ByteDance lansează Seedance 2.0, un nou generator pentru AI Slop pe TikTok

Creatorii TikTok au de acum la dispoziție un nou serviciu pentru generarea de clipuri virale la foc automat, Seedance 2.0 promițând să genereze cu minim de efort clipuri video hiper-realistice de până la 15 secunde, pornind de la solicitări trimise sub formă de text. Amintind de DeepSeek, chatbot-ul chinezesc care în urmă cu un an dădea fiori acționarilor Nvidia promițând nimic mai puțin decât rezultatele comparabile celor obținute cu Gemini sau ChatGPT, însă folosind doar o fracțiune din puterea de procesare a celor din urmă, Seedance 2.0 ia în vizor alternativele Sora 2 și Veo 3.1, promițând să genereze clipuri video la cel mai înalt nivel de calitate. Ceea ce diferențiază Seedance 2.0 de predecesorii săi este versatilitatea sa. Versiunea 2.0 este „multimodală”, ceea ce înseamnă că poate folosi mai mult decât simple solicitări text. Adică îi furnizezi o solicitare text în care să descrii în linii mari ce anume urmărești să obții, după care argumentezi cu imagini, audio și chiar clipuri video existente pentru a crea conținut nou „original”. În formula actuală, utilizatorii pot încărca până la nouă imagini și mai multe piste audio pentru a ghida rezultatul final. Iar rezultatele testelor inițiale par de-a dreptul spectaculoase. Modelul generează clipuri de până la 15 secunde, care includ sunet sincronizat cu acțiunea/vocea protagoniștilor. Iar spre deosebire de versiunile timpurii de Sora sau Veo, Seedance 2.0 demonstrează o înțelegere sofisticată a legilor fizicii. Într-o demonstrație cu patinatori artistici, inteligența artificială a reușit să redea piruete complexe în aer și aterizări precise cu un realism ridicat. Un alt neajuns aparent rezolvat de modelul ByteDance este „consecvența personajelor” – menținerea feței și a hainelor unei persoane la fel în diferite cadre – problemă majoră cu instrumentele video bazate pe inteligență artificială. Apărând ca o avanpremieră pentru ce urmează mai departe, scenele din filme generate cu ajutorul modelelor AI au cotropit rețelele sociale. Aceste scene variază de la bătălii science-fiction la lupte de arte marțiale foarte realiste. Un clip viral a înfățișat chiar celebrități precum Kanye West și Kim Kardashian într-o dramă imperială tradițională chineză, completată cu dialoguri fluente în mandarină. Iar Seedance 2.0, disponibil prin intermediul platformei Dreamina de la ByteDance și al asistentului de inteligență artificială, Doubao, pare că va inunda platforma TikTok (și nu numai) cu nenumărate clipuri virale generate la un nivel atât de convingător încât aproape nimeni nu va mai putea deosebiri realitatea de ficțiune în stare pură. Tehnologia este deja integrată în ecosistemul CapCut, rămânând doar ca ByteDance să dea undă verde integrării cu TikTok. Totuși, având în vedere recenta schimbare de proprietate a versiunii TikTok adresată publicului din SUA, va fi interesant de văzut dacă vânzătorul chinez va pune această tehnologie la dispoziția creatorilor TikTok rămași în „tabăra adversă”.
România intră oficial în recesiune tehnică. PIB-ul a scăzut cu 1,9%. Bolojan: Face parte din costul anticipat / Grindeanu: E timpul să oprim acest tăvălug

România a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut a scăzut două trimestre la rând. UPDATE: Ilie Bolojan a reacționat după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică. Premierul afirmă că economia României traversează o perioadă de corecție necesară, după schimbarea rapidă a modelului economic. „Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe,” a scris premierul pe Facebook. UPDATE: Sorin Grindeanu a reacționat după ce INS a confirmat faptul că România a intrat în recesiune. „După luni de austeritate, sacrificii, taxe aberante și prețuri crescute, Statistica a confirmat oficial ceea ce milioane de români simt deja în buzunarele lor: nu mergem în direcția corectă cu o economie care a intrat în recesiune tehnică.” Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, PIB-ul din trimestrul IV 2025 a fost mai mic cu 1,9% față de trimestrul III. În trimestrul III, economia scăzuse deja cu 0,2% comparativ cu trimestrul II. Două trimestre consecutive de scădere înseamnă, din punct de vedere tehnic, recesiune. Ce înseamnă recesiune tehnică Recesiunea tehnică apare atunci când PIB-ul scade în termeni reali timp de două trimestre consecutive față de perioadele anterioare. Este un criteriu statistic care arată că economia nu mai crește, ci se contractă. Pentru cetățeni, efectele apar prin reducerea puterii de cumpărare. Când prețurile cresc mai repede decât salariile, oamenii amână achizițiile mari și reduc cheltuielile care nu sunt urgente. Pentru firme, scăderea cererii duce la amânarea investițiilor și la blocarea anagajărilor. Datele arată că noile comenzi au scăzut cu 12,6% în noiembrie, iar creditarea în lei pentru companii a scăzut cu 6,4% în decembrie. Băncile devin mai prudente, ceea ce face mai dificil accesul la finanțare. AUTORUL RECOMANDĂ: Explozie a facturilor la gaze de la 1 aprilie. De ce comparatorul de oferte al ANRE poate fi înșelător și cum putem “citi“ costurile mascate din ofertele furnizorilor Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că România ar putea intra în recesiune tehnică
Populația de utilizatori Samsung Galaxy a depășit 1 miliard. Mai numeroși decât fanii iPhone?

Potrivit celui mai recent studiu Counterpoint Research, ecosistemul de telefoane Samsung Galaxy numără mai mult de un miliard de utilizatori, eclipsând baza de utilizatori iPhone. Dar împreună, posesorii de telefoane Apple și Samsung reprezintă mai multe 44% din totalul utilizatorilor de telefoane inteligente la nivel global. Chiar dacă mulți ar spune că producătorii marginalizații oferă de fapt cele mai bune oferte, adevărul este că doar Samsung și Apple au depășit pragul de un miliard de smartphone-uri active, ceea ce evidențiază influența de necontestat pe care o dețin asupra pieței de telefoane inteligente. În realitate, aceste rezultate sunt în mare parte atribuite capacității incontestabile, demonstrate de ambii producători, pentru a captiva utilizatorii în propriile ecosisteme software și servicii conexe. În termeni absoluți, Apple administrează o cotă de 24% dintre smartphone-urile active, în timp ce dispozitivele Samsung Galaxy reprezintă 19% din totalul smartphone-urilor utilizate în prezent la nivel global. Dar potrivit aceluiași raport, ambele companii au menținut implicarea utilizatorilor pe termen lung datorită hardware-ului durabil, suportului software extins, valorilor de revânzare puternice, ecosistemelor strâns integrate și loialității puternice față de marcă. Cine spune că Apple și Samsung stagnează de ani buni la capitolul inovație? Cota de piață în rândul producătorilor smartphone: Apple: ~24% Samsung: ~19% Xiaomi: ~12% OPPO: ~8% Vivo: ~7% Transsion (Itel, Tecno): ~4.5% Huawei: ~4% Honor: ~4% Realme: ~3% Google: ~1% Pentru comparație, celelalte branduri, Xiaomi, OPPO, Vivo, Transsion, Huawei și Honor, controlează fiecare o bază de utilizatori cu cel puțin 200 milioane de utilizatori la nivel global (posesori ai unor telefoane cu preț de 600 USD la momentul lansării, sau mai scumpe). Dar cu toate acestea au reușit să atingă doar procente într-o singură cifră, din punct de vedere al acoperirii globale. Și conturând un eșec răsunător pentru un gigant tehnologic american, seria de telefoane Pixel reprezintă doar 1% din totalul de telefoane active la nivel global. Semn că reprezentarea celui mai cunoscut brand din industria smartphone, asumată fără angajamente de sustenabilitate financiară, este din start sortită eșecului. Iar dacă privești lucrurile din această perspectivă, reticența Samsung de a risca lansările Galaxy prin introducerea unor inovații de avangardă pare chiar ușor de înțeles. Samsung va anunța seria Galaxy S26 la sfârșitul acestei luni, iar telefoanele vor fi disponibile pentru cumpărare la începutul lunii viitoare. Iar din păcate lista cu specificații complete, dar neconfirmate oficial, apare ca un duș rece pentru fanii celui mai popular brand de telefoane cu Android. Fără disponibilitate de a îmbunătăți ceva oferit și pe alte produse competitoare, Samsung pare că va livra doar acele îmbunătățiri pe care le poate avea în premieră: funcția Privacy Screen, inovații AI și.. cam atât.
România se duce în cap. Datele Eurostat arată că țara noastră are cea mai mare scădere a PIB-ului din toată Uniunea Europeană

Datele Eurostat arată că România are cea mai mare scădere a Produsului Inter Brut din Uniunea Europeană, astfel că țara noastră a intrat oficial în recesiune tehnică. Date oficiale Eurostat arată că România are cea mai mare scădere PIB-ului din Uniunea Europeană, atât în trimestrul IV față de trimestrul III din anul 2025, adică un procent de 1,9 %, dar și în trimestrul IV din 2025 față de același trimestru din anul anterior cu o scădere de 1,6%. România a intrat în recesiune tehnică România a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut a scăzut două trimestre la rând. Ilie Bolojan a reacționat după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică. Premierul afirmă că economia României traversează o perioadă de corecție necesară, după schimbarea rapidă a modelului economic. „Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe,” a scris premierul pe Facebook. Victor Ponta îl desființează pe Ilie Bolojan după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică Fostul premier Victor Ponta a reacționat dur după ce România a intrat în recesiune tehnică, iar actualul prim ministru, Ilie Bolojan, sugerează că într-un final „totul va fi bine”, cu o „economie solidă”. E ca și cum ți-ar spune cineva că e mai bine să fim bolnavi decât sănătoși, că e mai bine să fim săraci decât bogați. „Dl. Bolojan (aplaudat de CTP și de restul „dresorilor de foci” din propagandă) spune că, de fapt, e bine să ai recesiune și nu e bine să ai creștere economică! E ca și cum ți-ar spune cineva că e mai bine să fim bolnavi decât sănătoși, că e mai bine să fim săraci decât bogați, că e mai bine să fii analfabet decât să știi să citești! În acest caz, le spun și eu celor care cred această gogoașă că, pentru ei, e mai bine să fie proști decât deștepți!”, scrie Victor Ponta.
România, mai apropiată de dictatură ca niciodată în clasamentul mondial al democrațiilor. Suntem pe ultimul loc în UE, mult sub Ungaria lui Orban. Până și Moldova stă mai bine la capitolul democrație. Principalul motiv e anularea alegerilor

La sfârșitul lunii februarie a anului 2025, prestigioasa publicație The Economist a publicat raportul intitulat „Indicele global al democrației: cum au evoluat țările în 2024?”. Economist Intelligence Unit a evaluat 167 de ţări şi teritorii pe o scară de la zero la zece, iar cinci criterii au stat la baza studiului în urma căruia a fost întocmit clasamentul: procesul electoral şi pluralismul, funcţionarea guvernului, participarea politică, cultura politică şi libertăţile civile. Țările analizate au fost grupate în patru categorii: democraţii depline, democraţii deficitare, regimuri hibride şi regimuri autoritare. Pentru al 16-lea an consecutiv, Norvegia a fost desemnată cea mai democratică ţară din lume, cu un scor de 9,81, urmată de Noua Zeelandă şi Suedia. La opolul opus s-a aflat Aganistanul. În Europa, potrivit raportului publicat de The Economist, Franța a fost retrogradată de la „democrație deplină” la „democrație deficitară”. Românii, însă, au primit o veste foarte proastă, semn că „se poate și mai rău”. Țara noastră a fost plasată pe locul 72 în lume și pe ultimul loc în UE în acest indice global al democraţiei, iar scorul obținut a fost unul cu adevărat dezastruos – 5.99. România, ultimul loc în UE. De la „democrație deficitară” am ajuns la „democrație hibrid” România ocupă ultimul loc din UE la capitolul „democrație” și a fost retrogradată de la „democrație deficitară” la o democrație hibrid”. Trebuie menționat că toată această pantă descendentă a avut ca punct de pornire anularea alegerilor prezidențiale din anul 2024. În același timp, publicația The Economist a punctat și alte motive pentru tot acest declin. acuzațiile legate de interferență Rusiei în alegerile prezidențiale utilizarea ilegală a rețelelor sociale în campania electorală încălcarea legilor privind finanțarea electorală Indicele global al democrației, publicat la finalul lunii februarie 2025 de prestigioasa publicație The Economist, a mai arătat că Ungaria se află pe locul 54, Bulgaria pe locul 61, iar Republica Moldova stă mai bine decât România. Serbia s-a poțiționat pe locul 64, iar Ucraina pe locul 92. Numai că Ucraina se află și acum în război cu Federația Rusă, iar legea marțială este în vigoare, fiind cu totul alte condiții de care trebuie ținut cont în scenariu. România nu se află în război, însă plasarea în categoria „democrație hibrid” este un semnal de alarmă care nu poate fi neglijat. Cu un an înainte, România ocupa locul 60 în indicele global al democrației. Însă drumul spre „coada” clasamentului – locul 72 – a fost, iată, extrem de scurt, cu perspective alarmante pentru „România Onestă” a lui Nicușor Dan și pentru „România austerității” lui Ilie Bolojan. Ce înseamnă o „democrație hibrid” Potrivit indicelui democrației globale, un „regim hibrid” sau o „democrație hibridă” se caracterizează prin câteva repere bine definite și îngrijorătoare. Combinație între caracteristici autoritare și democratice. Există alegeri, dar acestea sunt adesea influențate de guvern și nu sunt complet libere sau corecte. Există o formă de opoziție, dar aceasta este adesea restricționată sau controlată. Libertățile fundamentale, cum ar fi libertatea presei, pot fi parțial respectate, dar cu limite. Instabilitatea politică și corupția pot fi frecvente. La sfârșitul lunii februarie a acestui an, The Economist va publica „Indicele global al democrației” pentru anul 2025. În acest context, întrebarea cheie care trebuie pusă acum este următoarea: Cum ar putea România să redevină o democrație?” În exclusivitate pentru Gândul, au răspuns la această întrebare prof. univ. dr. Radu Carp – Facultatea de Științe Politice, Universitatea București -, Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și sociologul Vladimir Ionaș. Radu Carp: „Se pare că există un blocaj la București” În exclusivitate pentru Gândul, prof.univ. dr. Radu Carp spune că există o explicație pentru acest ultim loc pe care l-a ocupat România în clasamentul publicat, anul trecut, de The Economist. „Eu am citit acele clasamente și – să fim serioși – nu mi se par profesioniste, pentru că România este mult înaintea Ungariei din punct de vedere al respectării democrației, drepturilor omului etc. Însă am vorbit cu mai mulți experți care realizează aceste clasamente și ei mi s-au plâns de faptul că nu primesc informații relevante din România. Adică întreabă și nu primesc răspuns de la București. Și atunci, automat, consideră că este o problemă. De exemplu, legat de anularea alegerilor, mi-au spus că – din păcate – nu au o viziune clară de la București. Deși lucrurile era simple, se putea spune «avem decizia Curții Constituționale a României, sunt argumentele folosite de dânșii, noi nu comentăm asupra lor, dimpotrivă, e o democrație funcțională prin faptul că CCR a intervenit și nu au existat presiuni politice». Dar se pare că există un blocaj la București în a oferi informații referitoarea la anularea alegerilor. Și de aici provine acest loc nefericit. În măsura în care România va oferi explicații coerente referitoare la procesul electoral din 2024, cred că și șansele de a fi pe locul meritat cresc. Nimeni nu spune că democrația, în România, este perfectă. Dar, în niciun caz, nu cred că se poate compara cu regimul autocratic din Ungaria”, a declarat prof.univ. dr. Radu Carp, în exclusivitate pentru Gândul. Prof.univ. dr. Radu Carp: „ExperțiI care realizează aceste clasamente nu primesc informații relevante din România” Sergiu Mișcoiu: „Peripețiile politico-instituționale din anii 2024-2025” Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pune un accent pe „peripețiile politico-instituționale” din perioada 2024 – 2025 și spune, în exclusivitate pentru Gândul, că „reîncadrarea noastră într-o categorie inferioară reflectă ceea ce s-a întâmplat cu organizarea defectuoasă a unor alegeri”. „Suntem în continuare o democrație. Problema este că tipul de regim care a fost evaluat în urma peripețiilor politico-instituționale din anii 2024-2025 nu ne favorizează. Reîncadrarea noastră într-o categorie inferioară reflectă ceea ce s-a întâmplat cu organizarea defectuoasă a unor alegeri influențate de forțe subiective din afara țării, apoi anularea acestora, întârzierea organizării de noi alegeri și toate contradicțiile tranșate de Curtea Constituțională. Aceste elemente sunt de natură să perturbe, evident, stabilitatea democratică. Reîncadrările, în general, sunt legate de aceste tipuri de evoluții negative în toate țările lumii. Dacă ne uităm, de exemplu, la Coreea de Sud, și ea a pierdut multe
Radu Puchiu, Institutul Aspen: „Nu trebuie să construim doar o Românie digitală, ci o Românie dezvoltată, în care tehnologia să joace un rol clar”

România rămâne în coada clasamentelor europene privind digitalizarea, iar principala provocare nu este lipsa finanțării, ci deficitul de coordonare, competențe și viziune strategică, a susținut, în cadrul Conferinței Europa Connect – România Digitală, Radu Puchiu, director de program în cadrul Aspen Institute România. România se confruntă cu întârzieri semnificative în procesul de digitalizare, potrivit evaluărilor europene, care plasează țara în partea inferioară a clasamentelor privind utilizarea tehnologiei și nivelul competențelor digitale ale populației. „Măsurătorile europene ne plasează către coada clasamentului, de la nivelul competențelor digitale de bază până la modul în care tehnologia este utilizată în mediul privat. Avem mult de lucru, dar partea bună este că am înțeles că nu este o problemă de bani, ci mai degrabă de capacitate, cultură organizațională și de roluri care lipsesc la nivel administrativ”, a declarat Puchiu. Specialistul în politici publice și guvernare deschisă a subliniat că una dintre cele mai mari vulnerabilități este lipsa unei legături eficiente între strategie și implementare, precum și absența unui mecanism clar de coordonare instituțională. Potrivit expertului, decalajul digital poate fi analizat atât prin comparație cu alte state europene, cât și prin raportare la progresul intern. Deși există obiective asumate la nivel european și național, acestea nu sunt susținute suficient prin acțiuni concrete. “Un exemplu relevant este cel al competențelor digitale. În timp ce obiectivul european vizează ca 80% din populație să dețină competențe digitale de bază până în 2030, România și-a stabilit o țintă de doar 50%. În aceste condiții, atingerea standardelor europene devine dificilă”, a afirmat Puchiu. Europa Connect – România Digitală Specialistul consideră că este necesară o creștere a nivelului de ambiție, dar și o coordonare mai puternică a eforturilor de digitalizare, eventual la nivelul conducerii Guvernului. De asemenea, el atrage atenția asupra nevoii de a integra mai eficient finanțările naționale cu cele europene, în loc ca acestea să fie gestionate separat. Expertul a subliniat și necesitatea schimbării perspectivei asupra transformării digitale. „Nu ar trebui să mai vorbim doar despre digitalizare ca scop în sine, ci despre ce vrem să realizăm cu ajutorul digitalizării. Nu trebuie să construim doar o Românie digitală, ci o Românie dezvoltată, în care tehnologia să joace un rol clar”, a afirmat acesta. În opinia sa, dezbaterea privind rolul digitalizării în dezvoltarea economică și socială abia începe, iar următorul pas este identificarea soluțiilor concrete care să reducă decalajele existente. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Senator Ciprian Rus, la conferința EUROPA CONNECT: „România digitală nu înseamnă să scanăm hârtii și să le mutăm dintr-un birou în altul” Andrei Niculae, vicepreședinte ADR, la Conferința România Digitală:”Am făcut cele mai mari progrese din UE la digitalizare. Trebuie să continuăm” Dragoș Pîslaru:”Voi propune Guvernului un model 1-1-1 pentru dezvoltare – bani europeni, naționali și investiții private”
Cristea, adjunct al directorului DNSC: România avansează în securitatea cibernetică, dar implementarea practică rămâne provocarea majoră

Consolidarea parteneriatului public-privat și aplicarea concretă a legislației europene sunt esențiale pentru creșterea securității cibernetice în România, a afirmat Stelian Cristea, adjunct al directorului Directoratul Național de Securitate Cibernetică, în cadrul Conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul. Dialogul dintre instituțiile statului și mediul privat este esențial pentru dezvoltarea securității cibernetice, iar colaborarea dintre cele două sectoare începe să genereze rezultate concrete, consideră Stelian Cristea. „Activitatea de astăzi a fost foarte importantă, cel puțin din perspectiva parteneriatului public-privat. A fost un set de întrebări, răspunsuri și discuții privind rolul fiecărei entități, fie publice, fie private”, a declarat acesta. Reprezentantul DNSC a subliniat că măsurile europene privind securitatea cibernetică nu reprezintă doar un avantaj competitiv, ci o necesitate impusă de contextul actual al amenințărilor digitale. „Uniunea Europeană, prin directivele și actele pe care le elaborează, nu face altceva decât să răspundă provocărilor din spațiul cibernetic cu care ne confruntăm astăzi. Nu este un element de competitivitate, ci o necesitate de a urma aceste reglementări”, a explicat Cristea, făcând referire la politicile adoptate la nivelul Uniunii Europene. Conferința România Digitală Potrivit acestuia, România se află pe un traseu pozitiv în aplicarea măsurilor de securitate cibernetică, însă dificultățile apar în etapa de implementare practică. „România este pe drumul bun în implementarea măsurilor de securitate cibernetică, dar există provocări atunci când trebuie să transpui normele legislative în măsuri concrete, la nivel operațional”, a precizat oficialul. Una dintre principalele probleme identificate este lipsa specialiștilor în securitate cibernetică în companiile care furnizează servicii esențiale pentru populație. În același timp, există situații în care managementul organizațiilor nu conștientizează pe deplin importanța investițiilor în protecția digitală. „În unele companii nu există suficienți specialiști care să aplice măsurile impuse, iar uneori este nevoie să convingem managementul că securitatea cibernetică este vitală pentru continuitatea businessului și pentru protecția cetățenilor”, a subliniat Stelian Cristea. Adjunctul directorului DNSC a evidențiat și rolul inițiativelor din mediul privat și al sprijinului oferit de instituțiile statului, atât din punct de vedere financiar, cât și legislativ, pentru accelerarea procesului de digitalizare și securizare a infrastructurilor critice. „Am văzut inițiative de inovare și adoptare a tehnologiei în mediul privat și, în același timp, instituțiile statului oferă suport financiar și legislativ. Trebuie să continuăm acest efort comun”, a spus el. În final, oficialul DNSC a transmis că obiectivul principal rămâne creșterea constantă a nivelului de protecție a spațiului cibernetic național. „Trebuie să mergem mai departe împreună și să ne asigurăm că protecția cibernetică a spațiului național civil este astăzi mai bună decât ieri și mâine mai bună decât astăzi”, a concluzionat Stelian Cristea. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Cătălin Vasile, consilier AI în Ministerul Economiei, la EUROPA CONNECT România Digitală: „Suntem pe drumul cel bun, însă mai avem mult de recuperat” Radu Puchiu, Institutul Aspen: „Nu trebuie să construim doar o Românie digitală, ci o Românie dezvoltată, în care tehnologia să joace un rol clar”
Tiramisu cu căpșuni, desertul ideal pentru Valentines Day. Cu ce se asortează perfect

Tiramisu cu căpșuni este alegerea ideală pentru Valentine’s Day, aniversări sau orice moment în care vrei să-ți impresionezi partenera. Cu un gust proaspăt și o textură cremoasă, acest desert este perfect pentru o cină romantică sau o ocazie specială. Iată cum îl poți prepara rapid, la tine acasă. Evident, se asortează cu șampania roz! Ingrediente: 1 pachet de pișcoturi clasice 500 g căpșuni proaspete 500 g mascarpone 300 ml frișcă lichidă 100 g zahăr (sau după gust) sucul de la 6–7 portocale roșii (sau orice suc roșu: rodie, fructe de pădure, mix de fructe) Rețeta succesului Primul pas este pregătirea pișcoturilor. Acestea se trec rapid prin suc și se așază pe fundul unui vas, unul lângă altul, formând primul strat. În acest fel, pișcoturile vor avea timp să se înmoaie uniform până când crema este gata. Pentru cremă, se amestecă mascarponele cu zahărul până se obține o compoziție fină. Separat, frișca se bate bine, apoi se încorporează ușor în cremă, cu mișcări largi, pentru a păstra textura aerată. Se întinde jumătate din cremă peste stratul de pișcoturi, apoi se adaugă căpșunile tăiate cubulețe, distribuite uniform. Urmează al doilea strat de pișcoturi însiropate, așezate invers față de primul strat, pentru a facilita porționarea. La final, se adaugă restul de cremă și se nivelează frumos. Pentru decor, se pot folosi căpșuni proaspete, fulgi de ciocolată albă sau pudră de căpșuni liofilizate, preia Click. Varianta fără ou crud Această rețetă nu conține ou crud, ceea ce o face mai sigură și mai ușor de consumat. Pentru cei care preferă varianta clasică, gălbenușurile pot fi bătute cu zahăr la bain-marie și apoi amestecate cu mascarpone, fără a mai folosi frișcă. Recomandarea autorului: Rețeta de TIRAMISU în stil italian a Ginei Bradea
MSI RTX 5090 Lightning Z, fița supremă în materie de gaming

N-am mai făcut de mult timp un build Zona Store pe Playground, așa că am decis să revenim cu unul special, că doar nu vă pierdem timpul cu mizilicuri. Astăzi răspundem la întrebarea „Ce se întâmplă la intersecția dintre cel mai rapid procesor de gaming și cea mai bengoasă implementare de RTX 5090?” Uite, minunăția asta. Știu, știu, suntem în plină criză în industria PC-urilor, și credeți-mă că și noi o resimțim la fel de mult ca și voi, dar hai să ignorăm pentru câteva clipe elefantul din cameră și să ne bucurăm de un build purist, cu accent pe performanță brută, că doar o viață avem, nu? Configurația sistemului Center piece-ul acestui build este nou-lansata placă RTX 5090 LIGHTNING Z de la MSI. Și încep cu o paranteză, mie îmi pare rău că MSI nu acordă mai multă importanță pieței românești, pentru că există un potențial de creștere consistent, dată fiind imaginea bună pe care o au produsele MSI în România. Revenind la placa video, RTX 5090 LIGHTNING Z este o placă dezvăluită la CES acum o lună, iar lansarea ei oficială tocmai a avut loc ieri. Placa va fi fabricată în 1300 exemplare, iar în România au ajuns până acum pe canale oficiale vreo 2-3. Noi am reușit să punem mâna pe exemplarul cu numărul 278 și să vă zic sincer, când ne-a ajuns am crezut că au greșit comanda și ne-au adus o carcasă, pentru că cutia acestei plăci este absolut gigantică. Placa în sine are dimensiuni relativ normale pentru o placă răcită pe lichid, dar evident că vine cu un miliard de accesorii. Breloc, card NFC, magneți de frigider (sau de ce nu, de carcasă), o bucată de PCB, primești inclusiv o replică a plăcii de dimensiunea unei brichete, cu ventilatoare ce se pot roti! Din păcate nu este funcțională și în rest, că ar fi fost perfectă pentru build-ul hamsterului meu. Fun fact, brelocul este în același timp folosit și pentru a schimba cu ușurință între BIOS-ul standard și cel de overclock la placă. Harfe, fițe, figuri. Revenind la placă, la prima vedere ies în evidență două lucruri: faptul că are două mufe de 12V High Power și display-ul gigantic, de 8 inch, care acoperă întreaga placă. Ce nu iese în evidență, dar e important, este că placa asta are un cold plate, adică elementul de răcire de sub capotă, integral din cupru, pe toata lungimea plăcii. Și ăsta e un detaliu important, pentru că placa, pe setarea ei standard, are o limită de putere de 800W. Dacă acționezi și switch-ul de overclock, placa singură consumă cât două sisteme de nivel mediu, adică o mie de wați. Etajul de alimentare al plăcii are nu mai puțin de 40 de faze, mai multe și decât ale unui ASUS Astral. Bine, dacă intrăm în detalii, întregul layout al plăcii este o capodoperă, cu faze care rulează în paralel, cu circuite de monitorizare complet izolate, care păstrează placa în siguranță, cu piese de calitate pe tot ce înseamnă control de voltaje și nu numai. Și ca să fiu sincer, mă bucur că o astfel de placă a ajuns la consumatori, fie ei și 1300 la număr. MSI RTX 5090 Lightning Z este nu atât un 5090 cu overclock, cât un studiu de caz sau un experiment dacă vreți legat de ce poți face cu un RTX 5090 dacă nu ai constrângeri de buget sau de design. Într-un fel, placa asta păstrează spiritul defunctei eVGA și pasiunea lor pentru plăci video nu doar performante, dar și excelent construite. Ajungem și la testarea propriu-zisă imediat, dar până atunci vă mai delectez și cu restul componentelor sistemului. Am zis că e păcat să nu adăugăm la build cel mai rapid procesor de gaming la ora actuală, așa că am pus un Ryzen 7 9850X3D, practic un 9800X3D pe steroizi. Avem aici un mini review la acest procesor, alături de performanțele în teste, deci vă recomand să treceți pe acolo dacă vreți să aflați mai multe. Totuși, ca idee, în esență vorbim de un 9800X3D cu un voltaj ceva mai mare și cu 400 de MHz în plus la frecvența maximă. Și dacă 9950X3D este indiscutabil superior în sarcinile de productivitate, 9850X3D are un mic, dar real avantaj în gaming mulțumită arhitecturii cu un singur CCD și frecvenței maxime apropiate de cea a lui 9950X3D. Procesorul l-am răcorit cu un cooler Tryx Panorama SE, dacă tot e festivalul ecranelor în carcasă. Este un cooler destul de silențios, eficient și absolut spectaculos, mulțumită ecranului AMOLED curbat. Placa de bază este un MSI MAG X870E Tomahawk WIFI. Placa asta o folosim în mod frecvent pe sistemele noastre de linie, deci am putut să stăm liniștiți cu privire la fiabilitate și configurare. Am fi putut merge pe o variantă Carbon, dar pentru un preț aproape dublu nu am considerat că merită feature-urile suplimentare. Iar în ceea ce privește performanța, cred că am stabilit deja că placa de bază are un rol absolut minuscul. Am mai pus în sistem și un salariu mediu net, adică un kit de memorie Kingston Fury RGB 64GB DDR5 la 6000 MT/s (da, 64GB RAM au ajuns să coste cât un salariu mediu), un SSD Samsung 9100 Pro de 1TB pentru sistemul de operare și un WD Black de 1TB pentru aplicații. Sursa folosită este un Seasonic PRIME de 1600W cu certificare Platinum, capabilă să livreze întreaga putere pe rail-ul de 12V. Puterea este suficientă pentru orice nebuneli – procesorul nu depășește 150W, placa video 1000W și restul sistemului maxim 50W. Îți mai rămân 400W pentru overclock, deși dacă vrei să ajungi în zona asta de consum, problema ta nu e sursa. Am dezbătut mult timp ce carcasă să alegem, și până la urmă am mers pe un HAVN HS 420, pentru că este spațioasă, are ventilatoarele „la vedere” și scoate în evidență ecranul plăcii video și al cooler-ului. Sigur, pentru clienții unui astfel de sistem, putem modifica configurația după preferințe, dar pentru showcase-ul de azi, HAVN HS 420 este
Din secretele bunicilor din Ardeal. Lichiul cu prune, o minune care conține gustul copilăriei

Fiecare gospodină din Ardeal știe să facă hencleșul sau lichiul în moduri cât mai gustoase cu putință. Lichiul poate fi cu brânză sărată, doar cu smântână și multă vanilie, cu rubarbă sau mai complexă, cu coacăze, nuci și bezea. Dar cel cu prune este vedeta. Lichiul se prepară cu prune și aluat de pâine, nimic sofisticat. Lichiul sau hencleșul are origini săsești, încă se mai prepară și prin zona Ardealului, în special prin Sibiu. În aceste zone se pune deasupra prunelor cremă de smântână sau de griș. Ingrediente pentru lichiu cu prune: Aluat: 250 g făină 50 g unt (topit, dar rece) 80 g lapte călduț 1 ou 30 g zahăr 4 g drojdie uscată Esență de vanilie și migdale Prune: 400 g prune 4 linguri de zahăr (prunele nu erau prea dulci) 1 linguriță de scorțișoară Metoda de preparare lichiu cu prune: se taie prunele în jumătăți se lasă la odihnit cu cele 4 linguri de zahăr și scorțișoară se pune drojdia la hidratare împreună cu 2-3 linguri de lapte călduț și niște făină, se lasă să se activeze timp de 15 min. se pune într-un alt bol restul de făină, zahărul și restul ingredientelor umede, împreună cu drojdia activată. se frământă totul timp de câteva minute, după care se lasă la odihnit timp de o oră, la temperatura camerei. se încinge cuptorul la 180℃. după ce aluatul este odihnit, se întinde într-o formă rotundă/dreptunghiulară, în funcție de ce vas aveți, ceramică sau metal, nu contează. se pune la cuptor timp de 5 min. când timpul a treut expirat,se pun deasupra prunele, împreună cu sucul acestora, deoarece se v-a carameliza frumos. se mai lasă la cuptor aproape 35 de minute, până când aluatul s-a rumenit puțin și prunele s-au copt. Asta a fost.