrul și decența celor doi. „Este o chestiune pur umană. Nu există niciun calcul politic, departe de mine calculele politice în general. Cert este că îi apreciez pe amândoi mult și apreciez echilibrul lor”, a spus ministrul. Ministrul a explicat că îl apreciază pe președintele Nicușor Dan pentru „echilibrul în comunicare, echilibrul în decizii”. „Asta dacă vorbim despre domnul președinte, pe care chiar îl apreciez pentru modul în care gestionează lucrurile acum, sunt acolo, sunt în guvern. Interacționăm, lucrurile sunt clare, nu trebuie să mă convingă nimeni”, a afirmat ministrul Sănătății. Referitor la Mirabela Grădinaru, Rogobete a spus că apreciază „decența” și implicarea acesteia în proiecte sociale. „Iar la doamna Grădinaru apreciez decența. Și dorința de a face lucruri care sunt în zona socială și de multe ori ele, evident, se întrepătrund cu sănătatea”, a adăugat el.
Spaniolii au transformat Dacia Jogger în cel mai ieftin camper. Cum ar arăta Adventure

Dacia oferă, deja, soluții de tip camping pentru Duster, iar spaniolii au transformat Jogger în „cea mai ieftină” ruilotă. Constructorul Dacia a putut vedea o oportunitate uriașă într-un camper de fabrică accesibilă, bazată pe modelul Jogger. Spaniolii au făcut un test de imaginație și au profilat Dacia Jogger sub formă de camper, numind-o Adventure În ziua de azi, rulotele costă tot mai mult, având în vedere că a revenit la modă campingul. De exemplu, Volkswagen California se apropie de 70.000 de euro, iar prețul poate crește în funcție de modificările cerute de client. Iar la acest capitol Dacia a putut vedea o oportunitate uriașă, cu un camper de fabrică foarte accesibil, bazată pe Jogger, scrie publicația CarWow. Iar asta fără ca potențialii clienți să dea sume exorbitante, deoarece ar fi vorba despre adăugarea unui pat și a unei bucătării. Jurnaliștii amintesc faptul că Dacia oferă, deja, soluții de tip camping pentru Duster, dar nu are în oferta prezentată clienților și un camper adevărat, pe care să îl poți cumpăra gata de călătorie. Modelul Jogger este una dintre cele mai eficiente mașini ale constructorului, pentru că oferă un pachet de camper: mult spațiu, lungime, portbagaj uriaș. Toate acestea vin la un preț pe care alte mărci nu îl au nici măcar pentru modelul de intrare. Asta în condițiile în care la un camper nu este nevoie de 300 CP, tehnologie de lux sau suspensie pneumatică. O investiție între 27.000 și 30.000 de euro într-un camper poate schimba totul pentru clienți Un camper bun are nevoie de spatiu, o suprafață plană de încărcare, mecanică bună și un cost limitat, iar modelul Jogger îndeplinește aceste condiții. În plus, Hybrid 155 ar fi silențios și eficient, iar versiunea GPL ar permite călătorii foarte ieftine pe distanțe lungi. Jurnaliștii publicației spaniole avansează și idei cu privire la culori mate cum ar fi verdele de muşchi, nisipul sau teracota, la care să fie adăugate materiale plastice negre, anvelope rezistente, bare de acoperiș și, evident, opțiunea unui cort. Spatele ar fi adevărata lovitură a proiectului, în sensul în care Jogger Adventure ar putea opta pentru un sistem modular. Concret, deschizi ușa și ai în față un aragaz pe gaz, un rezervor de apă de 20 litri, suprafață de lucru pliantă, cutii de depozitare, plus un pat de aproximativ 1,90 metri, suficient pentru doi adulți. Evident, Dacia poate lua în calcul mai multe variante, cum ar fi pachet de bază cu pat, camper cu pat și bucătărie, pachet Adventure cu cort de acoperiș, pentru ca fiecare client să aleagă cât să investească. Cei de la CarWow sunt convinși că o investiție între 27.000 și 30.000 de euro poate schimba totul, iar clienții se pot bucura de lumea rulotelor fără să cheltuiască o avere. Dacia a reușit de fiecare dată când a făcut accesibil ceea ce înainte era scump, iar un camper ieftin ar fi următorul pas logic, este convingerea jurnaliștilor de specialitate.
Dragoș Pîslaru atacă PSD: Avem prea mulți farisei care nu mai pot de grija oamenilor și de fapt își numără cutiile de pantofi.

„Pilda Floriilor ar trebui să fie o lecție importantă pentru mulți politicieni. Calitatea unui om nu se măsoară după aplauzele și ovațiile pe care le primește, ci după modul în care își duce la capăt datoria. Exemplul bun este dat de Mântuitorul care intră în Ierusalim cu smerenie, călare pe un măgar, nu cu fast și nu cu spectacol”, se arată în mesajul publicat duminică de ministrul Pîslaru. Pîslaru consideră că această imagine ar trebui să fie un reper pentru politicienii contemporani. „E o imagine puternică și pentru viața publică din zilele noastre: politica, adică grija pentru viața cetății, ar trebui să fie despre slujirea celor mulți, nu despre înavuțirea proprie sau obținerea popularității prin minciuni spuse frumos”. Ministrul a criticat Partidul Social Democrat: „Avem prea mulți farisei care nu mai pot de grija oamenilor și de fapt își numără cutiile de pantofi”. Acesta a făcut aluzie la arestarea preventivă a lui Cristian Anton pentru dare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată și de constituire a unui grup infracțional organizat. Anton era șeful Autorității Rutiere Române și fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, pe vremea când era ministru al Transporturilor. În urma perchezițiilor efectuate, procurorii DNA au găsit sume de bani de până la 500.000 de euro ascunse în cutii de pantofi. „La mulți ani tuturor celor care își serbează astăzi onomastica și un Paște fericit comunității catolice din țara noastră!”, mai transmite Pîslaru.